Decizie nr. 659 din 11 noiembrie 2014

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 alin. (4) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Constantin Traian Don în Dosarul nr. 3.394/108/2014 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 785D/2014.

2.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată. În acest sens apreciază că textul de lege criticat reprezintă o materializare a principiului liberului acces la justiţie. Referitor la invocarea art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale arată că acesta nu este incident în cauză. Astfel, având în vedere că instanţa de judecată nu se pronunţă pe fond, nu este necesară îndeplinirea condiţiei dublului grad de jurisdicţie în materie penală.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

4.Prin Încheierea din data de 30 iunie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 3.394/108/2014, Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 alin. (4) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Constantin Traian Don, cu ocazia soluţionării unei contestaţii formulate împotriva unei încheieri penale prin care s-a soluţionat contestaţia împotriva măsurilor asigurătorii dispuse de procuror.

5.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că rămânerea definitivă a încheierii prin care se soluţionează contestaţia împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror sau a modului de ducere la îndeplinire a acesteia încalcă liberul acces la justiţie consacrat prin art. 21 din Legea fundamentală. De asemenea arată că, deşi aceasta este o procedură specială din cadrul procesului penal, respingerea contestaţiei şi menţinerea măsurilor asigurătorii vădit nelegale şi netemeinice echivalează cu o declaraţie a vinovăţiei contestatorului, distinctă de condamnarea efectivă, ca finalitate a procesului penal. Astfel, lipsa unei căi de atac împotriva încheierii pronunţate în această etapă încurajează realizarea unor grave abuzuri în procesele penale cu consecinţa încălcării drepturilor fundamentale ale persoanei.

6.Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că dreptul de a ataca o hotărâre judecătorească nu reiese nici explicit, dar nici implicit, din prevederile art. 21 din Constituţie sau din cele ale art. 6 din Convenţie. Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispoziţiile criticate, în care nu se statuează asupra vinovăţiei unei persoane, ci se dispune doar cu privire la măsurile asigurătorii, apreciază că prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţie nu sunt aplicabile.

7.În continuare face referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care a statuat că stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Curtea Constituţională a reţinut că acesta este sensul art. 129 din Constituţie, text care face referire la "condiţiile legii" atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, ca de altfel şi art. 126 alin. (2) din Constituţie, care, referindu-se la competenţa instanţelor judecătoreşti şi la procedura de judecată, stabileşte că acestea "sunt prevăzute numai de lege".

8.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

9.Avocatul Poporului arată că textul de lege criticat nu încalcă prevederile art. 21 din Constituţie şi pe cele ale art. 6 din Convenţie. Împrejurarea că încheierea prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi soluţionează contestaţia împotriva măsurii asigurătorii este definitivă nu este de natură să încalce accesul liber la justiţie, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil.

10.Ţinând seama de specificul normei cuprinse în art. 250 din Codul de procedură penală, apreciază că procedura contestaţiei împotriva măsurii asigurătorii reprezintă în sine o garanţie a realizării dreptului de acces la justiţie. Stabilirea unor reguli speciale de procedură, precum şi a modalităţilor de exercitare a drepturilor procesuale (cum este şi cea privind cazurile în care se poate face contestaţie împotriva măsurilor asigurătorii) este realizată de legiuitor în exercitarea competenţei sale constituţionale şi nu încalcă liberul acces la justiţie.

11.Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispoziţiile art. 250 din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracţiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci contestaţia împotriva măsurilor asigurătorii dispuse, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţie nu sunt aplicabile.

12.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

13.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

14.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 250 alin. (4) din Codul de procedură penală cu următorul conţinut: "Soluţionarea contestaţiei se face în camera de consiliu, cu citarea celui care a făcut contestaţia şi a persoanelor interesate, prin încheiere motivată, care este definitivă. Participarea procurorului este obligatorie."

15.În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie. De asemenea sunt invocate prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi cele ale art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie.

16.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că autorul acesteia este nemulţumit de faptul că încheierea pronunţată în soluţionarea contestaţiei împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror sau a modului de ducere la îndeplinire a acesteia este definitivă, fără a fi prevăzută vreo cale de atac împotriva acesteia.

17.Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale, Legea fundamentală nu cuprinde prevederi care să stabilească căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, stabilind, în art. 129, că acestea se exercită "în condiţiile legii" (în acest sens este Decizia nr. 251 din 10 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 622 din 18 iulie 2005).

18.Împrejurarea că împotriva încheierii instanţei, prin care s-a soluţionat contestaţia împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror sau a modului de ducere la îndeplinire a acesteia, nu se poate promova nicio cale de atac nu este de natură să înfrângă dispoziţiile constituţionale referitoare la accesul liber la justiţie, deoarece legiuitorul, în virtutea prerogativelor conferite de art. 126 alin. (2) din Constituţie, poate stabili reguli de procedură diferite, adecvate fiecărei situaţii juridice, iar, pe de altă parte, prevederile constituţionale nu garantează folosirea tuturor căilor de atac.

19.În ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea observă că instanţa europeană a stabilit că măsura sechestrului asigurător nu intră sub incidenţa prevederilor convenţionale menţionate. Aceasta vizează în principal garantarea executării unei eventuale creanţe ce va fi recunoscută în favoarea unor terţi lezaţi prin infracţiunea ce face obiectul judecăţii. De asemenea, Curtea a statuat că luarea măsurii asigurătorii luate de sine stătător nu avea niciun impact asupra cazierului reclamantului. În aceste circumstanţe, instanţa europeană a considerat că măsura nu poate fi privită ca o "acuzaţie în materie penală" adusă reclamantului în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenţie (Decizia privind admisibilitatea din 18 septembrie 2006, pronunţată în Cauza Dogmoch împotriva Germaniei).

20.În ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie, Curtea reţine că acestea obligă statele membre la asigurarea unui dublu grad de jurisdicţie doar în situaţia examinării vinovăţiei în materie penală. În aceste condiţii, nefiind vorba despre o acuzaţie în materie penală, Curtea apreciază că prevederile art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie nu sunt incidente în cauză.

21.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Constantin Traian Don în Dosarul nr. 3.394/108/2014 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 250 alin. (4) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 11 noiembrie 2014.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu