Decizie nr. 90 din 7 februarie 2006

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, excepţie ridicată de Ana Ionescu, Adrian Iancu şi Doina Valentina Botez în Dosarul nr. 8.429/C/2005 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia civilă, de Gheorghe Fesnic în Dosarul nr. 4.608/C/2005 al aceleiaşi instanţe, de Michael Marzell şi Ana Marzell în Dosarul nr. 959/R/2005 al Curţii de Apel Braşov - Secţia civilă, de Constanţa Lăzărescu în Dosarul nr. 938/R/2005 al aceleiaşi instanţe, de Ioana Toma în Dosarul nr. 7.928/2005 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia civilă şi de Marie-Nicole Manu în Dosarul nr. 3.192/2004 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

La apelul nominal se prezintă autorii excepţiei Marie-Nicole Manu şi Ion Corbinet Manu, reprezentaţi prin avocat Ileana Figioiu, precum şi părţile Ştefan Diriuş şi Anişoara Diriuş, personal şi asistate de avocat Corneliu-Emilian Stan. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Având în vedere excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 825D/2005, nr. 829D/2005, nr. 843D/2005, nr. 893D/2005, nr. 906D/2005 şi nr. 933D/2005, Curtea pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Apărătorii părţilor prezente şi reprezentantul Ministerului Public arată că sunt de acord cu conexarea cauzelor.

Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 829D/2005, nr. 843D/2005, nr. 893D/2005, nr. 906D/2005 şi nr. 933D/2005 la Dosarul nr. 825D/2005, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, avocatul Ileana Figioiu solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că textul de lege criticat este neconstituţional, întrucât prin trimiterea pe cale administrativă a dosarelor la instanţa devenită competentă se încalcă dreptul la apărare al părţilor, iar împrejurarea că partea interesată nu poate contesta această măsură contravine şi art. 124 din Constituţie, referitor la înfăptuirea justiţiei.

De asemenea, susţine că sunt încălcate şi prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin faptul că atât apelul, cât şi recursul sunt soluţionate în aceeaşi cauză de aceeaşi instanţă, respectiv de Curtea de Apel Bucureşti.

Avocatul Corneliu-Emilian Stan solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate arătând că soluţia legislativă consacrată prin reglementarea criticată a mai fost analizată în numeroase rânduri de instanţa de contencios constituţional, prilejuri cu care a respins ca neîntemeiate excepţiile cu un atare obiect. În acest sens, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 546/2005 şi depune note scrise la dosar.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că trimiterea pe cale administrativă a dosarelor nu ţine de judecată şi nu implică dezbateri contradictorii, astfel încât nu poate fi vorba de încălcarea dreptului la apărare. Totodată, arată că dispoziţiile criticate reglementează anumite situaţii procesuale tranzitorii, fără a îngrădi însă accesul liber la justiţie. Astfel, deşi, în fapt, căile de atac se judecă de aceeaşi instanţă cu cea care a pronunţat hotărârea atacată, acestea se soluţionează de complete diferite, asigurându-se astfel respectarea tuturor drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 14 octombrie 2005 şi 24 octombrie 2005, pronunţate în dosarele nr. 4.608/C/2005 şi nr. 8.429/C/2005, Curtea de Apel Timişoara - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Legea nr. 219/2005, excepţie ridicată de Gheorghe Fesnic şi, respectiv, de Ana Ionescu, Adrian Iancu şi Doina Valentina Botez.

Prin încheierile din 18 octombrie 2005 şi 9 noiembrie 2005, pronunţate în dosarele nr. 959/R/2005 şi nr. 938/R/2005, Curtea de Apel Braşov - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005, respectiv cu cele ale art. II alin. (3) şi (4) din acelaşi act normativ, excepţie ridicată de Michael Marzell, Ana Marzell şi Constanţa Lăzărescu.

Prin încheierea din 18 octombrie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 7.928/2005, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (2) şi (3) din Legea nr. 219/2005, excepţie ridicată de Ioana Toma.

Prin încheierea din 10 noiembrie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 3.192/2004, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (4) din Legea nr. 219/2005, excepţie ridicată de Marie-Nicole Manu.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1)-(3), art. 24, art. 53, art. 115 alin. (4), (5) şi (6), art. 124 alin. (2) şi ale art. 126 şi 129. În acest sens, arată că pentru procesele aflate în curs de derulare se aplică noile dispoziţii procedurale referitoare la competenţa instanţelor de judecată, ceea ce presupune nu numai tergiversarea judecăţii, ci şi încălcarea principiului neretroactivităţii legii. De asemenea, apreciază că este încălcat principiul egalităţii în faţa legii şi al accesului liber la justiţie, de vreme ce părţile din cauzele care vor fi trimise pe cale administrativă la aceleaşi instanţe de judecată ce au pronunţat hotărârea supusă unei căi de atac nu vor beneficia de un control judiciar real, exercitat de către o instanţă de judecată superioară, în condiţiile în care imparţialitatea, parte esenţială a unui adevărat act de justiţie, este grav lezată prin soluţionarea căii de atac de către aceeaşi instanţă de judecată care a pronunţat hotărârea supusă căii de atac.

Totodată, aceştia apreciază că dispoziţiile legale criticate le lezează dreptul la apărare, prin privarea de posibilitatea exercitării unui grad de jurisdicţie, ceea ce, în opinia autorilor excepţiei, contravine şi art. 53 din Constituţie, întrucât dreptul de a exercita calea de atac a recursului este evident şi nejustificat restrâns. Referitor la încălcarea art. 115 alin. (4), (5) şi (6) din Constituţie, se arată că Legea nr. 219/2005 a fost adoptată după mai bine de 4 ani de la adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000, când presupusa situaţie extraordinară existentă la data intrării în vigoare a ordonanţei a încetat să mai existe. În aceeaşi ordine de idei, se arată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 nu conţine motivarea situaţiei extraordinare care să justifice adoptarea ei, fiind prin urmare ea însăşi neconstituţională. Pe de altă parte, din cuprinsul Legii nr. 219/2005 nu rezultă dacă aceasta a fost adoptată cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere, conform cerinţelor art. 115 alin. (5) teza finală din Constituţie. În sfârşit, autorii excepţiei susţin că prin art. II din Legea nr. 219/2005 se introduce un factor puternic de discriminare şi de parţialitate în actul de justiţie, prin schimbarea intempestivă a competenţei instanţelor de judecată şi încălcarea principiului controlului judiciar ierarhic.

Curtea de Apel Timişoara - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât norma de competenţă materială criticată nu contravine prevederilor constituţionale invocate de autorii excepţiei, ea având caracterul unei măsuri adoptate în materia administrării actului de justiţie.

Curtea de Apel Braşov - Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât din dispoziţiile legale criticate nu rezultă competenţa exclusivă a Înaltei Curţi de Casaţiei şi Justiţie în soluţionarea recursurilor, legiuitorul reglementând o situaţie tranzitorie ce respectă dreptul părţilor la un proces echitabil, ţinând cont totodată de dispoziţiile ce reglementează incompatibilitatea judecătorilor, precum şi de exercitarea efectivă a căilor de atac.

Curtea de Apel Ploieşti - Secţia civilă apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, arătând că textele legale criticate nu limitează drepturile şi libertăţile cetăţenilor sub aspectul exercitării căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti şi nici nu înfrâng principiul neretroactivităţii legii în timp.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că, potrivit abilitării constituţionale conferite de art. 126 alin. (2), legiuitorul a considerat că trimiterea dosarelor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la curţile de apel nu reprezintă o activitate jurisdicţională, ci una administrativă, astfel încât a reglementat şi a permis structurilor administrative ale instanţei supreme să trimită dosarele cauzelor instanţelor competente, stabilite prin noile reglementări legale. Aceasta nu îngrădeşte însă accesul la un proces echitabil, întrucât căile de atac respective, apel şi recurs, se soluţionează de complete diferite, cu respectarea tuturor drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor, care beneficiază de un acces real la toate căile de atac, ordinare sau extraordinare. De asemenea, dispoziţiile legale criticate nu încalcă prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie şi nici nu aduc atingere posibilităţii exercitării căilor de atac, reglementată prin art. 129 din Legea fundamentală.

Invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale, în deplin acord cu aceea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, Guvernul arată că nu sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 16, întrucât principiul egalităţii nu poate conduce la uniformitate, la negarea dreptului la diferenţă de tratament juridic în cazul unor situaţii diferite. În final, arată că prin toate dispoziţiile Legii nr. 219/2005 au fost avute în vedere o serie de recomandări ale Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, cum ar fi, de exemplu, Recomandarea Consiliului Europei nr. 5/1984 privind principiile procedurii civile, recomandări destinate ameliorării funcţionării justiţiei.

Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că dispoziţiile legale criticate sunt de imediată aplicare şi produc efecte pentru viitor, aplicându-se tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei legale, fără nici o discriminare pe criterii arbitrare. De asemenea, apreciază că stabilirea prin textul de lege dedus controlului a unor reguli privind competenţa instanţelor judecătoreşti nu contravine dreptului părţilor de a se adresa instanţelor judecătoreşti. Mai mult, dispoziţiile art. II din Legea nr. 219/2005 reprezintă norme de procedură a căror reglementare este de competenţa exclusivă a legiuitorului, în deplină conformitate cu art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie.

În ceea ce priveşte celelalte texte constituţionale invocate de autorii excepţiei, Avocatul Poporului apreciază că acestea nu au incidenţă în speţă.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite în cauză de judecătorii-raportori, notele scrise depuse la dosar, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. II din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005.

Dispoziţiile legale criticate au următorul conţinut:

–Art. II: "(1) Procesele în curs de judecată în primă instanţă la data schimbării competenţei instanţelor legal învestite, precum şi căile de atac se judecă de instanţele competente, potrivit legii.

(2)Apelurile aflate pe rolul curţilor de apel la data intrării în vigoare a prezentei legi şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa tribunalului se trimit la tribunale.

(3)Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data intrării în vigoare a prezentei legi şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa curţilor de apel se trimit la curţile de apel.

(4)În cazurile prevăzute la alin. (1)-(3), trimiterea dosarelor se va face, pe cale administrativă, instanţelor devenite competente să le judece."

Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile legale criticate contravin art. 15 alin. (2), privind neretroactivitatea legii, art. 16 alin. (1), care consacră egalitatea cetăţenilor în faţa legii, art. 21 alin. (1), (2) şi (3), referitor la accesul liber la justiţie, art. 24, privind dreptul la apărare, art. 53, privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 115 alin. (4), (5) şi (6), privind delegarea legislativă, art. 124 alin. (2), referitor la înfăptuirea justiţiei, art. 126, privind instanţele judecătoreşti şi art. 129, privind folosirea căilor de atac.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că reglementarea criticată a fost adoptată de legiuitor în cadrul competenţei sale constituţionale, astfel cum este consacrată prin art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie, potrivit cărora "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", iar "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".

Potrivit art. II din Legea nr. 219/2005, apelurile aflate pe rolul curţilor de apel la data intrării în vigoare a legii şi care, potrivit acesteia, sunt de competenţa tribunalului se trimit la tribunale, iar, în mod similar, recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data intrării în vigoare a legii şi care, potrivit acesteia, sunt de competenţa curţilor de apel se trimit la curţile de apel. În toate aceste cazuri, trimiterea dosarelor la instanţele competente, potrivit legii noi, se face pe cale administrativă, fără a se mai pronunţa o hotărâre de declinare a competenţei.

Reglementarea criticată de autorii excepţiei are menirea să înlăture o gravă disfuncţie în sistemul judiciar, cauzată de supraîncărcarea Înaltei Curţi de Casaţiei şi Justiţie cu sarcini privind judecarea unor căi de atac, consecinţa fiind prelungirea duratei proceselor dincolo de limitele rezonabile cerute de art. 21 alin. (3) din Constituţie şi de tratatele internaţionale.

