Decizie nr. 720 din 1 iunie 2010

Ion Predescu - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Cristina Toma - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (1) şi (2), precum şi a celor ale art. 7, art. 9 şi art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Dana Margareta Valeria Pop în Dosarul nr. 7.363/306/2006 al Tribunalului Sibiu - Secţia civilă.

La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, prin avocatul Dan C. Stegăroiu, cu împuternicire la dosar. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent învederează Curţii faptul că partea Zoia Ghiţă a depus la dosarul cauzei note scrise pentru respingerea excepţiei.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul apărătorului autorului. Acesta susţine excepţia astfel cum a fost ridicată în faţa instanţei de judecată şi depune concluzii scrise în acest sens.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca fiind neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 7 mai 2009, pronunţată în Dosarul nr. 7.363/306/2006, Tribunalul Sibiu - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (1) şi (2), precum şi a celor ale art. 7, art. 9 şi art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Dana Margareta Valeria Pop într-o cauză civilă ce are ca obiect Legea nr. 10/2001.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia arată că dispoziţiile art. 29 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 contravin prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, deoarece textele criticate se află în contradicţie cu art. 481 şi art. 948 alin. (3) şi (4) din Codul civil, precum şi cu cele ale art. 7, art. 9 şi art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, invocând deciziile Curţii Constituţionale nr. 73/1995 şi nr. 425/2008.

Apreciază că prevederile art. 29 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 încalcă şi art. 11 alin. (1) din Constituţie, prin raportare la Carta Naţiunilor Unite şi la art. 1, art. 6, art. 13, art. 17 şi art. 18 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie, fără a motiva în ce fel dispoziţiile criticate contravin reglementărilor internaţionale amintite.

De asemenea, autorul consideră că textele de lege criticate contravin art. 15 alin. (2) din Constituţie, întrucât acestea au fost introduse ulterior litigiului, dar sunt aplicabile acestuia.

Arată că dispoziţiile art. 29 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală, deoarece restituirea ar trebui să fie condiţionată numai de natura preluării, iar nu de împrejurări ulterioare, precum cuprinderea imobilului în patrimoniul unei societăţi sau vânzarea acestuia către un terţ. Invocă în acest sens Decizia nr. 425/2008 a Curţii Constituţionale.

Consideră că textele de lege criticate vin în contradicţie cu prevederile art. 21 din Constituţie, întrucât restituirea în natură "este condiţionată nu de specificul stării de drept, ci de interese colaterale, precum cele ale grupului de putere, fiind vorba de o aparenţă în justiţie, o mimare a actului de justiţie, întemeind un drept pe o ilegalitate". Invocă ignorarea Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 73/2005 şi nr. 425/2008 şi îşi exprimă nemulţumirea cu privire la activităţile statului şi Agenţiei Naţionale pentru Restituirea Proprietăţii, aducând diverse acuze acestora.

În acelaşi timp, consideră că dispoziţiile de lege criticate încalcă prevederile art. 35 alin. (1) din Constituţie, referitor la dreptul persoanei la un mediu sănătos, invocând diverse situaţii de aplicare frauduloasă a legii la nivelul statului, fără a motiva în vreun fel excepţia de neconstituţionalitate prin raportare la acest text constituţional.

Arată că prevederile art. 29 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 contravin şi art. 44 alin. (3), (4) şi (8) din Legea fundamentală, neasigurând o dreaptă şi prealabilă despăgubire, deoarece prevăd o despăgubire în condiţiile legilor speciale, acuzând "aranjamentul deliberat al unui soft care distribuie preferenţial şi amână sine die despăgubirea persoanelor îndreptăţite, care nu au intrat în graţiile puterii". Aduce diverse acuze sistemului statal românesc, fără a motiva în ce fel dispoziţiile criticate contravin prevederilor art. 44 din Constituţie şi invocă ignorarea Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 73/1995 şi nr. 425/2008.

