Decizia nr. 82 din 27 februarie 2018

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminița Nicolescu.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 49 alin. (1) și (2) raportat la art. 53 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Camera Medicilor Prahova, din Ploiești, și Mihai Vasile Belașcu în Dosarul nr. 10.445/281/2013/a1.2.1 al Curții de Apel Ploiești - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.466D/2016.2. La apelul nominal se constată lipsa părților, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

3.Magistratul-asistent referă asupra faptului că, în ceea ce privește procedura de citare cu autorii excepției Mihai Vasile Belașcu și Camera Medicilor Prahova, citațiile s-au întors cu mențiunea „destinatar decedat“ și, respectiv, „destinatar mutat“. În urma solicitărilor cerute, Curtea de Apel Ploiești a comunicat că la dosar nu se află informații cu privire la succesori, respectiv cu privire la schimbarea de sediu. De asemenea, procedura de citare a fost efectuată și prin afișare la sediul și pe site-ul Curții Constituționale.

4.Magistratul-asistent mai referă asupra faptului că, la dosarul cauzei, Direcția de Sănătate Publică Prahova a transmis o cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă și aduce la cunoștința Curții decesul autorului excepției de neconstituționalitate, atașând în acest sens o adresă a Serviciului Public Local Comunitar de Evidență a Persoanelor Ploiești.

5.Curtea apreciază că procedura de citare este legal îndeplinită, drept pentru care, cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că, prin dispozițiile legale criticate, nu a fost instituit un tratament discriminatoriu, ci un regim legal diferit impus de existența unor situații procesuale diferite. De altfel, stabilirea procedurii de judecată intră în competența exclusivă a legiuitorului, acesta putând institui reguli speciale de procedură ca și modalități de exercitare a drepturilor procesuale, fără ca în acest mod să fie încălcate dispozițiile constituționale.

6.Fiind vorba despre incidente procedurale, respectiv abținere și recuzare, este normal ca acestea să fie întâi rezolvate pentru a se putea da părții posibilitatea de a-i fi soluționată cauza de un complet imparțial.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

7.Prin Încheierea din 12 octombrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 10.445/281/2013/a1.2.1, Curtea de Apel Ploiești - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 49 alin. (1) și (2) raportat la art. 53 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Camera Medicilor Prahova, din Ploiești, și Mihai Vasile Belașcu într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații în anulare formulate împotriva unei decizii a Curții de Apel Ploiești, prin care a fost respins ca inadmisibil recursul formulat împotriva încheierii prin care a fost respinsă cererea de recuzare a unui judecător.

8.În motivarea excepției de neconstituționalitate, se susține, în esență, că dispozițiile legale criticate creează o inegalitate de tratament a participanților într-un proces, precum și o aplicare discreționară a legii cu consecințe față de justițiabili prin posibilitatea judecătorului recuzat de a efectua acte de procedură și de a lua măsuri, inclusiv participarea la dezbateri în contextul în care asupra sa planează suspiciunea de parțialitate.

9.Curtea de Apel Ploiești - Secția I civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât legiuitorul nu a instituit un tratament discriminatoriu, ci un regim legal diferit, impus de existența unor situații procesuale diferite, în condițiile în care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, stabilirea procedurii de judecată intră în competența exclusivă a sa.

10.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

11.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată.

12.Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.

13.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

14.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

15.Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl reprezintă dispozițiile art. 49 alin. (1) și (2) raportat la art. 53 din Codul de procedură civilă. În realitate, având în vedere structura normativă a art. 49, care cuprinde doar două alineate, Curtea reține ca obiect al excepției dispozițiile art. 49 - Starea cauzei până la soluționarea cererii și art. 53 - Căi de atac din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins:

–Art. 49:

(1)Până la soluționarea declarației de abținere nu se va face niciun act de procedură în cauză.

(2)Formularea unei cereri de recuzare nu determină suspendarea judecății. Cu toate acestea, pronunțarea soluției în cauză nu poate avea loc decât după soluționarea cererii de recuzare.

–Art. 53:

(1)Încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părți, odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri.

(2)Încheierea prin care s-a încuviințat sau s-a respins abținerea, cea prin care s-a încuviințat recuzarea, precum și încheierea prin care s-a respins recuzarea în cazul prevăzut la art. 48 alin. (3) nu sunt supuse niciunei căi de atac.

(3)În cazul prevăzut la alin. (1), dacă instanța de apel constată că recuzarea a fost în mod greșit respinsă, reface toate actele de procedură și, dacă apreciază că este necesar, dovezile administrate la prima instanță. Când instanța de recurs constată că recuzarea a fost greșit respinsă, ea va casa hotărârea, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel sau, atunci când calea de atac a apelului este suprimată, la prima instanță.

16.În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi.

17.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că nemulțumirea autorilor excepției de neconstituționalitate rezultă din faptul că judecata cauzei nu se suspendă în situația în care împotriva judecătorului s-a formulat o cerere de recuzare, iar acesta poate efectua acte de procedură.

18.Curtea, prin Decizia nr. 166 din 16 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 614 din 28 iulie 2017, a reținut că cererea de recuzare este formulată de părțile din proces, iar declarația de abținere este formulată de chiar judecătorul cauzei, care apreciază că s-ar afla într-unul dintre motivele de incompatibilitate prevăzute de lege. Așadar, cele două instituții procesuale se deosebesc în funcție de subiectele care formulează cererile respective, părțile din proces în cazul recuzării, și însuși judecătorul cauzei în cazul abținerii. Dispozițiile art. 49 din Codul de procedură civilă reglementează cu privire la starea cauzei în cele două ipoteze, statuând că, în situația formulării declarației de abținere, nu se va mai putea face niciun act de procedură în cauză, având în vedere că dubiile asupra incompatibilității sunt exprimate de chiar judecătorul însuși, care, odată ce a formulat o astfel de declarație, nu mai dispune în cauză până la soluționarea incidentului procedural. Prin urmare, pentru a se preveni nulitatea unor acte de procedură, până la soluționarea declarației de abținere, nu se mai face niciun act de procedură în acea cauză, în afara celor referitoare la abținere.

19.În cazul formulării unei cereri de recuzare, judecata nu se suspendă, având în vedere că judecătorul împotriva căruia este formulată cererea de recuzare este prezumat a fi imparțial, până la proba contrarie. În cazul în care instanța se află în etapa pronunțării soluției în acea cauză, legiuitorul a prevăzut că pronunțarea soluției în cauză nu poate avea loc decât după soluționarea cererii de recuzare.

20.Curtea a mai observat că, în cazul admiterii celor două cereri, abținerea și recuzarea, legiuitorul a reglementat, prin art. 51 alin. (6) din Codul de procedură civilă, că încheierea va arăta și în ce măsură actele îndeplinite de judecător urmează să fie păstrate, iar în situația în care cererea de recuzare a fost respinsă, încheierea poate fi atacată de părți odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza sau separat, cu recurs, în cazul în care hotărârea asupra cauzei este definitivă. Dacă instanța de control judiciar constată că cererea de recuzare a fost în mod greșit respinsă, reface toate actele de procedură și dovezile administrate la prima instanță sau, după caz, casează hotărârea dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare, în condițiile art. 53 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

21.Curtea a mai reținut că legiuitorul nu a instituit un tratament discriminatoriu, ci un regim legal diferit, impus de existența unor situații procesuale diferite, în condițiile în care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, stabilirea procedurii de judecată intră în competența sa exclusivă.

22.Întrucât criticile de neconstituționalitate privesc, în esență, aceleași aspecte și având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, soluția și considerentele cuprinse în decizia menționată își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

23.În ceea ce privește lipsa capacității procesuale de folosință a autorului excepției, pe motivul decesului, Curtea reține că dispozițiile art. 412 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora judecarea cauzelor se suspendă de drept prin decesul uneia dintre părți, până la introducerea în cauză a moștenitorilor, în afară de cazul când partea interesată cere termen pentru introducerea în cauză a acestora, nu se aplică procedurii de soluționare a excepției de neconstituționalitate, care este o excepție de ordine publică.

24.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Camera Medicilor Prahova, din Ploiești, și Mihai Vasile Belașcu în Dosarul nr. 10.445/281/2013/a1.2.1 al Curții de Apel Ploiești - Secția I civilă și constată că dispozițiile art. 49 și art. 53 din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Ploiești - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 27 februarie 2018.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Andreea Costin