Decizie nr. 33 din 11 decembrie 2015

Dosar nr. 2.370/1/2015/HP/P

Mirela Sorina Popescu - preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de

Casaţie şi Justiţie, preşedintele completului

Ana Maria Dascălu - judecător la Secţia penală

Leontina Şerban - judecător la Secţia penală

Ştefan Pistol - judecător la Secţia penală

Maricela Cobzariu - judecător la Secţia penală

Geanina Cristina Arghir - judecător la Secţia penală

Simona Daniela Encean - judecător la Secţia penală

Lucia Tatiana Rog - judecător la Secţia penală

Florentina Dragomir - judecător la Secţia penală

Monica Eugenia Ungureanu - magistrat-asistent

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi art. 27^4 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Şedinţa a fost prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Mirela Sorina Popescu.

La şedinţa de judecată a participat doamna Monica Eugenia Ungureanu, magistrat-asistent în cadrul Secţiei penale, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna procuror Marinela Mincă, procuror şef al Biroului de reprezentare din cadrul Secţiei judiciare al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de către judecătorul-raportor, prin care s-a exprimat opinia că, în aplicarea dispoziţiilor art. 341 alin. (6) lit. c) din noul Cod de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară învestit cu soluţionarea plângerii împotriva soluţiei de renunţare la urmărirea penală poate dispune admiterea plângerii şi schimbarea soluţiei de renunţare la urmărirea penală în soluţia de clasare, atunci când petentul invocă unul din temeiurile de drept care atrag ca şi consecinţă imediată pronunţarea unei soluţii de clasare.

De asemenea, a menţionat că la dosar s-au transmis puncte de vedere de către Curtea de Apel Alba Iulia, Braşov, Bacău, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Oradea, Timişoara, Tribunalul Alba, Tribunalul Sibiu, Tribunalul Sălaj, Tribunalul Maramureş, Tribunalul Covasna, Tribunalul Tulcea, Tribunalul Braşov, Tribunalul Bihor, Tribunalul Bacău, Tribunalul Mureş, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, Judecătoria Mediaş, Judecătoria Braşov, Judecătoria Rupea, Judecătoria Târgu Secuiesc, Judecătoria Dej, Judecătoria Huedin, Judecătoria Beiuş, Judecătoria Oradea, Judecătoria Gheorgheni, Judecătoria Miercurea-Ciuc, Judecătoria Sălişte, Judecătoria Zărneşti, Judecătoria Bacău, Judecătoria Topliţa.

În acest context, a arătat că opinia majoritară a instanţelor a fost în sensul că judecătorul de cameră preliminară învestit cu soluţionarea unei plângeri formulate împotriva soluţiei de renunţare la urmărirea penală are posibilitatea ca, în urma admiterii plângerii, să schimbe soluţia din renunţare la urmărire penală în clasare, atunci când petentul invocă unul dintre temeiurile de drept care atrag ca şi consecinţă imediată pronunţarea unei soluţii de clasare.

A mai precizat că raportul a fost comunicat părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală, însă la dosar nu s-au depus puncte de vedere din partea acestora privind chestiunea de drept supusă judecăţii.

Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat admiterea sesizării şi pronunţarea unei decizii prin care problema de drept supusă dezlegării să primească următoarea rezolvare: "Judecătorul de cameră preliminară, învestit cu soluţionarea unei plângeri formulate împotriva soluţiei de renunţare la urmărirea penală, are posibilitatea ca, în urma admiterii plângerii, să schimbe soluţia din renunţare la urmărirea penală în clasare, atunci când petentul invocă unul din temeiurile de drept care atrag ca şi consecinţă imediată pronunţarea unei soluţii de clasare, cu condiţia de a nu se crea o situaţie mai grea pentru persoana care a formulat plângerea".

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Mirela Sorina Popescu a declarat dezbaterile închise, reţinându-se dosarul în pronunţare privind sesizarea formulată.

ÎNALTA CURTE,

asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin Încheierea din 23 aprilie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 475/35/2014 al Curţii de Apel Oradea, având ca obiect plângerea formulată de petenta P.S. împotriva soluţiei de renunţare la urmărirea penală dispusă prin rechizitoriul din 29 octombrie 2014 emis în Dosarul nr. 103/P/2013 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea, Curtea de Apel Oradea a sesizat, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a pronunţa o hotărâre prealabilă în vederea dezlegării de principiu a următoarei chestiuni de drept: "dacă judecătorul de cameră preliminară învestit cu soluţionarea unei plângeri formulate împotriva soluţiei de renunţare la urmărire penală are posibilitatea ca, în urma admiterii plângerii, să schimbe soluţia din renunţare la urmărirea penală în clasare atunci când petentul invocă unul din temeiurile de drept care atrag ca şi consecinţă imediată pronunţarea unei soluţii de clasare".

Cauza a fost înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sub nr. 2.370/1/2015, stabilindu-se termen de soluţionare la data de 16 septembrie 2015.

