Decizia nr. 564 din 18 septembrie 2018

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 196 alin. (1) din Codul penal, excepție ridicată de Fabi Andrei Paul în Dosarul nr. 7.519/190/2016 al Judecătoriei Bistrița - Secția penală. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.727D/2017.2. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 5 iulie 2018, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 57 și 58 din Legea nr. 47/1992, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 18 septembrie 2018, când a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

3.Prin Încheierea din 6 iunie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 7.519/190/2016, Judecătoria Bistrița - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 196 alin. (1) din Codul penal, excepție ridicată de Fabi Andrei Paul, într-o cauză penală.

4.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile criticate sunt lipsite de claritate și previzibilitate, deoarece nu se poate determina dacă sintagma „sub influența băuturilor alcoolice“ se raportează la dispozițiile art. 336 alin. (1) din Codul penal, în sensul că se referă la „o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge“. Autorul excepției apreciază că dispozițiile art. 336 alin. (1) din Codul penal stabilesc o prezumție legală că o persoană se află sub influența alcoolului dacă are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Neclaritatea dispoziției criticate determină și încălcarea prevederilor constituționale ale art. 23 alin. (12), deoarece principiul legalității incriminării și pedepsei impune ca prin conținutul normativ al textului incriminator să se stabilească cu claritate și precizie obiectul material al infracțiunii.

5.Judecătoria Bistrița - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, inadmisibilitate care nu poate fi constatată de instanța de judecată, deoarece nu se circumscrie condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992. În realitate, în cauză nu se ridică o problemă de compatibilitate a dispozițiilor legale criticate cu Constituția, fiind vorba despre o problemă de interpretare a legii, care este de competența instanțelor de judecată.

6.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

7.Guvernul, făcând referire la Decizia nr. 382 din 7 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 22 iulie 2016, apreciază că nu este întemeiată critica de neconstituționalitate raportată la prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție. De asemenea, Guvernul susține că nu poate fi reținută nici critica de neconstituționalitate prin raportare la prevederile art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală, întrucât, tocmai în realizarea principiului legalității pedepselor, legiuitorul stabilește conținutul concret al infracțiunii de vătămare corporală, stabilind limitele speciale ale pedepsei pentru infracțiune și, în fine, instituie cadrul legal și prevede mijloacele legale de realizare a individualizării judiciare și a individualizării administrative a pedepsei. Revine organelor de aplicare a legii sarcina de a analiza fapta săvârșită și de a realiza o corectă încadrare juridică, cu observarea dispozițiilor speciale privind circulația pe drumurile publice, dar și cu luarea în considerare a altor dispoziții penale incidente în speță, fără însă ca acestea să constituie chestiuni de neconstituționalitate a textului legal criticat.

8.Avocatul Poporului apreciază că incriminarea sau dezincriminarea unor fapte ori reconfigurarea elementelor constitutive ale unei infracțiuni țin de marja de apreciere a legiuitorului, marjă care nu este absolută, ea fiind limitată de principiile, valorile și exigențele constituționale. Prin reglementarea protecției penale a faptelor care produc anumite consecințe, legiuitorul s-a plasat în interiorul acestei marje, întrucât nicio dispoziție constituțională nu obligă explicit/implicit la stabilirea unui standard de referință care să determine în mod automat incriminarea vătămărilor corporale din culpă prin care s-au produs leziuni ce au necesitat pentru vindecare mai puțin de 90 de zile. În acest context, legiuitorul are îndreptățirea de a plasa protecția constituțională a valorii care nu intră sub incidența penalului în sfera răspunderii civile delictuale. Pe cale de consecință, în cazul în care fapta vătămătoare din culpă nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, partea vătămată are posibilitatea să-și valorifice pretențiile civile în cadrul unui proces civil, întemeiat pe răspunderea civilă delictuală, potrivit art. 1.349 din Codul civil.

9.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 196 alin. (1) din Codul penal, cu următorul conținut: „Fapta prevăzută în art. 193 alin. (2) săvârșită din culpă de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice ori a unei substanțe psihoactive sau în desfășurarea unei activități ce constituie prin ea însăși infracțiune se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.“12. Autorul excepției susține că textul criticat contravine prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5), potrivit căruia, în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie, art. 15 alin. (1), potrivit căruia cetățenii beneficiază de drepturile și de libertățile consacrate prin Constituție și prin alte legi și au obligațiile prevăzute de acestea, și în art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului. De asemenea, sunt invocate art. 6 și 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

13.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, potrivit art. 184 alin. 4^1 din Codul penal din 1969, „Dacă faptele prevăzute la alin. 3 și 4 sunt săvârșite de către o persoană care se află în stare de ebrietate, pedeapsa este închisoarea de la unu la 3 ani, în cazul alin. 3, și închisoarea de la unu la 5 ani, în cazul alin. 4“. De asemenea, potrivit art. 87 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, „Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani“.

14.Referitor la cele două sintagme, Curtea observă că, prin Decizia nr. 26 din 12 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 284 din 30 aprilie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, soluționând un recurs în interesul legii, a stabilit că acestea se referă la noțiuni diferite. Astfel, s-a concluzionat că un conducător de autovehicul sau tramvai poate fi, concomitent, atât în stare de ebrietate, cât și cu o îmbibație alcoolică peste limita legală; poate fi în stare de ebrietate, fără însă a avea o îmbibație alcoolică peste limita legală; nu se află în stare de ebrietate, dar are o îmbibație alcoolică peste limita legală.

15.În ceea ce privește Codul penal, Curtea constată că, potrivit art. 196 art. (1), „Fapta prevăzută în art. 193 alin. (2) săvârșită din culpă de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice ori a unei substanțe psihoactive sau în desfășurarea unei activități ce constituie prin ea însăși infracțiune se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă“. Totodată, potrivit art. 336 alin. (1) din Codul penal, „Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă“.

16.Din compararea reglementării vechi cu cea nouă, Curtea constată că legiuitorul a păstrat noțiunea de „îmbibație alcoolică“, înlocuind-o pe cea de „stare de ebrietate“ cu cea de „sub influența băuturilor alcoolice“. În acest context, Curtea reține, în primul rând, că, potrivit Dicționarului explicativ al limbii române, „ebrietate“ este acea stare de beție în urma consumului (excesiv) de băuturi alcoolice. Potrivit aceluiași dicționar, „influență“ reprezintă acea acțiune exercitată asupra unui lucru sau asupra unei ființe, putând duce la schimbarea lor. Astfel, sintagma „sub influența băuturilor alcoolice“ semnifică, în fapt, influența exercitată de către alcool asupra organismului uman și, în special, asupra funcțiilor cognitive. Potrivit doctrinei, îmbibația alcoolică este procesul de pătrundere a alcoolului în sânge, cu consecința provocării unei stări de intoxicație (alcoolică). Se arată, în doctrină, că „îmbibația alcoolică sau alcoolemia se determină în urma analizei toxicologice de laborator (...). Abia după analiza probelor de sânge, dacă se constată o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, se poate spune că fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii analizate“. Din această perspectivă, Curtea constată că cele două sintagme - „stare de ebrietate“ și „sub influența băuturilor alcoolice“ - sunt similare.

17.În al doilea rând, Curtea observă că denumirea marginală a articolului 336 din Codul penal este „Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe“, legiuitorul folosind în acest caz sintagma „influența alcoolului“. Plecând de la aceste premise, Curtea reține că, potrivit art. 47 alin. (5) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, „La coduri și la legi de mare întindere, articolele vor fi prevăzute cu denumiri marginale, exprimând sintetic obiectul lor; acestea nu au semnificație proprie în conținutul reglementării“. Cu alte cuvinte, denumirea marginală a unui articol este folosită de către legiuitor în scopul unei mai bune sistematizări a actului normativ respectiv, aceasta neproducând efecte juridice.

18.Astfel, Curtea constată că nu se poate face o eventuală corelație între sintagma „sub influența băuturilor alcoolice“, din cuprinsul art. 196 alin. (1) din Codul penal, și sintagma „sub influența alcoolului“, conținută în denumirea marginală a art. 336 din același act normativ.

19.În al treilea rând, Curtea observă că sintagmele „sub influența băuturilor alcoolice“ și „îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge“ sunt utilizate de către legiuitor în conținutul mai multor acte normative.

20.Astfel, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 191/2003 privind infracțiunile la regimul transportului naval, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 332 din 16 mai 2003, „Exercitarea atribuțiilor de serviciu sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe interzise de autoritatea de reglementare constituie infracțiune și se pedepsește cu amendă“. Totodată, potrivit alin. (3) al aceluiași articol, „Este considerată sub influența băuturilor alcoolice persoana care are o îmbibație alcoolică în sânge de până la 0,80 g/l alcool pur în sânge“.

