Decizie nr. 190 din 3 aprilie 2014

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, excepţie ridicată de Ioan Todiraş în Dosarul nr. 9.577/2/2012 (număr în format vechi 4.032/2012) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 594D/2013.

2.La apelul nominal pentru autorul excepţiei răspunde apărătorul ales George Coca, cu împuternicire avocaţială la dosar. Se prezintă personal partea Andrei Mihai Bejenaru, asistată de avocatul Dana Tofan, având împuternicire avocaţială, inclusiv pentru reprezentarea părţii Gabriel Aurel Popoviciu. Pentru partea Societatea Băneasa Investments - S.A. din Bucureşti răspunde avocatul Gabriela Elena Petcu, cu împuternicire avocaţială la dosar. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul apărătorului autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care susţine că dispoziţiile art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, ale art. 124 referitor la unicitatea, egalitatea şi imparţialitatea justiţiei, ale art. 131 alin. (3) privind conducerea şi supravegherea activităţii de cercetare penală a poliţiei judiciare de către procuror, precum şi prevederile art. 6 referitoare la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece modalitatea de numire a specialiştilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie nu asigură imparţialitatea acestora, conducând, sub acţiunea principiului subordonării ierarhice specific Ministerului Public, la o inegalitate a armelor în procesul penal. De asemenea, arată că, în condiţiile intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală, alineatele (3) şi (4) din art. 11 al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 au fost abrogate prin Legea nr. 255/2013. Având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766/2011, aceste dispoziţii de lege rămân supuse controlului de constituţionalitate, întrucât produc efecte juridice în cauză.

4.Pentru părţile Andrei Mihai Bejenaru şi Gabriel Aurel Popoviciu, apărătorul ales Dana Tofan solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, aşa cum a fost formulată, şi considerată întemeiată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală, având în vedere şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 766/2011. Invocă apariţia unor elemente noi de natură să determine schimbarea jurisprudenţei în materie a Curţii, ţinând cont, pe de o parte, de intrarea în vigoare a unui nou Cod de procedură penală, iar, pe de altă parte, de opţiunea legiuitorului organic de a desfiinţa din 1 februarie 2014 principalele efecte juridice ale aplicării art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, prin abrogarea alineatelor (3) şi (4), dispoziţii total defavorabile celui trimis în instanţa penală. Consideră că litera şi spiritul noului Cod de procedură penală promovează un alt punct de vedere în această materie, motiv pentru care au şi fost abrogate dispoziţiile menţionate, aspect ce poate constitui un argument în sensul susţinerii neconstituţionalităţii lor. Arată că textul de lege criticat încalcă dreptul la apărare garantat de art. 24 alin. (1) din Constituţie, întrucât este vorba de specialişti aflaţi într-o strictă subordonare faţă de procurorii care conduc şi supraveghează activitatea organelor de cercetare penală şi care pot, în baza raportului de supraordonare, să impună un anumit conţinut constatărilor tehnico-ştiinţifice elaborate de respectivii specialişti. În jurisprudenţa sa, Curtea a apreciat, în mod constant, că partea putea să ia cunoştinţă de existenţa constatării tehnico-ştiinţifice, ca mijloc de probă efectuat de aceşti specialişti, odată cu prezentarea materialului de urmărire penală, potrivit unor prevederi din Codul de procedură penală din 1968, şi putea, astfel, să formuleze obiecţiuni la raportul de constatare sau putea să conteste mijlocul de probă respectiv, în condiţii de contradictorialitate, în instanţa de judecată. Or, ce nu observă Curtea este tocmai faptul că asemenea constatări tehnico-ştiinţifice întocmite la solicitarea procurorului de caz şi sub controlul strict al acestuia puteau contribui la fundamentarea rechizitoriului şi, implicit, la formarea convingerii procurorului cu privire la vinovăţia inculpatului, care nu dispunea de dreptul la apărare atât timp cât posibilele obiecţiuni erau adresate fie procurorului de caz, fie procurorului ierarhic superior. În condiţiile în care art. 132 alin. (1) din Constituţie reglementează expres desfăşurarea activităţii procurorilor potrivit principiului controlului ierarhic, existenţa subordonării în interiorul sistemului este evidentă, imparţialitatea justiţiei, consacrată de art. 124 alin. (2) din Legea fundamentală, fiind afectată. De asemenea, arată că un alt element de noutate ce ar putea atrage schimbarea jurisprudenţei Curţii este legat de intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală, deoarece prevederile acestuia sunt diferite sub unele aspecte de cele din vechiul cod la care s-a raportat Curtea în deciziile ei anterioare cu privire la textul de lege criticat. În sensul celor arătate, depune note scrise.

5.Reprezentantul Ministerului Public arată că art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 a fost criticat şi în trecut pentru aceleaşi motive, argumentul nou - considerat determinant în susţinerea excepţiei de faţă - fiind abrogarea alineatelor (3) şi (4) ale articolului mai sus menţionat. Abrogarea există şi a fost făcută pentru asanarea legislaţiei şi eliminarea prevederilor redundante, întrucât art. 172 din noul Cod de procedură penală conţine - în alin. (7), (9) şi (10) - dispoziţii similare reglementării din art. 11 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, care a fost, astfel, preluată de noul cod. În plus, potrivit art. 99 din noul Cod de procedură penală, procurorul are sarcina probei, în condiţiile în care probaţiunea trebuie făcută, în temeiul art. 5 din acelaşi cod, atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului sau inculpatului. Or, art. 97 alin. (2) lit. e) din noul Cod de procedură penală stabileşte că raportul de constatare este un mijloc de probă, astfel că argumentul invocat este neîntemeiat, probele neavând valoare prestabilită. Mai mult, părţile au posibilitatea de a solicita un expert parte. Întrucât nu există elemente de noutate, reprezentantul Ministerului Public solicită menţinerea jurisprudenţei în materie a Curţii şi respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, deciziile nr. 133/2013 şi nr. 242/2013, care vizează critici identice.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

6.Prin Încheierea din 19 septembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 9.577/2/2012 (număr în format vechi 4.032/2012), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie. Excepţia a fost ridicată de Ioan Todiraş cu ocazia soluţionării unei cauze penale în care urmărirea penală a fost efectuată de Direcţia Naţională Anticorupţie.

7.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 încalcă egalitatea în drepturi, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, precum şi prevederile constituţionale referitoare la unicitatea, egalitatea şi imparţialitatea justiţiei şi la conducerea şi supravegherea activităţii de cercetare penală a poliţiei judiciare de către procuror. Astfel, arată că modalitatea de numire în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie a specialiştilor la care se referă dispoziţiile de lege criticate creează atât o prezumţie de parţialitate a acestora în întocmirea constatărilor tehnico-ştiinţifice, cât şi o situaţie privilegiată a acestor specialişti faţă de alte categorii profesionale de acest gen, deoarece nu sunt înscrişi pe vreo listă publică şi nu li se cunoaşte experienţa profesională. De asemenea, consideră că subordonarea faţă de procuror, cel care conduce, supraveghează şi exercită un control nemijlocit asupra activităţii specialiştilor - care au calitatea de funcţionari publici, fără să aparţină, însă, poliţiei judiciare -, pe de o parte, încalcă rolul constituţional al Ministerului Public, iar, pe de altă parte, conduce la inexistenţa egalităţii de arme în procesul penal şi la încălcarea principiului contradictorialităţii.

8.Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală opinează în sensul admiterii excepţiei invocate pentru a fi asigurat dreptul la un proces echitabil, având în vedere că specialiştii la care se referă dispoziţiile art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 au calitatea de funcţionari publici şi sunt subordonaţi controlului nemijlocit al procurorilor.

9.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru aşi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

10.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. Face trimitere, în acest sens, la deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.510/2009 şi nr. 133/2013.

11.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susţinerile autorului excepţiei şi părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

12.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

13.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 503/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 18 iulie 2002, cu modificările şi completările ulterioare. Dispoziţiile art. 11 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 au fost abrogate prin Legea nr. 255 din 19 iulie 2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Dispoziţiile de lege criticate au următorul cuprins: "(1) În cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie sunt numiţi, prin ordin al procurorului şef al acestei direcţii, cu avizul ministerelor de resort, specialişti cu înaltă calificare în domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic, precum şi în alte domenii, pentru clarificarea unor aspecte tehnice în activitatea de urmărire penală.

(2)Specialiştii prevăzuţi la alin. (1) au calitatea de funcţionar public şi îşi desfăşoară activitatea sub directa conducere, supraveghere şi control nemijlocit al procurorilor din Direcţia Naţională Anticorupţie. Specialiştii au drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege pentru funcţionarii publici, cu excepţiile menţionate în prezenta ordonanţă de urgenţă. De asemenea, specialiştii beneficiază, în mod corespunzător, de drepturile prevăzute la art. 26 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor, cu modificările şi completările ulterioare.

(3)Constatarea tehnico-ştiinţifică efectuată din dispoziţia scrisă a procurorului de specialiştii prevăzuţi la alin. (1) constituie mijloc de probă, în condiţiile legii.

