Decizie nr. 212 din 4 martie 2010

Ioan Vida - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Antonia Constantin - procuror

Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15, art. 21, art. 24 şi art. 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi ale art. 190 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Spiriduş" - S.R.L. în Dosarul nr. 1.652/252/2006 al Tribunalul Timiş - Secţia comercială şi de contencios administrativ.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, invocă jurisprudenţa constantă a Curţii în această materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 19 octombrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 1.652/252/2006, Tribunalul Timiş - Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15, art. 21, art. 24 şi art. 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi art. 190 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Spiriduş" - S.R.L.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că textele criticate încalcă prevederile art. 16, art. 21, art. 24, art. 49, art. 124 şi art. 126 din Legea fundamentală, deoarece organul constatator este liber să constate contravenţiile, să stabilească vinovăţia şi să aplice sancţiunile potrivit unei competenţe foarte largi, fiind scutit apoi de orice sarcină a probării acuzaţiilor şi sancţiunilor îndreptate împotriva contravenientului. Însuşi contravenientul trebuie să îşi probeze în faţa instanţei nevinovăţia, deşi constituţional ar fi ca organul constatator să facă acest lucru.

Tribunalul Timiş - Secţia comercială şi de contencios administrativ consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Deşi instanţa de judecată a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 190 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, din notele scrise ale autorului rezultă faptul că acesta se referă la textul art. 190 alin. (2) în forma în vigoare înainte de republicarea ordonanţei. După republicarea ordonanţei în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, textul criticat se regăseşte la art. 220 alin. (2).

Astfel, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 15, art. 21, art. 24 şi art. 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, şi art. 220 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007. Art. 220 alin. (2) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 a fost modificat prin art. I pct. 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 3 martie 2008, ordonanţă aprobată cu modificări prin Legea nr. 194/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 1 iunie 2009.

Textele criticate au următorul cuprins:

–Art. 15: "(1) Contravenţia se constată printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia, denumite în mod generic agenţi constatatori.

(2)Pot fi agenţi constatatori: primarii, ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Ministerului de Interne, special abilitaţi, persoanele împuternicite în acest scop de miniştri şi de alţi conducători ai autorităţilor administraţiei publice centrale, de prefecţi, preşedinţi ai consiliilor judeţene, primari, de primarul general al municipiului Bucureşti, precum şi de alte persoane prevăzute în legi speciale.

(3)Ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Ministerului de Interne constată contravenţii privind: apărarea ordinii publice; circulaţia pe drumurile publice; regulile generale de comerţ; vânzarea, circulaţia şi transportul produselor alimentare şi nealimentare, ţigărilor şi băuturilor alcoolice; alte domenii de activitate stabilite prin lege sau prin hotărâre a Guvernului.";

–Art. 21: "(1) În cazul în care prin actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiilor nu se prevede altfel, agentul constatator, prin procesul-verbal de constatare, aplică şi sancţiunea.

(2)Dacă, potrivit actului normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei, agentul constatator nu are dreptul să aplice şi sancţiunea, procesul-verbal de constatare se trimite de îndată organului sau persoanei competente să aplice sancţiunea. În acest caz sancţiunea se aplică prin rezoluţie scrisă pe procesulverbal.

(3)Sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal.";

–Art. 24: "(1) Persoana împuternicită să aplice sancţiunea dispune şi confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţii. În toate situaţiile agentul constatator va descrie în procesul-verbal bunurile supuse confiscării şi va lua în privinţa lor măsurile de conservare sau de valorificare prevăzute de lege, făcând menţiunile corespunzătoare în procesul-verbal.

(2)În cazul în care bunurile nu se găsesc contravenientul este obligat la plata contravalorii lor în lei.

