Decizie nr. 1.161 din 17 septembrie 2009

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor "art. 11 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004", excepţie ridicată de Riţa Gărgăriţa în Dosarul nr. 6.397/3/2008 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

La apelul nominal răspund autoarea excepţiei şi partea Magdalena Viorica Tara, prin mandatar Gheorghe Constantin Tara, cu procura specială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent învederează Curţii faptul că partea Magdalena Viorica Tara a depus, prin mandatar Gheorghe Constantin Tara, concluzii scrise în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate.

Având cuvântul, autoarea excepţiei arată mai întâi că nu are apărător, iar pentru o mai bună elucidare a cauzei apreciază că la dosarul Curţii Constituţionale ar trebui anexate toate dosarele de fond, şi nu doar ultimul în care a invocat excepţia, motiv pentru care solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru întreprinderea acestui demers.

Reprezentantul Ministerului Public nu este de acord cu solicitarea de amânare, apreciind că partea a avut suficient timp să-şi pregătească apărarea de la momentul invocării excepţiei în data de 12 februarie 2009 şi până la acest termen de judecată, iar solicitarea şi instrumentarea celorlalte dosare de fond nu sunt necesare Curţii Constituţionale pentru soluţionarea excepţiei.

Deliberând, Curtea respinge cererea de amânare a cauzei şi acordă cuvântul autoarei excepţiei pentru susţinerea acesteia.

Precizând că obiectul excepţiei se rezumă la dispoziţiile alin. (2) ale art. 11 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, autoarea acesteia arată că textul criticat este neconstituţional, deoarece, prin lipsa clarităţii, preciziei şi previzibilităţii normelor juridice conţinute, oferă judecătorului o multitudine de posibilităţi de interpretare, împiedicând astfel realizarea justiţiei unice. În continuare, face referiri cu privire la aspectele de fapt specifice cauzei, arătând că recursul în cadrul căruia a invocat prezenta excepţie de neconstituţionalitate a fost formulat ca urmare a respingerii ca tardive, în temeiul dispoziţiilor legale criticate, a unei acţiuni privind anularea unui act administrativ.

Având cuvântul, mandatarul părţii Magdalena Viorica Tara face referire la notele scrise depuse în prealabil la dosar.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei, arătând că, în realitate, autoarea acesteia solicită eliminarea termenului de decădere prevăzut la art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, ceea ce excedează competenţei Curţii Constituţionale. În plus, arată că stabilirea unor termene procesuale în interiorul cărora partea interesată trebuie să-şi exercite dreptul la acţiune reprezintă tocmai o modalitate de aplicare a textelor constituţionale şi convenţionale pretins încălcate, asigurând stabilitatea raporturilor juridice.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 12 februarie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 6.397/3/2008, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor "art. 11 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004".

Excepţia a fost ridicată de Riţa Gărgăriţa într-o cauză având ca obiect soluţionarea unui recurs împotriva unei sentinţe civile prin care a fost respinsă o acţiune privind anularea unui act administrativ.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se susţine că textul de lege menţionat contravine prevederilor art. 16 şi 21 din Constituţie, art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi art. 6 din Convenţie, texte referitoare la principiul egalităţii, accesul liber la justiţie, dreptul de proprietate şi dreptul părţilor la un proces echitabil.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal nu şi-a exprimat opinia cu privire la temeinicia excepţiei de neconstituţionalitate.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 11 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare şi motivării autorului, dispoziţiile "art. 11 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, modificate şi completate prin art. I pct. 16 şi 17 din Legea nr. 262/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 30 iulie 2007. Potrivit cuprinsului aceleiaşi încheieri, autoarea excepţiei a depus note scrise asupra excepţiei invocate, însă după momentul reţinerii cauzei de instanţă în vederea pronunţării. Ca urmare, solicitările sale cu privire la "completări şi motivarea cererii de neconstituţionalitate privind art. 5 alin. (5) din Legea nr. 29/1990 şi ale art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004" nu au fost puse în discuţia părţilor şi nici nu au fost cuprinse în dispozitivul încheierii de şedinţă, actul de învestire a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei. Totodată, din motivarea depusă la dosar, rezultă că excepţia vizează doar alin. (2) al art. 11 din Legea nr. 554/2004, astfel că asupra acestor dispoziţii urmează să se pronunţe Curtea. Textul legal criticat are următoarea redactare: "(2) Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz."

Potrivit motivării scrise avute în vedere de instanţa de judecată la momentul invocării excepţiei, prevederile constituţionale pretins încălcate sunt cele ale art. 16 Egalitatea în drepturi şi ale art. 21 - Accesul liber la justiţie, precum şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţie, referitoare la protecţia proprietăţii.

Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constată că susţinerile de neconstituţionalitate sunt neîntemeiate, excepţia urmând să fie respinsă.

Dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 consacră excepţia de la aplicarea termenului de prescripţie stabilit la alin. (1) al aceluiaşi articol, în sensul că, pentru motive temeinice, cererea prin care se solicită anularea unui act administrativ individual poate fi introdusă şi peste termenul de 6 luni, dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz. Aceste prevederi se aplică în mod egal tuturor celor aflaţi în situaţia reglementată de ipoteza normei criticate, instanţa fiind cea care, în funcţie de temeinicia motivelor invocate, încuviinţează sau nu cererea introdusă şi peste termenul de 6 luni. Aceasta nu echivalează însă cu lipsa de precizie, claritate sau previzibilitate a textului legal criticat, legea instituind excepţii asupra cărora instanţa de judecată este chemată să hotărască. În plus, o reglementare nu poate să cuprindă toate situaţiile posibile în fapt fără a avea un caracter excesiv sau rigid, astfel că judecătorul este cel care, în funcţie de circumstanţele fiecărei cauze, decide asupra incidenţei normei juridice.

Totodată, Curtea constată că susţinerile autoarei excepţiei tind spre o completare sau modificare a prevederilor legale criticate, în sensul eliminării termenului de decădere prevăzut la alin. (2) al art. 11, acesta opunându-se, în opinia sa, principiului egalităţii şi accesului liber la instanţă. În Decizia nr. 498 din 6 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 408 din 30 mai 2008, Curtea, analizând critici de neconstituţionalitate asemănătoare, a arătat că "instituţia decăderii este specifică dreptului procesual şi are natura unei sancţiuni determinate de neexercitarea dreptului subiectiv înăuntrul unui anumit interval de timp stabilit de lege. Necesitatea stabilirii unor termene imperative este de necontestat, aceasta constând în nevoia de a disciplina activitatea procesuală şi de a conferi stabilitate şi securitate raporturilor juridice din societate. Pe de altă parte, decăderea nu este o sancţiune imuabilă, ea putând fi îndepărtată, prin cererea de repunere în termen, formulată în condiţiile legii." Nu în ultimul rând, completarea sau modificarea textului de lege supus controlului de constituţionalitate nu sunt atribuţii ce aparţin Curţii Constituţionale, ci, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituţie, Parlamentului, unica autoritate legiuitoare a ţării.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Riţa Gărgăriţa în Dosarul nr. 6.397/3/2008 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 septembrie 2009.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Claudia-Margareta Krupenschi