Decizie nr. 219 din 9 martie 2010

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 97 alin. (3) şi (11) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Mohamad Mohamad Ahmed Abdel Hadi în Dosarul nr. 4.752/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că textele de lege criticate sunt conforme prevederilor constituţionale şi convenţionale invocate de autorul acesteia.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 29 mai 2009, pronunţată în Dosarul nr. 4.752/2/2009, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 97 alin. (3) şi (11) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Mohamad Mohamad Ahmed Abdel Hadi într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de luare în custodie publică formulate de Oficiul Român pentru Imigrări.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că textele de lege criticate încalcă dreptul constituţional la apărare, întrucât nu reglementează o procedură clară pentru luarea în custodie publică şi întrucât limitează durata procedurii. Precizează că se aduce "o gravă atingere independenţei justiţiei, prin aceea că soluţia prelungirii custodiei publice este impusă instanţei chiar prin lege". În opinia sa, este nesocotit şi principiul egalităţii părţilor în proces, întrucât textul de lege criticat exceptează Ministerul Administraţiei şi Internelor, în calitate de reclamant, de la plata taxei de timbru pentru acţiunea introdusă. Autorul excepţiei precizează că, în cadrul procesului prin care se solicită luarea în custodie publică a străinilor, nu sunt respectate toate garanţiile procesuale prevăzute de lege în vederea asigurării dreptului la apărare. Mai arată că accesul la justiţie este limitat, întrucât măsura se ia pe o perioadă de 2 ani, timp în care nu se analizează dacă mai subzistă motivele avute în vedere la luarea deciziei sau dacă starea de fapt s-a schimbat, spre deosebire de procesele penale, în care necesitatea menţinerii măsurii arestării se verifică din 30 în 30 de zile. Arată că măsura este privativă de libertate, constituind şi o restrângere a libertăţii de circulaţie.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Autorităţile menţionate nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 97 alin. (3) şi (11) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008, care au următorul cuprins:

–Art. 97 alin. (3) şi (11): "(3) În cazul străinilor împotriva cărora s-a dispus măsura expulzării, instanţa poate dispune ca străinul să fie luat în custodie publică până la efectuarea expulzării de către organele de poliţie, în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală, fără ca perioada de custodie publică să depăşească 2 ani. (...)

(11)În cazul prevăzut la alin. (3), dacă instanţa care a pronunţat hotărârea penală nu a dispus luarea în custodie publică, Oficiul Român pentru Imigrări poate solicita Curţii de Apel Bucureşti luarea în custodie publică a străinului care urmează a fi expulzat. Instanţa soluţionează cererea în termen de 3 zile de la data primirii acesteia. Hotărârea instanţei este definitivă şi irevocabilă."

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin următoarelor dispoziţii din Constituţie: art. 1 alin. (4) care instituie principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, art. 16 care consacră principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, art. 21 privind dreptul la un proces echitabil, art. 23 alin. (1) care stabileşte că libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile, art. 24 care garantează dreptul la apărare, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 124 alin. (3) potrivit căruia judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii. Invocă şi dispoziţiile art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale care garantează dreptul la libertate şi siguranţă. De asemenea, consideră că sunt încălcate şi prevederile art. 33 - "Expulzarea ca pedeapsă sau măsură accesorie" din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre pentru cetăţenii Uniunii şi membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1.612/68 şi de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE şi 93/96/CEE (publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 158/77 din 30 aprilie 2004).

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, potrivit art. 97 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, luarea în custodie publică este o măsură de restrângere temporară a libertăţii de mişcare pe teritoriul statului român, dispusă de magistrat împotriva a trei categorii de străini: cei care nu au putut fi îndepărtaţi sub escortă în termenul prevăzut de lege, cei care au fost declaraţi indezirabili sau cei cu privire la care instanţa a dispus expulzarea. Autorul prezentei excepţii de neconstituţionalitate aparţine ultimei categorii. Astfel cum se arată în art. 94 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă menţionată, măsura expulzării se poate dispune, în condiţiile prevăzute de Codul penal şi de Codul de procedură penală, împotriva străinilor care au săvârşit infracţiuni pe teritoriul României. Scopul său îl constituie împiedicarea acestora de a se sustrage de la executarea măsurii expulzării, ca măsură de siguranţă dispusă de instanţele române împotriva lor. Luarea în custodie publică este, aşadar, într-o asemenea situaţie, consecinţa comportamentului culpabil al străinului care a încălcat legea penală şi a săvârşit o infracţiune constatată şi pedepsită printr-o hotărâre judecătorească definitivă, nesocotind astfel prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, care instituie obligativitatea respectării legilor, fără a distinge între cetăţenii români şi străini ori apatrizi.

Măsura luării în custodie publică a străinilor împotriva cărora s-a luat măsura expulzării de pe teritoriul României se dispune de instanţa competentă, care, în urma administrării probelor aflate la dosar, va pronunţa o soluţie care nu este automat impusă de lege, aşa cum afirmă autorul excepţiei. Curtea constată că această măsură se dispune de către instanţă fie în acelaşi moment în care decide şi expulzarea, fie ulterior, la cererea Oficiului Român pentru Imigrări, pentru străinii faţă de care, deşi a dispus expulzarea, nu s-a pronunţat şi cu privire la luarea lor în custodie publică. Aşadar, indiferent de situaţie, această măsură se ia în cadrul unui proces desfăşurat în faţa unei instanţe judecătoreşti care se bucură de independenţă şi imparţialitate şi în cursul căruia străinul îşi poate exercita neîngrădit dreptul la apărare, beneficiind de toate garanţiile specifice procesului echitabil.

În consecinţă, Curtea nu poate reţine critica referitoare la încălcarea prevederilor art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 referitor la dreptul la apărare şi art. 124 alin. (3) din Constituţie, privind independenţa judecătorilor.

În ceea ce priveşte invocarea art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a celor ale art. 23 alin. (1) din Constituţie referitoare la libertatea individuală şi siguranţă, Curtea constată că nu poate reţine critica prin raportare la aceste prevederi convenţionale şi constituţionale, deoarece luarea în custodie publică este, aşa cum s-a arătat mai sus, o măsură administrativă de restrângere temporară a libertăţii de circulaţie a străinului care urmează să fie expulzat de pe teritoriul României, iar nu o măsură privativă de libertate.

Măsura luării în custodie publică fiind luată, în cazul vizat de textul de lege criticat, până la momentul în care se pune în executare expulzarea dispusă de instanţă, Curtea observă că nu se poate face analogie cu procedura verificării periodice a legalităţii luării şi menţinerii măsurii arestării preventive, astfel cum susţine autorul excepţiei.

În acord cu jurisprudenţa sa anterioară, reprezentată de Decizia nr. 714 din 7 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 449 din 30 iunie 2009, Curtea constată că, în ceea ce priveşte critica referitoare la exceptarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, prin Oficiul Român pentru Imigrări, în calitate de reclamant, de la plata taxei de timbru pentru acţiunea introdusă, autorul excepţiei este, de fapt, nemulţumit de lipsa din cuprinsul textelor de lege criticate a unor prevederi care să impună acestei autorităţi obligaţia plăţii unei astfel de taxe. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, instanţa de contencios constituţional nu poate să modifice sau să completeze textele de lege ce îi sunt supuse controlului, asemenea atribuţii intrând în competenţa exclusivă a puterii legislative.

Totodată, Curtea reţine că măsura administrativă a luării în custodie publică este în concordanţă cu dispoziţiile art. 53 din Constituţie, în virtutea cărora exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, printre altele, pentru apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice.

În ceea ce priveşte invocarea de către autorul excepţiei, în motivarea acesteia, a prevederilor art. 33 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene, referitoare la instituţia expulzării, Curtea observă că aceasta nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci de aplicare a legii, a cărei soluţionare revine judecătorului învestit cu soluţionarea litigiului în cadrul căreia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 97 alin. (3) şi (11) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Mohamad Mohamad Ahmed Abdel Hadi în Dosarul nr. 4.752/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 martie 2010.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu