Decizie nr. 53 din 20 februarie 2001

Lucian Mihai - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Marioara Prodan - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 79 alin. (1), ale art. 80 şi ale art. 81 alin. (1) din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, excepţie ridicată de Silvia Maldarescu în Dosarul nr. 2.819/2000 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.

La apelul nominal se constata lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 272C/2000, având ca obiect aceeaşi excepţie.

La apelul nominal, în Dosarul nr. 272C/2000 se constata lipsa părţilor, faţă de care, de asemenea, procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public, în temeiul art. 164 din Codul de procedură civilă, pune concluzii de conexare a Dosarului nr. 272C/2000 la Dosarul nr. 271C/2000, deoarece cauzele au ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate. Curtea, în temeiul art. 16 din Legea nr. 47/1992, republicată, raportat la art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea Dosarului nr. 272C/2000 la Dosarul nr. 271C/2000.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, deoarece dispoziţiile art. 79 alin. (1), ale art. 80 şi ale art. 81 alin. (1) din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă nu încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2), referitoare la neretroactivitatea legii civile, în art. 21 alin. (2), referitoare la accesul liber la justiţie, şi nici pe cele cuprinse în art. 24, referitoare la dreptul la apărare. Se mai arata ca, potrivit art. 128 din Constituţie, "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii", iar în conformitate cu prevederile constituţionale cuprinse în art. 125 alin. (3), "Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege". Asa fiind, prevederea unei singure cai de atac prin dispoziţiile legale criticate este conformă Legii fundamentale, care nu garantează părţilor exercitarea ambelor cai de atac (apel şi recurs), prevăzute de Codul de procedură civilă. Totodată dispoziţiile legale criticate nu contravin nici accesului liber la justiţie, drept fundamental prevăzut la art. 21, şi nici dreptului la apărare garantat prin art. 24 din Constituţie. În final, se considera ca textele de lege criticate nu conţin dispoziţii cu caracter retroactiv, astfel încât nu contravin nici prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierile din 7 iunie 2000, pronunţate distinct în dosarele nr. 2.819/2000 şi nr. 2.820/2000, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 79 alin. (1), ale art. 80 şi ale art. 81 alin. (1) din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, excepţii ridicate de Silvia Maldarescu şi, respectiv, de Radu Ionita Maldarescu.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii susţin ca dispoziţiile art. 79 alin. (1), ale art. 80 şi ale art. 81 alin. (1) din Legea nr. 168/1999 încalcă prevederile art. 15 alin. (2), referitoare la neretroactivitatea legii civile, ale art. 21 alin. (2), referitoare la accesul liber la justiţie, precum şi ale art. 24 din Constituţie, referitoare la dreptul la apărare. Se arata ca, întrucât, potrivit textelor de lege contestate, singura cale de atac în materia litigiilor de muncă este recursul, sunt îngrădite accesul liber la justiţie şi dreptul la apărare "prin restrangerea dreptului la exercitarea unei cai de atac (apelul)". Totodată se considera ca se încalcă şi dispoziţiile art. 2 pct. 3 din Codul de procedură civilă, referitoare la folosirea caii de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii. Se mai critica aceste dispoziţii legale şi pentru ca, în opinia autorilor excepţiei, nu este reglementată situaţia litigiilor aflate în curs de judecată.

Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, exprimandu-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, considera ca aceasta este neîntemeiată, deoarece "şi alte litigii cu grad asemănător de dificultate beneficiază doar de doua grade de jurisdicţie, respectiv judecata în fond şi recurs. Prin eliminarea caii de atac a apelului, părţile nu sunt prejudiciate, beneficiind de o judecata justa şi corecta, considerând ca ratiunea legii a constat în celeritatea soluţionării acestor cauze având în vedere raporturile sociale deduse în fapt judecaţii".

În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierile de sesizare a Curţii Constituţionale au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 79 alin. (1), ale art. 80 şi ale art. 81 alin. (1) din Legea nr. 168/1999 este neîntemeiată. Se apreciază ca "legiuitorul a prevăzut, în mod expres, utilizarea unei singure cai de atac ordinare - recursul, cu termen procedural mai scurt în raport cu cel prevăzut de Codul de procedură civilă, suprimand calea de atac a apelului, în vederea asigurării celeritatii soluţionării conflictelor de drepturi". Se considera ca textele de lege criticate sunt constituţionale şi în raport cu prevederile art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală, deoarece "nu conţin nici o prevedere cu caracter de retroactivitate şi, în consecinţa, hotărârile instanţelor judecătoreşti competente să soluţioneze litigii de muncă rămân supuse căilor de atac şi termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunţate, cum de altfel rezultă din dispoziţiile art. IV din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 179/1999 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească". Totodată se arata ca textele de lege criticate sunt conforme şi prevederilor art. 21 alin. (2) şi celor ale art. 24 din Constituţie, "întrucât accesul liber la justiţie şi dreptul la apărare presupun accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti fiind de competenţa exclusiva a legiuitorului". Se invoca în acest sens prevederile art. 125 alin. (3), potrivit cărora "Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege", precum şi ale art. 128 din Constituţie, în temeiul cărora "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere comunicat de Guvern, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 79 alin. (1), ale art. 80 şi ale art. 81 alin. (1) din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 29 noiembrie 1999, dispoziţii care au următorul conţinut:

–Art. 79 alin. (1): "Hotărârile instanţei de fond sunt definitive.";

–Art. 80: "Termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunţate de instanţa de fond.";

–Art. 81 alin. (1): "În caz de admitere a recursului, instanţa va judeca în fond cauza."

Autorii excepţiei de neconstituţionalitate considera ca aceste dispoziţii legale contravin art. 15 alin. (2), referitor la neretroactivitatea legii civile, art. 21 alin. (2), referitor la accesul liber la justiţie, precum şi art. 24 din Constituţie, referitor la dreptul la apărare, texte care au următoarea redactare:

–Art. 15 alin. (2): "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile.";

–Art. 21 alin. (2): "Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

–Art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2)În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu."

Examinând excepţia, Curtea constata că nu poate fi primită nici una dintre criticile de neconstituţionalitate formulate de autorii excepţiei.

Astfel, în ceea ce priveşte susţinerea referitoare la retroactivitatea dispoziţiilor legale criticate Curtea retine că nu sunt incalcate prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie, deoarece, pe de o parte, textele de lege criticate nu conţin o asemenea dispoziţie cu caracter retroactiv, iar pe de altă parte, "lipsa unei menţiuni cu privire la situaţia litigiilor introduse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 168/1999 şi aflate în curs de judecată", invocată de autorii excepţiei în susţinerea acestui motiv de neconstituţionalitate, nu este de natura sa confere un caracter retroactiv dispoziţiilor amintite, în absenta unor menţiuni exprese privind aplicarea retroactivă a legii. Totodată Curtea constata ca, potrivit art. 90 din Legea nr. 168/1999, această lege "intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2000", data ulterioară adoptării legii (12 noiembrie 1999) şi publicării sale în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 29 noiembrie 1999.

Curtea retine ca este neîntemeiată şi susţinerea autorilor excepţiei referitoare la contrarietatea textelor de lege criticate cu prevederile art. 21 alin. (2) din Constituţie, deoarece art. 79 alin. (1), art. 80 şi art. 81 alin. (1) din Legea nr. 168/1999 nu ingradesc accesul liber la justiţie, ci, dimpotriva, permit soluţionarea litigiilor de muncă (şi anume a conflictelor de drepturi) de către instanţele judecătoreşti, prevăzând doua grade de jurisdicţie (fond şi recurs). Utilizarea unei singure cai de atac ordinare - recursul -, cu termen procedural mai scurt în raport cu cel prevăzut de Codul de procedură civilă şi suprimarea caii de atac a apelului, prevăzute de dispoziţiile legale criticate, au ca finalitate doar asigurarea celeritatii soluţionării unor asemenea litigii, iar nu încălcarea drepturilor fundamentale invocate. Totodată Curtea retine, din perspectiva art. 125 alin. (3) din Constituţie, potrivit căruia "Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege", precum şi a art. 128 din Constituţie, în temeiul căruia "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii", ca Legea fundamentală a lăsat în competenţa autorităţii legiuitoare [care, potrivit art. 58 alin. (1), este Parlamentul] sa reglementeze "competenţa", "procedura", precum şi "căile de atac", în raport cu specificul domeniilor litigioase reglementate. Invocarea, în motivarea excepţiei, a încălcării dispoziţiilor art. 2 pct. 3 din Codul de procedură civilă nu are nici o relevanta, întrucât Curtea examinează conformitatea acestora cu Constituţia, iar nu contrarietatea unor dispoziţii legale cu alte dispoziţii de drept comun.

De altfel, Curtea Constituţională a statuat, prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, ca "legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedura, ca şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunand posibilitatea neingradita a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege. De aceea, regula art. 21 alin. (2) din Constituţie, potrivit căreia nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie, are ca semnificaţie faptul ca legiuitorul nu poate exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit nici o categorie sau grup social".

Aceste considerente, precum şi soluţia pronunţată îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauza, întrucât nu au intervenit elemente noi de natura sa determine modificarea jurisprudenţei Curţii.

Curtea mai retine ca prin textele de lege criticate nu se încalcă nici prevederile constituţionale cuprinse în art. 24, referitoare la dreptul la apărare, deoarece exercitarea acestui drept nu este îngrădită, părţile având dreptul de a fi asistate de un avocat în tot cursul procesului, independent de gradele de jurisdicţie prevăzute la art. 79 alin. (1) şi art. 80 din Legea nr. 168/1999.

Faţa de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 79 alin. (1), ale art. 80 şi ale art. 81 alin. (1) din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, ridicate de Silvia Maldarescu în Dosarul nr. 2.819/2000 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, precum şi de Radu Ionita Maldarescu în Dosarul nr. 2.820/2000 al aceleiaşi instanţe.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 februarie 2001.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent,

Marioara Prodan