Hotărâre nr. 428 din 23 martie 2004

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 47 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 59/2003 privind unele categorii de bunuri scutite de la plata datoriei vamale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 545/2003, cu modificările şi completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul unic

Se aprobă Normele privind determinarea valorii în vamă pentru bunurile aparţinând călătorilor şi altor persoane fizice, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU

ADRIAN NĂSTASE

Contrasemnează:

───────────────

p. Ministrul finanţelor publice,

Gheorghe Gherghina,

secretar de stat

Ministrul delegat

pentru coordonarea autorităţilor de control,

Ionel Blănculescu

Bucureşti, 23 martie 2004.

Nr. 428.

Anexa

NORME

privind determinarea valorii în vamă pentru bunurile aparţinând călătorilor şi altor persoane fizice

Capitolul IDispoziţii generale

Articolul 1

Valorile în vamă pentru bunurile introduse sau scoase din ţară de către călători sau de alte persoane fizice se stabilesc prin ordin comun al ministrului finanţelor publice şi al secretarului de stat al Autorităţii Naţionale a Vămilor, sub forma unei liste de valori în vamă.

Articolul 2

Valorile în vamă reprezintă baza de calcul a taxelor vamale şi a celorlalte drepturi vamale. Valorile în vamă pentru bunurile introduse sau scoase din ţară, pe orice cale, de către persoanele fizice se determină de către Autoritatea Naţională a Vămilor şi sunt valorile în vigoare în momentul plăţii datoriei vamale.

Articolul 3

Pentru determinarea valorilor în vamă se folosesc cataloage, documentaţii de preţuri interne şi externe sau facturi, conform prezentelor norme.

Articolul 4

Valorile în vamă din lista de valori în vamă, pentru bunurile aparţinând călătorilor sau altor persoane fizice şi care nu fac obiectul unor operaţiuni comerciale, se stabilesc în euro.

Articolul 5

Transformarea în lei a valorilor în vamă se face la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţională a României în fiecare zi de joi. Acest curs se utilizează pe toată durata săptămânii următoare pentru chitanţele vamale eliberate în cursul acelei săptămâni.

Articolul 6

Atunci când pentru bunul prezentat la vămuire nu există suficiente date necesare determinării valorii în vamă, acesta se va elibera titularului, în custodie vamală, cu obligaţia constituirii unei garanţii suficiente care să asigure plata datoriei vamale, în conformitate cu prevederile art. 151-156 din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României, cu modificările ulterioare, pe o perioadă de maximum 30 de zile. La expirarea acestei perioade, dacă titularul nu a depus documente probatorii necesare determinării valorii în vamă, autoritatea vamală va executa garanţia constituită, prin emiterea din oficiu a unui act constatator. În cazuri temeinic justificate, termenul de 30 de zile poate fi prelungit cu încă 30 de zile, dacă cererea este depusă la autoritatea vamală în cadrul acestui termen. Cuantumul garanţiei vamale va fi stabilit de autoritatea vamală şi va fi determinat luându-se în considerare suma cea mai ridicată a datoriei vamale ce ar rezultă din operaţiunea de vămuire.

Capitolul IIDeterminarea valorilor în vamă pentru autovehiculele şi vehiculele folosite

Reguli pentru determinarea valorilor în vamă

Articolul 7

Valorile în vamă se stabilesc prin identificarea vechimii bunului prezentat la vămuire şi a caracteristicii tehnice esenţiale a acestuia, în funcţie de categoria de vehicul, cu cele din tabelele corespunzătoare, pe fiecare categorie de vehicul, din lista de valori în vamă.

Articolul 8

Valorile în vamă ale autovehiculelor şi vehiculelor folosite se stabilesc pornindu-se de la identificarea categoriei de vehicul cu cele din lista de valori în vamă, ţinându-se seama de Regulile generale de interpretare cuprinse în Convenţia internaţională privind Sistemul armonizat de denumire şi codificare a mărfurilor, inclusiv în anexa la aceasta, încheiată la Bruxelles la 14 iunie 1983, la care România a aderat prin Legea nr. 98/1996.

Articolul 9

Încadrarea bunului prezentat la vămuire în lista de valori în vamă se face folosindu-se caracteristicile principale înscrise în prima coloană, aferentă fiecărei categorii de vehicul identificate potrivit art. 7. Încadrarea se face prin identificarea caracteristicilor tehnice din documentele însoţitoare emise de autorităţile din ţara de unde provine bunul, inclusiv din nota de constatare tehnică emisă de Regia Autonomă "Registrul Auto Român", în cadrul datelor tehnice prezentate ca intervale în prima coloană din lista de valori în vamă. Caracteristicile tehnice avute în vedere sunt diferenţiate pe fiecare categorie de vehicul, după cum urmează:

a)numărul de persoane şi lungimea mijlocului de transport - în cazul autovehiculelor destinate transportului a minimum 10 persoane, inclusiv şoferul;

b)capacitatea cilindrică a motorului - în cazul autoturismelor, precum şi al motocicletelor, motoretelor, scuterelor şi mopedelor;

c)greutatea totală maximă autorizată (greutate în sarcina maximă) - în cazul autovehiculelor de transport de marfă, precum şi al remorcilor şi semiremorcilor de transport de marfă.

Articolul 10

După identificarea caracteristicii tehnice a bunului în unul dintre intervalele din lista de valori în vamă, vechimea este cea de-a doua caracteristică esenţială a bunului, care duce la stabilirea valorii în vamă. În lista de valori în vamă "vechimea" este înscrisă în fiecare coloană din tabel, pentru toate categoriile de vehicule, sub forma unei perioade şi începe de la "an bază" ajungând până la "după 5 ani", valorile vehiculelor fiind în descreştere cu cât vechimea bunului este mai mare.

Articolul 11

Cuantificarea vechimii unui bun se raportează la existenţa sa, la momentul în care acesta a fost făcut, adică, în cazul mijloacelor de transport, momentul în care bunul a fost fabricat. Momentul fabricaţiei sau data fabricaţiei este înscrisă în unul dintre documentele însoţitoare prezentate la vămuire şi este exprimată prin: "zi, lună, an" sau "an, lună" sau "an". Dacă data fabricaţiei mijlocului de transport nu este înscrisă explicit în documentele însoţitoare, se va lua în calcul data cea mai îndepărtată de momentul vămuirii, aşa cum rezultă din documentele prezentate la vămuire.

Articolul 12

Vechimea unui mijloc de transport se determină prin compararea următoarelor elemente:

a)data fabricaţiei, înscrisă în documentele mijlocului de transport, care poate fi exprimată în "zi, lună, an", "lună, an" sau "an" ori data cea mai îndepărtată de momentul vămuirii, aşa cum este înscrisă în unul dintre documentele prezentate la vămuire;

b)data efectuării formalităţii vamale pentru mijlocul de transport.

Articolul 13

Pentru autovehiculele şi vehiculele prezentate în vamă, aparţinând persoanelor fizice, biroul vamal este autorizat să stabilească valoarea în vamă, pornind de la identificarea bunului în lista de valori în vamă. Atunci când bunul prezentat la vămuire nu se regăseşte în una dintre poziţiile aflate în listele prin care se stabilesc valorile în vamă pentru autovehicule şi vehicule folosite, biroul vamal, ţinând cont de circumstanţe, poate lua în considerare: valoarea din lista de valori în vamă a unui bun cu caracteristici asemănătoare sau, dacă acest lucru nu este posibil, preţul înscris în factura de achiziţie a bunului ori, în lipsa acestor posibilităţi, valoarea declarată de către proprietar sau de persoana fizică cu drept de dispoziţie asupra bunului. Circumstanţele vor viza în special suspiciunile cu privire la subevaluarea bunului, devalorizarea monedei de tranzacţie, perioada care s-a scurs de la achiziţie şi până la vămuirea bunului.

Articolul 14

În cazul în care nu sunt îndeplinite elementele de determinare a valorii în vamă de către biroul vamal, valoarea în vamă se va determina de către Autoritatea Naţională a Vămilor în baza solicitării întocmite în acest sens, în scris, de către biroul vamal care are în evidenţă operaţiunea. Autoritatea Naţională a Vămilor poate lua în considerare preţurile înscrise în facturile externe ale unor bunuri cu caracteristici asemănătoare, preţurile din cataloage sau documentaţiile de preţuri, preţurile înscrise în rapoartele de expertiză tehnică şi valorică emise de societăţile de expertizare ori preţurile comunicate de un agent economic care comercializează bunuri cu caracteristici asemănătoare, inclusiv valoarea declarată de către persoana fizică care are dreptul de dispoziţie asupra bunului.

Articolul 15

În cazul în care se ia în considerare valoarea declarată de către proprietar sau de persoana fizică cu drept de dispoziţie asupra bunului, aceasta va depune la autoritatea vamală o declaraţie-angajament, pe propria răspundere, completată olograf, din care să rezulte valoarea bunurilor în cauză. Totodată declaraţia va conţine şi angajamentul persoanei de a plăti eventualele diferenţe, în cazul în care la verificări ulterioare se constată că acestea se datorează.

Capitolul IIIDeterminarea valorilor în vamă pe produse şi grupe de produse

A. Reguli pentru determinarea valorilor în vamă pe produse şi grupe de produse

Articolul 16

Valorile în vamă se stabilesc luându-se în considerare nivelul preţurilor practicate în prezent, conform acţiunii de liberalizare a acestora.

Articolul 17

La determinarea valorilor în vamă, precum şi la stabilirea valorilor din lista de valori în vamă se folosesc caracteristicile tehnice înscrise pe produs sau care se pot determina prin observare.

Articolul 18

Pentru produsele care se prezintă într-o gamă sortimentală restrânsă, iar preţurile nu prezintă abateri semnificative, se stabileşte o singură valoare în vamă.

Articolul 19

În cazul produselor la care, pentru aceleaşi caracteristici, preţurile prezintă abateri mari între ele, în funcţie de marca de fabricaţie, numărul de exemplare fabricate (de exemplu, produsele electrotehnice profesionale sau cele emise în serie mică), valorile în vamă se vor determina de autoritatea vamală distinct, ţinându-se cont de criteriile prevăzute la lit. B.

Articolul 20

Pentru produsele care constituie sortimente ce se deosebesc între ele în raport de variaţia unei singure caracteristici de bază, valoarea în vamă se determină pe grupe stabilite între anumite limite ale acelei caracteristici.

Articolul 21

În cazul bunurilor compacte pentru care nu sunt stabilite preţuri interne şi al căror preţ nu se regăseşte în cataloagele sau documentaţiile de preţuri externe şi care sunt formate din mai multe componente inseparabile, valoarea în vamă se stabileşte prin însumarea valorilor fiecărei componente.

B. Criterii în cadrul procedurii de determinare a valorii în vamă a unui bun

Articolul 22

Criteriul prioritar în determinarea valorii în vamă a unui bun este recunoaşterea preţului efectiv plătit pentru achiziţionarea acestuia, care se reflectă în preţul înscris în factură. Acest criteriu nu va fi luat în considerare în situaţia în care autoritatea vamală are suspiciuni cu privire la subevaluarea bunului, devalorizarea monedei de tranzacţie, perioada care s-a scurs de la achiziţie şi până la vămuirea bunului.

Articolul 23

În situaţia în care prevederile criteriului prioritar nu pot fi aplicate se utilizează valorile în vamă stabilite în lista de valori în vamă.

Articolul 24

Atunci când bunurile nu pot fi identificate în lista de valori în vamă, biroul vamal este autorizat să determine valoarea în vamă luând în considerare valoarea stabilită pentru bunuri cu caracteristici asemănătoare.

Articolul 25

În situaţii de excepţie, pentru bunurile la care valorile în vamă nu pot fi determinate conform prezentelor norme de către birourile vamale, valorile în vamă se vor stabili de Autoritatea Naţională a Vămilor. Autoritatea Naţională a Vămilor, în baza solicitării de stabilire a valorii în vamă, adresată în scris de biroul vamal care are în evidenţă operaţiunea, poate lua în considerare valorile din cataloage, preţurile unor bunuri cu caracteristici, utilizări sau funcţiuni asemănătoare, preţuri care rezultă din facturile externe sau care sunt practicate de către societăţi comerciale producătoare de profil ori valorile înscrise în avizul unei instituţii specializate, inclusiv valoarea declarată de către persoana fizică care are dreptul de dispoziţie asupra bunului.

Articolul 26

Pentru bijuteriile din metale preţioase care depăşesc uzul personal, astfel cum acesta este definit prin reglementările vamale, valoarea în vamă se stabileşte pe baza preţului gramului de aur, comunicat de Banca Naţională a României, precum şi a expertizelor privind manopera, efectuate, la cererea şi pe cheltuiala persoanei fizice solicitante, de către persoanele juridice sau fizice autorizate, potrivit reglementărilor în vigoare, pentru efectuarea unor astfel de activităţi.

Articolul 27

Pentru bunurile culturale, de colecţie sau cu valoare numismatică ori pentru trofeele de vânătoare, valoarea în vamă se poate determina luându-se în considerare valoarea comunicată de către o instituţie abilitată sau o societate comercială de profil ori cea stabilită în urma unei expertize efectuate de persoane autorizate.

Articolul 28

Valorile în vamă determinate pe baza preţurilor interne se exprimă în lei.

Articolul 29

Pentru mărfurile expediate prin colete poştale de o persoană fizică unei alte persoane fizice, valorile în vamă se determină luându-se în considerare, în principal, valorile înscrise în documentele puse la dispoziţia autorităţii vamale de către expeditor, inclusiv în facturi sau în alte documente fiscale. Atunci când nu există această posibilitate de determinare a valorii în vamă sau există suspiciuni cu privire la subevaluarea bunurilor, valoarea în vamă a bunurilor se va stabili conform procedurii prevăzute la art. 23, 24 şi 25.

Articolul 30

Valoarea în vamă poate fi stabilită şi în baza valorii declarate de persoana fizică. Acest criteriu se ia în considerare în cazul în care procedurile enumerate mai sus nu pot fi aplicate şi poate fi operabil când nu sunt suspiciuni, fiind utilizat şi în cazul bunurilor uzate, al tipăriturilor, medicamentelor, animalelor şi păsărilor de companie şi altele asemenea.

Articolul 31

În cazul în care se ia în considerare valoarea declarată de către persoana fizică cu drept de dispoziţie asupra bunului, aceasta va depune la autoritatea vamală o declaraţie-angajament, pe propria răspundere, completată olograf, din care să rezulte valoarea bunurilor în cauză. Totodată declaraţia va conţine şi angajamentul persoanei de a plăti eventualele diferenţe, în cazul în care la verificări ulterioare se constată că acestea se datorează.