Decizie nr. 831 din 2 octombrie 2007

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Marilena Mincă - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 259 alin. 1 din Codul penal, excepţie ridicată de Nicolae Doba în Dosarul nr. 291/306/2005 al Judecătoriei Sibiu.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent informează completul de judecată că la dosarul cauzei s-a depus o cerere din partea autorului excepţiei, prin care se solicită amânarea judecării cauzei în vederea angajării unui apărător.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii de amânare a judecării cauzei, arătând că de la data invocării excepţiei şi până în prezent a existat timp suficient pentru angajarea unui apărător.

Curtea, deliberând, respinge cererea de amânare a judecării cauzei, apreciind că aceasta nu este temeinic motivată, în sensul art. 156 alin. 1 din Codul de procedură civilă.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, făcând referire la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 29 martie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 291/306/2005, Judecătoria Sibiu a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 259 alin. 1 din Codul penal, excepţie ridicată de Nicolae Doba.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 259 alin. 1 din Codul penal încalcă prevederile art. 21 din Constituţie referitoare la accesul liber la justiţie.

Judecătoria Sibiu consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, făcând referire la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că prevederile legale criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 259 alin. 1 din Codul penal, care au următorul cuprins: "Învinuirea mincinoasă făcută prin denunţ sau plângere, cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de către o anume persoană, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani."

Autorul excepţiei susţine că aceste dispoziţii sunt contrare art. 21 din Constituţie, privitor la accesul liber la justiţie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 259 alin. 1 din Codul penal au mai format obiect al controlului de constituţionalitate sub aspectele criticate şi în prezenta cauză.

Prin Decizia nr. 270 din 19 decembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 74 din 13 februarie 2001, Curtea a constatat că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece o dispoziţie legală care incriminează şi sancţionează învinuirea mincinoasă a unei persoane cu privire la săvârşirea unei infracţiuni nu poate fi considerată contrară prevederilor art. 21 din Constituţie, referitoare la accesul liber la justiţie. Învinuirea mincinoasă presupune un denunţător care ştie de la început că învinuirea se referă la o faptă care nu există sau care nu este săvârşită de persoana învinuită. Prin urmare, cunoscând acest adevăr, denunţătorul calomnios numai cu rea-credinţă poate invoca în susţinerea excepţiei textele constituţionale privitoare la dreptul la acces liber la justiţie sau la libertatea de opinie. Existenţa infracţiunii de denunţare calomnioasă presupune cunoaşterea de către denunţător a caracterului mincinos al denunţării, prin care se aduce atingere înfăptuirii justiţiei şi demnităţii persoanei învinuite pe nedrept. Dacă făptuitorul a fost într-o eroare evidentă asupra situaţiei de fapt, denunţul său, chiar dacă ar cuprinde afirmaţii vexatorii la adresa unei persoane, nu poate constitui temei pentru tragerea la răspundere penală în baza art. 259 din Codul penal. Accesul liber la justiţie, consacrat prin art. 21 din Constituţie, ca drept fundamental, trebuie exercitat "cu bună-credinţă", potrivit art. 54 din Legea fundamentală, "fără să încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi". Or, această bunăcredinţă este exclusă în cazul persoanei care învinuieşte în mod mincinos pe o altă persoană de săvârşirea unei infracţiuni, situaţie care face imposibilă încălcarea, prin art. 259 alin. 1 din Codul penal, a prevederilor constituţionale cuprinse în art. 21.

Neexistând elemente noi, de natură a determina schimbarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţia deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Faţă de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 259 alin. 1 din Codul penal, excepţie ridicată de Nicolae Doba în Dosarul nr. 291/306/2005 al Judecătoriei Sibiu.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 octombrie 2007.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Florentina Geangu