Decizie nr. 199 din 14 aprilie 2005

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Florentina Baltă - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent şef

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, excepţie ridicată de Societatea Comercială "COMCM" - S.A. din Constanţa în Dosarul nr. 2.620/2004 al Judecătoriei Constanţa.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, întrucât consideră că textele de lege criticate nu contravin prevederilor din Constituţie invocate ca fiind încălcate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 14 septembrie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 2.620/2004, Judecătoria Constanţa a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, excepţie ridicată de Societatea Comercială "COMCM" - S.A. din Constanţa, într-o cauză civilă, având ca obiect obligaţia de a face.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin art. 44 şi 53 din Constituţie. Astfel, în legătură cu contrarietatea faţă de dispoziţiile art. 44, se arată că "măsura desfiinţării unei construcţii edificate pe un teren aflat în proprietatea privată a unei persoane, chiar în situaţia în care nu au fost obţinute toate avizele şi autorizaţiile legale", apare ca "abuzivă, de natură a încălca dreptul constituţional al proprietarului". Cu referire la încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 53 alin. (2), se arată că, în cauză, "există o disproporţie vădită între situaţia de fapt şi măsura ce se urmăreşte a fi aplicată, pe de o parte, iar pe de altă parte este vorba de o aplicare discriminatorie a acestei măsuri, având în vedere faptul că în zona respectivă există şi alte construcţii care nu au destinaţia prevăzută în Planul Urbanistic General, care de altfel este un document cu caracter tranzitoriu, nici una din acestea nefiind desfiinţată până în prezent".

Judecătoria Constanţa consideră că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. În acest sens, arată că art. 44 din Constituţie consacră garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate, dar exercitarea dreptului trebuie să se facă cu respectarea dispoziţiilor legale de toţi titularii săi, ceea ce în speţă nu s-a realizat. Stabilirea prin certificatul de urbanism şi prin autorizaţia de construcţie a necesităţii îndeplinirii unor condiţii nu poate fi apreciată ca fiind discriminatorie sau că ar aduce atingere existenţei dreptului.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, se arată că dispoziţiile de lege a căror neconstituţionalitate se invocă "sunt expresia prevederilor art. 44 alin. (9) din Constituţie", întrucât "dată fiind natura bunului rezultat din săvârşirea unei contravenţii - bun imobil -, legiuitorul a dispus desfiinţarea construcţiilor realizate nelegal". Se apreciază că art. 53 din Constituţie invocat, de asemenea, ca fiind încălcat nu este incident în cauză. În sensul celor susţinute se menţionează jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale, de exemplu Decizia nr. 144/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 419 din 11 mai 2004 şi Decizia nr. 257/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 463 din 29 iunie 2003.

Avocatul Poporului, precizând că ulterior sesizării Curţii Constituţionale Legea nr. 50/1991 a fost republicată şi textele au căpătat o nouă numerotare, adică art. 25 alin. (1) a devenit art. 28 alin. (1), iar art. 27 alin. (1) lit. b) a devenit art. 32 alin. (1) lit. b), consideră că aceste dispoziţii sunt constituţionale. În acest sens, se arată că prevederile de lege criticate, care sancţionează contravenţional executarea de lucrări fără autorizaţie de construire, sunt conforme prevederilor art. 44 alin. (1) şi (7) din Constituţie, referitoare la stabilirea prin lege a conţinutului şi limitelor dreptului de proprietate, precum şi cu privire la obligaţia proprietarului de a respecta sarcinile privind protecţia mediului. De asemenea, se consideră că nu poate fi reţinută critica privind încălcarea art. 53 din Constituţie, deoarece dispoziţiile ce fac obiectul controlului "aduc o limitare a dreptului", iar nu o restrângere a exercitării acestuia. Se invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, şi anume deciziile nr. 144/2004 şi nr. 367/2004.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională constată că este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată de autorul acesteia, îl constituie prevederile art. 25 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii. Ulterior sesizării Curţii Constituţionale legea criticată a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004, dându-se articolelor o nouă numerotare. Ca urmare, art. 25 alin. (1) a devenit art. 28 alin. (1), iar art. 27 alin. (1) lit. b) a devenit art. 32 alin. (1) lit. b), însă soluţia legislativă fiind aceeaşi, motivele de neconstituţionalitate formulate de autorul excepţiei subzistă, astfel că în prezenta cauză obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie aceste din urmă dispoziţii de lege, al căror cuprins este următorul:

–Art. 28 alin. (1): "O dată cu aplicarea amenzii pentru contravenţiile prevăzute la art. 26 alin. (1) lit. a) şi b) se dispune oprirea executării lucrărilor, precum şi, după caz, luarea măsurilor de încadrare a acestora în prevederile autorizaţiei sau de desfiinţare a lucrărilor executate fără autorizaţie ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, într-un termen stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenţiei." ;

–Art. 32 alin. (1) lit. b): "în cazul în care persoanele sancţionate contravenţional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei, potrivit prevederilor art. 28 alin. (1), organul care a aplicat sancţiunea va sesiza instanţele judecătoreşti pentru a dispune, după caz: [...] b) desfiinţarea construcţiilor realizate nelegal."

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale autorul excepţiei invocă încălcarea următoarelor prevederi constituţionale:

–Art. 44: "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.

(2)Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală.

(3)Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.

(4)Sunt interzise naţionalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietate publică a unor bunuri pe baza apartenenţei sociale, etnice, religioase, politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor.

(5)Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăţi imobiliare, cu obligaţia de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autorităţii.

(6)Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) şi (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenţă, prin justiţie.

(7)Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.

(8)Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.

(9)Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii.";

–Art. 53: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2)Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele: în esenţă, în opinia autorului excepţiei dispoziţiile de lege criticate încalcă prevederile art. 44 şi 53 din Constituţie prin aceea că "măsura desfiinţării unei construcţii edificate pe un teren aflat în proprietatea privată a unei persoane, chiar în situaţia în care nu au fost obţinute toate avizele şi autorizaţiile legale", apare ca "abuzivă, de natură a încălca dreptul constituţional al proprietarului", precum şi prin aceea că "există o disproporţie vădită între situaţia de fapt şi măsura ce se urmăreşte a fi aplicată, [...]".

Analizând aceste susţineri, Curtea Constituţională constată că sub aspectele criticate dispoziţiile art. 25 alin. (3) şi ale art. 27 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991 au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate prin raportare la art. 41 [devenit art. 44] şi art. 49 [devenit art. 53] din Constituţie. Astfel, prin mai multe decizii, de exemplu prin Decizia nr. 257 din 17 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 463 din 29 iunie 2003, în ceea ce priveşte încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 44, s-a statuat că "regimul legal al construcţiilor nu are legătură cu ocrotirea dreptului de proprietate. În măsura în care, însă, dobândirea dreptului de proprietate are loc fără respectarea condiţiilor prevăzute de lege, ca şi în cazul în care exercitarea dreptului de proprietate se abate de la prevederile legale imperative, titularul dreptului de proprietate va suporta sancţiunile stabilite de lege, fără a se putea apăra invocând principiul constituţional al ocrotirii proprietăţii". Prin aceeaşi decizie, cu privire la invocarea încălcării art. 53 din Constituţie, referitor la "Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi", Curtea a reţinut că prin textele de lege criticate se instituie obligaţia obţinerii autorizaţiei de construcţie, al cărei scop este prevenirea consecinţelor negative în cazul unor construcţii necorespunzătoare, sancţiunea nerespectării acestei obligaţii - desfiinţarea construcţiei - nefiind contrară prevederilor constituţionale menţionate.

Chiar dacă în prezenta cauză excepţia de neconstituţionalitate priveşte art. 28 alin. (1) şi art. 32 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991, republicată în 2004, cele statuate prin decizia amintită îşi menţin valabilitatea, întrucât textele de lege sunt criticate sub aceleaşi aspecte.

Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

în numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a art. 28 alin. (1) şi a art. 32 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, excepţie ridicată de Societatea Comercială "COMCM" - S.A. din Constanţa în Dosarul nr. 2.620/2004 al Judecătoriei Constanţa.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 aprilie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent şef,

Gabriela Dragomirescu