Decizie nr. 184 din 2 martie 2006

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Antonia Constantin - procuror

Irina Loredana Lăpădat - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 şi 3 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, precum şi a dispoziţiilor art. 274 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Cristrans" - S.R.L. din Târgu Mureş în Dosarul nr. 3.791/2005 al Judecătoriei Târgu Mureş.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, arătând că prevederile art. 2 şi 3 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice îşi păstrează valabilitatea în raport de dispoziţiile actualei Legi fundamentale, iar în ceea ce priveşte prevederile art. 274 din Codul de procedură civilă, apreciază că acestea nu contravin dispoziţiilor art. 21 şi 44 din Constituţie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 3.791/2005, Judecătoria Târgu Mureş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 şi 3 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, precum şi a dispoziţiilor art. 274 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Cristrans" - S.R.L. din Târgu Mureş.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile art. 2 şi 3 din Decretul nr. 31/1954 contravin principiilor constituţionale referitoare la statul de drept, prin referirile la organizaţiile socialiste, întreprinderile şi organizaţiile economice de stat sau cooperatiste sau orice organizaţii obşteşti, invocând în acest sens art. 1 alin. (3) şi (4), art. 8, 29, 30, 44, 45, 135 şi 136 din Constituţie.

În opinia autorului excepţiei prevederile art. 274 din Codul de procedură civilă, referitoare la plata cheltuielilor de judecată, conduc la o confiscare a proprietăţii private şi contravin astfel principiului constituţional al liberului acces la justiţie şi gratuităţii serviciului public al justiţiei.

Judecătoria Târgu - Mureş apreciază că prevederile art. 2 şi 3 din Decretul nr. 31/1954 fixează limitele de exercitare a drepturilor subiective civile şi nu aduc atingere intereselor generale ale societăţii sau intereselor subiective legitime ale altor subiecte de drept. Se mai arată că dispoziţiile referitoare la "organizaţiile socialiste" cuprinse în art. 2 din decret sunt abrogate implicit, în temeiul art. 154 alin. (1) din Constituţie. În ceea ce priveşte prevederile art. 274 din Codul de procedură civilă, instanţa consideră că plata cheltuielilor de judecată reprezintă o aplicare a principiului răspunderii civile delictuale, principiu aflat în concordanţă cu prevederile constituţionale invocate.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul consideră că prevederile art. 2 şi 3 din Decretul nr. 31/1954 sunt în acord cu dispoziţiile art. 15 alin. (1) şi ale art. 57 din Constituţie, potrivit cărora drepturile şi obligaţiile cetăţenilor sunt prevăzute de lege şi trebuie exercitate cu bună-credinţă şi fără încălcarea drepturilor şi libertăţilor altora. În ceea ce priveşte prevederile art. 274 din Codul de procedură civilă, se arată că acest text de lege are la bază principiul răspunderii pentru culpa procesuală constatată prin hotărâre judecătorească şi nu contravine dispoziţiilor constituţionale invocate.

Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale criticate sunt constituţionale, fiind în deplină concordanţă cu art. 15 alin. (1) din Legea fundamentală, potrivit căruia drepturile, libertăţile şi obligaţiile cetăţenilor sunt consacrate prin Constituţie şi prin alte legi.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei îl reprezintă prevederile art. 2 şi 3 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, publicat în Buletinul Oficial nr. 8 din 30 ianuarie 1954, precum şi ale art. 274 din Codul de procedură civilă, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 26 iulie 1993, potrivit cărora:

Prevederile art. 2 şi 3 din Decretul nr. 31/1954 au următorul conţinut:

–Art. 2: "Drepturile civile pe care le au, ca persoane juridice, organizaţiile socialiste, precum organele de stat şi celelalte instituţii de stat, întreprinderile şi organizaţiile economice de stat sau cooperatiste, orice organizaţii obşteşti, ca şi societăţile de colaborare economică sunt recunoscute în scopul de a asigura creşterea neîncetată a bunei stări materiale şi a nivelului cultural al oamenilor muncii, prin dezvoltarea puterii economice a ţării.";

–Art. 3: "Drepturile civile sunt ocrotite de lege. Ele pot fi exercitate numai potrivit cu scopul lor economic şi social.";

–Art. 274 din Codul de procedură civilă prevede: "Partea care cade în pretenţiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.

Judecătorii nu pot micşora cheltuielile de timbru, taxe de procedură şi impozit proporţional, plata experţilor, despăgubirea martorilor, precum şi orice alte cheltuieli pe care partea care a câştigat va dovedi că le-a făcut.

Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat."

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile art. 2 şi cele ale art. 3 din Decretul nr. 31/1954 contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (4) referitoare la statul de drept şi principiul separaţiei puterilor statale, art. 8 - Pluralismul şi partidele politice, art. 29 - Libertatea conştiinţei şi art. 30 - Libertatea de exprimare, art. 44 - Dreptul de proprietate privată, art. 45 - Libertatea economică, art. 135 - Economia şi art. 136 - Proprietatea.

În ceea ce priveşte prevederile art. 274 din Codul de procedură civilă, acestea sunt considerate a fi contrare următoarelor dispoziţii din Legea fundamentală: art. 21 - Accesul liber la justiţie, art. 24 - Dreptul la apărare, art. 44 - Dreptul de proprietate privată şi art. 136 - Proprietatea.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:

I. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate prevederile art. 2 şi 3 din Decretul nr. 31/1954 contravin dispoziţiilor constituţionale privind statul de drept, prin referirile la organizaţiile socialiste, întreprinderile şi organizaţiile economice de stat sau cooperatiste sau orice organizaţii obşteşti.

