Decizie nr. 20 din 17 octombrie 2011

Dosar nr. 20/2011

Completul competent să judece recursul în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 20/2011 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 330^6 alin. (2) din Codul de procedură civilă, modificat şi completat prin Legea nr. 202/2010, şi ale art. 27^2 alin. (2) lit. b) din Regulamentul de organizare şi funcţionare administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Şedinţa completului este prezidată de doamna judecător Rodica Aida Popa, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror şef adjunct Antonia Eleonora Constantin.

La şedinţa de judecată participă magistratul-asistent şef al Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, domnul Bogdan Georgescu, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27^3 din Regulamentul de organizare şi funcţionare administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 150 (fost art. 145) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, art. 103 lit. a) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare, republicată, cu modificările ulterioare, referitor la cuantumul indemnizaţiei de concediu aferent anului şcolar 2009-2010, cuvenit personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar de stat.

Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, astfel cum a fost formulat şi motivat în scris, şi a solicitat admiterea acestuia ca urmare a constatării existenţei unei jurisprudenţe neunitare cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 150 (fost art. 145) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, art. 103 lit. a) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare, republicată, cu modificările ulterioare, referitor la cuantumul indemnizaţiei de concediu aferent anului şcolar 2009-2010, cuvenit personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar de stat. Totodată, reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a precizat că aceleaşi sunt concluziile şi faţă de recursul în interesul legii promovat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava.

Preşedintele completului de judecată, doamna judecător Rodica Aida Popa, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra recursurilor în interesul legii.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra recursurilor în interesul legii, constată următoarele:

1.Problema de drept care a generat practica neunitară

Recursurile în interesul legii vizează interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 150 (fost art. 145) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, art. 103 lit. a) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare, republicată, cu modificările ulterioare, cu privire la cuantumul indemnizaţiei de concediu aferent anului şcolar 2009-2010, cuvenit personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar de stat.

2.Examenul jurisprudenţial

Prin recursurile în interesul legii se arată că în practica judiciară nu există un punct de vedere unitar cu privire la litigiile având ca obiect cererile personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar de stat de obligare a ordonatorilor de credite la plata indemnizaţiei de concediu aferente anului şcolar 2009-2010, în cuantum integral, fără aplicarea diminuării cu 25%, prevăzută de art. 1 din Legea nr. 118/2010, cu modificările şi completările ulterioare.

3.Soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreşti

3.1.Unele instanţe de judecată au apreciat că personalul didactic şi didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar de stat are dreptul la indemnizaţia de concediu aferentă anului şcolar 2009-2010, în cuantum integral, fără aplicarea diminuării cu 25%, prevăzută de art. 1 din Legea nr. 118/2010, cu modificările şi completările ulterioare. Aceste instanţe au reţinut, în esenţă, că, în raport cu calitatea reclamanţilor de personal contractual, sunt aplicabile normele dreptului comun în materie, respectiv prevederile art. 150 (fost art. 145) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, ale art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992, republicată, cu modificările ulterioare, şi ale art. 59 alin. 4 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010, precum şi dispoziţiile art. 103 lit. a) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare, ale pct. 21-26 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învăţământ, emise în aplicarea art. 103 din Legea nr. 128/1997 şi a Hotărârii Guvernului nr. 250/1992, republicată, aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 3.251/1998, precum şi ale art. 29 alin. (4) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură de învăţământ 2007-2008. În esenţă, aceste instanţe au reţinut faptul că Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările şi completările ulterioare, a intrat în vigoare la data de 3 iulie 2010, iar dreptul cadrelor didactice la indemnizaţia de concediu s-a născut cu cel puţin 5 zile înainte de plecarea în concediu, adică anterior datei indicate mai sus.

3.2.Alte instanţe au avut un punct de vedere contrar celui expus anterior, în sensul că sunt neîntemeiate cererile personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar de stat de obligare a ordonatorilor de credite la plata indemnizaţiei de concediu de odihnă aferente anului şcolar 2009-2010, în cuantum integral, fără aplicarea diminuării cu 25%, prevăzută de art. 1 din Legea nr. 118/2010, cu modificările şi completările ulterioare. În esenţă, aceste instanţe au reţinut că indemnizaţia de concediu de odihnă se calculează în raport cu media zilnică a veniturilor din fiecare lună în care se efectuează acest concediu, cu aplicarea dispoziţiilor din Legea nr. 118/2010, cu modificările şi completările ulterioare.

4.Opinia procurorului general

Procurorul general a opinat în sensul că a doua orientare jurisprudenţială, referitoare la aplicabilitatea reducerii cu 25% a indemnizaţiilor pentru concediul de odihnă aferent anului şcolar 2009-2010, ca efect al intrării în vigoare a Legii nr. 118/2010, cu modificările şi completările ulterioare, este în acord cu litera şi spiritul legii.

În esenţă, procurorul general a argumentat în sensul că indemnizaţia de concediu cuvenită personalului didactic şi didactic auxiliar se calculează în raport cu numărul zilelor de concediu înmulţite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime şi, după caz, a indemnizaţiei pentru funcţia de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu de odihnă, iar această indemnizaţie devine scadentă zi cu zi, pe măsură ce concediul de odihnă este efectuat, şi se calculează prin raportare la media veniturilor, zi cu zi, din perioada în care concediul se derulează. Astfel, în raport cu modalitatea legală de determinare a indemnizaţiei pentru concediul legal de odihnă aferent anului şcolar 2009-2010 şi cu principiul neretroactivităţii legii civile, diminuarea acestei indemnizaţii cu 25%, ca efect al intrării în vigoare a Legii nr. 118/2010, cu modificările şi completările ulterioare, este aplicabilă acelor indemnizaţii corespunzătoare concediului de odihnă efectuat după data intrării în vigoare a legii respective.

5.Raportul asupra recursurilor în interesul legii

Raportul cuprinde soluţiile diferite date problemei de drept şi argumentele pe care se fundamentează, doctrina şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale relevante, propunând un proiect de soluţie care a împărtăşit practica judecătorească de respingere a cererilor personalului didactic şi didactic auxiliar de obligare a ordonatorilor de credite la plata indemnizaţiei de concediu aferente anului şcolar 2009-2010, în cuantum integral, fără aplicarea diminuării cu 25%, prevăzută de art. 1 din Legea nr. 118/2010, cu modificările şi completările ulterioare.

6.Înalta Curte

Înalta Curte a fost învestită, pe calea recursului în interesul legii, cu pronunţarea unei decizii prin care să se asigure interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la art. 150 (fost art. 145) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, art. 103 lit. a) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare, republicată, cu modificările ulterioare, în ceea ce priveşte cuantumul indemnizaţiei de concediu de odihnă aferent anului şcolar 2009-2010, cuvenit personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar de stat.

Conform art. 150 (fostul art. 145) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizaţie de concediu care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizaţiile şi sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă.

Instanţa de contencios constituţional a interpretat reglementarea legală anterior citată în sensul că stabileşte nivelul minim al indemnizaţiei pentru perioada concediului de odihnă, care nu poate fi mai mic decât valoarea totală a drepturilor salariale cuvenite pe perioada respectivă, calculată pe baza mediei zilnice a veniturilor, înmulţită cu numărul zilelor de concediu; textul aflat în discuţie nu reprezintă altceva decât o concretizare a dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din Constituţia României, republicată, care consacră dreptul salariaţilor la concediul de odihnă plătit, drept care, ca şi celelalte măsuri de protecţie socială a muncii, se stabileşte de lege; ca atare, legiuitorul este îndreptăţit să stabilească modul de calcul al valorii, indemnizaţiei de concediu cuvenite (Decizia Curţii Constituţionale nr. 385/2007).

Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, acest act normativ se aplică şi raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conţin dispoziţii specifice derogatorii.

Totodată, art. 278 alin. (1) [fost art. 295 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată] prevede că dispoziţiile acestui cod se întregesc cu celelalte dispoziţii cuprinse în legislaţia muncii şi, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispoziţiile legislaţiei civile.

În perioada aflată în discuţie (anul şcolar 2009-2010), dreptul la concediu de odihnă al personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar de stat a fost reglementat de art. 103 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 17 teza întâi din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992, republicată, cu modificările ulterioare, prevede că modul de efectuare a concediului de odihnă cuvenit personalului didactic se va stabili de Ministerul Învăţământului.

Ca atare, ministrul educaţiei naţionale a emis Ordinul nr. 3.251/1998 prin care au fost aprobate Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învăţământ, emise în aplicarea art. 103 din Legea nr. 128/1997, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Hotărârii Guvernului nr. 250/1992, republicată, cu modificările ulterioare.

În cauză sunt aplicabile actele normative cu caracter special, mai precis art. 103 din Legea nr. 128/1997, cu modificările şi completările ulterioare, art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992, republicată, cu modificările ulterioare, şi pct. 21-26 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învăţământ, emise în aplicarea art. 103 din Legea nr. 128/1997 şi a Hotărârii Guvernului nr. 250/1992, republicată, aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 3.251/1998:

–art. 103 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare:

Art. 103. – Cadrele didactice beneficiază de dreptul la concediu astfel:

a)concediul anual cu plata, în perioada vacanţelor şcolare, respectiv universitare, cu o durată de cel puţin 62 de zile, exclusiv duminicile şi sărbătorile legale; în cazuri bine justificate, conducerea instituţiei de învăţământ poate întrerupe concediul legal, persoanele în cauză urmând a fi remunerate pentru munca depusă; normele metodologice referitoare la efectuarea concediului legal vor fi elaborate de Ministerul Învăţământului împreună cu sindicatele recunoscute pe plan naţional;

–art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare, republicată, cu modificările ulterioare:

Art. 7. – (1) Pe durata concediului de odihnă, salariaţii au dreptul la o indemnizaţie calculată în raport cu numărul de zile de concediu înmulţite cu media zilnică a salariului de bază, sporului de vechime şi, după caz, indemnizaţiei pentru funcţia de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu de odihnă.

(2)Media zilnică a veniturilor prevăzute la alin. (1) se stabileşte în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare lună în care se efectuează zilele de concediu.

(3)Pentru salariaţii încadraţi cu fracţiuni de normă, indemnizaţia de concediu de odihnă se calculează avându-se în vedere veniturile prevăzute la alin. (1), cuvenite pentru fracţiunea sau fracţiunile de normă care se iau în calcul.

(4)Prevederile alin. (1)-(3) se aplică şi în cazul efectuării concediului restant din anul 1991. (5) Indemnizaţia de concediu de odihnă se plăteşte cu cel puţin 5 zile înaintea plecării în concediu.;

–Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învăţământ, emise în aplicarea art. 103 din Legea nr. 128/1997 şi a Hotărârii Guvernului nr. 250/1992, republicată, aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 3.251/1998:

–pct. 21: "Pe durata concediului de odihnă, cadrele didactice au dreptul la o indemnizaţie, calculată în raport cu numărul zilelor de concediu înmulţite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime şi, după caz, a indemnizaţiei pentru funcţia de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu; în cazul în care concediul de odihnă se efectuează în cursul a două luni consecutive, media veniturilor se calculează distinct pentru fiecare lună în parte.";

–pct. 22: "Media zilnică a veniturilor se stabileşte în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare lună în care se efectuează zilele de concediu de odihnă.";

–pct. 23: "În calculul indemnizaţiei concediului de odihnă acordat personalului didactic se iau în considerare şi sporurile care fac parte din salariul de bază, conform Legii nr. 128/1997.";

–pct. 24: "Orice convenţie prin care se renunţă, în totalitate sau în parte, la dreptul la concediul de odihnă este interzisă.";

–pct. 25: "Pentru cei încadraţi cu fracţiuni de normă, indemnizaţia de concediu se calculează avându-se în vedere veniturile prevăzute la pct. 21-23, cuvenite pentru fracţiunea de normă sau fracţiunile de normă care se iau în calcul.";

–pct. 26: "Indemnizaţia de concediu de odihnă se plăteşte cu cel puţin 5 zile înaintea plecării în concediu."

La data de 3 iulie 2010 a intrat în vigoare Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările şi completările ulterioare, care, în art. 1, prevede următoarele:

Art. 1. – (1) Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizaţiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizaţii şi alte drepturi salariale, precum şi alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.

(2)În situaţia în care din aplicarea prevederilor alin. (1) rezultă o valoare mai mică decât valoarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, suma care se acordă este de 600 lei.

La soluţionarea recursului în interesul legii sunt avute în vedere şi argumente referitoare la noţiunea de ierarhie a actelor normative, relaţia existentă între legea generală şi legea specială şi principiul neretroactivităţii legii, precum şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 872 din 25 iunie 2010, prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 1-8 şi cele ale art. 10-17 din Legea nr. 118/2010, cu modificările şi completările ulterioare, sunt constituţionale.

Algoritmul de calcul al indemnizaţiei cuvenite personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar de stat pentru concediul de odihnă este diferit de cel stabilit prin art. 150 (fostul art. 145) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, pentru celelalte categorii de salariaţi, în cazul cărora se are în vedere media zilnică a salariilor de bază, indemnizaţiilor şi sporurilor cu caracter permanent din ultimele 3 luni anterioare celei în care se efectuează concediul.

Or, în baza prevederilor pct. 21 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învăţământ, emise în aplicarea art. 103 din Legea nr. 128/1997 şi a Hotărârii Guvernului nr. 250/1992, republicată, aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 3.251/1998, indemnizaţia de concediu cuvenită personalului didactic se calculează în raport cu numărul zilelor de concediu înmulţite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime şi, după caz, a indemnizaţiei pentru funcţia de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu.

Din interpretarea prevederii normative anterior citate rezultă faptul că indemnizaţia de concediu de odihnă cuvenită personalului didactic devine scadentă zi cu zi, pe măsură ce concediul este efectuat, şi se calculează prin raportare tot la media veniturilor, zi cu zi, din perioada în care concediul se efectuează.

Având în vedere modalitatea de calcul al indemnizaţiei de concediu de odihnă pentru personalul didactic anterior prezentată, dar şi principiul neretroactivităţii legii, reducerea cu 25% statuată prin art. 1 din Legea nr. 118/2010, cu modificările şi completările ulterioare, este aplicabilă şi indemnizaţiei aflate în discuţie, desigur de la momentul intrării în vigoare a acestui act normativ (3 iulie 2010), în contextul în care concediul de odihnă este efectuat după această dată.

O altă interpretare juridică ar conduce la încălcarea principiului egalităţii în drepturi, consacrat în art. 16 alin. (1) din Constituţia României, republicată, pentru că indemnizaţia de concediu înlocuieşte salariul (care devine scadent pe măsura prestării activităţii), motiv pentru care aceasta devine scadentă în aceeaşi modalitate. În caz contrar, salariatul aflat în activitate, după data de 3 iulie 2010, ar obţine venituri salariale inferioare celor obţinute de salariatul care se află în concediu de odihnă în aceeaşi perioadă.

Cu alte cuvinte, chiar dacă art. 1 din Legea nr. 118/2010, cu modificările şi completările ulterioare, nu conţine o referire expresă la indemnizaţia de concediu de odihnă a personalului din învăţământ, aceasta este strâns legată prin modul de calcul de drepturile salariale cuvenite pentru fiecare lună calendaristică în care se efectuează concediul de odihnă, drepturi salariale pentru care diminuarea de 25% se aplică în mod indiscutabil.

Pe de altă parte, pct. 26 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învăţământ, emise în aplicarea art. 103 din Legea nr. 128/1997 şi a Hotărârii Guvernului nr. 250/1992, republicată, aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 3.251/1998, prevede faptul că indemnizaţia de concediu de odihnă se plăteşte cu cel puţin 5 zile înaintea plecării în concediu.

Această dispoziţie normativă nu poate influenţa aplicarea criteriilor pe baza cărora se stabileşte cuantumul indemnizaţiei de concediu de odihnă. Ea reglementează doar plata în avans a acestor drepturi băneşti, fiind vorba despre un beneficiu al legii conferit salariaţilor din învăţământ.

Ca atare, indemnizaţia de concediu de odihnă se acordă pentru perioada în care acesta se efectuează, iar nu pentru perioada în care s-a prestat activitate şi s-a primit salariu.

În altă ordine de idei, prin aplicarea art. 1 din Legea nr. 118/2010, cu modificările şi completările ulterioare, nu se realizează încălcarea dreptului de proprietate, prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, la data adoptării Legii nr. 118/2010, cu modificările şi completările ulterioare, reclamanţii nu erau beneficiarii unui drept de proprietate asupra unui "bun", în sensul instrumentului internaţional anterior arătat, adică în legătură cu dreptul la indemnizaţia de concediu într-un cuantum nediminuat pentru zilele de concediu efectuate după momentul intrării în vigoare a legii, mai precis după data de 3 iulie 2010.

Pe aspectul supus analizei se impune a aminti faptul că art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie reglementează trei reguli de bază, şi anume:

a)principiul respectării proprietăţii;

b)privarea de proprietate în interes public şi condiţiile în care aceasta poate fi făcută; şi c) controlul folosinţei bunurilor.

Cu privire la prima regulă enunţată anterior trebuie analizat dacă la data adoptării Legii nr. 118/2010, cu modificările şi completările ulterioare, reclamanţii erau titularii unui drept de proprietate asupra unui bun în sensul Convenţiei în ceea ce priveşte indemnizaţia cuvenită pentru zilele de concediu efectuate după data de 3 iulie 2010.

În urma analizării jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului nu s-a identificat vreo cauză în care instanţa europeană să fi stabilit că "salariul" pentru o perioadă viitoare (prin asimilare, şi indemnizaţia de concediu) reprezintă un "bun".

Pe de altă parte, se reţine faptul că Legea nr. 118/2010, cu modificările şi completările ulterioare, are aplicabilitate doar pentru viitor, respectiv doar în privinţa salariilor la care vor avea dreptul categoriile de salariaţi vizaţi de acest act normativ după data de 3 iulie 2010 şi care, în mod evident, vor deveni exigibile după această dată, ştiut fiind faptul că drepturile salariale devin scadente zi cu zi pe măsura prestării muncii în favoarea angajatorului.

De altfel, în jurisprudenţa instanţei de la Strasbourg în care a fost analizată problema acordării drepturilor salariale au fost stabilite unele principii, după cum se va preciza în continuare.

În Hotărârea din 19 aprilie 2007, pronunţată în Cauza Vilho Eskelinen contra Finlandei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat următoarele: "Convenţia nu conferă dreptul de a continua să primeşti un salariu într-un anume cuantum [...].

O creanţă poate fi considerată o valoare patrimonială, în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1, dacă are o bază suficientă în dreptul intern, de exemplu dacă este confirmată prin jurisprudenţa bine stabilită a instanţelor de judecată." (paragraful 94 din hotărâre).

În Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko contra Ucrainei, se precizează faptul că: "[...] este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaţilor săi din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare. Totuşi, dacă printr-o dispoziţie legală în vigoare se stabileşte plata unor sporuri şi condiţiile pentru aceasta au fost îndeplinite, autorităţile nu pot, în mod deliberat, să amâne plata lor, atâta vreme cât dispoziţiile legale sunt în vigoare." (paragraful 23 din hotărâre).

Totodată, se reţine că politica salarială a personalului bugetar este atributul exclusiv al statului, cuantumul drepturilor de natură salarială fiind indisolubil legat de nivelul resurselor bugetului din care acestea se achită, iar statul, prin legislativul său, dispune de o largă latitudine, prin prisma Convenţiei, de a stabili politica economică şi socială a ţării (Hotărârea din 21 februarie 1986, pronunţată în Cauza James şi alţii împotriva Marii Britanii).

De asemenea, "speranţa legitimă", invocată de reclamanţi, a fost reţinută de aceeaşi Curte europeană ca reprezentând un "bun", în sensul primei reguli a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, în special atunci când în favoarea particularilor a fost recunoscut printr-o hotărâre judecătorească dreptul la o creanţă suficient de bine determinată împotriva statului pentru a fi exigibilă (Hotărârea din 15 iunie 2010, pronunţată în Cauza Mureşanu contra României) sau atunci când, din cauza frecventelor modificări legislative, în special prin intervenţia Guvernului prin ordonanţe succesive, s-a căutat să se contracareze măsurile legislative dispuse de Parlament cu privire la anumite politici ale statului (în acest sens, a se vedea şi: Hotărârea nr. 7 din 21 iulie 2005, pronunţată în Cauza Străin şi alţii împotriva României; Hotărârea din 1 decembrie 2005, pronunţată în Cauza Păduraru împotriva României; Hotărârea din 20 iulie 2006, pronunţată în Cauza Radu împotriva României).

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar considera că reclamanţii ar avea un "bun" în sensul Convenţiei, se apreciază că ingerinţa statului asupra bunului acestora este conformă celei de-a doua reguli statuate în art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia europeană a drepturilor omului.

În analiza respectării regulii anterior amintite se reţine că în astfel de cauze ingerinţa statului nu este de tipul "privării de proprietate" (a se vedea, spre exemplu, Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunţată în Cauza Aizpurua Ortiz şi alţii împotriva Spaniei). Curtea nu analizează situaţia reducerii pensiilor sau salariilor ca şi cum ingerinţa ar fi o "privare de proprietate". În consecinţă, lipsa despăgubirii pentru ingerinţă nu conduce, ex ipso, la încălcarea art. 1 al Protocolului nr. 1 adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului.

În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului se statuează faptul că statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor sale în acest domeniu. Curtea mai constată că nu este rolul său de a verifica în ce măsură existau soluţii legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepţia situaţiilor în care aprecierea autorităţilor este vădit lipsită de orice temei. (Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunţată în Cauza Wieczorek contra Poloniei, paragraful 59; Hotărârea din 19 decembrie 1989, pronunţată în Cauza Mellacher şi alţii contra Austriei, paragraful 53).

Având în vedere că nu este vorba de o privare de proprietate, testul de proporţionalitate nu poate consta, în principal şi exclusiv, în verificarea acordării de către stat a unei despăgubiri adecvate, ci se va analiza în concret în ce măsură angajatul în sistemul public a fost lipsit în totalitate de salariu (Hotărârea din 12 octombrie 2004, pronunţată în Cauza Kjartan Asmundsson contra Islandei, paragraful 39), funcţionarul şi familia sa au fost lipsiţi în totalitate de mijloace de subzistenţă (Hotărârea din 20 iunie 2002, pronunţată în Cauza Azinas contra Ciprului, paragraful 44) sau dacă măsura este discriminatorie (hotărârea pronunţată în Cauza Kjartan Asmundsson contra Islandei, citată mai sus, paragraful 39).

Privită prin prisma acestor principii, se apreciază ca ingerinţa statului este proporţională în raport cu interesele particulare afectate.

În plus, conform instrumentului european aflat în discuţie, ingerinţa statului asupra "proprietăţii" reclamanţilor trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe principale:

a)să fie prevăzută de lege;

b)să fie justificată de un interes public;

c)să existe o proporţionalitate a măsurii cu situaţia care a determinat-o.

Astfel, art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie cere ca ingerinţa autorităţii publice în dreptul de proprietate asupra bunurilor să fie legală.

În acest sens se reţine că diminuarea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei este prevăzută în Legea nr. 118/2010, cu modificările şi completările ulterioare, act normativ care conţine prevederi suficient de clare, precise şi accesibile pentru a fi considerat "lege" din perspectiva jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Cu privire la scopul ingerinţei, măsura diminuării cu 25% a cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei este justificată de un interes public ("utilitatea publică"), astfel cum rezultă din expunerea de motive a Legii nr. 118/2010, cu modificările şi completările ulterioare, şi din deciziile Curţii Constituţionale nr. 872/2010 şi nr. 874/2010, respectiv de necesitatea de a reduce cheltuielile bugetare în contextul crizei economice mondiale.

Cu privire la proporţionalitatea situaţiei care a determinat restrângerea, se apreciază că există o legătură de proporţionalitate între mijloacele utilizate (reducerea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei) şi scopul legitim urmărit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat) şi că există un echilibru echitabil între cerinţele de interes general ale colectivităţii şi protecţia drepturilor fundamentale ale individului.

De altfel, preocuparea de a asigura un atare echilibru se reflectă în structura art. 1 din Protocolul nr. 1 în totalitate, aşadar şi în cea de a doua teză care trebuie coroborată cu principiul consacrat de prima. În special, trebuie să existe un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat de orice măsură care privează o persoană (Hotărârea din 20 noiembrie 1955, pronunţată în Cauza Pressos Compania Naviera - S.A. şi alţii împotriva Belgiei).

Pentru a determina dacă măsura litigioasă respectă justul echilibru necesar şi, în special, dacă nu obligă reclamanţii să suporte o sarcină disproporţionată trebuie să se ia în considerare modalităţile de compensare prevăzute de legislaţia naţională. În această privinţă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat deja că fără plata unei sume rezonabile în raport cu valoarea bunului privarea de proprietate constituie, în mod normal, o atingere excesivă şi că lipsa totală a despăgubirilor nu poate fi justificată în domeniul art. 1 din Protocolul nr. 1 decât în împrejurări excepţionale (Cauza Sfintele mănăstiri împotriva Greciei din 9 decembrie 1994; Cauza Ex-regele Greciei şi alţii împotriva Greciei, Cererea nr. 25.701/1994; Hotărârea din 22 iunie 2004, pronunţată în Cauza Broniowski împotriva Poloniei).

În caz contrar, după cum s-a pronunţat deja Curtea Europeană a Drepturilor Omului, dacă o reformă radicală a sistemului politic şi economic al unei ţări sau situaţia sa financiară poate justifica, în principiu, limitări drastice ale despăgubirilor, atare circumstanţe nu pot fi formulate în detrimentul principiilor fundamentale care decurg din Convenţie, cum ar fi principiul legalităţii şi cel al autorităţii şi efectivităţii puterii judecătoreşti (Cauza Broniowski, citată anterior). Cu atât mai mult, absenţa totală a despăgubirilor nu se poate justifica nici măcar în context excepţional, în prezenţa unei atingeri aduse principiilor fundamentale consacrate prin Convenţie (Cauza Străin şi alţii împotriva României).

În altă ordine de idei, se reţine faptul că măsura legislativă criticată este aplicată în mod nediscriminatoriu, în sensul că reducerea de 25% este incidentă tuturor categoriilor de personal bugetar în acelaşi cuantum şi mod.

Ca atare, se consideră că prin măsurile dispuse prin art. 1 din Legea nr. 118/2010, cu modificările şi completările ulterioare, nu se aduce atingere vreunui principiu fundamental consacrat prin Convenţie (cum sunt nediscriminarea sau preeminenţa dreptului).

În cauza de faţă, în raport cu modul de constituire a indemnizaţiei de concediu, nu se poate aprecia că reclamanţii deţineau un "bun", în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului, cu privire la o indemnizaţie de concediu într-un cuantum nediminuat.

În concluzie, întrucât după intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2010, cu modificările şi completările ulterioare, cuantumul brut al salariului a fost afectat de o reducere de 25%, în acelaşi mod şi indemnizaţia de concediu cuvenită personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar de stat pentru concediul efectuat după această dată (3 iulie 2010) se impune a fi diminuată proporţional, ca urmare a faptului că se calculează în raport cu media zilnică a veniturilor din fiecare lună în care se efectuează concediul.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 330^7 cu referire la art. 329 din Codul de procedură civilă, aşa cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 202/2010,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Admite recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava în sensul că:

Stabileşte că dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 150 (fostul art. 145) din Codul muncii, art. 103 lit. a) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare, şi art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare, republicată, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic şi didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizaţiei de concediu de odihnă aferente anului şcolar 2009-2010, după intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2010, respectiv 3 iulie 2010.

Obligatorie, potrivit art. 330^7 alin. 4 din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 octombrie 2011.

VICEPREŞEDINTELE

ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,

RODICA AIDA POPA

Magistrat-asistent-şef,

Bogdan Georgescu