Decizie nr. 166 din 1 aprilie 2004

Costică Bulai - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Lucian Stângu - judecător

Ioan Vida - judecător

Aurelia Popa - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Mihai Paul Neamţ, în calitate de reprezentant al lui Răducu Alin Radu, în Dosarul nr. 9.399/2003 al Judecătoriei Cluj-Napoca.

La apelul nominal răspunde Mihai Paul Neamţ, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Mihai Paul Neamţ formulează o cerere de acordare a unui termen de judecată pentru ca, în acest interval, autorităţile cărora li s-au solicitat puncte de vedere cu privire la critica de neconstituţionalitate să comunice Curţii Constituţionale opinia lor.

Reprezentantul Ministerului Public se opune cererii de amânare a judecării cauzei, arătând că autorităţile publice nu au obligaţia de a transmite Curţii Constituţionale punctul lor de vedere cu privire la excepţia ridicată şi, prin urmare, nu se justifică acordarea unui nou termen.

Examinând cererea, Curtea Constituţională apreciază că au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 24 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, potrivit căruia "preşedintele Curţii Constituţionale (...) va comunică încheierea prin care a fost sesizată Curtea Constituţională preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, indicându-le data până la care pot să trimită punctul lor de vedere", coroborat cu art. 19 din aceeaşi lege, conform căruia, "până la data dezbaterilor, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul pot prezenta, în scris, punctul lor de vedere", şi, în consecinţă, urmează să respingă cererea de amânare.

Cauza fiind în stare de judecată, autorul excepţiei arată că textul de lege criticat excedează intenţiei iniţiale a legiuitorului, instituind o prezumţie de corupţie în sarcina persoanei care îşi exercită profesia de avocat la instanţa de judecată sau la parchetul unde soţul, ruda ori afinul până la gradul al treilea inclusiv îndeplineşte funcţia de magistrat. Autorul excepţiei susţine că textul de lege criticat încalcă dreptul la familie, determinând o renunţare la acesta, şi că, de asemenea, dispoziţia criticată nu îşi găseşte aplicabilitatea în condiţiile în care Codul de procedură civilă prevede deja incompatibilităţi în persoana judecătorului sau procurorului când soţul are vreun interes în soluţionarea pricinii.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, deoarece prevederile legale criticate au mai făcut obiectul controlului de neconstituţionalitate, când Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 190/2000, a constatat că prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 sunt conforme cu dispoziţiile din Legea fundamentală. Deoarece nu au intervenit elemente noi, soluţia şi considerentele deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în acest caz.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 19 noiembrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 9.399/2003, Judecătoria Cluj-Napoca a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Excepţia a fost ridicată de Mihai Paul Neamţ, în calitate de reprezentant al lui Răducu Alin Radu, în dosarul de mai sus, având drept obiect soluţionarea unei acţiuni de divorţ formulate de reclamanta Tania Claudia Radu.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate aduc atingere principiilor constituţionale referitoare la ocrotirea vieţii intime, familiale şi private şi la neîngrădirea dreptului la muncă. În speţă, pentru a ieşi din starea de incompatibilitate prevăzută de norma atacată, reprezentantul autorului excepţiei se vede obligat să procedeze la încetarea relaţiilor familiale stabilite legal sau să determine pe unul dintre membrii familiei sale să exercite limitat drepturile pentru prezervarea dreptului celuilalt.

Judecătoria Cluj-Napoca opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, dispoziţiile legale criticate neîncălcând drepturile reglementate prin textele constituţionale invocate. În acest sens instanţa invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale care a statuat că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, şi art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a transmite punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţia criticată nu contravine principiului constituţional privind respectarea şi ocrotirea vieţii intime, familiale şi private. Instituirea unor incompatibilităţi în exercitarea profesiei de avocat este necesară în vederea asigurării unui act de justiţie imparţial şi obiectiv. În ceea ce priveşte încălcarea dreptului la muncă, textul criticat este în deplin acord cu prevederile art. 53 din Constituţie, republicată.

Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale referitoare la respectarea şi ocrotirea vieţii intime, familiale şi private. Nu poate fi reţinută nici critica de neconstituţionalitate raportată la dispoziţiile art. 41 din Constituţie, republicată, întrucât avocatura este un serviciu public, organizat pe baza unei legi speciale, respectiv Legea nr. 51/1995.

