Decizie nr. 750 din 26 octombrie 2006

Ioan Vida - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsocar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ion Tiucă - procuror

Benke Karoly - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, excepţie ridicată de Doru Emil Alexandru în Dosarul nr. 214/CA/2006 al Tribunalului Prahova - Secţia comercială şi de contencios administrativ II.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 2 mai 2006, pronunţată în Dosarul nr. 214/CA/2006, Tribunalul Prahova - Secţia comercială şi de contencios administrativ II a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, excepţie ridicată de Doru Emil Alexandru într-un litigiu având ca obiect soluţionarea contestaţiei împotriva deciziei de impunere la plata contribuţiilor la fondul de asigurări de sănătate.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că impunerea la plata contribuţiei de asigurări de sănătate a persoanelor care beneficiază de drepturile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990, printre care şi dreptul la asistenţă medicală şi medicamente gratuite, încalcă prevederile art. 34 şi 41 din Constituţie, referitoare la dreptul la ocrotirea sănătăţii şi la dreptul la muncă.

Tribunalul Prahova - Secţia comercială şi de contencios administrativ II apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile legale criticate nu încalcă în niciun fel prevederile art. 34 şi 41 din Constituţie.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Apreciază că dispoziţiile legale criticate preluate de art. 213 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 95/2006, în urma abrogării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002, nu sunt contrare prevederilor constituţionale invocate, legiuitorul având dreptul de a stabili condiţiile în care se pot acorda anumite scutiri la plata contribuţiei la asigurările de sănătate persoanelor persecutate din motive politice.

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. În argumentarea acestui punct de vedere, în esenţă, arată că garantarea dreptului la ocrotirea sănătăţii nu înseamnă scutirea de la plata contribuţiei la asigurările de sănătate, astfel încât nu se poate reţine încălcarea art. 34 alin. (1) şi art. 41 din Constituţie.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată, îl constituie dispoziţiile art. 6 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 20 noiembrie 2002. Curtea observă că, ulterior sesizării sale, această ordonanţă de urgenţă a fost abrogată, în mod expres, prin art. 317 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, dar soluţia legislativă criticată a fost preluată de art. 213 alin. (1) lit. c) din noua lege, text cu privire la care Curtea, potrivit jurisprudenţei sale, urmează să se pronunţe. Astfel, dispoziţiile legale criticate au următorul cuprins: "(1) Următoarele categorii de persoane beneficiază de asigurare, fără plata contribuţiei: [...]

c)persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, prin Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea nr. 309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea recunoştinţei faţă de eroii martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, dacă nu realizează alte venituri decât cele provenite din drepturile băneşti acordate de aceste legi, precum şi cele provenite din pensii;[...]".

Textele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 34 privind dreptul la ocrotirea sănătăţii şi art. 41 referitor la muncă şi protecţia socială a muncii.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:

Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa, spre exemplu, prin Decizia nr. 161 din 1 aprilie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 14 mai 2004, a statuat că garantarea constituţională a dreptului la ocrotirea sănătăţii nu înseamnă şi gratuitatea asistenţei medicale.

Curtea reţine, de principiu, că scutirea de la plata contribuţiei la asigurările de sănătate nu este un drept constituţional, iar acordarea unei asemenea scutiri, în considerarea unor situaţii obiective sau subiective, este lăsată la opţiunea liberă a legiuitorului. În considerarea celor de mai sus, legiuitorul, prin art. 213 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 95/2006, a stabilit acordarea calităţii de asigurat fără plata contribuţiei, printre altele, şi persoanelor care beneficiază de drepturile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990, cu condiţia să nu realizeze venituri în afara celor acordate pe baza acestui act normativ. Această opţiune a legiuitorului este justificată, astfel cum a statuat Curtea prin Decizia nr. 137 din 23 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 388 din 3 mai 2004, de faptul că cei care realizează venituri din alte surse suplimentare se află într-o situaţie diferită faţă de persoanele ale căror venituri provin doar din ajutoarele băneşti acordate de legile speciale şi, eventual, din pensii, persoane faţă de care se justifică în mod obiectiv şi raţional aplicarea unui tratament juridic diferit, şi anume scutirea de la plata contribuţiei la asigurările sociale de sănătate.

În consecinţă, având în vedere considerentele expuse mai sus, Curtea nu poate reţine nici o încălcare a prevederilor art. 34 alin. (1) din Constituţie.

Curtea constată că impozitarea veniturilor realizate din prestarea unei activităţi stabilite în condiţiile legii, precum şi obligaţia de plată a altor contribuţii legale nu reprezintă o îngrădire a exerciţiului dreptului la muncă ori a dreptului la protecţia socială a muncii. În acest sens, s-a mai pronunţat Curtea Constituţională, de exemplu, prin Decizia nr. 137 din 23 martie 2004.

De asemenea, Curtea reţine că eventualele neconcordanţe între prevederile Legii nr. 95/2006 şi ale Decretului-lege nr. 118/1990 nu reprezintă probleme de constituţionalitate, ci de interpretare şi aplicare a legii, chestiune a cărei soluţionare excedează competenţei instanţei de contencios constituţional.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 213 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Doru Emil Alexandru în Dosarul nr. 214/CA/2006 al Tribunalului Prahova - Secţia comercială şi de contencios administrativ II.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 octombrie 2006.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Benke Karoly