II. Expunerea succintă a cauzei

La data de 3 decembrie 2014 s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Oradea plângerea formulată de petenta P. (fostă N.) S. împotriva soluţiei de renunţare la urmărirea penală dispusă prin rechizitoriul din 29 octombrie 2014 emis în Dosarul cu nr. 103/P/2013 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea - sub aspectul săvârşirii infracţiunii de încercare de a determina mărturia mincinoasă, solicitând admiterea plângerii şi, în baza art. 341 alin. (6) lit. c) din Codul de procedură penală, schimbarea temeiului de drept al soluţiei de clasare.

În motivarea plângerii s-a arătat că prin rechizitoriul mai sus menţionat s-a dispus, în baza art. 314 din Codul de procedură penală raportat la art. 318 din acelaşi cod, renunţarea la urmărirea penală faţă de petentă, avându-se în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege, conţinutul faptei, modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, scopul urmărit, împrejurările concrete de săvârşire şi lipsa unui interes public în urmărirea faptei.

A arătat petenta că soluţia corectă ar fi fost aceea de clasare, în principal, întrucât fapta nu există, iar în subsidiar, pentru că fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege.

Ca stare de fapt, procurorul a reţinut că la data de 9 ianuarie 2014, cu ocazia audierii martorei O.G., petenta, în calitate de apărător ales al inculpatului P.C., în substituirea avocatului D.R., s-ar fi adresat acesteia cu expresiile "Se învârte roata, Roata morii se-nvârteşte, Se întoarce, Doamne, roata, Ţac, ţac, ţac", folosind un ton ameninţător şi o atitudine de superioritate. Aceste expresii ar fi fost percepute de martoră "ca şi ameninţare pentru declaraţia pe care o dăduse în calitate de martor în legătură cu inculpatul P.C."

Tonul ameninţător al petentei, precum şi expresiile folosite iar fi creat martorei o stare de stres, iar a doua zi aceasta a depus o cerere la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea, prin care a solicitat procurorului de caz ca pe viitor să nu mai fie audiată în prezenţa petentei, deoarece ar fi afişat faţă de ea un ton iritant şi provocator.

Pentru a înţelege circumstanţele în care s-a derulat incidentul din data de 9 ianuarie 2014, s-a învederat conduita reprobabilă a martorei care, după ce a fost audiată a coborât în holul instanţei, la fel ca şi petenta, unde martora era aşteptată de soţul acesteia - O.V.

Cei doi au început o discuţie pe tema declaraţiei pe care martora urma să o dea, motiv pentru care petenta le-a atras atenţia că este neprocedural să discute pe această temă, sugerându-le că acasă pot aborda fără probleme aceste aspecte. Martorul O.V. a urcat la audieri, martora continuând să vocifereze pe această temă, în timp ce petenta se uita pe telefonul mobil. Văzând conduita şi reacţia martorei, petenta a început să fredoneze un vers al unui cunoscut şlagăr "Roata morii se-nvârteşte, Ţac, ţac, ţac".

Curtea a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 475 şi următoarele din Codul de procedură penală, chestiunea de drept fiind formulată în faţa unui complet învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, a fost invocată în cursul judecaţii şi nu au fost pronunţate anterior de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărâri prealabile sau în recurs în interesul legii, această problemă de drept nefăcând nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Referitor la ultima condiţie, respectiv cea vizând legătura dintre chestiunea de drept şi soluţionarea pe fond a cauzei în care a fost invocată, curtea a arătat că în doctrină s-a statuat că această procedură nu poate fi utilizată pentru lămurirea unei chestiuni de fapt sau a unei chestiuni de drept care nu este determinantă pentru soluţionarea cauzei.

Or, în speţă, lămurirea chestiunii de drept invocată este determinantă pentru soluţionarea cauzei, aceasta ducând la dezlegarea raportului juridic penal dedus judecăţii.

III. Punctul de vedere al completului Curţii de Apel Oradea cu privire la chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită:

Asupra chestiunii de drept privind interpretarea dispoziţiilor art. 341 alin. (6) lit. c) din Codul de procedură penală (dacă judecătorul de cameră preliminară învestit cu soluţionarea unei plângeri formulate împotriva soluţiei de renunţare la urmărire penală are posibilitatea ca, în urma admiterii plângerii, să schimbe soluţia din renunţare la urmărirea penală în clasare atunci când petentul invocă unul din temeiurile de drept care atrag ca şi consecinţă imediată pronunţarea unei soluţii de clasare) s-a apreciat că judecătorul de cameră preliminară are posibilitatea de a schimba soluţia din renunţare la urmărirea penală în clasare atunci când petentul invocă unul din temeiurile de drept care atrag ca şi consecinţă imediată pronunţarea unei soluţii de clasare.

S-a arătat că doar în acest fel plângerea formulată are finalitatea dorită, întrucât imposibilitatea judecătorului de a pronunţa o astfel de soluţie ar încălca dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

IV. Punctul de vedere al părţii cu privire la chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită

Petenta P. (fostă N.) S. a solicitat ca interpretarea textului de lege să fie în sensul ca instanţa învestită cu o plângere împotriva soluţiei de renunţare dispuse de procuror să poată dispune admiterea acesteia şi schimbarea soluţiei în clasare, prin raportare la modul de interpretare al normelor judiciare prevăzute în art. 5, respectiv art. 2 din Codul de procedură civilă, care reprezintă norma generală ce guvernează actul de justiţie.

V. Punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele de judecată arondate

Examinând punctele de vedere exprimate de curţile de apel şi instanţele arondate, se constată că s-au conturat două opinii, în susţinerea cărora instanţele au transmis hotărâri judecătoreşti relevante prin care a fost soluţionată chestiunea de drept care face obiectul întrebării prealabile:

1.O primă opinie este în sensul că judecătorul de cameră preliminară învestit cu soluţionarea unei plângeri formulate împotriva soluţiei de renunţare la urmărirea penală are posibilitatea ca, în urma admiterii plângerii, să schimbe soluţia din renunţare la urmărire penală în clasare, atunci când petentul invocă unul dintre temeiurile de drept care atrag ca şi consecinţă imediată pronunţarea unei soluţii de clasare.

În susţinerea acestei opinii s-a arătat că doar în acest mod plângerea petentului poate avea finalitatea dorită, în sens contrar încălcându-se dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În acest sens s-au exprimat Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul Alba, Tribunalul Sibiu, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, Judecătoria Mediaş, Judecătoria Braşov, Judecătoria Rupea, Judecătoria Târgu Secuiesc, Tribunalul Covasna, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Cluj, Judecătoria Dej, Judecătoria Huedin, Tribunalul Sălaj, Tribunalul Maramureş, Curtea de Apel Galaţi - în opinie majoritară, Curtea de Apel Oradea, Judecătoria Beiuş, Judecătoria Oradea, Curtea de Apel Timişoara, Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Craiova - opinie majoritară, Tribunalul Tulcea, Judecătoria Gheorgheni, Judecătoria Miercurea-Ciuc şi Tribunalul Mureş.

2.Cea de-a doua opinie este în sensul că judecătorul de cameră preliminară învestit cu soluţionarea unei plângeri formulate împotriva soluţiei de renunţare la urmărirea penală nu are posibilitatea ca, în urma admiterii plângerii, să schimbe soluţia din renunţare la urmărirea penală în clasare, chiar dacă petentul invocă unul din temeiurile de drept care atrag ca şi consecinţă imediată pronunţarea unei soluţii de clasare.

S-a concluzionat în sensul celor de mai sus, invocându-se dispoziţiile art. 315 din Codul de procedură penală care reglementează situaţiile care determină clasarea, precum şi dispoziţiile art. 318 din Codul de procedură penală care prevăd cazurile în care procurorul poate renunţa la urmărirea penală.

S-a arătat că art. 341 alin. (6) şi (7) din Codul de procedură penală prevăd în mod clar şi limitativ soluţiile ce pot fi pronunţate în urma soluţionării plângerii formulate împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, printre aceste soluţii care reglementează o gamă largă de situaţii, neregăsindu-se cea care face obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

S-a apreciat că, dacă voinţa legiuitorului ar fi fost în sensul ca judecătorul de cameră preliminară învestit cu soluţionarea unei plângeri formulate împotriva soluţiei de renunţare la urmărirea penală să aibă posibilitatea ca, în urma admiterii plângerii, să schimbe soluţia din renunţare la urmărirea penală în clasare, dacă petentul invocă unul din temeiurile de drept care atrag ca şi consecinţă imediată pronunţarea unei soluţii de clasare, ar fi prevăzut expres o astfel de soluţie printre cele posibil a fi pronunţate, conform art. 341 alin. (6) şi (7) din Codul de procedură penală.

De asemenea, s-a menţionat că judecătorul de cameră preliminară, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 341 alin. (6) lit. c) şi alin. (7) pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală, poate schimba numai temeiul de drept al soluţiei de clasare, însă nu poate înlocui soluţia în sine; singurul caz în care poate înlocui soluţia în sine cu o altă soluţie este acela prevăzut de art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, când poate dispune începerea judecăţii.

În acest sens şi-au exprimat punctul de vedere Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, Judecătoria Sălişte, Judecătoria Zărneşti, Tribunalul Braşov, Judecătoria Bacău, Tribunalul Bihor, Judecătoria Topliţa, Tribunalul Bacău.

VI. Opinia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prin Adresa nr. 1.615/C/1688/III-5/2015 din data de 3 iulie 2015, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Serviciul Judiciar Penal, a comunicat că nu există în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii privind chestiunea de drept supusă dezlegării.

Referitor la chestiunea de drept supusă dezlegării, Ministerul Public a susţinut în cadrul concluziilor depuse la dosarul cauzei următoarele:

Chestiunea de drept care se solicită a fi dezlegată constă în aceea dacă, din perspectiva calităţii procesuale a persoanei care a formulat plângerea (suspect) şi a criticilor punctuale invocate în cuprinsul acesteia, există posibilitatea legală de a fi aplicată ultima dintre soluţiile prevăzute de textul art. 341 alin. (6) din noul Cod de procedură penală: "c) admite plângerea şi schimbă temeiul de drept al soluţiei de clasare atacate, dacă prin aceasta nu se creează o situaţie mai grea pentru persoana care a făcut plângerea."

Spre deosebire de Codul de procedură penală anterior care nu conţinea o soluţie de acest tip, noul Cod de procedură penală a preluat în cuprinsul său aspectele statuate prin Decizia nr. 44 din 13 octombrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, prevăzând expres că, în procedura destinată soluţionării plângerilor împotriva soluţiilor de neurmărire penală sau netrimitere în judecată, poate fi modificat temeiul juridic al clasării [art. 341 alin. (6) lit. c) şi art. 341 alin. (7) lit. d)].

Ceea ce nu s-a avut în vedere la momentul modificării legislative intrate în vigoare la 1 februarie 2014 sunt soluţiile de renunţare la urmărirea penală.

Astfel, problema de drept invocată trebuie examinată inclusiv din perspectiva naturii juridice a instituţiei renunţării la urmărirea penală.

Se observă că, potrivit art. 314 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, aceasta reprezintă una dintre soluţiile care pot fi dispuse de procuror în cursul urmăririi penale, fiind implicit o modalitate de rezolvare a cauzei penale.

În doctrină s-a arătat că renunţarea la urmărirea penală se prezintă ca fiind o instituţie procesual penală cu caracter de noutate care vine să suplinească, în parte, cazurile de împiedicare a acţiunii penale prevăzute în art. 10 alin. 1 lit. b^1) şi i) din Codul de procedură penală anterior (lipsa gradului de pericol social al faptei, respectiv înlocuirea răspunderii penale).

Această soluţie are la bază introducerea în materia procesual penală a principiului oportunităţii urmăririi penale.

Din această perspectivă, art. 318 din Codul de procedură penală stabileşte care sunt condiţiile de aplicare a renunţării la urmărirea penală.

Prima dintre acestea vizează pericolul social abstract al infracţiunii, aprecierea asupra oportunităţii urmăririi penale fiind condiţionată de legiuitor de pedeapsa prevăzută de lege pentru sancţionarea infracţiunii care constituie obiectul urmăririi penale, respectiv pedeapsa amenzii ori cea a închisorii de cel mult 7 ani.

În ceea ce priveşte criteriile în baza cărora procurorul poate decide dacă este oportună efectuarea urmăririi penale, legea procesuală face referire la conţinutul faptei, modul şi mijloacele de săvârşire, scopul urmărit, împrejurările concrete de săvârşire, urmările produse sau care s-ar fi putut produce prin săvârşirea infracţiunii, persoana suspectului sau a inculpatului, conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii şi eforturile depuse pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii.

Criterii similare se regăseau şi în cuprinsul art. 181 din Codul penal din 1968 pentru stabilirea gradului de pericol social al unei infracţiuni.

Asemănarea dintre criteriile de aplicare ale celor două instituţii juridice relevă faptul că renunţarea la urmărirea penală reprezintă corespondentul soluţiilor de scoatere de sub urmărire penală dispuse, conform procedurii anterioare, în cazul în care se constată lipsa gradului de pericol social al unei infracţiuni.

Or, în reglementarea anterioară, în procedura plângerii împotriva soluţiei de neurmărire penală sau netrimitere în judecată era posibilă schimbarea temeiului juridic al soluţiei dispuse de procuror din art. 10 alin. 1 lit. b^1) din Codul de procedură penală în orice alt temei de drept prevăzut de art. 10 din acelaşi cod.

Astfel, prin Decizia nr. 44/2008, pronunţată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că în cazul plângerii formulate în baza art. 278^1 din Codul de procedură penală anterior de persoana faţă de care s-a dispus netrimiterea în judecată şi care solicită schimbarea temeiului de drept al soluţiei dispuse prin rezoluţie sau ordonanţă ori dispoziţia cuprinsă în rechizitoriu, în ipoteza unei instrumentări complete, instanţa poate dispune schimbarea acestuia, în condiţiile art. 278^1 alin. 8 lit. b) din Codul de procedură penală anterior.

S-a arătat că simplul fapt că renunţarea la urmărirea penală, în noua reglementare procesual penală, reprezintă o soluţie de sine stătătoare, distinctă de clasare, nu justifică scoaterea ei din sfera de incidenţă a art. 341 alin. (6) lit. c) din Codul de procedură penală pe considerentul că textul de lege se referă doar la soluţiile de clasare.

Prin interpretarea strict gramaticală a art. 341 alin. (6) lit. c) din Codul de procedură penală s-ar putea susţine că admiterea plângerii poate genera doar schimbarea temeiului juridic al soluţiei de clasare, respectiv schimbarea cazului prevăzut de art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală care a fundamentat adoptarea soluţiei dispuse de procuror.

Însă, această dispoziţie legală trebuie supusă şi interpretării logice, iar din această perspectivă argumentaţia juridică existentă în cuprinsul Deciziei nr. 44/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie rămâne valabilă şi conduce la concluzia că, într-o atare situaţie, plângerea poate fi admisă inclusiv pentru a se schimba soluţia în sine, şi nu doar temeiul juridic al acesteia.

Astfel, similar art. 278^1 din Codul de procedură penală anterior, nici art. 336 din Codul de procedură penală în vigoare nu conţine vreo limitare în privinţa sferei persoanelor care pot formula plângere împotriva soluţiei dispuse de procuror, condiţionând exercitarea acestui drept doar de existenţa unei vătămări a intereselor legitime, urmând ca plângerea să vizeze aspectele ce constituie obiectul vătămării.

Prin urmare, raţiunile care au condus la pronunţarea deciziei în recurs în interesul legii se menţin, fiind aplicabile în cazul în care persoana care are calitatea de suspect/inculpat solicită justificat aplicarea vreunuia dintre cazurile prevăzute de art. 16 din Codul de procedură penală şi implicit schimbarea soluţiei dispuse de procuror.

O asemenea concluzie este în deplină concordanţă cu prevederile art. 21 din Constituţia României şi cu interpretarea dată art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin care este garantat accesul liber la justiţie, în sensul că orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor sale legitime, în condiţiile garantării dreptului la un proces echitabil.

De asemenea, similar legislaţiei anterioare şi în noua reglementare plângerea împotriva soluţiei procurorului reprezintă un drept prin care procurorul ierarhic superior are posibilitatea schimbării soluţiei dispuse de procuror.

În concluzie, similitudinea relevată de condiţiile de aplicare ale celor două soluţii examinate [scoaterea de sub urmărire penală întemeiată pe art. 10 alin. 1 lit. b^1) din Codul de procedură penală anterior şi renunţarea la urmărirea penală], necesitatea asigurării respectării principiilor constituţionale şi ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi garantarea respectării principiului legalităţii procesului penal prin exercitarea controlului judecătoresc asupra actelor procurorului reprezintă argumente temeinice pentru a se considera legală schimbarea soluţiei de renunţare la urmărire penală cu cea de clasare, în cazul plângerilor formulate de suspect sau inculpat.

Faţă de cele expuse, în temeiul art. 475-477 din Codul de procedură penală, Ministerul Public a solicitat pronunţarea unei decizii prin care chestiunea de drept supusă dezlegării să primească următoarea rezolvare:

Judecătorul de cameră preliminară, învestit cu soluţionarea unei plângeri formulate împotriva soluţiei de renunţare la urmărire penală, are posibilitatea ca, în urma admiterii plângerii, să schimbe soluţia din renunţare la urmărirea penală în clasare, atunci când petentul invocă unul din temeiurile de drept care atrag ca şi consecinţă imediată pronunţarea unei soluţii de clasare, cu condiţia de a nu se crea o situaţie mai grea pentru persoana care a formulat plângerea.

VII. Punctul de vedere exprimat de Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost în sensul că, în ipoteza unei urmăriri penale complete, judecătorul de cameră preliminară învestit cu soluţionarea plângerii împotriva soluţiei de renunţare la urmărirea penală poate dispune admiterea plângerii şi schimbarea soluţiei de renunţare la urmărirea penală în soluţia de clasare, în aplicarea dispoziţiilor art. 341 alin. (6) lit. c) din noul Cod de procedură penală, interpretate în lumina art. 21 din Constituţie şi a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 486/1997.

În argumentarea acestui punct de vedere se arată că, în ipoteza unei urmăriri penale complete, judecătorul de cameră preliminară nu poate dispune soluţia prevăzută în art. 341 alin. (6) lit. b) din noul Cod de procedură penală, iar interpretarea dispoziţiilor art. 341 alin. (6) lit. c), în sensul că acestea privesc exclusiv schimbarea temeiului de drept al soluţiei de clasare, conduce la aplicarea automată a dispoziţiilor art. 341 alin. (6) lit. a), mai exact la respingerea automată a plângerii împotriva soluţiei de renunţare la urmărirea penală.

A interpreta dispoziţiile art. 341 alin. (6) lit. c) din noul Cod de procedură penală, în sensul aplicabilităţii acestora exclusiv în cazul soluţiei de clasare, în ipoteza constatării caracterului complet al urmăririi penale, înseamnă a admite excluderea controlului judecătoresc asupra soluţiei de renunţare la urmărirea penală.

Excluderea controlului judecătoresc asupra soluţiei de renunţare la urmărirea penală contravine dispoziţiilor art. 21 din Constituţie privind accesul liber la justiţie şi Deciziei Curţii Constituţionale nr. 486/1997, decizie care a stat la baza reglementării cuprinse în art. 278^1 din Codul de procedură penală anterior.

Prin Decizia nr. 486/1997, Curtea Constituţională a constatat că art. 278 din Codul de procedură penală anterior "este constituţional numai în măsura în care nu opreşte persoana nemulţumită de soluţionarea plângerii împotriva măsurilor sau actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta şi care nu ajung în faţa instanţelor judecătoreşti să se adreseze justiţiei în temeiul art. 21 din Constituţie, ce urmează să se aplice în mod direct".

Reglementarea formală a controlului judecătoresc asupra soluţiei de renunţare la urmărirea penală şi respingerea automată a plângerii împotriva soluţiei de renunţare la urmărirea penală echivalează cu inexistenţa reglementării controlului judecătoresc asupra soluţiei de renunţare la urmărirea penală în dezacord cu art. 21 din Constituţie şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 486/1997.

Sub imperiul Codului de procedură penală anterior, prin Decizia nr. 44/2008, Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, soluţionând un recurs în interesul legii, au stabilit că, "în cazul plângerii formulate în baza art. 278^1 din Codul de procedură penală de persoana faţă de care s-a dispus netrimiterea în judecată şi care solicită schimbarea temeiului de drept al soluţiei dispuse prin rezoluţie sau ordonanţă ori dispoziţia cuprinsă în rechizitoriu, în ipoteza instrumentării complete, instanţa poate dispune schimbarea acestuia, în condiţiile art. 278^1 alin. 8 lit. b) din Codul de procedură penală".

Prin Decizia nr. 44/2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis posibilitatea ca judecătorul să dispună schimbarea temeiului de drept al soluţiei de netrimitere în judecată, schimbarea temeiului de drept privind inclusiv temeiul prevăzut în art. 10 alin. 1 lit. b^1) din Codul de procedură penală anterior şi art. 18^1 din Codul penal anterior - "fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni".

Interpretarea dispoziţiilor art. 341 alin. (6) lit. c) din noul Cod de procedură penală, în lumina Deciziei nr. 44/2008 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, conduce la concluzia că judecătorul de cameră preliminară are posibilitatea de a schimba soluţia de renunţare la urmărirea penală - care a înlocuit temeiul prevăzut în art. 10 alin. 1 lit. b^1) din Codul de procedură penală anterior raportat la art. 18^1 din Codul penal anterior - în soluţia de clasare, în cazul unei urmăriri penale complete.

VIII. Opinia judecătorului-raportor a fost în sensul admiterii sesizării, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală şi a interpretării dispoziţiilor art. 341 alin. (6) lit. c) din Codul de procedură penală în sensul că atunci când există o urmărire penală completă, judecătorul de cameră preliminară învestit cu soluţionarea unei plângeri împotriva soluţiei de renunţare la urmărirea penală poate dispune admiterea plângerii şi schimbarea soluţiei de renunţare la urmărirea penală în clasare.

Excluderea posibilităţii de a se schimba soluţia de renunţare la urmărirea penală în soluţia de clasare, în ipoteza unei urmăriri penale complete, atunci când se constată existenţa vreunuia dintre cazurile prevăzute de art. 16 din Codul de procedură penală, obligă practic judecătorul de cameră preliminară să respingă plângerea împotriva soluţiei de renunţare la urmărirea penală, conform art. 341 alin. (6) lit. a) din Codul de procedură penală.

Procedându-se în acest mod, soluţia de renunţare la urmărirea penală ar fi practic exclusă de la controlul judecătoresc, ceea ce contravine art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin care este garantat accesul liber la justiţie, în sensul că orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor sale legitime, în condiţiile garantării dreptului la un proces echitabil.

IX. Opinia specialiştilor consultaţi

Nu a fost exprimat un punct de vedere.

X. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale

Prin Decizia nr. 733 din 29 octombrie 2015, nepublicată, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 341 alin. (6) lit. c) şi, prin extindere, ale art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale prin împiedicarea accesului la justiţie în cazul soluţiilor de renunţare la urmărirea penală.

XI. Jurisprudenţa naţională

Curtea de Apel Constanţa şi Curtea de Apel Oradea au înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie câte o hotărâre prin care instanţele din circumscripţia acestora s-au pronunţat asupra plângerilor formulate în temeiul art. 341 alin. (6) lit. c) din Codul de procedură penală.

Prin Încheierea din 15 aprilie 2015, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Tulcea a admis plângerea formulată de petent, în temeiul art. 341 alin. (6) lit. c) din Codul de procedură penală, a desfiinţat în parte ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea numai cu privire la soluţia de renunţare la urmărirea penală dispusă faţă de petent şi a constatat incidenţa dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală cu privire la fapta reţinută în sarcina acestuia.

Pentru a se pronunţa astfel, judecătorul de cameră preliminară a reţinut că prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea s-a dispus renunţarea la urmărirea penală în cauza având ca obiect infracţiunea de delapidare.

Soluţia a fost menţinută prin ordonanţa prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea prin care s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petent.

Împotriva soluţiei de renunţare la urmărirea penală, petentul a formulat plângere, arătând că în mod greşit organele de urmărire penală au reţinut în sarcina sa comiterea infracţiunii de delapidare, întrucât probele administrate în cauză nu sunt de natură a proba susţinerile procurorului cu privire la săvârşirea infracţiunii.

Reanalizând întregul material probator administrat în cauză, judecătorul de cameră preliminară a constatat că fapta reţinută în sarcina petentului nu există, astfel că a admis plângerea şi, în temeiul art. 346 alin. (6) lit. c) din Codul de procedură penală, a desfiinţat în parte ordonanţa atacată, constatând incidenţa dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală cu privire la fapta reţinută în sarcina petentului.

Prin Încheierea penală nr. 73/C/2015 din 25 mai 2015 a Judecătoriei Beiuş, în baza art. 341 alin. (6) lit. c) din Codul de procedură penală, s-a admis plângerea formulată de către contestatoarea J.E. împotriva Ordonanţei Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş nr. 1.003/P/2014 din 9 martie 2015, prin care s-a dispus renunţarea la urmărirea penală faţă de contestatoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere prevăzute de art. 253 alin. (1) din Codul penal şi s-a schimbat temeiul netrimiterii în judecată din art. 318 alin. (1) şi (2) raportat la art. 314 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală (renunţarea la urmărirea penală) în cel prevăzut de art. 314 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală (clasarea cauzei pentru situaţia în care infracţiunea nu a fost săvârşită de către contestatoare).

Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Ploieşti, Curtea de Apel Târgu Mureş, Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Cluj şi Curtea de Apel Timişoara au comunicat că nu s-au pronunţat hotărâri cu privire la problema de drept ce face obiectul sesizării.

XII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Până în prezent nu au fost identificate hotărâri în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care judecătorul de cameră preliminară să se fi pronunţat cu privire la problema de drept supusă dezlegării.

XIII. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Art. 341 din Codul de procedură penală - Soluţionarea plângerii de către judecătorul de cameră preliminară

(6)În cauzele în care nu s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, judecătorul de cameră preliminară poate dispune una dintre următoarele soluţii:

...............................................................................................

c)admite plângerea şi schimbă temeiul de drept al soluţiei de clasare atacate, dacă prin aceasta nu se creează o situaţie mai grea pentru persoana care a făcut plângerea.

XIV. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Examinând sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reţine următoarele:

A. Cu privire la admisibilitatea sesizării

Din examinarea dispoziţiilor art. 475 din Codul de procedură penală rezultă că pentru sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este necesar să fie îndeplinite cumulativ mai multe condiţii, şi anume:

a)să existe o cauză în curs de judecată în ultimul grad de jurisdicţie pe rolul uneia dintre instanţele enumerate expres de dispoziţiile art. 475 alin. (1) din Codul penal, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, curte de apel sau tribunal;

b)chestiunea de drept supusă dezlegării să conducă la soluţionarea în fond a cauzei respective;

c)problema de drept nu a fost dezlegată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

În speţă, se constată că sunt îndeplinite condiţiile menţionate anterior, respectiv există o cauză aflată în curs de judecată în ultimă instanţă, Curtea de Apel Oradea fiind învestită cu soluţionarea unei plângeri împotriva ordonanţei de renunţare la urmărirea penală, hotărârea pronunţată în procedura prevăzută de art. 341 alin. (6) lit. c) din Codul de procedură penală fiind definitivă potrivit dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu s-a mai pronunţat cu privire la chestiunea de drept ce face obiectul sesizării, iar această chestiune nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

B. Cu privire la chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită:

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală apreciază că dispoziţiile art. 341 alin. (6) lit. c) din Codul de procedură penală se interpretează în sensul că atunci când există o urmărire penală completă judecătorul de cameră preliminară învestit cu soluţionarea unei plângeri împotriva soluţiei de renunţare la urmărirea penală poate dispune admiterea plângerii şi schimbarea soluţiei de renunţare la urmărirea penală în soluţia de clasare.

Conform art. 314 din Codul de procedură penală, după examinarea sesizării, când constată că au fost strânse probele necesare potrivit dispoziţiilor art. 285 din acelaşi cod, procurorul, la propunerea organului de urmărire penală sau din oficiu, soluţionează cauza prin ordonanţă, dispunând:

a)clasarea, când nu exercită acţiunea penală ori, după caz, stinge acţiunea penală exercitată, întrucât există unul dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1);

b)renunţarea la urmărirea penală, când nu există interes public în urmărirea penală a inculpatului.

Clasarea se dispune când nu se poate începe urmărirea penală, întrucât nu sunt întrunite condiţiile de fond şi formă esenţiale ale sesizării şi, respectiv, există unul din cazurile prevăzute de art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală.

Potrivit art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală, în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani, procurorul poate renunţa la urmărirea penală când, în raport cu conţinutul faptei, cu modul şi mijloacele de săvârşire, cu scopul urmărit şi cu împrejurările concrete de săvârşire, cu urmările produse sau care s-ar fi putut produce prin săvârşirea infracţiunii, constată că nu există un interes public în urmărirea acesteia.

Conform alin. (2) al textului de lege menţionat, când autorul faptei este cunoscut, la aprecierea interesului public sunt avute în vedere şi persoana suspectului sau a inculpatului, conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii şi eforturile depuse pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii.

Art. 327 din Codul de procedură penală prevede că atunci când constată că au fost respectate dispoziţiile legale care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă şi există probele necesare şi legal administrate, procurorul:

a)emite rechizitoriu prin care dispune trimiterea în judecată, dacă din materialul de urmărire penală rezultă că fapta există, că a fost săvârşită de inculpat şi că acesta răspunde penal;

b)emite ordonanţă prin care clasează sau renunţă la urmărire, potrivit dispoziţiilor legale.

Renunţarea la urmărirea penală este una dintre soluţiile pe care le poate dispune procurorul în cursul urmăririi penale, ce suplineşte scoaterea de sub urmărire penală întemeiată pe dispoziţiile art. 10 alin. 1 lit. b^1) din Codul de procedură penală anterior raportat la art. 18^1 din Codul penal anterior.

În art. 318 din Codul de procedură penală sunt stabilite condiţiile care se cer a fi îndeplinite pentru a se dispune o soluţie de renunţare la urmărirea penală.

O primă condiţie se referă la pericolul social abstract al infracţiunii, şi anume infracţiunea să fie pedepsită de lege cu pedeapsa amenzii ori pedeapsa închisorii al cărei maxim special să nu depăşească 7 ani.

Referitor la criteriile în baza cărora procurorul poate decide dacă este oportun sau nu să procedeze la urmărirea penală - dacă există sau nu un interes public în urmărirea faptei - legea procesuală distinge între criterii de ordin obiectiv - conţinutul faptei, modul şi mijloacele de săvârşire, scopul urmărit, împrejurările concrete de săvârşire, urmările produse sau care s-ar fi putut produce prin săvârşirea infracţiunii - şi, respectiv, criterii de ordin subiectiv.

Criteriile de ordin subiectiv sunt aplicabile doar în măsura în care autorul faptei este cunoscut, având calitatea de suspect sau inculpat şi vizează persoana inculpatului sau a suspectului, conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii şi eforturile depuse pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii.

Potrivit art. 18^1 din Codul penal anterior nu constituia infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezenta gradul de pericol social al unei infracţiuni.

Conform alin. 2 al textului de lege anterior menţionat, la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţinea seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului, dacă este cunoscut.

Alin. 3 al art. 18^1 din Codul penal anterior prevedea că, în cazul faptelor prevăzute în prezentul articol, procurorul sau instanţa putea aplica una dintre sancţiunile cu caracter administrativ prevăzute la art. 91 din Codul penal.

Din examinarea dispoziţiilor legale prevăzute în noul Cod de procedură penală şi în Codul penal anterior rezultă existenţa unor criterii similare pentru a se dispune renunţarea la urmărirea penală şi, respectiv, scoaterea de sub urmărirea penală în cazul în care se constata lipsa gradului de pericol social al unei infracţiuni.

Prin Decizia penală nr. 44/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 423 din 22 iunie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, a decis că, în cazul plângerii formulate în baza art. 278^1 din Codul de procedură penală anterior de persoana faţă de care s-a dispus netrimiterea în judecată şi care solicită schimbarea temeiului de drept al soluţiei dispuse prin rezoluţie sau ordonanţă ori dispoziţia cuprinsă în rechizitoriu, în ipoteza unei instrumentări complete, instanţa poate dispune schimbarea acestuia, în condiţiile art. 278^1 alin. (8) lit. b) din Codul de procedură penală.

Prin decizia penală anterior menţionată, Înalta Curte a stabilit că judecătorul poate să dispună schimbarea temeiului de drept al soluţiei de netrimitere în judecată, inclusiv temeiul prevăzut de art. 10 alin. 1 lit. b^1) din Codul de procedură penală anterior, respectiv fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

Excluderea posibilităţii de a se schimba soluţia de renunţare la urmărirea penală în soluţia de clasare, în ipoteza unei urmăriri penale complete, atunci când constată existenţa vreunuia dintre cazurile prevăzute de art. 16 din Codul de procedură penală obligă practic judecătorul de cameră preliminară să respingă plângerea împotriva soluţiei de renunţare la urmărirea penală conform art. 341 alin. (6) lit. a) din Codul de procedură penală.

Procedându-se în acest mod, soluţia de renunţare la urmărirea penală ar fi practic exclusă de la controlul judecătoresc, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 21 din Constituţia României, Deciziei Curţii Constituţionale nr. 486/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 6 martie 1998, cât şi dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin care este garantat accesul liber la justiţie, în sensul că orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor sale legitime, în condiţiile garantării dreptului la un proces echitabil.

De asemenea, prin Decizia nr. 487/1997 a Curţii Constituţionale s-a constatat că art. 278 din Codul de procedură penală anterior "este constituţional numai în măsura în care nu opreşte persoana nemulţumită de soluţionarea plângerii împotriva măsurilor sau actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta şi care nu ajung în faţa instanţelor judecătoreşti să se adreseze justiţiei în temeiul art. 21 din Constituţie, ce urmează să se aplice în mod direct".

Faţă de considerentele anterior expuse, se va admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea şi se va stabili că în aplicarea dispoziţiilor art. 341 alin. (6) lit. c) din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară învestit cu soluţionarea plângerii împotriva soluţiei de renunţare la urmărirea penală poate dispune admiterea plângerii şi schimbarea soluţiei de renunţare la urmărirea penală în soluţia de clasare, atunci când petentul invocă unul din temeiurile de drept care atrag ca şi consecinţă imediată pronunţarea unei soluţii de clasare.

În consecinţă, în temeiul art. 477 din Codul de procedură penală,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. 475/35/2014, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept vizând posibilitatea ca judecătorul de cameră preliminară învestit cu soluţionarea plângerii împotriva soluţiei de renunţare la urmărirea penală să poată dispune admiterea plângerii şi schimbarea soluţiei de renunţare la urmărirea penală în soluţia de clasare, atunci când petentul invocă unul din temeiurile de drept care atrag ca şi consecinţă imediată pronunţarea unei soluţii de clasare.

Stabileşte că, în aplicarea dispoziţiilor art. 341 alin. (6) lit. c) din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară învestit cu soluţionarea plângerii împotriva soluţiei de renunţare la urmărirea penală poate dispune admiterea plângerii şi schimbarea soluţiei de renunţare la urmărirea penală în soluţia de clasare, atunci când petentul invocă unul din temeiurile de drept care atrag ca şi consecinţă imediată pronunţarea unei soluţii de clasare.

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 11 decembrie 2015.

PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE

A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

judecător MIRELA SORINA POPESCU

Magistrat-asistent,

Monica Eugenia Ungureanu