privind unele măsuri pentru aplicarea regulamentelor Uniunii Europene privind comerţul cu specii sălbatice de fauna şi flora*1) (actualizat până la data de 22 iulie 2009
Emitent
Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor
Versiune
Formă consolidată, valabilă 22 iul. 2009 – 17 iun. 2014
*)Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 22 iulie 2009 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ prin includerea tuturor modificărilor şi completărilor aduse de către ORDINUL nr. 890 din 16 iunie 2009.
Conţinutul acestui act nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilor
Având în vedere prevederile Legii nr. 69/1994 pentru aderarea României la Convenţia privind comerţul internaţional cu specii sălbatice de fauna şi flora pe cale de dispariţie, adoptată la Washington la 3 martie 1973,
(1)Persoanele fizice sau juridice care intenţionează sa desfăşoare activităţi de import, export sau reexport cu indivizi aparţinând speciilor de flora şi fauna sălbatică prevăzute în anexele la Regulamentul (CE) nr. 338/97 , cu modificările şi completările ulterioare, privind protecţia speciilor de fauna şi flora sălbatică prin reglementarea comerţului cu acestea, denumite în continuare solicitanţi, au obligaţia de a solicita autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului eliberarea permisului de import/export sau a certificatului de reexport ori a certificatului necesar pentru deplasarea exemplarelor vii ale speciilor de animale incluse în anexa A la Regulamentul (CE) nr. 338/97 , cu modificările ulterioare, sau pentru excepţii de la interzicerea activităţilor comerciale conform art. 8 din acelaşi regulament, prin completarea formularelor stabilite de legislaţia Comunităţii Europene privind protecţia speciilor periclitate*1).
Autoritatea publică centrala pentru protecţia mediului are obligaţia de a păstra un registru cuprinzând solicitanţii, pe baza fisei de înregistrare a solicitantului prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. d).
Autoritatea publică centrala pentru protecţia mediului poate impune în permisele/certificatele CITES condiţii speciale pentru a asigura respectarea prevederilor Convenţiei privind comerţul internaţional cu specii sălbatice de fauna şi flora pe cale de dispariţie, denumita în continuare Convenţie, şi a legislaţiei naţionale privind conservarea diversitatii biologice şi cea privind protecţia animalelor.
(1)Autoritatea publică centrala pentru protecţia mediului analizează şi decide eliberarea permiselor/certificatelor în termen de 30 de zile de la data depunerii de către solicitant a documentaţiei complete.
(2)În cazurile în care este necesară consultarea unui alt stat parte la Convenţie, decizia poate fi luată doar după încheierea consultărilor. În aceasta situaţie autoritatea publică centrala pentru protecţia mediului va informa în scris solicitanţii dacă intervin întârzieri în analizarea cererilor lor.
(1)În vederea eliberării permisului de import pentru un specimen al unei specii pe cale de dispariţie, conform art. 4 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 338/97 , cu modificările şi completările ulterioare, solicitantul trebuie să completeze o cerere conform modelului prevăzut în anexa nr. 2. (2) Pentru obţinerea permisului de import prevăzut la alin. (1) solicitantul va anexa la documentele prevăzute la art. 1 alin. (2) următoarele documente:
a)copie a documentului care să îi ateste identitatea;
b)copie a certificatului de înregistrare a societăţii comerciale în cazul persoanelor juridice sau copie a autorizaţiei în cazul persoanelor fizice autorizate pentru activităţi legate de importul indivizilor aparţinând speciilor de flora şi fauna sălbatică;
c)declaraţia privind scopul pentru care este importat individul;
d)în cazul indivizilor vii ai speciilor de animale, descrierea condiţiilor în care vor fi transportate şi a condiţiilor în care vor fi deţinute după efectuarea importului, conform reglementărilor privind protecţia animalelor, pentru a se evita riscul de ranire, de imbolnavire sau de deces.
(1)În vederea eliberării unui permis de import pentru un specimen al unei specii amenintate direct cu extinctia, conform art. 4 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 338/97 , cu modificările şi completările ulterioare, solicitantul trebuie să completeze o cerere conform modelului prevăzut în anexa nr. 2. (2) Pentru obţinerea permisului de import prevăzut la alin. (1) solicitantul va anexa la documentele prevăzute la art. 1 alin. (2) următoarele documente:
a)copie a documentului care să îi ateste identitatea;
b)copie a certificatului de înregistrare a societăţii comerciale în cazul persoanelor juridice sau copie după autorizaţie în cazul persoanelor fizice autorizate pentru activităţi legate de importul indivizilor aparţinând speciilor de flora şi fauna sălbatică;
c)descrierea condiţiilor în care vor fi transportate şi a condiţiilor în care vor fi deţinute după efectuarea importului, conform reglementărilor privind protecţia animalelor, pentru a se evita riscul de ranire, de imbolnavire sau de deces, în cazul indivizilor vii ai speciilor de animale.
(1)Permisul de import pentru specimenele menţionate în anexele A şi B la Regulamentul (CE) nr. 338/97 , cu modificările ulterioare, precum şi pentru produsele menţionate în anexa la Regulamentul (CE) nr. 348/81 poate fi eliberat doar în cazul în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 338/97 , cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cele prevăzute în art. 5 şi 6. (2) Notificarea de import prevăzută la art. 4 alin. (3) şi (4) din Regulamentul (CE) nr. 338/97 , cu modificările şi completările ulterioare, pentru specimenele menţionate în anexele C şi D la acelaşi regulament, are modelul prevăzut în anexa nr. 5.
Capitolul IIIEliberarea permisului de export şi a certificatului de reexport
Pentru eliberarea unui permis de export sau a unui certificat de reexport în cazul unui specimen al unei specii prevăzute în anexele A, B şi C la Regulamentul (CE) nr. 338/97, cu modificările şi completările ulterioare, solicitantul trebuie să completeze o cerere, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2.
(1)Permisul de export pentru indivizi aparţinând speciilor menţionate în anexele A, B şi C la Regulamentul (CE) nr. 338/97 , cu modificările şi completările ulterioare, poate fi eliberat cu respectarea condiţiilor prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 338/97 , cu modificările şi completările ulterioare.
(2)Certificatul de reexport pentru indivizi aparţinând speciilor menţionate în anexele A, B şi C la Regulamentul (CE) nr. 338/97 , cu modificările şi completările ulterioare, poate fi eliberat cu respectarea condiţiilor prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 338/97 , cu modificările şi completările ulterioare.
Pentru obţinerea permisului de export prevăzut la art. 9 alin. (1) sau a certificatului de reexport prevăzut la art. 9 alin. (2), solicitantul va anexa la documentele prevăzute la art. 1 alin. (2) următoarele documente:
a)copie a documentului care să îi ateste identitatea;
b)copie a certificatului de înregistrare al societăţii comerciale în cazul persoanelor juridice sau copie a autorizaţiei în cazul persoanelor fizice autorizate pentru desfăşurarea de activităţi legate de exportul indivizilor aparţinând speciilor de flora şi fauna sălbatică;
c)declaraţia privind scopul pentru care este exportat individul;
d)în cazul indivizilor pentru care exista obligativitatea înregistrării, dovada înregistrării acestora, conform prevederilor art. 15-17;
e)în cazul indivizilor aparţinând speciilor menţionate în anexa I la Convenţie, copie a permisului de import eliberat de autoritatea competentă a statului în care sunt exportati;
f)copii ale documentelor care atesta ca indivizii au fost obţinuţi în conformitate cu legislaţia în vigoare privind conservarea speciilor respective şi cu reglementările privind desfăşurarea activităţilor de recoltare/capturare, achiziţie şi/sau comercializare a speciilor de fauna şi flora sălbatică;
g)în cazul indivizilor vii ai speciilor de animale, descrierea condiţiilor în care vor fi transportaţi şi a condiţiilor în care vor fi deţinuţi după efectuarea importului, conform reglementărilor privind protecţia animalelor, pentru a se evita riscul de ranire, de imbolnavire sau de deces;
h)în cazul exportului indivizilor născuţi şi crescuti în captivitate sau propagati artificial, copii ale documentelor care atesta funcţionarea legală a acestor facilităţi şi descrierea crescatoriei sau culturii, care să ateste originea lotului de reproducere sau a stocului parental şi generatia genetica din care fac parte indivizii exportati.
Autoritatea publică centrala pentru protecţia mediului eliberează permisul de export sau certificatul de reexport cu respectarea dispoziţiilor art. 9 şi 10.
Capitolul IVDeplasarea exemplarelor vii între statele membre ale Comunităţii Europene
Deplasarea indivizilor vii aparţinând speciilor menţionate în anexa A la Regulamentul (CE) nr. 338/97 , cu modificările şi completările ulterioare, de la locul de pe teritoriul României indicat în permisul de import sau în orice certificat eliberat conform Regulamentului (CE) nr. 338/97 , cu modificările şi completările ulterioare, trebuie autorizata prin eliberarea de către autoritatea publică centrala pentru protecţia mediului a unui certificat.
Pentru obţinerea certificatului necesar pentru deplasarea exemplarelor vii ale speciilor de animale prevăzute la art. 12, solicitantul va anexa la documentele menţionate la art. 1 alin. (2) următoarele documente:
a)copie a documentului care să îi ateste identitatea;
b)copie a certificatului de înregistrare a societăţii comerciale în cazul persoanelor juridice sau copie a autorizaţiei în cazul persoanelor fizice autorizate pentru desfăşurarea de activităţi legate de deţinerea sau deplasarea indivizilor aparţinând speciilor de flora şi fauna sălbatică, în cazul în care solicitantul desfăşoară astfel de activităţi;
c)declaraţia scrisă privind scopul schimbării locaţiei individului;
d)în cazul indivizilor pentru care exista obligativitatea înregistrării, dovada înregistrării acestora, conform prevederilor art. 15-17;
e)copii ale documentelor care atesta locaţia actuala a indivizilor;
f)avizul autorităţii ştiinţifice competente de la locul de destinaţie, prin care se atesta ca locaţia unde se intenţionează a fi deplasat individul este adecvat echipata pentru păstrarea şi îngrijirea exemplarului.
Autoritatea publică centrala pentru protecţia mediului va elibera certificatul necesar pentru deplasarea exemplarelor vii ale speciilor de animale prevăzute la art. 12, cu respectarea condiţiilor prevăzute la art. 9 din Regulamentul (CE) nr. 338/97, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 13.
Capitolul VÎnregistrarea comercianţilor şi instituţiilor ştiinţifice
(1)Pentru obţinerea derogărilor pentru comercializarea plantelor propagate artificial conform prevederilor art. 7 alin. (1) lit. b) pct. (îi) din Regulamentul (CE) nr. 338/97 , solicitantul se adresează autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului pentru înregistrarea facilităţilor în care au loc activităţi de propagare artificială a plantelor incluse în anexele la Regulamentul (CE) nr. 338/97 , cu modificările şi completările ulterioare. Autoritatea publică centrala pentru protecţia mediului păstrează evidenta etichetelor al căror model este stabilit conform anexei nr. 6. (2) În acest scop solicitanţii vor depune următoarele documente:
a)formularul de cerere pentru obţinerea permisului de import-export sau a certificatului de reexport la Regulamentul (CE) nr. 865/2006 , conform modelului prevăzut în anexa nr. 2;
b)fişa de înregistrare a solicitantului, conform modelului prevăzut în anexa nr. 7;
c)lista speciilor de plante din facilităţile respective, care fac subiectul aplicaţiei;
d)scurta descriere a metodei utilizate pentru propagarea plantelor;
e)producţia estimată de indivizi ce se va comercializa;
f)datele care atesta ca individul îndeplineşte criteriile care determina încadrarea sa în categoria plantelor propagate artificial conform art. 56 din Regulamentul (CE) nr. 865/2006 .
(1)Pentru obţinerea derogărilor pentru împrumuturi necomerciale, donaţii şi schimburi de indivizi între cercetători şi instituţii ştiinţifice conform prevederilor art. 7 alin. (4) din Regulamentul (CE) nr. 338/97 , cu modificările şi completările ulterioare, solicitantul se adresează autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului pentru înregistrarea cercetatorilor şi instituţiilor ştiinţifice.
(2)În acest scop solicitanţii vor depune următoarele documente:
a)fişa de înregistrare a solicitantului, conform modelului prezentat în anexa nr. 7;
b)descrierea activităţii ştiinţifice care are legătura cu schimbul de colecţii de exemplare cu alţi cercetători sau instituţii ştiinţifice;
c)speciile şi exemplarele care vor face obiectul schimbului, numărul de exemplare şi frecventa cu care se vor face astfel de schimburi;
d)lista cercetatorilor şi a instituţiilor ştiinţifice şi a ţărilor cu care se preconizează realizarea acestor schimburi de colecţii.
Capitolul VIÎnregistrarea specimenelor şi acordarea derogărilor de la interzicerea activităţilor comerciale
(1)Pentru exemplarele aparţinând unei specii pentru care exista reglementări legale în vigoare privind înregistrarea conform Regulamentului (CE) nr. 338/97 , cu modificările şi completările ulterioare, şi Regulamentului (CE) nr. 865/2006 , este obligatorie solicitarea înregistrării exemplarului de către:
a)persoanele fizice sau juridice care păstrează un astfel de exemplar, chiar dacă în baza unei încredinţări a unei persoane dintr-un alt stat pentru o perioadă mai mare de 90 de zile;
b)persoanele fizice sau juridice care deţin un astfel de exemplar al cărui proprietar nu este cunoscut;
c)persoanele fizice sau juridice care au un astfel de exemplar în proprietate.
(2)Obligativitatea înregistrării nu se aplică în cazul exemplarelor care aparţin unor persoane fizice sau juridice prevăzute la alin. (1) lit. a), b) şi c), care locuiesc sau sunt rezidenţi permanenţi în afară României, când specimenul este importat în acord cu prevederile legale în vigoare pentru o perioadă mai scurta de 90 de zile de la data importului. În cazul exemplarelor care aparţin unor persoane fizice sau juridice prevăzute la alin. (1) lit. a), b) şi c), care locuiesc sau sunt rezidenţi permanenţi într-un stat membru al Uniunii Europene, exemplarul trebuie să fie însoţit de un permis sau certificat corespunzător, eliberat de către autoritatea de management din statul membru al Uniunii Europene în care respectivele persoane locuiesc sau sunt rezidenţi permanenţi. În astfel de cazuri, durata în care nu au obligaţia înregistrării nu va depăşi 12 luni de la data importului exemplarului pe teritoriul României.
(3)Certificatul pentru înregistrarea exemplarelor reprezintă:
a)în cazul exemplarelor aparţinând unei specii pentru care se aplică prevederile art. 8 din Regulamentul (CE) nr. 338/97 , cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia specimenelor aparţinând speciilor pentru care nu este obligatorie înregistrarea, un document de înregistrare împreună cu un certificat care permite excepţia de la interzicerea activităţilor comerciale, eliberate de autorităţile locale în domeniul protecţiei mediului;
b)un certificat care permite excepţia de la interzicerea activităţilor comerciale, eliberat de o autoritate competentă a unui alt stat membru al Comunităţii Europene, împreună cu documentul de înregistrare a specimenului în România, eliberat de o autoritate locală în domeniul protecţiei mediului; sau c) în cazul în care nu este permisă excepţia conform lit. a) sau în cazul unui exemplar fără certificat care permite excepţia conform lit. b) ori pentru exemplarele aparţinând unei specii pentru care exista reglementări legale în vigoare privind înregistrarea, un document de înregistrare a specimenului, valabil pe teritoriul României.
(4)Înregistrarea se realizează de către agenţiile locale pentru protecţia mediului de pe raza administrativ-teritorială în care solicitantul îşi are domiciliul sau sediul, denumita în continuare autoritate competentă pentru înregistrare. Persoanele fizice sau juridice prevăzute la alin. (1) lit. a), b) şi c) vor fi obligate să se adreseze autorităţii competente pentru înregistrare, în vederea eliberării unui certificat de înregistrare sau, după caz, a unui certificat care permite excepţia de la interzicerea activităţilor comerciale, în cel mult 15 zile de la data achiziţiei specimenului, în cazul în care acesta nu a fost deja înregistrat, sau în cel mult 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentului ordin, în cazul exemplarelor deţinute şi care fac obiectul înregistrării.
(5)Persoanele fizice sau juridice prevăzute la alin. (1) au obligaţia de a marca exemplarele prevăzute la alin. (1), pe propria cheltuiala, conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 338/97 , cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Regulamentului (CE) nr. 865/2006 .
Capitolul VIIComerţul cu piei de pui de foca şi produse derivate
(1)Sunt interzise importul şi tranzitul în scop comercial al pieilor de foca şi al produselor derivate menţionate în anexa nr. 1, în special pentru vânzare, schimb sau cumpărare, oferta pentru vânzare, schimb sau oferta de cumpărare, achiziţia în scopuri comerciale, expunerea către public în scop comercial sau ca mostra, folosirea în scopul obţinerii unui câştig şi deţinerea sau transportul în scopul vânzării.
(2)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), autoritatea publică centrala pentru protecţia mediului, în cazul în care importatorul face dovada ca produsele sunt rezultate din activităţi de vânătoare tradiţionala exercitate de către populaţia inuita în conformitate cu prevederile legale din ţara de origine, permite importul cu respectarea prevederilor Regulamentului (CE) nr. 338/97 , cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Regulamentului (CE) nr. 865/2006 .
(1)Pentru trofeele de vânătoare aparţinând speciilor înscrise în anexa A la Regulamentul (CE) nr. 338/97 , cu modificările şi completările ulterioare, şi pentru care România a transmis la Secretariatul Convenţiei privind comerţul internaţional cu specii sălbatice de fauna şi flora pe cale de dispariţie cotele voluntare de export, va fi eliberat de către autoritatea de management un certificat pentru utilizare în interiorul Comunităţii Europene, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3. La cererea-tip, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3, se vor anexa în copie următoarele documente:
a)nota de plată pentru acţiuni de vânătoare cu cetăţeni străini, încheiată între gestionarul fondului de vânătoare şi vânătorul străin;
b)fişa de evaluare a trofeului, eliberata de gestionarul fondului de vânătoare;
c)autorizaţia de mediu a gestionarului fondului de vânătoare pentru organizarea şi desfăşurarea activităţilor de vânătoare, eliberata de autoritatea locală pentru protecţia mediului de pe raza administrativ-teritorială în care se afla fondul de vânătoare, în limita cotelor de recolta aprobate pentru sezonul de vânătoare;
d)fişa de înregistrare a solicitantului, conform modelului prevăzut în anexa nr. 7;
e)autorizaţia de vânătoare individuală sau colectivă şi talonul de transport al vânatului.
(2)Pentru sturioni şi produsele acestora, respectiv caviar, carne, semiprelucrate, precum şi material biologic viu, icre embrionate, puiet, în cazul în care sunt aprobate de Secretariatul Convenţiei privind comerţul internaţional cu specii sălbatice de fauna şi flora pe cale de dispariţie cote de export, conform prevederilor Rezoluţiei Conferintei 12.7 (revizuită la a 13-a Conferinţa a părţilor), în cazul exportului, reexportului sau al activităţilor de comerţ între statele membre ale Comunităţii Europene, va fi eliberat de către autoritatea de management un permis de export, un certificat de reexport, respectiv un certificat pentru utilizare în interiorul Comunităţii Europene, după caz, iar la cererea-tip conform modelului prevăzut în anexa nr. 2 sau în anexa nr. 3 se vor anexa în copie următoarele documente care să ateste provenienţă legală a mărfii:
1.în cazul în care marfa provine din captura proprie (de la pescari angajaţi ai firmei exportatoare):
a)capturata în perimetrul Rezervatiei Biosferei "Delta Dunării":
(i)autorizaţia de mediu eliberata de Administraţia Rezervatiei Biosferei "Delta Dunării";
(îi) permisele de pescuit ale pescarilor angajaţi, eliberate şi vizate în baza Legii nr. 192/2001 privind resursele acvatice vii, pescuitul şi acvacultura, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
(iii)lista cuprinzând pescarii angajaţi, vizata de direcţia teritorială de muncă, solidaritate socială şi familie;
(iv)fişa de înregistrare a solicitantului, conform modelului prezentat în anexa nr. 7;
(v)fişa de captura pentru sturioni, conform modelului prevăzut în anexa nr. 10;
b)pescuita în afară perimetrului Rezervatiei Biosferei "Delta Dunării":
(i)contractul de folosinţa a potenţialului piscicol, în baza Legii apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare, încheiat cu Compania Naţionala "Apele Române" - S.A., sau de concesionare a fondului piscicol, încheiat cu Compania Naţionala de Administrare a Fondului Piscicol, în baza Legii nr. 192/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
(îi) lista cuprinzând pescarii angajaţi, vizata de direcţia teritorială de muncă, solidaritate socială şi familie;
(iii)autorizaţiile de pescuit emise în baza Legii nr. 192/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
(iv)fişa de înregistrare a solicitantului, conform modelului prevăzut în anexa nr. 7;
(v)fişa de captura pentru sturioni, conform modelului prevăzut în anexa nr. 10;
2.în cazul în care marfa este achiziţionata de la alţi deţinători ai autorizaţiei de pescuit, conform prevederilor art. 15 din Legea nr. 192/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, facturile fiscale, borderourile de achiziţie a produselor şi bonurile de predare-primire la punctele de colectare, precum şi documentele menţionate la pct. 1a) şi 1b), după caz; în cazul în care marfa provine din achiziţii/vânzări repetate între mai multe firme, se prezintă actele, prevăzute la punctele de mai sus, ale firmei iniţiale care a realizat capturarea, astfel încât cantitatea vândută/cumpărată să se poată regasi în autorizaţiile şi permisele eliberate;
3.în cazul în care marfa provine din activităţi de acvacultura:
a)dovada înregistrării societăţii care realizează activitatea de acvacultura, conform modelului prevăzut în anexa nr. 8, inclusiv dovada înregistrării şi marcarii specimenelor deţinute;
b)fişa de înregistrare a solicitantului, conform modelului prevăzut în anexa nr. 7;
c)copii ale documentelor care atesta autorizarea firmei pentru desfăşurarea activităţii de acvacultura;
d)autorizaţia specială pentru capturare reproducatori, emisă de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale pentru pescuitul reproducatorilor de sturioni, în baza Legii nr. 192/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
e)fişa de captura pentru sturioni, conform modelului prevăzut în anexa nr. 10;
4.raport tehnologic de prelucrare a cărnii/icrelor, în care se evidenţiază cantităţile brute şi nete după prelucrare şi destinaţia acestora;
5.în cazul icrelor embrionate pentru export, avizul Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultura, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
6.lista cuprinzând etichetele pentru colete şi ambalaje mici ale produselor care se exporta, conform prevederilor Rezoluţiei Conferintei 12.7 (revizuită la a 13-a Conferinţa a părţilor);
7.în vederea stabilirii credibilitatii societăţilor comerciale exportatoare de sturioni, acestea vor prezenta spre analiza un dosar care va conţine:
a)prezentarea generală a societăţii comerciale pe baza documentelor de înfiinţare;
b)acordul de mediu şi/sau autorizaţia de mediu, conform prevederilor legale în vigoare;
c)punctele de achiziţie (plutitoare şi terestre) atestate cu licenţe de pescuit pentru condiţionare sturioni şi procesare produse de sturioni;
d)exporturile de efective, realizate în ultimii 10 ani;
e)declaraţie, conform modelului prezentat în anexa nr. 11;
8.societăţile comerciale care au înregistrat abateri de la normele legale în vigoare privind protecţia şi conservarea populatiilor de sturioni nu vor beneficia de permise pentru export în anul respectiv.
Pe data intrării în vigoare a prezentului ordin se abroga art. 11 şi secţiunea II din anexa nr. 12 din Procedura de autorizare a activităţilor de recoltare, capturare şi/sau de achiziţie şi comercializare pe piaţa interna sau la export a plantelor şi animalelor din flora şi fauna sălbatică, precum şi a importului acestora, aprobată prin Ordin al ministrului apelor şi protecţiei mediului nr. 647/2001, cu modificările ulterioare.
1.Denumirea completa şi adresa (re)exportatorului, nu a unui reprezentant al acestuia.
2.Perioada de valabilitate a permisului de export sau a certificatului de reexport nu poate depăşi şase luni, iar cea a unui permis de import 12 luni. După ultima data de valabilitate, acest document este nul şi nu produce nici un efect juridic, iar exemplarul original şi copiile trebuie returnate de către titular autorităţii administrative emitente fără nici o întârziere nejustificată. Un permis de import nu este valabil dacă documentul corespondent CITES din ţara (re)exportatoare a fost folosit pentru (re)export după ultima sa data de valabilitate sau dacă data de introducere în Comunitate este după mai mult de şase luni de la data emiterii acestuia.
3.Denumirea completa şi adresa importatorului, nu a unui reprezentant al acestuia.
6.Pentru specimenele vii, capturate din mediul salbatic, din anexa A, autoritatea emitenta poate indica locaţia în care acestea trebuie păstrate, specificând detaliile respectivei locatii în aceasta rubrica. În consecinţa, este necesară autorizaţia prealabilă a autorităţii administrative competente pentru orice deplasare a acestor specimene, cu excepţia cazurilor în care este necesară asistenţa veterinara de urgenta şi cu condiţia ca specimenele să fie aduse direct înapoi în locaţia autorizata.
8.Descrierea trebuie să fie cat mai exactă posibil şi sa cuprindă un cod de trei litere conform anexei V la Regulamentul (CE) nr. 865/2006 .
9/10. Utilizaţi unităţile de cantitate şi/sau de greutate neta conform celor din anexa V la Regulamentul (CE) nr. 865/2006 .
11.Introduceti numărul apendicelui CITES (I, II sau III) în care era inclusă specia la data emiterii permisului/certificatului.
12.Introduceti litera anexei la Regulamentul (CE) nr. 338/97 (A sau B) în care era inclusă specia la data emiterii permisului/certificatului.
13.Folosiţi unul dintre codurile următoare pentru a indica sursa:
W Specimene capturate din mediul salbatic
R Specimene care provin din operaţiuni de ferma
D Anexa A animale crescute în captivitate în scopuri comerciale şi anexa A plante propagate artificial în scopuri comerciale, conform capitolului III din Regulamentul (CE) nr. 865/2006 , precum şi părţi şi derivate ale acestora
A Anexa A plante propagate artificial în scopuri necomerciale şi anexele B şi C plante propagate artificial, conform capitolului III din Regulamentul (CE) nr. 865/2006 , precum şi părţi şi derivate ale acestora
C Anexa A animale crescute în captivitate în scopuri necomerciale şi anexele B şi C animale crescute în captivitate, conform capitolului III din Regulamentul (CE) nr. 865/2006 , precum şi părţi şi derivate ale acestora
F Animale născute în captivitate, dar pentru care nu sunt îndeplinite criteriile din capitolul III din Regulamentul (CE) nr. 1808/2001 , precum şi părţi şi derivate ale acestora
I Specimene confiscate sau oprite*1)
O Pre-convenţie*1)
*1) A se folosi doar coroborat cu un alt cod de sursa.
U Sursa necunoscută (trebuie justificat)
14.Utilizaţi unul dintre codurile de mai jos pentru a preciza scopul în care specimenele sunt (re)exportate/importate:
B creştere în captivitate sau propagare artificială
E educativ
G grădini botanice
H trofee de vânătoare
L aplicarea prevederilor legale
M cercetare biomedicala
N reintroducerea sau introducerea în mediul salbatic
P personal
Q circuri sau expoziţii itinerante
S ştiinţific
T comercial
Z grădini zoologice
15 - 17. Ţara de origine este ţara în care specimenele au fost capturate din mediul salbatic, s-au născut şi au crescut în captivitate sau au fost propagate artificial. Dacă aceasta este o ţara terta, rubricile 16 şi 17 trebuie să cuprindă detalii referitoare la permisele relevante. Dacă specimene care provin dintr~un stat membru al Comunităţii sunt exportate din alt stat, în rubrica 15 trebuie precizat doar numele statului membru de origine.
18-20. Ţara ultimului reexport este, în cazul unui certificat de reexport, ţara terta reexportatoare din care specimenele au fost importate înainte de a fi reexportate din Comunitate, în cazul unui permis de import, aceasta este ţara terta reexportatoare din care urmează să fie importate specimenele. Rubricile 19 şi 20 trebuie să cuprindă detalii referitoare la certificatul de reexport relevant.
21.Denumirea ştiinţifică trebuie să fie conform referinţelor standard pentru nomenclatura precizate în anexa VI la Regulamentul (CE) nr. 865/2006 .
23-25. Pentru uzul exclusiv al autorităţilor.
26.Unde este cazul, importatorul/(re)exportatorul sau reprezentantul acestuia trebuie să indice numărul conosamentului sau al documentului de transport aerian.
27.A se completa de către biroul vamal de intrare în Comunitate sau de (re)export, după caz. Exemplarul original (formularul 1) trebuie returnat autorităţii administrative din statul membru vizat, iar exemplarul pentru titular (formularul 2) importatorului sau (re)exportatorului

*)În cazul unui permis de import pentru specimenele din apendicele 1 CITES,
acest exemplar poate fi returnat solicitantului pentru depunere la
autoritatea tarii de (re)-export
Instrucţiuni şi explicaţii

15 - 17. Ţara de origine este ţara în care specimenele au fost capturate din mediul salbatic, s-au născut şi au crescut în captivitate sau au fost propagate artificial. Dacă aceasta este o ţara terta, rubricile 16 şi 17 trebuie să cuprindă detalii referitoare la permisele relevante. Dacă specimene care provin dintr-un stat membru al Comunităţii sunt exportate din alt stat, în rubrica 15 trebuie precizat doar numele statului membru de origine.

23.Includeti cat mai multe detalii şi justificati orice omisiuni din informaţiile solicitate mai sus.
1.Denumirea completa şi adresa titularului certificatului, nu a unui reprezentant al acestuia.
2.A se completa doar în cazurile în care permisul de import pentru specimenele respective indica locaţia în care acestea trebuie păstrate sau dacă specimenele care au fost capturate din mediul salbatic într-un stat membru trebuie să fie păstrate într-o locaţie autorizata.
Este necesară autorizaţia prealabilă a autorităţii administrative competente pentru orice deplasare a acestor specimene, cu excepţia cazurilor în care este necesară asistenţa veterinara de urgenta şi cu condiţia ca specimenele să fie aduse direct înapoi în locaţia autorizata (vezi rubrica 19).
4.Descrierea trebuie să fie cat mai exactă posibil şi sa cuprindă un cod de trei litere conform anexei VII la Regulamentul (CE) nr. 865/2006 .
5/6. Utilizaţi unităţile de cantitate şi/sau de greutate neta conform celor din anexa V la Regulamentul (CE) nr. 865/2006 .
7.Introduceti numărul anexei CITES (I, II sau III) în care era inclusă specia la data emiterii permisului/certificatului.
8.Introduceti litera anexei la Regulamentul (CE) nr. 338/97 (A, B sau C) în care era inclusă specia la data emiterii permisului/certificatului.
9.Folosiţi unul dintre codurile următoare pentru a indica sursa:
W Specimene capturate din mediul salbatic
R Specimene care provin din operaţiuni de ferma
D Anexa A animale crescute în captivitate în scopuri comerciale şi anexa A plante propagate artificial în scopuri comerciale, conform Capitolului III din Regulamentul (CE) nr. 865/2006 , precum şi părţi şi derivate ale acestora.
A Anexa A plante propagate artificial în scopuri necomerciale şi anexele B şi C plante propagate artificial, conform Capitolului III din Regulamentul (CE) nr. 865/2006 , precum şi părţi şi derivate ale acestora.
C Anexa A animale crescute în captivitate în scopuri necomerciale şi anexele B şi C animale crescute în captivitate, conform Capitolului III din Regulamentul (CE) nr. 865/2006 , precum şi părţi şi derivate ale acestora.
F Animale născute în captivitate, dar pentru care nu sunt îndeplinite criteriile din Capitolul III din Regulamentul (CE) nr. 1808/2001 , precum şi părţi şi derivate ale acestora.
I Specimene confiscate sau oprite*3)
O Pre-Convenţie*1)
U Sursa necunoscută (trebuie justificat)
10-12. Ţara de origine este ţara în care specimenele au fost capturate din mediul salbatic, s-au născut şi au crescut în captivitate sau au fost propagate artificial.
13-15. Statul membru de import este, unde este cazul, statul membru care a emis permisul de import pentru specimenele în cauza.
16.Denumirea ştiinţifică trebuie să fie conform referinţelor standard pentru nomenclatura precizate în anexa VI la Regulamentul (CE) nr. 865/2006 .
*1) A se folosi doar coroborat cu un alt cod de sursa.
1.Denumirea completa şi adresa titularului certificatului, nu a unui reprezentant al acestuia.
2.A se completa doar în cazurile în care permisul de import pentru specimenele respective indica locaţia în care acestea trebuie păstrate sau dacă specimenele care au fost capturate din mediul salbatic într-un stat membru trebuie să fie păstrate într-o locaţie autorizata.
Este necesară autorizaţia prealabilă a autorităţii administrative competente pentru orice deplasare a acestor specimene, cu excepţia cazurilor în care este necesară asistenţa veterinara de urgenta şi cu condiţia ca specimenele să fie aduse direct înapoi în locaţia autorizata (vezi rubrica 19).
4.Descrierea trebuie să fie cat mai exactă posibil şi sa cuprindă un cod de trei litere conform anexei VII la Regulamentul (CE) nr, 865/2006 .
5/6. Utilizaţi unităţile de cantitate şi/sau de greutate neta conform celor din anexa V la Regulamentul (CE) nr. 865/2006.
7.Introduceti numărul anexei CITES (I, II sau III) în care era inclusă specia la data emiterii permisului/certificatului.
8.Introduceti litera anexei la Regulamentul (CE) nr. 338/97 (A, B sau C) în care era inclusă specia la data emiterii permisului/certificatului.
9.Folosiţi unul dintre codurile următoare pentru a indica sursa:
W Specimene capturate din mediul salbatic
R Specimene care provin din operaţiuni de ferma
D Anexa A animale crescute în captivitate în scopuri comerciale şi anexa A plante propagate artificial în scopuri comerciale, conform Capitolului III din Regulamentul (CE) nr. 865/2006 , precum şi părţi şi derivate ale acestora
A Anexa A plante propagate artificial în scopuri necomerciale şi anexele B şi C plante propagate artificial, conform Capitolului III din Regulamentul (CE) nr. 865/2006 , precum şi părţi şi derivate ale acestora
C Anexa A animale crescute în captivitate în scopuri necomerciale şi anexele B şi C animale crescute în captivitate, conform Capitolului III din Regulamentul (CE) nr, 365/2006 , precum şi părţi şi derivate ale acestora
F Animale născute în captivitate, dar pentru care nu sunt îndeplinite criteriile din Capitolul III din Regulamentul (CE) nr. 1808/2001 , precum şi părţi şi derivate ale acestora
I Specimene confiscate sau oprite*1)
O Pre-Convenţie*1)
U Sursa necunoscută (trebuie justificat)
10 - 12. Ţara de origine este ţara în care specimenele au fost capturate din mediul salbatic, s-au născut şi au crescut în captivitate sau au fost propagate artificial.
13 - 15. Statul membru de import este, unde este cazul, statul membru care a emis permisul de import pentru specimenele în cauza.
16.Denumirea ştiinţifică trebuie să fie conform referinţelor standard pentru nomenclatura precizate în anexa VI la Regulamentul (CE) nr. 865/2006 .
1.Denumirea completa şi adresa solicitantului certificatului, nu a unui reprezentant al acestuia.
2.A se completa doar în cazurile specimenelor vii care au fost capturate din mediul salbatic din speciile incluse în anexa A.
4.Descrierea trebuie să fie cat mai exactă posibil şi sa cuprindă un cod de trei litere conform anexei V la Regulamentul (CE) nr. 865/2006 .
5/6. Utilizaţi unităţile de cantitate şi/sau de greutate neta conform celor din anexa V la Regulamentul (CE) nr. 865/2006 .
7.Introduceti numărul apendicelui CITES (I, II sau III) în care era inclusă specia la data emiterii permisului/certificatului.
8.Introduceti litera anexei la Regulamentul (CE) nr, 338/97 (A, B sau C) în care era inclusă specia la data emiterii permisului/certificatului.
9.Folosiţi unul dintre codurile următoare pentru a indica sursa:
W Specimene capturate din mediul salbatic
R Specimene care provin din operaţiuni de ferma
D Anexa A animale crescute în captivitate în scopuri comerciale şi anexa A plante propagate artificial în scopuri comerciale, conform Capitolului III din Regulamentul (CE) nr. 865/2006 , precum şi părţi şi derivate ale acestora
A Anexa A plante propagate artificial în scopuri necomerciale şi anexele B şi C plante propagate artificial, conform Capitolului III din Regulamentul (CE) nr. 865/2006 , precum şi părţi şi derivate ale acestora
C Anexa A animale crescute în captivitate în scopuri necomerciale şi anexele B şi C animale crescute în captivitate, conform Capitolului III din Regulamentul (CE) nr. 865/2006 , precum şi părţi şi derivate ale acestora
F Animale născute în captivitate, dar pentru care nu sunt îndeplinite criteriile din Capitolul III din Regulamentul (CE) nr. 865/2006 , precum şi părţi şi derivate ale acestora
I Specimene confiscate sau oprite*1)
O Pre-Convenţie*1)
U Sursa necunoscută (trebuie justificat)
10-12. Ţara de origine este ţara în care specimenele au fost capturate din mediul salbatic, s-au născut şi au crescut în captivitate sau au fost propagate artificial.
13-15. Statul membru de import este, unde este cazul, statul membru care a emis permisul de import pentru specimenele în cauza.
16.Denumirea ştiinţifică trebuie să fie conform referinţelor standard pentru nomenclatura precizate în anexa VI la Regulamentul (CE) nr. 865/2006 .
18.Furnizati cat mai multe detalii şi justificati orice omisiune din informaţiile solicitate mai sus.
*)Textul este în limba engleza deoarece Certificatul pentru expoziţii itinerante şi Certificatul pentru bunuri personale sunt documente eliberate de către autoritatea de management din România, dar care au utilizare pe întreg teritoriul Comunităţii Europene.
1.A unique number should be generated by the issuing management authority for the certificate.
2.The date of expiry of the document may not be more than three years after the date of issuance. Where the travelling exhibition originates from a third country the expiry date shall be no later than that indicated on the equivalent certificate from that country.
3.Complete the full name, permanent address and country of the owner of the specimen covered by the certificate. Absence of the signature of the owner renders the certificate invalid.
4.The name, address and country of the issuing management authority should already be pre-printed on the form.
5.This block has been pre-printed to indicate the validity of the certificate for multiple cross-border movements of the specimen with its exhibition for exhibition purposes only, allowing the specimens to be displayed to the public în accordance with Article 8(3) of Regulation (EC) No 338/97 and to clarify that the certificate is not to be collected but is to remain with the specimen/owner. This block also can be used to justify the omission of certain information.
6.This block has been pre-printed to indicate that cross-border movement is permitted to any country accepting this certificate as a matter of naţional law.
7.This block has been pre-printed with the code Q for circuses and travelling exhibitions.
8.Where appropriate, indicate the number of the security stamp affixed în block 19.
9.The scientific name must be în accordance with the standard references for nomenclature referred to în Annex VIII to Regulation 865/2006 [laying down detailed rules concerning the implementation of Council Regulation (EC) No 338/97 on the protection of species of wild fauna and flora by regulating trade therein.]
10.Describe, as precisely as possible, the specimen covered by the certificate, including identifying marks (tags, rings, unique markings, etc.) sufficient to permit the authorities of the country into which the exhibition enters to verify that the certificate corresponds to the specimen covered. The sex and age, at the time of the issuance of the certificate, should be recorded, where possible.
11.Indicate the total number of specimens. În the case of live animals it should normally be one. If more than one specimen, state 'see attached inventory'.
12.Enter the number of the Appendix to the Convention (I, II or III) în which the species is listed at the time of issuance of the permit or certificate.
13.Enter the letter of the Annex to Regulation (EC) No. 338/97 (A, B or C) în which the species is listed at the time of issuance of the permit or certificate.
14.Use the codes below to indicate the source. This certificate may not be used for specimens with source code W, R, F or U unless they were acquired în, or were introduced into, the Community before the provisions relating to species listed în Appendices I, II or III to the Convention or Annex C to Regulation (EEC) No. 3626/82 or Annexes A, B and C to Regulation (EC) No. 338/97 became applicable to them and the code O is also used.
W Specimens taken from the wild
R Specimens originating from a ranching operation
A Annex A plants artificially propagated for non-commercial purposes and Annexes B and C plants artificially propagated în accordance with Chapter XIII of Regulation (EC) No 865/2006, as well as parts and derivatives thereof
C Annex A animals bred în captivity for non-commercial purposes and Annexes B and C animals bred în captivity în accordance with Chapter XIII of Regulation (EC) No 865/2006, as well as parts and derivatives thereof
F Animals born în captivity, but for which the criteria of Chapter XIII of Regulation (EC) No 865/2006 are not met, as well as parts and derivatives thereof
U Source unknown (must be justified)
O Pre-Convention (may be used în conjunction with any other code).
15/16. The country of origin is the country where the specimens were taken from the wild, born and bred în captivity or artificially propagated. Where this is a third country, box 16 must contain details of the relevant permit. Where specimens originating în a Member State of the Community are exported from another, only the name of the Member State of origin must be mentioned în box 15.
17.This block must contain the exhibition registration number.
18.Enter the date of acquisition only for specimens which were acquired în or were introduced into, the Community before the provisions relating to species listed în Appendices I, II or III to the Convention or Annex C to Regulation (EEC) No 3626/82 or Annexes A, B and C to Regulation (EC) No 338/97 applied to them.
19.To be completed by the official who issues the certificate. A certificate may only be issued by the management authority of the country where an exhibition is based and only when the owner of the exhibition has registered full details of the specimen with that management authority. În the case of an exhibition originating în a third country, a certificate may only be issued by the management authority of the country of first destination. The name of the issuing official must be written în full. The seal, signature and, where appropriate, security stamp number, should be clearly legible.
20.This block may be used to refer to naţional legislation or additional special condiţions placed on the cross-border movement by the issuing management authority.
21.This block has been pre-printed to refer to the attached continuation sheet, which should indicate all cross-border movements.
Subject to point 5, upon expiration, this document must be returned to the issuing management authority.
The holder or his authorised representative shall surrender the original of this certificate (form 1) - and, where applicable, the travelling exhibition certificate issued by a third country - for verification purposes and submit the accompanying continuation sheet or (where the certificate is issued on the basis of an equivalent certificate from a third country) the two continuation sheets and copies thereof to a customs office designated în accordance with Article 12(1) of Regulation (EC) No 338/97. The customs office shall, after completing the continuation sheet or sheets, return the original of this certificate (form 1), the original certificate issued by a third country (where applicable) - and the continuation sheet or sheets - to the holder or to his authorised representative and forward an endorsed copy of the continuation sheet of the certificate issued by Member State's management authority to the relevant management authority în accordance with Article 23 of Regulation 865/2006.
*)Textul este în limba engleza deoarece Certificatul pentru expoziţii itinerante şi Certificatul pentru bunuri personale sunt documente eliberate de către autoritatea de management din România, dar care au utilizare pe întreg teritoriul Comunităţii Europene.
3.Complete the full name, permanent address and country of the owner of the specimen covered by the certificate (not of an agent). Absence of the signature of the owner renders the certificate invalid.
8.Where appropriate, indicate the number of the security stamp affixed în block 19.
9.The scientific name must be în accordance with the standard references for nomenclature referred to în Annex VIII to Regulation 865/2006 [laying down detaited rules concerning the implementation of Council Regulation (EC) No 338/97 on the protection of species of wild fauna and flora by regulating trade therein.]
10.Describe, as precisely as possible, the specimen covered by the certificate, including identifying marks (tags, rings, unique markings, etc.) sufficient to permit the authorities of the country into which the exhibition enters to verify that the certificate corresponds to the specimen covered. The sex and age, at the time of the issuance of the certificate, should be recorded, where possible.
11.Indicate the total number of specimene. În the case of live animals it should normally be one. If more than one specimen, state 'see attached inventory'.
12.Enter the number of the Appendix to the Convention (I, II or III) în which the species is listed at the time of application.
13.Enter the letter of the Annex to Regulation (EC) No. 338/97 (A, B or C) în which the species is listed at the time of application.
14.Use the codes below to indicate the source. This certificate may not be used for specimens with source code W, R, F or U unless they were acquired în, or were introduced into, the Community before the provisions relating to species listed în Appendices I, II or III to the Convention or Annex C to Regulation (EEC) No. 3626/82 or Annexes A, B and C to Regulation (EC) No. 338/97 became applicable to them and the code O is also used.
W Specimens taken from the wild
R Specimens originating from a ranching operation
A Annex A plants artificially propagated for non-commercial purposes and Annexes B and C plants artificially propagated în accordance with Chapter XIII of Regulation (EC) No 865/2006, as well as parts and derivatives thereof
C Annex A animals bred în captivity for non-commercial purposes and Annexes B and C animals bred în captivity în accordance with Chapter XIII of Regulation (EC) No 865/2006, as well as parts and derivatives thereof
F Animals born în captivity, but for which the criteria of Chapter XIII of Regulation (EC) No 865/2006 are not met, as well as parts and derivatives thereof
U Source unknown (must be justified)
O Pre-Convention (may be used în conjunction with any other code).
15/16. The country of origin is the country where the specimens were taken from the wild, born and bred în captivity, or artificially propagated. Where this is a third country (i.e. a non- EU country), box 16 must contain details of the relevant permit. Where specimens originating în a Member State of the Community are exported from another, only the name of the Member State of origin must be mentioned în box 15.
17.This block must contain the exhibition registration number.
18.Enter the date of acquisition only for specimens which were acquired în, or were introduced into, the Community before the provisions relating to species listed în Appendices I, II or III to the Convention or Annex C to Regulation (EEC) No, 3626/82 or Annexes A, B and C to Regulation (EC) No. 338/97 applied to them.
19.Provide as many details as possible and justify any omissions to the information required above.
*)Textul este în limba engleza deoarece Certificatul pentru expoziţii itinerante şi Certificatul pentru bunuri personale sunt documente eliberate de către autoritatea de management din România, dar care au utilizare pe întreg teritoriul Comunităţii Europene.
1.A unique number should be generated by the issuing management authority for the certificate.
2.The date of expiry of the document may not be more than three years after the date of issuance. Where the travelling exhibition originates from a third country the expiry date shall be no later than that indicated on the equivalent certificate from that country.
3.Complete the full name, permanent address and country of the owner of the specimen covered by the certificate. Absence of the signature of the owner renders the certificate invalid.
4.The name, address and country of the issuing management authority should already be pre-printed on the form.
5.This block has been pre-printed to indicate the validity of the certificate for multiple cross-border movements of the specimen with its exhibition for exhibition purposes only, allowing the specimens to be displayed to the public în accordance with Article 8(3) of Regulation (EC) No 338/97 and to clarify that the certificate is not to be collected but is to remain with the specimen/owner. This block also can be used to justify the omission of certain information.
6.This block has been pre-printed to indicate that cross-border movement is permitted to any country accepting this certificate as a matter of naţional law.
7.This block has been pre-printed with the code Q for circuses and travelling exhibitions.
8.Where appropriate, indicate the number of the security stamp affixed în block 19.
9.The scientific name must be în accordance with the standard references for nomenclature referred to în Annex VIII to Regulation 865/2006 [laying down detailed rules concerning the implementation of Council Regulation (EC) No 338/97 on the protection of species of wild fauna and flora by regulating trade therein].
10.Describe, as precisely as possible, the specimen covered by the certificate, including identifying marks (tags, rings, unique markings, etc.) sufficient to permit the authorities of the country into which the exhibition enters to verify that the certificate corresponds to the specimen covered. The sex and ages at the time of the issuance of the certificate, should be recorded, where possible.
11.Indicate the total number of specimens. În the case of live animals it should normally be one. If more than one specimen, state 'see attached inventory'.
12.Enter the number of the Appendix to the Convention (I, II or III) în which the species is listed at the time of issuance of the permit or certificate.
13.Enter the lefter of the Annex to Regulation (EC) No. 338/97 (A, B or C) în which the species is listed at the time of issuance of the permit or certificate.
14.Use the codes below to indicate the source. This certificate may not be used for specimens with source code W, R, F or U unless they were acquired în, or were introduced into, the Community before the provisions relating to species listed în Appendices I, II or III to the Convention or Annex C to Regulation (EEC) No. 3626/82 or Annexes A, B and. C to Regulation (EC) No. 338/97 became applicable to them and the code O is also used.
W Specimens taken from the wild
R Specimens originating from a ranching operation
A Annex A plants artificially propagated for non-commercial purposes and Annexes B and C plants artificially propagated în accordance with Chapter XIII of Regulation (EC) No 865/2006, as well as parts and derivatives thereof
C Annex A animals bred în captivity for non-commercial purposes and Annexes B and C animals bred în captivity în accordance with Chapter XIII of Regulation (EC) No 865/2006, as well as parts and derivatives thereof
F Animals bora în captivity, but for which the criteria of Chapter XIII of Regulation (EC) No 865/2006 are not met, as well as parts and derivatives thereof
U Source unknown (must be justified)
O Pre-Convention (may be used în conjunction with any other code).
15/16. The country of origin is the country where the specimens were taken from the wild, born and bred în captivity or artificially propagated. Where this is a third country, box 16 must contain details of the relevant permit. Where specimens originating în a Member State of the Community are exported from anothers only the name of the Member State of origin must be mentioned în box 15.
17.This block must contain the exhibition registration number.
18.Enter the date of acquisition only for specimens which were acquired în or were introduced into, the Community before the provisions relating to species listed în Appendices I, II or III to the Convention or Annex C to Regulation (EEC) No 3626/82 or Annexes A, B and C to Regulation (EC) No 338/97 applied to them.
19.To be completed by the official who issues the certificate. A certificate may only be issued by the management authority of the country where an exhibition is based and only when the owner of the exhibition has registered full details of the specimen with that management authority. În the case of an exhibition originating în a third country, a certificate may only be issued by the management authority of the country of first destination. The name of the issuing official must be written în full. The seals, signature and, where appropriate, security stamp number, should be clearly legible.
20.This block may be used to refer to naţional legislation or additional special condiţions placed on the cross-border movement by the issuing management authority.
21.This block has been pre-printed to refer to the attached continuation sheet, which should indicate all cross-border movements.
Subject to point 5, upon expiration, this document must be returned to the issuing management authority.
The holder or his authorised representative shall surrender the original of this certificate (form 1) - and, where applicable, the travelling exhibition certificate issued by a third country - for verification purposes and submit the accompanying continuation sheet or (where the certificate is issued on the basis of an equivalent certificate from a third country) the two continuation sheets and copies thereof to a customs office designated în accordance with Article 12(1) of Regulation (EC) No 338/97. The customs office shall, after completing the continuation sheet or sheets, return the original of this certificate (form 1), the original certificate issued by a third country (where applicable) - and the continuation sheet or sheets - to the holder or to his authorised representative and forward an endorsed copy of the continuation sheet of the certificate issued by Member State's management authority to the relevant management authority în accordance with Article 23 of Regulation 865/2006.
1.Introduceti denumirea şi adresa completa a importatorului sau a reprezentantului sau autorizat.
4.Ţara de origine este ţara în care specimenele au fost capturate din mediul salbatic, s-au născut şi au fost crescute în captivitate, sau au fost propagate artificial.
5.Se aplica doar dacă ţara din care sunt importate specimenele nu este ţara de origine.
13.Importatorul trebuie să înainteze exemplarul original semnat (formularul 1) şi "exemplarul pentru importator" (formularul 2), unde este cazul, alături de documentele din anexa III la CITES din ţara (re)exportatoare către biroul vamal din punctul de introducere în Comunitate.
14.Biroul vamal trimite exemplarul original stampilat (formularul 1) autorităţii administrative din ţara sa şi returnează "exemplarul pentru importator" stampilat (formularul 2) importatorului sau reprezentantului autorizat al acestuia.

Anexa 6
ETICHETA PREVĂZUTĂ IN ART. 7 ALIN. (4)
din Regulamentul (CE) nr. 338/97
LABEL PROVIDED FOR IN ARTICLE 7(4) of Regulation (EC) No 338/97
Anexa 9 a fost înlocuită cu anexa 4 din ORDINUL nr. 890 din 16 iunie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 505 din 22 iulie 2009, potrivit art. IV din acelaşi act normativ.
Viza punctului de colectare care a înregistrat captura ...............
VIZE PERIODICE:
Inspectorul piscicol sau agentul ecolog ..............................
Data verificării: .................
Anexa 11
DECLARAŢIE
Subsemnatul ............ domiciliat în ........................ posesor al buletinului/cărţii de identitate seria ............ nr. ........... în calitate de reprezentant al persoanei juridice autorizate, denumita ............., cu sediul în ........ str. ............ nr. ........., judeţul (sectorul) .............. înscrisă la Camera de Comerţ şi Industrie cu certificatul de înmatriculare nr. ....... din ........, declar pe propria răspundere următoarele:
–activitatea pentru care solicit Permis CITES pentru export sturioni şi produse din sturioni este cuprinsă în obiectul de activitate înscris la camera de comerţ şi industrie;
–documentele depuse pentru obţinerea Permisului CITES pentru export sturioni şi produse din sturioni sunt conforme cu realitatea şi sunt în evidentele contabile ale societăţii comerciale pe care o reprezint şi atesta provenienţă legală a produselor obţinute;
–veniturile obţinute sunt declarate conform normelor legale, pentru a se aplică, după caz, impozitul pe venitul global;
–cunosc prevederile legale privind legislaţia de protecţie a mediului;
–mentionez ca societatea comercială pe care o reprezint nu a fost sancţionată în ultimul an pentru încălcarea legilor în vigoare referitoare la pescuitul şi protecţia sturionilor.
Drept care semnez prezenta declaraţie.
Data ................................
Semnătura,
.....................................
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.
Citiți o versiune anterioară, valabilă între 22 iul. 2009 și 17 iun. 2014.