Decizie nr. 395 din 12 iulie 2005

Ion Predescu - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Aurelia Rusu - procuror

Benke Karoly - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie, excepţie ridicată de Aurelia Slabu şi alţii în Dosarul nr. 10.794/2004 al Tribunalului Cluj - Secţia de litigii de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca fiind inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, întrucât nu se urmăreşte constatarea neconstituţionalităţii dispoziţiei legale criticate, ci extinderea efectelor acesteia pentru toţi procurorii şi judecătorii, situaţie în care aceasta ar deveni constituţională.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 28 februarie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 10.794/2004, Tribunalul Cluj - Secţia de litigii de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie, excepţie ridicată de Aurelia Slabu şi alţii, procurori la parchetele de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, Tribunalul Cluj şi Curtea de Apel Cluj, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unui litigiu de muncă.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile art. 28 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 şi ale art. 124 alin. (3).

Autorii excepţiei apreciază că acordarea unui spor de 40% din indemnizaţia de încadrare brută lunară numai procurorilor care participă la judecarea infracţiunilor de corupţie este discriminatorie, întrucât "nu există o specializare a procurorilor, aşa cum nu există nici complete specializate pentru soluţionarea cauzelor de corupţie sau criminalitate organizată". Totodată, se arată că "aceste cauze nu necesită o specializare anume nici pentru procurorii care efectuează supravegherea activităţii de cercetare penală sau urmărire penală proprie ori care participă în şedinţele de judecată".

Se consideră că "nu este admisă o asemenea discriminare în condiţiile în care există un volum mare de muncă şi pentru procurorii care anchetează infracţiuni de natură economico-financiară şi bancară sau infracţiuni contra vieţii [...]". În ceea ce priveşte aplicarea principiului egalităţii, este invocată Decizia Curţii Constituţionale nr. 89 din 27 februarie 2003.

Totodată, autorii excepţiei apreciază că aceste discriminări aduc atingere independenţei magistraţilor, având în vedere că "independenţa [acestora] are şi o componentă materială, financiară, în condiţiile în care salariile oricum nu sunt pe măsura importanţei, complexităţii şi solicitării impuse de această profesie şi nu oferă nici o compensaţie pentru privaţiunile la care sunt supuşi magistraţii".

Tribunalul Cluj - Secţia de litigii de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este întemeiată. În acest sens, se consideră că este încălcat principiul constituţional al egalităţii "pentru că soluţionarea cauzelor de corupţie nu presupune o specializare anume faţă de alte categorii de cauze, aceste cauze nu au un grad sporit de dificultate faţă de alte cauze [...], nu supun judecătorul cauzei la pericole mai mari decât cele la care este expus procurorul ce instrumentează cauza [...] şi nu presupun o responsabilitate sporită faţă de alte categorii de cauze". În opinia instanţei, "simplul fapt că aceste complete judecă o anumită categorie de cauze nu justifică acordarea unui spor [...]. Altminteri, s-ar putea spune că judecătorii nu sunt niciodată în situaţii identice care să justifice o salarizare egală".

De asemenea, instanţa consideră că sunt încălcate şi dispoziţiile constituţionale referitoare la independenţa judecătorului, întrucât "independenţa materială este o latură fundamentală a independenţei judecătorului", dar şi pentru că "salarizarea judecătorului depinde de preşedintele instanţei, ceea ce presupune un posibil control asupra activităţii şi deciziilor acestuia din partea administraţiei instanţei". În acest sens, sunt invocate prevederile Principiului 3 pct. 1 lit. b) din Recomandarea R (94) a Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei, adoptată la 13 octombrie 1994, ale art. 2 şi ale art. 13 din Carta Universală a Judecătorului.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În argumentarea acestui punct de vedere, Guvernul consideră că prevederea legală criticată trebuie coroborată cu dispoziţiile Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, adoptată la New York în 2003, şi ale Convenţiei penale privind corupţia din 1999 a Consiliului Europei, convenţii ratificate de România. Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei prevede, la art. 36, că în fiecare stat parte trebuie "să existe unul sau mai multe organisme ori persoane specializate în lupta împotriva corupţiei", iar aceste organisme trebuie să se bucure de o "independenţă necesară [...] pentru a putea exercita eficient funcţiile lor la adăpost de orice influenţă necuvenită" şi să dispună de un personal care "ar trebui să aibă formarea şi resursele adecvate pentru a-şi exercită sarcinile". Se mai arată că dispoziţii asemănătoare cuprinde şi art. 20 din Convenţia penală privind corupţia a Consiliului Europei. În consecinţă, Guvernul apreciază că dispoziţiile criticate "nu numai că nu încalcă prevederile internaţionale în materie, ci ele reprezintă transpunerea în dreptul intern a unor prevederi internaţionale privind prevenirea şi combaterea corupţiei, pe care România este obligată să le respecte, ca parte semnatară a Convenţiei". Tot în acest sens sunt invocate şi dispoziţiile din Strategia naţională anticorupţie pe perioada 2005-2007, precum şi Planul de acţiune pentru implementarea acestei strategii, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 231/2005, care prevăd "pregătirea profesională specializată a personalului P.N.A., mai ales cu privire la tipologiile cazurilor de corupţie şi cooperarea judiciară cu structuri similare din statele membre".

Guvernul consideră că prevederile criticate nu contravin principiului egalităţii, întrucât "diferenţierea de tratament [aplicată] are la bază criterii obiective privind pregătirea profesională diferită, specializată, o formare anume pentru activitatea de urmărire şi judecare a infracţiunilor de corupţie, ca şi specificul acestor activităţi, având în vedere, printre altele, şi tipologiile diferite ale cazurilor de corupţie, ca şi specificul cooperării judiciare între structurile specializate din sistemul nostru judiciar şi structuri similare din alte state".

Totodată, se apreciază că nici critica de neconstituţionalitate privind încălcarea dispoziţiilor constituţionale referitoare la independenţa judecătorilor nu este întemeiată, întrucât salarizarea judecătorului nu mai depinde de preşedintele instanţei, având în vedere că în urma modificărilor operate prin Hotărârea nr. 71/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii asupra Regulamentului de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti, "s-a prevăzut că repartizarea cauzelor se va efectua în sistem informatic, prin programele MJREP sau ECRIS, iar, în cazul în care repartizarea în acest sistem nu se poate aplica, repartizarea cauzelor se efectuează prin metoda sistemului ciclic". În consecinţă, Guvernul arată că "aceste sisteme funcţionează pe criterii obiective, înlăturând posibilitatea de subiectivism ce ar fi putut s-o manifeste repartizarea de către preşedintele instanţei". Totodată, se mai arată că "în Regulamentul menţionat s-au prevăzut o serie de dispoziţii amănunţite privind aplicarea criteriului aleatoriu în repartizarea dosarelor pe complete, care constituie garanţii ale funcţionării obiective a sistemelor de repartizare".

Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. Se consideră că principiul egalităţii presupune un tratament juridic diferit la situaţii diferite, astfel încât "stabilirea unui tratament juridic diferenţiat în cazul categoriilor de personal prevăzut de dispoziţiile legale criticate reprezintă o opţiune a legiuitorului [şi este] justificată de complexitatea activităţii desfăşurate, precum şi de necesitatea instituirii unor măsuri imediate pentru întărirea capacităţii Parchetului Naţional Anticorupţie ca parchet specializat în combaterea infracţiunilor de corupţie".

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 28 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 503/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 18 iulie 2002. Anterior sesizării Curţii, dispoziţiile art. 28 alin. (4) au fost modificate prin prevederile art. IV pct. 15 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 27 aprilie 2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 601/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.227 din 20 decembrie 2004. Aşadar, Curtea constată că autorii excepţiei, în mod greşit, au invocat neconstituţionalitatea art. 28 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002. În realitate, excepţia priveşte dispoziţiile art. 28 alin. (5) din ordonanţă, care au următorul cuprins:

Personalul prevăzut la alin. (1), judecătorii care compun completele de judecată specializate în infracţiunile de corupţie - potrivit art. 29 din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare -, procurorii care participă la judecarea acestor cauze, preşedintele, vicepreşedintele, preşedinţii de secţii şi judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, adjuncţii săi şi procurorii din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie beneficiază de un spor de 40% la indemnizaţia de încadrare brută lunară. Personalul din Parchetul Naţional Anticorupţie prevăzut la alin. (2) şi (3) beneficiază de un spor de 30% pentru activitatea specializată de combatere a infracţiunilor de corupţie pe care o desfăşoară.

Personalul la care se referă alin. (1) al art. 28 îl constituie procurorii din cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie.

Textele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt art. 16 şi art. 124 alin. (3). Curtea observă că autorii excepţiei invocă în susţinerea acesteia întregul text constituţional al art. 16, însă, în realitate, aceştia se referă doar la alin. (1) al art. 16 din Constituţie. Aceste texte constituţionale au următorul cuprins:

–Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări."

–Art. 124 alin. (3): "Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:

În esenţă, se susţine că art. 28 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 creează o discriminare între procurorii şi judecătorii cărora li se acordă sporul de 40% din indemnizaţia de încadrare brută lunară şi cei care nu primesc acest spor. În consecinţă, în opinia autorilor sesizării, pentru a fi constituţională, reglementarea criticată ar trebui aplicată, sub aspectul sporului, tuturor procurorilor şi judecătorilor.

Cu privire la acest aspect, Curtea constată că potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, "fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

Ca atare, Curtea reţine că nu are competenţa de a completa prevederea legală potrivit căreia sporul de 40% se aplică numai anumitor magistraţi, ci intră în competenţa exclusivă a legiuitorului adoptarea unor prevederi legale care să instituie anumite discriminări pozitive. Justificarea instituirii acestui spor, în condiţiile în care nu există specializări pentru anumite categorii de magistraţi, cum sunt judecătorii care compun completele de judecată specializate în infracţiunile de corupţie sau procurorii care participă la judecarea acestor cauze, reprezintă o problemă de legiferare, iar nu una de constituţionalitate. În aceeaşi ordine de idei, acordarea acestui spor şi judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi procurorilor de la parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se înscrie în aceeaşi competenţă de legiferare, Curtea Constituţională neputându-se erija într-un "legislator pozitiv".

În acest sens a statuat Curtea prin Decizia nr. 328 din 21 iunie 2005, nepublicată încă, ale cărei considerente îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie, excepţie ridicată de Aurelia Slabu şi alţii în Dosarul nr. 10.794/2004 al Tribunalului Cluj - Secţia de litigii de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 iulie 2005.

PREŞEDINTE,

ION PREDESCU

Magistrat-asistent,

Benke Karoly