Ordin nr. 343 din 1 august 2002
pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind stabilirea procedurilor controalelor veterinare la punctele de inspecţie de frontieră din România asupra produselor provenite din tari terţe
- Emitent
- Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 845 din 22 noiembrie 2002
Textul actului · 4 articole
Cuprins
Având în vedere prevederile art. 31 alin. 1 din Legea sanitară veterinara nr. 60/1974, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 362/2002 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, cu modificările şi completările ulterioare,
vazand Referatul de aprobare nr. 157.995 din 25 iulie 2002, întocmit de Agenţia Naţionala Sanitară Veterinara,
ministrul agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor emite următorul ordin:
Articolul 1
Se aprobă Norma sanitară veterinara privind stabilirea procedurilor controalelor veterinare la punctele de inspecţie de frontieră din România asupra produselor provenite din tari terţe, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2
(1)Agenţia Naţionala Sanitară Veterinara, direcţiile sanitare veterinare judeţene şi a municipiului Bucureşti, precum şi punctele de inspecţie de frontieră vor lua măsuri pentru aplicarea şi respectarea prevederilor prezentului ordin.
(2)Autorităţile vamale vor urmări ca destinaţia transporturilor stabilită de medicii veterinari din punctele de frontieră să fie respectata.
Articolul 3
Agenţia Naţionala Sanitară Veterinara şi institutele de specialitate vor controla modul de ducere la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.
Articolul 4
Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi va intra în vigoare la 1 ianuarie 2003.
p. Ministrul agriculturii,
alimentaţiei şi pădurilor,
Petre Daea,
secretar de stat
Bucureşti, 1 august 2002.
Nr. 343.
Anexă
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.
