Decizie nr. 677 din 20 octombrie 2015

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Codul penal şi art. 16 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepţie ridicată de Ilie Cotos în Dosarul nr. 2.414/285/2014 al Tribunalului Suceava - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 284D/2015.

2.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Decizia penală nr. 73 din 21 ianuarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 2.414/285/2014, Tribunalul Suceava - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Codul penal şi art. 16 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepţie ridicată de Ilie Cotos într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate împotriva unei sentinţe penale prin care s-a admis sesizarea Serviciului de probaţiune Suceava privind revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată condamnatului.

5.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, deoarece, deşi art. 6 din Codul penal este unicul articol ce vizează aplicarea legii penale mai favorabile în cazul hotărârilor definitive, dispoziţiile sale exceptează de la aplicarea legii mai favorabile un segment de justiţiabili ale căror drepturi au fost interzise prin dispoziţii penale cum ar fi art. 86^3 alin. 3 din Codul penal din 1969 (să nu conducă niciun vehicul sau anumite vehicule) şi care, deşi nu mai sunt prevăzute în actualul Cod penal, au corespondent în dispoziţiile art. 66 alin. (1) lit. i) referitor la pedepsele complementare. Prin urmare, deşi vizează aceeaşi limitare de drepturi, precum "dreptul de a nu conduce anumite categorii de vehicule", persoanele astfel condamnate nu pot opta pentru aplicarea legii penale mai favorabile în cazul revocării beneficiului suspendării atunci când este vorba de acelaşi gen de infracţiuni, săvârşite sub imperiul vechiului Cod penal, dar judecate definitiv la intervale diferite de timp, unele sub imperiul vechiului, iar altele sub imperiul noului Cod penal. Astfel, "revocarea beneficiului suspendării pentru încălcarea obligaţiei impuse de a nu conduce autovehicule pe vechiul cod operează şi după intrarea în vigoare a noului Cod penal, însă în ce priveşte pedeapsa complementară de a nu conduce autovehicule prevăzută de noul Cod penal, nu este posibilă revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere ca urmare a încălcării acestei pedepse complementare, întrucât art. 96 din noul Cod penal prevede revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere doar în cazul încălcării măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor impuse de instanţa de judecată". Aşa fiind, autorul excepţiei consideră că "limitarea expresă privitor la măsurile aşa cum reies din dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 privind regimul executării în cazul suspendării sub supraveghere pe de o parte, cât şi excluderea unei categorii de justiţiabili din art. 6 din noul Cod penal" încalcă dispoziţiile constituţionale mai sus enunţate.

6.Tribunalul Suceava - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

8.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile criticate sunt constituţionale.

9.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 6 cu denumirea marginală Aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei din Codul penal şi art. 16 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, care au următorul conţinut:

–Art. 6 din Codul penal:

Art. 6. – (1) Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim.

(2)Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la detenţiune pe viaţă şi până la executarea ei a intervenit o lege care prevede pentru aceeaşi faptă numai pedeapsa închisorii, pedeapsa detenţiunii pe viaţă se înlocuieşte cu maximul închisorii prevăzut pentru acea infracţiune.

(3)Dacă legea nouă prevede în locul pedepsei închisorii numai amenda, pedeapsa aplicată se înlocuieşte cu amenda, fără a se putea depăşi maximul special prevăzut în legea nouă. Ţinându-se seama de partea executată din pedeapsa închisorii, se poate înlătura în totul sau în parte executarea amenzii.

(4)Măsurile educative neexecutate şi neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de aceasta, dacă este mai favorabilă.

(5)Când legea nouă este mai favorabilă în condiţiile alin. (1)-(4), pedepsele complementare şi măsurile de siguranţă neexecutate şi neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de aceasta.

(6)Dacă legea nouă este mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor complementare sau măsurilor de siguranţă, acestea se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de legea nouă.

(7)Când o dispoziţie din legea nouă se referă la pedepse definitiv aplicate, se ţine seama, în cazul pedepselor executate până la data intrării în vigoare a acesteia, de pedeapsa redusă sau înlocuită potrivit dispoziţiilor alin. (1)-(6).;

–Art. 16 din Legea nr. 187/2012:

Art. 16. – (1) Măsura suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicată în baza Codului penal din 1969 se menţine şi după intrarea în vigoare a Codului penal, până la împlinirea termenului de încercare stabilit prin hotărârea de condamnare.

(2)Pentru determinarea legii penale mai favorabile cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei conform art. 5 din Codul penal, instanţa va avea în vedere sfera obligaţiilor impuse condamnatului şi efectele suspendării potrivit legilor succesive, cu prioritate faţă de durata termenului de încercare sau supraveghere.

12.Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2) referitor la aplicarea legii penale mai favorabile şi art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii.

13.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în fapt, prin Sentinţa penală nr. 332 din 28 mai 2013, pronunţată de Judecătoria Rădăuţi, autorul excepţiei a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendarea condiţionată sub supraveghere a executării pedepsei, fiind totodată obligat ca, pe durata termenului de încercare, să nu conducă niciun vehicul cu tracţiune mecanică, obligaţie menţinută şi prin Decizia Curţii de Apel Suceava nr. 918 din 23 octombrie 2013 prin care a fost respins ca nefondat recursul inculpatului. Cu toate acestea, autorul excepţiei a condus un autovehicul, motiv pentru care s-a format Dosarul 2.414/285/2014 al Judecătoriei Rădăuţi, în care, prin Sentinţa penală nr. 317 din 17 octombrie 2014, s-a admis sesizarea Serviciului de probaţiune Suceava şi s-a revocat beneficiul suspendării executării pedepsei sub supraveghere a pedepsei rezultante de 3 ani. Împotriva acestei sentinţe condamnatul a formulat contestaţie, cadru procesual în care a invocat prezenta excepţie de neconstituţionalitate.

14.Cu privire la criticile formulate, Curtea constată că prin Decizia nr. 738 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 16 februarie 2015, paragrafele 14 şi 15, a statuat că "dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, potrivit cărora măsura suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate în baza Codului penal din 1969 se menţine şi după intrarea în vigoare a noului Cod penal, până la împlinirea termenului de încercare stabilit prin hotărârea de condamnare, vizează o categorie aparte de persoane condamnate, şi anume cele care au beneficiat de suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Este vorba de persoane condamnate definitiv, cărora le sunt aplicabile dispoziţiile art. 6 din noul Cod penal referitoare la legea penală mai favorabilă numai dacă pedeapsa pe care o execută depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă. În ceea ce priveşte însă modalitatea de executare a pedepsei, şi anume suspendarea sub supraveghere, legiuitorul a preferat, din considerente care ţin de securitatea raporturilor juridice şi de respectarea principiilor autorităţii de lucru judecat şi al separaţiei puterilor în stat, ca aceasta să-şi producă efectele până la împlinirea termenului de încercare stabilit prin hotărârea definitivă de condamnare, ceea ce nu este de natură a aduce atingere prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie. În cazul condamnărilor cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei este firesc ca termenul de încercare să curgă până la data împlinirii sale, întrucât de aceasta se leagă o multitudine de consecinţe juridice. Scurtarea lui, pe motiv că a intervenit o lege mai favorabilă care prevede un termen mai mic, ar avea consecinţe negative asupra raporturilor juridice create în ceea ce priveşte părţile civile, care s-ar vedea puse în situaţia de a nu mai putea cere revocarea suspendării pentru neexecutarea obligaţiilor civile, întrucât acest termen a fost scurtat sau chiar constatat ca fiind împlinit. Totodată, suspendarea sub supraveghere prevăzută de noul cod, deşi poartă o denumire identică, nu este similară în conţinut cu suspendarea sub supraveghere prevăzută de Codul penal din 1969. Astfel, chiar dacă termenele de încercare stabilite de noul cod sunt mai reduse, măsurile şi obligaţiile sunt altele, noul cod prevăzând inclusiv efectuarea de activităţi neremunerate în folosul comunităţii. Or, reducerea termenului de încercare stabilit prin hotărârea de condamnare nu s-ar putea face decât corelativ cu modificarea măsurilor de supraveghere, potrivit noului Cod penal, ceea ce ar însemna o reindividualizare a pedepsei, având drept consecinţă afectarea principiului autorităţii de lucru judecat."

15.Prin urmare, aceleaşi raţiuni sunt valabile şi în ce priveşte respectarea obligaţiilor condamnatului, care în actuala reglementare sunt diferite de cea veche.

16.De asemenea, prin Decizia nr. 379 din 26 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 7 august 2014, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal, prilej cu care a statuat că situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional. Această soluţie este în concordanţă şi cu jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, conform căreia orice diferenţă de tratament, făcută de stat între indivizi aflaţi în situaţii analoage, trebuie să îşi găsească o justificare obiectivă şi rezonabilă.

17.Astfel, Curtea a apreciat că nu poate fi pus semnul egalităţii între toate persoanele definitiv condamnate, ceea ce ar determina calificarea situaţiei acestora ca fiind identică, deoarece diferenţa rezidă în aceea că, în cazul unei categorii, sancţiunile aplicate depăşesc maximul special al noii reglementări, nemaigăsindu-şi corespondent în noua legislaţie, situându-ne astfel în ipoteza aplicării obligatorii a legii penale mai favorabile reglementate atât de art. 14 din Codul penal din 1969, cât şi de art. 6 din Codul penal actual, pe când în cazul celeilalte categorii sancţiunile aplicate acestora nu depăşesc maximul special cuprins în noua reglementare, ceea ce ar fi putut atrage aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive doar sub imperiul art. 15 din Codul penal din 1969, reglementare nepreluată însă în Codul penal actual.

18.În sfârşit, aceleaşi raţiuni sunt valabile şi în ce priveşte comparaţia făcută de autorul excepţiei între diferite categorii de persoane după cum acestea au fost condamnate la pedepse complementare ori cărora li s-a revocat sau nu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Limitarea dreptului de a conduce anumite categorii vehicule ca pedeapsă complementară este o instituţie de drept penal diferită de cea referitoare la individualizarea pedepselor şi, prin urmare, raţiunea diferită a dispunerii lor justifică tratamentul criticat.

19.În concluzie, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Codul penal şi art. 16 din Legea nr. 187/2012 este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă ca atare.

20.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ilie Cotos în Dosarul nr. 2.414/285/2014 al Tribunalului Suceava - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 6 din Codul penal şi art. 16 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Suceava - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 20 octombrie 2015.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru