Decizie nr. 1.401 din 3 noiembrie 2009

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Marinela Mincă - procuror

Doina Suliman - magistrat-asistent-şef

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi art. 83 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, art. 3 alin. (4) şi art. 5 alin. (4) din Statutul profesiei de avocat din 2004, art. 171 alin. 2, art. 183 alin. 1 şi 2, art. 262 pct. 1 lit. a) şi art. 278^1 alin. 8 lit. a)-c) din Codul de procedură penală şi art. 281 din Codul penal, excepţie ridicată de Răducu Marcel în Dosarul nr. 2.362/55/2009 al Tribunalului Arad - Secţia penală.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca fiind inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (4) şi art. 5 alin. (4) din Statutul profesiei de avocat din 2004, art. 171 alin. 2 şi art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală şi art. 281 din Codul penal şi, ca fiind neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi art. 83 din Legea nr. 51/1995 şi art. 183 alin. 1 şi 2 şi art. 278^1 alin. 8 lit. a)-c) din Codul de procedură penală.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 28 aprilie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 2.362/55/2009, Tribunalul Arad - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi art. 83 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, art. 3 alin. (4) şi art. 5 alin. (4) din Statutul profesiei de avocat din 2004, art. 171 alin. 2, art. 183 alin. 1 şi 2, art. 262 pct. 1 lit. a) şi art. 278^1 alin. 8 lit. a)-c) din Codul de procedură penală şi art. 281 din Codul penal.

Excepţia a fost ridicată de Răducu Marcel cu ocazia soluţionării plângerii formulate împotriva ordonanţei prim-procurorului dată în Dosarul nr. 69/II/2/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad prin care s-a respins plângerea formulată împotriva ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ, dată de procuror în Dosarul nr. 2.124/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, având ca obiect săvârşirea infracţiunii de exercitare fără drept a profesiei de avocat, prevăzută de art. 281 din Codul penal.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, următoarele:

–Dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi art. 83 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, precum şi art. 3 alin. (4) şi art. 5 alin. (4) din Statutul profesiei de avocat din 2004 contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (1)-(5), art. 4 alin. (1), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) şi art. 20 alin. (1) şi (2), precum şi art. 6 paragraful 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece nu este recunoscută structura UNBR Bota, iar astfel cetăţenii nu au posibilitatea de a-şi alege apărătorul.

–Dispoziţiile art. 171 alin. 2, art. 183 alin. 1 şi 2, art. 262 pct. 1 lit. a) şi art. 278^1 alin. 8 lit. a)-c) din Codul de procedură penală contravin prevederilor constituţionale ale art. 20, art. 21 alin. (3), art. 23 alin. (1) şi (2) şi art. 24 alin. (1) şi (2), precum şi art. 5 paragrafele 1 şi 4 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 9 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 9 pct. 1 şi art. 14 paragraful 3 lit. g) din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. În acest sens, arată că, "deoarece toţi avocaţii din România fac parte din UNBR, este evident că avocatul desemnat din oficiu nu îl va apăra pe inculpat împotriva uniunii sale", în procesele în care UNBR, este parte. De asemenea, consideră că "aducerea (chiar prin constrângere) a învinuitului sau inculpatului în faţa organelor de urmărire penală sau a instanţelor de judecată reprezintă o privare de libertate fără a fi reţinere sau arestare".

–Dispoziţiile art. 281 din Codul penal, făcând trimitere la legi speciale, încalcă prevederile constituţionale ale art. 73 alin. (1) şi art. 115 alin. (1) care stabilesc posibilitatea Parlamentului de a adopta numai legi constituţionale, organice şi ordinare, iar nu o lege specială pentru exercitarea unei profesii.

Tribunalul Arad - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale sau reglementărilor internaţionale invocate.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie următoarele dispoziţii:

–Art. 1 alin. (3) şi art. 83 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 113 din 6 martie 2001, modificată şi completată prin Legea nr. 255/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 23 iunie 2004, precum şi art. 3 alin. (4) şi art. 5 alin. (4) din Statutul profesiei de avocat din 2004, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 13 ianuarie 2005, dispoziţii care au următorul cuprins:

–Art. 1 alin. (3) din Legea nr. 51/1995: "Constituirea şi funcţionarea de barouri în afara U.N.B.R. sunt interzise. Actele de constituire şi de înregistrare ale acestora sunt nule de drept.";

–Art. 83 din Legea nr. 51/1995: "La data intrării în vigoare a prezentei legi, denumirea Uniunea Avocaţilor din România se înlocuieşte cu denumirea Uniunea Naţională a Barourilor din România, în toate actele normative.";

–Art. 3 alin. (4) din Statutul profesiei de avocat din 2004: "Este interzisă, sub sancţiunile prevăzute de lege, exercitarea oricărei activităţi specifice profesiei de avocat de către o persoană fizică ce nu are calitatea de avocat înscris într-un barou şi pe Tabloul avocaţilor sau de către o altă persoană juridică, cu excepţia societăţii civile profesională de avocaţi cu răspundere limitată.";

–Art. 5 alin. (4) din Statutul profesiei de avocat din 2004: "Constituirea şi funcţionarea de barouri în afara U.N.B.R. sunt interzise. Actele de constituire şi de înregistrare ale barourilor în afara U.N.B.R. sunt nule de drept. Nulitatea poate fi oricând constatată la cererea U.N.B.R., a barourilor membre, a Ministerului Public şi poate fi constatată de instanţă din oficiu.";

–Dispoziţiile art. 171 alin. 2, art. 183 alin. 1 şi 2, art. 262 pct. 1 lit. a) şi art. 278^1 alin. 8 lit. a)-c) din Codul de procedură penală, precum şi prevederile art. 281 din Codul penal, texte de lege care au următorul cuprins:

–Art. 171 alin. 2 din Codul de procedură penală: "Asistenţa juridică este obligatorie când învinuitul sau inculpatul este minor, internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical educativ, când este reţinut sau arestat chiar în altă cauză, când faţă de acesta a fost dispusă măsura de siguranţă a internării medicale sau obligarea la tratament medical chiar în altă cauză ori când organul de urmărire penală sau instanţa apreciază că învinuitul ori inculpatul nu şi-ar putea face singur apărarea, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.";

–Art. 183 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală: "O persoană poate fi adusă în faţa organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată pe baza unui mandat de aducere, întocmit potrivit dispoziţiilor art. 176, dacă fiind anterior citată nu s-a prezentat, iar ascultarea ori prezenţa ei este necesară.

Învinuitul sau inculpatul poate fi adus cu mandat chiar înainte de a fi fost chemat prin citaţie, dacă organul de urmărire penală sau instanţa constată motivat că în interesul rezolvării cauzei se impune această măsură.";

–Art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală: "Dacă procurorul constată că au fost respectate dispoziţiile legale care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă, existând probele necesare şi legal administrate, procedează, după caz, astfel:

1.Când din materialul de urmărire penală rezultă că fapta există, că a fost săvârşită de învinuit sau de inculpat şi că acesta răspunde penal:

a)dacă acţiunea penală nu a fost pusă în mişcare în cursul urmăririi penale, dă rechizitoriu prin care pune în mişcare acţiunea penală şi dispune trimiterea în judecată;"

–Art. 278^1 alin. 8 lit. a)-c) din Codul de procedură penală: "Judecătorul pronunţă una dintre următoarele soluţii:

a)respinge plângerea, prin sentinţă, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată, menţinând rezoluţia sau ordonanţa atacată;

b)admite plângerea, prin sentinţă, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi trimite cauza procurorului, în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale, după caz. Judecătorul este obligat să arate motivele pentru care a trimis cauza procurorului, indicând totodată faptele şi împrejurările ce urmează a fi constatate şi prin care anume mijloace de probă;

c)admite plângerea, prin încheiere, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi, când probele existente la dosar sunt suficiente, reţine cauza spre judecare, în complet legal constituit, dispoziţiile privind judecata în primă instanţă şi căile de atac aplicându-se în mod corespunzător."

–Art. 281 din Codul penal: "Exercitarea fără drept a unei profesii sau a oricărei alte activităţi pentru care legea cere autorizaţie, ori exercitarea acestora în alte condiţii decât cele legale, dacă legea specială prevede că săvârşirea unor astfel de fapte se sancţionează potrivit legii penale, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 1 an sau cu amendă".

Autorul excepţiei susţine că aceste dispoziţii de lege sunt neconstituţionale, astfel:

–art. 1 alin. (3) şi art. 83 din Legea nr. 51/1995, precum şi art. 3 alin. (4) şi art. 5 alin. (4) din Statutul profesiei de avocat din 2004 contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (1)-(5), art. 4 alin. (1), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) şi art. 20 alin. (1) şi (2), precum şi art. 6 paragraful 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale;

–art. 171 alin. 2 din Codul de procedură penală contravine prevederilor art. 24 alin. (1) şi (2) din Constituţie referitoare la dreptul la apărare;

–art. 183 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 23 alin. (1) şi (2) referitoare la libertatea individuală, precum şi prevederile art. 5 paragrafele 1 şi 4 privind dreptul la libertate şi la siguranţă din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ale art. 9 cu privire la dreptul persoanei de a nu fi arestată, deţinută sau exilată în mod arbitrar din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, ale art. 9 paragraful 1 privind dreptul la libertatea şi la securitatea persoanei şi ale art. 14 paragraful 3 lit. g) referitoare la dreptul acuzatului de a păstra tăcerea şi de a nu se autoincrimina din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice;

–art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală înfrânge dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Constituţie privind dreptul la apărare;

–art. 278^1 alin. 8 lit. a)-c) din Codul de procedură penală încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind liberul acces la justiţie şi art. 126 alin. (1) referitoare la înfăptuirea justiţie, precum şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale;

–art. 281 din Codul penal contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 73 alin. (1) referitoare la categoriile de legi şi ale art. 115 alin. (1) privind delegarea legislativă.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, se reţin următoarele:

I. Având în vedere prevederile art. 146 lit. d) din Constituţie şi dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (4) şi art. 5 alin. (4) din Statutul profesiei de avocat din 2004 este inadmisibilă.

II. Referitor la dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi art. 83 din Legea nr. 51/1995, se observă că, sub aspectele criticate, prin numeroase decizii, precum Decizia nr. 150 din 10 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 11 martie 2009, Curtea Constituţională a statuat că, "În concepţia legiuitorului, avocatura este un serviciu public, care este organizat şi funcţionează pe baza unei legi speciale, iar profesia de avocat poate fi exercitată de un corp profesional selectat şi funcţionând după reguli stabilite de lege. [...] Această opţiune a legiuitorului nu poate fi considerată ca neconstituţională, având în vedere că scopul ei este asigurarea unei asistenţe juridice calificate, iar normele în baza cărora funcţionează nu contravin principiilor constituţionale", cei care doresc să practice această profesie fiind datori să respecte legea şi să accepte regulile impuse de aceasta. Astfel se explică de ce condiţiile de organizare şi exercitare a profesiei de avocat sunt prevăzute într-o lege specială.

Curtea Constituţională a statuat constant în jurisprudenţa sa că profesia de avocat se poate exercita numai cu respectarea legii, şi nu împotriva ei, astfel că niciuna dintre prevederile constituţionale şi convenţionale invocate nu sunt nesocotite prin dispoziţiile de lege criticate.

III. Autorul excepţiei nu formulează veritabile critici de neconstituţionalitate cu privire la dispoziţiile art. 171 alin. 2 şi ale art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, respectiv ale art. 281 din Codul penal. Astfel, emite supoziţii legate de posibila nerespectare a legii de către avocaţii desemnaţi în baza art. 171 alin. 2 din Codul de procedură penală să asigure asistenţa juridică din oficiu în cauzele în care organul de urmărire penală sau instanţa apreciază că învinuitul sau inculpatul nu şi-ar putea face singur apărarea, în condiţiile în care Uniunea Naţională a Barourilor din România este şi ea parte în respectivele procese penale. Totodată, autorul excepţiei critică modul de aplicare a prevederilor art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, respectiv a dispoziţiilor art. 281 din Codul penal de către organele de urmărire penală şi de către instanţa de judecată. Or, aceste aspecte nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curte, ci sunt de competenţa instanţei învestite cu soluţionarea litigiului. În aceste condiţii, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 2 şi art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, precum şi ale art. 281 din Codul penal este inadmisibilă.

IV. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a art. 183 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, Curtea s-a pronunţat asupra art. 183 din Codul de procedură penală, în integralitatea sa, prin raportare la o serie de texte din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate şi în prezenta cauză şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 885 din 16 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 750 din 5 noiembrie 2007, Curtea a reţinut că regulile procedurale instituite prin dispoziţiile art. 183 din Codul de procedură penală sunt menite să asigure buna desfăşurare a procesului penal, fără întârzieri determinate de absenţa sau refuzul persoanelor a căror ascultare sau prezenţă este apreciată ca fiind necesară de către instanţa de judecată. Prin dispoziţiile criticate nu se încalcă libertatea individuală, întrucât instituţia mandatului de aducere nu este echivalentă cu cea a sancţiunilor privative de libertate. De altfel, potrivit art. 53 din Constituţie, exerciţiul unor drepturi sau libertăţi poate fi restrâns pentru desfăşurarea instrucţiei penale, astfel încât constrângerea unei persoane de a se prezenta în faţa instanţei de judecată, atunci când aceasta din urmă apreciază că se impune acest lucru, nu aduce nicio atingere principiilor statului de drept. Cu acelaşi prilej, Curtea a statuat că, prin prevederile art. 183 din Codul de procedură penală, nu este încălcat nici dreptul la un proces echitabil, având în vedere că persoanele aduse cu mandat nu pot rămâne la dispoziţia organului judiciar decât timpul strict necesar pentru audierea lor, în afară de cazul când s-a dispus reţinerea ori arestarea preventivă a acestora. De asemenea, textul de lege criticat nu aduce atingere dreptului acuzatului de a păstra tăcerea şi de a nu contribui la propria incriminare, întrucât acesta nu este constrâns în niciun fel să facă vreo declaraţie în acest sens.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele de principiu ale deciziilor menţionate mai sus îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele arătate, prevederile art. 183 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală sunt în concordanţă cu dispoziţiile art. 23 alin. (1) şi (2) din Constituţie, ale art. 5 paragrafele 1 şi 4 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ale art. 9 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, precum şi cu prevederile art. 9 paragraful 1 şi ale art. 14 paragraful 3 lit. g) din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.

V. În fine, nu poate fi caracterizată ca o încălcare a dreptului la un proces echitabil nici reglementarea soluţiei pe care o pronunţă instanţa în temeiul art. 278^1 alin. 8 lit. b) din Codul de procedură penală, întrucât împotriva încheierii astfel pronunţate persoana nemulţumită are posibilitatea exercitării căilor de atac prevăzute de lege, având deplina libertate de a demonstra nelegalitatea acesteia, folosind toate mijloacele procedurale ce caracterizează un proces echitabil. De asemenea, soluţionarea fondului cauzei, în situaţia în care instanţa, în temeiul art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală, admite plângerea, prin încheiere, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată, reţinând cauza spre judecare, constituie o etapă procesuală distinctă, guvernată de regulile procedurale aplicabile judecării în primă instanţă şi în căile de atac, reguli cu privire la care textele criticate stabilesc în mod expres că se aplică "în mod corespunzător". Statuând în sensul celor arătate, dispoziţiile art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală asigură posibilitatea părţilor de a formula apărări, de a propune probe şi de a recurge la căile de atac prevăzute de lege, aşadar de a se prevala de toate garanţiile procesuale care condiţionează un proces echitabil, în deplină concordanţă cu prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie.

Aceleaşi considerente şi aceeaşi soluţie au fost reţinute şi prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 859 din 28 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 17 ianuarie 2007.

Neexistând elemente noi de natură a determina schimbarea jurisprudenţei Curţii, cele stabilite prin deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

În sfârşit, se constată că invocarea de către autorul excepţiei a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv a Cauzei Golder împotriva Marii Britanii (1975), nu are relevanţă în aprecierea neconstituţionalităţii prevederilor cuprinse în art. 278^1 din Codul de procedură penală, întrucât în speţa respectivă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis încălcarea prevederilor art. 6 paragraful 1 şi art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, constatându-se refuzul de a se permite consultarea unui avocat pentru acţionarea în justiţie, astfel persoana în cauză a fost împiedicată să se adreseze unui tribunal. Or, textul art. 278^1 din Codul de procedură penală recunoaşte expres dreptul persoanei ale cărei interese legitime au fost vătămate (inclusiv persoana faţă de care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală) de a se adresa justiţiei.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1) Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (4) şi art. 5 alin. (4) din Statutul profesiei de avocat din 2004, art. 171 alin. 2 şi art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală şi art. 281 din Codul penal, excepţie ridicată de Răducu Marcel în Dosarul nr. 2.362/55/2009 al Tribunalului Arad - Secţia penală.

2) Respinge, ca fiind neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi art. 83 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat şi art. 183 alin. 1 şi 2 şi art. 278^1 alin. 8 lit. a)-c) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 noiembrie 2009.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent-şef,

Doina Suliman