Decizie nr. 588 din 21 octombrie 2014

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 24 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Elena Tudor, Maria Ioana Darie (fostă Cirdei) şi Mihăiţă Iulian Stoicescu în Dosarul nr. 9.065/2/2011* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 312D/2014.

2.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra notelor scrise depuse la dosar de părţile Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, prin care acestea solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată.

3.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, face referire la deciziile Curţii Constituţionale nr. 179/2014 şi nr. 187/2014.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

4.Prin Încheierea din 21 februarie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 9.065/2/2011*, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 şi art. 24 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Elena Tudor, Maria Ioana Darie (fostă Cirdei) şi Mihăiţă Iulian Stoicescu. Excepţia a fost ridicată cu ocazia soluţionării unui recurs împotriva Sentinţei civile nr. 5.229/2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

5.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că până la apariţia Legii nr. 165/2013 existau deja un cadru procesual şi dispoziţii de drept material aplicabile, iar simpla împrejurare de fapt constând în soluţionarea cu întârziere a cererilor de chemare în judecată nu poate justifica aplicarea retroactivă a unor dispoziţii noi, diferenţiate, ce instaurează un tratament discriminatoriu persoanelor îndreptăţite aflate în situaţii identice. Arată că aceeaşi concluzie a fost însuşită de instanţa de contencios constituţional prin Decizia nr. 1.354 din 20 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010.

6.În lumina principiului neretroactivităţii legii civile, apreciază că aplicarea dispoziţiilor criticate ale Legii nr. 165/2013 produce o destabilizare a circuitului civil şi o instabilitate a drepturilor de proprietate câştigate ca urmare a întocmirii rapoartelor de evaluare şi a depunerii cererilor de chemare în judecată pentru a obţine obligarea la emiterea unei decizii din partea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

7.Înstrăinarea de către foştii proprietari a drepturilor ce li se cuvin reprezintă doar o exercitare a prerogativei "abusus" printr-un act juridic, ce nu ar trebui îngrădit în nicio modalitate. Având în vedere caracterul perpetuu, inviolabil, transmisibil şi fundamental al dreptului de proprietate, apreciază că dispoziţiile art. 24 alin. (2) - (4) din Legea nr. 165/2013 urmăresc o sancţionare şi o reprimare nelegală a înstrăinării drepturilor de restituire.

8.Totodată, acordarea diferenţiată a despăgubirilor determină încălcarea prevederilor constituţionale privind egalitatea în drepturi. Astfel, limitarea acordării despăgubirilor la nivelul prevăzut de textul de lege criticat este o măsură abuzivă pe care legiuitorul o stabileşte în mod suveran, prin nesocotirea celorlalte dispoziţii legale cu caracter reparatoriu, determinând discriminarea faţă de cesionării care au obţinut repararea prejudiciilor la valoarea de piaţă. De asemenea, prin plafonarea despăgubirilor acordate cesionarilor drepturilor litigioase se aduce atingere inclusiv prevederilor constituţionale ale art. 44 şi art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

9.Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul caracterului întemeiat al excepţiei de neconstituţionalitate. Aplicarea legii noi direct în recurs nu asigură respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie, deoarece reclamanţii au fost privaţi de o judecată în fond având ca temei de drept Legea nr. 165/2013. Nerespectarea acestui principiu conduce la încălcarea dreptului la un recurs efectiv şi aduce o limitare drastică a accesului la justiţie a reclamanţilor, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 21 alin. (1), (2) şi (3) din Constituţie. Aplicarea art. 4 din Legea nr. 165/2013 determină aplicarea art. 35 din lege, articol care stabileşte căile de atac în justiţie, competenţa materială, teritorială şi funcţională a instanţelor judecătoreşti. Or, toate aceste elemente erau dobândite în baza art. 20, capitolul V, titlul VII din Legea nr. 247/2005. Menţinerea unui sistem de control judiciar paralel conduce la aplicarea unui sistem inegal şi discriminatoriu pentru cei aflaţi în aceeaşi situaţie cu reclamanţii. Astfel, reclamanţii nu au posibilitatea de a li se recunoaşte pe cale judecătorească cuantumul despăgubirilor ce li se vor acorda şi nici nu se pot adresa cu o cerere de acest fel direct în recurs, încălcându-se astfel principiul egalităţii în faţa legii şi principiul nediscriminării.

10.Accesul în justiţie al reclamanţilor s-a născut înainte de intrarea în vigoare a legii noi, astfel că acesta nu poate fi restricţionat drastic doar pe calea unei interpretări care ar conduce la pierderea protecţiei juridice a dreptului/interesului lor legitim. Accesul la justiţie devine în aceste condiţii iluzoriu şi pendinte de o simplă interpretare, nu de aplicarea unor reguli şi principii de drept stabile, a căror valoare a fost confirmată istoric şi dialectic. Art. 24 alin. (2) şi (4) încalcă, în concluzie, aceleaşi norme constituţionale ca art. 4 mai sus menţionat.

11.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

12.Avocatul Poporului apreciază că reglementarea diferită a situaţiei cesionarilor faţă de categoria beneficiarilor Legii nr. 10/2001, care au depus notificare, precum şi a drepturilor pe care aceştia le pot obţine nu este de natură a institui discriminări, întrucât, după cum se poate observa, nu suntem în prezenţa unor situaţii similare.

13.În ceea ce priveşte modalitatea prin care se realizează repararea prejudiciului suferit de titularii dreptului de proprietate, deposedaţi în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, sau modalitatea de despăgubire a cesionarilor drepturilor izvorâte din Legea nr. 10/2001, consideră că legiuitorul este liber să opteze atât în privinţa sferei bunurilor pentru care stabileşte măsurile reparatorii, cât şi a întinderii şi a modalităţii de acordare a acestora, în funcţie de situaţia concretă a respectivelor bunuri, fără ca prin aceasta să se instituie un tratament juridic diferit. Faptul că legiuitorul a intervenit printr-un act normativ nou asupra modalităţii de acordare a despăgubirilor în situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietăţii nu este de natură a avea caracter retroactiv, întrucât în această materie este opţiunea exclusivă a legiuitorului de a decide asupra modului de reparare a injustiţiilor şi abuzurilor din legislaţia trecută.

14.În final, făcând referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 720/2010, arată că dispoziţiile criticate dispun pentru viitor şi se aplică, de la data intrării lor în vigoare, unor situaţii juridice în curs de derulare, aspect ce nu are caracter retroactiv.

15.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

16.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

17.Deşi instanţa de judecată a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 şi art. 24 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 165/2013, din modul de formulare a criticilor de neconstituţionalitate se reţine că autorii excepţiei sunt nemulţumiţi de aplicarea în cauza dedusă judecăţii a dispoziţiilor art. 24 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 165/2013. În aceste condiţii, Curtea reţine că excepţia de neconstituţionalitate are ca obiect dispoziţiile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 24 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013.

Dispoziţiile de lege criticate au următorul conţinut:

–Art. 4: "Dispoziţiile prezentei legi se aplică cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la entităţile învestite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, precum şi cauzelor aflate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.";

–Art. 24 alin. (2) şi (4): "(2) În dosarele în care se acordă măsuri compensatorii altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia, se acordă un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului stabilită conform art. 21 alin. (6).[...]

(4)În cazul în care din documentele depuse la dosarul de restituire nu rezultă preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate, punctele vor reprezenta echivalentul a 15% din valoarea stabilită conform art. 21 alin. (6)."

18.În opinia autorilor excepţiei, dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi şi art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată. De asemenea, au fost invocate şi prevederile art. 6 şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie şi cele ale art. 1 paragrafele 1 şi 2 din Protocolul nr. 12 la Convenţie.

19.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, de exemplu, prin Decizia nr. 200 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 19 iunie 2014, a soluţionat o excepţie de neconstituţionalitate având o motivare identică, respingând-o ca neîntemeiată. Cu acel prilej, Curtea a statuat, în esenţă, că singura derogare de la principiul prevalenţei restituirii în natură, consacrat, de altfel, expresis verbis prin art. 2 lit. a) din Legea nr. 165/2013, este reprezentată de situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile ce i se cuveneau potrivit legilor anterioare de restituire a proprietăţii. Astfel, prevederile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 stabilesc că, în situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile ce i se cuveneau în temeiul legilor anterioare de restituire, singura măsură reparatorie acordată de legea nouă este cea a compensării prin puncte, în condiţiile art. 24 alin. (2) din lege, fără a mai putea beneficia de măsurile reparatorii instituite prin legile reparatorii anterioare sau de măsurile reparatorii ale compensării integrale prin puncte. Potrivit acestei din urmă prevederi legale, cesionării drepturilor izvorâte din legile de restituire beneficiază de un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate, la care se adaugă şi o cotă de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului, astfel cum aceasta rezultă din grila notarială valabilă la data intrării în vigoare a legii.

20.Din analiza art. 1 alin. (3) şi art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013, Curtea a reţinut că legiuitorul a reglementat în mod diferit modalitatea de despăgubire, în raport cu persoana beneficiarilor măsurilor reparatorii conferite de Legea nr. 165/2013, şi anume titularul dreptului la măsuri reparatorii în temeiul legislaţiei reparatorii anterioare, pe de o parte, şi persoanele către care au fost înstrăinate drepturile cuvenite potrivit legilor de restituire a proprietăţii, pe de altă parte. Această opţiune a legiuitorului nu reprezintă o sancţionare a titularilor originari ai acestui drept care au înstrăinat dreptul la obţinerea măsurilor reparatorii, dat fiind faptul că, prin ipoteză, în patrimoniul acestora nu se mai regăseşte acest drept. Ca efect al cesiunii de creanţă specifice, încheiată anterior intrării în vigoare a noii legi reparatorii, dreptul pretins de cedenţi, constând în acordarea măsurilor reparatorii conferite de legislaţia anterioară în domeniul proprietăţilor preluate în mod abuziv, a fost transferat către cesionari.

21.În ceea ce priveşte pretinsa discriminare creată prin textele de lege criticate, Curtea, prin Decizia nr. 321 din 10 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 5 august 2014, a reţinut că titularul dreptului la măsuri reparatorii, în temeiul legislaţiei reparatorii anterioare, pe de o parte, şi persoanele care au dobândit, în temeiul unor contracte cu titlu oneros, drepturile cuvenite potrivit legilor de restituire a proprietăţii, pe de altă parte, se află în aceeaşi situaţie juridică, făcând parte din categoria persoanelor îndreptăţite la obţinerea măsurilor reparatorii prevăzute de acest act normativ, în sensul art. 1 alin. (3) şi art. 3 pct. 3 din Legea nr. 165/2013. Din acest punct de vedere, acordarea unor măsuri reparatorii diferite, în funcţie de beneficiarii acestora, echivalează cu instituirea unui tratament juridic diferit, fără ca aceasta să constituie însă o discriminare, dat fiind faptul că, în sensul jurisprudenţei Curţii Constituţionale, nu orice diferenţă de tratament semnifică, în mod automat, încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie sau a celor convenţionale relative la interzicerea discriminării.

22.În acest context, Curtea a statuat că, având în vedere obiectul de reglementare al Legii nr. 165/2013, şi anume măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi domeniul special de reglementare, constând în acordarea de măsuri reparatorii, în considerarea abuzurilor săvârşite în perioada comunistă în materia preluărilor de către stat a imobilelor proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice private, opţiunea legiuitorului de a exclude de la măsura reparatorie a restituirii în natură, precum şi de la cea a compensării integrale prin puncte a persoanelor în patrimoniul cărora a fost transmis, prin intermediul unor contracte cu titlu oneros, dreptul de a obţine măsurile reparatorii apare ca fiind justificată în mod obiectiv şi rezonabil. S-a avut în vedere şi faptul că asupra acestora din urmă nu s-au răsfrânt direct sau indirect măsurile de preluare abuzivă. Cu alte cuvinte, dat fiind caracterul abuziv al preluării bunurilor imobile de către stat, aspect ce s-a răsfrânt asupra persoanei, legislaţia cu caracter reparator a vizat exclusiv titularul dreptului sau moştenitorii acestuia.

23.Mai mult, având în vedere că, în ipoteza supusă controlului de constituţionalitate, legiuitorul a acordat cesionarilor dreptului la despăgubire un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi o cotă de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului, Curtea a reţinut că măsura legislativă criticată păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul urmărit - despăgubirea integrală doar a titularilor originari ai măsurilor reparatorii sau a moştenitorilor acestora - şi mijloacele folosite, cesionarul urmând a obţine atât preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia, cât şi o cotă de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului. În ceea ce priveşte susţinerea referitoare la încălcarea dreptului de proprietate, Curtea a făcut referire la Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, şi a reţinut că aceste măsuri nu echivalează cu o expropriere, încadrându-se în sfera măsurilor cu caracter general sugerate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fi adoptate de statul român.

24.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţia deciziei menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.

25.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Elena Tudor, Maria Ioana Darie (fostă Cirdei) şi Mihăiţă Iulian Stoicescu în Dosarul nr. 9.065/2/2011* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 24 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 21 octombrie 2014.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu