Ordonanta Nr. 41 din 12 august 1994
privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte
- Emitent
- Guvernul
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 241 din 29 august 1994
Textul actului · 2 articole
Cuprins
Ţinând seama ca în perioada de timp care s-a scurs de la constituirea statului român modern, România a aderat la un număr de organizaţii internaţionale interguvernamentale, în conformitate cu reglementările legale în vigoare, existente la momentul respectiv,
având în vedere importanţa participării, în continuare, la aceste organizaţii pentru dezvoltarea cooperării cu alte state şi pentru promovarea intereselor tarii noastre,
în temeiul art. 107 alin. (1) şi (3) din Constituţia României şi al art. 1 lit. b) din Legea nr. 72/1994 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,
Guvernul României emite următoarea ordonanţa:
Articolul 1
Se aprobă lista organizaţiilor internaţionale interguvernamentale la care România este parte şi pentru care se vor achită cotizatii anuale, conform baremurilor stabilite de fiecare organizaţie (anexa nr. 1).
Articolul 2
Ministerul Finanţelor este autorizat sa repartizeze fondurile prevăzute în legea bugetului de stat pentru plata, în mod eşalonat, a cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale, conform anexei nr. 2.
PRIM-MINISTRU
NICOLAE VACAROIU
Contrasemnează:
Ministru de stat,
ministrul afacerilor externe,
Teodor Viorel Melescanu
Ministru de stat,
ministrul finanţelor,
Florin Georgescu
Anexa 1
LISTA ORGANIZAŢIILOR INTERNAŢIONALE INTERGUVERNAMENTALE LA CARE
ROMÂNIA ESTE MEMBRA
I. Organizaţii internaţionale guvernamentale la care România a aderat în baza unor legi, decrete, hotărâri ale Guvernului
| Nr. crt. | Denumirea organizaţiei | Sediul | Anul înfiinţării | Anul aderării României | Instituţia română care coordonează relaţiile cu organizaţia internaţională respectivă | |
| 0 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | |
| 1. | Organizaţia Naţiunilor Unite (O.N.U.) | New York | 1945 | 1955 | Ministerul Afacerilor Externe | |
| - Comitetul O.N.U. pentru eliminarea discriminării rasiale; | Geneva | 1966 | 1970 | |||
| - Convenţia contra torturii şi a altor tratamente aplicate cu cruzime, inumane sau degradante | New York | 1984 | 1990 | |||
| 2. | Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (F.A.O.) | Roma | 1945 | 1961 | Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei | |
| 3. | Organizaţia Internaţională a Muncii (O.I.M.) | Geneva | 1919 | 1919 | Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale | |
| 4. | Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (A.I.E.A.) | Viena | 1957 | 1957 | Ministerul Afacerilor Externe; Ministerul Cercetării şi Tehnologiei | |
| 5. | Organizaţia Meteorologică Mondială (O.M.M.) | Geneva | 1873 | 1948 | Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului | |
| 6. | Organizaţia Mondială a Turismului (O.M.T.) | Madrid | 1975 | 1975 | Ministerul Turismului | |
| 7. | Organizaţia Maritimă Internaţională (O.M.I.) | Londra | 1948 | 1948 | Ministerul Transporturilor | |
| 8. | Uniunea Poştală Universală (U.P.U.) | Berna | 1874 | 1874 | Ministerul Comunicaţiilor | |
| 9. | Uniunea Internaţională de Telecomunicaţii (U.I.T.) | Geneva | 1865 | 1865 | Ministerul Comunicaţiilor | |
| 10. | Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale (O.A.C.I.) | Montreal | 1944 | 1965 | Ministerul Transporturilor | |
| 11. | Acordul General pentru Tarife şi Comerţ (G.A.T.T.) | Geneva | 1947 | 1971 | Ministerul Comerţului | |
| 12. | Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale (O.M.P.I.) | Geneva | 1927 | 1927 | O.S.I.M. | |
| 13. | Organizaţia Mondială a Sănătăţii (O.M.S.) | Geneva | 1946 | 1948 | Ministerul Sănătăţii | |
| 14. | Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială (O.N.U.D.I.) | Viena | 1979 | 1980 | Ministerul Industriilor | |
| 15. | Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (U.N.E.S.C.O.) | Paris | 1945 | 1956 | Ministerul Culturii | |
| 16. | Comisia Dunării | Budapesta | 1948 | 1949 | Ministerul Afacerilor Externe | |
| 17. | Consiliul Europei | Strasbourg | 1949 | 1993 | Ministerul Afacerilor Externe | |
| 18. | Uniunea Latină | Madrid | 1954 | 1979 | Ministerul Afacerilor Externe | |
| 19. | Federaţia Mondială a Asociaţiilor pentru Naţiunile Unite (F.M.A.N.U.) | Geneva | 1956 | Ministerul Afacerilor Externe | ||
| 20. | Biroul Internaţional al Expoziţiilor (B.I.E.) | Paris | 1931 | 1960 | Ministerul Afacerilor Externe | |
| 21. | Conferinţa Europeană a Miniştrilor de Transporturi (C.E.M.T.) | Paris | 1957 | 1992 | Ministerul Transporturilor | |
| 22. | Conferinţa Europeană a Administraţiilor de Poştă şi Telecomunicaţii (C.E.P.T.) | Bonn | 1959 | 1990 | Ministerul Comunicaţiilor | |
| 23. | Convenţia de la Basel privind controlul deşeurilor toxice | Basel | 1989 | 1991 | Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului | |
| 24. | Convenţia privind zonele umede de importanţă internaţională, în special ca habitat al păsărilor | 1991 | 1991 | Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului | ||
| 25. | Comisia Internaţională a Marilor Baraje | Paris | 1928 | 1928 | Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului | |
| 26. | Convenţia de la Viena pentru protejarea stratului de ozon | Viena | 1987 | 1993 | Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului | |
| 27. | Protocolul de la Montreal pentru protejarea stratului de ozon | Montreal | 1987 | 1993 | Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului | |
| 28. | Comisia Europeană de Luptă contra Febrei Aftoase | Roma | 1953 | 1993 | Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei | |
| 29. | Oficiul Internaţional al Epizootiilor | Paris | 1924 | 1927 | Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei | |
| 30. | Oficiul Internaţional al Viei şi Vinului | Paris | 1924 | 1957 | Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei | |
| 31. | Comisia Internaţională pentru Irigaţii şi Drenaje | New Delhi | 1950 | 1958 | Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei | |
| 32. | Societatea Internaţională pentru Ştiinţe Horticole | Haga | 1959 | 1960 | Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei | |
| 33. | Organizaţia Europeană şi Mediteraneană pentru Protecţia Plantelor | Paris | 1951 | 1958 | Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei | |
| 34. | Comisia Sericicolă Internaţională | Paris | 1969 | Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei | ||
| 35. | Asociaţia Internaţională pentru Controlul Seminţelor (I.S.T.A.) | Zurich | 1924 | 1958 | Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei | |
| 36. | Interpol | Paris | 1923 | 1973 | Ministerul de Interne | |
| 37. | Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale - Uniunea de la Berna | Geneva | 1971 O.M.P.I. | 1978 O.M.P.I. | Ministerul Culturii | |
| - drepturi de autor | 1886 | 1927 | ||||
| -Berna | ||||||
| 38. | Fondul Cultural al Consiliului Europei | Strasbourg | 1954 | 1991 | Ministerul Culturii | |
| 39. | Centrul Internaţional Roma de Studii pentru Conservarea şi Restaurarea Bunurilor Culturale | Roma | 1958 | 1960 | Ministerul Culturii | |
| 40. | Fondul Patrimoniului Cultural Mondial | Paris | 1972 | 1990 | Ministerul Culturii | |
| 41. | Consiliul de Cooperare Vamală (C.C.V.) | Bruxelles | 1950 | 1968 | Ministerul Finanţelor | |
| 42. | Biroul Internaţional pentru Tarife Vamale | Bruxelles | 1890 | 1892 | Ministerul Finanţelor | |
| 43. | Conferinţa de la Haga de Drept Internaţional Privat | Haga | 1893 | 1991 | Ministerul Justiţiei | |
| 44. | Curtea Permanentă de Arbitraj de la Haga | Haga | 1899 | 1899 | Ministerul Justiţiei | |
| 45. | Biroul Internaţional pentru Măsuri şi Greutăţi | Sevres -Franţa | 1875 | 1883 | Biroul Român de Metrologie Legală | |
| 46. | Biroul Internaţional de Metrologie Legală | Paris | 1955 | 1956 | Biroul Român de Metrologie Legală | |
| 47. | Institutul Internaţional de Statistică | Voorburg -Olanda | 1885 | 1961 | Comisia Naţională pentru Statistică | |
| 48. | Uniunea Interparlamentară | Geneva | 1889 | 1891 | Parlamentul României - Camera Deputaţilor | |
| 49. | Organizaţia Internaţională de Standardizare (I.S.O.) | Geneva | 1946 | 1950 | Institutul Român de Standardizare | |
| 50. | Comitetul European pentru Standardizare în Electrotehnică (CENELEC) | Bruxelles | 1973 | 1991 | Institutul Român de Standardizare | |
| 51. | Comitetul European de Standardizare (C.E.N.) | Bruxelles | 1961 | 1991 | Institutul Român de Standardizare | |
| 52. | Institutul European de Standardizare în Telecomunicaţii (E.T.S.I) | Sophia Antipolis -Franţa | 1988 | 1991 | Institutul Român de Standardizare | |
| 53. | Reţeaua Internaţională de Terminologie (TERMNET) | Viena | 1979 | 1991 | Institutul Român de Standardizare | |
| 54. | Institutul Unificat de Cercetări Nucleare (I.U.C.N.) | Dubna -Federaţia Rusă | 1956 | 1956 | Ministerul Cercetării şi Tehnologiei | |
| 55. | Societatea Europeană de Fizică | Geneva | 1968 | 1968 | Ministerul Cercetării şi Tehnologiei | |
| 56. | Centrul Internaţional de Seismologie | New Berry -Anglia | 1928 | 1971 | Ministerul Cercetării şi Tehnologiei | |
| 57. | Centrul Internaţional de Informare Ştiinţifică şi Tehnică | Moscova | 1969 | 1969 | Ministerul Cercetării şi Tehnologiei | |
| 58. | Organizaţia Internaţională a Uniunilor de Consumatori (I.O.C.U.) | Londra | 1959 | 1991 | Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor | |
| 59. | Comisia Electrotehnică Internaţională (C.E.I.) | Geneva | 1906 | 1906 | Ministerul Industriilor | |
| Aderări în curs de ratificare de către Parlamentul României | ||||||
| 1.*) | Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice | Haga | 1993 | 1993 | Ministerul Afacerilor Externe | |
| 2.*) | Agenţia de Cooperare Culturală şi Tehnică (A.C.C.T.) | Paris | 1970 | 1993 | Ministerul Afacerilor Externe | |
Notă *) Plata cotizaţiilor pentru aceste organizaţii trebuie să se efectueze în cursul anului 1994.
II. Organizaţiile internaţionale guvernamentale la care România a aderat în baza aprobărilor date de conducerea ministerelor şi a altor instituţii centrale
| Nr. crt. | Denumirea organizaţiei | Sediul | Anul înfiinţării | Anul aderării României | Instituţia română care coordonează relaţiile cu organizaţia internaţională respectivă | Explicaţii | |
| 0 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | |
| 1. | Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa (C.S.C.E.) | Viena | 1975 | 1975 | Ministerul Afacerilor Externe | România a semnat Actul final al Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa | |
| 2. | Adunarea Parlamentară a Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa | Copenhaga | 1991 | 1991 | Ministerul Afacerilor Externe | Parlamentul României participă cu reprezentanţi la reuniuni | |
| 3. | Organizaţia pentru Cooperare Economică a Mării Negre | Istanbul | 1992 | 1992 | Ministerul Afacerilor Externe | Membru fondator | |
| 4. | Academia Diplomatică Internaţională | Paris | 1926 | 1926 | Ministerul Afacerilor Externe | Membru fondator | |
| 5. | Conferinţa Europeană a Aviaţiei Civile (C.E.A.C.) | Neuilly sur Seine | 1954 | 1991 | Ministerul Transporturilor | Aprobare vice-prim-ministru | |
| 6. | Asociaţia Internaţională Permanentă a Congreselor de Navigaţie (A.I.P.C.N.) | Bruxelles | 1885 | 1975 reactua- lizat în 1990 | Ministerul Transporturilor | Aderare comunicată de Ministerul Transporturilor | |
| 7. | Asociaţia Internaţională Permanentă a Congreselor Rutiere (A.I.P.C.R.) | Paris | 1908 | 1957 | Ministerul Transporturilor | Reactualizat; aprobare viceprim-ministru din anul 1991 | |
| 8. | Autostrada transeuropeană N-S (TEM). Proiect regional sub egida C.E.E./O.N.U. şi P.N.U.D. | Varşovia | 1977 | 1977 | Ministerul Transporturilor | Aprobare vice-prim-ministru | |
| 9. | Carta Europeană a Energiei | Bruxelles | 1991 | 1991 | Ministerul Industriilor | Aprobarea primului-ministru din anul 1991 | |
| 10. | Federaţia Internaţională pentru Locuire, Urbanism şi Amenajarea Teritoriului (F.I.H.U.A.T.) | Haga | 1913 | 1990 | Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului | Aprobare viceprim-ministru din anul 1990 | |
| 11. | Comisia Internaţională pentru Exploatarea Ştiinţifică a Mării Mediterane (C.I.E.S.M.) | Monte Carlo | 1925 | 1925 | Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului | Hotărârea conducerii Academiei Române | |
| 12. | Federaţia Europeană de Zootehnie | Roma | 1971 | Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei | România participă din anul 1971 | ||
| 13. | Sistemul OCDE pentru certificarea seminţelor destinate comerţului internaţional | Paris | 1931 | 1969 | Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei | România participă din anul 1969 | |
| 14. | Asociaţia Internaţională de Semnalizare Maritimă | Paris | 1957 | 1966 | Ministerul Apărării Naţionale | România participă din anul 1966 | |
| 15. | Comitetul Internaţional de Medicină şi Farmacie Militară | Liege -Belgia | 1921 | 1923 | Ministerul Apărării Naţionale | România participă din anul 1923 | |
| 16. | Comisia Internaţională de Istorie Militară | Porrentruy -Elveţia | 1926 | 1974 | Ministerul Apărării Naţionale | România participă din anul 1974 | |
| 17. | Asociaţia Internaţională a Arhivelor Francofone | Quebec | 1989 | 1993 | Ministerul de Interne | România participă din anul 1993 | |
| 18. | Consiliul Internaţional al Arhivelor | Paris | 1948 | 1956 | Ministerul de Interne | România participă din anul 1956 | |
| 19. | Comitetul Tehnic Internaţional pentru Prevenirea şi Stingerea Incendiilor | Paris | 1895 | 1895 | Ministerul de Interne | Membru fondator | |
| 20. | Consiliul Internaţional al Muzeelor | Paris | 1946 | 1958 | Ministerul Culturii | România participă din anul 1958 | |
| 21. | Institutul Internaţional de Teatru | Paris | 1948 | 1957 | Ministerul Culturii | România participă din anul 1957 | |
| 22. | Uniunea Internaţională a Marionetiştilor | Praga | 1929 | 1929 | Ministerul Culturii | H.C.M. nr. 468/1959 | |
| 23. | Consiliul Internaţional al Muzicii | Paris | 1947 | 1960 | Ministerul Culturii | România participă din anul 1960 | |
| 24. | Asociaţia Internaţională a Teatrelor pentru Copii | Franţa | 1965 | 1965 | Ministerul Culturii | România participă din anul 1965 | |
| 25. | Federaţia Internaţională a Asociaţiilor de Bibliotecari | Haga | 1930 | 1961 | Ministerul Culturii | România participă din anul 1961 | |
| 26. | Asociaţia Internaţională a Teatrelor de Amatori | Copenhaga | 1970 | 1993 | Ministerul Culturii | România participă din anul 1993 | |
| 27. | Consiliul Internaţional al Monumentelor şi Siturilor Istorice | Franţa | 1965 | 1970 | Ministerul Culturii | România participă din anul 1970 | |
| 28. | Asociaţia Autorităţilor care Controlează Asigurările din Ţările în Curs de Dezvoltare | 1983 | Ministerul Finanţelor | România participă din anul 1983 | |||
| 29. | Institutul Internaţional pentru Unificarea Dreptului Privat (UNIDROIT) | Roma | 1926 | 1927 | Ministerul Justiţiei | Procesul-verbal al Comisiei Consiliului Consultativ de pe lângă M.A.E. din 2 decembrie 1927 | |
| 30. | Federaţia Internaţională de Astronautică (I.A.F.) | Paris | 1960 | 1960 | Academia Română | România participă din anul 1960 | |
| 31. | Uniunea Geografică Internaţională (I.B.U.) | Edmonton | 1959 | 1959 | Academia Română | H.C.M. nr. 653/1959 | |
| 32. | Federaţia Internaţională a Societăţilor de Filozofie | Fribourg | 1973 | Academia Română | România participă din anul 1973 | ||
| 33. | Uniunea Internaţională de Ştiinţe Psihologice (I.U.P. sys) | Montreal | 1951 | 1964 | Academia Română | România participă din anul 1964 | |
| 34. | Comitetul Internaţional de Ştiinţe Istorice (C.I.S.H) | Geneva | 1926 | 1974 | Academia Română | România participă din anul 1974 | |
| 35. | Asociaţia Internaţională de Studii Sud-Est Europene (A.I.E.S.E.E.) | Bucureşti | 1963 | 1963 | Academia Română | România participă din anul 1963 | |
| 36. | Asociaţia Internaţională de Ştiinţe Economice | Paris | 1959 | Academia Română | România participă din anul 1959 | ||
| 37. | Federaţia Internaţională de Informare şi Documentare | Haga | 1895 | 1958 | Ministerul Cercetării şi Tehnologiei | România participă din anul 1958 | |
| 38. | Uniunea Mondială a Nevăzătorilor | 1972 | Secretariatul de Stat pentru Handicapaţi | România participă din anul 1972 | |||
| 39. | Uniunea Europeană a Nevăzătorilor | 1972 | Secretariatul de Stat pentru Handicapaţi | România participă din anul 1972 | |||
| 40. | Asociaţia Internaţională a Şahului în Braille | Paris | 1951 | 1972 | Secretariatul de Stat pentru Handicapaţi | România participă din anul 1972 | |
| 41. | Federaţia Mondială a Surzilor | Roma | 1951 | 1963 | Secretariatul de Stat pentru Handicapaţi | România participă din anul 1963 | |
| 42. | Sistemul O.C.D.E. pentru aplicarea normelor internaţionale la fructe şi legume proaspete | Paris | 1931 | 1969 | Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei | Adresa Secretariatului General al Consiliului de Miniştri nr. 451/I.D./2 iulie 1969 |
III. Organizaţii internaţionale guvernamentale la care România a aderat ca urmare a aprobărilor conducerii Academiei Române sau a altor instituţii centrale
| Nr. crt. | Denumirea organizaţiei | Sediul | Anul înfiinţării | Anul aderării României | Instituţia română care coordonează relaţiile cu organizaţia internaţională respectivă | Explicaţii | |
| 0 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | |
| 1. | Federaţia Internaţională de Control în Automatică (I.F.A.C.) | 1958 | Ministerul Industriilor | Hotărârea conducerii Academiei Române | |||
| 2. | Institutul Naţional de Sudură | Londra | 1948 | 1957 | Ministerul Industriilor | Hotărârea conducerii Academiei Române | |
| 3. | Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii şi Resurselor Sale (I.U.C.N.) | Morges -Elveţia | 1948 | Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului | Hotărârea conducerii Academiei Române | ||
| 4. | Institutul Internaţional de Resurse Genetice Vegetale | Roma | 1993 | Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei | Aprobare în şedinţa de Guvern din 24 martie 1993 | ||
| 5. | Comisia Internaţională de Numismatică | Paris | 1950 | 1965 | Ministerul Culturii | Hotărârea conducerii Academiei Române | |
| 6. | Organizaţia Internaţională a Scenografilor, Tehnicienilor şi Arhitecţilor de Teatru | Praga | 1968 | 1970 | Ministerul Culturii | România participă din anul 1970 | |
| 7. | Federaţia Internaţională de Artă Fotografică | Berna | 1950 | 1960 | Ministerul Culturii | România participă din anul 1960 | |
| 8. | Societatea Internaţională de Muzică Contemporană | Paris | 1923 | 1923 | Ministerul Culturii | Aprobarea Uniunii compozitorilor şi muzicologilor din anul 1990 | |
| 9. | Uniunea Internaţională a Federaţiilor Grupurilor Folclorice | Nisa | 1949 | 1991 | Ministerul Culturii | România participă din anul 1991 | |
| 10. | Consiliul Internaţional al Organizaţiilor de Festivaluri Folclorice | Confelans -Franţa | 1970 | 1991 | Ministerul Culturii | România participă din anul 1991 | |
| 11. | Sistemul internaţional de înregistrare a publicaţiilor în serie (I.S.D.S.) | Paris | 1974 | 1990 | Ministerul Culturii | Aprobare vice-prim-ministru din anul 1990 | |
| 12. | Consiliul Internaţional al Uniunilor Ştiinţifice (I.C.S.U.) | Bruxelles | 1931 | 1955 | Academia Română | Hotărârea conducerii Academiei Române | |
| 13. | Uniunea Academică Internaţională (I.A.U.) | Bruxelles | 1919 | 1929 | Academia Română | Hotărârea conducerii Academiei Române | |
| 14. | Uniunea Internaţională de Matematică (I.M.U.) | Rio de Janeiro | 1957 | Academia Română | Hotărârea conducerii Academiei Române | ||
| 15. | Uniunea Astronomică Internaţională (U.A.I.) | Cambridge | 1928 | 1928 1967 reafi- liere | Academia Română | Hotărârea conducerii Academiei Române | |
| 16. | Comitetul Internaţional pentru Cercetarea Spaţiului (C.O.S.P.A.R.) | Paris | 1963 | Academia Română | Hotărârea conducerii Academiei Române | ||
| 17. | Uniunea Internaţională de Chimie Pură şi Aplicată | Oxford | 1963 | Academia Română | România participă din anul 1963 | ||
| 18. | Confederaţia Internaţională de Analiză Termică (I.C.T.A.) | Toronto | 1992 | Academia Română | Hotărârea conducerii Academiei Române | ||
| 19. | Uniunea Internaţională de Ştiinţe Biologice (I.U.B.S.) | Paris | 1955 | 1966 | Academia Română | Aprobare M.A.E. nr. 10/8435 28.07.1967 | |
| 20. | Federaţia Europeană a Societăţilor de Biochimie | Londra | 1963 | Academia Română | România participă din anul 1963 | ||
| 21. | Uniunea Internaţională de Geodezie şi Geofizică (I.U.G.G.) | Copenhaga | 1919 | 1966 | Academia Română | România participă din anul 1966 | |
| 22. | Uniunea Internaţională de Ştiinţe Geologice | Hanovra | 1969 | Academia Română | România participă din anul 1969 | ||
| 23. | Programul Internaţional Geosferă-Biosferă (Global change) | Stockholm | 1991 | Academia Română | Hotărârea conducerii Academiei Române | ||
| 24. | Asociaţia Internaţională de Ştiinţe Politice (I.P.S.A.) | Oslo | 1971 | Academia Română | România participă din anul 1971 | ||
| 25. | Asociaţia Internaţională de Istorie Economică | Londra | 1970 | Academia Română | România participă din anul 1970 | ||
| 26. | Uniunea Internaţională de Istorie şi Filozofie a Ştiinţei: | Montpellier Frankfurt/ Main | 1959 | Academia Română | Hotărârea conducerii Academiei Române | ||
| - Divizia de logică, metodologie şi filozofie a ştiinţei | |||||||
| - Divizia de istorie a ştiinţei | |||||||
| 27. | Comitetul Internaţional Permanent al Lingviştilor (C.I.P.L.) | Leiden | 1965 | Academia Română | Hotărârea conducerii Academiei Române | ||
| 28. | Uniunea Internaţională de Mecanică Teoretică şi Aplicată | New York | 1956 | Academia Română | Hotărârea conducerii Academiei Române | ||
| 29. | Comitetul Internaţional al Sportului pentru Surzi (C.I.S.S.) | 1953 | Secretariatul de Stat pentru Handicapaţi | România participă din anul 1953 | |||
| 30. | Comitetul Internaţional al Şahului Tăcut | Olanda | 1945 | 1953 | Secretariatul de Stat pentru Handicapaţi | România participă din anul 1953 | |
| 31. | Organizaţia Europeană a Sporturilor pentru Surzi | Danemarca | 1924 | 1992 | Secretariatul de Stat pentru Handicapaţi | România participă din anul 1992 | |
| 32. | Organizaţia Internaţională de Colaborare Economică şi Tehnico-Ştiinţifică în Domeniul Industriei Electrotehnice (INTERELECTRO) | Moscova | 1973 | 1974 | Ministerul Industriilor | Decretul nr. 125/1974 | |
| 33. | Asociaţia de Drept Internaţional | Londra | 1967 | Ministerul Afacerilor Externe | România participă din anul 1967 |
Anexa 2
EŞALONAREA PLĂŢII COTIZAŢIILOR LA ORGANIZAŢIILE INTERNAŢIONALE
LA CARE ROMÂNIA ESTE MEMBRA
Anexa 2.1.
COTIZATII
la organismele internaţionale din sistemul O.N.U.
| Nr. crt. | Organismul internaţional | Valuta | Sume propuse la plată în anul 1994 (cotizaţii curente plus restanţe) | |
| 0 | 1 | 2 | 3 | |
| Ministerul Afacerilor Externe | ||||
| 1. | Organizaţia Naţiunilor Unite (O.N.U.) | |||
| - bugetul ordinar | $ S.U.A. | 2.109.052 | ||
| - forţe O.N.U. de menţinere a păcii | $ S.U.A. | 1.423.203 | ||
| 2. | Organizaţia Naţiunilor Unite pentru | $ S.U.A. | 16.769 | |
| Dezvoltare Industrială (O.N.U.D.I.) | Şilingi austrieci | 1.750.280 | ||
| 3. | Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (U.N.E.S.C.O.) | $ S.U.A. | 898.653 | |
| Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei | ||||
| 4. | Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (F.A O.) | $ S.U.A. | 1.492.601 | |
| Ministerul Muncii şi Proiecţiei Sociale | ||||
| 5. | Organizaţia Internaţională a Muncii (O.I.M.) | Franci elveţieni | 934.451 | |
| Ministerul Cercetării şi Tehnologiei | ||||
| 6. | Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (A.I.E.A.) | |||
| - bugetul ordinar | $ S.U.A. | 234.599 | ||
| - contribuţie voluntară | $ S.U.A. | 49.725 | ||
| Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului | ||||
| 7. | Organizaţia Meteorologică Mondială (O.M.M.) | Franci elveţieni | 268.824 | |
| Ministerul Turismului | ||||
| 8. | Organizaţia Mondială a Turismului | $ S.U.A. | 62.212 | |
| (O.M.T.) | Pesetas | 4.455.000 | ||
| Ministerul Transporturilor | ||||
| 9. | Organizaţia Maritimă Internaţională (O.M.I.) | L | 100.745 | |
| 10. | Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale (O.A.C.I.) | $ S.U.A. | 77.920 | |
| Ministerul Comunicaţiilor | ||||
| 11. | Uniunea Poştală Universală (U.P.U.) | Franci elveţieni | 110.000 | |
| 12. | Uniunea Internaţională de Telecomunicaţii (U.I.T.) | Franci elveţieni | 175.000 | |
| Ministerul Comerţului | ||||
| 13. | Acordul General pentru Tarife şi Comerţ (G.A.T.T.) | Franci elveţieni | 464.522 | |
| Ministerul Sănătăţii | ||||
| 14. | Organizaţia Mondială a Sănătăţii (O.M.S.) | $ S.U.A. | 2.443.936 | |
| Total în echivalent dolari S.U.A. | 10.656.012 | |||
Anexa 2.2
COTIZATII
la alte organisme internaţionale
l
| Nr. crt. | Organismul internaţional | Valuta | Sume propuse la plată în anul 1994 (cotizaţii curente plus restanţe) | |
| 0 | 1 | 2 | 3 | |
| Ministerul Afacerilor Externe | ||||
| 1. | Comisia Dunării | Franci elveţieni | 186.650 | |
| 2. | Consiliul Europei | Franci francezi | 15.466.758 | |
| 3. | Organizaţia pentru Interzicerea | $ S.U.A. | 12.007 | |
| Armelor Chimice | Florini olandezi | 58.547 | ||
| 4. | Uniunea Latină | ECU | 10.385 | |
| 5. | Federaţia Mondială a Asociaţiilor pentru Naţiunile Unite (F.M.A.N.U.) | Franci elveţieni | 1.150 | |
| 6. | Academia Diplomatică Internaţională | Franci francezi | 19.000 | |
| 7. | Asociaţia de Drept Internaţional | $ S.U.A. | 300 | |
| 8. | Comitetul O.N.U. pentru Eliminarea Discriminării Rasiale | $ S.U.A. | 1.184 | |
| 9. | Convenţia contra torturii şi a altor tratamente aplicate cu cruzime, inumane sau degradante | $ S.U.A. | 6.500 | |
| 10. | Biroul Internaţional al Expoziţiilor (B.I.E.) | Franci francezi | 45.000 | |
| Ministerul Transporturilor | ||||
| 1. | Conferinţa Europeană a Aviaţiei Civile (C.E.A.C.) | Franci francezi | 58.390 | |
| 2. | Asociaţia Internaţională Permanentă a Congreselor de Navigaţie (A.I.P.C.N.) | Franci belgieni | 45.000 | |
| 3. | Asociaţia Internaţională Permanentă a Congreselor Rutiere (A.I.P.C.R.) | Franci francezi | 18.000 | |
| 4. | Autostrada transeuropeană N-S (T.E.M.) | $ S.U.A. | 7.500 | |
| 5. | Conferinţa Europeană a Miniştrilor de Transporturi (C.E.M.T.) | Franci francezi | 61.453 | |
| Ministerul Comunicaţiilor | ||||
| 1. | Conferinţa Europeană a Administraţiilor de Poştă şi Telecomunicaţii (C.E.P.T.) | ECU | 2.178 | |
| Ministerul Industriilor | ||||
| 1. | Comisia Electrotehnică Internaţională (C.E.I.) | Franci elveţieni | 227.148 | |
| 2. | INTERELECTRO - Moscova | $ S.U.A. | 40.000 | |
| 3. | Federaţia Internaţională de Control în Automatică (L.F.A.C.) | Franci elveţieni | 4.800 | |
| 4. | Institutul Internaţional de Sudură | Franci elveţieni | 17.380 | |
| 5. | Carta Europeană a Energiei | ECU | 23.039 | |
| Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului | ||||
| 1. | Federaţia Internaţională pentru Locuire, Urbanism şi Amenajarea Teritoriului (F.I.H.U.A.T.) | Florini olandezi | 5.324 | |
| Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului | ||||
| 1. | Convenţia de la Basel privind controlul deşeurilor toxice | $ S.U.A. | 4.780 | |
| 2. | Convenţia privind zonele umede de importanţă internaţională, în special ca habitat al păsărilor "RAMSAR" 91 | Franci elveţieni | 4.228 | |
| 3. | Comisia Internaţională a Marilor Baraje | Franci francezi | 21.687 | |
| 4. | Convenţia de la Viena pentru protejarea stratului de ozon | $ S.U.A. | 524 | |
| 5. | Protocolul de la Montreal pentru protejarea stratului de ozon | $ S.U.A. | 5.878 | |
| 6. | Comisia Internaţională pentru Exploatarea Ştiinţifică a Mării Mediterane (C.I.E.S.M.) | Franci francezi | 80.000 | |
| 7. | Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii şi Resurselor Sale (I.U.C.N.) | Franci elveţieni | 35.953 | |
| Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei | ||||
| 1. | Comisia Europeană de Luptă contra Febrei Aftoase | $ S.U.A. | 15.600 | |
| 2. | Oficiul Internaţional al Epizootiilor | Franci francezi | 365.770 | |
| 3. | Oficiul Internaţional al Viei şi Vinului | Franci francezi | 510.944 | |
| 4. | Federaţia Europeană de Zootehnie | Franci elveţieni | 15.000 | |
| 5. | Comisia Internaţională pentru Irigaţii şi Drenaje | $ S.U.A. | 7.220 | |
| 6. | Societatea Internaţională pentru Ştiinţe Horticole | Florini olandezi | 2.300 | |
| 7. | Sistemul O.C.D.E. pentru certificarea seminţelor destinate comerţului internaţional | Franci francezi | 27.000 | |
| 8. | Organizaţia Europeană şi Mediteraneană pentru Protecţia Plantelor | Franci francezi | 146.000 | |
| 9. | Sistemul O.C.D.E. pentru aplicarea normelor internaţionale la fructe şi legume proaspete | Franci francezi | 86.300 | |
| 10. | Asociaţia Internaţională pentru Controlul Seminţelor (I.S.T.A.) | Franci elveţieni | 4.813 | |
| 11. | Institutul Internaţional de Resurse Genetice Vegetale | $ S.U.A. | 5.000 | |
| Ministerul Apărării Naţionale | ||||
| 1. | Asociaţia Internaţională de Semnalizare Maritimă | Franci francezi | 29.000 | |
| 2. | Comitetul Internaţional de Medicină şi Farmacie Militară | Franci belgieni | 41.600 | |
| 3. | Comisia Internaţională de Istorie Militară | Franci elveţieni | 550 | |
| Ministerul de Interne | ||||
| 1. | Interpol | Franci elveţieni | 138.400 | |
| 2. | Asociaţia Internaţională a Arhivelor Francofone | Franci francezi | 500 | |
| 3. | Consiliul Internaţional al Arhivelor | $ S.U.A. | 1.902 | |
| 4. | Comitetul Tehnic Internaţional pentru Prevenirea şi Stingerea Incendiilor | Franci elveţieni | 2.180 | |
| Ministerul Culturii | ||||
| 1. | Fondul Cultural al Consiliului Europei | Franci francezi | 299.460 | |
| 2. | Centrul Internaţional de Studii pentru Conservarea şi Restaurarea Bunurilor Culturale (I.C.C.R.O.M.) | $ S.U.A. | 10.941 | |
| 3. | Consiliul Internaţional al Muzeelor | Franci francezi | 46.800 | |
| 4. | Institutul Internaţional de Teatru | Franci francezi | 13.700 | |
| 5. | Comisia Internaţională de Numismatică | Franci elveţieni | 400 | |
| 6. | Uniunea Internaţională a Marionetiştilor | $ S.U.A. | 1.200 | |
| 7. | Consiliul Internaţional al Muzicii | $ S.U.A. | 1.800 | |
| 8. | Asociaţia Internaţională a Teatrelor pentru Copii şi Tineret | $ S.U.A. | 350 | |
| 9. | Federaţia Internaţională a Asociaţiilor de Bibliotecari | Florini olandezi | 2.830 | |
| 10. | Asociaţia Internaţională a Teatrelor de Amatori | Coroane daneze | 3.200 | |
| 11. | Organizaţia Internaţională a Scenografilor, Tehnicienilor şi Arhitecţilor de Teatru | $ S.U.A. | 300 | |
| 12. | Fondul Patrimoniului Cultural Mondial | $ S.U.A. | 5.254 | |
| 13. | Consiliul Internaţional al Monumentelor şi Siturilor Istorice | Franci francezi | 1.560 | |
| 14. | Federaţia Internaţională de Artă Fotografică | Mărci germane | 800 | |
| 15. | Societatea Internaţională de Muzică Contemporană | Mărci germane | 2.600 | |
| 16. | Uniunea Internaţională a Federaţiilor Grupurilor Folclorice | Franci francezi | 2.000 | |
| 17. | Consiliul Internaţional al Organizatorilor de Festivaluri Folclorice | $ S.U.A. | 700 | |
| 18. | Sistemul internaţional de înregistrare a publicaţiilor în serie (I.S.D.S.) | Franci francezi | 16.758 | |
| Ministerul Finanţelor | ||||
| 1. | Asociaţia Autorităţilor care Controlează Asigurările din Ţările în Curs de Dezvoltare | $ S.U.A. | 250 | |
| 2. | Consiliul de Cooperare Vamală (C.C.V.) | Franci belgieni | 772.000 | |
| 3. | Biroul Internaţional pentru Tarife Vamale | Franci belgieni | 765.451 | |
| Ministerul Justiţiei | ||||
| 1. | Conferinţa de la Haga de Drept Internaţional Privat | Florini olandezi | 22.290 | |
| 2. | Curtea Permanentă de Arbitraj de la Haga | Florini olandezi | 1.791 | |
| 3. | Institutul Internaţional pentru Unificarea Dreptului Privat (UNIDROIT) | Fanci elveţieni | 15.175 | |
| Biroul Român de Metrologie Legală | ||||
| 1. | Biroul Internaţional pentru Măsuri şi Greutăţi | Franci francezi | 215.881 | |
| 2. | Biroul Internaţional de Metrologie Legală | Franci francezi | 71.240 | |
| Comisia Naţională pentru Statistică | ||||
| 1. | Institutul Internaţional de Statistică | Franci elveţieni | 500 | |
| Parlamentul României - Camera Deputaţilor | ||||
| 1. | Uniunea Interparlamentară | Franci elveţieni | 52.637 | |
| 2. | Adunarea Parlamentară a Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa | $ S.U.A. | 8.809 | |
| Institutul Român de Standardizare | ||||
| 1. | Organizaţia Internaţională de Standardizare (I.S.O.) | Franci elveţieni | 112.500 | |
| 2. | Comitetul European pentru Standardizare în Electrotehnică (C.E.N.E.L.E.C.) | ECU | 7.000 | |
| 3. | Comitetul European de Standardizare (C.E.N.) | ECU | 12.000 | |
| 4. | Institutul European de Standardizare în Telecomunicaţii (E.T.S.I.) | ECU | 6.780 | |
| Institutul de Fizică Atomică | ||||
| 1. | Institutul Unificat de Cercetări Nucleare (I.U.C.N.) - Dubna | $ S.U.A, | 381.900 | |
| 2. | Societatea Europeană de Fizică | Franci elveţieni | 4.930 | |
| 3. | Centrul Internaţional de Seismologie | $ S.U.A. | 1.660 | |
| Institutul Naţional de Informare şi Documentare | ||||
| 1. | Federaţia Internaţională de Informare şi Documentare | $ S.U.A. Florini olandezi | 195 2.448 | |
| 2. | Centrul Internaţional de Informare Ştiinţifică şi Tehnică (G.I.I.S.T.) | $ S.U.A. | 131 | |
| Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor | ||||
| 1. | Organizaţia Internaţională a Uniunilor de Consumatori (I.O.C.U.) | $ S.U.A. | 1.000 | |
| Secretariatul de Stat pentru Handicapaţi | ||||
| 1. | Uniunea Mondială a Nevăzătorilor | $ S.U.A. | 400 | |
| 2. | Uniunea Europeană a Nevăzătorilor | Mărci germane | 160 | |
| 3. | Asociaţia Internaţională a Şahului în Braille | Franci elveţieni | 300 | |
| 4. | Comitetul Internaţional al Sportului pentru Surzi (C.I.S.S.) | Coroane daneze | 2.075 | |
| 5. | Comitetul Internaţional al Şahului Tăcut | Franci elveţieni | 240 | |
| 6. | Federaţia Mondială a Surzilor | $ S.U.A. | 1.000 | |
| 7. | Organizaţia Europeană a Sporturilor pentru Surzi | Mărci germane | 100 | |
| Academia Română | ||||
| 1. | Consiliul Internaţional al Uniunilor Ştiinţifice (I.C.S.U.) | $ S.U.A. | 8.728 | |
| 2. | Uniunea Academică Internaţională (I.A.U.) | Franci belgieni | 100.000 | |
| 3. | Uniunea Internaţională de Matematică (I.M.U.) | Franci elveţieni | 4.200 | |
| 4. | Uniunea Astronomică Internaţională (U.A.I.) | Franci elveţieni | 7.385 | |
| 5. | Comitetul Internaţional pentru Cercetarea Spaţiului (C.O.S.P.A.R.) | Franci francezi | 58.035 | |
| 6. | Federaţia Internaţională de Astronautică (I.A.F.) | Franci elveţieni | 1.300 | |
| 7. | Confederaţia Internaţională de Analiză Termică (I.C.T.A.) | $ S.U.A. | 97 | |
| 8. | Uniunea Internaţională de Ştiinţe Biologice (I.U.B.S.) | Franci francezi | 19.210 | |
| 9. | Federaţia Europeană a Societăţilor de Biochimie | Mărci germane | 280 | |
| 10. | Uniunea Geografică Internaţională (I.B.U.) | $ S.U.A. | 750 | |
| 11. | Uniunea Internaţională de Geodezie şi Geofizică (I.U.G.G.) | $ S.U.A. | 2.235 | |
| 12. | Uniunea Internaţională de Ştiinţe Geologice | $ S.U.A. | 2.900 | |
| 13. | Programul Internaţional Geosferă - Biosferă (Global change) | $ S.U.A. | 1.000 | |
| 14. | Asociaţia Internaţională de Ştiinţe Economice | $ S.U.A. | 1.000 | |
| 15. | Asociaţia Internaţională de Ştiinţe Politice (I.P.S.A.) | $ S.U.A. | 885 | |
| 16. | Asociaţia Internaţională de Istorie Economică | Franci elveţieni | 200 | |
| 17. | Federaţia Internaţională a Societăţilor de Filozofie | Franci elveţieni | 400 | |
| 18. | Uniunea Internaţională de Istorie şi Filozofie a Ştiinţei: | |||
| - Divizia de logică, metodologie şi filozofie a ştiinţei | $ S.U.A. | 250 | ||
| - Divizia de istorie a ştiinţei | $ S.U.A. | 150 | ||
| 19. | Uniunea Internaţională de Ştiinţe Psihologice (I.U.P. sys) | $ S.U.A. | 200 | |
| 20. | Comitetul Internaţional de Ştiinţe Istorice (C.I.S.H.) | Franci elveţieni | 800 | |
| 21. | Asociaţia Internaţională de Studii Sud-Est Europene (A.I.E.S.E.E.) | $ S.U.A. | 600 | |
| 22. | Comitetul Internaţional Permanent al Lingviştilor (C.I.P.L.) | $ S.U.A. | 200 | |
| 23. | Uniunea Internaţională de Mecanică Teoretică şi Aplicată | $ S.U.A. | 1.419 | |
| Total în echivalent dolari S.U.A. 4.398.062 | ||||
