Decizie nr. 537 din 6 iulie 2016

Valer Dorneanu - preşedinte

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 85 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi ale art. 334 alin. (4) din Codul penal, excepţie ridicată de Ministerul Public în dosarele nr. 13.692/180/2013 şi nr. 7.500/740/2014* (3.563/2015) ale Curţii de Apel Bacău - Secţia penală şi Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, care formează obiectul dosarelor Curţii Constituţionale nr. 1.521D/2015 şi nr. 1.655D/2015.

2.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 5 iulie 2016, în prezenţa reprezentatului Ministerului Public, Cosmin Grancea, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Curtea a dispus conexarea Dosarului nr. 1.655D/2015 la Dosarul nr. 1.521D/2015, care este primul înregistrat, iar, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea a dispus amânarea pronunţării pentru data de 6 iulie 2016, dată la care a pronunţat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

3.Prin Încheierea din 28 septembrie 2015 şi Decizia penală nr. 1.491/A din 5 noiembrie 2015, pronunţate în dosarele nr. 13.692/180/2013 şi nr. 7.500/740/2014* (3.563/2015), Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 85 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi ale art. 334 alin. (4) din Codul penal, excepţie ridicată de Ministerul Public, în dosare ce au ca obiect soluţionarea unor apeluri declarate împotriva unor sentinţe penale de condamnare a unor persoane pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute la art. 334 alin. (1) din Codul penal.

4.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că faptele incriminate prin prevederile art. 334 alin. (4) din Codul penal şi art. 85 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, constituie, totodată, contravenţii, potrivit art. 56 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, existând astfel un paralelism în reglementare. Se susţine, totodată, că, potrivit art. 56 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, persoanele care folosesc pe teritoriul României autovehicule înmatriculate în străinătate şi neasigurate în străinătate, potrivit art. 48 alin. (2) din aceeaşi lege, sau a căror asigurare expiră pe durata şederii în România datorează prime de asigurare conform prevederilor legale, iar, potrivit art. 64 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, încălcarea de către persoanele fizice sau juridice a obligaţiei de asigurare, prevăzute la art. 48 şi 56 din legea anterior menţionată, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă şi cu reţinerea certificatului de înmatriculare a autovehiculului până la prezentarea documentului privind încheierea asigurării. Este subliniat faptul că în Preambulul Directivei nr. 2009/103/CE a Parlamentului European şi a Consiliului se arată că interzicerea controlului sistematic al asigurărilor autovehiculelor ar trebui să fie aplicată atât în cazul vehiculelor care îşi au locul obişnuit de staţionare pe teritoriul altui stat membru, cât şi în cazul vehiculelor care staţionează în mod obişnuit pe teritoriul unei ţări terţe, dar care provine de pe teritoriul unui alt stat membru, iar controalele ce pot fi autorizate sunt numai controale nesistematice, care nu au un caracter discriminatoriu şi care sunt efectuate în cadrul unui control care nu vizează în mod exclusiv faptul de a verifica dacă vehiculul este asigurat. Se conchide că dispoziţiile legale anterior enunţate creează un regim juridic diferit pentru automobilele înmatriculate în celelalte state membre ale Uniunii Europene, faţă de cel specific automobilelor înmatriculate în România, cu consecinţa încălcării, prin textele criticate, a prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie. Se susţine, de asemenea, că dispoziţiile art. 85 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi ale art. 334 alin. (4) din Codul penal contravin prevederilor art. 25 din Constituţie privind libera circulaţie.

5.Curtea de Apel Bacău - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că prevederile art. 85 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 au fost abrogate prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, aşa încât dispoziţiile art. 85 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 nu au mai fost aplicabile simultan cu dispoziţiile art. 334 alin. (4) din Codul penal, motiv pentru care nu poate fi reţinut un paralelism în reglementare. Se mai arată că norma constituţională de la art. 20 alin. (2) prevede aplicarea prioritară a reglementărilor internaţionale, însă doar a celor ce reglementează drepturi fundamentale.

6.Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că dispoziţiile art. 334 alin. (4) din Codul penal sunt clare şi previzibile, necontravenind normelor constituţionale şi normelor europene invocate de autorul excepţiei.

