Decizie nr. 82 din 23 februarie 2016

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 351 din Codul penal şi art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Robert Costea şi Gabi Costea în Dosarul nr. 2.803/205/2014 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.107 D/2015.

2.La apelul nominal răspund autorii excepţiei, reprezentaţi de dl avocat Gheorghe Ionescu, din cadrul Baroului Argeş, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, lipsind celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autorilor excepţiei, care pune concluzii de admitere a acesteia. Referitor la dispoziţiile art. 351 din Codul penal se arată că textul criticat nu prevede exact care este numărul minim de acte materiale necesare pentru ca acţiunea de a da bani cu împrumut să reprezinte o îndeletnicire şi să poată fi încadrată drept infracţiune de camătă. Se arată, în acest sens, că două sau trei astfel de acte materiale nu pot constitui infracţiunea prevăzută la art. 351 din Codul penal. Se face trimitere la legislaţia franceză şi la cea spaniolă referitoare la infracţiunea de camătă, dar şi la istoricul reglementării acestei infracţiuni în România. Se observă faptul că atât prin art. 2 din Decretul-lege nr. 1.700/1938, publicat în Monitorul Oficial nr. 102 din 5 mai 1938, cât şi prin art. 450 alin. (2) din Legea nr. 301/2004 privind Codul penal, infracţiunea de camătă era definită prin trimitere la nivelul dobânzii cu care era acordat sau prelungit împrumutul în raport cu dobânda legală. Se susţine că, în comparaţie cu aceste reglementări, dispoziţiile art. 351 din Codul penal în vigoare nu prevăd suficiente elemente ale laturii obiective ale infracţiunii de camătă, care să asigure posibilitatea unei interpretări neunivoce a voinţei legiuitorului. Se arată că, potrivit Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, prin "îndeletnicire" se înţelege o activitate de durată mai mare sau mai mică de care se ocupă o persoană, meserie, profesie, ocupaţie. În acest context se arată că se pune, în mod firesc, întrebarea cu privire la frecvenţa cu care trebuie realizată acţiunea de dare de bani cu dobândă pentru a putea fi considerată infracţiune. Se susţine că principiul legalităţii presupune existenţa, în legislaţia naţională, a unor norme de drept penal suficient de clare, precise şi previzibile, astfel cum reiese din jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, standarde de calitate a legii pe care dispoziţiile art. 351 din Codul penal nu le îndeplinesc. Referitor la prevederile art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală se susţine că Decizia Curţii Constituţionale nr. 631 din 11 noiembrie 2014, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, o excepţie de neconstituţionalitate având ca obiect norma procesual penală anterior referită, este criticabilă din perspectiva faptului că art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală nu pare să reia întru totul dispoziţiile art. 10 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală din 1968, care erau mult mai clar redactate, permiţând ca, în lipsa elementului material al laturii obiective a infracţiunii, să poată fi dispusă achitarea.

4.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Cu privire la art. 351 din Codul penal se remarcă faptul că susţinerile orale ale reprezentantului autorilor excepţiei cuprind argumente care nu au fost expuse cu ocazia invocării excepţiei de neconstituţionalitate în faţa instanţei de judecată. Se arată că dispoziţiile Codului penal nu trebuie să facă trimitere la definiţiile cuprinse în Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, că "îndeletnicire" înseamnă "ocupaţie" şi că nu este de competenţa Curţii Constituţionale să redefinească infracţiunea de camătă aşa încât să prevadă numărul de acte materiale care trebuie săvârşite pentru a fi în prezenţa acestei infracţiuni. Se mai susţine că, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin noţiunea de "lege" se înţelege şi jurisprudenţa instanţelor care explică această lege şi că există jurisprudenţă în aplicarea art. 351 din Codul penal. Este dată, ca exemplu, Decizia Curţii de Apel Bucureşti nr. 282/2013. În ceea ce priveşte susţinerea autorilor excepţiei conform căreia infracţiunea de camătă ar trebui reglementată în raport cu nivelul dobânzii, se arată că nimic nu împiedică legiuitorul să reglementeze infracţiuni în funcţie de dinamica relaţiilor sociale ocrotite. Se susţine că, de obicei, infracţiunea de camătă este urmată de cea de şantaj şi că, aşa fiind, legiuitorul a incriminat faptele de camătă având în vedere pericolul social al acestora, indiferent de dobânda pretinsă de autorul infracţiunii de la persoana împrumutată. Referitor la dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală se susţine că doctrina şi practica judiciară arată că lipsa elementelor materiale ale laturii obiective a unei infracţiuni a fost preluată din art. 10 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968 la art. 16 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură penală, iar lipsa formei de vinovăţie prevăzută de norma de incriminare a fost preluată, din acelaşi art. 10 alin. 1, la art. 16 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură penală. Se susţine că, de altfel, referitor la art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală, autorii excepţiei nu formulează o veritabilă critică de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5.Prin Încheierea nr. 273/A din 21 aprilie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 2.803/205/2014, Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 351 din Codul penal şi art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată Robert Costea şi Gabi Costea într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului formulat împotriva sentinţei penale de condamnare a autorilor excepţiei pentru săvârşirea infracţiunii de camătă, prevăzută la art. 351 din Codul penal.

6.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile art. 351 din Codul penal sunt lipsite de claritate, precizie şi previzibilitate, întrucât noţiunea de "îndeletnicire" din cuprinsul acestora nu permite stabilirea cu exactitate a elementelor constitutive ale infracţiunii reglementate. Se arată, în acest sens, că din formularea normei de incriminare a cametei nu reiese frecvenţa cu care trebuie realizată darea de bani cu dobândă sau câte acte materiale trebuie realizate pentru a se putea aprecia că o astfel de activitate constituie o îndeletnicire în sensul textului criticat. Se susţine că, pentru aceste motive, dispoziţiile art. 351 din Codul penal contravin principiului legalităţii, care obligă la adoptarea unor norme penale accesibile, clare şi previzibile. Se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv la hotărârile din 5 ianuarie 2010 şi 8 iulie 2008, pronunţate în cauzele Beyeler împotriva Italiei, paragraful 109, şi Fener Rum Patrikligi împotriva Turciei, paragraful 70. Referitor la dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală se arată că, din prevederile art. 10 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală din 1968 a fost preluată în cuprinsul art. 16 alin. (1) lit. b) teza a doua din Codul de procedură penală în vigoare doar condiţia lipsei vinovăţiei prevăzute de lege, ca element constitutiv al unei infracţiuni, lipsa elementului material al laturii obiective neregăsindu-se în cuprinsul textului criticat printre condiţiile în care poate fi dispusă achitarea.

7.Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că maniera în care legiuitorul a înţeles să incrimineze infracţiunea de camătă, la art. 351 din Codul penal, prin folosirea noţiunii de "îndeletnicire" nu este de natură a conferi textului legal criticat imprecizie, neclaritate sau lipsă de previzibilitate referitoare la conduita care ar putea cădea sub incidenţa acestei norme penale. Se susţine că din interpretarea textului criticat este uşor de dedus, chiar fără studii juridice, că acesta sancţionează împrumutul de bani cu dobândă de către persoane neautorizate, atunci când această activitate nu este una singulară, ci realizată în mod obişnuit, repetat, aşa încât să devină o ocupaţie. Se susţine, de asemenea, că faptul că prevederile art. 351 din Codul penal nu prevăd de câte ori trebuie să fie repetată fapta pentru a constitui infracţiunea de camătă nu este de natură a afecta claritatea, precizia sau previzibilitatea normei. În ceea ce priveşte prevederile art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală se arată că nici acestea nu încalcă standardele de calitate a legii, anterior arătate, iar aspectul că legiuitorul nu a preluat în cuprinsul dispoziţiilor criticate prevederile art. 10 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală din 1968 nu este de natură a afecta claritatea, precizia sau previzibilitatea normei şi de a încălca, în acest fel, dreptul la un proces echitabil al părţilor.

8.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

9.Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 351 din Codul penal este neîntemeiată, iar excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală este inadmisibilă. Cu privire la prevederile art. 351 din Codul penal se arată că acestea sancţionează fapta de dare de bani cu dobândă, ca îndeletnicire, de către o persoană neautorizată să desfăşoare activităţi de creditare, iar obiectul juridic al acestei infracţiuni îl reprezintă relaţiile sociale referitoare la regimul juridic aplicabil activităţii de creditare, care poate fi desfăşurată numai în condiţiile prevăzute prin legislaţia în materie, respectiv Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului. Se arată că, în aceste condiţii, nespecificarea de către legiuitor a frecvenţei sau a numărului în care trebuie înfăptuite pentru realizarea conţinutului constitutiv al infracţiunii de camătă nu conferă normei un caracter echivoc, imprecis sau imprevizibil, ci, dimpotrivă, subliniază că repetarea unui act de dare de bani cu dobândă determină caracterul penal al faptei. Se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv, la hotărârile din 23 septembrie 1998 şi 29 martie 2000, pronunţate în cauzele Rotaru împotriva României şi Petra împotriva României. În ceea ce priveşte pretinsa neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală se susţine că argumentele formulate nu constituie o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci vizează o omisiune legislativă.

10.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 351 din Codul penal şi art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:

–Art. 351 din Codul penal: "Darea de bani cu dobândă, ca îndeletnicire, de către o persoană neautorizată, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.";

–Art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală: "Acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă:

a)fapta nu există;

b)fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege;

c)nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea;

d)există o cauză justificativă sau de neimputabilitate;

e)lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale;

f)a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică;

g)a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii;

h)există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege;

i)există autoritate de lucru judecat;

j)a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.".

13.Se susţine că textele criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) cu privire la dreptul la un proces echitabil.

14.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, în ceea ce priveşte modalitatea de reglementare a infracţiunii de camătă, prevăzută la art. 351 din Codul penal, Curtea constată că aceasta constă în darea de bani cu dobândă, de către o persoană neautorizată, ca îndeletnicire. Curtea reţine că legiuitorul nu a definit, în mod expres, în cuprinsul legii penale noţiunea de "îndeletnicire", neindicând cu exactitate frecvenţa actelor materiale pe care aceasta o presupune. Sintagma utilizată de legiuitor, "ca îndeletnicire", califică fapta ca fiind o infracţiune de obicei, prin urmare, numărul actelor materiale de dare de bani cu dobândă, de către o persoană neautorizată, trebuie să fie suficient de mare pentru a denota comiterea acestora în mod frecvent sau constant. Astfel, legiuitorul a lăsat instanţei judecătoreşti învestite cu soluţionarea cauzei penale o marjă de apreciere cu privire la numărul actelor materiale care conferă acţiunii caracter de îndeletnicire. Această marjă de apreciere este justificată prin particularităţile condiţiilor concrete în care este săvârşită fiecare infracţiune de camătă.

15.Distinct de argumentele reţinute în doctrină, Curtea constată că incriminarea infracţiunii de camătă, ca infracţiune de obicei, fără a specifica numărul necesar şi suficient al actelor materiale ce trebuie comise pentru ca organele judiciare să poată reţine această infracţiune şi fără a face referire la un anumit nivel al dobânzii, superior celui legal, denotă faptul că legiuitorul a avut în vedere cu prilejul reglementării textului criticat pericolul social sporit al faptei de a da bani cu împrumut atunci când autorul ei nu deţine o autorizaţie în acest sens.

16.De asemenea, Curtea reţine că prevederile art. 351 din Codul penal constituie rezultatul unei anumite dinamici a nevoilor de protecţie a relaţiilor sociale prin intermediul normelor de drept penal, dar şi că acestea reprezintă opţiunea legiuitorului, potrivit politicii sale penale, şi au fost reglementate cu respectarea dispoziţiilor art. 61 alin. (1) din Constituţie şi în marja de apreciere prevăzută de norma constituţională anterior referită.

17.Prin urmare, Curtea constată că maniera de reglementare a infracţiunii de camătă prin dispoziţiile art. 351 din Codul penal nu lipseşte textul criticat de claritate, precizie şi previzibilitate, motiv pentru care nu poate fi reţinută încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie.

18.Cu privire la critica de neconstituţionalitate referitoare la art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală, prin Decizia nr. 631 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 29 ianuarie 2015 (paragrafele 37-42), Curtea a reţinut că aceasta vizează presupusa eliminare a temeiului de achitare prevăzut la art. 10 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală din 1968. Referitor la această critică, Curtea a observat că, potrivit art. 345 alin. 3 din Codul de procedură penală din 1968, achitarea se pronunţa potrivit art. 11 pct. 2, adică în cazurile prevăzute de art. 10 alin. 1 lit. a)-e). Cazul de achitare prevăzut la art. 10 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală din 1968 se referea la situaţia în care faptei îi lipsea unul din elementele constitutive ale infracţiunii. Potrivit art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală, achitarea inculpatului se pronunţă în cazul prevăzut la art. 16 alin. (1) lit. a)-d). Dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedură penală nu mai prevăd expres, ca temei pentru achitare, situaţia în care faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii. Astfel, art. 16 alin. (1) lit. a)-d) se referă la situaţiile în care:

a)fapta nu există;

b)fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege;

c)nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea;

d)există o cauză justificativă sau de neimputabilitate.

19.Din această perspectivă, având în vedere noua concepţie a legiuitorului în reglementarea materiei penale, Curtea a apreciat că trebuie analizat dacă situaţia de achitare precizată de autorul excepţiei de neconstituţionalitate se încadrează în una dintre cele prevăzute expres de noua reglementare. Astfel, Curtea a reţinut că prin elementele constitutive ale unei infracţiuni se înţelege atât realizarea condiţiilor preexistente infracţiunii, cât şi a conţinutului constitutiv propriu-zis - latura obiectivă şi latura subiectivă. Potrivit art. 17 alin. 1 din Codul penal din 1969, "Infracţiune este fapta care prezintă pericol social, săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală". În ceea ce priveşte Codul penal actual, acesta la art. 15 defineşte infracţiunea ca fiind "fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o".

20.Plecând de la noua reglementare a infracţiunii şi modul în care aceasta a fost redată în doctrină, Curtea a reţinut că, în prezent, trăsăturile esenţiale ale infracţiunii sunt prevederea faptei de legea penală (tipicitatea), caracterul nejustificat (cauzele justificative) şi caracterul imputabil (cauzele de neimputabilitate). În doctrină s-a arătat că prin norma de incriminare se stabileşte un model abstract al faptei. Pentru a fi relevante penal, faptele trebuie să corespundă descrierii sau modelului abstract din norma de incriminare, adică trebuie să fie tipice. Tipicitatea este tocmai această corespondenţă, concordanţă între trăsăturile faptei concrete şi modelul abstract (tip) prevăzut de norma de incriminare. Tipicitatea apare, aşadar, în trăsătura esenţială a prevederii faptei de legea penală.

21.Referitor la prevederea faptei de legea penală, ca trăsătură esenţială a infracţiunii, Curtea a apreciat că aceasta este, în primul rând, o expresie a principiului legalităţii incriminării, prevăzut atât la nivel constituţional - art. 23 alin. (12), cât şi la nivel convenţional - art. 7 paragraful 1. Astfel, prevederea faptei de legea penală presupune existenţa unui model legal de incriminare care să descrie fapta interzisă sau ordonată, existenţa unei fapte concrete şi tipicitatea (corespondenţa dintre trăsăturile acesteia, ale faptei concrete şi cele ale modelului legal de incriminare). Cazul de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale consacrat de art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, respectiv "fapta nu este prevăzută de legea penală", se reţine atunci când nu există concordanţă (tipicitate) între fapta concretă comisă şi modelul legal de incriminare prevăzut de legea penală.

22.Aşa fiind, Curtea a constatat că temeiul de achitare prevăzut de art. 10 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală din 1968 se regăseşte în actuala reglementare în dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, astfel că nu poate fi reţinută nici această critică de neconstituţionalitate.

23.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât considerentele, cât şi soluţia Deciziei nr. 631 din 11 noiembrie 2014 îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

24.Distinct de cele reţinute prin decizia anterior referite, Curtea constată că prevederile art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală reunesc cazurile prevăzute la art. 10 alin. 1 lit. b) şi d) din Codul de procedură penală din 1968, care determină inaptitudinea funcţională a acţiunii penale prin lipsa temeiului de drept al acesteia. În această privinţă, Curtea reţine că noţiunea de "tipicitate", regăsită în sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală", se referă doar la elementele obiective din structura normei de incriminare, elemente subiective fiind acoperite prin expresia "nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege". Pentru a interveni răspunderea penală trebuie să existe o concordanţă între trăsăturile faptei concrete şi trăsăturile modelului abstract prevăzut de norma de incriminare, adică, cu alte cuvinte, când au fost realizate toate elementele constitutive ale infracţiunii. Astfel, Curtea a apreciat că absenţa oricărui element constitutiv al infracţiunii lipseşte acţiunea penală de temeiul său de drept, putându-se afirma că lipsa de corespondenţă între trăsăturile faptei concrete şi trăsăturile modelului abstract prevăzut de norma de incriminare determină neprevederea faptei de către legea penală.

25.Având în vedere cele reţinute prin Decizia nr. 631 din 11 noiembrie 2014, Curtea reţine că dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală nu contravin prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţie, textul criticat respectând garanţiile procesuale specifice dreptului la un proces echitabil.

26.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Robert Costea şi Gabi Costea în Dosarul nr. 2.803/205/2014 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi constată că dispoziţiile art. 351 din Codul penal şi art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Decizia se comunică Curţii de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa din data de 23 februarie 2016.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop