Ordonanţa de urgenţă nr. 16 din 20 februarie 2002
pentru reglementarea unor măsuri fiscale
- Emitent
- Guvernul
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 145 din 26 februarie 2002
Textul actului · 4 articole
Cuprins
În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituţia României,
Guvernul României adopta prezenta ordonanţă de urgenţă.
Articolul 1
Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abroga art. 10 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 186/2001 privind instituirea sistemului de declaraţii de livrare a tutunului brut, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 848 din 29 decembrie 2001.
Articolul 2
Începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 73/2002 şi până la data de 31 decembrie 2002 se suspenda art. 17 alin. (3) şi art. 19-23 din Legea nr. 73/2002 privind organizarea şi funcţionarea pieţelor produselor agricole şi alimentare în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 8 februarie 2002.
Articolul 3
Articolul 62 din Ordonanţa Guvernului nr. 7/2001 privind impozitul pe venit, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 435 din 3 august 2001, se modifica şi va avea următorul cuprins:
Art. 62. – (1) Contribuabilii au obligaţia sa completeze şi să depună la organul fiscal competent o declaraţie de venit global, precum şi declaraţii speciale, până la data de 30 aprilie a anului următor celui de realizare a venitului.
(2)Declaraţiile speciale se completează pentru fiecare categorie de venit şi pe fiecare loc de realizare a acestuia.
(3)Organul fiscal competent prevăzut la alin. (1) se stabileşte prin hotărâre a Guvernului.
(4)Contribuabilii care realizează venituri dintr-o singura sursa, sub forma de salarii, la funcţia de baza, pe întregul an fiscal, pentru care angajatorul a efectuat operaţiunile prevăzute la art. 27, nu au obligaţia să depună declaraţiile de venit global. De asemenea, contribuabilii care realizează venituri a căror impunere este finala nu au obligaţia să depună declaraţia specială pentru aceste venituri.
Articolul 4
Alineatul (2) al articolului 39 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, se modifica şi va avea următorul cuprins:
(2)În vederea executării amenzii organele prevăzute la alin. (1) vor comunică din oficiu organelor de specialitate, conform prevederilor legale privind executarea creanţelor bugetare, în a căror rază teritorială domiciliază sau îşi are sediul contravenientul, procesul-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii, neatacat în termen de 15 zile de la data inmanarii sau comunicării acestuia, ori, după caz, dispozitivul hotărârii judecătoreşti irevocabile prin care s-a soluţionat plângerea.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NASTASE
Contrasemnează:
Ministrul finanţelor publice,
Mihai Nicolae Tanasescu
