Decizie nr. 1.062 din 11 decembrie 2012

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Irina Loredana Gulie - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniel-Liviu Arcer.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 47 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, excepţie invocată de Emilian Nicolae în Dosarul nr. 4.551/243/2011 al Judecătoriei Hunedoara şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.376D/2012.

La apelul nominal lipsesc părţile, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că reglementările juridice pot prezenta diferenţe, în raport de condiţii obiective, fără ca acestea să fie considerate discriminatorii.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 24 septembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 4.551/243/2011, Judecătoria Hunedoara a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 47 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, excepţie invocată de Emilian Nicolae într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni în tăgada paternităţii.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textul de lege criticat creează o inegalitate juridică între titularii acţiunii în tăgada paternităţii, în funcţie de data naşterii copilului a cărui prezumţie de paternitate se contestă. Astfel, potrivit textului de lege criticat, prevederile legale referitoare la acţiunea în tăgada paternităţii, cuprinse în art. 430 din noul Cod civil, potrivit cărora soţul mamei poate introduce acţiunea în termen de 3 ani, care curge fie de la data la care soţul a cunoscut prezumţia de paternitate, fie de la o dată ulterioară, când a aflat că prezumţia de paternitate nu corespunde realităţii, se aplică doar copiilor născuţi după intrarea în vigoare a noului Cod civil, iar nu copiilor născuţi anterior acestei date, în privinţa cărora acţiunea în tăgada paternităţii este reglementată prin dispoziţiile art. 55 din Codul familiei, cu modificările şi completările ulterioare.

Judecătoria Hunedoara apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că nicio situaţie juridică nu poate genera alte efecte decât cele prevăzute de legea în vigoare la data naşterii lui, astfel încât respectarea principiilor privind aplicarea în timp a legii civile asigură un climat de ordine, indispensabil exercitării drepturilor constituţionale, prevenindu-se efectele perturbatoare asupra stabilităţii raporturilor juridice, în general, şi a raporturilor juridice de familie, în special.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituţionale. În acest sens, arată că acestea sunt expresia aplicării legii civile în timp, astfel încât ele dispun numai pentru viitor şi se aplică tuturor situaţiilor juridice născute sub imperiul legii noi, în speţă noul Cod civil. Mai mult, prevederile legale criticate nu creează discriminări faţă de părinţii copiilor care au introdus acţiuni în justiţie privitoare la filiaţie, tratamentul juridic diferit fiind deplin justificat de actele normative diferite aplicabile la data existenţei situaţiilor juridice reglementate. Prin stabilirea expresă, în chiar cuprinsul normei criticate, a situaţiilor cărora se aplică norma legală criticată, legiuitorul a urmărit asigurarea stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice, echitatea şi legalitatea aplicării normei juridice în viaţa socială, prevenirea eventualelor abuzuri şi protecţia drepturilor celorlalte părţi.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 47 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011.

Textul de lege criticat are următorul cuprins: "Stabilirea filiaţiei, tăgăduirea paternităţii sau orice altă acţiune privitoare la filiaţie este supusă dispoziţiilor Codului civil şi produce efectele prevăzute de acesta numai în cazul copiilor născuţi după intrarea lui în vigoare."

În opinia autorului excepţiei, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 - Egalitatea în drepturi şi art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului.

De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil şi ale art. 8 - Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie cuprinse în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

În ceea ce priveşte sfera de determinare a principiului constituţional al egalităţii în drepturi, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a statuat în mod constant că acest principiu presupune eo ipso că la aceleaşi situaţii juridice tratamentul aplicat nu poate fi decât identic, iar situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, bazată pe un criteriu obiectiv şi rezonabil (a se vedea, cu titlu exemplificativ, deciziile nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, nr. 135 din 5 noiembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996, nr. 107 din 13 iunie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 21 august 2000, nr. 202 din 14 aprilie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 512 din 16 iunie 2005, nr. 82 din 7 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 250 din 13 aprilie 2012).

Aplicând aceste considerente de principiu la analiza prezentei excepţii de neconstituţionalitate, Curtea constată că situaţia diferită în care se află titularii dreptului la acţiunea în tăgada paternităţii, în funcţie de data naşterii copilului a cărui paternitate se contestă, derivă din succesiunea în timp a actelor normative în materie, mai concret, din aplicarea principiului general de drept tempus regit actum.

Privită din această perspectivă, deosebirea de tratament juridic apare ca fiind întemeiată pe un criteriu obiectiv şi rezonabil, fiind astfel de neconceput, în acord cu principiul constituţional al neretroactivităţii legii civile, ca legea nouă să se aplice şi copiilor născuţi înainte de intrarea ei în vigoare, respectiv efectele juridice ale legii noi să fie aplicabile şi unei situaţii trecute, şi anume naşterea copilului.

În legătură cu acest aspect, Curtea a reţinut în mod constant că situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice fără privilegii şi discriminări. În acest sens sunt deciziile nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, nr. 820 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 18 ianuarie 2007, şi nr. 1.541 din 25 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2011, prin care Curtea Constituţională a statuat că respectarea egalităţii în drepturi, precum şi a obligaţiei de nediscriminare, stabilite prin prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede faţă de cei cărora li se aplică în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare. Reglementările juridice succesive pot prezenta în mod firesc diferenţe determinate de condiţiile obiective în care ele au fost adoptate.

De altfel, prin Decizia nr. 755 din 24 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. II din Legea nr. 288/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 4/1953 - Codul familiei şi a constatat că sintagma "Dispoziţiile prezentei legi privind acţiunea în tăgăduirea paternităţii, [...], sunt aplicabile şi în cazul copiilor născuţi înainte de intrarea sa în vigoare, chiar dacă cererea este în curs de judecată" este neconstituţională, fiind în contradicţie cu dispoziţiile art. 15 din Legea fundamentală, în condiţiile în care legea nouă se aplică unui drept născut sub imperiul legii vechi.

Cele statuate în deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, deoarece nu au intervenit aspecte noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 47 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, excepţie invocată de Emilian Nicolae în Dosarul nr. 4.551/243/2011 al Judecătoriei Hunedoara.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 decembrie 2012.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Irina Loredana Gulie