(4)Constatările tehnico-ştiinţifice şi expertizele pot fi efectuate şi de alţi specialişti sau experţi din instituţii publice sau private române sau străine, organizate potrivit legii, precum şi de specialişti sau experţi individuali autorizaţi sau recunoscuţi, potrivit legii."

14.În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, ale art. 124 referitor la unicitatea, egalitatea şi imparţialitatea justiţiei, ale art. 131 alin. (3) privind conducerea şi supravegherea activităţii de cercetare penală a poliţiei judiciare de către procuror, precum şi a prevederilor art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

15.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 şi cu privire la dispoziţiile art. 11 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a statuat că sintagma "în vigoare" din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. Prin urmare, dispoziţiile art. 11 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, deşi abrogate la momentul pronunţării Curţii, sunt supuse controlului de constituţionalitate, întrucât produc efecte juridice în cauză.

16.Curtea constată că dispoziţiile art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici identice. Astfel, prin Decizia nr. 133 din 7 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 12 aprilie 2013, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii de lege criticate, statuând că prevederile art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 întrunesc exigenţele impuse de un proces echitabil, inclusiv cea referitoare la necesitatea respectării principiului egalităţii armelor de care părţile pot dispune în cadrul unei proceduri judiciare. Astfel, în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, Curtea a reţinut că partea interesată are posibilitatea ca, odată cu prezentarea materialului de urmărire penală, în condiţiile art. 250-254 din Codul de procedură penală (din 1968) să ia cunoştinţă de existenţa constatării tehnico-ştiinţifice ca mijloc de probă efectuat de specialiştii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Subsecvent, poate formula obiecţiuni la raportul de constatare sau poate contesta în faţa instanţei de judecată, în condiţii de contradictorialitate, mijlocul de probă respectiv. De asemenea, Curtea a observat că în procesul deliberării judecătorul verifică şi evaluează materialul probator şi îşi fundamentează soluţia pe întregul probatoriu administrat în cauză, prin coroborarea şi aprecierea probelor, iar nu prin raportarea exclusivă la constatările tehnico-ştiinţifice întocmite de specialiştii prevăzuţi de textele de lege criticate, astfel că informaţiile conţinute în constatările tehnico-ştiinţifice nu pot crea în mod concret riscul unui abuz de procedură. Totodată, cu privire la statutul specialiştilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Curtea a constatat că faptul că aceştia îşi desfăşoară activitatea sub directa conducere, supraveghere şi sub controlul nemijlocit al procurorilor nu echivalează cu lipsa de obiectivitate sau de imparţialitate a acestora. Pe de altă parte, soluţia legislativă este firească, de vreme ce procurorul supraveghează întreaga urmărire penală.

17.În acelaşi sens este şi Decizia nr. 242 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 415 din 9 iulie 2013.

18.Curtea constată că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o păstrându-şi valabilitatea şi în prezenta cauză. Simpla abrogare a alineatelor (3) şi (4) ale articolului art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, prin legea de punere în aplicare a noului Cod de procedură penală, nu poate fi considerată în sine un argument de neconstituţionalitate şi un element de noutate în măsură să conducă la un reviriment jurisprudenţial, mai ales că dispoziţiile art. 172 alin. (7), (9) şi (10) din noul Cod de procedură penală preiau soluţia legislativă cuprinsă în art. 11 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, abrogarea acestora din urmă având ca scop eliminarea normelor redundante. Astfel, art. 172 din noul Cod de procedură penală prevede că, în anumite cazuri, organul de urmărire penală poate solicita opinia unor specialişti care funcţionează în cadrul organelor judiciare sau în afara acestora. Rapoartele de constatare întocmite de aceşti specialişti constituie, potrivit art. 97 alin. (2) lit. e) din noul Cod de procedură penală, un mijloc de probă, în condiţiile în care art. 5 alin. (2) din acelaşi cod prevede că organele de urmărire penală au obligaţia de a strânge şi de a administra probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului sau inculpatului. În plus, judecata se desfăşoară de către o instanţă independentă şi imparţială, în condiţii de publicitate, oralitate şi contradictorialitate, iar judecătorul îşi fundamentează soluţia pe întregul probatoriu administrat în cauză, verificând, evaluând şi coroborând probele care nu au valoare prestabilită.

19.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ioan Todiraş în Dosarul nr. 9.577/2/2012 (număr în format vechi 4.032/2012) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi constată că dispoziţiile art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie sunt constituţionale în raport de criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 3 aprilie 2014.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puică