Analizând aceste susţineri, Curtea constată că prevederile art. 2 din Decretul nr. 31/1954 reglementează recunoaşterea drepturilor subiective civile ale persoanelor juridice, nominalizate potrivit contextului organizării statale existente la data adoptării actului normativ.

Curtea reţine că prin Legea nr. 15/1990, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 8 august 1990, unităţile economice de stat au fost reorganizate în regii autonome şi societăţi comerciale, astfel încât sintagmele "organizaţii socialiste" şi "organizaţii economice de stat sau cooperatiste" nu mai sunt actuale, din moment ce unităţile economice la care se referă au fost transformate în regii autonome şi societăţi comerciale.

În acest sens, Curtea constată că prin Decizia nr. 86 din 4 septembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 7 ianuarie 1997, s-a pronunţat asupra unei critici similare, cu prilejul soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 19 din Codul muncii, referitor la persoanele încadrate într-o fostă unitate socialistă, şi a reţinut că, admiţându-se modificarea sintagmei de "unităţi socialiste", nu există nici o incompatibilitate între textul de lege criticat şi dispoziţiile Constituţiei.

Cele statuate în decizia menţionată îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, astfel încât Curtea constată că prevederile art. 2 din Decretul nr. 31/1954, reglementând recunoaşterea drepturilor subiective civile pentru persoanele juridice de drept public sau de drept privat, sunt în deplină conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală, referitor la statul de drept, democratic şi social.

În ceea ce priveşte prevederile art. 3 din Decretul nr. 31/1954, Curtea constată că acest text de lege, statuând asupra ocrotirii prin norme juridice a drepturilor subiective civile, precum şi asupra obligaţiei exercitării lor potrivit scopului economic şi social în vederea căruia sunt recunoscute de lege, nu contravine dispoziţiilor constituţionale invocate, ci este în deplină conformitate cu art. 57 din Legea fundamentală, referitor la exercitarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale cu bună-credinţă.

II. În opinia autorului excepţiei prevederile art. 274 alin. (1) din Codul de procedură civilă, referitoare la plata cheltuielilor de judecată, conduc la o confiscare a proprietăţii private şi contravin astfel principiului constituţional al liberului acces la justiţie, precum şi gratuităţii serviciului public al justiţiei.

Curtea constată că unul dintre principiile organizării justiţiei, ca serviciu public, este şi gratuitatea acestuia. Semnificaţia să se referă însă la faptul că părţile nu au obligaţia de a contribui la remuneraţia persoanelor desemnate în soluţionarea cauzelor deduse instanţelor de judecată, acestea fiind salariate ale statului, astfel încât obligativitatea plăţii cheltuielilor de judecată, incluzând taxele de timbru şi onorariile avocaţilor, de către partea ale cărei pretenţii nu au fost admise de către instanţa de judecată are la bază ideea de culpă procesuală a acesteia şi nu contravine dispoziţiilor art. 21 din Constituţie privind accesul liber la justiţie.

De altfel, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, de exemplu Decizia nr. 198 din 23 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 7 ianuarie 2000, accesul liber la justiţie nu presupune şi gratuitatea acestuia, fiind legal şi normal ca justiţiabilii care beneficiază de activitatea desfăşurată de autorităţile judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora.

Autorul excepţiei mai susţine că prevederile art. 274 alin. (2) din Codul de procedură civilă contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 21 - Accesul liber la justiţie, art. 24 - Dreptul la apărare, art. 44 - Dreptul de proprietate privată şi art. 136 - Proprietatea, fără a arăta în ce constă pretinsa contrarietate între norma legală şi dispoziţiile Legii fundamentale invocate.

Curtea constată că textul de lege criticat instituie interdicţia pentru judecători de a micşora cuantumul cheltuielilor de judecată dovedite, cu excepţia onorariilor avocaţilor, reglementare ce nu contravine sub nici un aspect principiilor constituţionale ale accesului liber la justiţie şi garantării dreptului la apărare şi a dreptului de proprietate.

În ceea ce priveşte prevederile art. 274 alin. (3) din Codul de procedură civilă referitoare la dreptul judecătorilor de a mări sau de a micşora onorariile avocaţilor, prin Decizia nr. 401 din 14 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 848 din 20 septembrie 2005, Curtea a examinat constituţionalitatea acestui text de lege, cu raportare la dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Legea fundamentală, referitor la dreptul părţilor de a fi asistate de un avocat, text invocat şi în prezenta cauză, statuând că acestea sunt constituţionale.

Prin decizia menţionată s-a statuat că nici o prevedere constituţională nu interzice consacrarea prin lege a prerogativei instanţei de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocatului, raportat la complexitatea activităţii depuse, cu atât mai mult cu cât onorariul urmează a fi suportat de partea adversă, dacă a căzut în pretenţii, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil, prin însuşirea lui de către instanţă prin hotărâre judecătorească.

Cele statuate în decizia menţionată îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, neintervenind elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 şi 3 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, precum şi a dispoziţiilor art. 274 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Cristrans" - S.R.L. din Târgu Mureş în Dosarul nr. 3.791/2005 al Judecătoriei Târgu Mureş.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 martie 2006.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Irina Loredana Lăpădat