Decizie nr. 1 din 4 ianuarie 2011

I. Cu Adresa nr. I/2.643 din 15 decembrie 2010, preşedintele Senatului a transmis Curţii Constituţionale sesizarea de neconstituţionalitate cu privire la Legea educaţiei naţionale.

Sesizarea a fost formulată în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a) raportat la art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 17.617 din 15 decembrie 2010 şi formează obiectul Dosarului nr. 4.758 A/2010.

II. În motivarea sesizării de neconstituţionalitate se expun, mai întâi, etapele parcurse în cadrul procedurii de adoptare a Legii educaţiei naţionale, respectiv:

–la data de 13 octombrie 2010, primul-ministru a transmis preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului o scrisoare referitoare la hotărârea Guvernului de angajare a răspunderii asupra proiectului Legii educaţiei naţionale;

–la data de 18 octombrie 2010, birourile permanente ale celor două Camere, reunite în şedinţă comună, au hotărât calendarul angajării răspunderii Guvernului asupra proiectului Legii educaţiei naţionale;

–la data de 19 octombrie 2010, preşedintele Senatului a sesizat Curtea Constituţională cu privire la conflictul juridic de natură constituţională dintre Guvern şi Parlament, declanşat de oprirea procedurii legislative la Senat în legătură cu acelaşi proiect de lege şi angajarea răspunderii Guvernului asupra acestuia;

–prin Decizia nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 12 noiembrie 2010, Curtea Constituţională a constatat că angajarea răspunderii de către Guvern în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, asupra proiectului Legii educaţiei naţionale, este neconstituţională şi a declanşat un conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Parlament, întrucât proiectul de lege se află în curs de legiferare la Senat, în calitate de cameră decizională; în considerentele deciziei astfel pronunţate, Curtea a reţinut, de asemenea, că nu poate obliga Guvernul să renunţe la procedura angajării răspunderii, întrucât o asemenea competenţă excedează Constituţiei, soluţia aparţinând în exclusivitate autorităţilor publice aflate în conflict;

–la data de 6 decembrie 2010, la solicitarea Guvernului şi a Grupului parlamentar PD-L, proiectul Legii educaţiei naţionale, aflat în curs de legiferare, a fost retrimis la Comisia sesizată în fond, pentru un termen de 30 de zile, ceea ce, în opinia autorului sesizării, pune în evidenţă faptul că întârzierea adoptării acestui proiect de lege a fost provocată şi întreţinută în permanenţă de Guvern;

–la data de 28 octombrie 2010, în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului, primul-ministru a prezentat proiectul Legii educaţiei naţionale asupra căruia Guvernul a hotărât să îşi angajeze răspunderea;

–la data de 29 octombrie 2010 a fost depusă o moţiune de cenzură, iniţiată de un număr de 137 de deputaţi şi senatori, cu tema "Legea educaţiei naţionale, o lege anti-educaţie şi antiromânească", moţiune care însă nu a fost prezentată şi dezbătută în Parlament;

–la data de 15 noiembrie 2010, primul-ministru a înaintat Curţii Constituţionale o cerere privind soluţionarea conflictului juridic de natură constituţională dintre Guvernul României, pe de o parte, şi Parlament, pe de altă parte, generat de refuzul Parlamentului de a dezbate această moţiune de cenzură;

–prin Decizia nr. 1.525 din 24 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 818 din 7 decembrie 2010, Curtea Constituţională a constatat că există un conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Parlament, generat de refuzul Parlamentului de a dezbate moţiunea de cenzură, care, ţinând seama de dispoziţiile Constituţiei, odată declanşată, nu poate fi oprită;

–la data de 29 noiembrie 2010, un număr de 73 de deputaţi şi senatori şi-au retras semnătura de susţinere a moţiunii de cenzură; potrivit susţinerilor autorului sesizării, birourile permanente ale celor două Camere, întrunite în şedinţa comună din aceeaşi zi, constatând că moţiunea de cenzură nu mai întruneşte numărul de semnături prevăzut de art. 113 alin. (2) din Constituţie şi având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010 au decis restituirea la Guvern a proiectului Legii educaţiei naţionale asupra căruia Guvernul şi-a angajat răspunderea;

–prin adresa din 30 noiembrie 2011, în aplicarea acestei hotărâri a birourilor permanente ale celor două Camere, preşedintele Senatului a restituit Guvernului, cu Adresa nr. 2.596 din 30 noiembrie 2011, proiectul de lege menţionat;

–la data de 14 decembrie 2010, în şedinţa comună a plenului celor două Camere ale Parlamentului, preşedintele Camerei Deputaţilor a constatat că moţiunea de cenzură nu mai există şi, prin urmare, Legea educaţiei naţionale este considerată adoptată prin procedura angajării răspunderii Guvernului.

Se susţine de către autorul sesizării că prin adoptarea de către Parlament a Legii educaţiei naţionale, asupra căreia Guvernul şi-a angajat răspunderea, s-au încălcat prevederile art. 114 din Constituţie, deoarece:

–au fost încălcate termenele de legiferare prevăzute de art. 114 din Constituţie;

–au fost încălcate condiţiile prevăzute de Constituţie şi de jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la promovarea unui proiect de lege prin procedura angajării răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului;

–au fost încălcate dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Constituţie, ce consacră separaţia puterilor în stat şi obligaţia autorităţilor publice de a-şi îndeplini loial şi cu bună-credinţă competenţele constituţionale.

În dezvoltarea acestor susţineri se redau considerentele care au fundamentat Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.557 din 18 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 19 ianuarie 2010, respectiv Decizia nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010, în sensul că, faţă de dispoziţiile art. 114 din Constituţie, Guvernul nu poate recurge la procedura angajării răspunderii oricând şi în orice condiţii, precum şi concluzia celei din urmă decizii menţionate, potrivit căreia angajarea răspunderii de către Guvern în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului asupra proiectului Legii educaţiei naţionale este neconstituţională, apreciindu-se că "neconstituţionalitatea angajării răspunderii Guvernului asupra proiectului Legii educaţiei naţionale - astfel cum a fost constatată prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.431/2010 - nu poate fi acoperită prin continuarea procedurilor parlamentare".

În opinia autorului sesizării, modul în care s-a derulat în Parlament procedura angajării răspunderii asupra Legii educaţiei naţionale plasează adoptarea acestei legi "în afara oricăror reguli constituţionale şi regulamentare", iar decizia plenului celor două Camere ale Parlamentului de a considera Legea educaţiei naţionale ca fiind adoptată pe calea angajării răspunderii Guvernului este discreţionară şi abuzivă, prin faptul că de la momentul deciziei birourilor permanente reunite de restituire a proiectului Legii educaţiei naţionale către Guvern şi până la momentul constatării adoptării legii au trecut mai bine de 15 zile - timp în care faptul că proiectul de lege a fost restituit Guvernului fusese deja adus la cunoştinţa membrilor Parlamentului, precum şi faţă de faptul că această procedură a fost constatată ca fiind neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010.

III. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedintelui Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a prezenta punctele lor de vedere.

IV. Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis, cu Adresa nr. 51/6.125 din 20 decembrie 2010, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 17.800 din 20 decembrie 2010, punctul său de vedere în sensul că Legea educaţiei naţionale este conformă prevederilor art. 114 din Constituţie.

Arată că invocarea Deciziei nr. 1.557 din 18 noiembrie 2009 a Curţii Constituţionale este nerelevantă, întrucât "Legea educaţiei naţionale din prezent este cu totul alta decât cea care a fost declarată neconstituţională de Curte". Este, de asemenea, irelevantă, Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010, care nu poate să se aplice unor raporturi juridice de drept public deja încheiate. Se face referire în acest sens la Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.525 din 24 noiembrie 2010 şi, pornind de la aceasta, se conchide că "nu mai este posibil să fie invocate regulile de logică juridică privind efectele neconstituţionale ale unui fapt neconstituţional. Se mai arată că autorul sesizării invocă propria turpitudine pentru a obţine un rezultat favorabil. În ceea ce priveşte invocarea încălcării termenelor reglementate de Constituţie în cazul depunerii unei moţiuni de cenzură, se consideră că este greşită şi contrară dispoziţiilor art. 113 alin. (3) din Constituţie. Astfel, termenul de 3 zile, invocat greşit de autorul sesizării pentru dezbaterea moţiunii de cenzură, este reglementat ca fiind unul de "după 3 zile", adică începând cu a 4-a zi după prezentarea acesteia.

V. Guvernul a transmis, cu Adresa nr. 5/9.828 din 20 decembrie 2010, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 17.770 din 20 decembrie 2010, punctul său de vedere în sensul că sesizarea de neconstituţionalitate cu privire la Legea educaţiei este neîntemeiată.

În susţinerea acestui punct de vedere arată, mai întâi, că proiectul Legii educaţiei naţionale asupra căruia Guvernul şi-a angajat răspunderea în data de 28 octombrie 2010 este cu totul distinct ca materie şi parcurs legislativ decât cel din anul 2009. Legea educaţiei naţionale a fost asumată după parcurgerea procedurii legislative în Camera Deputaţilor, cadru în care au fost dezbătute şi admise amendamente propuse de toate partidele parlamentare reprezentate în Parlament. Ca urmare, nu pot fi reţinute criticile cu privire la imposibilitatea reprezentanţilor poporului de a aduce plus de valoare prin depunere de amendamente. Se redau în continuare argumentele care au determinat angajarea răspunderii Guvernului asupra proiectului de lege în timp ce acesta se afla în dezbatere parlamentară, şi anume existenţa unui blocaj la nivelul Senatului, precum şi celeritatea care guvernează adoptarea măsurilor reglementate de noul act normativ, măsuri care necesită "elaborarea şi adoptarea unei ample şi complexe legislaţii secundare în această materie". Se arată că, odată declanşată procedura angajării răspunderii de către Guvern, acesta nu mai poate să renunţe la ea, iar dezbaterea unei moţiuni de cenzură depuse în urma unei angajări a răspunderii de către Guvern este o obligaţie, iar nu o facultate a Parlamentului. Se face referire în acest sens la Decizia nr. 1.525 din 24 noiembrie 2010 a Curţii Constituţionale, prin care s-a reţinut că "Parlamentul nu are competenţa de a împiedica Guvernul să ia decizia angajării răspunderii; de asemenea, odată luată această decizie, Parlamentul nu poate împiedica Guvernul să continue procedura în cauză, întrucât s-ar ajunge la situaţii inadmisibile în care un Guvern minoritar să nu îşi poată angaja niciodată răspunderea, ceea ce încalcă în mod flagrant art. 114 din Constituţie. De asemenea, nici Guvernul nu îşi poate retrage cererea de angajare a răspunderii, fiind un act irevocabil al său. În acest context constituţional, depunerea moţiunii de cenzură are semnificaţia declanşării controlului parlamentar asupra activităţii Guvernului şi mutatis mutandis constituie un act irevocabil în sensul iniţierii acestui control; este o armă pusă îndeobşte la îndemâna opoziţiei parlamentare şi nu în ultimul rând este o formă de exprimare a opoziţiei faţă de măsurile adoptate de Guvern. În consecinţă, împiedicarea prezentării şi refuzul de a dezbate o moţiune de cenzură deja depusă sunt contrare Constituţiei, întrucât acest lucru ar echivala cu eliminarea posibilităţii opoziţiei parlamentare de a cenzura şi controla deciziile guvernamentale de angajare a răspunderii."

În legătură cu criticile referitoare la nerespectarea regulilor procedurale de adoptare a proiectului de lege de către Parlament, se apreciază că acestea vizează, în principal, deficienţe care ţin de modul de aplicare a dispoziţiilor regulamentelor puterii legiuitoare. Se invocă în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale (deciziile nr. 786/2009, nr. 413/2010, nr. 1.466/2009), prin care s-a reţinut, în esenţă, că nu este de competenţa instanţei constituţionale să controleze modalitatea în care sunt puse în aplicare regulamentele celor două Camere ale Parlamentului în procesul legislativ.

VI. Avocatul Poporului a transmis cu Adresa nr. 12.455 din 20 decembrie 2010, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 17.779 din 20 decembrie 2010, punctul său de vedere în sensul că Legea educaţiei naţionale este neconstituţională.

În susţinerea acestui punct de vedere se redau considerentele care au fundamentat pronunţarea de către Curtea Constituţională a deciziilor nr. 1.557 din 18 noiembrie 2009, respectiv nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010, în sensul că angajarea răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege nu poate fi făcută oricând, oricum şi în orice condiţii, deoarece această modalitate de legiferare reprezintă o excepţie. Se arată că, prin angajarea răspunderii cu privire la proiectul Legii educaţiei naţionale, Guvernul a făcut abstracţie de proiectul de lege cu acelaşi obiect de reglementare, în care avea calitatea de iniţiator. Or, dezbaterea în procedura obişnuită în Parlament cu privire la această lege ar fi adus beneficiul unor posibile amendamente şi ar fi permis implicarea societăţii civile în problema educaţiei naţionale, care, în acord cu noile realităţi sociale, reclamă o reflectare unitară, completă, sistematică şi coerentă a domeniului, cu participarea tuturor segmentelor sociale implicate în acest proces. Se observă că, în cazul de faţă, adoptarea Legii educaţiei naţionale prin angajarea răspunderii Guvernului reprezintă "o reiterare a situaţiei din anul 2009", când, prin Decizia nr. 1.557 din 18 noiembrie 2009, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra obiecţiei de neconstituţionalitate referitoare la un act normativ cu acelaşi obiect de reglementare, adoptat prin aceeaşi procedură de legiferare, astfel încât considerentele deciziei menţionate sunt pe deplin valabile şi în cauza de faţă. Se apreciază că "situaţia de faţă nu reprezintă altceva decât o perpetuare a viciului de neconstituţionalitate şi poate echivala chiar cu o nesocotire a principiului autorităţii lucrului judecat".

Arată şi faptul că procedura angajării răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege urmăreşte ca proiectul să fie adoptat în condiţii de maximă celeritate, o garanţie în acest sens fiind instituirea, prin Legea fundamentală, a unor termene scurte, în raport de care este realizat calendarul procedurilor privind angajarea răspunderii Guvernului asupra proiectului. În situaţia de faţă acest calendar a fost întrerupt din cauza intervenţiei unor conflicte juridice de natură constituţională între Parlamentul României şi Guvern, soluţionate de Curtea Constituţională. De asemenea, retragerea semnăturilor de susţinere a moţiunii de cenzură de către unii dintre semnatari şi restituirea proiectului Legii educaţiei naţionale către Guvern au reprezentat reale impedimente în respectarea exigenţei celerităţii care trebuie să caracterizeze procedura specială a angajării răspunderii Guvernului, în temeiul art. 114 din Constituţie.

CURTEA,

examinând sesizarea de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul judecătorului-raportor, Legea educaţiei naţionale, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine următoarele:

Curtea este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1, 10, 15, 16 şi 18 din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe asupra constituţionalităţii legii criticate.

Obiectul sesizării îl constituie Legea educaţiei naţionale, adoptată de şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi a Senatului din data de 14 decembrie 2010.

Dispoziţiile constituţionale pretins încălcate sunt cele ale art. 1 alin. (4) privind separaţia puterilor în stat şi ale art. 114 privind angajarea răspunderii Guvernului.

Faţă de criticile formulate, Curtea Constituţională reţine următoarele:

1.Legea supusă examinării Curţii Constituţionale a fost adoptată prin procedura angajării răspunderii Guvernului, reglementată de art. 114 din Constituţie. Această procedură parlamentară implică raporturi de ordin constituţional între două puteri ale statului, deoarece este, prin conţinutul său, un act al Guvernului, iar, prin efectul său, fie produce un act de legiferare - aşa cum este în cauza de faţă -, fie determină demiterea Guvernului, în situaţia în care o moţiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea proiectului de lege, este adoptată cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

2.Actul concret al angajării răspunderii Guvernului cu privire la proiectul Legii educaţiei naţionale a fost examinat sub aspectul constituţionalităţii de către Curtea Constituţională, cu prilejul soluţionării conflictului juridic de natură constituţională declanşat prin oprirea procedurii legislative de la Senat a proiectului Legii educaţiei naţionale şi angajarea răspunderii de către Guvern asupra acestui proiect.

Astfel, prin Decizia nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010, Curtea a constatat că angajarea răspunderii Guvernului asupra proiectului Legii educaţiei naţionale, aflat în dezbatere parlamentară, respectiv la Senat, în calitate de Cameră decizională, este neconstituţională. Cu privire însă la solicitarea autorului sesizării, în sensul că instanţa de contencios constituţional să oblige Guvernul să renunţe la procedura angajării răspunderii asupra proiectului Legii educaţiei naţionale, Curtea a constatat că această cerere excedează competenţei sale, soluţia aparţinând în exclusivitate autorităţilor publice aflate în conflict. De asemenea, Curtea a subliniat importanţa, pentru buna funcţionare a statului de drept, a colaborării dintre puterile statului, care ar trebui să se manifeste în spiritul normelor de loialitate constituţională, comportamentul loial fiind o prelungire a principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat.

3.Actul concret constând în refuzul Parlamentului de a permite prezentarea şi dezbaterea moţiunii de cenzură depuse ca urmare a angajării răspunderii Guvernului asupra Legii educaţiei naţionale a fost examinat sub aspectul constituţionalităţii cu prilejul soluţionării conflictului juridic de natură constituţională dintre Guvernul României, pe de o parte, şi Parlamentul României alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat, pe de altă parte, conflict generat de refuzul Parlamentului României de a permite prezentarea şi dezbaterea moţiunii de cenzură, depuse ca urmare a angajării răspunderii Guvernului asupra Legii educaţiei naţionale, conduită ce a determinat un blocaj instituţional referitor la moţiunea de cenzură.

Astfel, prin Decizia nr. 1.525 din 24 noiembrie 2010, Curtea Constituţională a constatat existenţa acestui conflict, reţinând că Parlamentul, prin reprezentantul său, şi anume preşedintele Senatului, refuză supunerea moţiunii de cenzură spre dezbatere în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului, contrar prevederilor art. 114 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 113 alin. (3) din Constituţie, astfel încât opoziţia parlamentară nu se mai poate exprima şi controlul parlamentar este lipsit de eficienţă. Or, niciun instrument juridic prevăzut de Constituţie nu poate fi lipsit de eficienţă, golirea lui de conţinut determinând caracterul lui iluzoriu şi, implicit, încălcarea principiului constituţional al statului de drept. În fine, Curtea a precizat că, "în funcţie de votarea sau nu a moţiunii de cenzură, fie Guvernul este demis, fie proiectul Legii educaţiei naţionale se consideră adoptat, după caz".

4.Prezenta sesizare de neconstituţionalitate supune controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională actul de legiferare, respectiv Legea educaţiei naţionale adoptată de către Parlament. "Constatarea adoptării Legii educaţiei naţionale" în condiţiile descrise în sesizare este apreciată ca fiind "o încălcare a competenţelor de legiferare a Parlamentului".

5.Curtea constată în acest sens că adoptarea Legii educaţiei naţionale s-a realizat ca urmare a retragerii, de către unii dintre semnatari, a susţinerii moţiunii de cenzură depuse ca urmare a angajării răspunderii Guvernului asupra proiectului Legii educaţiei naţionale, act care a determinat ca moţiunea să nu mai respecte condiţiile constituţionale pentru a fi prezentată şi dezbătută. Faptul că ceea ce s-a constatat în plenul celor două Camere ca urmare a acestui act, şi anume adoptarea Legii educaţiei naţionale, nu coincide, potrivit susţinerilor autorului sesizării, cu decizia birourilor permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, de restituire la Guvern a proiectului Legii educaţiei naţionale asupra căruia Guvernul şi-a angajat răspunderea, excedează limitelor analizei pe care Curtea Constituţională o poate realiza în cadrul controlului de constituţionalitate întemeiat pe dispoziţiile art. 146 lit. a) din Constituţie. Tot astfel, aspectele de oportunitate care au determinat actul retragerii semnăturilor şi, implicit, renunţarea la un instrument de control parlamentar al Guvernului prevăzut de Constituţie nu intră în competenţa de examinare a Curţii Constituţionale, întrucât vizează însăşi decizia politică de adoptare a legii în cauză, decizie care nu este susceptibilă a fi supusă controlului Curţii câtă vreme, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituţie, "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării".

6.De asemenea, actul concret al adoptării Legii educaţiei naţionale, criticat din perspectiva modului în care Parlamentul a respectat propriile regulamente, a raporturilor dintre structuri ale Camerelor Parlamentului - respectiv birourile permanente şi plenul celor două Camere, dintre majoritatea şi opoziţia parlamentară şi chiar în interiorul opoziţiei parlamentare, în contextul constatării de Curtea Constituţională a două conflicte juridice de natură constituţională dintre Parlament şi Guvern în legătură cu derularea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului cu privire la acelaşi act normativ, nu poate face obiectul examinării realizate de Curtea Constituţională în cadrul competenţei sale prevăzute de art. 146 lit. a) din Constituţie.

7.Curtea reţine în acest sens, în acord cu jurisprudenţa sa constantă în materie - Decizia nr. 413 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, sau Decizia nr. 1.237 din 6 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 24 noiembrie 2010 - că nu este de competenţa sa analizarea eventualelor încălcări ale regulamentelor Camerelor. Prin ultima decizie menţionată, Curtea Constituţională a statuat că, "în lipsa unei competenţe exprese şi distincte, nu îşi poate extinde controlul şi asupra actelor de aplicare a regulamentelor, întrucât ar încălca însuşi principiul autonomiei regulamentare al celor două Camere, instituit prin art. 64 alin. (1) teza întâi din Legea fundamentală. În virtutea acestui principiu fundamental, aplicarea regulamentului este o atribuţie a Camerei [...], aşa încât contestaţiile [...] privind actele concrete de aplicare a prevederilor regulamentului sunt de competenţa exclusivă a Camerei [...], aplicabile, în acest caz, fiind căile şi procedurile parlamentare stabilite prin propriul regulament, după cum şi desfăşurarea procedurii legislative parlamentare depinde hotărâtor de prevederile aceluiaşi regulament, care, evident, trebuie să concorde cu normele şi principiile fundamentale. Analiza Curţii este una în drept, fără a viza aspecte de fapt ale procedurii parlamentare".

8.Curtea reaminteşte în acest context, creat printr-o succesiune de acte ale Guvernului, respectiv ale Parlamentului, precum şi de conflicte juridice de natură constituţională între cele două autorităţi, în legătură cu angajarea răspunderii asupra proiectului Legii educaţiei naţionale, că rolul său este, potrivit art. 142 alin. (1) din Legea fundamentală, acela de "garant al supremaţiei Constituţiei". Curtea Constituţională nu aparţine niciuneia dintre puterile statului, însă, prin competenţele conferite de Constituţie şi de legea sa de organizare şi funcţionare, sprijină buna funcţionare a acestor puteri, în cadrul raporturilor constituţionale de separaţie, echilibru, colaborare şi control reciproc. Acest sprijin, concretizat în interpretarea şi aplicarea textelor constituţionale, texte care, reglementând principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, asigură, printrun sistem complex de controale şi îngrădiri, premisele legislative necesare funcţionării democratice a statului, se exercită cu respectarea unor reguli de competenţă expres şi limitativ prevăzute de Constituţie şi de Legea nr. 47/1992. Niciuna dintre aceste competenţe nu poate fi interpretată în sensul conferirii posibilităţii Curţii de a substitui vreuna dintre puteri şi nici în sensul dobândirii de către aceasta a unui rol de decident în cadrul unor eventuale dispute politice dintre puterile statului sau autorităţile care le reprezintă. În materia conflictelor dintre autorităţi, Constituţia prevede, prin dispoziţiile art. 146 lit. e), o singură competenţă a Curţii Constituţionale, şi anume aceea de a soluţiona "conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice [...]". Astfel fiind, celelalte aspecte invocate de autorul sesizării, care pun în discuţie, cu raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (4), respectiv art. 114 din Constituţie, situaţii conflictuale implicând Guvernul şi Parlamentul, respectiv structuri parlamentare, în legătură cu adoptarea Legii educaţiei naţionale, excedează competenţei Curţii Constituţionale, prevăzută de art. 146 lit. a) din Constituţie.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţia României, republicată, precum şi al art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,

Cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Constată că sesizarea de neconstituţionalitate referitoare la Legea educaţiei naţionale este inadmisibilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Dezbaterea a avut loc la data de 4 ianuarie 2011 şi la aceasta au participat: Augustin Zegrean, preşedinte, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Mircea Ştefan Minea, Iulia Antoanella Motoc, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan, Tudorel Toader, judecători.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Prim-magistrat-asistent,

Marieta Safta

OPINIE SEPARATĂ

În dezacord cu opinia majoritară, considerăm că Legea educaţiei naţionale este neconstituţională, iar sesizarea de neconstituţionalitate trebuia să fie admisă.

Neconstituţionalitatea extrinsecă rezultă, în primul rând, din perpetuarea viciilor de neconstituţionalitate constatate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.557 din 18 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 19 ianuarie 2010. Constatând neconstituţionalitatea Legii educaţiei, adoptată prin aceeaşi procedură a angajării răspunderii Guvernului, în temeiul prevederilor art. 114 din Constituţie, Curtea Constituţională a statuat că "La această modalitate simplificată de legiferare trebuie să se ajungă în extremis atunci când adoptarea proiectului de lege în procedură obişnuită sau în procedura de urgenţă nu mai este posibilă ori atunci când structura politică a Parlamentului nu permite adoptarea proiectului de lege în procedura uzuală sau de urgenţă". Considerentele deciziei citate îşi menţin valabilitatea cu atât mai mult cu cât noua Lege a educaţiei naţionale a fost adoptată prin angajarea răspunderii Guvernului, în timp ce proiectul de lege, având acelaşi iniţiator, se află în proces de legiferare la Senat, în calitate de Cameră decizională.

Neconstituţionalitatea extrinsecă rezultă, în al doilea rând, şi din perpetuarea viciilor de neconstituţionalitate constatate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 12 noiembrie 2010, decizie prin care instanţa de contencios constituţional a statuat că angajarea răspunderii de către Guvern în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în temeiul art. 114 alin. (1) din Constituţie, asupra proiectului Legii educaţiei naţionale este neconstituţională şi a declanşat un conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Parlament, în condiţiile în care proiectul de lege se află în proces de legiferare la Senat, în calitate de Cameră decizională, întrucât prin exercitarea de către Guvern a unei competenţe, cu nerespectarea cadrului constituţional, s-a încălcat competenţa Parlamentului de unică autoritate legiuitoare.

Dacă un fapt ilicit are consecinţe ilicite, tot astfel, un fapt neconstituţional are consecinţe neconstituţionale. Neconstituţionalitatea procedurii angajării răspunderii Guvernului asupra proiectului Legii educaţiei naţionale, astfel cum a fost constatată prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010, nu putea fi acoperită prin continuarea procedurilor parlamentare începute în acest sens. Numai o procedură parlamentară declanşată cu respectarea prevederilor art. 114 din Constituţie nu poate fi retrasă de către Guvern, în calitate de iniţiator, în timp ce Parlamentul este obligat să continue derularea acesteia. Pe cale de consecinţă, o procedură parlamentară declarată neconstituţională nu poate fi continuată cu nesocotirea deciziei Curţii Constituţionale şi fără suport constituţional.

Din moment ce angajarea răspunderii Guvernului asupra proiectului de lege a fost declarată neconstituţională, şi rezultatul acestei proceduri, Legea educaţiei naţionale, este tot neconstituţională.

Judecător,

prof. univ. dr. Aspazia Cojocaru

Judecător,

prof. univ. dr. Tudorel Toader