Aşa fiind, soluţia trimiterii pe cale administrativă a dosarelor s-a impus pentru a se evita pe cât posibil tergiversarea soluţionării cauzelor.

Curtea constată că nu poate fi primită critica privind retroactivitatea legii, dat fiind că dispoziţiile criticate sunt norme de procedură, de imediată aplicare, cu efecte pentru viitor şi nu pentru trecut.

Chiar dacă prin efectul aplicării imediate a noii reglementări referitoare la competenţa materială, aceeaşi instanţă urmează să soluţioneze o cale de atac împotriva propriei sale hotărâri, soluţia legislativă adoptată nu relevă nici un fine de neconstituţionalitate. Astfel, dincolo de faptul că ne aflăm în prezenţa unei reglementări cu caracter tranzitoriu, soluţionarea aparţine unor complete cu o compunere diferită, iar părţile beneficiază de toate drepturile şi garanţiile procesuale menite să le asigure dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea acestuia într-un termen rezonabil. Mai mult, noua soluţie legislativă nu instituie nici o discriminare şi, ca atare, nu contravine nici principiului egalităţii de tratament între subiectele de drept.

Referitor la critica autorilor excepţiei privind încălcarea art. 115 alin. (4), (5) şi (6) din Constituţie, datorită împrejurării că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 nu conţine motivarea situaţiei extraordinare care să justifice adoptarea ei, Curtea reţine că acest act normativ a fost emis în baza art. 114 alin. (4) din Constituţia României, înainte de revizuirea acesteia prin Legea nr. 429/2003. Aşa fiind, procedura legislativă de adoptare a acestei ordonanţe de urgenţă a fost supusă reglementărilor constituţionale în vigoare la acea dată, când Legea fundamentală nu consacra obligaţia Guvernului de a motiva urgenţa în cuprinsul ordonanţelor de urgenţă. În ceea ce priveşte susţinerea autorilor excepţiei potrivit căreia Legea nr. 219/2005 a fost adoptată după mai bine de 4 ani de la adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000, când presupusa situaţie extraordinară existentă la data intrării în vigoare a acestei ordonanţe a încetat să mai existe, Curtea constată că, la data adoptării acestei ordonanţe de urgenţă, Constituţia nu prevedea un termen expres în care să fie aprobate sau respinse aceste acte normative, astfel încât, chiar dacă în prezent în Constituţia revizuită există o astfel de prevedere, ea nu poate fi aplicată în cazul situaţiilor existente anterior, întrucât aceasta ar însemna o aplicare retroactivă a legii, ceea ce contravine principiului constituţional al neretroactivităţii, consacrat în art. 15 alin. (2).

În sfârşit, Curtea constată că nu poate fi primită nici critica privind încălcarea principiului controlului judiciar ierarhic, întrucât Constituţia nu consacră un asemenea principiu, ci, potrivit art. 129, numai folosirea căilor de atac prevăzute de lege. Având în vedere şi prevederile constituţionale ale art. 126 alin. (2), Curtea reţine că legiuitorul are competenţa de a stabili atât căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, cât şi procedura de exercitare a acestora. Astfel, atunci când calea de atac implică un control judiciar, ca în cazul recursului, nimic nu împiedică efectuarea acestui control de către alţi judecători de la instanţa care a pronunţat hotărârea atacată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d), precum şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

în numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a art. II din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, excepţie ridicată de Ana Ionescu, Adrian Iancu şi Doina Valentina Botez în Dosarul nr. 8.429/C/2005 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia civilă, de Gheorghe Fesnic în Dosarul nr. 4.608/C/2005 al aceleiaşi instanţe, de Michael Marzell şi Ana Marzell în Dosarul nr. 959/R/2005 al Curţii de Apel Braşov - Secţia civilă, de Constanţa Lăzărescu în Dosarul nr. 938/R/2005 al aceleiaşi instanţe, de Ioana Toma în Dosarul nr. 7.928/2005 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia civilă şi de Marie-Nicole Manu în Dosarul nr. 3.192/2004 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 februarie 2006.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Ingrid Alina Tudora