Decizie nr. 828 din 2 octombrie 2007

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Marinela Mincă - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 249 alin. 1 şi art. 258 din Codul penal, raportate la art. 147 din Codul penal, precum şi a dispoziţiilor art. 303 alin. 6 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Alexandru Hera, respectiv de Ministerul Public în Dosarul nr. 7.216/4/2005 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.

La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei Alexandru Hera, dl avocat Gheorghe Moroianu, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Având cuvântul, dl avocat Gheorghe Moroianu solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 249 alin. 1 şi ale art. 258 din Codul penal, raportate la art. 147 din Codul penal, astfel cum a fost formulată. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 303 alin. 6 din Codul de procedură penală, ridicată de Ministerul Public, prin procurorul de şedinţă, în faţa instanţei de judecată, consideră că este neîntemeiată.

Ministerul Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, atât în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 249 alin. 1 şi ale art. 258 din Codul penal, raportate la art. 147 din Codul penal, cât şi dispoziţiile art. 303 alin. 6 din Codul de procedură penală, arătând că aceste texte de lege nu încalcă prevederile constituţionale invocate de autorii excepţiei.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 19 februarie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 7.216/4/2005, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 249 alin. 1 şi art. 258 din Codul penal, raportate la art. 147 din Codul penal, excepţie ridicată de Alexandru Hera în dosarul menţionat, precum şi a dispoziţiilor art. 303 alin. 6 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ministerul Public în acelaşi dosar.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Alexandru Hera susţine, în esenţă, că textele criticate din Codul penal determină o discriminare prin aceea că doar medicul angajat la un spital de stat răspunde pentru neglijenţă în serviciu, iar nu şi medicul particular. Astfel, cu toate că, potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 74/1995, în timpul exercitării profesiunii medicale, medicul nu are calitatea de funcţionar public, atunci când este vizat în sensul legii penale, este considerat funcţionar public. Prin incriminarea numai a medicilor aflaţi într-un raport de muncă sau de serviciu, ca posibili autori ai infracţiunii de neglijenţă în serviciu, ca urmare a asimilării acestora categoriei funcţionarilor, se încalcă, în opinia autorului excepţiei, prevederile art. 16 din Constituţie.

Ministerul Public susţine că dispoziţiile art. 303 alin. 6 din Codul de procedură penală, care prevăd suspendarea obligatorie a judecării cauzei, în situaţia sesizării Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, sunt în contradicţie cu dreptul părţilor la un proces echitabil, desfăşurat într-un termen rezonabil. Mai susţine că acest text de lege pune la îndemâna părţilor o modalitate de tergiversare a cauzelor.

Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti apreciază că textele criticate din Codul penal nu contravin principiului egalităţii în drepturi. Diferenţa de tratament juridic invocată este "generată de statutul special al medicului angajat faţă de medicul particular, în sensul că poziţia acestora este distinctă, asiguratul care merge la tratament într-un spital de stat având o aşteptare şi pretenţii superioare persoanelor care apelează la medici care îşi deschid pe cont propriu un cabinet". În ceea ce priveşte art. 303 alin. 6 din Codul de procedură penală, instanţa de judecată apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, întrucât, prin suspendarea cauzei în situaţia sesizării Curţii Constituţionale, se aduce atingere dreptului părţilor la un proces echitabil, soluţionat într-un termen rezonabil, aceasta fiind o sursă de tergiversare nejustificată a judecării cauzei.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În ceea ce priveşte textele din Codul penal criticate, se arată că acestea nu încalcă principiul egalităţii în drepturi, deoarece există diferenţă între statutul special al medicului angajat faţă de medicul particular. În ceea ce priveşte art. 303 alin. 6 din Codul de procedură penală, se apreciază că nu încalcă dreptul la un proces echitabil, ci, dimpotrivă, oferă garanţii în acest sens.

Avocatul Poporului consideră că prevederile Codului penal ce fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate nu încalcă prevederile art. 16 din Constituţie, întrucât nu instituie privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare. Referitor la art. 303 alin. 6 din Codul de procedură penală, se apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, deoarece aceste dispoziţii legale pot aduce atingere dreptului părţilor la judecarea procesului într-un termen rezonabil. Se face referire şi la derogarea existentă în această privinţă în materia insolvenţei, cu privire la care Curtea a statuat, prin Decizia nr. 293/2007, că asigură celeritatea necesară procedurii insolvenţei, fără a leza în niciun fel rolul Curţii Constituţionale de garant al supremaţiei Constituţiei şi de unică autoritate de jurisdicţie constituţională din România.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3,10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 249 alin. 1 şi art. 258 din Codul penal, raportate la art. 147 din Codul penal, precum şi dispoziţiile art. 303 alin. 6 din Codul de procedură penală.

Textele din Codul penal criticate au următorul cuprins:

–Art. 147: "Prin «funcţionar public» se înţelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145.

Prin «funcţionar» se înţelege persoana menţionată în alin. 1, precum şi orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel alineat.";

–Art. 249 alin. 1: "Încălcarea din culpă, de către un funcţionar public, a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă s-a cauzat o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia ori o vătămare importantă intereselor legale ale unei persoane, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 2 ani sau cu amendă.";

–Art. 258: "Dispoziţiile art. 246-250 privitoare la funcţionari publici se aplică şi celorlalţi funcţionari, în acest caz maximul pedepsei reducându-se cu o treime."

Textul din Codul de procedură penală criticat are următorul cuprins:

–Art. 303 alin. 6: "Instanţa suspendă judecata, prin încheiere motivată, şi în cazul în care a fost ridicată o excepţie de neconstituţionalitate, până la soluţionarea de către Curtea Constituţională a excepţiei. Dacă inculpatul este arestat, se aplică în mod corespunzător prevederile art. 3002, iar dacă faţă de acesta s-a dispus măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau măsura obligării de a nu părăsi ţara, se aplică, în mod corespunzător, art. 145 şi 145^1. Încheierea este supusă recursului în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsă. Recursul se judecă în termen de 3 zile."

În opinia autorilor excepţiei, dispoziţiile art. 249 alin. 1 şi art. 258 din Codul penal, raportate la art. 147 din Codul penal, încalcă art. 16 din Constituţie, privind egalitatea în drepturi, iar cele ale art. 303 alin. 6 din Codul de procedură penală contravin art. 21 din Constituţie, privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:

I. Criticile privind dispoziţiile art. 249 alin. 1 şi art. 258 din Codul penal, raportate la art. 147 din Codul penal, sunt neîntemeiate. Curtea Constituţională a statuat cu numeroase prilejuri în jurisprudenţa sa (de exemplu, prin Decizia nr. 276 din 24 octombrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832 din 19 noiembrie 2002) că noţiunile de "funcţionar public" şi "funcţionar" sunt de nivelul legii, astfel încât intră în competenţa exclusivă a legiuitorului atât definirea acestor noţiuni, cât şi stabilirea răspunderii penale pentru infracţiunile săvârşite de persoanele având această calitate. Este ceea ce Codul penal, ca lege organică, face prin dispoziţiile art. 147, care definesc noţiunile de funcţionar public şi funcţionar şi stabilesc infracţiunile săvârşite de aceştia, de exemplu, infracţiunea de neglijenţă în serviciu, prevăzută şi pedepsită de art. 249 din Codul penal. În cauză, dispoziţiile art. 249 din Codul penal sunt coroborate cu cele ale art. 258 din acelaşi act normativ, referitoare la faptele săvârşite de alţi funcţionari. Potrivit art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, legiuitorul are deplina libertate de a stabili infracţiunile, ceea ce presupune nu numai incriminarea modalităţii de comitere a acestora, ci şi, în anumite situaţii, circumstanţierea subiectului activ. Altfel spus, noţiunile de "funcţionar public" şi de "alţi funcţionari" nu sunt de rang constituţional, definirea şi reglementarea statutului acestor categorii de salariaţi fiind de domeniul legii.

În concordanţă cu jurisprudenţa constantă în materie a Curţii, nu poate fi primită susţinerea autorului excepţiei referitoare la încălcarea, prin dispoziţiile din Codul penal criticate, a principiului egalităţii în drepturi, câtă vreme aceste prevederi nu instituie privilegii sau discriminări, fiind aplicabile în mod egal oricărei persoane care are calitatea de funcţionar public sau funcţionar, iar stabilirea sferei acestor noţiuni, precum şi a infracţiunilor care presupun această calitate a subiectului activ nu este de competenţa jurisdicţiei constituţionale, astfel cum s-a arătat.

II. Cu privire la criticile formulate de Ministerul Public, în legătură cu prevederile art. 303 alin. 6 din Codul de procedură penală, în sensul că acestea încalcă dreptul la un proces echitabil, Curtea constată că sunt neîntemeiate. Suspendarea judecării cauzei în situaţia sesizării Curţii Constituţionale, până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, este menită să preîntâmpine acele situaţii în care instanţele judecătoreşti ar pronunţa hotărâri fundamentate pe dispoziţii legale declarate neconstituţionale prin decizii ale Curţii Constituţionale, situaţii care ar putea afecta stabilitatea raporturilor juridice existente între părţi. Pe de altă parte, având posibilitatea de a aprecia admisibilitatea excepţiilor de neconstituţionalitate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 47/1992, instanţa este chemată să cenzureze acele cazuri care ar putea constitui pretext pentru tergiversarea judecăţii.

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 249 alin. 1 şi art. 258 din Codul penal, raportate la art. 147 din Codul penal, precum şi a dispoziţiilor art. 303 alin. 6 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Alexandru Hera, respectiv de Ministerul Public, în Dosarul nr. 7.216/4/2005 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 octombrie 2007.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Marieta Safta