Prin Sentința civilă nr. 1.442 din 11 februarie 2019, Judecătoria Craiova - Secția civilă a respins acțiunea formulată de reclamant, reținând, în esență, că pârâtele au trecut la executarea obligației stabilite în dispozitivul hotărârii ce constituie titlu executoriu (luând în considerare imposibilitatea reconstituirii dreptului de proprietate pe vechiul amplasament, recunoscută de Tribunalul Dolj prin hotărârea pronunțată) și au inițiat formalitățile de reconstituire a dreptului de proprietate pe un alt amplasament, pentru care este necesar și acordul persoanei îndreptățite, în speță creditorul A.
În urma inventarierii terenurilor (în aplicarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare - în continuare, Legea nr. 165/2013), Comisia locală de fond funciar Ghercești a comunicat reclamantului imposibilitatea punerii la dispoziția acestuia a unei suprafețe de teren compacte de 89,40 ha, deoarece rezerva de teren existentă este de doar 40 ha și este constituită din suprafețe mici, de aproximativ 1-2 ha fiecare. Totodată, i-a înaintat reclamantului oferta de terenuri din rezerva comunei Ghercești, aflate la dispoziția Comisiei locale de fond funciar.
Anterior acestor demersuri a înaintat o adresă către Agenția Domeniilor Statului, prin care i-a învederat obligația fixată de Tribunalul Dolj, aceasta comunicând faptul că are la dispoziție o suprafață de teren arabil compactă de 89,40 ha, pe raza localității Sadova.
Ca urmare, s-a adresat petentului A cu propunere pe punere în posesie pe raza localității Sadova, solicitându-i acordul scris; petentul a comunicat, prin intermediul executorului judecătoresc, refuzul său și solicitarea de reconstituire a dreptului de proprietate pe vechiul amplasament.
În urma refuzului reclamantului a comunicat Agenției Domeniilor Statului solicitarea de punere în posesie pe vechiul amplasament, transmițându-i totodată oferta din rezerva comunei Ghercești, cuprinzând mai multe suprafețe de teren în total de 36,38 ha, atât cât exista în rezervă.
Reclamantul a trimis mai multe adrese către Comisia locală de fond funciar Ghercești, precum și o declarație privind opțiunea pentru validarea dreptului de proprietate, prin care insista în reconstituirea dreptului de proprietate doar pe vechiul amplasament, după ce se va face transferul de teren din proprietatea statului către Comisia locală, fiind dispus să aștepte să se realizeze acest transfer. Întrucât acest demers nu depinde de voința și puterea de decizie a pârâtei, nu se poate reține că ar avea vreo vină și nici nu poate fi sancționată.
Pe baza acestei situații s-a conchis că pârâta Comisia locală de fond funciar Ghercești și-a îndeplinit obligațiile ce îi revin, în limita atribuțiilor fixate de lege, pentru încercarea de reconstituire a dreptului de proprietate pe alt amplasament, fiind singura posibilitate reală prin care se poate face reconstituirea dreptului de proprietate, variantă recunoscută de Tribunalul Dolj în hotărârea ce constituie titlu împotriva sa și explicată în considerente.
La rândul său, conform art. 6 lit. f) din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 890/2005, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 890/2005), comisia județeană de fond funciar are, printre alte atribuții principale, și pe aceea de a emite titlurile de proprietate pentru cererile validate, pe baza documentelor prezentate de comisiile locale.
Obligația comisiei județene de fond funciar este una subsecventă obligațiilor comisiei locale, astfel că, până la îndeplinirea acestora și înaintarea documentației necesare emiterii titlurilor de proprietate, comisia județeană nu poate proceda la emiterea titlului de proprietate către reclamant, fără efectuarea procedurilor prealabile. Așadar, nu se poate reține în sarcina acesteia nicio culpă, în raport cu solicitările reclamantului.