Decizie nr. 59 din 14 ianuarie 2010

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Carmen-Cătălina Gliga - procuror

Fabian Niculae - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 1 lit. a) şi art. 33 alin. (2), (4) şi (6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Agromec Iernut" - S.A. în Dosarul nr. 2.233/1.371/2008 al Tribunalului Comercial Mureş.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 26 iunie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 2.233/1.371/2008, Tribunalul Comercial Mureş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 pct. 1 lit. a) şi art. 33 alin. (2), (4) şi (6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.

Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială "Agromec Iernut" - S.A. într-o cauză având ca obiect o cerere de deschidere a procedurii insolvenţei.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16, art. 21 şi art. 45 din Constituţie, întrucât textele criticate limitează dreptul de a solicita reorganizarea judiciară în situaţia în care debitorul a contestat starea de insolvenţă. Atât timp cât contestaţia stării de insolvenţă este reglementată prin lege drept o cale procedurală de apărare a debitorului împotriva cererii debitorului de deschidere a procedurii insolvenţei, exercitarea ei nu trebuie să ducă la consecinţe nefavorabile pentru debitorul a cărui stare de insolvenţă este constatată de instanţă. Pierderea dreptului de a formula un plan de reorganizare apare ca o sancţiune aplicată debitorului pentru demersul său exercitat în condiţiile legii. Acest mod de reglementare împiedică accesul liber la justiţie al debitorului, limitând dreptul debitorului de a obţine verificarea situaţiei sale de către o instanţă judecătorească atunci când, cu bună-credinţă, a avut convingerea că nu este insolvabilă. Art. 33 din lege prevede că în termen de 10 zile de la primirea copiei debitorul trebuie fie să conteste, fie să recunoască existenţa stării de insolvenţă. În opinia autorului excepţiei, acest text mai încalcă şi prevederile constituţionale cuprinse în art. 11, art. 20 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a drepturilor fundamentale.

Tribunalul Comercial Mureş consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că textele legale criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 3 pct. 1 lit. a) şi art. 33 alin. (2), (4) şi (6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, texte de lege care au următorul conţinut:

–Art. 3 pct. 1 lit. a): "În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

1.insolvenţa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor exigibile:

a)insolvenţa este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de unul sau mai mulţi creditori;";

–Art. 33 alin. (2): "În termen de 10 zile de la primirea copiei, debitorul trebuie fie să conteste, fie să recunoască existenţa stării de insolvenţă. Dacă debitorul contestă starea de insolvenţă, iar contestaţia sa este ulterior respinsă, el nu va mai avea dreptul să solicite reorganizarea judiciară.";

–Art. 33 alin. (4): "Dacă judecătorul-sindic stabileşte că debitorul este în stare de insolvenţă, îi va respinge contestaţia şi va deschide, printr-o sentinţă, procedura generală, situaţie în care un plan de reorganizare poate fi formulat numai de către administratorul judiciar sau de către creditorii deţinând împreună sau separat minimum 20% din valoarea masei credale şi numai dacă aceştia îşi exprimă intenţia de a depune un plan în termenul prevăzut la art. 59 alin. (1), respectiv la art. 60 alin. (2).";

–Art. 33 alin. (6): "Dacă debitorul nu contestă, în termenul prevăzut la alin. (2), că ar fi în stare de insolvenţă şi îşi exprimă intenţia de a-şi reorganiza activitatea, judecătorul-sindic va da o sentinţă de deschidere a procedurii generale. În cazul în care, din declaraţia debitorului, făcută până la data pronunţării sentinţei, rezultă că acesta se încadrează în una dintre categoriile prevăzute la art. 1 alin. (2) sau a mai beneficiat de reorganizare în ultimii 5 ani anteriori deschiderii procedurii, judecătorul-sindic va pronunţa o sentinţă de deschidere a procedurii simplificate."

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 11, art. 20 şi art. 24 privind dreptul la apărare din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia, Curtea constată că asupra dispoziţiilor art. 3 pct. 1 lit. a) şi art. 33 alin. (2), (4) şi (6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei s-a mai pronunţat, prin raportare la critici similare, prin Decizia nr. 1.247 din 18 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 857 din 19 decembrie 2008.

Cu acel prilej Curtea a constatat că art. 3 pct. 1 lit. a) instituie o prezumţie de insolvenţă pentru comerciantul debitor care nu stinge o datorie exigibilă după 30 de zile de la scadenţă. Instituirea acestei prezumţii, cu consecinţa răsturnării probei în sarcina debitorului, este justificată însă de necesitatea asigurării celerităţii în desfăşurarea procedurii insolvenţei, principiu recunoscut pentru desfăşurarea raporturilor de drept comercial, precum şi de nevoia de a se evita obligaţia creditorului de a dovedi starea de insolvenţă, fapt ce ar fi imposibil în condiţiile în care acesta nu are acces la documentele debitorului şi la datele privind disponibilităţile băneşti ale acestuia.

Cu privire la critica de neconstituţionalitate a art. 33 alin. (2), (4) şi (6) din Legea nr. 85/2006, Curtea a constatat că aceasta are în vedere, de fapt, doar interzicerea debitorului de a mai solicita reorganizarea judiciară după ce anterior a contestat existenţa stării de insolvenţă, iar contestaţia i-a fost respinsă. Curtea a reţinut că garantarea libertăţii economice trebuie să aibă loc, în mod egal, pentru toţi cei care desfăşoară o activitate economică. Astfel, garantarea drepturilor comercianţilor debitori nu poate aduce prejudicii drepturilor creditorilor. Prin urmare, limitarea exerciţiului unor drepturi ale debitorilor care nu şi-au exercitat voluntar obligaţiile de plată apare ca justificată cu prilejul desfăşurării procedurii insolvenţei ce urmăreşte tocmai acoperirea pasivului acestora prin satisfacerea creanţelor creditorilor.

Restrângerea anumitor drepturi ale debitorului nu duce însă la dispariţia totală a acelor drepturi. Astfel, debitorul are posibilitatea de a opta între acceptarea soluţiei cu privire la deschiderea procedurii insolvenţei şi propunerea unui plan de reorganizare sau contestarea soluţiei de deschidere a procedurii insolvenţei, contestare care însă nu trebuie să tindă spre o simplă tergiversare a cauzei. În plus, chiar dacă va fi respinsă contestaţia, un plan de reorganizare va putea fi propus de administratorul-judiciar sau de către creditori. Astfel, legea pune la dispoziţie mai multe căi prin care debitorul îşi poate valorifica drepturile sale, inclusiv prin exercitarea accesului liber la justiţie.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, argumentarea şi soluţia reţinute în decizia de mai sus îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 1 lit. a) şi art. 33 alin. (2), (4) şi (6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Agromec Iernut" - S.A. în Dosarul nr. 2.233/1.371/2008 al Tribunalului Comercial Mureş.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 ianuarie 2010.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Fabian Niculae