7.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

8.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se susţine că, în mod greşit, s-a reţinut sancţionarea, prin legislaţia în vigoare, a faptelor prevăzute în cuprinsul textului criticat, atât ca infracţiune, cât şi drept contravenţie. Se arată că, potrivit prevederilor art. 85 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, "Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tractarea unei remorci ale cărei plăcuţe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare au fost retrase sau a unui vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulaţie în România, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani", text identic cu dispoziţiile art. 334 alin. (4) din Codul penal, dar că prevederile art. 85 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 au fost abrogate prin art. 121 pct. 1 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, aşa încât paralelismul legislativ arătat în susţinerea excepţiei nu există. Se arată, totodată, că prevederile art. 334 alin. (4) din Codul penal, - la fel ca şi cele ale art. 85 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, anterior intrării în vigoare a Codului penal actual, - reglementează situaţia încălcării dispoziţiilor legale referitoare la conducerea pe drumurile publice a unui vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are dreptul de a circula în România, pe când contravenţia prevăzută la art. 64 din Legea nr. 134/1995 constă în nerespectarea obligaţiei de asigurare, prevăzută la art. 56 din aceeaşi lege, şi nu în conducerea unui astfel de autovehicul pe drumurile publice, faptă ce prezintă un pericol social care justifică aplicarea unei sancţiuni penale.

9.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 85 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi ale art. 334 alin. (4) din Codul penal. Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine, însă, că sunt criticate prevederile art. 85 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006 şi ale art. 334 alin. (4) din Codul penal, prin raportare la cele ale art. 64 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 303 din 30 decembrie 1995, care au următorul cuprins:

–Art. 85 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002: "Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tractarea unei remorci ale cărei plăcuţe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare au fost retrase sau a unui vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulaţie în România, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani.";

–Art. 334 alin. (4) din Codul penal: "Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tractarea unei remorci ale cărei plăcuţe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare au fost retrase sau a unui vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulaţie în România, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.";

–Art. 64 alin. (1) din Legea nr. 136/1995: "Încălcarea de către persoanele fizice sau juridice a obligaţiei de asigurare prevăzute la art. 48 şi 56 constituie contravenţie şi se sancţionează [...]".

12.Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 cu privire la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 23 alin. (12) referitor la legalitatea pedepsei, art. 25 cu privire la libera circulaţie şi art. 148 alin. (2) privind integrarea în Uniunea Europeană, precum şi dispoziţiilor art. 4 din Protocolul adiţional nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori.

13.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că art. 334 face parte din capitolul II - Infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice al titlului VII - Infracţiuni contra siguranţei publice al Părţii speciale a Codului penal şi are denumirea marginală "Punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat", având ca obiect juridic relaţiile sociale formate în domeniul asigurării bunei desfăşurări a circulaţiei pe drumurile publice, circulaţie care trebuie să se realizeze în condiţii de legalitate. Astfel, art. 334 din Codul penal incriminează, la alin. (4), activitatea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sau de tractare a unei remorci ale cărei plăcuţe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare au fost retrase sau a unui vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulaţie în România. Aceeaşi faptă a fost incriminată, în trecut, prin dispoziţiile art. 85 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, care au fost abrogate prin prevederile art. 121 pct. 1 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.

14.Spre deosebire de norma penală anterior analizată, dispoziţiile art. 64 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România reglementează drept contravenţie fapta de încălcare de către persoana fizică sau juridică a obligaţiei de asigurare prevăzute la art. 48 şi 56 din aceeaşi lege, pe care o sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei şi cu reţinerea certificatului de înmatriculare a autovehiculului, până la prezentarea documentului privind încheierea asigurării. Conform art. 56 anterior menţionat, persoanele care folosesc pe teritoriul României autovehicule înmatriculate în străinătate şi neasigurate în străinătate, potrivit art. 48 alin. (2) din Legea nr. 136/1995, sau a căror asigurare expiră pe durata şederii în România datorează prime de asigurare conform prevederilor legale. La rândul său, art. 48 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 prevede obligaţia persoanelor fizice sau juridice, care au în proprietate vehicule supuse înmatriculării/înregistrării în România, precum şi tramvaie, de a încheia contracte de asigurare pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a pagubelor produse prin accidente de vehicule în limitele teritoriale de acoperire şi de a menţine valabilitatea contractului de asigurare prin plata primelor de asigurare, precum şi obligaţia de a aplica pe parbrizul vehiculului sau în alt loc vizibil din exterior vigneta. Totodată, conform alin. (2) al aceluiaşi articol, persoanele care intră pe teritoriul României cu autovehicule înmatriculate în afara teritoriului acestei ţări se consideră asigurate, în condiţiile prezentei legi, în una dintre următoarele situaţii: dacă numărul de înmatriculare atestă asigurarea potrivit legii statului în care este înmatriculat autovehiculul sau acordurilor internaţionale de asigurare valabile în România şi, respectiv, dacă posedă documente internaţionale de asigurare valabile în România.

15.Analizând dispoziţiile legale mai sus arătate, Curtea constată că prevederile art. 334 alin. (4) din Codul penal nu includ, printre ipotezele juridice pe care le reglementează, şi faptele prevăzute la art. 64 alin. (4) din Legea nr. 136/1995. Astfel, art. 334 alin. (4) din Codul penal incriminează activitatea de punere în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, în timp ce prevederile art. 64 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 sancţionează contravenţional fapte referitoare la neîncheierea contractelor de asigurare sau la neplata primelor de asigurare.

16.Pentru acest motiv, Curtea constată că nu poate fi reţinută existenţa unui paralelism de reglementare între dispoziţiile art. 334 alin. (4) din Codul penal şi cele ale art. 64 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, acestea sancţionând, în realitate, penal şi, respectiv, contravenţional, conduite distincte, ce afectează categorii de relaţii sociale distincte. Aşa fiind, textele criticate reglementează în mod clar, precis şi previzibil atât faptele a căror sancţionare o prevăd, cât şi pedepsele penale şi, respectiv, contravenţionale aplicabile, nefiind de natură a contraveni principiului legalităţii incriminării prevăzut la art. 23 alin. (12) din Constituţie şi nici dispoziţiilor art. 4 din Protocolul adiţional nr. 7 la Convenţie, referitor la dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori. Cu privire la principiul legalităţii incriminării, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat, în jurisprudenţa sa, că această cerinţă este îndeplinită atunci când un justiţiabil are posibilitatea de a cunoaşte, din însuşi textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanţe şi în urma obţinerii unei asistenţe judiciare adecvate, care sunt actele şi omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală şi care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora [a se vedea Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Hotărârea din 22 iunie 2000, pronunţată în Cauza Coeme şi alţii împotriva Belgiei, paragraful 145, Hotărârea din 7 februarie 2002, pronunţată în Cauza E.K. împotriva Turciei, paragraful 51, Hotărârea din 29 martie 2006, pronunţată în Cauza Achour împotriva Franţei, paragrafele 41 şi 42, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 33 şi 34].

17.Având în vedere considerente anterior invocate, Curtea constată că textele criticate reglementează aspecte de drept penal şi contravenţional substanţial, motiv pentru care acestea nu încalcă dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie referitoare la dreptul la un proces echitabil, întrucât acestea din urmă au în vedere aspecte procesuale ale cauzelor.

18.De asemenea, Curtea reţine, pe de o parte, că dispoziţiile legale mai sus enunţate se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în ipotezele juridice prevăzute prin textele criticate, iar, pe de altă parte, că persoanele care conduc pe drumurile publice autovehicule sau tractează remorci ale căror plăcuţe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare au fost retrase sau care conduc vehicul înmatriculat în alt stat, care nu au drept de circulaţie în România se află într-o situaţie juridică diferită de cea a persoanelor fizice sau juridice care îşi încalcă obligaţiile de asigurare prevăzute la art. 48 şi art. 56 din Legea nr. 136/1995, motiv pentru care nu poate fi reţinută încălcarea prin acestea a dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, referitoare la principiul egalităţii în drepturi. Or, referitor la acest din urmă principiu, instanţa de contencios constituţional a reţinut, în jurisprudenţa sa, că discriminarea presupune aplicarea unui regim juridic diferit unor situaţii care nu se deosebesc în mod obiectiv şi rezonabil (a se vedea Decizia nr. 263 din 24 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 170 din 18 martie 2009).

19.În ceea ce priveşte pretinsa încălcare prin textele criticate a prevederilor art. 25 din Constituţie, referitor la libera circulaţie, Curtea reţine că acestea nu sunt incidente în cauză, întrucât nu vizează circulaţia pe drumurile publice.

20.Referitor la invocarea în susţinerea excepţiei a dispoziţiilor din Preambulul Directivei nr. 2009/103/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, Curtea reţine că acestea prevăd aspecte referitoare la aplicarea legii.

21.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ministerul Public în dosarele nr. 13.692/180/2013 şi nr. 7.500/740/2014* (3.563/2015) ale Curţii de Apel Bacău - Secţia penală şi Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi constată că dispoziţiile art. 85 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi ale art. 334 alin. (4) din Codul penal, raportate la cele ale art. 64 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bacău - Secţia penală şi Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 6 iulie 2016.

PREŞEDINTELE INTERIMAR AL CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop