Decizie nr. 62 din 1 februarie 2005

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Doina Suliman - magistrat-asistent şef

În temeiul art. 146 lit. c) din Constituţie şi al art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, la data de 12 ianuarie 2005, preşedintele Camerei Deputaţilor, domnul Adrian Năstase, a solicitat Curţii Constituţionale să se pronunţe asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 25 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

Sesizarea de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 184 din 12 ianuarie 2005 şi constituie obiectul Dosarului nr. 29C/2005.

În motivarea sesizării se arată următoarele:

Articolul 25 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, care preia şi dezvoltă norma constituţională cuprinsă în art. 64 alin. (2) teza a treia, potrivit căreia "membrii birourilor permanente pot fi revocaţi înainte de expirarea mandatului", schimbând sensul întregului alineat referitor la rolul şi mandatul preşedintelui Camerei, excedează spiritului Constituţiei şi contravine dispoziţiilor art. 20 şi 21 din regulament.

Preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele Senatului au un regim constituţional distinct de ceilalţi membri ai birourilor permanente, concretizat în atribuţiile şi competenţele date de prevederile constituţionale ale art. 66 alin. (3), art. 89 alin. (1), art. 98 alin. (1) şi ale art. 146 lit. a), b), c) şi e).

Potrivit Constituţiei şi regulamentelor celor două Camere, şi în România, asemenea practicii parlamentare din majoritatea statelor lumii, preşedinţii conduc lucrările Camerelor şi ale birourilor permanente, exercită funcţia de reprezentare a acestora pe plan intern şi internaţional, asigură corectitudinea şi imparţialitatea lucrărilor Parlamentului, precum şi "continuitatea organului legislativ suprem pe durata întregii legislaturi", fiind aleşi, de regulă, pe întreaga durată a acesteia, spre deosebire de ceilalţi membri ai birourilor permanente care se aleg numai pe durata unei sesiuni.

Birourile permanente se aleg în două etape succesive, prin proceduri de vot distincte, reglementate în două texte diferite, "întâi preşedinţii separat şi apoi ceilalţi membri ai Biroului permanent, pe o listă comună". De altfel, atât art. 64 alin. (2) din Constituţie, cât şi art. 20 din Regulamentul Camerei Deputaţilor se referă expresis verbis la "preşedintele Camerei Deputaţilor" şi la "ceilalţi membri ai Biroului permanent".

La începutul legislaturii, după constituirea legală a Camerei, este ales, în mod direct, preşedintele Camerei pe o durată de 4 ani, conform art. 21 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, iar ulterior, în temeiul art. 24, la începutul fiecărei sesiuni ordinare sunt aleşi pe listă ceilalţi membri ai Biroului permanent, potrivit numărului de locuri ce le revin grupurilor parlamentare conform configuraţiei politice iniţiale.

Preşedintele Camerei este singurul dintre membrii Biroului permanent, subiect de drept constituţional care reprezintă Camera, care are importante competenţe constituţionale, deja arătate.

Aşa fiind, art. 64 alin. (2) din Constituţie, privind revocarea membrilor birourilor permanente, "trebuie dezvoltat prin regulamentele Camerelor în ceea ce priveşte: iniţiativa declanşării procedurii; cauzele pentru care se solicită revocarea; procedura şi cvorumul de vot".

În ceea ce priveşte declanşarea procedurii, în mod neconstituţional, în art. 25 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, "s-a stabilit acelaşi drept la iniţiativa revocării, respectiv pentru un grup parlamentar sau cel puţin pentru o treime din numărul deputaţilor provenind din trei grupuri parlamentare, atât pentru preşedintele Camerei Deputaţilor, cât şi pentru orice alt membru al Biroului permanent".

În sistemul nostru juridic, revocarea este o sancţiune gravă care "conduce la pierderea mandatului pentru săvârşirea anumitor abateri, pentru încălcarea legilor şi a atribuţiilor ce revin funcţiei respective".

Iniţiativa revocării preşedintelui Camerei Deputaţilor "trebuie să fie diferită de aceea a revocării celorlalţi membri ai Biroului permanent, respectiv similară sau apropiată de cea prevăzută pentru suspendarea din funcţie a Preşedintelui României (o treime din numărul parlamentarilor)".

În ceea ce priveşte cauzele pentru care se solicită revocarea, "prevederile art. 25 din Regulamentul Camerei Deputaţilor sunt neconstituţionale întrucât nu stabilesc cazurile concrete în care poate fi revocat preşedintele Camerei Deputaţilor şi respectiv ceilalţi membri ai Biroului permanent, solicitând doar motivarea cererii".

Revocarea preşedintelui Camerei "trebuie să fie asimilată cu suspendarea Preşedintelui României, al cărui înlocuitor este, în condiţiile prevăzute de Constituţie, respectiv doar pentru săvârşirea unor fapte grave prin care încalcă prevederile constituţionale, art. 95 alin. (1), sau pentru încălcarea gravă a propriilor atribuţii care aduc prejudicii majore activităţii legislative".

În ceea ce priveşte procedura de vot şi cvorumul necesar, "art. 25 este neconstituţional întrucât nu stabileşte decât modalitatea de vot (secret cu bile), deşi ar trebui să stabilească proceduri diferite, precum şi cvorum de vot diferit pentru preşedintele Camerei şi, respectiv, pentru ceilalţi membri ai Biroului permanent".

Revocarea preşedintelui Camerei fiind o măsură gravă, cu caracter excepţional, "în Regulament ar trebui să se prevadă un cvorum de vot care să elimine abuzurile sau majorităţi parlamentare conjuncturale".

Egalizarea preşedintelui cu ceilalţi membri ai Biroului permanent şi aplicarea unui tratament juridic identic în ceea ce priveşte revocarea, soluţie consacrată în art. 25 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, contravine cadrului constituţional şi regulamentar.

Chiar dacă numai principiul simetriei juridice ar fi impus, "aşa cum alegerea preşedintelui şi a celorlalţi membri ai Biroului permanent este reglementată şi realizată separat, tot astfel să fie reglementată şi revocarea".

În fine, se semnalează faptul că instituţia revocării conducerii Camerelor nu este prevăzută în constituţiile şi regulamentele parlamentare din cele mai vechi democraţii europene, precum Franţa, Italia, Belgia, Spania etc.

În susţinerea acestor argumente, sunt invocate opiniile consacrate în "Tratatul de teorie şi practică parlamentară", elaborat sub coordonarea prof. univ. dr. Victor Duculescu, precum şi în lucrarea "Dreptul parlamentar românesc" a profesorilor universitari Ioan Muraru şi Mihai Constantinescu.

În final, se arată că se impune de urgenţă constatarea neconstituţionalităţii art. 25 din Regulamentul Camerei Deputaţilor "pentru a preveni un atac grav la adresa Parlamentului României, a suveranităţii sale, a funcţiei sale de organ reprezentativ suprem al poporului român, dar şi la adresa statului nostru de drept şi a democraţiei".

La dosarul cauzei au fost depuse, la data de 27 ianuarie 2005, prin avocatul Antonie Iorgovan, "Concluzii scrise formulate de preşedintele Camerei Deputaţilor" în vederea completării motivării sesizării de neconstituţionalitate.

În acest sens, se arată că art. 25 din Regulamentul Camerei Deputaţilor "este contrar art. 64 din Constituţie, precum şi principiilor constituţionale referitoare la instituţia revocării care rezultă din art. 85 alin. (2), art. 106, art. 107 alin. (2) şi art. 110 alin. (2)". De asemenea, se apreciază că acest text regulamentar contravine prevederilor constituţionale ale art. 84.

Astfel, se consideră că, în virtutea principiului supremaţiei Constituţiei, consacrat prin art. 1 alin. (5), organizarea şi funcţionarea Camerelor Parlamentului prin intermediul regulamentelor trebuie să se facă ţinându-se seama de prevederile Constituţiei în materie.

Legea fundamentală conţine norme speciale referitoare la alegerea preşedinţilor şi la durata mandatelor acestora, "conturând un regim juridic distinct pentru preşedinţii Camerelor faţă de ceilalţi membri ai birourilor permanente". De aceea, regulamentele Camerelor trebuie să cuprindă reglementări distincte în ceea ce priveşte revocarea preşedinţilor Camerelor.

Art. 25 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, contrar principiilor şi prevederilor constituţionale invocate, "consacră măsura revocării membrilor Camerelor ca o soluţie uzuală, supusă jocului politic". Or, revocarea, ca act juridic, nu poate fi întemeiată pe considerente pur subiective, care au la bază comportamentul exclusiv al unei voinţe politice.

În temeiul art. 27 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, la data de 12 ianuarie 2005, Curtea Constituţională a solicitat punctul de vedere al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor.

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor nu a comunicat punctul de vedere asupra sesizării de neconstituţionalitate.

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,

examinând sesizarea, concluziile scrise, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile de regulament criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. c) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1, 10, 27 şi 28 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, să se pronunţe asupra constituţionalităţii prevederilor de regulament criticate.

Prin sesizarea formulată sunt criticate pentru neconstituţionalitate dispoziţiile art. 25 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, dispoziţii care au următoarea redactare: "Oricărui membru al Biroului permanent i se poate revoca mandatul înainte de expirarea acestuia, la cererea motivată a grupului parlamentar care l-a propus sau a cel puţin unei treimi din numărul deputaţilor provenind din minimum trei grupuri parlamentare. Votul este secret şi se exprimă prin bile pentru fiecare caz, în cel mult 15 zile de la data înregistrării cererii de revocare."

Autorul sesizării de neconstituţionalitate consideră că acest text excede prevederilor constituţionale ale art. 64 alin. (2), potrivit cărora: "Fiecare Cameră îşi alege un birou permanent. Preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele Senatului se aleg pe durata mandatului Camerelor. Ceilalţi membri ai birourilor permanente sunt aleşi la începutul fiecărei sesiuni. Membrii birourilor permanente pot fi revocaţi înainte de expirarea mandatului."

De asemenea, apreciază că se contravine art. 20 şi 21 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

Analizând sesizarea de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit art. 25 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, cererea pentru revocarea unui membru al Biroului permanent poate fi făcută de grupul parlamentar care l-a propus sau de cel puţin o treime din numărul deputaţilor provenind din minimum trei grupuri parlamentare.

Dispoziţiile art. 25 din Regulamentul Camerei Deputaţilor reprezintă o modalitate inexactă de transpunere pe plan regulamentar a prevederilor constituţionale ale art. 64 alin. (2) potrivit cărora membrii birourilor permanente pot fi revocaţi înainte de expirarea mandatului. Aceste dispoziţii constituţionale se cer a fi coroborate cu prevederile art. 64 alin. (5) din Constituţie, care stabilesc că birourile permanente şi comisiile parlamentare se alcătuiesc potrivit configuraţiei politice a fiecărei Camere. Ca atare, nici revocarea unui membru al Biroului permanent nu poate afecta această configuraţie politică. Pentru aceste motive, propunerea de revocare, care poate duce la încetarea mandatului unui membru al Biroului permanent, nu poate aparţine decât grupului care l-a propus. Curtea constată că posibilitatea recunoscută oricărui grup parlamentar de a face o astfel de cerere contravine imperativelor şi exigenţelor prevederilor constituţionale ale art. 64 alin. (2) coroborate cu cele ale alin. (5) al aceluiaşi articol, care stabilesc că "birourile permanente şi comisiile parlamentare se alcătuiesc potrivit configuraţiei politice a fiecărei Camere".

La adoptarea acestei soluţii, Curtea a avut în vedere şi practica sa. Astfel, prin Decizia nr. 46 din 17 mai 1994 privind constituţionalitatea Regulamentului Senatului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 27 mai 1994, Curtea Constituţională a statuat că art. 22 din Regulamentul Senatului este neconstituţional pentru următoarele considerente: "Potrivit art. 22 din regulament, cererea pentru revocarea unui membru al Biroului permanent poate fi făcută de un grup parlamentar.

Posibilitatea oricărui grup parlamentar de a face această cerere, şi nu doar a celui al cărui reprezentant este membrul, este contrară art. 61 alin. (5) din Constituţie, conform căruia Biroul permanent se alcătuieşte potrivit configuraţiei politice a Senatului, întrucât revocarea reprezintă o modalitate simetrică cu desemnarea membrului pentru a fi ales în Biroul permanent. Deci atât desemnarea, cât şi revocarea sunt supuse imperativelor art. 61 alin. (5) din Constituţie."

Deoarece nu au intervenit elemente noi care să justifice reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate prin decizia menţionată îşi menţin valabilitatea şi în speţa de faţă.

Cât priveşte critica referitoare la neconcordanţa dintre dispoziţiile art. 25 şi cele ale art. 20 şi 21 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Curtea constată că aceasta excede controlului de constituţionalitate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. c) din Constituţie, al art. 1, 10, 27 şi 28 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Constată că dispoziţiile art. 25 din Regulamentul Camerei Deputaţilor sunt neconstituţionale, deoarece prevăd ca propunerea de revocare a preşedintelui Camerei Deputaţilor şi a celorlalţi membri ai Biroului permanent să poată fi făcută şi de alte grupuri parlamentare decât grupul sau grupurile care i-au propus pentru a fi aleşi.

Definitivă şi obligatorie.

Decizia se comunică Camerei Deputaţilor şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Deliberarea a avut loc la data de 1 februarie 2005 şi la ea au participat: Ioan Vida, preşedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Constantin Doldur, Acsinte Gaspar, Gabor Kozsokar, Petre Ninosu, Ion Predescu, Şerban Viorel Stănoiu, judecători.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent şef,

Doina Suliman

*

OPINIE SEPARATĂ

Nu împărtăşim soluţia adoptată prin Decizia nr. 62 din 1 februarie 2005, cu votul majorităţii membrilor Curţii Constituţionale, prin care s-a constatat că prevederile art. 25 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, potrivit cărora propunerea de revocare a preşedintelui Camerei Deputaţilor şi a celorlalţi membri ai Biroului permanent poate fi făcută şi de alte grupuri parlamentare decât grupul sau grupurile care i-au propus pentru a fi aleşi, sunt neconstituţionale.

Prin sesizarea adresată Curţii Constituţionale de preşedintele Camerei Deputaţilor s-a cerut să se constate că prevederile art. 25 din Regulament sunt contrare dispoziţiilor şi principiilor cuprinse în art. 64 alin. (2) din Constituţie, pentru că prevede posibilitatea revocării din funcţie şi a preşedintelui Camerei Deputaţilor, cât şi pentru faptul că nu stabileşte motivele pentru care se poate face revocarea şi nici procedura specială de revocare a preşedintelui, care trebuie să fie diferită de procedura prevăzută pentru revocarea celorlalţi membri ai Biroului permanent. Curtea, prin decizia la care ne referim, a reţinut de fapt un alt temei de neconstituţionalitate a textului din regulament decât cel invocat în sesizare, dedus, pe cale de interpretare a prevederilor art. 64 alin. (2) coroborat cu alin. (5), ceea ce, în opinia noastră, depăşeşte limitele sesizării. Potrivit sistemului nostru constituţional, precum şi prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea Curţii Constituţionale, controlul de constituţionalitate se declanşează la sesizarea motivată a subiectelor prevăzute de Constituţie şi în limitele acesteia.

Considerăm, de asemenea, că textul art. 25 din Regulamentul Camerei Deputaţilor nu înfrânge dispoziţiile art. 64 alin. (2) şi nici pe cele ale art. 64 alin. (5) din Constituţie.

Art. 64 consacră, în alin. (1) teza întâi, principiul autonomiei regulamentare a fiecărei Camere a Parlamentului. În conformitate cu acest principiu, orice reglementare privind organizarea şi funcţionarea Camerelor, care nu este prevăzută în Constituţie, poate şi trebuie să fie stabilită prin regulamentul propriu al fiecărei Camere. Oricare din cele două Camere este suverană în a adopta, cu majoritatea de voturi prevăzută în regulament, dacă în această privinţă Constituţia nu dispune, măsurile pe care le consideră necesare şi oportune pentru organizarea şi funcţionarea sa. Această prevedere constituţională nu este încălcată prin dispoziţia regulamentară criticată pentru neconstituţionalitate, care prevede că oricărui membru al Biroului permanent i se poate revoca mandatul înainte de expirarea acestuia, la cererea motivată a grupului parlamentar care l-a propus sau a cel puţin unei treimi din numărul deputaţilor provenind din minimum trei grupuri parlamentare, votul Camerei fiind secret şi exprimat prin bile.

Desigur, poate ar fi fost necesar ca motivele de revocare să fie prevăzute în Regulamentul Camerei Deputaţilor, dar lipsa acestora nu poate duce la concluzia că textul regulamentar criticat este neconstituţional. Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională, în exercitarea controlului de constituţionalitate, nu poate modifica sau completa prevederile supuse controlului.

Art. 64 alin. (2) teza a patra, la care se referă sesizarea adresată Curţii, prevede că "Membrii birourilor permanente pot fi revocaţi înainte de expirarea mandatului".

Autonomia regulamentară a Camerelor Parlamentului se exercită de către plenul fiecărei Camere. Aşadar, nu se poate nega dreptul exclusiv al plenului de a hotărî măsurile necesare pentru buna organizare şi funcţionare a Camerei, inclusiv cele privind constituirea şi alegerea structurilor sale de conducere şi de lucru ori revocarea membrilor acestora. Faptul că Regulamentul Camerei Deputaţilor a lăsat la latitudinea plenului să aprecieze, prin vot, asupra motivelor revocării nu constituie o încălcare a Constituţiei.

În această situaţie, credem că este inacceptabil ca, în condiţiile existenţei unor motive care ar justifica revocarea mandatului unui membru al Biroului permanent, plenul Camerei să nu poată hotărî revocarea, dacă aceasta nu este cerută de grupul sau de grupurile parlamentare care l-au propus pentru a fi ales, cu atât mai mult cu cât abţinerea acestora ar putea să fie datorată unor atitudini de obstrucţionare a acestei măsuri.

În ceea ce priveşte art. 64 alin. (5) din Constituţie, în raport cu care majoritatea membrilor Curţii Constituţionale consideră ca fiind neconstituţionale prevederile art. 25 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acesta dispune: "Birourile permanente şi comisiile parlamentare se alcătuiesc potrivit configuraţiei politice a fiecărei Camere." Considerăm că textul art. 25 din Regulamentul Camerei Deputaţilor nu conţine nici o dispoziţie care ar înfrânge acest principiu constituţional. Este evident că respectarea acestui principiu intră în obligaţiile plenului Camerei numai atunci când alege membrii Biroului permanent şi ai comisiilor parlamentare ori adoptă modificări în componenţa acestora, indiferent de cauzele înlocuirii unor membrii.

Plenul Camerei, ca urmare a admiterii unei eventuale cereri de revocare a mandatului unui membru al Biroului permanent, este obligat, conform art. 64 alin. (5) din Constituţie, să-l înlocuiască, prin alegerea altuia aparţinând aceleiaşi formaţiuni politice ori, prin orice alte măsuri, să asigure în continuare ca Biroul permanent, prin componenţa sa, să respecte configuraţia politică a Camerei.

Considerăm că nici precedentul invocat din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, Decizia nr. 46 din 17 mai 1994, nu este de natură să justifice soluţia din prezenta cauză. Decizia citată se referă la acea prevedere din vechiul Regulament al Senatului, potrivit căreia revocarea mandatului unui membru al Biroului permanent putea fi cerută şi de către un singur grup parlamentar, oricare ar fi el. Art. 25 din Regulamentul Camerei Deputaţilor prevede posibilitatea formulării cererii motivate de revocare a mandatului unui membru al Biroului permanent, nu numai de grupul parlamentar care l-a propus pentru a fi ales, ci şi de un număr semnificativ de deputaţi, respectiv o treime din numărul deputaţilor, care trebuie să provină din cel puţin trei grupuri parlamentare, cerere asupra căreia plenul Camerei hotărăşte în mod suveran.

Judecător, Judecător,

Kozsokar Gabor Constantin Doldur