Introducerea unor condiţionări legale pentru exercitarea profesiei de avocat nu reprezintă o îngrădire a dreptului la muncă, ci, dimpotrivă, datorită specificului acestei profesii şi în considerarea interesului public şi a exigenţelor cetăţeanului în relaţiile cu justiţia, s-a cristalizat necesitatea stabilirii prin lege a unor condiţii de exercitare a acestei profesii. Textul legal criticat nu instituie o restrângere a exercitării dreptului la muncă, respectiv a exercitării profesiei de avocat, ci o garanţie legală prevăzută în scopul asigurării probităţii participanţilor la realizarea justiţiei. Interdicţia contestată nu atinge existenţa dreptului şi este impusă de necesitatea apărării unor valori sociale importante, şi anume ordinea şi morala publică.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctul lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, susţinerile reprezentantului autorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 113 din 6 martie 2001, cu modificările şi completările ulterioare, cu următorul conţinut:

–Art. 20 alin. (1): "Profesia de avocat nu poate fi exercitată la instanţa de judecată sau la parchetul unde soţul avocatului sau ruda ori afinul său până la gradul al treilea inclusiv îndeplineşte funcţia de magistrat."

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile art. 26, 38 şi 49 din Constituţia României. După revizuirea Constituţiei şi republicarea acesteia, dispoziţiile invocate au fost cuprinse în art. 26, 41 şi 53, având următorul conţinut:

–Art. 26: "(1) Autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată.

(2)Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.";

–Art. 41: "(1) Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este liberă.

(2)Salariaţii au dreptul la măsuri de protecţie socială. Acestea privesc securitatea şi sănătatea salariaţilor, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe ţară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii deosebite sau speciale, formarea profesională, precum şi alte situaţii specifice, stabilite prin lege.

(3)Durata normală a zilei de lucru este, în medie, de cel mult 8 ore.

(4)La muncă egală, femeile au salariu egal cu bărbaţii.

(5)Dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate.";

–Art. 53: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2)Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii."

Curtea constată că art. 20 alin. (1) din legea susmenţionată nu instituie restrângeri ale exercitării dreptului de a profesa avocatura, ci incompatibilităţi în exercitarea profesiei de avocat la instanţa de judecată sau la parchetul unde soţul, ruda ori afinul până la gradul al treilea inclusiv îndeplineşte funcţia de magistrat. Aceste incompatibilităţi constituie măsuri de protecţie pentru părţi împotriva suspiciunilor privind situaţii de natură să altereze actul de justiţie.

Critica în sensul că textul atacat instituie o prezumţie de corupţie împotriva persoanei care îşi exercită profesia de avocat la instanţa de judecată sau la parchetul unde soţul, ruda ori afinul până la gradul al treilea inclusiv îndeplineşte funcţia de magistrat este nefondată. Interdicţia stabilită în sarcina avocatului, care are rude la o anumită instanţă de judecată, de a lua parte la soluţionarea unui litigiu de către această instanţă nu prezumă reaua-credinţă, ci exprimă grija legiuitorului pentru asigurarea condiţiilor de imparţialitate necesare în rezolvarea unui litigiu în deplin acord cu dispoziţiile art. 124 alin. (2) din Constituţie, republicată.

Incompatibilitatea reglementată de dispoziţia criticată reprezintă o garanţie şi o măsură de protecţie a justiţiabililor care recurg la serviciile unui avocat, ale căror interese trebuie asigurate potrivit legii.

Curtea constată că nu poate fi primită nici susţinerea în sensul că starea de incompatibilitate prevăzută de norma criticată încalcă dreptul la viaţa intimă, familială şi privată, dat fiind că nu are nici o legătură cu acest domeniu de reglementare.

În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea dreptului la muncă, Curtea reţine că textul de lege criticat nu contravine principiului constituţional. Potrivit art. 41 din Constituţie, republicată, şi art. 6 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, dreptul la muncă constă în posibilitatea acordată unei persoane de a-şi câştiga existenţa printr-o muncă liber aleasă sau acceptată.

Or, limitarea prevăzută de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu exclude posibilitatea ca avocatul să-şi exercite profesia în cauzele aflate pe rolul altor instanţe sau de a efectua alte activităţi specifice profesiei de avocat, dreptul la muncă al acestuia nefiind deci încălcat.

Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că nu au fost încălcate nici prevederile art. 53 din Constituţie, republicată.

În acest sens s-a pronunţat Curtea Constituţională şi prin Decizia nr. 45 din 2 mai 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 12 mai 1995, şi Decizia nr. 190 din 10 octombrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 5 februarie 2001.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să reconsidere această jurisprudenţă, atât considerentele acestor decizii, cât şi soluţiile pronunţate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi al art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Mihai Paul Neamţ, în calitate de reprezentant al lui Răducu Alin Radu, în Dosarul nr. 9.399/2003 al Judecătoriei Cluj-Napoca.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 1 aprilie 2004.

PREŞEDINTE,

prof. univ. dr. COSTICĂ BULAI

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru