Decizie nr. 1.105 din 8 septembrie 2009

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Antonia Constantin - procuror

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 şi art. 22 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Eugen Mazarine în Dosarul nr. 637/103/2008 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă şi de proprietate intelectuală.

La apelul nominal răspunde Eugen Mazarine, lipsă fiind cealaltă parte, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Având cuvântul, autorul excepţiei de neconstituţionalitate solicită admiterea acesteia astfel cum a fost formulată, întrucât dreptul la moştenire este garantat de Constituţie.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale, potrivit căreia legiuitorul este în măsură să reglementeze cadrul legal pentru exercitarea dreptului la moştenire.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 3 aprilie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 637/103/2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă şi de proprietate intelectuală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 şi art. 22 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Eugen Mazarine într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de anulare a dispoziţiei prin care i s-au respins ca tardive notificările formulate în baza Legii nr. 10/2001.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale, întrucât, datorită faptului că termenul de depunere a notificărilor în baza Legii nr. 10/2001 a fost foarte scurt, i s-a încălcat dreptul la moştenire, garantat de Constituţie.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă şi de proprietate intelectuală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, cu referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat Curţii Constituţionale punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 21 şi art. 22 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, cu următorul conţinut:

–Art. 21: "(1) Imobilele - terenuri şi construcţii - preluate în mod abuziv, indiferent de destinaţie, care sunt deţinute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie naţională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar, de o organizaţie cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptăţite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată a organelor de conducere ale unităţii deţinătoare.

(2)Prevederile alin. (1) sunt aplicabile şi în cazul în care statul sau o autoritate publică centrală sau locală ori o organizaţie cooperatistă este acţionar sau asociat minoritar al unităţii care deţine imobilul, dacă valoarea acţiunilor sau părţilor sociale deţinute este mai mare sau egală cu valoarea corespunzătoare a imobilului a cărui restituire în natură este cerută.

(3)După emiterea deciziei de restituire în natură a imobilelor, organele de conducere ale societăţilor comerciale prevăzute la alin. (1) şi (2) vor proceda, potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, la reducerea capitalului social cu valoarea bunului imobil restituit şi la recalcularea patrimoniului. Cota de participaţie a statului sau a autorităţii administraţiei publice ori, după caz, a organizaţiei cooperatiste se va diminua în mod corespunzător cu valoarea bunului imobil restituit.

(4)În cazul imobilelor deţinute de unităţile administrativ-teritoriale restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptăţită se face prin dispoziţia motivată a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului Bucureşti, ori, după caz, a preşedintelui consiliului judeţean.

(5)Sub sancţiunea nulităţii absolute, până la soluţionarea procedurilor administrative şi, după caz, judiciare, generate de prezenta lege, este interzisă înstrăinarea, concesionarea, locaţia de gestiune, asocierea în participaţiune, ipotecarea, locaţiunea, precum şi orice închiriere sau subînchiriere în beneficiul unui nou chiriaş, schimbarea destinaţiei, grevarea sub orice formă a bunurilor imobile - terenuri şi/sau construcţii notificate potrivit prevederilor prezentei legi.";

–Art. 22: "(1) Persoana îndreptăţită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deţinătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului. În cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare imobil.

(2)Notificarea va cuprinde denumirea şi adresa persoanei notificate, elementele de identificare a persoanei îndreptăţite, elementele de identificare a bunului imobil solicitat, precum şi valoarea estimată a acestuia.

(3)Notificarea va fi comunicată prin executorul judecătoresc de pe lângă judecătoria în a cărei circumscripţie teritorială se află imobilul solicitat sau în a cărei circumscripţie îşi are sediul persoana juridică deţinătoare a imobilului. Executorul judecătoresc va înregistra notificarea şi o va comunică persoanei notificate în termen de 7 zile de la data înregistrării.

(4)Notificarea înregistrată face dovada deplină în faţa oricăror autorităţi, persoane fizice sau juridice, a respectării termenului prevăzut la alin. (1), chiar dacă a fost adresată altei unităţi decât cea care deţine imobilul.

(5)Nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent."

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că aceste dispoziţii contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 46, potrivit cărora dreptul la moştenire este garantat.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că - referitor la termenul de depunere a notificărilor în baza Legii nr. 10/2001 - a statuat, prin Decizia nr. 533/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 528 din 14 iulie 2008, că Legea nr. 10/2001 este o lege specială în materia revendicării imobiliare, prin care legiuitorul a urmărit să evite perpetuarea stării de incertitudine în ceea ce priveşte situaţia juridică a imobilelor preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu valabil, de către stat sau de către alte persoane juridice, în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, iar în acest scop a fost instituită, prin art. 22 şi următoarele din lege, o procedură administrativă ce are ca scop restituirea în natură a imobilelor - terenuri sau construcţii - de către persoana juridică deţinătoare, prin decizie sau prin dispoziţie motivată a organelor sale de conducere. Legiuitorul a circumscris exercitarea dreptului la restituirea imobilelor de respectarea unor termene, cum este şi termenul de 6 luni prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, înăuntrul căruia trebuie trimisă notificarea către persoana juridică deţinătoare a imobilului.

Totodată, Curtea a reţinut prin Decizia nr. 344/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 5 noiembrie 2003, că recunoaşterea sine die a posibilităţii persoanei interesate de a declanşa procedura de recuperare a imobilelor preluate abuziv de către stat ar fi fost de natură să genereze un climat de insecuritate juridică în domeniul proprietăţii imobiliare.

Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie, aceste considerente îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.

De asemenea, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate nu reglementează condiţiile în care se naşte şi se exercită dreptul la moştenire şi, prin urmare, nu au legătură cu acest drept fundamental garantat de art. 46 din Constituţie.

Susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate în sensul că i s-a încălcat dreptul la moştenire, deoarece a fost împiedicat de împrejurări mai presus de voinţa sa să formuleze notificarea în baza Legii nr. 10/2001, reprezintă chestiuni de aplicare a legii, iar nu de constituţionalitate a textelor de lege criticate.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 şi art. 22 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Eugen Mazarine în Dosarul nr. 637/103/2008 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă şi de proprietate intelectuală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 septembrie 2009.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean