Ordin nr. 1.810 din 9 iunie 2010 (actualizat)
pentru aprobarea Precizărilor privind modul de încasare a fondurilor băneşti primite sub formă de donaţii pentru diminuarea efectelor crizei economice (actualizat până la data de 23 februarie 2011
- Emitent
- Ministerul Finanțelor Publice
- Versiune
- Formă consolidată, valabilă din 23 feb. 2011
Textul actului · 3 articole
Cuprins
*)Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 23 februarie 2011 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ prin includerea tuturor modificărilor şi completărilor aduse de către: ORDINUL nr. 1.654 din 17 februarie 2011.
Conţinutul acestui act nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilor
În temeiul art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:
Articolul 1
Se aprobă Precizările privind modul de încasare a fondurilor băneşti primite sub formă de donaţii pentru diminuarea efectelor crizei economice, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2
Instituţiile publice implicate, precum şi direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti, inclusiv unităţile lor subordonate, vor lua măsuri pentru ducerea la îndeplinire a dispoziţiilor prezentului ordin.
Articolul 3
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul finanţelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
Bucureşti, 9 iunie 2010.
Nr. 1.810.
Anexă
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.
