Decizia nr. 338 din 22 mai 2018

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 327 lit. a) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Daniel Eugen Muha în Dosarul nr. 83/180/2016/a1.1 al Tribunalului Bacău - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.220D/2016.2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, invocând în acest sens jurisprudența în materie a Curții Constituționale, și anume deciziile nr. 728 din 29 octombrie 2015 și nr. 308 din 9 mai 2017. Mai arată că, potrivit noului Cod de procedură penală, inculpatul are un acces aproape nelimitat la dosarul de urmărire penală, iar avocatul acestuia are dreptul de a participa la actele efectuate de către organele de urmărire penală.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4.Prin Încheierea din 16 iunie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 83/180/2016/a1.1, Tribunalul Bacău - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 327 lit. a) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Daniel Eugen Muha cu ocazia soluționării unei cauze penale aflate în procedura de cameră preliminară.

5.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil și ale art. 24 referitor la dreptul la apărare, întrucât procurorul apreciază că urmărirea penală este completă și emite rechizitoriul, prin care dispune trimiterea în judecată, fără a prezenta inculpatului materialul de urmărire penală, așa cum prevedea art. 257 din Codul de procedură penală din 1968. Arată că textul de lege criticat dă naștere la abuzuri din partea organelor de urmărire penală, întrucât procurorul poate reține caracterul complet al urmăririi numai în temeiul probelor pe care, în mod unilateral și subiectiv, le-a considerat utile cauzei, fără a încunoștința inculpatul de faptul că a fost finalizată urmărirea penală și fără a oferi acestuia posibilitatea formulării unor cereri de administrare de noi probe.

6.Tribunalul Bacău - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, întrucât dispozițiile art. 327 din Codul de procedură penală încalcă prevederile constituționale ale art. 21 alin. (3) teza întâi privind dreptul la un proces echitabil. Astfel, arată că „sesizarea instanței, fără existența unei minime obligații procedurale din partea organului de urmărire penală de prezentare a materialului de urmărire penală inculpatului a priori întocmirii rechizitoriului, reprezintă o încălcare a dreptului la un proces echitabil în accepțiunea națională a acestuia, al cărui standard, în mod paradoxal, în Codul de procedură penală din 1968, era net superior celui actual“. Consideră că dispariția instituției prezentării materialului de urmărire penală - de către organul de cercetare penală, respectiv de către procuror (art. 250 și art. 257 din Codul de procedură penală din 1968) - reprezintă un regres în asigurarea dreptului la un proces echitabil conform standardului intern, chiar dacă, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, posibilitatea consultării în orice moment a dosarului de urmărire penală de către acuzat - drept prevăzut, de altfel, de dispozițiile art. 83 lit. b) din noul Cod de procedură penală - este suficientă pentru a fi respectat standardul Curții de la Strasbourg în materia dreptului la un proces echitabil, drept statuat de prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Legiuitorul național a ales, din motive prezentate în expunerea de motive a proiectului noului cod, să transforme o obligație procedurală a organului de cercetare/urmărire penală într-un drept procesual al suspectului/inculpatului. În opinia judecătorului de cameră preliminară, nu se poate pune însă semnul egal între obligația procedurală care ar fi trebuit să incumbe organului de urmărire penală de a prezenta materialul de urmărire penală la finalizarea acesteia și dreptul procesual prevăzut de dispozițiile art. 83 lit. b) din noul Cod de procedură penală. Apreciază că textul de lege criticat este constituțional doar în măsura în care „este interpretat că implică o obligație procedurală de prezentare a materialului de urmărire penală inculpatului înainte de terminarea urmăririi penale și de sesizarea judecătorului de cameră preliminară prin rechizitoriu“.

7.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru ași exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 327 lit. a) din Codul de procedură penală este neîntemeiată. În acest sens, arată că, potrivit prevederilor art. 78 și ale art. 83 lit. b) din Codul de procedură penală, atât suspectul, cât și inculpatul au „dreptul de a consulta dosarul, în condițiile legii“. Alături de celelalte drepturi procesuale, acest drept i se aduce la cunoștință suspectului/inculpatului înainte de prima sa audiere și i se comunică și în scris, sub semnătură [art. 108 alin. (2) și (3) din Codul de procedură penală]. Conținutul și condițiile de exercitare a acestui drept sunt expres prevăzute de dispozițiile art. 94 din Codul de procedură penală. Astfel, consultarea dosarului presupune dreptul de a studia actele acestuia, dreptul de a nota date sau informații din dosar, precum și de a obține fotocopii [alin. (2)]. Dreptul de a solicita consultarea dosarului se exercită în următoarele condiții: pe tot parcursul procesului penal, fără a putea fi restrâns în mod abuziv [alin. (1)]; în cursul urmăririi penale, procurorul, respectiv organul de cercetare penală (dacă i-a fost delegat de procuror acest drept) stabilește, într-un termen rezonabil, data și durata consultării [alin. (3)]; consultarea dosarului poate fi restricționată, motivat, doar de procuror și numai dacă prin aceasta s-ar putea aduce atingere bunei desfășurări a urmăririi penale, iar după punerea în mișcare a acțiunii penale, restricționarea se poate dispune pentru cel mult 10 zile [alin. (4)]; suspectul și inculpatul au obligația de a păstra confidențialitatea sau secretul datelor și actelor de care au luat cunoștință cu ocazia consultării dosarului [alin. (5)]; inculpatul are dreptul de a lua cunoștință de întreg materialul dosarului de urmărire penală în procedurile desfășurate în fața judecătorului de drepturi și libertăți privind măsurile privative sau restrictive de drepturi [alin. (7)]. Pe lângă consacrarea expresă a dreptului la consultarea dosarului, pentru a garanta suspectului și inculpatului dreptul la apărare, legiuitorul a prevăzut în sarcina organelor judiciare [art. 90 lit. b) raportat la art. 91 alin. (1) din Codul de procedură penală] obligația de a asigura asistență juridică prin desemnarea unui apărător din oficiu ori de câte ori apreciază că suspectul sau inculpatul nu și-ar putea face singur apărarea. Întrucât încălcarea dispozițiilor privitoare la asistența juridică obligatorie atrage sancțiunea nulității absolute [art. 281 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală], iar nerespectarea prevederilor referitoare la consultarea dosarului constituie motiv de nulitate relativă [art. 282 alin. (1) din Codul de procedură penală], rezultă că legiuitorul nu s-a limitat la consacrarea acestor drepturi procesuale, ci a și garantat respectarea lor de către organele judiciare, prin instituirea sancțiunii nulității actelor îndeplinite cu nesocotirea drepturilor în cauză. Așadar, având în vedere prevederile legale mai sus menționate, în situația expusă de autorul excepției, judecătorul de cameră preliminară, chemat să verifice legalitatea actelor de urmărire penală, va putea să dispună anularea lor dacă va constata că, deși se impunea asistența juridică obligatorie, aceasta nu a fost asigurată de procuror sau că organul de urmărire penală nu i-a adus la cunoștință suspectului/inculpatului dreptul de a consulta dosarul ori i-a refuzat, în mod abuziv, exercitarea acestui drept. În fine, apreciază că suspectul și inculpatul beneficiază de acces liber la justiție și se bucură nu doar de recunoașterea, ci și de garantarea dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil.

9.Avocatul Poporului arată că a transmis punctul de vedere în Dosarul Curții Constituționale nr. 84D/2016, în sensul că dispozițiile art. 327 lit. a) din Codul de procedură penală sunt constituționale. Precizează că își menține punctul de vedere anterior exprimat.

10.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 327 lit. a) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: „Atunci când constată că au fost respectate dispozițiile legale care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă și există probele necesare și legal administrate, procurorul:

a)emite rechizitoriu prin care dispune trimiterea în judecată, dacă din materialul de urmărire penală rezultă că fapta există, că a fost săvârșită de inculpat și că acesta răspunde penal;“.

13.În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil și ale art. 24 referitor la dreptul la apărare.

14.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 327 lit. a) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la prevederile art. 21 și ale art. 24 din Constituție - invocate și în prezenta cauză - și față de critici similare.

15.Astfel, prin Decizia nr. 308 din 9 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 2 august 2017, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate și a reținut că, având în vedere întreg cadrul normativ al procesului penal stabilit prin noul Cod de procedură penală, dispozițiile art. 327 lit. a) din acest cod - care reprezintă norme de procedură a căror reglementare este, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, de competența exclusivă a legiuitorului - nu aduc atingere prevederilor constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil și ale art. 24 referitor la dreptul la apărare. În acest sens, Curtea a constatat că dispozițiile de lege criticate nu împiedică inculpatul să ia cunoștință de întregul probatoriu pe care se sprijină acuzația și să solicite administrarea de noi probe în apărarea sa, având în vedere atât garanțiile privind accesul inculpatului la dosarul de urmărire penală, cât și posibilitatea inculpatului de a contesta - în procedura de cameră preliminară - legalitatea administrării probelor în cursul urmăririi penale, iar - în faza de judecată - temeinicia acestora, precum și posibilitatea inculpatului de a solicita administrarea de probe, indiferent dacă au fost sau nu administrate în faza de urmărire penală (paragraful 28).

16.Curtea reține că dispozițiile art. 327 din Codul de procedură penală, care cuprind reglementări cu privire la rezolvarea cauzelor de către procuror, își găsesc corespondent - într-o anumită măsură - în prevederile art. 262 din Codul de procedură penală din 1968. Prin Decizia nr. 82 din 18 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 9 aprilie 2014, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală din 1968, reținând că prerogativele încredințate procurorului de către legiuitor, privind administrarea și aprecierea probelor în cursul urmăririi penale, reprezintă o expresie a rolului Ministerului Public stabilit de prevederile art. 131 din Constituție. Prin aceeași decizie, Curtea a statuat că, potrivit Legii fundamentale, Ministerul Public este o parte componentă a autorității judecătorești, și nu a puterii executive sau a administrației publice și că, în calitatea sa de reprezentant al intereselor generale ale societății și de apărător al ordinii de drept, al drepturilor și libertăților cetățenilor, Ministerului Public, prin procurori, îi revine sarcina ca în faza de urmărire penală să caute, să administreze și să aprecieze probele care servesc la constatarea existenței sau inexistenței infracțiunii, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea tuturor împrejurărilor pentru justa soluționare a cauzei. Analizând pretinsa încălcare prin dispozițiile art. 262 din Codul de procedură penală din 1968 a prevederilor constituționale referitoare la dreptul la apărare, Curtea a constatat că nu se poate susține că acestea aduc atingere art. 24 din Legea fundamentală, întrucât, în măsura în care partea interesată consideră că procurorul a pronunțat în mod discreționar una dintre soluțiile menționate în textul legal criticat, aceasta are posibilitatea, în cazul emiterii rechizitoriului, de a arăta judecătorului în ce constă nelegalitatea comisă, iar, în cazul dispunerii unei soluții de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, pe aceea de a formula, potrivit prevederilor art. 278 și ale art. 278^1 din Codul de procedură penală din 1968, plângere contra actelor procurorului la procurorul ierarhic superior ori la instanța de judecată, după caz.

17.Curtea nu poate reține critica autorului excepției, potrivit căreia dispozițiile art. 327 lit. a) din noul Cod de procedură penală, care vizează rezolvarea cauzelor de către procuror și sesizarea instanței de judecată, încalcă prevederile constituționale ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil și ale art. 24 referitor la dreptul la apărare, pe motiv că procurorul apreciază că urmărirea penală este completă și emite rechizitoriul, prin care dispune trimiterea în judecată, fără a prezenta inculpatului materialul de urmărire penală, așa cum prevedea art. 257 din Codul de procedură penală din 1968.

18.Astfel, Curtea observă că, prin Decizia nr. 728 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 943 din 21 decembrie 2015, a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 321-323 din Codul de procedură penală - care reglementează terminarea urmăririi penale -, întrucât procedura instituită asigură respectarea principiilor constituționale privind dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare, având în vedere garanțiile care o însoțesc cu privire la accesul suspectului și inculpatului la dosarul de urmărire penală. Curtea a reținut că textele de lege menționate stabilesc procedura privind înaintarea de către organul de cercetare penală a dosarului referitor la inculpat și verificarea de către procuror a lucrărilor urmăririi penale, acesta din urmă având posibilitatea ca - în situația în care constată că urmărirea penală nu este completă sau nu a fost efectuată cu respectarea dispozițiilor legale - să restituie cauza organului care a efectuat urmărirea penală în vederea completării sau refacerii acesteia sau să trimită cauza la alt organ de cercetare penală. Curtea a constatat că, așa cum s-a arătat în doctrină, terminarea urmăririi penale potrivit aprecierii organului de cercetare penală are un caracter prezumtiv, întrucât nu pune efectiv capăt fazei de urmărire penală. Procurorul, ca titular al dreptului de a exercita acțiunea penală, este cel care decide cu privire la rezultatul urmăririi, fie prin trimiterea în judecată a inculpatului, fie prin adoptarea altei soluții, acest moment fiind cel care fixează terminarea efectivă a urmăririi penale. De altfel, chiar și terminarea efectivă a urmăririi penale care se hotărăște de procuror are caracter relativ, întrucât există posibilitatea ca urmărirea penală să fie reluată, actele emise de procuror nebucurându-se de autoritate de lucru judecat. Prin urmare, de îndată ce urmărirea penală este terminată, respectiv atunci când organul de cercetare consideră că sunt suficiente probe pentru a se dispune trimiterea în judecată - situație în care este obligatorie punerea în mișcare a acțiunii penale -, clasarea sau renunțarea la urmărirea penală, înaintează dosarul procurorului, însoțit de un referat. Organul de cercetare penală nu este obligat să procedeze la o nouă ascultare a inculpatului înainte de a formula propunerea de trimitere în judecată. După întocmirea referatului de terminare a urmăririi penale, organul de cercetare se dezînvestește de cauză și o înaintează procurorului, existând, însă, posibilitatea să fie reînvestit cu cercetarea dacă procurorul îi restituie dosarul pentru completarea sau refacerea urmăririi penale. În cazul în care procurorul a efectuat personal urmărirea penală, acesta nu va întocmi referat cu privire la terminarea cercetării, însă, în rechizitoriu sau în ordonanța pe care o va emite la momentul terminării efective a urmăririi penale, va face mențiunea cu privire la toate datele proprii acestui act (paragrafele 13 și 14).

19.Prin Decizia nr. 728 din 29 octombrie 2015, citată anterior, Curtea a constatat că noul Cod de procedură penală nu mai stabilește în sarcina organului de urmărire penală obligația prezentării materialului de urmărire penală, fără a se aduce, în acest mod, vreo atingere dreptului la un proces echitabil și dreptului la apărare - consacrate de prevederile art. 21 alin. (3) și ale art. 24 din Constituție -, având în vedere garanțiile acordate suspectului, respectiv inculpatului în cursul urmăririi penale. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 78 și art. 83 lit. a^1)-e) din Codul de procedură penală, suspectul, respectiv inculpatul, are dreptul de a fi informat cu privire la fapta pentru care este cercetat și încadrarea juridică a acesteia, dreptul de a consulta dosarul, în condițiile legii, dreptul de a avea un avocat ales, iar dacă nu își desemnează unul, în cazurile de asistență obligatorie, dreptul de a i se desemna un avocat din oficiu, dreptul de a propune administrarea de probe în condițiile prevăzute de lege. Prin urmare, suspectul, respectiv inculpatul are dreptul de a consulta dosarul de urmărire penală, de a formula plângeri, cereri și memorii, de a propune probe în această fază, cu posibilitatea formulării de plângeri, potrivit dispozițiilor art. 336-339 din Codul de procedură penală, împotriva modului de soluționare a cererilor sale. Totodată, la asigurarea apărării efective a suspectului sau a inculpatului în faza de urmărire penală contribuie, în viziunea noului cod, și reglementarea dreptului general al avocatului suspectului sau inculpatului de a asista la efectuarea actelor de urmărire, așa cum prevăd dispozițiile art. 92 din Codul de procedură penală. Alin. (1) al aceluiași art. 92 permite doar două excepții de la această regulă, și anume, pe de o parte, situația în care se utilizează metodele speciale de supraveghere ori cercetare, prevăzute în cap. IV din titlul IV al Codului de procedură penală, iar, pe de altă parte, percheziția corporală sau a vehiculelor în cazul infracțiunilor flagrante. Cu același prilej, Curtea a constatat că, potrivit prevederilor art. 89 din Codul de procedură penală, suspectul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de unul ori de mai mulți avocați în tot cursul urmăririi penale, iar organele judiciare sunt obligate să îi aducă la cunoștință acest drept. Asistența juridică este asigurată atunci când cel puțin unul dintre avocați este prezent. Dispozițiile art. 90 și ale art. 91 din același cod stabilesc cazurile de asistență juridică obligatorie a suspectului sau inculpatului, respectiv obligația organului judiciar de a lua măsuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu. Potrivit prevederilor art. 94 din Codul de procedură penală, suspectul, respectiv inculpatul sau avocatul acestuia, are dreptul de a solicita consultarea dosarului pe tot parcursul procesului penal. Consultarea dosarului presupune dreptul de a studia actele acestuia, dreptul de a nota date sau informații din dosar, precum și de a obține fotocopii pe cheltuiala suspectului sau inculpatului. În cursul urmăririi penale, procurorul stabilește data și durata consultării într-un termen rezonabil, putând restricționa motivat consultarea dosarului, dacă prin aceasta s-ar putea aduce atingere bunei desfășurări a urmăririi penale. După punerea în mișcare a acțiunii penale, restricționarea se poate dispune pentru cel mult 10 zile. În toate cazurile, avocatului nu îi poate fi restricționat dreptul de a consulta declarațiile suspectului sau inculpatului pe care îl asistă ori îl reprezintă. În vederea pregătirii apărării, avocatul inculpatului are dreptul de a lua cunoștință de întreg materialul dosarului de urmărire penală în procedurile desfășurate în fața judecătorului de drepturi și libertăți privind măsurile privative sau restrictive de drepturi, la care avocatul participă. De asemenea, avocatul suspectului sau inculpatului are dreptul de a formula plângere potrivit dispozițiilor art. 336-339 din Codul de procedură penală (paragrafele 15-17).

20.De asemenea, prin Decizia nr. 802 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 6 februarie 2018, Curtea a reamintit că faza procesuală a camerei preliminare are principala menire de a pregăti cauza în vederea exercitării funcției de judecată, astfel încât instanței de judecată îi rămâne să dezlege doar aspectele de fond ale acuzației, examenul de legalitate a rechizitoriului și a materialului de urmărire penală realizându-se de către judecătorul de cameră preliminară. Or, în condițiile în care dispozițiile art. 342 din Codul de procedură penală, care reglementează obiectul camerei preliminare, se referă, printre altele, la „legalitatea administrării probelor“, Curtea a reținut că fac obiect al verificării în procedura camerei preliminare toate actele de urmărire penală prin care s-au administrat probele pe care se bazează acuzația, pentru a se asigura, în acest fel, garanția de legalitate, independență și imparțialitate. Curtea a reținut, totodată, că verificarea legalității, inclusiv a loialității - componentă intrinsecă a legalității -, administrării probelor de către organele de urmărire penală implică controlul realizat de judecătorul de cameră preliminară cu privire la modul/condițiile de obținere și folosire/administrare a probelor. Judecătorul de cameră preliminară este competent a analiza, din oficiu sau la cerere, probele și actele, prin prisma respectării dispozițiilor legale, nelegalitățile constatate urmând a fi sancționate în măsura și cu sancțiunea permisă de lege. Or, având în vedere acest obiect al procedurii de cameră preliminară, Curtea a subliniat că judecătorul de cameră preliminară trebuie să realizeze o verificare minuțioasă, exclusiv prin prisma legalității, a fiecărei probe și a mijlocului prin care aceasta a fost administrată. Pe cale de consecință, Curtea a reținut că verificarea legalității și loialității demersului judiciar din faza de urmărire penală privind administrarea probelor exclude o cercetare judecătorească formală (paragraful 24).

21.Cu referire la probele obținute în mod nelegal, Curtea a statuat, în Decizia nr. 383 din 27 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 535 din 17 iulie 2015, că o probă nu poate fi obținută nelegal decât dacă mijlocul de probă și/sau procedeul probatoriu prin care este obținută este nelegal, aceasta presupunând nelegalitatea dispunerii, autorizării sau administrării probei. Or, nelegalitatea acestora este sancționată de prevederile art. 102 alin. (3) din Codul de procedură penală, prin aplicarea regimului nulității absolute sau relative. Aceasta deoarece nulitățile, așa cum sunt ele reglementate de dispozițiile art. 280-282 din Codul de procedură penală, privesc doar actele procedurale și procesuale, adică mijloacele de probă și procedeele probatorii, și nicidecum probele în sine, care nu sunt decât elemente de fapt. Prin urmare, este firească aplicarea regimului nulităților, conform prevederilor art. 102 alin. (3) din Codul de procedură penală, doar actelor prin care s-a dispus sau s-a autorizat proba sau actelor prin care s-a administrat aceasta. Doar aceste acte pot fi lovite de nulitate absolută sau relativă, aceasta din urmă presupunând o încălcare a drepturilor unui participant la procesul penal, ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin excluderea probei astfel obținute din procesul penal. Curtea a apreciat că dispozițiile art. 102 alin. (2) din Codul de procedură penală trebuie coroborate cu cele ale alin. (3) al aceluiași text legal, ceea ce înseamnă că probele obținute prin actele prevăzute la art. 102 alin. (3) din Codul de procedură penală nu pot fi folosite în procesul penal în condițiile în care aceste acte sunt lovite de nulitate absolută sau relativă. Cele două alineate nu reglementează instituții diferite, ci presupun întotdeauna aplicarea regimului nulităților în materia probațiunii, așa cum este acesta reglementat de prevederile art. 280-282 din Codul de procedură penală, iar rezultatul nulității actelor, respectiv a mijloacelor de probă și a procedeelor probatorii, determină imposibilitatea folosirii probelor în proces (paragrafele 21 și 22). În același sens este și Decizia nr. 784 din 17 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 10 februarie 2016, paragrafele 37 și 38. 22. Din această perspectivă, Curtea a reținut, în Decizia nr. 840 din 8 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 16 februarie 2016, că limitarea în timp a momentului până la care pot fi invocate nulitățile relative corespunde noii structuri a procesului penal, caracterizată prin introducerea de către legiuitor în cadrul acestuia, prin dispozițiile art. 342-348 din Codul de procedură penală, a etapei camerei preliminare. Aceasta este o etapă distinctă de etapa judecății în fond a cauzei și, totodată, obligatorie în cazul emiterii rechizitoriului prin care se dispune trimiterea în judecată a unei persoane. Competența realizării etapei procesuale a camerei preliminare este atribuită judecătorului de cameră preliminară, care este un organ judiciar de sine stătător, distinct de instanța de judecată, potrivit prevederilor art. 30 lit. d) din Codul de procedură penală, a cărui competență constă atât într-o verificare-filtru a actelor procedurale efectuate până în această etapă a procesului penal, cât și în luarea unor măsuri după finalizarea urmăririi penale, fie prin soluții de netrimitere în judecată, fie prin soluții de trimitere în judecată, dar fără începerea judecății (paragraful 22).

23.Așadar, verificarea legalității probelor, realizată de judecătorul de cameră preliminară, privește conformarea activității de probațiune anterior efectuată de organele de cercetare penală (a mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, a procedeelor probatorii utilizate) cu principiile legalității probelor, respectiv al loialității administrării probelor, în condițiile în care ipotezele reglementate în dispozițiile art. 101 din Codul de procedură penală constituie aspecte de nelegalitate a obținerii probelor. Constatarea - în camera preliminară - a încălcării prescripțiilor procedurale de administrare a probelor, respectiv constatarea obținerii probelor prin utilizarea unor metode nelegale - la cererea părților și a persoanei vătămate, respectiv din oficiu - atrage aplicarea, de către judecătorul de cameră preliminară, a sancțiunii excluderii acestora, în condițiile în care sancționarea acestor nelegalități procedurale protejează legalitatea procesului penal, consfințită, ca principiu, în prevederile art. 2 din Codul de procedură penală. Astfel cum Curtea a statuat în deciziile nr. 383 din 27 mai 2015 și nr. 784 din 17 noiembrie 2015, precitate, în materia probațiunii întotdeauna se aplică regimul nulităților, excluderea probelor de către judecătorul de cameră preliminară fiind condiționată de constatarea nulității actului prin care s-a dispus sau autorizat administrarea probei ori prin care aceasta a fost administrată în cursul urmăririi penale, în cazul nulităților relative - ce constituie regula în această materie - fiind necesară și dovedirea existenței unei vătămări a drepturilor părților care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desființarea actului.

24.În concluzie, din jurisprudența Curții Constituționale mai sus citată reiese că dispozițiile art. 327 lit. a) din Codul de procedură penală nu împiedică inculpatul să ia cunoștință de întregul probatoriu pe care se sprijină acuzația și să solicite administrarea de noi probe în apărarea sa, având în vedere că inculpatul are, pe de o parte, acces la dosarul de urmărire penală, iar, pe de altă parte, posibilitatea de a contesta, în procedura de cameră preliminară, legalitatea administrării probelor în cursul urmăririi penale, respectiv, în faza de judecată, temeinicia acestora, precum și posibilitatea de a solicita administrarea de noi probe.

25.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Daniel Eugen Muha în Dosarul nr. 83/180/2016/a1.1 al Tribunalului Bacău - Secția penală și constată că dispozițiile art. 327 lit. a) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bacău - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 22 mai 2018.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puică