Normativ tehnic din 26 noiembrie 2004

"Normativul tehnic privind depozitarea deșeurilor" este elaborat în baza prevederilor Hotărârii de Guvern nr. 162/2002 privind depozitarea deșeurilor cu modificările și completările ulterioare, hotărâre ce a transpus Directiva 1999/31/CE privind depozitarea deșeurilor.

Normativul tehnic conține cerințele și măsurile operaționale și tehnice pentru depozitarea deșeurilor în scopul prevenirii sau reducerii cat de mult posibil a efectelor negative asupra mediului (apa de suprafața, apa subterana, sol și aer) și asupra sănătății populației, generate de depozitarea deșeurilor, pe toată durata de viața a unui depozit. Prin adoptarea acestei reglementări se asigura respectarea tehnicilor de construire a depozitelor de deșeuri la nivelul cerințelor europene, aceasta fiind cea mai buna tehnica disponibilă la nivel național pentru depozitele de deșeuri. La proiectarea și construcția depozitelor de deșeuri se vor respecta toate celelalte cerințe legislative din domeniul construcțiilor.

Prezentul Normativ tehnic va fi revizuit periodic, în funcție de modificarea cerințelor legislative naționale și europene și a condițiilor tehnico-economice.

1.2.Domeniu de aplicare

Prevederile prezentului Normativ tehnic se aplică depozitelor de deșeuri inerte, nepericuloase și periculoase, după cum urmează:

–Pentru depozitele de deșeuri autorizate după intrarea în vigoare a HG nr. 162/2002 privind depozitarea deșeurilor, se aplică toate prevederile Normativului;

–Pentru depozitele de deșeuri care continua operarea după 1 ianuarie 2007, se aplică prevederile referitoare la procedurile de operare, închidere și monitorizare post-închidere;

–Pentru depozitele de deșeuri care sistează activitatea de depozitare după 1 ianuarie 2007, se aplică prevederile referitoare la procedurile de închidere și monitorizare post-închidere.

Normativul tehnic se aplică pentru toate etapele de proiectare, construcție, exploatare, închidere și monitorizare post-închidere a unui depozit de deșeuri.

Prevederile prezentului Normativ tehnic se adresează tuturor factorilor implicați în activitățile de depozitare a deșeurilor, și anume:

–administrația publică centrala, regionala și locală;

–autorități de protecția mediului la nivel central, regional și local;

–proiectanți și constructori de depozite de deșeuri;

–operatori și proprietari de depozite de deșeuri.

În sensul prezentului Normativ tehnic, "stadiul tehnicii" reprezintă stadiul de dezvoltare cel mai avansat și eficient, înregistrat în domeniul tehnologiei utilizate și al modului de operare, care demonstrează durabilitatea în timp, siguranța și posibilitatea practica de a respecta cerințele de protecția mediului pentru o perioadă de timp cat mai îndelungata.

O noua tehnica poate deveni "stadiul tehnicii" numai după ce este testata la scara pilot (câmpuri de testare, și nu ca depozit funcțional) și după ce rezultatele testelor sunt supuse spre aprobare autorității competente pentru protecția mediului.

Tehnica utilizata (tehnologia și modul de operare) trebuie să fie acceptabilă atât din punct de vedere economic, cat și al protecției mediului.

Prezentul Normativ tehnic face referire la o serie de standarde, normative tehnice și ghiduri care sunt în vigoare la momentul elaborării sale. Aceste documente pot suferi modificări; utilizatorii trebuie să aplice variantele în vigoare, asigurând astfel o calitate științifica unitară.

Standardele menționate în prezentul Normativ tehnic reprezintă standarde de referința pentru cerințele minimale specifice domeniilor lor de aplicare.

2.DEFINIȚII

Semnificația termenilor utilizați, în sensul prezentului Normativ tehnic, este prezentată în cele ce urmează.

Impermeabilizarea bazei

Bariera geologica - structura a subsolului care îndeplinește în mod natural cerințele de impermeabilizare specifice pentru fiecare clasa de depozit de deșeuri

Bariera construită - straturi de impermeabilizare constituite din materiale naturale sau sintetice prin care se completează structura naturala a subsolului în scopul îndeplinirii cerințelor de impermeabilizare specifice pentru fiecare clasa de depozit de deșeuri

Câmp de testare - amenajare la scara pilot, care simulează condițiile specifice unui depozit, și cu ajutorul căreia se determina parametri de lucru concreți, în funcție de tipul materialelor utilizate

Sistemul de colectare și tratare a levigatului

Levigat - deseu lichid generat în timpul activităților de depozitare a deșeurilor solide prin: pătrunderea / percolarea apelor meteorice în / prin corpul depozitului, separarea apei conținute în deșeurile depozitate și descompunerea deșeurilor biodegradabile depozitate

Sistem de colectare a levigatului - totalitatea instalațiilor prin care levigatul este colectat la baza depozitului și transportat către instalația de transport / tratare

Strat de drenaj pentru levigat - pietriș spălat cu conținut de carbonat de calciu de maximum 10 %

Conducta de drenaj pentru levigat - conducta perforata confecționată din polietilena de înalta densitate (PEHD)

Conducta de colectare pentru levigat - conducta care face legătura între conductele de drenaj pentru levigat și cămine, respectiv între cămine și stația de pompare și / sau rezervorul de stocare

Cămin pentru levigat - încăpere subterana construită pe traseul conductelor de colectare, respectiv de eliminare pentru levigat în punctele de racordare și / sau schimbare a direcției, respectiv a pantei acestora

Stație de pompare pentru levigat - cămin pentru levigat în interiorul căruia este instalata o pompa pentru evacuarea levigatului în rezervorul de stocare și / sau în conducta de eliminare

Rezervor pentru levigat - rezervor închis pentru stocarea levigatului, amplasat subteran sau suprateran

Conducta de eliminare pentru levigat - conducta prin care levigatul este transportat către instalația de tratare aferentă depozitului sau către instalația de transvazare

Instalație de transvazare pentru levigat - încăpere supraterana în interiorul căreia este amplasata o pompa pentru transvazarea levigatului din rezervorul de stocare în cisternele de transport către o alta instalație de eliminare

Sisteme de control pentru detectarea scurgerilor de levigat - sisteme de protecție pentru cazurile în care apar deteriorări ale conductelor / bazinelor pentru levigat, constând în pereți dubli pentru rezervoarele și conductele subterane, respectiv bazine de beton pentru rezervoarele supraterane

Tratarea levigatului - procesul sau succesiunea de procese fizico-chimice și biologice prin care valorile indicatorilor caracteristici levigatului sunt aduse în limite care să permită evacuarea acestuia în canalizare sau receptori naturali

Instalația pentru tratarea levigatului - totalitatea utilajelor și a echipamentelor în care se desfășoară procesele de tratare fizico-chimica și / sau biologica

Sistemul de colectare și tratare a gazului

Gaz de depozit - amestec de metan, bioxid de carbon și gaze de descompunere; (în mod normal gazul de depozit conține: 45-60 % voi. CH(4) și 40-55 % voi. CO(2))

Degazare activa - degazare realizată prin aspirarea gazului în urma generării unor presiuni scăzute în corpul depozitului

Degazare pasiva - degazare realizată după faza activa de formare a gazului de depozit, prin migrarea acestuia prin stratul de drenaj al apei din precipitații și dispersarea uniforma în stratul de recultivare

Prognoza producerii gazului de depozit - estimarea întregii cantități de gaz de depozit produs; se poate determina prin calcul, distribuția pe fiecare an de exploatare depinzând de:

–cantitatea totală de deșeuri și conținutul procentual al componentelor organice biodegradabile din deșeuri (grăsimi, proteine, hidrati de carbon, celuloza etc)– gradul de compactare și de tasare al deșeurilor depozitate– durata de operare– temperatura din interiorul depozitului– conținutul de apa combinată chimic sau libera

Test de aspirare a gazului - măsurători ale volumului și compoziției gazului generat în depozitele existente; se utilizează pentru dimensionarea instalației de degazare

Sistem de colectare a gazului - totalitatea instalațiilor și echipamentelor prin care circulă gazul de depozit, din corpul depozitului până la exhaustor

Put de extracție a gazului pe perioada de operare - putui de colectare a gazului construit treptat, o dată cu creșterea nivelului corpului depozitului

Put forat de extracție a gazului - putui de colectare a gazului executat prin forare după atingerea cotei finale de depozitare (după sistarea activității de depozitare)

Material de drenaj - material granular permeabil din jurul conductelor perforate verticale ale puțurilor de captare a gazului din corpul depozitului, constând din pietriș spălat 16-32 mm, cu conținut de carbonați < 10%

Conducta de drenaj - conducta din interiorul puțului de extracție, confecționată din PEHD și prevăzuta cu perforații rotunde (8-12 mm diametru), prin care gazul de depozit este absorbit din corpul depozitului

Conducta de captare a gazului - conducta dintre puțurile de colectare (provizorii sau definitive) și stația de colectare a gazului

Stația de colectare a gazului - instalație care cuprinde cilindrul de colectare și echipamente de măsura și prelevare a probelor

Conducta de eliminare - conducta de transport între stația de colectare a gazului și exhaustor, respectiv între exhaustor și instalația de tratare/valorificare a gazului de depozit

Conducta principala de eliminare (conducta perimetrala de gaz) - conducta circulara care asigura transportul gazului între stațiile de colectare și exhaustor

Cilindru de colectare - echipament cu ajutorul căruia mai multe conducte de captare a gazului sunt unite într-o conducta de eliminare

Condensat - vaporii de apa din gazul de depozit, care condensează din cauza diferenței de temperatura dintre corpul depozitului și spațiul exterior

Separator de condensat - echipament de colectare și separare a apei condensate din gazul de depozit

Exhaustor - echipament cu ajutorul căruia este generata presiune scăzuta, în vederea extragerii gazului de depozit din corpul depozitului

Filtru biologic - echipament pentru tratarea gazului de depozit (oxidarea metanului și eliminarea altor compuși volatili); el conține materiale organice - biologice speciale, asemenea compostului și scoarței de copac

Instalație de ardere controlată a gazului de depozit - instalație de ardere a gazului de depozit la o temperatura de 1100° C pe o durată > 0,3 secunde

Instalație de producere a energiei electrice - sistem de motoare cu combustie interna cu gaz ce acționează generatoare de energie electrica

Operare

Analiza de declarație - buletin de analiza care conține în mod obligatoriu următorii indicatori caracteristici unui deseu, altul decât deseul municipal: umiditate, conținut de substanțe minerale, carbon organic total, indicatori caracteristici eluatului

Analiza de control - analiza efectuată în cadrul procedurii de acceptare a deșeurilor la depozitare, în cazul în care apar îndoieli cu privire la conformarea transportului de deșeuri

Analiza rapida - analiza de control efectuată pentru deșeuri nepericuloase, cu echipamente de testare rapida

Analiza completa - analiza de control efectuată pentru deșeuri periculoase, în cadrul laboratorului propriu al depozitului

Acoperire temporară - strat de acoperire, din folii de material plastic sau țesături fibroase, care se utilizează atunci când suprafața respectiva de depozitare nu este folosită pentru o anumită perioada de timp; acoperirea temporară se îndepărtează înainte de începerea redepozitarii deșeurilor

Închidere și monitorizare post-închidere

Acoperire provizorie - strat de acoperire care se aplică peste deșeurile depozitate în primii ani după sistarea activității, atunci când au loc cele mai importante tasari

Acoperire finala - strat de acoperire realizat conform cerințelor de impermeabilizare a suprafeței specifice fiecărei clasa de depozit

3.CERINȚE CONSTRUCTIVE3.1. Cerințe impuse terenului de fundare și impermeabilizarii bazei depozitului

Cerințele impuse terenului de fundare și impermeabilizarii bazei depozitului se pot împărți în trei categorii:

–cerințe privind proprietățile fizice,– cerințe privind proprietățile chimice,– cerințe de ordin biologic.

!Imagine

3.1.1.Reglementări tehnice conexe

La aplicarea prezentului Normativ tehnic se au în vedere următoarele reglementări tehnice:

–Legea 10/1995 Lege privind calitatea în construcții– GT 03 5/2002 Ghid privind modul de întocmire și verificare a documentațiilor geotehnice pentru construcții– NP 074/2002 Normativ privind principiile, exigențele și metodele cercetării geotehnice a terenului de fundare– NP 075/2002 Normativ pentru utilizarea materialelor geosintetice la lucrările de construcții– STAS 3950-81 Geotehnica. Terminologie, simboluri și unități de măsura– STAS 1242/3-87 Cercetări prin sondaje deschise– STAS 1242/4-85 Cercetări geotehnice prin foraje executate în pământuri– STAS 1245/5-88 Cercetarea terenului prin penetrare dinamica standard în foraj– STAS 1243-88 Clasificarea și identificarea pământurilor– STAS 7107/1-76 Determinarea materiilor organice– STAS 7107/3-74 Determinarea conținutului în carbonați– STAS 1913/1-82 Determinarea umidității– STAS 1913/2-76 Determinarea densității scheletului pământurilor– STAS 1913/3-76 Determinarea densității pământurilor– STAS 1913/4-86 Determinarea limitelor de plasticitate– STAS 1913/5-85 Determinarea granulozitatii– STAS 1913/6-76 Determinarea permeabilității în laborator– STAS 1913/12-88 Determinarea caracteristicilor fizice și mecanice ale pământurilor cu umflări și contracții mari– STAS 1913/13-83 Determinarea caracteristicilor de compactare, încercarea Proctor– STAS 1913/15-75 Determinarea greutății volumice pe teren– STAS 8942/1-89 Determinarea compresibilitatii pământurilor prin încercarea în edometru– STAS 8942/2-82 Determinarea rezistentei pământurilor la forfecare, prin încercarea de forfecare directa– STAS 8942/3-84 Determinarea modului de deformatie liniara prin încercări pe teren cu placa– STAS 6054-77 Adâncimi maxime de inghet. Zonarea teritoriului României– STAS 2914-84 Terasamente. Condiții tehnice generale de calitate– STAS 9850-89 Verificarea compactării terasamentelor– xxx proiect de Ghid pentru proiectarea depozitelor de deșeuri cu materiale geosintetice

3.1.2.Cerințe privind proprietățile fizice3.1.2.1. Omogenitatea terenului de fundare

Materialul din care este constituit terenul de fundare trebuie să fie omogen. Terenul de fundare este investigat în prealabil prin studii de teren și determinări geotehnice de laborator, în conformitate cu reglementările tehnice în vigoare.