21.De asemenea, potrivit art. 93 alin. (1) lit. j) din Codul aerian civil, „Constituie contravenții, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii, să constituie infracțiuni, următoarele fapte: (...) efectuarea serviciului de către personalul aeronautic civil sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe interzise de autoritatea de reglementare. Se consideră sub influența băuturilor alcoolice personalul care are o îmbibație alcoolică în sânge de până la 0,8‰“.

22.Din analiza celor două dispoziții, reținem că sintagmele „sub influența băuturilor alcoolice“ și „îmbibație alcoolică în sânge de până la 0,8‰“ sunt utilizate de legiuitor în corelație, atât în definirea infracțiunii [art. 4 alin. (1) din Legea nr. 191/2003], cât și în definirea contravenției [art. 93 alin. (1) lit. j) din Codul aerian civil].

23.Cu alte cuvinte, aflarea unei persoane sub influența băuturilor alcoolice nu presupune, în mod necesar și exclusiv, existența unei alcoolemii mai mari de 0,8‰. Astfel, influența băuturilor alcoolice se poate manifesta atât în ceea ce privește îmbibația alcoolică de până la 0,8‰, cât și la cea de peste 0,8‰.

24.În ceea ce privește dispozițiile criticate, Curtea observă că legiuitorul nu a precizat dacă în cazul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă trebuie să se constate existența unei alcoolemii mai mari de 0,8‰.

25.În acest context, observăm că, potrivit principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, atunci când legiuitorul nu face el singur distincția între anumite elemente avute în vedere în momentul legiferării, interpretul nu poate realiza această distincție (în același sens, Decizia nr. 355 din 4 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 11 mai 2007; Decizia nr. 305 din 12 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 29 iunie 2016). Principiul anterior menționat este aplicabil indiferent de caracterul normei supuse interpretării sau de materia în care aceasta a fost adoptată. În acest sens, în practica judiciară s-a reținut că „acolo unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă (…), chiar dacă este în discuție o zonă normativă specială (...). Astfel (...), formulării generale a textului îi corespunde o aplicare în aceeași măsură generală, neputând fi introduse distincții dacă legea nu le încorporează“ (Decizia nr. 10 din 18 iunie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 19 iulie 2012). Din examinarea dispozițiilor art. 196 alin. (1) teza I din Codul penal reiese că legiuitorul a înțeles să incrimineze fapta prevăzută în art. 193 alin. (2) din Codul penal săvârșită din culpă de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice fără a face vreo referire la o limită a îmbibației alcoolice.

26.Din această perspectivă, Curtea constată că atât timp cât legiuitorul nu a prevăzut vreo distincție în cuprinsul art. 196 alin. (1) din Codul penal, nici interpretul nu poate realiza această distincție, în sensul coroborării acestor dispoziții cu cele ale art. 336 din același act normativ.

27.Mai mult, Curtea reține că infracțiunile prevăzute în dispozițiile art. 196 alin. (1) din Codul penal și art. 336 alin. (1) din același act normativ au un obiect juridic diferit. Astfel, în timp ce, în cazul infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzute de art. 196 alin. (1) din Codul penal, obiectul juridic constă în relațiile sociale referitoare la dreptul persoanei la integritate corporală și sănătate, în ipoteza infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal, obiectul juridic special este reprezentat de relațiile sociale referitoare la protecția siguranței circulației pe drumurile publice, a căror normală existență și desfășurare sunt condiționate de interzicerea conducerii vehiculului sub influența băuturilor alcoolice peste o anumită limită sau sub influența unor substanțe psihoactive.

28.Curtea constată că dispozițiile art. 336 alin. (1) din Codul penal sunt aplicabile numai în ipoteza conducerii vehiculelor pe drumurile publice, în timp ce norma de incriminare cuprinsă în art. 196 alin. (1) teza I din Codul penal nu este limitată la vătămările corporale produse prin accidentele de circulație ale conducătorilor de vehicule pe drumurile publice.

29.Așa fiind, Curtea constată că existența infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzute de art. 196 alin. (1) din Codul penal nu este condiționată de o anumită limită a îmbibației alcoolice, urmând să respingă excepția de neconstituționalitate, ca neîntemeiată.

30.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Fabi Andrei Paul în Dosarul nr. 7.519/190/2016 al Judecătoriei Bistrița - Secția penală și constată că dispozițiile art. 196 alin. (1) din Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Bistrița - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 18 septembrie 2018.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Marițiu