Autorul excepţiei arată, de asemenea, că dispoziţiile art. I pct. 2, 4, 5, 6, 10, 11, 13, 14 şi 15 din Legea nr. 1/2009 contravin prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, invocând culpa entităţilor responsabile pentru derularea procedurilor administrative, cu privire la nesoluţionarea notificărilor depuse în intervalul legal. Precizează că textele criticate schimbă regimul normativ al unor raporturi juridice constituite înainte de adoptarea Legii nr. 1/2009, precum şi că acestea introduc excepţii ce nu sunt incluse în cuprinsul Legii nr. 10/2001. De asemenea, consideră că dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale prin raportare la prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie, întrucât nu prevăd posibilitatea de a formula alte notificări în afara celor introduse în temeiul Legii nr. 10/2001.

Apreciază că textele art. I pct. 2, 4, 5, 6, 10, 11, 13, 14 şi 15 din Legea nr. 1/2009 încalcă art. 16 din Constituţie, deoarece determină modificări sau aduc inovaţii care înăspresc regimul juridic, astfel că persoanelor cărora le-au fost soluţionate notificările anterior adoptării Legii nr. 1/2009 li s-a aplicat un tratament juridic mai favorabil decât cel restrictiv şi arbitrar instituit prin conţinutul noii reglementări.

Consideră că dispoziţiile art. I pct. 2 contravin art. 1 alin. 5 din Constituţie, deoarece abrogă prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, astfel încât, prin omisiune, se încalcă dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 73/1995, devenind posibilă şi legală aplicarea unui tratament unic persoanelor ale căror imobile au fost preluate fără niciun titlu sau fără titlu valabil şi celor ale căror imobile au fost preluate cu titlu, prin înlăturarea tratamentului diferenţiat aplicabil celor două categorii de persoane şi că, prin abrogarea art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, se încalcă prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind asigurarea unui proces echitabil şi, implicit, a dispoziţiilor art. 11 alin. (2) din Constituţie. De asemenea, consideră că se încalcă prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie, deoarece textul facilitează abuzul la lege şi înlătură norme esenţiale care asigurau şi instituiau, în aplicarea legii, garanţii indubitabile ale respectării prevederilor constituţionale. Apreciază că sunt încălcate dispoziţiile art. 44 alin. (8) din Legea fundamentală, în sensul că nimeni nu poate dobândi o ameliorare a condiţiilor sale sau un profit din propria culpă, datorită faptului că, prin abrogarea art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, măsura preluării forţate este admisă prin lege.

În ceea ce priveşte pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 4, coroborate cu art. I pct. 5 din Legea nr. 1/2009, autorul susţine că acestea încalcă prevederile art. 44 alin. (8) din Constituţie, întrucât fac inoperantă regula restituirii în natură, prevăzută în cuprinsul art. 7 din Legea nr. 10/2001, chiar dacă este vorba despre preluări ilegale, fără titlu sau fără titlu valabil, confiscările ilicite fiind consfinţite, asigurându-li-se o legalitate imposibilă. Consideră că cele două texte contravin art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, deoarece prevăd posibilitatea întemeierii unor drepturi pe o ilegalitate, prin ignorarea naturii preluării imobilelor, lăsând deschisă calea abuzului la lege. Consideră că sunt încălcate şi prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. I din primul Protocol la Convenţie, precum şi dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Constituţie. Consideră că cele două texte din Legea nr. 1/2009 încalcă art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală, deoarece acestea sunt contradictorii şi demonstrează confuzia deliberat promovată de legiuitor, pentru a deschide calea arbitrariului, promovării privilegiilor şi a judecării speţelor conform poziţiei sociale, de putere a părţilor, iar nu în raport cu temeiul de drept şi specificul cauzei.

Autorul excepţiei apreciază că dispoziţiile art. I pct. 6 din Legea nr. 1/2009 contravin art. 21 alin. (3) din Constituţie, deoarece modifică în esenţa sa art. 18 din Legea nr. 10/2001, instituind un tratament diferenţiat între persoane care au formulat notificări, apelând la procedura administrativă instituită prin Legea nr. 10/2001 în condiţii legale şi care, ulterior adoptării Legii nr. 1/2009, nu mai pot beneficia de restituirea în natură a imobilelor care au fost înstrăinate prin Legea nr. 112/1995, condiţia impusă de noua reglementare fiind mult mai restrictivă faţă de cea iniţială, deşi împrejurarea că notificările lor nu au fost soluţionate în termen nu le este imputabilă, ci constituie culpa entităţilor abilitate cu îndeplinirea procedurii administrative. Arată că nu se poate institui un drept pe o ilegalitate, or, indiferent de natura preluării, prin dispoziţiile Legii nr. 112/1995, devine imposibilă restituirea în natură, chiar dacă preluarea imobilului, ab initio, a fost ilegală. Consideră că dispoziţiile art. I pct. 6 din Legea nr. 1/2009 contravin şi art. 44 alin. (8) din Constituţie, deoarece anihilează regula generală a instituirii în natură, consfinţită prin prevederile art. 7 din Legea nr. 10/2001.

În ceea ce priveşte pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 10 din Legea nr. 1/2009, autorul apreciază că acestea încalcă prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie, făcând inoperante în totalitate prevederile din Legea nr. 10/2001 pe care le modifică, deoarece natura preluării se stabileşte pe cale litigioasă, înainte sau după intrarea în vigoare a Legii nr. 213/1998, prevăzută în cuprinsul normei modificatoare discriminatorie. Evaluarea preluării fără titlu sau fără titlu valabil nu mai este relevantă dacă nu s-a stabilit până la intrarea în vigoare a Legii nr. 213/1998, apărând astfel o inechitate între cetăţenii aflaţi în situaţii similare, ale căror notificări au fost sau nu soluţionate din culpa entităţilor învestite cu îndeplinirea procedurilor administrative. Arată că, prin modificarea adusă alineatului (2) al art. 45 din Legea nr. 10/2001, constatarea naturii preluării devine limitată, deci prescriptibilă, deşi Legea nr. 213/1998 instituia imprescriptibilitatea. Consideră că textul criticat încalcă şi prevederile art. 44 alin. (8) din Constituţie, deoarece instituie posibilitatea ca imobile confiscate, deşi au fost dobândite licit, să rămână bun confiscate.

Autorul excepţiei consideră că dispoziţiile art. I pct. 11 din Legea nr. 1/2009 încalcă prevederile art. 73/1995, deoarece acestea ignoră Decizia nr. 73/1995 a Curţii Constituţionale, conform căreia imobilele preluate fără titlu sau fără titlu valabil nu cad sub incidenţa legilor speciale, cu excepţia celor care dispun restitutio în integrum. Arată că textul de lege criticat încalcă prevederile art. 1 alin. (5) şi art. 11 alin. (2) din Constituţie, precum şi pe cele ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât acesta ignoră supremaţia legii, ilegalităţile devenind temeiuri pentru constituirea drepturilor. Consideră, de asemenea, că sunt încălcate şi dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie, prevederile art. I pct. 11 din Legea nr. 1/2009 făcând posibilă pronunţarea unor hotărâri care conferă legalitate preluării prin forţă a unor imobile ce fac obiectul unor contracte de vânzare-cumpărare ce nu mai pot fi anulate, deşi statul, în calitate de vânzător, nu era proprietar. Arată că modificarea prevăzută în cuprinsul noii reglementări înlătură norme esenţiale care asigurau şi instituiau, în aplicarea legii, garanţii indubitabile ale respectării art. 21 alin. (3) din Constituţie. De asemenea, apreciază că prevederile de lege criticate contravin şi dispoziţiilor art. 44 alin. (8) din Legea fundamentală, deoarece înlătură tratamentul diferenţiat prevăzut în reglementarea Legii nr. 10/2001, anterior modificării, tratament ce asigura restituirea imobilelor preluate fără titlu sau fără titlu valabil, şi instituie o discriminare ce ignoră legalitatea, ideea de drept şi dreptate, ideea de umanitate şi care promovează viziunea privilegiilor de grup.

Referitor la pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 13 din Legea nr. 1/2009, autorul apreciază că acestea contravin art. 15 alin. (1) din Constituţie, întrucât impun aplicabilitatea unor legi speciale, fără a se îndeplini condiţia de a dispune restitutio în integrum, ignorându-se astfel Decizia nr. 73/1995 a Curţii Constituţionale. Arată că este încălcat şi principiul disponibilităţii, întrucât impune părţilor interesate calea pe care acestea trebuie să o urmeze, respectiv prevederile Legii nr. 10/2001, cale imposibil de urmat în lipsa notificării. Arată că, prin impunerea unei căi de acţiune, se încalcă prevederile art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală. Consideră că dispoziţiile criticate contravin şi prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, deoarece acestea ignoră deciziile Curţii Constituţionale nr. 73/1995 şi nr. 425/2008, precum şi supremaţia legii, ilegalităţile devenind temeiuri pentru constituirea drepturilor.

Autorul apreciază că textul art. I pct. 13 din Legea nr. 1/2009 încalcă şi prevederile art. 148 alin. (2) din Constituţie, deoarece acesta conţine dispoziţii contrare Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Autorul excepţiei consideră că dispoziţiile art. I pct. 14, coroborat cu pct. 15 din Legea nr. 1/2009, încalcă art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală, deoarece exclude ideea de echitate din cuprinsul Legii nr. 10/2001, consacrând "principiul legalităţii furtului cu legea în mână". Apreciază că se instituie imposibilitatea existenţei unui proces echitabil, precum şi o inechitate privind persoane ce au depus în termen notificările, însă nu li s-au soluţionat petiţiile, spre deosebire de persoanele cărora acestea li s-au soluţionat. Arată că modificarea Legii nr. 10/2001 înlătură norme esenţiale care asigurau şi instituiau garanţii indubitabile ale respectării prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţie. De asemenea, consideră că textele de lege criticate contravin şi dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Constituţie, deoarece, dacă restituirea va fi condiţionată de achitarea preţului pentru chiriaşii care au adus modificări sau îmbunătăţiri, la valoarea pieţei, şi în cazul imobilului care a fost preluat fără titlu sau fără titlu valabil, înseamnă că de fapt proprietarul mai este obligat a plăti o răscumpărare, nefiind deci vorba despre o restituire. Date fiind preţurile practicate, devine iluzorie posibilitatea persoanelor lipsite ani de zile de fructele proprietăţii lor să achite preţul pentru pretinse despăgubiri. Autorul consideră că dispoziţiile art. I pct. 14, coroborat cu pct. 15 din Legea nr. 1/2009, contravin prevederilor art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, invocând ignorarea deciziilor nr. 73/1995 şi nr. 425/2008 ale Curţii Constituţionale.

În finalul motivării excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia face referire la Decizia nr. 830/2008 a Curţii Constituţionale, prin care s-a admis neconstituţionalitatea art. I pct. 60 din titlul I al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, raportat la prevederile art. 15 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) din Constituţie, invocând similitudinea dintre raţiunile logice şi juridice aflate în prezenta excepţie şi în cea care face obiectul deciziei mai sus amintite.

Tribunalul Sibiu - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând în acest sens că dispoziţiile de lege criticate au ca obiect o problemă de corelare legislativă, iar susţinerile autorului privind modul de interpretare şi aplicare a unor texte de lege intră în competenţa exclusivă a instanţelor de judecată. Arată că, prin adoptarea Legii nr. 10/2001 şi a Legii nr. 247/2005, modificate prin Legea nr. 1/2009, s-a urmărit clarificarea regimului juridic al imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu respectarea prevederilor constituţionale referitoare la dreptul de proprietate privată. Legiuitorul ordinar este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea acestui drept, instituind limitări rezonabile în valorificarea ca drept subiectiv garantat, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului arată că dispoziţiile de lege criticate nu încalcă prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie, întrucât persoanele ale căror bunuri au fost preluate în mod abuziv de către stat beneficiază, potrivit legii, de măsuri reparatorii, astfel încât nu se poate reţine caracterul retroactiv al textelor criticate. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, apreciază că legiuitorul este liber să opteze atât în privinţa sferei bunurilor pentru care stabileşte măsurile reparatorii, cât şi a întinderii şi modalităţii de acordare a acestora, în funcţie de situaţia concretă a respectivelor bunuri, fără ca prin aceasta să se instituie un tratament juridic diferit pentru categoriile de cetăţeni aflate în situaţii identice. Invocă în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 830/2008. Consideră că textele de lege criticate nu contravin dispoziţiilor art. 44 alin. (8), art. 1 alin. (5) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (1) şi (2), precum şi a celor ale art. 7, art. 9 şi art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Curtea constată că în realitate autorul a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 şi ale art. I pct. 2, 4, 5, 6, 10, 11, 13, 14 şi 15 din Legea nr. 1/2009.

Referitor la art. I din Legea nr. 1/2009, autorul critică textele prevăzute în cuprinsul pct. 2 şi 15, care abrogă anumite prevederi ale Legii nr. 10/2001, precum şi pe cele cuprinse în pct. 4, 5, 6, 10, 11, 13 şi 14, care modifică unele texte din Legea nr. 10/2001 sau introduc noi reglementări în cadrul acesteia. În privinţa acestora din urmă, critica priveşte în realitate dispoziţiile art. 7 alin. (1^1) şi (5), art. 18 lit. c), art. 45 alin. (2) şi (2^1), art. 46 alin. (4) şi art. 48 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 1/2009. Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie astfel dispoziţiile art. 7 alin. (1^1) şi (5), art. 18 lit. c), art. 29 alin. (1) şi (2), art. 45 alin. (2) şi (2^1), art. 46 alin. (4) şi art. 48 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 1/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 3 februarie 2009, precum şi a celor ale art. I pct. 2 şi 15 din Legea nr. 1/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 3 februarie 2009, având următorul conţinut:

I. Legea nr. 10/2001:

–Art. 7 alin. (1^1): "Nu se restituie în natură, ci doar în echivalent, imobilele care au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare, cu respectarea condiţiilor cerute de lege."

–Art. 7 alin. (5): "Nu se restituie în natură terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare."

–Art. 18: "Măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent şi în următoarele cazuri: [...] c) imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare."

–Art. 29 alin. (1): "Pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) şi (2), persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piaţă a imobilelor solicitate."

–Art. 29 alin. (2): "Dispoziţiile alin. (1) sunt aplicabile şi în cazul în care imobilele au fost înstrăinate."

–Art. 45 alin. (2): "Actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, considerate astfel anterior intrării în vigoare a Legii nr. 213/1998, cu modificările şi completările ulterioare, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună-credinţă."

–Art. 45 alin. 2^1: "Contractele de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, sunt acte autentice şi constituie titlu de proprietate opozabil de la data încheierii acestora."

–Art. 46 alin. (4): "Persoana îndreptăţită are obligaţia de a urma calea prevăzută de prezenta lege, după intrarea acesteia în vigoare. Prevederile prezentei legi se aplică cu prioritate."

–Art. 48 alin. (2): "Indiferent dacă imobilul a fost preluat cu titlu valabil sau fără titlu, obligaţia despăgubirii prevăzută la alin. (1) revine persoanei îndreptăţite."

II. Art. I din Legea nr. 1/2009: "Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: [...]

2.La articolul 2, alineatul (2) se abrogă. [...]

15.La articolul 48, alineatul (3) se abrogă."

Autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind statul român, art. 11 alin. (1) şi (2) referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 privind universalitatea, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 21 alin. (1), (2) şi (3) privind accesul liber la justiţie, art. 35 alin. (1) referitor la dreptul la mediu sănătos, art. 44 alin. (3), (4) şi (8) privind dreptul de proprietate privată şi art. 148 alin. (2) referitor la integrarea în Uniunea Europeană. De asemenea, autorul consideră că textele de lege criticate încalcă şi prevederile art. 1 referitor la obligaţia de a respecta drepturile omului, art. 6 privind dreptul la un proces echitabil, art. 13 referitor la dreptul la un recurs efectiv, art. 17 privind interzicerea abuzului de drept şi art. 18 referitor la limitarea folosirii restrângerilor drepturilor din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la protecţia proprietăţii, precum şi Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în integralitatea ei.

În ceea ce priveşte constituţionalitatea dispoziţiilor art. 7 alin. (1^1) şi (5), art. 18 lit. c), art. 29 alin. (1), art. 45 alin. (2) şi (2^1), art. 46 alin. (4) şi art. 48 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, astfel cum aceasta a fost modificată şi completată prin Legea nr. 1/2009, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 270 din 16 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 11 mai 2010, şi prin Decizia nr. 1.085 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 2 octombrie 2009. De asemenea, Curtea s-a pronunţat cu privire la constituţionalitatea Legii nr. 1/2009 prin controlul a priori, apreciind că aceasta este constituţională.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia arată că dispoziţiile art. 29 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, precum şi cele ale art. art. I pct. 2, 4, 5, 6, 10, 11, 13, 14 şi 15 din Legea nr. 1/2009 contravin prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, deoarece textele criticate se află în contradicţie cu art. 481 şi art. 948 alin. (3) şi (4) din Codul civil, precum şi cu cele ale art. 7, art. 9 şi art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi conţin reglementări mult mai restrictive faţă de cele iniţiale, înlăturând norme esenţiale ce asigurau şi instituiau, în aplicarea legii, garanţii indubitabile ale respectării art. 21 alin. (3) din Constituţie. Curtea constată că eventualele contradicţii între legi nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci numai neconformitatea textelor de lege prin raportare la dispoziţiile din Constituţie, potrivit prevederilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, astfel încât această critică nu poate fi reţinută.

Autorul apreciază că art. 29 alin. (1) şi (2) încalcă art. 11 alin. (1) din Constituţie, prin raportare la Carta Naţiunilor Unite şi la art. 1, art. 6, art. 13, art. 17 şi art. 18 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi la art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie, precum şi pe cele ale art. 21, art. 35 alin. (1) şi art. 44 alin. (3), (4) şi (8) din Constituţie, invocând diverse situaţii de aplicare frauduloasă a legii la nivelul statului, fără a motiva în vreun fel excepţia de neconstituţionalitate prin raportare la aceste texte constituţionale. În conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea trebuie făcută în formă scrisă şi motivată, astfel încât, sub acest aspect, excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă.

De asemenea, invocarea culpei entităţilor responsabile pentru derularea procedurilor administrative, cu privire la nesoluţionarea notificărilor depuse în intervalul legal, nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci una de aplicare şi interpretare a legii de către instanţele de judecată şi de către instituţiile abilitate să soluţioneze cererile de notificare depuse în termenul legal, astfel încât, sub acest aspect, excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă.

Curtea constată că nici nemulţumirea unei persoane cu privire la instituţiile statului, precum şi pretinsa ignorare a Deciziilor Curţii Constituţionale nu constituie cauze de neconstituţionalitate, astfel încât şi în aceste situaţii excepţia apare ca fiind inadmisibilă.

În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, autorul excepţiei consideră că prevederile art. 29 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, precum şi art. I pct. 2, 4, 5, 6, 10, 11, 13, 14 şi 15 din Legea nr. 1/2009 au fost introduse ulterior litigiului şi schimbă regimul normativ al unor raporturi juridice constituite înainte de adoptarea Legii nr. 1/2009, precum şi că acestea introduc excepţii ce nu sunt incluse în cuprinsul Legii nr. 10/2001 şi nu prevăd posibilitatea de a formula alte notificări în afara celor introduse în temeiul acesteia. Curtea apreciază că textele de lege criticate dispun pentru viitor şi se aplică, de la data intrării lor în vigoare, unor situaţii juridice în curs de derulare, astfel încât nu poate fi reţinută încălcarea principiului neretroactivităţii legii. De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că "o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul propriu de reglementare". Curtea constată că persoanele ale căror bunuri au fost preluate în mod abuziv de către stat beneficiază, în condiţiile legii, de măsuri reparatorii, astfel încât nu se poate reţine caracterul retroactiv al textelor de lege criticate. În cadrul controlului a priori, Curtea a statuat că "instituţia nulităţii este o sancţiune civilă ce se aplică în cazul în care la momentul încheierii actului juridic sunt eludate dispoziţiile legale sau sunt încălcate condiţiile de validitate a actului juridic. Deoarece nulitatea unui act juridic are ca efect repunerea părţilor în situaţia anterioară, nu se poate susţine că norma juridică ce instituie sancţiunea nulităţii contravine dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie".

Autorul excepţiei arată că dispoziţiile art. 29 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, precum şi ale art. I pct. 2, 4, 5, 6, 10, 11, 13, 14 şi 15 din Legea nr. 1/2009, încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală. Curtea apreciază că în realitate critica priveşte aplicarea legii de către instanţele de judecată, precum şi aplicarea în timp a normelor de lege, dispoziţiile de lege criticate necontravenind în niciun fel principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, astfel încât nu poate fi reţinută pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie. De altfel, în ceea ce priveşte modalitatea prin care se realizează repararea prejudiciului suferit de titularii dreptului de proprietate, deposedaţi în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, Curtea Constituţională a statuat, în jurisprudenţa sa, că legiuitorul este liber să opteze atât în privinţa sferei bunurilor pentru care stabileşte măsurile reparatorii, cât şi a întinderii şi a modalităţii de acordare a acestora, în funcţie de situaţia concretă a respectivelor bunuri, fără ca prin aceasta să se instituie un tratament juridic diferit pentru categoriile de cetăţeni aflate în situaţii identice.

În ceea ce priveşte pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 13 din Legea nr. 1/2009, motivată pe baza faptului că acestea încalcă principiul disponibilităţii, impunând părţilor interesate calea pe care acestea trebuie să o urmeze, respectiv prevederile Legii nr. 10/2001, cale imposibil de urmat în lipsa notificării, autorul consideră că prin impunerea unei căi de acţiune se încalcă prevederile art. 21 din Legea fundamentală. Curtea constată că prevederea în cuprinsul legii a căii de urmat constituie opţiunea exclusivă a legiuitorului, care este îndreptăţit să stabilească normele de procedură aplicabile într-un anumit domeniu de reglementare, astfel încât dispoziţiile criticate nu îngrădesc dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. De altfel, în Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.351 din 2008, aceasta a statuat că "legea nu obstrucţionează accesul la justiţie al celor îndreptăţiţi la măsuri reparatorii, ci prevede doar calea administrativă, calea legală pentru acordarea de reparaţii în natură sau prin echivalent. Art. 26 alin. (3) al Legii nr. 10/2001 prevede că decizia sau dispoziţia de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la instanţa de judecată, iar art. 19 din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, prevede că deciziile adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pot fi atacate cu contestaţie în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. De altfel, Curtea observă că atât Legea nr. 10/2001, cât şi legea criticată sunt legi reparatorii speciale. În acest sens este şi Decizia nr. XXXIII din 9 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în care s-a statuat că, «în cazul concursului dintre legea specială şi legea generală, se aplică legea specială, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă aceasta nu este prevăzută în legea specială»".

Autorul consideră că dispoziţiile art. I pct. 14, coroborat cu pct. 15 din Legea nr. 1/2009, contravin dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Constituţie, deoarece, dacă restituirea va fi condiţionată de achitarea preţului pentru chiriaşii care au adus modificări sau îmbunătăţiri, la valoarea pieţei, şi în cazul imobilului care a fost preluat fără titlu sau fără titlu valabil, înseamnă că de fapt proprietarul mai este obligat a plăti o răscumpărare, nefiind deci vorba despre o restituire. Date fiind preţurile practicate, devine iluzorie posibilitatea persoanelor lipsite ani de zile de fructele proprietăţii lor să achite preţul pentru pretinse despăgubiri. Curtea apreciază că dispoziţiile de lege criticate, prin prevederea în cuprinsul legii a obligaţiei despăgubirii către chiriaşi pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinaţia de locuinţe prin îmbunătăţirile necesare şi utile nu îngrădesc în niciun fel accesul liber la justiţie al persoanelor interesate, pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor legitime ale acestora.

Prin adoptarea Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 1/2009, s-a urmărit clarificarea regimului juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu respectarea prevederilor constituţionale privind dreptul de proprietate privată. Legiuitorul ordinar este competent să stabilească un cadru juridic pentru exercitarea acestuia, instituind limitări rezonabile în valorificarea ca drept subiectiv garantat, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, astfel încât nu poate fi reţinută nici pretinsa încălcare a prevederilor art. 44 alin. (3), (4) şi (8) din Constituţie.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. (1^1) şi (5), art. 18 lit. c), art. 29 alin. (1) şi (2), art. 45 alin. (2) şi (2^1), art. 46 alin. (4) şi art. 48 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 şi ale art. I pct. 2 şi 15 din Legea nr. 1/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Dana Margareta Valeria Pop în Dosarul nr. 7.363/306/2009 al Tribunalului Sibiu - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 1 iunie 2010.

PREŞEDINTE,

ION PREDESCU

Magistrat-asistent,

Cristina Toma