3.1.2.2.Capacitatea portanta și stabilitatea terenului de fundare

Terenul de fundare trebuie să fie stabil. Calculul terenului de fundare se face ținând cont de reglementările tehnice în vigoare și în concordanta cu:

–STAS 3300/1-85 Principii generale de calcul,– STAS 3300/2-85 Calculul terenului de fundare în cazul fundării directe.

Stabilitatea terenului de fundare și a taluzelor se calculează de către proiectanți luând în considerare încărcările date de grosimea finala a stratului de deșeuri depozitate și sarcina provenită din acoperirea finala a depozitului.

3.1.2.3.Poziția pânzei freatice în amplasamentul depozitului

Distanta dintre nivelul hidrostatic cel mai ridicat al apei subterane și cel mai de jos punct al suprafeței inferioare a stratului de izolare a bazei depozitului, nu trebuie să fie mai mica de 1,00m.

Tasarile rezultate din încărcarea data de corpul deșeurilor precum și capilaritatea pământurilor ce constituie terenul de fundare, trebuie să fie luate în considerare.

3.1.3.Cerințe privind chimismul terenului de fundare3.1.3.1. Conținutul de carbonați pentru materialul argilos ce constituie barierele geologice, (naturala și construită) a depozitului trebuie să fie mai mic de 10% (masa).

3.1.3.2.Conținutul de materii organice pentru materialul argilos ce constituie bariera geologica, (naturala și construită), a depozitului trebuie să fie mai mic de 5% (masa).

3.1.4.Cerințe de ordin biologic

Este necesar a se lua măsuri de protecție a barierelor construite, împotriva eventualelor degradări produse de acțiunea rădăcinilor plantelor, animalelor și microorganismelor. Protecția împotriva animalelor rozătoare se face prin acoperirea barierelor cu un strat de pietriș grosier.

3.1.5.Mineralogia terenului de fundare

Bariera naturala geologica, precum și cea construită prin compactarea în straturi succesive a materialelor, trebuie să fie constituită din pământuri cu conținut de argila, după cum urmează:

–bariera naturala: conținut de minimum 15% (masa) minerale argiloase cu d < 0,002 mm;

–bariera construită: conținut de minimum 20% (masa) minerale argiloase cu d < 0,002 mm.

Atât bariera naturala, cat și cea construită, trebuie să aibă un conținut de maximum 40 % (masa) nisip și pietriș cu diametrul particulelor cuprins între 0,06 și 63 mm.

Argila trebuie să conțină, în proporție mai mare de 10%, minerale cu potențial ridicat de reținere a particulelor poluante din levigat și cu capacitate mare de umflare (cum sunt mineralele smectice - illit, montmorilonit etc.).

3.1.6.Cerințe privind impermeabilizarea bazei depozitului3.1.6.1. Bariera geologica naturala

Bariera geologica naturala trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:

Dacă locația depozitului de deșeuri nu îndeplinește aceste cerințe, se realizează calcule de hidraulica subterana care să stea la baza proiectării soluțiilor alternative; în consecința în amplasament trebuie să se execute o bariera geologica construită. Aceste bariere geologice construite sunt proiectate ținând cont de condițiile geologice locale și de recomandările generale din acest normativ.

3.1.6.2.Bariera construită

Înainte de începerea construirii impermeabilizarii bazei, trebuie să se demonstreze ca materialele care urmează a fi utilizate sunt conforme cu cerințele legale în vigoare. Acest lucru se realizează prin testarea comportării materialelor utilizate în câmpuri de testare în care sunt simulate condițiile specifice dintr-un depozit.

Modul de realizare a câmpului de testare este prezentat în Anexa 1.

Bariera construită trebuie să îndeplinească cel puțin cerințele de mai jos.

Sunt acceptate variantele prezentate în figurile următoare.

!Imagine!Imagine!Imagine

3.1.6.3.Straturi de etansare din materiale sintetice și drenajele aferente (a se vedea figurile 3.1.2 și 3.1.3)a) Cerințe de ordin general

Straturile de etansare executate din materiale sintetice prefabricate sunt construite în concordanta cu tabelul următor:

Etansarile din materiale sintetice trebuie să fie construite cu geomembrane din polietilena de înalta densitate (PEHD), de grosime mai mare sau egala cu 2,5 mm pentru depozitele de clasa a, respectiv 2,0 mm pentru depozitele de clasa b.

Se accepta soluții tehnice alternative de etansare cu ajutorul altor materiale, numai dacă acestea respecta condițiile necesare privind protecția subsolului și apei subterane, în mod echivalent cu etansarile cu geomembrane.

Caracteristicile fizice, mecanice, hidraulice și de durabilitate a geomembranelor se determina în conformitate cu prevederile "Normativului pentru utilizarea materialelor geosintetice la lucrările de construcții" indicativ, NP 075-02.

Caracteristicile impuse pentru utilizarea geomembranelor la depozitele de deșeuri trebuie să fie în conformitate cu SREN 13257:2001.b) Cerințe speciale pentru geomembranele PEHDb.1) Cerințe privind proprietățile fizice ale geomembranelor

b.2) Cerințe privind rezistentele mecanice ale geomembranelor

● Rezistenta la întindere

Rezistenta la întindere a geomembranelor se determina prin:

–solicitare la întindere monoaxiala pe eșantioane de forma în dublu T de lățime constanta– în condiții de solicitare tridimensionala.

În tabelul următor sunt date câteva valori orientative ale rezistentei la întindere a geomembranelor din PEHD.

Determinarea rezistentei la întindere se face în conformitate cu ISO R 527.

● Rezistenta la impact (soc)

Geomembranele sunt foarte sensibile la degradare ca urmare a acțiunilor mecanice cum ar fi căderea unor obiecte grele.

Rezistenta la impact se determina prin metoda Spencer, care consta prin căderea pe o mostra de geomembrana a unui pendul prevăzut la un capăt cu un con, masurandu-se energia la care se produce penetrarea. În tabelul următor sunt prezentate rezistentele la impact ale unei geomembrane PEHD de grosime g = 1 mm, în conformitate cu prevederile standardelor în vigoare .

● Rezistenta la poansonare statica

Pentru determinarea rezistentei la poansonare a geomembranelor se utilizează o mostra circulara fixată pe un inel, care este solicitată static la compresiune inregistrandu-se forța la care se produce ruperea.

Determinarea se efectuează în conformitate cu EN 12730:2001. Pentru geomembrane groase, forța la care se produce ruperea este de cca. 2200N.

● Unghiul de frecare la interfața dintre geomembranele netede PEHD și alte materiale

Rezistenta la forfecare exprimată prin unghiul de frecare la interfața dintre geomembranele PEHD și diverse materiale este exemplificata în tabelul următor:

Determinarea unghiului de forfecare se face în conformitate cu prEN 12957-1

● Rezistenta la sfâșiere

Rezistenta la sfâșiere se determina pe probe de forma trapezoidala cu tăietura de inițiere sau pe probe de tip despicate. Valorile rezistentelor la sfâșiere variază între 20N și 130N pentru epruvetele trapezoidale confecționate din geomembrane subțiri și respectiv între 90N și 450N pentru geomembranele groase testate pe probe despicate.

Determinarea rezistentei la sfâșiere se face conform

● STAS 6127/87

● STAS 4030-1/79

● EN 12310-2:2002

● Rezistenta imbinarilor sudate

Testarea rezistentei sudurilor de îmbinare a geomembranelor se face în conformitate cu

● EN 12316-2:2000

● EN 12317-2:2000

c)Cerințe privind stabilitatea și durabilitatea geomembranelorc.1) Cerințe privind rezistenta la degradare chimica

Geomembranele PEHD se testează prin imersare în diverse substanțe chimice pe o perioadă cuprinsă între 30 și 120 de zile. După această perioadă se repeta testele pentru determinarea caracteristicilor fizice și de rezistenta ale geomembranei.

Rezistenta la degradare sub acțiunea agenților chimici se determina în conformitate cu

● STAS 6339/80

● EN ISO 14030:2001

● EN 1847:2001

● EN ISO 175:2000

c.2) Rezistenta la degradarea termica și prin oxidare (rezistenta la îmbătrânire)

Geomembranele sunt sensibile la variațiile mari de temperatura precum și la acțiunea radicalilor de tip hidroperoxid, care trec în structura moleculara a polietilenei. Pentru combaterea acestor efecte se recomanda acoperirea cat mai rapida a geomembranei puse în opera.

Determinarea rezistentei la degradare termica și prin oxidare (îmbătrânire) a geomembranelor se face în conformitate cu:

● EN 1107-2:2001

● EN 1296:2000

● prEN 495-5

● ASTM D 5885-97

● ENV ISO 1438:1999

● ENV 12224

● prEN ISO 13438

c.3) Rezistenta la degradare prin acțiunea factorilor biologici

Degradarea biologica se datorează în principal acțiunii bacteriilor, ciupercilor și animalelor. Geomembranele trebuiesc protejate împotriva acțiunii factorilor biologici atât în perioada de execuție cat și în perioada de exploatare a depozitului de deșeuri.

3.2.Cerințe constructive pentru bariera, impermeabilizare și sistemul de drenaj pentru levigat3.2.1. Terenul de pozare al etansarii sintetice

Stratul de baza pe care se așează stratul sintetic de etansare trebuie să aibă toleranta la planeitate de maximum 2cm / 4,0m.

3.2.2.Pantele bazei depozitului

Baza depozitului se proiectează și se construiește astfel încât, după stingerea tasarilor în terenul de fundare și în corpului deșeurilor, aceasta să aibă o înclinație finala de cel puțin 3% transversal pe rețeaua de conducte de drenaj și cel puțin 1% longitudinal pe aceasta. Punctele cu adâncimea cea mai mare trebuie să fie amplasate în afară zonei impermeabilizate.

3.2.3.Protecția mecanică a etansarii sintetice

Geomembranele PEHD din stratul de etansare de la baza depozitului se protejează împotriva penetrării mecanice provenite din încărcarea data de corpul deșeurilor. Stratul de protecție poate fi constituit din geotextile și/sau dintr-un strat de nisip mediu - fin (conform STAS 1913/5-85).

Geotextilele trebuie să fie fabricate din fibre noi de polietilena sau polipropilena. Caracteristicile fizice, mecanice, hidraulice și de durabilitate a geotextilelor se determina în conformitate cu prevederile "Normativului pentru utilizarea materialelor geosintetice la lucrările de construcții", NP 075-02.

3.2.4.Stratul de drenaj aferent etansarii sintetice

Stratul de drenaj este constituit din pietriș spălat cu conținut de carbonat de calciu < 10%. Dispunerea acestuia trebuie să fie proiectata pe baza principiului filtrelor inverse în așa fel încât sa nu fie posibila colmatarea acestuia cu particule provenite din corpul deșeurilor. Grosimea stratului mineral de drenaj nu trebuie să fie mai mica de 50cm, iar permeabilitatea acestuia > 10^-3 m/s. Grosimea stratului de drenaj deasupra generatoarei superioare a conductelor de drenaj, trebuie să fie cel puțin egala cu doua diametre nominale a conductei, (g ≥ 2 DN), dar nu mai mica de 50 cm.

3.2.5.Conducte de drenaj pentru levigat (a se vedea figurile 3.1.2 și 3.1.3)

Rețeaua de conducte de drenaj se construiește deasupra sistemului de etansare a bazei depozitului. Diametrul nominal al conductelor de drenaj (DN) nu trebuie să fie mai mic de 250 mm, materialul pentru fabricarea acestora fiind polietilena de înalta densitate (PEHD). Dimensiunile fantelor conductelor de drenaj se proiectează în funcție de diametrul particulelor materialului de filtru în care acestea sunt înglobate. Conductele trebuie să aibă perforații numai pe 2/3 din secțiunea transversala, rămânând la partea inferioară 1/3 din secțiunea transversala neperforata, pentru a fi asigurata astfel și funcția de transport a levigatului (figura 3.2.1). Lungimea maxima a unei conducte ce constituie o ramura a rețelei de drenaj este de 200 m.

Pantele finale, ținând cont de greutatea corpului depozitului și de tasarea subsolului, trebuie să fie de minimum 1% de-a lungul conductelor de drenaj și de minimum 3 % în secțiune transversala, de-o parte și de alta a conductelor.

!Imagine

3.2.6.Cerințe privind primul strat de deșeuri depozitate

Primul strat de deșeuri de deasupra stratului de drenaj, în grosime de 1 m, se depune cu atenție, fără compactare și cu evitarea circulației excesive a mijloacelor de transport pe acesta. Compactarea deșeurilor depozitate începe numai după ce stratul de deșeuri depășește 1 m grosime. Primul metru de deșeuri depozitate trebuie să fie constituit din deșeuri menajere cu granulozitate medie. Deșeurile masive, voluminoase, cele sub forma semilichida, mâloasa, nisipurile fine și alte tipuri de deșeuri care pot penetra în sistemul de drenaj colmatandu-1 sunt interzise a se depune în primul metru de deșeuri deasupra drenajului.

3.2.7.Cerințe privind construcția barierelor

Construcția barierelor din material argilos necesita următoarele condiții și etape de lucru:

–condiții climatice corespunzătoare, fără soare puternic, ploaie și temperaturi mai mici de 5°C, respectiv mai mari de 28°C;

–materialul necesita un conținut de apa conform cu ecuația W(DPR) ≤ w ≤ w(95%DPr; acest conținut de apa se corectează prin uscare, respectiv udare, în urma testelor efectuate cu echipamente speciale;

–compactarea materialului argilos se face cu un compactor picior de oaie; la sfârșitul unei zile de lucru, găurile rămase în urma trecerii cu compactorul picior de oaie se acoperă cu ajutorul unui compactor obișnuit utilizat în construcții (compactor cu role).

Numărul de treceri ale compactorului, conținutul de apa, grosimea necesară pentru stratul necompactat se testează în-situ, conform prevederilor Anexei 1.

3.3.Colectarea levigatului3.3.1. Cerințe generale

Sistemul de colectare a levigatului cuprinde: stratul de drenaj pentru levigat, conductele de drenaj pentru levigat, conductele de colectare pentru levigat, căminele, stația de pompare, rezervorul de stocare, conducta de eliminare pentru levigat, instalația de transvazare - în cazul tratării pe un alt amplasament (figura 3.3.1).

!Imagine

3.3.1.1.Stratul de drenaj pentru levigat și conductele de drenaj se construiesc conform cerințelor de la 3.2.4 și 3.2.5.3.3.1.2. Conductele de colectare pentru levigat trebuie să fie confecționate din PEHD și să aibă un diametru nominal DN ≥ 200 mm.

3.3.1.3.Căminele pentru levigat se amplasează în afară suprafeței impermeabilizate de depozitare și se construiesc din PEHD sau beton căptușit la interior cu un strat de protecție împotriva acțiunii corozive a levigatului. Diametrul interior al căminelor pentru levigat trebuie să fie de minimum 1 m, iar instalațiile se amplasează astfel încât să permită controlarea și curățarea conductelor de colectare și a celor de eliminare.

3.3.1.4.Stațiile de pompare pentru levigat trebuie să îndeplinească aceleași cerințe ca și căminele pentru levigat.Pompele pentru levigat trebuie să fie confecționate din materiale rezistente la acțiunea coroziva a levigatului.

3.3.1.5.Rezervoarele subterane se confecționează din PEHD sau beton, cele de beton se căptușesc la interior cu un strat de protecție rezistent la acțiunea coroziva a levigatului. Rezervoarele supraterane se confecționează din beton sau oțel și se căptușesc la interior cu un strat de protecție rezistent la acțiunea coroziva a levigatului. Rezervoarele supraterane se izolează la exterior împotriva înghețului.

Rezervoarele pentru levigat se dimensionează astfel încât să aibă capacitate suficienta pentru stocarea unui volum de levigat egal cu diferența dintre volumul maxim de levigat generat și capacitatea instalației de tratare / transvazare.

3.3.1.6.Conductele de eliminare pentru levigat trebuie să fie confecționate din PEHD și să aibă un diametru nominal DN ≥ 200 mm.

3.3.1.7.Instalația de transvazare pentru levigat se realizează din beton căptușit la interior cu un strat de protecție rezistent la acțiunea coroziva a levigatului.

Pompa de transvazare se confecționează dintr-un material rezistent la acțiunea coroziva a levigatului.

3.3.1.8.Sistemele de control pentru detectarea scurgerilor de levigat sunt necesare, în cazul depozitelor de deșeuri periculoase și nepericuloase (clasa a, respectiv b), pentru a preveni scurgerea levigatului din instalațiile aflate în afară zonei impermeabilizate. Ele trebuie amplasate în zonele în care, din cauza sarcinilor statice, exista riscul cel mai mare de rupere a conductelor (a se vedea figura 3.3.1).

3.3.2.Cerințe privind dimensionarea sistemului de colectare a levigatului

Sistemul de colectare a levigatului are rolul de a asigura menținerea levigatului în corpul depozitului la un nivel minim.

Sistemul de colectare a levigatului se proiectează și se dimesionează conform cu:

–prognoza de generare a levigatului;

–tehnica de gestionare a acestuia: tratare într-o instalație proprie sau evacuare către o alta instalație de tratare.

Dimensionarea elementelor componente ale sistemului de colectare a levigatului se realizează pornind de la o valoare medie a volumului de levigat generat, recomandat de 6 l/s.ha. Aceasta valoare este acoperitoare pentru dimensionarea conductelor de drenaj atât din punct de vedere hidraulic, cat și static. Celelalte componente (pompele, conductele de colectare, rezervorul de stocare etc.) se dimensionează ținând cont de valoarea menționată anterior și de dimensiunile depozitului.

Cantitatea de levigat se calculează pentru toate fazele de operare, astfel încât să se determine valorile critice necesare pentru dimensionare.

3.4.Tratarea levigatului3.4.1. Scop

Pentru evacuarea în influentul unei stații de epurare orășenești, respectiv într-un receptor natural, valorile indicatorilor caracteristici levigatului trebuie să se încadreze în limitele stabilite de legislația în vigoare privind protecția calității apelor.

În funcție de condițiile locale specifice, caracteristicile levigatului și de receptorul în care se evacuează acesta, epurarea levigatului se realizează în două tipuri de instalații, și anume:

–instalație de epurare proprie depozitului, care să permită evacuarea levigatului direct în receptorul natural, cu respectarea legislației în domeniu privind valoarea indicatorilor de calitate a efluentului;

–instalație de preepurare a levigatului pentru a fi evacuat într-o stație de epurare a apelor uzate orășenești, cu respectarea prevederilor actelor de reglementare emise de autoritatea competentă de gospodărirea apelor și de operatorul de servicii publice.

Autoritatea competentă pentru protecția mediului poate aproba recircularea levigatului, cu condiția respectării stricte a cerințelor cantitative (volumul maxim de levigat care se poate recircula), calitative (concentrațiile maxime admise ale indicatorilor caracteristici levigatului recirculat) și de monitorizare stabilite prin studii tehnice prealabile și numai pentru o perioadă determinată de timp, care nu poate depăși 6 luni de la punerea în funcțiune a depozitului.

Paragraful 3.4.1. al cap. 3.4 din anexă a fost modificat de art. I din ORDINUL nr. 1.230 din 30 noiembrie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1.101 din 7 decembrie 2005.

3.4.2.Procedee de tratare a levigatului

Dimensionarea instalației de tratare se realizează conform 3.3.2 și în funcție de caracteristicile sistemului de colectare (volumul rezervorului de stocare).

Instalația de tratare trebuie să asigure desfășurarea proceselor corespunzătoare pentru reducerea valorilor concentrațiilor la următorii indicatori:

–materii solide în suspensie– consum chimic de oxigen– consum biochimic de oxigen– amoniu– nitrati– sulfuri– cloruri– metale grele

Principalele procedee utilizate pentru tratarea levigatului, precum și aplicabilitatea acestora, sunt sintetizate în tabelul 3.4.1.

Tabelul 3.4.1 - Procedee de tratare a levigatului

Procedeele de tratare prezentate anterior sunt alese și combinate în funcție de specificul fiecărui caz în parte, astfel încât să se realizeze o tratare optima a levigatului, din punct de vedere tehnic și economic.

Combinația de procedee de tratare aplicată trebuie să asigure îndepărtarea următorilor poluanți:

–azot amoniacal– substanțe organice biodegradabile și nebiodegradabile– substanțe organice clorurate– săruri minerale

Procedeele de tratare trebuie alese astfel încât să se asigure și eliminarea corespunzătoare a reziduurilor de la tratarea levigatului.

Tratarea levigatului se realizează cu ajutorul echipamentelor speciale, modulare, care se aleg în funcție de specificul fiecărui caz în parte.

3.4.3.Recomandări privind materialele din care sunt confecționate echipamentele de tratare

Materialele din care sunt confecționate echipamentele și instalațiile, precum și caracteristicile acestora trebuie alese astfel încât ele să facă fața la tipurile de solicitări la care sunt supuse, și anume:

–solicitări chimice– solicitări mecanice– solicitări termice

Proiectarea trebuie să țină cont atât de solicitările maxime, cat și de efectele sinergice care pot apărea.

În general, echipamentele și instalațiile se confecționează din:

–beton și beton armat căptușit cu strat de protecție împotriva acțiunii corozive a levigatului și a produsilor rezultați din procesele de tratare;

–oțeluri inoxidabile și oțeluri înalt aliate, rezistente la coroziune;

–materiale plastice.

Recomandările specifice pentru fiecare procedeu de tratare sunt prezentate în tabelul 3.4.2.

Tabelul 3.4.2 - Materiale recomandate pentru confecționarea echipamentelor

Pompele care intră în componenta instalațiilor de tratare se confecționează din oțel inox sau materiale plastice (polipropilena, polietilena).

3.4.4.Recomandări privind controlul proceselor și întreținerea instalațiilor3.4.4.1. Desfășurarea proceselor de tratare a levigatului se controlează prin măsurători fizico-chimice și biologice specifice, în scopul stabilirii următoarelor aspecte:

–crearea și menținerea condițiilor de reacție corespunzătoare;

–dozarea reactivilor;

–consumul de energie electrica;

–calitatea levigatului tratat după fiecare treapta de tratare și la punctul de evacuare din instalația de tratare.

3.4.4.2.Pentru fiecare procedeu de tratare trebuie respectate cerințele specifice corespunzătoare proceselor de epurare a apelor uzate menajere și industriale.

3.4.4.3.Întreținerea instalațiilor și a echipamentelor componente se realizează conform cu normele în vigoare aplicabile pentru instalațiile de epurare a apelor uzate menajere și industriale.

3.5.Sistemul de colectare a gazului3.5.1. Cerințe generale

Principalul scop al degazarii la depozitele care accepta deșeuri biodegradabile este de a preveni emisia de gaz în atmosfera datorită consecințelor ei negative asupra mediului (gaz cu efect de sera).

Dimensionarea instalației de degazare se face pe baza prognozei producerii gazului de depozit. Pentru depozitele existente, este necesară efectuarea testelor de aspirare, iar rezultatele acestora se corelează cu prognoza teoretică, în măsura în care aceasta poate fi realizată.

Sistemul de degazare trebuie să fie construit astfel încât să se garanteze siguranța construcției și sănătatea personalului de operare, întregul sistem de colectare a gazului trebuie construit perfect etanș față de mediul exterior și trebuie să fie amplasat izolat față de sistemele de drenaj și evacuare a levigatului, respectiv a apelor din precipitații.

Poziționarea elementelor componente ale sistemului de colectare a gazului nu trebuie să afecteze funcționarea celorlalte echipamente, a stratului de baza ori a sistemului de acoperire al depozitului.

Materialele din care sunt construite instalațiile trebuie să fie rezistente împotriva acțiunilor agresive generate de:

–temperatura ridicată din corpul depozitului (până la 70°C);

–încărcarea provenită din greutatea corpului deșeurilor, a acoperirii de suprafața a depozitului, și cea provenită din traficul utilajelor (compactorul, camioane etc.);

–levigat și condensat;

–microorganisme, animale sau ciuperci.

Sistemul de colectare și transport al gazului trebuie amplasat astfel încât sa nu obstructioneze operarea depozitului.

O instalație activa de extracție, colectare și tratare a gazului este alcătuita din următoarele componente (figura 3.5.1):

–put de extracție a gazului, cuprinzând conducte de drenaj– conducte de captare a gazului– stații de colectare a gazului– conducte de eliminare și conducta principala de eliminare a gazului– separator de condensat– instalație de ardere controlată a gazului / instalație pentru valorificarea gazului - instalație de siguranță pentru arderea controlată– componente de siguranță

!Imagine

3.5.2.Cerințe tehnice pentru o instalație activa de colectare și tratare a gazului

La proiectarea, construcția și operarea instalației trebuie respectate următoarele cerințe tehnice:

3.5.2.1.Puțuri pentru extracția gazului

Puțurile pentru extracția gazului trebuie să fie poziționate în mod uniform în masa de deșeuri care generează gaz.

Puțurile de gaz se amplasează pe cat posibil simetric și la distanta egala între ele (recomandat, de circa 50 m). Puțurile se amplasează cat mai aproape de berme și de căile de circulație, iar distanta de la puțuri până la limita exterioară a corpului depozitului trebuie să fie > 40 m, pentru a cuprinde în zona de aspirare și marginea depozitului.

Puțurile de gaz trebuie să fie etanșe, pentru a nu permite pătrunderea aerului în interior; ele trebuie să fie rezistente, pentru a suporta tasarea corpului depozitului și, de asemenea, să poată fi ușor reparate și controlate.

Putul de gaz este alcătuit dintr-un filtru vertical cu diametrul > 80 cm, poziționat în interiorul corpului depozitului, realizat din pietriș sau criblura, și în care este înglobata conducta de drenaj cu diametrul interior de minimum 200 mm. Aceasta dispunere a elementelor asigura o extracție uniforma a gazului generat în corpul depozitului cu o suprapresiune de aproximativ 40 hPa. Pentru a acoperi un volum suficient din corpul depozitului și pentru a putea dirija gazul captat în direcția dorita este necesară generarea unei subpresiuni efective de 30 hPa la capătul superior al puțului de gaz (figura 3.5.2 a)

Pentru calcularea numărului de puțuri de gaz se tine seama de faptul ca 1 metru de conducta filtranta cu o secțiune minima de > 250 cmp captează aprox. 2 mc de gaz pe ora.

Pereții conductelor filtrante trebuie să fie perforați, diametrul perforațiilor depinde de dimensiunile granulelor din filtrul cu pietriș sau criblura. Deoarece permeabilitatea materialului filtrant trebuie să fie de cel puțin 1x10^-3 m/s, se folosește un material cu d=16-32 mm. Diametrul perforațiilor trebuie să fie mai mic de 0,5xd, adică 8-12 mm. Se utilizează conducte cu perforații rotunde, deoarece au rezistenta mai mare la deformare, sunt mai stabile față de forțele rezultate din procesele de tasare în corpul depozitului și rezista mai bine la forțele de forfecare. Conductele trebuie să fie prevăzute cu sisteme de infiletare, pentru a asigura prelungirea puțului de gaz pe perioada de operare a depozitului.

În timpul operării, la suprafața depozitului, construcția puțului consta dintr-o instalație specială (figura 3.5.2 a). Acest sistem de construcție este necesar pentru a putea suporta tasarile din corpul depozitului fără deteriorarea puțului de gaz și a sistemului de impermeabilizare la suprafața depozitului.

După închidere, trebuie să se evite atât pătrunderea aerului și a apei din precipitații în corpul depozitului în jurul puțurilor de extracție a gazului, cat și emisiile de gaz în stratul de recultivare. La extremitatea superioară a puțului de gaz se aplică o conducta etanșa peste conducta filtranta. Conducta etanșa trebuie să aibă un capac cu sistem de infiletare, pentru a se asigura controlul conductei filtrante, care se scurtează periodic, corespunzător tasarilor din corpul depozitului. Capacul este prevăzut cu o instalație pentru prelevarea probelor de gaz și măsurarea temperaturii (figura 3.5.2 b).

În forma sa finala putui de gaz este prevăzut cu un dispozitiv de acoperire și închidere, pentru evitarea influentelor climatice și a manipulărilor nepermise ale instalațiilor de siguranță.

În cazul depozitelor nou construite se începe instalarea puțurilor de gaz după ce stratul de deșeuri a atins înălțimea de aproximativ 4 m. Baza puțului trebuie să fie amplasata la cel puțin 2 - 3 m deasupra stratului de drenaj pentru levigat, pentru a se evita apariția unor forte de presiune peste limita admisă pe stratul de drenaj pentru levigat și pe stratul de impermeabilizare a bazei depozitului. Cu ajutorul unor dispozitive de tragere în forma de cupola puțurile de gaz sunt înălțate o dată cu creșterea în înălțime a corpului depozitului până la nivelul maxim de umplere a acestuia (figura 3.5.2 c).

!Imagine!Imagine!Imagine

3.5.2.2.Conducte de captare a gazului

Fiecare put de extracție a gazului trebuie să fie conectat la una dintre stațiile de colectare a gazului prin intermediul unei conducte de captare.

În cazul în care o conducta de captare a gazului nu mai funcționează, ea se înlocuiește cu o noua conducta, pentru a se asigura o extracție continua și a se evita efectele negative ale gazului de depozit asupra sănătății personalului de operare a depozitului.

Conductele de captare a gazului se instalează cu o panta de cel puțin 5% față de stația de colectare a gazului, pentru a se evacua apa provenită din condens în interiorul conductei. Se recomanda pantele mai mari, pentru a suporta eventualele tasari și surpări din corpul depozitului, fără a provoca deteriorări ale conductelor.

Trebuie să se evite acumulările de apa în conductele de captare a gazului. Aceste conducte trebuie să fie prevăzute cu sisteme flexibile de conectare la puțurile de extracție, la capătul superior definitiv al puțului și la stațiile de colectare a gazului, pentru a se minimiza deteriorările prin tasari, forte de presiune, forte transversale și forte de torsiune. Conductele și conexiunile flexibile trebuie să fie asigurate împotriva încărcării cu electricitate statica, sau să fie executate din material cu conductibilitate electrica (de ex. PE cu conductibilitate electrica). Calitatea materialului din care sunt făcute conductele trebuie să asigure o rezistenta la presiune ≥ PN 6.

Diametrul conductei de captare trebuie să fie ≥ 90 mm. Conductele de colectare a gazului trebuie să poată fi închise ermetic cu ajutorul unor sisteme de închidere prin culisare, pentru a se putea efectua reparații la conducte fără riscul emanațiilor necontrolate de gaz.

Conductele trebuie să fie acoperite și protejate de inghet la suprafața depozitului, printr-un strat de pământ sau deșeuri cu o grosime > 80 cm, pentru a evita înghețarea apei provenite din condensat care poate duce la deteriorarea armaturilor și a echipamentelor, și la deformarea sau obturarea secțiunii conductei.

3.5.2.3.Stații de colectare a gazului

În stațiile de colectare a gazului conductele individuale de colectare sunt conectate la conducta de eliminare a gazului.

Numărul stațiilor de colectare se stabilește în funcție de dimensiunea depozitului, numărul puțurilor de colectare și distribuția lor.

În incinta stațiilor de colectare a gazului, fiecare conducta de colectare trebuie să fie prevăzuta cu o porțiune specială pentru prelevarea probelor. Aceasta porțiune se realizează din țeava cu diametrul de DN 50, pentru a asigura o viteză constanta de circulație a gazului > 2 m/s; viteza optima a gazului este de aprox. 6-8 m/s. Lungimea acestei țevi trebuie să fie 10 x DN înainte de stutul de măsurare, respectiv 5 x DN după stutul de măsurare. Între zona de măsurare și cilindrul de colectare (în care se termina conductele de captare individuale) se amplasează un dispozitiv culisant pentru închidere și reglare, cu poziționare verticala pe secțiunea conductei, pentru a se evita depunerile pe lagărele sistemului de rotație. Între cilindrul de colectare și conducta principala de eliminare se montează un dispozitiv culisant de închidere.

Construcțiile care constituie stațiile de colectare a gazului trebuie să fie complet închise, prevăzute cu spații de aerisire (în pereți se montează cel puțin 2 grătare de aerisire cu dimensiunile 50 x 50 cm) și asigurate împotriva accesului persoanelor neautorizate.

În zona stațiilor de colectare a gazului se montează panouri de avertizare asupra pericolelor legate de prezenta gazului de depozit, pe care se menționează și interdicțiile legate de fumat și de foc.

La proiectarea și construcția stațiilor de colectare a gazului trebuie să se țină seama de faptul ca acestea trebuie să fie întotdeauna în afară zonei impermeabilizate a bazei, respectiv suprafeței depozitului și trebuie să fie accesibile direct de pe drumul perimetral. Rigolele pentru colectarea apei din precipitații se amplasează între corpul depozitului și stațiile de colectare.

3.5.2.4.Conducta principala de eliminare a gazului (conducta perimetrala de gaz)

Stațiile de colectare a gazului sunt conectate între ele printr-o conducta principala de eliminare a gazului (conducta perimetrala).

Conducta principala de eliminare trebuie să poată fi reglata de la căminele în care sunt amplasate separatoarele de condensat, pentru a putea interveni în cazul în care apar defecțiuni. Panta conductei principale de eliminare trebuie să fie de cel puțin 0,5%, pentru a putea evacua particulele minerale din condensat. Diametrul nominal al conductei (DN) trebuie să fie de cel puțin 200 mm. La cantități mai mari de gaz (> 750 mc/h) și conducte mai lungi (> 1000 m) diametrul minim trebuie să fie > 250 mm, deoarece se formează mai mult condensat.

Toate conductele se instalează la adâncimi mai mari decât adâncimea de inghet specifică zonei, dar nu la mai puțin de 80 cm. La proiectare trebuie să se țină seama de poziționarea sistemelor de impermeabilizare, a drumurilor de acces și a instalațiilor de drenaj. Conducta principala de eliminare a gazului trebuie să fie amplasata în afară zonei de impermeabilizare a suprafeței, și în nici un caz pe sub instalații de colectare a apei din precipitații (rigole) și pe sub drumurile de acces (din cauza sarcinilor dinamice și statice care apar în aceste zone).

3.5.2.5.Separatorul de condensat/colectarea condensatului

Gazul de depozit saturat cu vapori de apa duce la formarea de condensat în sistemul de conducte. Ca baza de calcul pentru cantitatea de condensat se considera cantitatea de apa care se formează la răcirea de la 55°C la 20°C. Aceasta înseamnă aprox. 100 ml de condensat la fiecare mc de gaz de depozit. De aceea în conducta principala de eliminare a gazului se instalează, în punctele cele mai joase, în cămine subterane cu acces, separatoare de condensat. Căminele de separare a condensatului, precum și toate instalațiile din interior care pot veni în contact cu condensatul, se confecționează din materiale rezistente la coroziune. Căminele trebuie să fie impermeabile față de apa freatica și să fie calculate static pentru a fi rezistente la forțele care le-ar putea deplasa.

Condensatul se evacuează printr-un dispozitiv tip sifon, într-un recipient care trebuie să fie întotdeauna plin cu condensat, pentru evitarea pătrunderii aerului în conducta principala de gaz, atunci când se pompează condensatul (figura 3.5.3). Distanta între separatorul de condensat și rezervorul de condensat trebuie calculată astfel încât să se asigure ca vacuumul din conducta principala de eliminarea a gazului nu determina absorbția condensatului înapoi în sistemul de conducte. Căminele trebuie să poată fi controlate în orice moment, pentru a supraveghea nivelul condensatului.

Condensatul se evacuează într-un rezervor la care sunt conectate toate separatoarele de condensat, sau direct în stația de tratare a levigatului. Lste interzisă recircularea condensatului în corpul depozitului.

Dacă topografia depozitului permite, condensatul poate fi evacuat și prin cădere libera direct într-un separator de condensat amplasat la capătul conductei principale de eliminare a gazului.

Rezervorul pentru condensat trebuie să fie calculat pentru a cuprinde cel puțin cantitatea de condensat care se aduna în 14 zile, și să fie impermeabil și rezistent pe termen lung, astfel încât să se evite pătrunderea condensatului în sol sau în apa freatica. Rezervorul trebuie să fie prevăzut cu un indicator de preaplin.

!Imagine

3.5.2.6.Tehnici de siguranțăa) Zonele de explozie

În funcție de prezenta gazului de depozit, pot fi identificate trei zone, și anume: zona 1 - în interiorul conductelor de gaz, zona 2 - în apropierea conductelor de gaz și zona 3 - la distanta de conductele de gaz, unde gazul poate ajunge numai accidental.

b)Materialul conductelor

Materialul din care sunt confecționate conductele care se montează la suprafața (suprateran) și care traversează zone cu potențial ridicat de explozie trebuie să aibă o rezistenta electrica < 10^9 Ohmi (oțel sau PEHD cu conductibilitate electrica).

Deoarece apa provenită din condensat poate conține substanțe corozive, toate conductele, armaturile și sistemele de siguranță ale instalației de colectare a gazului se confecționează din materiale rezistente la coroziune (de ex. PEHD, inox).

c)Sistem de avertizare gaz

Pentru a proteja personalul angajat și echipamentele aferente sistemului de ardere/valorificare a gazului, sunt necesare sisteme de avertizare asupra prezentei gazului. Sistemul de avertizare asupra prezentei gazului comanda închiderea sistemului de alimentare cu gaz oprind exhaustorul, dacă anumite valori limita de metan și/sau oxigen sunt atinse. De aceea se impune o monitorizare permanenta a acestora.

d)Concentrația maxima de gaz la locurile de muncă

Înainte și în timpul activității personalului la sistemul de degazare, în spații închise (cămine, stații de colectare etc.) trebuie să fie măsurate concentrația oxigenului, a metanului, și a dioxidului de carbon. Toate spațiile închise trebuie să fie prevăzute cu ventilație cu tiraj natural. De asemenea, trebuie să se respecte normele legale în vigoare, referitoare la desfășurarea activităților în aceste tipuri de locuri de muncă.

e)Inflamabilitate/Domeniul de explozie pentru amestecuri gaz de depozit - aer

Gazul de depozit în sine nu este explozibil; el poate forma, însă, împreuna cu aerul un amestec explozibil.

Pentru a se ajunge la formarea unui amestec explozibil, concentrațiile metanului și aerului trebuie să fie într-o anumită proporție. Bioxidul de carbon existent în gazul de depozit și azotul introdus o dată cu aerul, având caracter inert, diminuează caracterul exploziv al amestecului.

