Decizie nr. 835 din 11 octombrie 2012

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioniţa Cochinţu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 121 alin. (1) pct. 1, 1^1 şi 2 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Marian Florin Pîslan în Dosarul nr. 3.171/87/2009 al Tribunalului Teleorman - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 899D/2012.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că la dosarul cauzei autoarea excepţiei a depus o cerere prin care renunţă la judecarea excepţiei de neconstituţionalitate.

Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public arată că în faţa Curţii Constituţionale nu se poate renunţa la judecarea cauzei.

Curtea respinge cererea de renunţare formulată, având în vedere dispoziţiile art. 55 din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora "Curtea Constituţională, legal sesizată, procedează la examinarea constituţionalităţii, nefiind aplicabile dispoziţiile Codului de procedură civilă referitoare la suspendarea, întreruperea sau stingerea procesului [...]".

Excepţia de neconstituţionalitate este o excepţie de ordine publică, prin invocarea ei punându-se în discuţie abaterea unor reglementări legale de la dispoziţiile Constituţiei, iar soluţia asupra excepţiei este de interes general. Aşa fiind, excepţia de neconstituţionalitate nu rămâne la dispoziţia părţii care a invocat-o şi nu este susceptibilă de acoperire nici pe calea renunţării exprese la soluţionarea acesteia de către partea care a ridicat-o.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, Legea nr. 85/2006, prin conţinut, este o lege organică, iar textul criticat stabileşte ordinea plăţii creanţelor, fiind cuprinse şi creanţele rezultate din raporturi de muncă, asigurând, astfel, cu prioritate plata salariilor.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea civilă nr. 186 din 17 octombrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 3.171/87/2009, Tribunalul Teleorman - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 121 alin. (1) pct. 1, 1^1 şi 2 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Marian Florin Pîslan într-o cauză întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile criticate sunt neconstituţionale şi îngrădesc dreptul la salariu, întrucât "creanţele garantate au prioritate faţă de creanţele salariale, în procedura insolvenţei".

Tribunalul Teleorman - Secţia civilă opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textul criticat nu cuprinde, în sine, vreo măsură de natură a contraveni prevederilor constituţionale, ordinea de preferinţă fiind expresia principiului ordonării rangului creanţelor şi este destinată să ocrotească drepturile creditorilor cu garanţii reale asupra bunurilor din averea debitorului, însă în considerarea unor criterii obiective şi rezonabile, în concordanţă cu principiul constituţional al egalităţii în drepturi.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile criticate sunt constituţionale, întrucât ordinea de preferinţă, prevăzută de acestea, este destinată să ocrotească drepturile titularilor de creanţe în funcţie de natura juridică a acestora, ordonarea categoriilor de creanţe realizându-se în considerarea unor criterii obiective şi rezonabile, întemeiate pe argumente de protecţie socială sau raţiuni social-economice.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 121 alin. (1) pct. 1, 1^1 şi 2 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul cuprins: "(1) Fondurile obţinute din vânzarea bunurilor din averea debitorului, grevate, în favoarea creditorului, de ipoteci, gajuri sau alte garanţii reale mobiliare ori drepturi de retenţie de orice fel, vor fi distribuite în următoarea ordine:

1.taxe, timbre şi orice alte cheltuieli aferente vânzării bunurilor respective, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea acestor bunuri, precum şi plata remuneraţiilor persoanelor angajate în condiţiile art. 10, art. 19 alin. (2), art. 23 şi 24;

1^1.creanţele creditorilor garantaţi născute în timpul procedurii de insolvenţă după confirmarea planului de reorganizare, ca parte componentă a acestui plan. Aceste creanţe cuprind capitalul, dobânzile, majorările şi penalităţile de orice fel;

2.creanţele creditorilor garantaţi, cuprinzând tot capitalul, dobânzile, majorările şi penalităţile de orice fel, precum şi cheltuielile, pentru creanţele născute înainte de deschiderea procedurii."

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) care dispun că "În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie", art. 11 referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 alin. (1) potrivit căruia "Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte" şi art. 41 alin. (4) potrivit căruia "La muncă egală, femeile au salariu egal cu bărbaţii", art. 148 alin. (2) şi (4) privind prioritatea prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi a celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare şi ducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din acesta.

De asemenea, sunt menţionate prevederile art. 23 paragraful 3 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 7 lit. a) din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, ratificat prin Decretul nr. 212/1974, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 146 din 20 noiembrie 1974, art. 4 din Carta socială europeană revizuită, ratificată prin Legea nr. 74/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 4 mai 1999, art. 11 din Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 95/1949 privind protecţia salariului, ratificată prin Decretul nr. 284/1973, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 81 din 6 iunie 1973.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:

Textul de lege criticat este cuprins în subsecţiunea 3 - Distribuirea sumelor realizate în urma lichidării, secţiunea a 7-a - Falimentul, din capitolul III şi stabileşte ordinea de preferinţă privind distribuirea fondurilor obţinute din vânzarea bunurilor din averea debitorului, grevate, în favoarea creditorului, de ipoteci, gajuri sau alte garanţii reale mobiliare ori drepturi de retenţie de orice fel.

Astfel, din economia prevederilor criticate, precum şi din motivarea autorului prezentei excepţii de neconstituţionalitate se observă că aceasta este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile art. 121 alin. (1) pct. 1, 1^1 şi 2 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei nu conţin norme care să conducă la încălcarea prevederilor constituţionale care stabilesc că "La muncă egală, femeile au salariu egal cu bărbaţii" şi nici a dreptului la salariu.

Totodată, se observă că prevederile art. 11 din Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 95/1949 privind protecţia salarială, la alin. 1, stabilesc că "În caz de faliment sau lichidare judiciară a unei întreprinderi, lucrătorii folosiţi în cadrul acesteia vor avea rang de creditori privilegiaţi, pentru salariile care le sunt datorate cu titlu de servicii prestate în cursul unei perioade anterioare falimentului sau lichidării şi care va fi prevăzută de către legislaţia naţională", alin. 2 "Salariul constituind o creanţă privilegiată va fi plătit integral mai înainte ca creditorii ordinari să poată revendica cota-pare ce li se cuvine", iar la alin. 3 prevăd că "Ordinea de prioritate a creanţei privilegiate constituită de salariu, faţă de celelalte creanţe privilegiate, trebuie să fie determinată de către legislaţia naţională".

Or, dispoziţiile criticate sunt în deplină concordanţă cu aceste reglementări internaţionale potrivit cărora stabilirea ordinii de prioritate a creanţelor privilegiate intră în atribuţiile legiuitorului naţional.

De asemenea, se observă că toţi creditorii au acelaşi interes şi aceeaşi legitimitate în recuperarea creanţelor lor, dar lichidarea bunurilor din averea debitorului şi falimentul se fac în timp, în mod treptat, situaţie în care nu se pot recupera deodată toate creanţele. Această stare de lucruri impune stabilirea unei ordini de plată în raport cu natura creanţelor, ceea ce intră în atribuţiile legiuitorului. Or, stabilirea ordinii de plată a creanţelor se face prin norme juridice cu caracter procedural, iar, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", sens în care este şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 22 din 24 ianuarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 253 din 15 aprilie 2002.

Faţă de cele prezentate, Curtea constată că nu sunt încălcate prevederile constituţionale şi convenţionale invocate, iar excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 121 alin. (1) pct. 1, 1^1 şi 2 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Marian Florin Pîslan în Dosarul nr. 3.171/87/2009 al Tribunalului Teleorman - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 octombrie 2012.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioniţa Cochinţu