(3)Agentul constatator are obligaţia să stabilească cine este proprietarul bunurilor confiscate şi, dacă acestea aparţin unei alte persoane decât contravenientul, în procesul-verbal se vor menţiona, dacă este posibil, datele de identificare a proprietarului sau se vor preciza motivele pentru care identificarea nu a fost posibilă.";

–Art. 30: "(1) Dacă persoana împuternicită să aplice sancţiunea apreciază că fapta a fost săvârşită în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, constituie infracţiune, sesizează organul de urmărire penală competent.

(2)În cazul în care fapta a fost urmărită ca infracţiune şi ulterior s-a stabilit de către procuror sau de către instanţă că ea ar putea constitui contravenţie, actul de sesizare sau de constatare a faptei, împreună cu o copie de pe rezoluţia, ordonanţa sau, după caz, de pe hotărârea judecătorească, se trimite de îndată organului în drept să constate contravenţia, pentru a lua măsurile ce se impun conform legii.

(3)Termenul de 6 luni pentru aplicarea sancţiunii în cazul prevăzut la alin. (2) curge de la data sesizării organului în drept să aplice sancţiunea.";

–Art. 220 alin. (2): "Contravenţiile prevăzute la alin. (1) se sancţionează cu amendă de la 20.000 lei la 100.000 lei, precum şi cu:

a)confiscarea produselor, iar în situaţia în care acestea au fost vândute, confiscarea sumelor rezultate din această vânzare, în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), c), k), l), m), n), v), x) şi y);

b)confiscarea cisternelor, recipientelor şi a mijloacelor de transport utilizate în transportul produselor accizabile, în cazul prevăzut la alin. (1) lit. k);

c)oprirea activităţii de comercializare a produselor accizabile pe o perioadă de 1-3 luni, în cazul comercianţilor în sistem angro sau cu amănuntul, pentru situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. c), m), u) şi v);

d)oprirea activităţii de producţie a produselor accizabile prin sigilarea instalaţiei, în cazul producătorilor, pentru situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. d), i), l), n) şi x)."

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale, autoarea excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie, art. 24 referitoare la dreptul la apărare, art. 49 referitoare la protecţia copiilor şi a tinerilor, art. 124 referitoare la înfăptuirea justiţiei şi art. 126 referitoare la instanţele judecătoreşti.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 15, art. 21, art. 24 şi art. 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, din prisma unor critici asemănătoare şi prin raportare la aceleaşi texte fundamentale invocate şi în prezenta cauză. În acest sens este, de exemplu, Decizia nr. 69 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 4 martie 2009, prin care Curtea a constatat că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, deoarece nu interzic accesul persoanelor nemulţumite de modul de constatare a contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor corespunzătoare pentru a face plângere la instanţa de judecată ori exercitarea dreptului la apărare pe tot parcursul procesului.

În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 220 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, Curtea constată că prin Decizia nr. 685 din 10 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 931 din 16 noiembrie 2006, a statuat că aceste dispoziţii sunt constituţionale. În esenţă, Curtea a reţinut că proprietatea privată poate constitui obiectul unor măsuri restrictive, cum sunt cele care vizează bunurile folosite sau rezultate din săvârşirea unor infracţiuni ori contravenţii; potrivit dispoziţiilor art. 44 alin. (8) teza întâi din Constituţie, "Averea dobândită licit nu poate fi confiscată", ceea ce presupune, per a contrario, că poate fi confiscată averea dobândită în mod ilicit şi deci este posibilă instituirea unor sancţiuni pentru ipoteza în care desfăşurarea activităţii de comercializare a unor produse de către operatorii economici contravine legii.

Întrucât nu au apărut împrejurări noi, care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în această materie, soluţia adoptată în precedent, precum şi considerentele pe care aceasta se întemeiază îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15, art. 21, art. 24 şi art. 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi art. 220 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de partea Societatea Comercială "Spiriduş" - S.R.L. în Dosarul nr. 1.652/252/2006 al Tribunalul Timiş - Secţia comercială şi de contencios administrativ.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 martie 2010.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu