Decizia nr. 245 din 4 iunie 2020

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Răzvan Horațiu Radu.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 alin. (4) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de procuror în Dosarul nr. 30.431/3/2017 al Tribunalului București - Secția I penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.646D/2017.2. La apelul nominal se prezintă personal partea Gheorghe Baicu. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul părții prezente, care menționează că nu are nimic de adăugat față de cele arătate de autorul excepției.

4.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, întrucât problema ridicată de autorul acesteia, și anume reglementarea posibilității schimbării încadrării juridice a faptei după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, nu poate fi rezolvată prin intermediul excepției de neconstituționalitate. Consideră că, în acest caz, soluția aparține exclusiv legiuitorului, care nu a prevăzut o asemenea ipoteză, având în vedere faptul că sunt extrem de rare situațiile în care rezultatul final al unei infracțiuni progresive se produce ulterior condamnării definitive a autorului faptei, adică la un interval foarte mare de timp. Totodată, arată că scopul instituției revizuirii este îndreptarea unor erori judiciare, or, în speță, nu există o astfel de eroare, întrucât hotărârea de condamnare conține adevărul de la momentul judecății.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

5.Prin Sentința penală nr. 1.715 din 6 septembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 30.431/3/2017, Tribunalul București - Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 alin. (4) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de procuror cu ocazia verificării admisibilității în principiu a unei cereri de revizuire.

6.În motivarea excepției de neconstituționalitate, procurorul, autor al acesteia, susține, în esență, că textul de lege criticat încalcă principiile constituționale privind valorile statului de drept, egalitatea în drepturi, accesul liber la justiție, dreptul la viață și la integritatea fizică și psihică, precum și rolul Ministerului Public, în măsura în care se interpretează în sensul că, în cazul infracțiunilor progresive, împrejurările noi nu pot conduce la revizuirea hotărârii definitive de condamnare sub aspectul schimbării încadrării juridice raportat la rezultatul final al faptei produs ulterior rămânerii definitive a respectivei hotărâri. Consideră că, drept urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 2 din 17 ianuarie 2017, se poate formula cerere de revizuire în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală și în defavoarea persoanei condamnate. Arată că, în jurisprudență și în doctrină, s-a apreciat că dispozițiile art. 453 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură penală consacră menținerea sistemului revizuirii totale cu privire la motivul prevăzut la alin. (1) lit. a) din același articol, aceasta însemnând că faptele sau împrejurările ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei trebuie să conducă la o soluție opusă celei pronunțate prin hotărârea a cărei revizuire se cere. În acest sens, în aplicarea dispozițiilor art. 394 alin. (2) din Codul de procedură penală din 1968, instanțele au reținut că, în cazul unei condamnări, cererea de revizuire întemeiată pe descoperirea de fapte sau împrejurări noi trebuie să urmărească achitarea condamnatului, iar nu menținerea condamnării cu modificarea încadrării juridice (Decizia nr. 853/2002 a Curții Supreme de Justiție - Secția penală). Autorul excepției apreciază că o astfel de interpretare adaugă la textul de lege criticat condiții suplimentare, având în vedere faptul că dispozițiile art. 453 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură penală se referă la netemeinicie, fără a condiționa ca aceasta să fie totală. Consideră că netemeinicia hotărârii este o noțiune care implică și netemeinicia încadrării juridice reținute. Astfel, dacă prima instanță pronunță condamnarea inculpatului pentru tentativă la săvârșirea infracțiunii de omor, iar în timpul judecării apelului intervine decesul persoanei vătămate, instanța de apel desființează hotărârea pronunțată, pentru motivul că aceasta este netemeinică. Apreciază că, atât timp cât poate fi revizuită o hotărâre definitivă de achitare, cu atât mai mult poate fi revizuită o hotărâre definitivă de condamnare în sensul schimbării încadrării juridice a faptei și al majorării pedepsei. Arată că „infracțiunile progresive sunt definite în doctrină ca fiind acele infracțiuni al căror element material se amplifică treptat, fie ca urmare a unor procese interne autonome, fie prin adăugarea altor acte materiale, amplificarea având loc fără intervenția autorului“. Existența infracțiunii progresive este recunoscută de noul Cod penal, care stabilește reguli speciale cu privire la aceasta referitor la instituția prescripției răspunderii penale. Această formă a unității legale de infracțiune se întâlnește în principal la infracțiunile contra vieții, integrității corporale și sănătății. În cazul acestor infracțiuni există posibilitatea ca, după pronunțarea unei hotărâri definitive, să survină o urmare care, generată de aceeași acțiune sau inacțiune, atribuie faptei o încadrare juridică mai gravă, influențând în același timp și drepturile părții civile. Astfel, decesul victimei conduce la schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de lovire sau alte violențe în cea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, din vătămare corporală din culpă în ucidere din culpă, din tentativă de omor în omor. Procurorul, în calitate de autor al excepției, consideră că în asemenea situații survenite după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare care a avut ca obiect infracțiunea mai puțin gravă ar trebui să fie incident cazul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală referitor la descoperirea de fapte sau împrejurări noi, care nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei. Interpretarea dată dispozițiilor art. 453 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură penală - potrivit căreia împrejurările noi trebuie să conducă la o soluție opusă celei pronunțate prin hotărârea a cărei revizuire se cere - conduce însă la imposibilitatea revizuirii hotărârii de condamnare cu scopul de a obține doar o schimbare de încadrare juridică a faptei. Susține că, în condițiile în care Codul de procedură penală nu prevede niciun alt remediu eficient pentru situația menționată, interpretarea criticată duce la încălcarea liberului acces la justiție și a dreptului la viață și la integritatea fizică și psihică, consacrate de prevederile art. 21 alin. (2) și ale art. 22 alin. (1) din Constituție. Totodată, apreciază că o astfel de interpretare aduce atingere și prevederilor art. 1 alin. (3) și ale art. 131 din Legea fundamentală, întrucât nu asigură un just echilibru între principiul autorității de lucru judecat și interesul general al societății referitor la tragerea la răspundere penală a autorilor infracțiunilor, interes ce impune ca, atunci când există împrejurări ce dovedesc netemeinicia hotărârii definitive de condamnare sub aspectul încadrării juridice a unei fapte cu rezultat progresiv, procurorul și partea civilă să poată obține revizuirea hotărârii definitive și condamnarea autorului faptei pentru rezultatul final produs de aceasta, rezultat ce reiese din împrejurări care nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei. Invocă, în acest sens, considerentele deciziilor Curții Constituționale nr. 894 din 5 decembrie 2006, nr. 983 din 8 iulie 2010, nr. 511 din 12 decembrie 2013, nr. 641 din 11 noiembrie 2014, paragraful 51, și nr. 336 din 30 aprilie 2015.

7.Tribunalul București - Secția I penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că susținerile autorului excepției vizează, în realitate, o lipsă de reglementare a infracțiunii progresive. Arată că situația din prezenta cauză este inedită prin raportare la împrejurarea că rezultatul final al faptei s-a produs după o perioadă destul de lungă de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În mod obișnuit, rezultatul încetează să se amplifice până la terminarea urmăririi penale sau, in extremis, înainte de pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive de condamnare. Consideră că nu există discriminare între părțile civile care nu pot ataca o hotărâre de condamnare în cazul amplificării rezultatului acțiunii inculpatului ulterior rămânerii definitive a acelei hotărâri și părțile civile care pot ataca o hotărâre de încetare a procesului penal sau de achitare în aceeași situație, astfel cum susține procurorul, autor al excepției. Arată că, potrivit prevederilor art. 27 alin. (6) din Codul de procedură penală, persoana vătămată sau succesorii acesteia pot introduce acțiune la instanța civilă pentru repararea prejudiciului născut ori descoperit după constituirea ca parte civilă. Menționează că dispozițiile art. 453 din Codul de procedură penală stabilesc cazurile de revizuire numai cu privire la latura penală, latura civilă a hotărârii judecătorești putând fi revizuită numai în fața instanței civile, potrivit Codului de procedură civilă. Instanța de judecată subliniază, de altfel, că întreaga cerere de revizuire, inclusiv cererea de sesizare a Curții Constituționale, se întemeiază pe interpretarea în mod eronat a sintagmei „fapte sau împrejurări noi“, înțeleasă ca desemnând fapte sau împrejurări survenite ulterior soluționării definitive a cauzei.

8.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9.Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă. Arată, astfel, că autorul excepției tinde ca prin decizia ce va fi pronunțată de Curtea Constituțională să fie adăugat la lege un caz de revizuire întemeiat pe apariția unor împrejurări noi, ulterioare pronunțării unei hotărâri definitive de condamnare. Or, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului (Decizia Curții Constituționale nr. 229 din 21 aprilie 2005). Totodată, consideră că autorul excepției este nemulțumit, în realitate, de modul de interpretare și de aplicare de către instanța de judecată a textului de lege criticat, aspecte ce nu intră însă sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de către Curte, ci sunt de competența instanței de judecată învestite cu soluționarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege. A răspunde criticilor autorului excepției în această situație ar însemna o ingerință a Curții Constituționale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 126 din Constituție, potrivit cărora justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege (Decizia Curții Constituționale nr. 793 din 15 decembrie 2016).

10.Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 alin. (4) din Codul de procedură penală este inadmisibilă. Menționează, în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 2 din 17 ianuarie 2017.11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

12.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile art. 453 alin. (4) din Codul de procedură penală. Din notele scrise ale autorului excepției, depuse în motivarea criticii, reiese însă că aceasta privește numai dispozițiile art. 453 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură penală. Prin urmare, Curtea se va pronunța numai asupra dispozițiilor art. 453 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură penală, modificate prin prevederile art. 102 pct. 272 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Textul de lege criticat are următorul cuprins: „(4) Cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal, [...].“ Dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală prevăd că: „(1) Revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când:

a)s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză;“. Prin Decizia nr. 2 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 5 mai 2017, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat, printre altele, că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art. 453 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură penală, care exclude posibilitatea revizuirii hotărârii de achitare pentru cazul prevăzut la alin. (1) lit. a), este neconstituțională.

14.În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, procurorul, autor al excepției, invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (3) privind valorile statului de drept, ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (2) privind accesul liber la justiție, ale art. 22 alin. (1) referitor la dreptul la viață și la integritatea fizică și psihică și ale art. 131 privind rolul Ministerului Public.

15.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că procurorul, autor al excepției, nu formulează o veritabilă critică de neconstituționalitate, ci solicită completarea dispozițiilor de lege criticate, în sensul ca, în cazul infracțiunilor progresive, să prevadă posibilitatea unei așa-zise „revizuiri“ a hotărârii de condamnare sub aspectul schimbării încadrării juridice a faptei raportat la rezultatul final al acesteia, rezultat care se produce ulterior rămânerii definitive a respectivei hotărâri. O asemenea solicitare nu intră însă în competența de soluționare a Curții Constituționale, care, conform prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 188 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 420 din 12 iunie 2015, paragraful 14, Decizia nr. 609 din 28 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 881 din 9 noiembrie 2017, paragraful 15, și Decizia nr. 824 din 12 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 10 martie 2020, paragraful 13).

16.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură penală, excepție ridicată de procuror în Dosarul nr. 30.431/3/2017 al Tribunalului București - Secția I penală.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului București - Secția I penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 4 iunie 2020.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Oana-Cristina Puică