Decizia nr. 344 din 26 mai 2022

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 280 alin. (2) lit. f) și alin. (10) din Legea educației naționale nr. 1/2011, excepție ridicată de Alina-Ana Sîrcă în Dosarul nr. 11.477/3/2021 (număr în format vechi 5.254/2021) al Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Cauza formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 246D/2022.2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.Magistratul-asistent referă asupra faptului că autoarea excepției a depus la dosarul cauzei o serie de acte, precizări, precum și concluzii scrise prin care arată că își menține toate precizările și solicitările formulate anterior, solicită admiterea cererii și judecarea în lipsă.

4.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că instanța constituțională, prin numeroase decizii, a explicat conținutul principiilor la care face referire autoarea excepției.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5.Prin Încheierea din 17 decembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 11.477/3/2021 (număr în format vechi 5.254/2021), Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 280 alin. (2) lit. f) și alin.(10) din Legea educației naționale nr. 1/2011. Excepția a fost ridicată de apelanta Alina-Ana Sîrcă într-o cauză având ca obiect contestația deciziei de concediere.

6.În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că art. 280 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 1/2011 încalcă art. 16 și art. 41 din Constituție. Desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă este sancțiunea finală, care ia toate drepturile salariatului, și, de aceea, trebuie să se prevadă explicit abaterile grave pentru concediere, precum și faptul că o eventuală concediere nu se poate aplica direct fără avertisment/sancțiuni anterioare, așa cum prevede art. 250 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii și art. 16 și 41 din Constituția României. Sancțiunea disciplinară trebuie aplicată conform regulilor de drept care încă nu sunt legiferate prin Legea nr. 1/2011. Autoarea arată că, în cauză, măsura concedierii sale s-a dispus fără avertisment prealabil, fără altă sancțiune anterioară, fără instruire conform Legii nr. 53/2003 și fără temei de drept.

7.Cât privește art. 280 alin. (10) din Legea nr. 1/2011, se susține, în esență, că încalcă prevederile constituționale referitoare la accesul liber la justiție, întrucât dreptul persoanei sancționate de a se adresa justiției nu este garantat. Textul de lege criticat nu precizează termenul de soluționare pentru contestația depusă conform art. 280 alin. (8) din Legea nr. 1/2011 și nici sancțiuni pentru Inspectoratul Școlar al Municipiului București, cu privire la care autoarea arată că „tergiversează sistematic“ cazul său.

8.Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale consideră că excepția este neîntemeiată. În esență, invocând jurisprudența Curții Constituționale potrivit căreia principiul egalității în drepturi nu presupune uniformitate, astfel că situații diferite justifică și uneori impun tratament diferit, instanța apreciază că legiuitorul este liber să stabilească situațiile în care, cu respectarea anumitor proceduri, un cadru didactic poate fi sancționat disciplinar, iar această situație nu poate fi privită ca fiind discriminatorie.

9.Cât privește problema conformității dispozițiilor de lege analizate cu prevederile constituționale referitoare la dreptul la muncă, instanța redă conținutul textului constituțional, al art. 6 pct. 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, al art. 23 pct. 1 din Declarația universală a drepturilor omului și al art. 15 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și jurisprudența Curții Constituționale în care s-a statuat că prevederile constituționale referitoare la dreptul la muncă asigură oricărei persoane posibilitatea de a exercita profesia sau meseria pe care o dorește, în anumite condiții stabilite de legiuitor, dar nu vizează obligația statului de a garanta accesul tuturor persoanelor la toate profesiile. Față de acestea, instanța apreciază ca fiind lipsite de temei criticile referitoare la încălcarea prevederilor constituționale privind dreptul la muncă al apelantei.

10.Referitor la art. 280 alin. (10) din Legea nr. 1/2011, instanța invocă jurisprudența Curții Constituționale prin care s-a stabilit că liberul acces la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiția se înfăptuiește. Este de competența exclusivă a legiuitorului instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești. Dispozițiile art. 280 alin. (10) din Legea nr. 1/2011 consacră tocmai liberul acces la justiție, atât cât garantează dreptul persoanei sancționate de a se adresa instanțelor judecătorești. Mai mult, termenele de contestare sunt prevăzute atât de Legea nr. 1/2011, cât și de Codul muncii, care completează aceste norme.

11.Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

12.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul judecătorului-raportor, precizările și concluziile scrise depuse la dosarul cauzei de către autoarea excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

13.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 280 alin. (2) lit. f) și alin. (10) din Legea educației naționale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, având următorul cuprins:

–Art. 280 alin. (2) lit. f) și alin. (10):

(2)Sancțiunile disciplinare care se pot aplica personalului prevăzut la alin. (1), în raport cu gravitatea abaterilor, sunt:

(...)

f)desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.

(...)

(10)Dreptul persoanei sancționate de a se adresa instanțelor judecătorești este garantat.

15.În susținerea neconstituționalității normelor criticate se invocă prevederile constituționale ale art. 16 - Egalitatea în drepturi, ale art. 21 - Accesul liber la justiție și ale art. 41 - Munca și protecția socială a muncii.

16.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, în privința art. 280 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 1/2011, se motivează că încalcă egalitatea în drepturi și dreptul la muncă deoarece nu sunt prevăzute explicit abaterile grave pentru concediere și nici faptul că o eventuală concediere nu se poate aplica direct fără avertisment/sancțiuni anterioare.

17.Referitor la pretinsa încălcare a egalității în drepturi astfel motivată, se observă, mai întâi, că instanța constituțională a reținut, în jurisprudența sa, faptul că principiul egalității în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite (Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Totodată, Curtea a subliniat că situațiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esență pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv și rațional (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 86 din 27 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 31 martie 2003, Decizia nr. 476 din 8 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 din 11 iulie 2006, sau Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014). Așadar, nesocotirea principiului egalității în drepturi are drept consecință neconstituționalitatea privilegiului sau a discriminării care a determinat, din punct de vedere normativ, încălcarea principiului. În acest sens, Curtea a reținut că discriminarea se bazează pe noțiunea de excludere de la un drept (Decizia nr. 62 din 21 octombrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 25 februarie 1994), iar remediul constituțional specific, în cazul constatării neconstituționalității discriminării, îl reprezintă acordarea sau accesul la beneficiul dreptului (Decizia nr. 685 din 28 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 11 iulie 2012, Decizia nr. 164 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 23 mai 2013, sau Decizia nr. 681 din 13 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 8 decembrie 2014). În schimb, privilegiul se definește ca un avantaj sau o favoare nejustificată acordată unei persoane/categorii de persoane; în acest caz, neconstituționalitatea privilegiului nu echivalează cu acordarea beneficiului acestuia tuturor persoanelor/categoriilor de persoane, ci cu eliminarea privilegiului nejustificat acordat.

18.În prezenta cauză, contrar susținerilor autoarei excepției de neconstituționalitate, textele de lege criticate nu instituie privilegii sau discriminări, ele aplicându-se tuturor persoanelor aflate în ipoteza aceleiași norme juridice. Eventualele aspecte ce țin de aplicarea în concret a normelor criticate de către destinatarii lor nu intră sub incidența controlului de constituționalitate, ci a instanțelor judecătorești, în condițiile legii.

19.Nu poate fi reținută nici pretinsa încălcare a dreptului la muncă determinată de stabilirea regimului răspunderii disciplinare și a sancțiunilor aplicabile personalului didactic. Astfel cum se poate constata din lecturarea textului art. 280 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, legiuitorul a prevăzut o serie de sancțiuni disciplinare (observație scrisă; avertisment; diminuarea salariului de bază, cumulat, când este cazul, cu indemnizația de conducere, de îndrumare și de control, cu până la 15%, pe o perioadă de 1-6 luni; suspendarea, pe o perioadă de până la 3 ani, a dreptului de înscriere la un concurs pentru ocuparea unei funcții didactice superioare sau pentru obținerea gradelor didactice ori a unei funcții de conducere, de îndrumare și de control; destituirea din funcția de conducere, de îndrumare și de control din învățământ; desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă), a căror aplicare se face, potrivit aceluiași text legal, „în raport cu gravitatea abaterilor“. Introducerea unei reguli în sensul solicitat de autoarea excepției, respectiv a unei ordini obligatorii de aplicare a sancțiunilor, ar ignora principiile generale care guvernează răspunderea disciplinară, respectiv proporționalitatea care trebuie să existe între sancțiunea aplicată și gravitatea abaterilor constatate.

20.În ceea ce privește criticile referitoare la modalitatea concretă în care s-a procedat în cauză la aplicarea sancțiunii disciplinare, aceasta nu intră în competența de soluționare a Curții Constituționale, ci a instanțelor de judecată, în cadrul căilor de atac prevăzute de lege.

21.Cât privește art. 280 alin. (10) din Legea nr. 1/2011, așa cum rezultă din redactarea sa („Dreptul persoanei sancționate de a se adresa instanțelor judecătorești este garantat.“), acesta nu face decât să dea expresie textului constituțional al art. 21, care consacră liberul acces la justiție. Ca urmare, nu poate fi primită critica potrivit căreia textul ar încălca exact dreptul pe care îl consacră în mod explicit. Faptul că în cadrul acestei norme nu sunt prevăzute „termenul de soluționare pentru contestația depusă conform art. 280 alin. (8) din Legea nr. 1/2011 și nici sancțiuni pentru Inspectoratul Școlar al Municipiului București“, cu privire la care autoarea arată că „tergiversează sistematic“ cazul său, ridică probleme de interpretare și aplicare a legii ce excedează, de asemenea, controlului de constituționalitate.

22.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Alina-Ana Sîrcă în Dosarul nr. 11.477/3/2021 (număr în format vechi 5.254/2021) al Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și constată că dispozițiile art. 280 alin. (2) lit. f) și alin. (10) din Legea educației naționale nr. 1/2011 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 26 mai 2022.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Marieta Safta