!Imagine

În baza diagramei prezentate în figura 3.5.4 se pot stabili concentrațiile volumice relevante din punct de vedere al tehnicilor de siguranță, pentru fiecare componenta în parte. În aceasta diagrama pentru amestecuri de metan-aer-CO(2), respectiv metan-aer-N(2), sunt trasate zonele de explozie în funcție de proporția de gaz inert (N(2), CO(2)). Astfel, la un amestec cu o concentrație volumica a aerului sub 58 % (ceea ce corespunde unui conținut de oxigen de 11,6 %) nu se poate declanșa nici o explozie, indiferent care sunt concentrațiile de metan, respectiv de gaz inert.

Astfel se pot întocmi limite de siguranță exacte ale relațiilor volumice pentru gazul de depozit, când nu se pot forma amestecuri explozibile:

–sub 11,6 % oxigen– peste 15 % metan– peste 35 % gaz inert

3.6.Tratarea, arderea controlată, valorificarea gazului de depozit3.6.1. Generalități

Gazul de depozit generat în urma descompunerii deșeurilor municipale trebuie colectat și tratat într-un mod care să conducă la diminuarea efectelor negative pe care acesta le poate avea asupra mediului înconjurător și la reducerea potențialului de periculozitate al componentelor principale metan (pericol de explozie) și dioxid de carbon (pericol de sufocare). Tratarea gazului se face în funcție de tehnica de captare utilizata - activa sau pasiva.

Tehnicile de tratare, respectiv valorificare a gazului se aleg în funcție de concentrația de metan. Principalele posibilități de tratare sau valorificare a gazului, în funcție de conținutul de metan, sunt prezentate în figura 3.6.1.

!Imagine

Cantitatea de gaz care poate fi captata pentru o perioadă de timp determinata, precum și conținutul de metan al acestuia se determina conform cu prognoza de generare a gazului și cu rezultatele experimentale. În baza rezultatelor se decide tipul tratării gazului. Deoarece valorificarea energetica completa a puterii calorice a gazului de depozit este posibila numai atunci când concentrația aerului (oxigen O(2), azot N(2)) este foarte mica, funcționarea instalației de degazare trebuie să aibă loc astfel încât în sistem sa nu pătrundă aer (oxigen).

După ultimul cămin de separare a condensatului se instalează exhaustorul și instalația de ardere sau de valorificare a gazului.

Aceste instalații se calculează și se construiesc în funcție de posibilitățile de obținere a energiei electrice sau a energiei termice. În condiții normale de operare se poate conta pe o concentrație volumica a metanului de 35-55 %. Puterea calorică este în mod corespunzător 3,5 la 5,5 kWh/mc.

La arderea controlată a gazului trebuie să se ia în calcul întreaga cantitate de gaz care poate fi obținută de pe depozit; dacă este cazul, poate fi proiectata construirea mai multor instalații de ardere controlată.

La arderea controlată a gazului se tine cont de cerințele legale referitoare la nivelul emisiilor și protecția calității aerului.

O instalație de valorificare a gazului trebuie să conțină și o instalație de siguranță pentru arderea controlată, pentru a asigura arderea gazului în eventualitatea apariției unei defecțiuni la instalația de valorificare. În acest caz instalația de ardere controlată se dimensionează la 60% din cantitatea de gaz captata de pe depozit.

Gazul de depozit conține, în plus față de componentele principale (CH(4) și CO(2)), urme de compuși halogenati, sulf, fosfor etc. Aceste componente pot distruge instalațiile de valorificare și tratare a gazului, ele influențând și calitatea emisiilor, îndepărtarea acestor elemente se poate face prin intermediul unor filtre biologice sau cu cărbune activ, respectiv prin spălare sau oxidare catalitica a gazului.

3.6.2.Degazarea pasiva / oxidarea metanului

Depozitele la care s-a finalizat faza activa de formare a gazului, acesta nemaiputand fi valorificat, tratat sau ars controlat, trebuie degazate pasiv, pentru a împiedica acumularea gazului în depozit. La un conținut de metan mai mic de 20 % sau la o cantitate de gaz captat < 100 mc/h, gazul de depozit se poate devia prin stratul de recultivare. Gazul de depozit trebuie să se poată împrăștia în stratul de drenare a apei din precipitații, prin conducte perforate sau direct în salteaua drenanta.

Puțurile de gaz existente se pot utiliza la degazarea pasiva. Trebuie sa existe posibilitatea măsurării gazului în locurile în care acesta este evacuat.

Distribuția gazului trebuie să fie proiectata astfel încât sa nu se depășească o valoare de 2 litri de gaz/ora x mp. Apa din stratul drenant nu trebuie să pătrundă în țevile perforate sau în puțurile de gaz.

Evacuarea gazului se face în stratul de recultivare, care trebuie să aibă o permeabilitate corespunzătoare și o vegetație bogata.

3.7.Sistemul de Impermeabilizare a suprafeței

Scopul unui sistem de impermeabilizare a suprafeței este protecție de durata și constanta împotriva:

–formării de mirosuri și praf,– împrastierii de către vânt a deșeurilor ușoare (hârtie, plastic),– pătrunderii apei din precipitații în corpul depozitului,– scurgerii poluanților în apa subterana,– migrării gazului în atmosfera,– apariției incendiilor pe depozite,– deteriorării stratului de vegetație de la suprafața din cauza gazului de depozit,– înmulțirii pasărilor și altor animale.

În plus trebuie să se realizeze integrarea zonei depozitului în peisajul înconjurător.

Întregul sistem de impermeabilizare trebuie să prezinte o construcție adecvată fiecărei clase de depozit și să prezinte anumite caracteristici .

De asemenea, trebuie să se asigure posibilitatea de a executa controale, reparații și o întreținere ulterioară a unui depozit sau a unei celule timp de 30 de ani după recepția finala a lucrărilor de închidere.

3.7.1.Cerințe pentru închiderea depozitelor de deșeuri periculoase (clasa a)

După umplerea unei celule, se aplică un sistem de impermeabilizare pe suprafața nivelată, conform alternativelor prezentate în figura 3.7.1.

Sistemul de impermeabilizare trebuie să asigure o protecție de durata a masei de deșeuri împotriva pătrunderii apei provenite din precipitații. Sistemul trebuie să fie rezistent pe termen lung împotriva eroziunii, inundării, influentelor gerului, deteriorărilor de către animale și plante (înrădăcinare). Trebuie să se asigure posibilitatea de circulație pe depozit și posibilitatea controlului și reparației suprafeței.

!Imagine!Imagine

03.05.2018Punctul 3.10. a fost completat de Punctul 1, Articolul I din ORDINUL nr. 415 din 3 mai 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 381 din 03 mai 2018

–drumuri ale depozitului;

–garaje, ateliere și locuri de parcare pentru utilaje;

–echipament de curățare a roților utilajelor de transport;

–birouri administrative, vestiare și grupuri sanitare.

Toate echipamentele și facilitățile trebuie să fie calculate și amenajate în funcție de clasa de depozit, mărimea, durata de funcționare stabilită, cantitatea de deșeuri / zi, frecventa de transport și de alte cerințe legale, astfel încât să asigure o funcționare corespunzătoare.

3.10.1.Zona de acces, zona de staționare, gardul3.10.1.1. Proiectarea și construirea caii principale de acces către depozit dinspre drumul public, precum și a întregii zone de acces, se realizează în funcție de:

–numărul de utilaje care transporta deșeuri– frecventa cu care acestea intră în depozit– mărimea și tipul utilajelor.

Trebuie să fie respectate cerințele și normele specifice pentru proiectarea și construirea drumurilor.

3.10.1.2.Accesul pe depozit se marchează printr-un panou amplasat la intrarea dinspre drumul public.

Dacă intrarea pe depozit este în imediata vecinătate a unui drum public, atunci pe terenul depozitului se amenajează o zona de staționare pentru utilaje, pentru a preveni blocarea circulației pe drumul public.

3.10.1.3.Pentru a corela estetic impresia completa a unui depozit cu peisajul, pe toate suprafețele din interiorul amplasamentului depozitului, acolo unde nu exista instalații de funcționare, se recomanda plantarea spațiilor verzi (gazon sau tufișuri și copaci), precum și a copacilor de-o parte și de alta a caii principale de acces către depozit.

3.10.1.4.Sistemul de supraveghere trebuie să fie compus din următoarele componente:

–îngrădirea completă a amplasamentului depozitului. Îngrădirea trebuie să se realizeze din: gard din plasă de oțel (mărimea ochiurilor plasei < 40 x 40 mm) sau o execuție similară. Înălțimea gardului trebuie să fie de cel puțin 2 m. Atât timp cât condițiile solului permit, gardurile se înfig 20 cm în pământ, pentru ca animalele sălbatice să nu poată trece pe sub gard;

–porți de aceeași înălțime cu gardul, prevăzute cu sisteme de închidere și asigurare;

–instalații de alarmă în caz de acces neautorizat;

–sistem de supraveghere video perimetral pentru zi și noapte cu o rezoluție a camerelor de luat vederi de minimum 2MP (mega pixel) și DVR/NVR (Digital Video Recorder/Network Video Recorder) care să permită păstrarea înregistrărilor pentru cel puțin 7 zile;

–panouri de avertizare, montate în locuri vizibile, cu mesajul: «Accesul persoanelor neautorizate pe suprafața depozitului este interzisă»;

–panouri de avertizare, montate în locuri vizibile, cu mesajul: «Dispozitiv supravegheat video

03.05.2018Punctul 3.10.1.4. a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din ORDINUL nr. 415 din 3 mai 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 381 din 03 mai 2018

3.10.2.Cântarul și echipamentul de înregistrare a cantității, portalul de monitorizare radiologică, biroul de intrare

03.05.2018Punctul 3.10.2. a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din ORDINUL nr. 415 din 3 mai 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 381 din 03 mai 2018

3.10.2.1.Depozitul trebuie dotat cu un echipament de cântărire atât pentru utilajele încărcate, care intra pe depozit, cat și pentru cele descărcate, care părăsesc depozitul.

Toate utilajele care transporta deșeuri trebuie să poată fi cântărite în totalitate (să aibă destul loc pe cântarul de intrare și ieșire). Cântarul trebuie să fie accesibil, în siguranța, indiferent de condițiile meteorologice. Cântarele trebuie să dispună de destula rezistenta și capacitate de cântărire. Utilajele trebuie să fie dirijate obligatoriu către cântare (prin marcarea traseului, garduri, panouri, bariere). Cântarele trebuie conectate la un sistem de înregistrare a cantității de deșeuri care intră în depozit

Calibrarea cântarului trebuie realizată în conformitate cu normele metrologice în vigoare.

3.10.2.1^1.Depozitul trebuie dotat cu echipament de monitorizare radiologică, respectiv portal de monitorizare radiologică și/sau monitor portabil pentru detecția radiațiilor.

Calibrarea și verificarea tehnică a echipamentului de monitorizare radiologică trebuie realizate în conformitate cu normele metrologice în vigoare.

03.05.2018Actul a fost completat de Punctul 4, Articolul I din ORDINUL nr. 415 din 3 mai 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 381 din 03 mai 2018

3.10.2.2.Imediat lângă cântar se amenajează cabina operatorului responsabil cu preluarea deșeurilor.

Acesta trebuie să îndeplinească următoarele sarcini:

–direcționarea utilajelor către cântarul de intrare și ieșire (acționarea barierelor sau a semaforului),– controlul cântăririi complete a utilajelor (cu ajutorul unei camere video sau al unei oglinzi),– primirea documentelor de însoțire a transportului și verificarea acestora,– verificarea organoleptica a deșeurilor (control vizual și al mirosului),– verificarea prezenței substanțelor radioactive.

03.05.2018Punctul 3.10.2.2. a fost completat de Punctul 5, Articolul I din ORDINUL nr. 415 din 3 mai 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 381 din 03 mai 2018

–dirijarea transportului de deșeuri către zona de descărcare (zona de livrare a cantităților mici sau zona de depozitare),– controlul utilajelor care părăsesc depozitul (descărcare completa; aprobarea de la locul de descărcare în vederea părăsirii depozitului),– contactul prin stație de emisie-recepție cu operatorul din zona de depozitare a deșeurilor.

3.10.2.3.Pentru preluarea cantităților mai mici de deșeuri (maxim 1 mc), în zona de acces se amenajează un spațiu special destinat acestui scop. Deșeurile livrate în cantități mici sunt sortate și descărcate în containerele amplasate în zona special amenajată. Aceste operațiuni sunt coordonate de personal specializat.

Containerele pline se cântăresc și se înregistrează separat înainte de descărcarea pe depozit.

Deșeurile periculoase se colectează separat, în recipienți special destinați acestui scop, și se transporta pentru eliminare în instalații pentru deșeuri periculoase.

Deșeurile de echipamente electrice și electronice se colectează în recipienți separați, protejați de pătrunderea apei, și se elimina conform cerințelor specifice.

3.10.3.Echipament de verificare și control al deșeurilor, laborator, zona de securitate3.10.3.1. Pentru a putea efectua controlul de recepție, în zona de acces, imediat după cântar, se amplasează un sistem mobil sau fix de măsurare a radioactivității și un echipament pentru controlul vizual al deșeurilor și pentru prelevarea probelor (rampă hidraulică sau platformă). Pentru prelevarea probelor se utilizează recipienți și ustensile speciale, precum și echipament pentru protecția muncii.

03.05.2018Punctul 3.10.3.1. a fost modificat de Punctul 6, Articolul I din ORDINUL nr. 415 din 3 mai 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 381 din 03 mai 2018

3.10.3.2.Depozitele pentru deșeuri periculoase (clasa a) trebuie să amenajeze un laborator pentru controlul chimic și fizic al deșeurilor care sunt acceptate pe depozit. Laboratorul trebuie să fie amenajat conform prevederilor specifice în domeniu și să fie condus și operat de personal specializat.

3.10.3.3.Depozitele care nu accepta deșeuri periculoase din industrie și din construcții și demolări (clasele b și c) trebuie să dispună de un echipament de testare rapida.

Deșeurile nepericuloase din industrie și din construcții și demolări se analizează prin sondaj, prin procedee de testare rapida a următorilor indicatori:

–valoarea pH– temperatura– conținut de apa– conținut de gudroane– conductibilitate.

Probele deșeurilor analizate se păstrează minimum 1 luna.

3.10.3.4.Imediat după zona în care este amplasat cântarul, trebuie să fie amenajată o zona de securitate pentru deșeurile care nu pot fi acceptate la depozitare (documentele nu sunt corespunzătoare sau tipurile respective de deșeuri nu sunt incluse în lista prevăzuta de autorizația de mediu).

3.10.3.5.Zona de securitate se echipează după cum urmează:

–depozite de clasa a:

–suprafața betonata 200 mp cu margini de beton, rampa de intrare și acoperiș, colectarea apei din precipitații într-un recipient separat (V= 500 litri),– depozite de clasa b și c:

–suprafața betonata 200 mp cu margini de beton, rampa de intrare și acoperiș, colectarea apei din precipitații într-un recipient separat (V= 500 litri) sau suprafața întărită cu pietriș și containere închise pentru depozitare și transport.

3.10.3.6.Apele din precipitații colectate de pe suprafața zonei de securitate sunt dirijate către o instalație de epurare, în funcție de caracteristicile specifice amplasamentului și de cerințele avizului/ autorizației de gospodărire a apelor emise de autoritatea competentă.

3.10.4.Drumurile în incinta depozitului /Drumurile pentru funcționare

Drumurile din incinta depozitului se realizează conform cerințelor specifice și trebuie menținute permanent în stare de funcționare.

3.10.4.1.La o distanta suficienta de limita zonei de depozitare se amenajează un drum perimetral. Distanta necesară se stabilește în funcție de panta taluzurilor, lățimea rigolelor pentru colectarea apei din precipitații, situarea stațiilor de colectare a gazului etc.

Drumul perimetral asigura:

–accesul către celulele care se construiesc, pe timpul amenajării depozitului– accesul pe timpul funcționarii către celulele de depozitare– controlul gardului– controlul și întreținerea rigolei perimetrale de colectare a apei din precipitații– controlul taluzului final al depozitului– controlul și întreținerea stațiilor de colectare a gazului– controlul și întreținerea puțurilor pentru gaz de pe taluzurile inferioare– controlul și întreținerea conductelor pentru levigat.– controlul și întreținerea sistemului video de supraveghere perimetrală.

03.05.2018Punctul 3.10.4.1. a fost completat de Punctul 7, Articolul I din ORDINUL nr. 415 din 3 mai 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 381 din 03 mai 2018

Drumul perimetral poate fi cu sens unic sau cu dublu sens. Lățimea minima a drumului este de 3 m pentru funcționarea cu o bandă și de 5,75 m pentru dublu sens.

Drumul perimetral se realizează conform cu cerințele specifice pentru construcția de drumuri, astfel încât să fie rezistent la toate tipurile de eforturi care pot apărea. De asemenea, pe părțile laterale ale drumului perimetral se prevăd rigole pentru colectarea apelor din precipitații.

3.10.4.2.Drumul de acces între poarta și zona de acces se construiește cu dublu sens, cu respectarea cerințelor specifice pentru drumurile cu trafic greu.

3.10.4.3.Zonele de circulație între cântar, zona de control și zona de livrare a cantităților mici de deșeuri se stabilizează cu beton sau bitum.

Apa de precipitații colectata de pe suprafața drumurilor este gestionata conform cu cerințele autorizației de gospodărire a apelor emisă de autoritatea competentă

3.10.4.4.Accesul către zona de depozitare se realizează prin drumuri cu dublu sens, cu o lățime minima de 5,5 m. Se pot utiliza moloz, pietriș sau plăci de beton în vederea stabilizării. La realizarea căilor de acces se pot utiliza numai deșeuri necontaminate din construcții și demolări.

3.10.4.5.Drumul pentru compactor și alte utilaje cu senile se realizează separat, din pietriș sau deșeuri necontaminate din construcții și demolări. Acest drum trebuie să fie lat de minimum 5 m, iar stabilitatea sa este controlată cu regularitate.

3.10.4.6.Zona atelierelor de întreținere și reparații, depozitul de combustibil, locul de parcare pentru utilaje se amenajează conform cu normele legale în vigoare, ținând seama de cerințele specifice determinate de tipul utilajelor care lucrează pe un depozit de deșeuri.

3.10.4.7.Pentru perioada construirii depozitului se asigura o distanta minima de rulare (150 m) pe drumul de acces, în vederea curățării anvelopelor utilajelor înainte de intrarea pe drumurile publice.

Pe timpul funcționarii depozitului sunt necesare amenajări care să împiedice murdărirea cu deșeuri a spațiilor din afară zonei de depozitare.

Aceasta se poate realiza prin:

–asigurarea unei distanțe de rulare de minimum 150 m realizată din pietriș dur sau deșeuri din construcții și demolări, între zona de depozitare și drumul de ieșire din depozit;

–dotarea cu un echipament pentru spălarea anvelopelor, amplasat între zona de depozitare și drumul de ieșire din depozit; instalația de spălare poate fi fixa sau mobila.

Depozitele pentru deșeuri periculoase (clasa a) trebuie să fie dotate, obligatoriu, cu instalații pentru spălarea roților utilajelor.

Apele uzate de la instalația de spălare se gestionează conform cerințelor autorizației de gospodărire a apelor.

3.10.4.8.Pentru funcționarea corespunzătoare a unui depozit sunt necesare următoarele utilaje pentru tratarea și depozitarea deșeurilor și pentru funcționarea depozitului:

–buldozer: distribuirea deșeurilor, aplicarea straturilor de acoperire, nivelarea suprafeței depozitului, realizarea drumurilor– încărcător: distribuirea deșeurilor, preluarea deșeurilor neacceptate, lucrări mici de nivelare, curățarea drumurilor, realizarea drumurilor– compactor picior de oaie: compactarea deșeurilor menajere și a celor voluminoase, maruntirea deșeurilor– compactor cu role: compactarea deșeurilor minerale, maruntirea deșeurilor– scraper: distribuirea deșeurilor minerale în cantități mari, realizarea drumurilor, realizarea straturilor minerale ale sistemelor de impermeabilizare la baza și la suprafața– excavator hidraulic: realizarea bazei depozitului, realizarea drumurilor și instalațiilor de drenaj, realizarea impermeabilizarii suprafeței– tocător: tocarea deșeurilor voluminoase, cum ar fi lemn și plastic dur, deșeuri provenite din grădini (crengi, tufișuri etc.)

Trebuie să se asigure un număr suficient din fiecare tip de utilaj, ținând cont și de riscurile de defectare a acestora.

3.10.4.9.Depozitele de deșeuri trebuie să fie echipate cu birouri administrative și spații sociale, cum ar fi:

–vestiare,– cabinet de prim ajutor,– camera de odihnă,– grupuri sanitare (inclusiv dușuri).

Spațiile sociale și birourile se amenajează și se întrețin în conformitate cu cerințele specifice privind protecția muncii.

4.OPERARE ȘI MONITORIZARE4.1. Documente /Registru de funcționare

Toate documentele, informațiile și instrucțiunile care se referă la activitățile de la un depozit (începând cu faza de proiect până la reconstrucția ecologica) se păstrează într-un registru de funcționare. Registrul consta din:

a)documentele de aprobareb) planul organizatoricc) instrucțiunile de funcționared) manualul de funcționaree) jurnalul de funcționaref) planul de intervențieg) planul de funcționare / de depozitareh) planul stării de fapt

Registrul de funcționare se realizează în forma scrisă și în forma electronică și se prezintă, la cerere, autorității competente pentru protecția mediului.

Documentele registrului se completează în timp. Documentele menționate mai sus trebuie să conțină următoarele date:

a)documentele de aprobare

La depozit trebuie să existe un exemplar complet și autentificat al documentelor care au stat la baza obținerii tuturor autorizațiilor și aprobărilor.

b)planul organizatoric

Organizarea activității în cadrul depozitului de deșeuri este prezentată într-un plan organizatoric, care conține numele și responsabilitățile fiecărei persoane. La înlocuirea persoanelor se actualizează planul organizatoric.

c)instrucțiunile de funcționare

Instrucțiunile de funcționare conțin prevederile relevante pentru siguranța și ordine. Ele reglementează întregul proces de funcționare de la depozit și sunt valabile pentru toți utilizatorii. De aceea ele se afișează la loc vizibil, în zona de acces. În instrucțiunile de funcționare se includ și reglementări de manipulare a deșeurilor de la transportatorii de cantități mici. De asemenea, se prevede interzicerea fumatului în incinta depozitului.

d)manualul de funcționare

În manualul de funcționare se stabilesc toate măsurile pentru funcționarea în stare normală, pentru întreținere și pentru cazuri anormale de funcționare. Măsurile necesare în cazurile neobișnuite se corelează cu planul de intervenție.

Sarcinile și domeniile de responsabilitate ale personalului conform pct. b), instrucțiunile de lucru, măsurile de control și întreținere, obligațiile de informare, documentare și păstrare a documentelor se stabilesc în manualul de funcționare.

e)jurnalul de funcționare

Jurnalul de funcționare conține toate datele importante pentru funcționarea zilnica a depozitului, în special:

–date despre deșeurile preluate (determinarea greutății, stabilirea tipului de deșeuri inclusiv codul deșeurilor, rezultatele controalelor vizuale și ale analizelor efectuate),– formularul de înregistrare (confirmarea de primire) pentru recepția deșeurilor,– cazurile de neacceptare a deșeurilor la depozitare, inclusiv cauzele și măsurile întreprinse,– rezultatele controalelor proprii și a celor efectuate de autorități,– evenimente deosebite, în special defecțiuni de funcționare, inclusiv cauzele și măsurile întreprinse,– programul de funcționare al depozitului,– rezultatele programului de monitorizare.

Jurnalul de funcționare se realizează în forma electronică și trebuie să fie asigurat împotriva accesului neautorizat. Jurnalul trebuie să fie controlat periodic de conducătorul depozitului, până la sfârșitul perioadei de monitorizare post-închidere.

f)planul de intervenție

Pentru fiecare depozit se întocmește un plan de intervenție care descrie toate măsurile în cazuri de incendiu, accidente, poluările accidentale produse pe raza de activitate a depozitului și alte situații de necesitate. În planul de intervenție se menționează persoanele responsabile și sunt descrise măsurile care trebuie luate. În planul de intervenție se menționează și datele de contact pentru următoarele instituții: pompieri, salvare, apărare civilă. Planul de intervenție trebuie să fie cunoscut de toți angajații și să fie afișat într-un loc vizibil. Planul de intervenție se întocmește în acord cu toate autoritățile implicate, iar un exemplar se preda autorității competente pentru protecția mediului.

g)planul de funcționare / de depozitare

Se întocmește un plan de funcționare, care conține toate reglementările importante despre:

–procedura de acceptare și control al deșeurilor,– modul de depozitare și realizare a corpului depozitului,– gestionarea levigatului,– gestionarea gazului de depozit,– colectarea și gestionarea apei din precipitații,– colectarea și gestionarea apelor uzate menajere.

Planul de funcționare conține un plan referitor la modul de depozitare, inclusiv împărțirea celulelor de depozitare în zone de maximum 2500 mp. Mărimea celulelor de depozitare trebuie să fie cat se poate de mica, pentru a reduce cantitatea de levigat formată. Dacă se depozitează tipuri de deșeuri diferite (nepericuloase, periculoase tratate, deșeuri cu azbest etc.), atunci aceste informații trebuie să fie cuprinse în planul de depozitare.

Planul de funcționare / de depozitare pentru depozitele de deșeuri periculoase (clasa a) trebuie să țină cont și de faptul ca în timpul construcției corpului depozitului, trebuie respectate următoarele cerințe:

–să fie exclusa o reacție a deșeurilor între ele,– deșeurile prăfoase sau care generează mirosuri să fie livrate și depozitate numai sub forma ambalata,– temperatura deșeurilor la reacția cu apa sau alte deșeuri sa nu depășească 25° C,– levigatul din corpul de depozit să se scurgă în siguranța către baza depozitului,– gazele să poată fi eliminate,– stabilitatea interna și externa a corpului de depozit să fie asigurată,– apa din precipitații de pe suprafețele necontaminate sa nu poată ajunge în celulele în funcționare,– tasarile corpului depozitului să fie reduse cat mai mult posibil.

h)planul stării de fapt

După încheierea umplerii unei celule de depozit se întocmește un plan al stării de fapt. Planul se prezintă într-un raster de 60 m x 60 m și la o scara adecvată (M = 1:500).

Planul stării de fapt se înaintează autorității competente, la cel târziu 6 luni după încheierea umplerii celulei.

Pentru depozitele pe care se depozitează un singur tip de deșeuri (depozite de deșeuri municipale, depozite pentru un anumit tip de deșeuri de producție), cerințele de conținut pentru jurnalul de funcționare și pentru planul de funcționare se pot reduce după analizare și aprobare de către autoritatea competentă pentru protecția mediului.

4.2.Acceptarea și depunerea deșeurilor4.2.1. Procedura de acceptare a deșeurilor la depozitare

Procedura de acceptare a deșeurilor în vederea depozitarii consta din mai multe faze.

4.2.1.1.Deșeurile care pot fi depozitate pe un anumit amplasament trebuie să se regăsească în autorizația de mediu a depozitului, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

4.2.1.2.Deșeurile periculoase stabilizate sunt acceptate pe depozitele pentru deșeurile nepericuloase, dacă îndeplinesc criteriile specifice corespunzătoare prevederilor legale și dacă pot fi depozitate în celule separate față de deșeurile biodegradabile.

4.2.1.3.Operatorul depozitului trebuie să asigure toate măsurile necesare pentru ca deșeurile pe care le preia în vederea depozitarii să respecte condițiile prevăzute în autorizația de mediu.

Deșeurile acceptate la depozitare trebuie să îndeplinească următoarele criterii:

–să se regăsească în lista deșeurilor acceptate pe depozitul respectiv, conform autorizației de mediu,– să fie livrate numai de transportatori autorizați, cu excepția transportatorilor particulari, care aduc deșeuri în cantități mici,– să fie însoțite de documentele necesare, conform prezentului normativ tehnic și criteriilor de recepție prevăzute de operatorul depozitului.

4.2.1.4.Documentele care însoțesc un transport de deșeuri trebuie să cuprindă cel puțin:

–tipul deșeurilor (denumirea și codul, conform HG 856/2002 privind evidenta gestiunii deșeurilor și pentru aprobarea Listei deșeurilor, inclusiv a deșeurilor periculoase),– sursa de proveniența și cantitatea transportată,– analiza de declarație, vizata de autoritatea competentă pentru protecția mediului, care să dovedească faptul ca deșeurile respective îndeplinesc criteriile de acceptare pe depozitul respectiv,– autorizația de transport al deșeurilor, în cazul deșeurilor periculoase.

4.2.1.5.La primirea transportului de deșeuri se efectuează un control de recepție. Controlul de recepție poate fi efectuat numai de persoane specializate și consta în:

–verificarea documentelor care însoțesc transportul de deșeuri: cantitatea, caracteristicile, sursa de proveniența și natura deșeurilor, conformarea cu analiza de declarație, date despre transportator,– inspecția vizuala, în vederea controlului stării de agregare a deșeurilor (nămolul de la epurarea apelor uzate poate avea o umiditate de cel mult 65 %) și pentru verificarea conformării deșeurilor transportate cu documentele însoțitoare,– cântărirea deșeurilor,– prelevarea probelor, dacă este cazul, și efectuarea analizei de control (rapida pentru deșeurile nepericuloase, respectiv completa pentru deșeurile periculoase), dacă este cazul.– monitorizarea radiologică a deșeurilor.

03.05.2018Punctul 4.2.1.5. a fost completat de Punctul 8, Articolul I din ORDINUL nr. 415 din 3 mai 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 381 din 03 mai 2018

Toate rezultatele controalelor de recepție se înregistrează în jurnalul de funcționare (în forma electronică sau scrisă).

4.2.1.6.Dacă în urma controlului de recepție rezultă ca sunt respectate toate cerințele de acceptare, operatorul dirijează transportul de deșeuri către zona de depozitare. Controlul vizual se repeta și la descărcarea deșeurilor.

4.2.1.7.Dacă în urma controlului vizual apar îndoieli cu privire la respectarea cerințelor pentru depozitare sau se constată că exista diferențe între documentele însoțitoare și deșeurile livrate, atunci se efectuează o analiza de control, parametrii analizați fiind stabiliți în funcție de tipul și aspectul deșeurilor. În cazurile în care se efectuează analize de control, se prelevează și probe martor, care trebuie păstrate minimum 1 luna.

4.2.1.8.Dacă deșeurile nu sunt acceptate la depozitare, operatorul depozitului informează imediat generatorul și autoritatea competentă, aceasta din urma stabilind măsurile care trebuie luate. Până la aplicarea măsurilor decise, deșeurile rămân în zona de securitate. Toate aceste cazuri se înregistrează în jurnalul de funcționare.

4.2.1.9.Dacă deșeurile livrate nu corespund cu documentele însoțitoare, însă ele se încadrează în cerințele de acceptare și sunt acceptate la depozitare, atunci acest lucru se menționează în jurnalul de funcționare. Generatorul deșeurilor și autoritatea competentă trebuie să fie informate despre aceasta.

4.2.1.10.Înregistrarea deșeurilor acceptate la depozitare se face după cum urmează:

–pentru deșeuri periculoase, conform formularului de expediție / transport prevăzut în Ordinul pentru aprobarea Procedurii de reglementare și control al transportului deșeurilor pe teritoriul României, Anexa 2 (MAPAM - 2/2004, MTCT - 211/2004, MEC - 118/2004)– pentru deșeuri nepericuloase și inerte, conform formularului de înregistrare a transportului de deșeuri prevăzut în Ordinul pentru aprobarea Procedurii de reglementare și control al transportului deșeurilor pe teritoriul României, Anexa 3 (MAPAM - 2/2004, MTCT - 211/2004, MEC - 118/2004)

Se întocmesc doua exemplare, unul pentru transportatorul de deșeuri și unul pentru operatorul depozitului.

4.2.1.11.Operatorii depozitelor proprii pentru deșeuri de producție, pe care nu se depozitează decât deșeurile proprii, pot solicita autorității competente aprobarea pentru o formă simplificata a procedurii de acceptare a deșeurilor la depozitare.

4.2.2.Depunerea deșeurilor

Deșeurile se depun astfel încât pe timpul întregii perioade de funcționare să aibă numai influente reduse asupra omului și mediului înconjurător. Modul de depunere depinde de fiecare tip de deseu în parte (nămol, deșeuri minerale sau biologice, deșeuri voluminoase etc.), precum și de condițiile meteorologice și de forma și dimensiunile depozitului.

4.2.2.1.Cerințe de depozitare / Metode de depozitare

Celulele de depozitare trebuie umplute repede, pentru a se putea aplica impermeabilizarea suprafeței, evitând astfel formarea levigatului.

Deșeurile se depun și se distribuie în straturi cat se poate de subțiri: clasa b - max. 1 m, clasa c - max. 50 cm, apoi se compactează. Densitatea de compactare pentru deșeurile menajere trebuie să fie de minim 0,8 tone/mc.

Deșeurile care pot ridica probleme din punct de vedere al stabilității se depun în amestec cu deșeuri stabile.

Deșeurile nepericuloase care nu provin din gospodării (nămol, deșeuri prăfoase, deșeuri industriale, deșeuri voluminoase) se depun pe depozitele de clasa b numai amestecate cu deșeuri menajere.

Nămolul se depozitează amestecat cu deșeuri menajere în proporție de 1:10.

La viteze mai mari ale vântului, când gardurile de protecție nu sunt suficiente (clasa b), iar deșeurile pot fi împrăștiate, precum și în cazul deșeurilor prăfoase (clasele a și c), se construiesc pe marginile zonei de depozitare suprainaltari din pământ cu o înălțime > 2 m peste nivelul deșeurilor, pentru a construi celula de depozitare.

Deșeurile pot fi descărcate numai după indicațiile operatorului de la locul de descărcare.

Pot fi dirijate către zona de depozitare numai atâtea utilaje care transporta deșeuri, încât acestea sa nu reprezinte un pericol pentru personal, iar toate deșeurile descărcate să poată fi distribuite, controlate și compactate imediat.

În zona de depozitare trebuie să existe suficiente compactoare și utilaje cu senila (clasa b) respectiv încărcătoare sau utilaje cu senila care să realizeze compactarea (clasele a și c).

La descărcarea deșeurilor prăfoase, acestea se umezesc și se acoperă imediat cu alte deșeuri sau cu materiale minerale (este valabil numai pentru clasele b și c).

Toate deșeurile se controlează vizual și la descărcare (a se vedea și 4.2.1.5).

Deșeurile periculoase prăfoase pot fi livrate și descărcate numai în forma ambalata.

Descărcarea unui transport de deșeuri este supravegheată și controlată de o persoană instruita în acest scop. Dacă apar dubii în ce privește caracteristicile deșeurilor și acceptarea lor pe depozit, atunci conducerea depozitului trebuie să fie imediat informată asupra acestui fapt, astfel încât ea să poată lua măsurile necesare (reținere în zona de securitate sau o noua verificare).

Operatorii din zona de descărcare trebuie să poarte echipament de protecție colorat, ușor de recunoscut. În zona de descărcare se montează panouri pentru interzicerea fumatului.

4.2.2.2.Acoperirea deșeurilor / a celulelor de depozitare

Deșeurile descărcate și compactate pe depozitele de clasa b se acoperă periodic, în funcție de condițiile de operare și de prevederile autorizației de mediu, pentru a evita mirosurile, împrăștierea de vânt a deșeurilor ușoare și apariția insectelor și a pasărilor. Acoperirea are ca scop și îmbunătățirea aspectului depozitului. Drept material pentru acoperire se pot utiliza deșeuri solide minerale, cum ar fi sol, deșeuri din construcții și demolări, cenușa, compost. Deșeurile prăfoase nu pot fi utilizate.

Utilizarea altor tipuri de materiale de acoperire, cum ar fi foliile plastice și țesăturile fibroase, trebuie aprobată în fiecare caz de către autoritatea competentă pentru protecția mediului. Aceste tipuri de acoperiri se îndepărtează înainte de continuarea depozitarii, ele putând fi reutilizate.

Autorizația de mediu trebuie să conțină date despre tipul și grosimea stratului de acoperire. Tipul și grosimea stratului de acoperire se stabilesc în funcție de:

–criterii referitoare la permeabilitatea pentru gazul de depozit și apa din precipitații,– criterii referitoare la volumul pe care îi ocupa stratul de acoperire.

O acoperire a deșeurilor menajere nu este necesară, dacă în ziua următoare se continua depozitarea. Acest lucru este valabil numai pentru acele celule de depozitare care au fost proiectate la dimensiuni cat se poate de mici. Proiectarea dimensiunilor celulei în operare tine cont de cantitățile de deșeuri livrate zilnic.

După umplerea completa și nivelarea unei celule de depozit, stratul de impermeabilizare a suprafeței se aplică imediat. Depozitele de deșeuri menajere sunt prevăzute mai întâi cu o acoperire provizorie, din pământ, în perioada în care au loc cele mai mari tasari (3-5 ani). Stratul de pământ pentru acoperire trebuie să aibă o grosime de 30 - 50 cm; pe el se plantează gazon.

4.3.Protecția muncii și prevenirea incendiilor pe depozitele de deșeuri4.3.1. Toate activitățile de administrare a unui depozit de deșeuri se executa în baza prevederilor legale referitoare la protecția muncii și prevenirea incendiilor.

4.3.2.Toate persoanele care desfășoară o activitate pe depozit trebuie să fie instruite corespunzător în ceea ce privește prevenirea incendiilor și protecția muncii. Instruirea trebuie să se realizeze pentru următoarele aspecte:

–drepturile, obligațiile și responsabilitățile personalului în ceea ce privește protecția muncii și prevenirea incendiilor pentru fiecare loc de muncă în parte,– cerințele de protecția muncii și prevenirea incendiilor pe timpul tuturor fazelor de funcționare ale depozitului, atât pentru funcționarea normală cat și pentru accidente sau cazuri de urgenta,– echipamentul de protecție necesar,– amplasarea mijloacelor de combatere a incendiilor;

–măsurile de prim-ajutor,– alte cerințe specifice fiecărui loc de muncă (utilaje, cântar, curățarea anvelopelor, laborator etc.).

Personalul angajat trebuie să fie instruit anual în următoarele domenii și să fie informat imediat la apariția de noi legi, aprobări și reglementări legate de funcționarea depozitului:

–organizarea activităților pe depozit (planul de funcționare, instrucțiuni de funcționare, planul de alarma etc.)– modificarea obligațiilor și responsabilităților fiecărui angajat, în vederea asigurării condițiilor de protecție a mediului;

–modul de comportare și acțiune în caz de accidente și în cazuri de urgenta.

4.3.3.Construcțiile și instalațiile, în special cele pentru depozitarea și/sau utilizarea combustibililor, se proiectează, amenajează, funcționează și se verifica conform normelor legale și standardelor tehnice pentru prevenirea incendiilor.

4.3.4.În funcție de tipul deșeurilor acceptate și de mărimea depozitului, și conform prevederilor legale, administratorul depozitului asigura funcționarea în incinta depozitului a unei unități PSI.

4.3.5.Pe depozitele unde este permisă depozitarea deșeurilor cu risc de autoaprindere (clasa a și b), trebuie să existe o rezervă de minimum 200 mc de pământ, pentru stingerea eventualelor incendii.

4.4.Monitorizarea depozitelor de deșeuri în timpul exploatării

Monitorizarea depozitelor de deșeuri în timpul exploatării este reglementată prin prevederile HG nr. 162/2002 privind depozitarea deșeurilor cu modificările și completările ulterioare și ale Anexei 2 din prezentul Normativ tehnic.

Operatorul are obligația să monitorizeze depozitul pe întreaga sa perioada de exploatare.

Auto-monitorizarea emisiilor în faza de exploatare a unui depozit de deșeuri are ca scop verificarea conformării cu condițiile impuse de autoritățile competente (autorizația de mediu, autorizația de gospodărire a apelor etc.).

În anumite cazuri pot fi necesare verificări suplimentare. Acest lucru este recomandat mai ales în caz de accidente sau utilizare necorespunzatoarea a instalațiilor. Controalele suplimentare care se impun (exemplu: sol, mirosuri grele) trebuie stabilite de autoritățile competente.

Este necesară obținerea autorizației de gospodărirea apelor de la autoritatea competentă pentru gospodărirea apelor, în scopul asigurării respectării cerințelor legale în vigoare privind protecția calității apelor.

Lista standardelor conform cărora se efectuează determinarea indicatorilor specifici levigatului, apelor de suprafața și subterane, precum și a emisiilor în atmosfera este prezentată în Anexa 3.

Valorile obținute pentru fiecare factor de mediu se compara cu cele prevăzute de normele legislative în vigoare.

Analizele și determinările necesare pentru auto-monitorizarea emisiilor și controlul calității factorilor de mediu se realizează conform cu cerințele legale în vigoare, iar rezultatele se înregistrează / păstrează pe toată perioada de monitorizare.

Operatorul depozitului de deșeuri este obligat să raporteze către autoritatea de mediu competența rezultatele activității de auto-monitoring, după cum urmează:

–anual pentru depozitele construite conform prevederilor HG nr. 162/2002 privind depozitarea deșeurilor;

–semestrial pentru depozitele supuse unui program de conformare.

Orice efect negativ înregistrat prin programul de auto-monitoring se raportează către autoritatea de mediu competența în maximum 12 ore.

5.ÎNCHIDERE ȘI MONITORIZARE POST-ÎNCHIDERE5.1. Închiderea depozitului

Închiderea începe o dată cu încetarea exploatării depozitului (încetarea depozitarii deșeurilor) pe o anumită suprafața a depozitului.

Închiderea depozitelor de deșeuri se realizează conform cerințelor HG nr. 162/2002 privind depozitarea deșeurilor cu modificările și completările ulterioare. Suprafața pe care s-a sistat depozitarea trebuie impermeabilizata conform punctului 3.7 și se instalează dispozitivele de monitorizare conform punctului 3.9.

Autoritatea competența trebuie să efectueze la finalul fazei de închidere avizarea acestei închideri și apoi sa ia în considerare următoarele:

a)declarația anuală cu privire la starea depozitului,b) evaluarea anuală a controalelor,c) capacitatea de funcționare a sistemelor de etanșare din cadrul depozitului și a instalațiilor de monitorizare,d) planuri de funcționare și planuri de situație conform punctului 4.1.

Utilizarea ulterioară a amplasamentului se face ținând seama de condițiile și restricțiile specifice impuse de existenta depozitului acoperit, în funcție de stabilitatea terenului și de gradul de risc pe care acesta îl poate prezenta pentru mediu și sănătatea umană.

5.2.Monitorizarea post-închidere

Monitorizarea post-închidere a depozitelor de deșeuri este reglementată prin prevederile HG nr. 162/2002 privind depozitarea deșeurilor cu modificările și completările ulterioare și ale Anexei 2 din prezentul Normativ tehnic.

Conform prevederilor legale, operatorul depozitului este obligat să efectueze monitorizarea post-închidere, pe o perioadă stabilită de către autoritatea de mediu competența (minimum 30 ani). Aceasta perioada poate fi prelungită dacă în cursul derulării programului de monitorizare se constată că depozitul nu este încă stabil și poate prezenta riscuri pentru factorii de mediu și sănătatea umană.

Este necesară obținerea autorizației de gospodărirea apelor de la autoritatea competentă pentru gospodărirea apelor, în scopul asigurării respectării cerințelor legale în vigoare privind protecția calității apelor.

În cazul în care se constata efecte negative asupra mediului, operatorul depozitului de deșeuri este obligat sa informeze autoritatea de mediu competența în mod operativ.

Valorile obținute pentru fiecare factor de mediu se compara cu cele prevăzute de normele legislative în vigoare.

Analizele și determinările necesare pentru auto-monitorizarea emisiilor și controlul calității factorilor de mediu se realizează conform cu cerințele legale în vigoare, iar rezultatele se înregistrează / păstrează pe toată perioada de monitorizare.

Operatorul depozitului de deșeuri este obligat să raporteze rezultatele activității de auto-monitoring către autoritatea de mediu competența, la cererea acesteia.

Anexa 1

la normativul tehnic

!Imagine!ImagineAnexa 2

la normativul tehnic

Program de măsurare și control pentru realizarea auto-monitorizarii depozitelor de deșeuri (conform HG nr. 162/2002 privind depozitarea deșeurilor cu modificările și completările ulterioare)

1.Observații generale

Pentru a descrie modificarea în timp a depozitului și a proba respectarea limitelor de emisie, este necesară înregistrarea sistematica a datelor de funcționare relevante ale depozitului. Responsabilul cu auto-monitorizarea trebuie să asigure faptul ca aparatura de măsurare și control utilizata este funcționabilă în orice moment. Acest lucru se realizează printr-o întreținere și calibrare periodică, conform cu legislația în vigoare.

2.Program de măsurare pentru faza de funcționare și post-închidere

În faza de funcționare și post-închidere, se compilează și se documentează datele de la punctul 3 al prezentei anexe, care se evaluează conform punctului 4 al prezentei anexe.

3.Controlul capacității de funcționare a sistemelor de etansare a depozitului de deșeuri3.1. Faza de funcționare3.1.1. Deformări ale sistemelor de etansare a depozitului de deșeuri

În fiecare an se fac măsurători ale inaltimii și poziționării conductelor de levigat din sistemul de drenare. Deformările măsurate se compara cu rezultatele calculelor tasarilor și deformărilor.

3.1.2.Capacitatea de funcționare a conductelor de colectare a levigatului

Capacitatea de funcționare a conductelor de levigat se controlează anual, de exemplu cu ajutorul filmărilor cu camera mobila în interiorul conductei. Trebuie să se acorde atenție apariției deteriorării conductelor, depunerilor și gradului de cedare al țevilor. Tipul și dimensiunea deteriorărilor constatate se înregistrează în planurile stării de fapt ale sistemului de colectare a levigatului, ținând seama de următoarele:

a)deteriorări mecanice– deformări, fisuri, rupturi– deteriorări ale îmbinărilor și ale coturilorb) depuneri de cruste - dimensiunea și poziția în conducta a depunerilor de cruste

Operatorul depozitului are obligația sa informeze imediat autoritatea competentă asupra deficiențelor de funcționare a sistemului de colectare a levigatului. Măsurile de remediere sunt hotărâte de comun acord cu autoritatea de mediu competența.

3.1.3.Condițiile de temperatura în corpul depozitului de deșeuri

În fiecare an se înregistrează temperatura în conductele de drenaj pentru levigat. Măsurătorile de temperatura trebuie să aibă loc înainte de spălarea conductelor de levigat. În cazul sectoarelor de depozit închise și al temperaturilor cu tendința de scădere, frecventa măsurătorilor se poate stabili la 2 ani.

3.2.Faza post-închidere3.2.1. Capacitatea de funcționare a sistemului de impermeabilizare a suprafeței depozitului de deșeuri

Capacitatea de funcționare a sistemului de impermeabilizare a suprafeței depozitului se controlează regulat. Dacă se constata exfiltratii, se aplică de urgenta măsuri de remediere.

Aplicându-se măsurile de remediere, porțiunea afectată a stratului de impermeabilizare se eliberează și se verifica calitatea și starea materialelor de impermeabilizare.

3.2.2.Deformarea sistemului de etansare la suprafața al depozitului de deșeuri

Deformarea sistemului de etansare la suprafața al depozitului de deșeuri se determina la intervale de un an.

3.2.3.Gestionarea apei din precipitații colectate de pe suprafețele acoperite

Cantitatea de apa colectata prin sistemul de impermeabilizare a suprafeței depozitului și intensitatea evaporării de pe depozit se reprezintă în cadrul programului de măsurare conform tabelului 1 al prezentei anexe. Se întocmește balanța apei în sistem.

3.2.4.Alte măsuri de asigurare pe termen lung

La intervale de jumătate de an se executa inspecții ale depozitului scos din funcțiune. Se urmăresc în special următoarele:

a)Starea stratului vegetal

Eventualele deteriorări provenite în urma eroziunii trebuie îndepărtate. Sistemul de drenare de pe depozitele închise trebuie să fie întreținut permanent (se eliberează de plantele ce au prins rădăcini și care împiedica scurgerea apei).

b)Starea sistemului de drenaj

Dacă apar băltiri sau scurgeri de apa pe rambleu, sistemul de drenaj se controlează și se remediază.

c)Destinația post-închidere

Trebuie să se asigura faptul ca vegetația și utilizarea ulterioară corespund celor admise în documentele de autorizare.

Tabelul 1

*1)Frecventa prelevării probelor poate fi adaptată conform morfologiei depozitului (rambleu, debleu etc.). Acest lucru se stabilește în autorizația de mediu.

*2)Parametrii analizați variază în funcție de compoziția deșeurilor depozitate. Ei trebuie stabiliți în autorizația de mediu și trebuie să reflecte caracteristicile eluatului deșeurilor.

*3) Atâta timp cat din evaluarea datelor se pot trage concluzii echivalente asupra unor intervale mai mari de timp, analizele se pot extinde la intervale mai mari, în urma deciziei autorității competente pentru protecția mediului. În cazul levigatului, conductivitatea se măsoară cel puțin anual.

*4) Aceste măsurători se referă în primul rând la conținutul de materiale organice din deșeuri.

*5) CH(4), CO(2), O(2) H(2)S, H(2) N(2) - regulat; alte gaze - după necesitați, în funcție de compoziția deșeurilor depozitate.

*6) Eficienta sistemului de colectare a gazului trebuie verificata regulat.

*7) Pe baza caracteristicilor amplasamentului depozitului, autoritatea competentă poate decide dacă aceste măsurători sunt sau nu sunt necesare, 2.1, 2.2 și 2.3 sunt valabile numai dacă exista colectarea levigatului.

*8) Acolo unde nivelul apei freatice variază, se mărește frecventa prelevării probelor.

*9) Frecventa se stabilește astfel încât să fie posibile acțiuni de remediere între doua determinări atunci când se atinge un prag de alerta (frecventa se stabilește pe baza experienței și a evaluării vitezei apei subterane).

*10) Când prin determinările efectuate pe probele prelevate se constata atingerea unui prag de alerta, se repeta prelevarea și se reiau determinările efectuate. Dacă nivelul de poluare este confirmat, trebuie urmat planul de operare specificat în autorizația de mediu.

*11) Date pentru planul de situație al depozitului: suprafața ocupată de deșeuri, volumul și compoziția deșeurilor, metodele de depozitare, momentul și durata depozitarii, calculul capacității libere de depozitare.

4.Evaluare (comparație cu tabel actualizat)

Datele determinate conform nr. 2 și 3 și tabelului 1 din prezenta anexa se evaluează lunar și anual / semestrial pentru depozitele vechi pe timpul fazei de funcționare și anual pe timpul fazei post-închidere. Ea evaluarea datelor se tine cont de următoarele criterii minime.

a)Evaluarea lunară conține în special:

–determinarea valorilor sumei săptămânale pentru precipitații, emisii, levigat, ape subterane– graficul de monitorizare a precipitațiilor, emisiilor, levigatului și nivelelor apei subterane.

b)Evaluarea anuală / semestriala pentru depozitele vechi

La evaluarea anuală / semestriala pentru depozitele vechi, datele măsurate se evaluează și statistic.

Se acorda atenție în special următoarelor relații dintre:

–cantitatea de levigat - cantitatea precipitațiilor - cantitatea scurgerilor de pe suprafața acoperită - cantitatea evaporată - procedeele de depozitare– compoziția levigatului– tasarea corpului depozitului - metodele de depozitare– compoziția apei subterane - capacitatea de funcționare a sistemelor de impermeabilizare a depozitului.

5.Praguri de alerta

(1)Dacă după realizarea evaluărilor de la pct. 4 operatorul constata modificarea semnificativă a compoziției apei subterane și depășirea pragurilor de alerta specificate în autorizația de mediu, atunci el este obligat sa informeze de urgenta autoritatea competentă.

(2)Autoritatea competența are obligația ca, pe baza planului de măsuri prezentat de operator, sa stabilească pașii care sunt necesari pentru prevenirea deteriorării stării mediului în zona.

Anexa 3

la normativul tehnic

Metode de analiza standardizate pentru determinarea caracteristicilor levigatului, respectiv a apelor de suprafața și subterane

Standardele menționate în prezentul Normativ tehnic reprezintă standarde de referința pentru cerințele minimale specifice domeniilor lor de aplicare.

La momentul elaborării Normativului tehnic, standardele menționate erau în vigoare. Deoarece aceste documente se pot modifica, utilizatorii trebuie să se asigure ca aplica variantele în vigoare, asigurând astfel o calitate științifica unitară.

Metode de analiza standardizate pentru caracterizarea emisiilor în atmosfera

Lista va fi completată pe măsura apariției standardelor de analiză pentru alți indicatori.

STAS 10814-76 Puritatea aerului. Determinarea hidrogenului sulfurat

STAS 10812-76 Puritatea aerului. Determinarea amoniacului

STAS 10813-76 Puritatea aerului. Determinarea pulberilor în suspensie