Decizie nr. 23 din 16 septembrie 2015

Dosar nr. 2.195/1/2015

Mirela Sorina Popescu - preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de

Casaţie şi Justiţie - preşedintele completului

Lucia Tatiana Rog - judecător la Secţia penală - judecător-raportor

Leontina Şerban - judecător la Secţia penală

Angela Dragne - judecător la Secţia penală

Ştefan Pistol - judecător la Secţia penală

Maricela Cobzariu - judecător la Secţia penală

Geanina Cristina Arghir - judecător la Secţia penală

Simona Daniela Encean - judecător la Secţia penală

Florentina Dragomir - judecător la Secţia penală

Mihaela Ivănuş - magistrat-asistent

S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori prin încheierea de şedinţă din data de 11 mai 2015 pronunţată în Dosarul nr. 2.604/189/2013, prin care, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a chestiunii de drept "dacă infracţiunea de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie poate fi reţinută în concurs ideal cu infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1, 2, 3 din Codul penal din 1969, or, se poate reţine doar infracţiunea prevăzută de art. 18^1 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, în ipoteza unui unic prejudiciu, cauzat autorităţii contractante".

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi art. 27^4 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Şedinţa a fost prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Mirela Sorina Popescu.

La şedinţa de judecată a participat doamna Mihaela Ivănuş, magistrat-asistent în cadrul Secţiei penale, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna procuror Justina Condoiu.

Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, arătând că au transmis puncte de vedere asupra chestiunii de drept Curţile de Apel Alba Iulia, Bacău, Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Oradea, Piteşti, Târgu Mureş şi Timişoara, fiind conturate două opinii, astfel cum sunt exprimate în raportul depus la dosar.

În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (1) din Codul de procedură penală raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată opinia scrisă a specialiştilor din domeniul juridic cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării, însă nu a fost comunicat niciun punct de vedere.

În continuare, magistratul-asistent a arătat că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, doamna judecător Lucia Tatiana Rog, care a fost înaintat părţilor (Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi, V.V., R.G., S.G., S.I., D.I., Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, denumită în continuare A.P.D.R.P.) la data de 31 august 2015, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi, prin Adresa nr. 2.322/III/13/2015 din 15 septembrie 2015 a comunicat că împărtăşeşte punctul de vedere al judecătorului- raportor şi, în esenţă, a apreciat că sesizarea, astfel cum a fost formulată de către Curtea de Apel Iaşi în Dosarul nr. 2.604/189/2013, este inadmisibilă. În continuare, a fost expus punctul de vedere cu privire la chestiunea de drept, în sensul că folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri constituite din sume provenite, atât din fonduri europene, cât şi de la bugetul de stat al României, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, raportat la fondurile din bugetul Uniunii Europene şi ale infracţiunii de înşelăciune prevăzute de art. 215 alin. 1, 2, 3 din Codul penal din 1969, raportat la fondurile din bugetul de stat, în concurs ideal şi nu o infracţiune unică prevăzută de art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

Magistratul-asistent a mai precizat că, ulterior întocmirii şi depunerii raportului de către judecătorul-raportor, la data de 7 septembrie 2015, Curtea de Apel Iaşi a transmis jurisprudenţă cu privire la problema de drept cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi punctul de vedere exprimat de Tribunalul Vaslui.

S-a învederat şi faptul că, la data de 20 august 2015, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - a depus Adresa nr. 1.537/C/1.412/III-5/2015 prin care s-a adus la cunoştinţă că în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu există în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii cu privire la problema de drept cu care a fost sesizată instanţa, fiind transmise, totodată, şi concluzii scrise.

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Mirela Sorina Popescu, constatând că nu sunt alte cereri sau excepţii de formulat, a solicitat doamnei procuror Justina Condoiu să susţină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema supusă dezbaterii în Dosarul nr. 2.195/1/2015.

Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la admisibilitatea sesizării, a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, susţinând că acestea trebuie interpretate limitativ, în sensul de a produce efecte juridice. Dispoziţiile menţionate nu reglementează modul în care trebuie formulată sesizarea, instanţa supremă trebuind să dea o dezlegare problemei de drept cu care este sesizată, singura condiţie fiind aceea ca, de această dezlegare să depindă soluţionarea pe fond a cauzei.

Din punctul său de vedere, soluţionarea pe fond a cauzei depinde de împrejurarea dacă infracţiunea din legea specială poate ori nu să fie reţinută în concurs cu infracţiunea de înşelăciune din Codul penal din 1969, desigur în ipoteza în care faptele atrag incidenţa legii penale vechi, deoarece aceasta este ipoteza din cauză sau, dacă legea penală veche este legea penală mai favorabilă.

A apreciat că sesizarea este admisibilă din acest punct de vedere, chiar dacă ar impune o uşoară reformulare din partea Înaltei Curţi, iar nu schimbarea obiectului acesteia.

Schimbarea obiectului sesizării nu poate fi făcută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care trebuie să soluţioneze problema de drept şi nu să ridice o alta, dar reformularea acesteia apreciază că poate fi făcută.

A susţinut că problema de drept există, e reală şi a generat practică neunitară, astfel încât a apreciat că apare ca fiind pur formală respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării.

Desigur că există şi soluţia promovării unui recurs în interesul legii, dar o atare procedură presupune reluarea întregului demers şi o finalitate cândva, în timp, ulterioară celei pe care Înalta Curte o poate realiza chiar la acest moment, sesizată fiind cu dezlegarea problemei de drept menţionate.

Pe fondul desizării, reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că, în privinţa fondurilor obţinute de la bugetul Uniunii Europene este incidentă legea specială, respectiv dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, care reprezintă o infracţiune specială, iar în privinţa fondurilor obţinute de la bugetul de stat, încadrarea juridică ce se impune a fi dată este cea prevăzută de dispoziţiile art. 215 alin. 1, 2 şi 3 din Codul penal din 1969.

A menţionat că, în nicio ipoteză identificată, ca urmare a studiului acestei probleme de drept, nu a întâlnit vreo situaţie în care să fie prejudiciat doar bugetul Uniunii Europene. Întotdeauna, finanţarea europeană este condiţionată de contribuţia naţională, aşa încât nu există şi nici nu a existat nici în speţa dedusă judecăţii vreo ipoteză în care să fie prejudiciat doar bugetul Uniunii Europene.

Pe de altă parte, prin sintagma "unic prejudiciu" instanţa care a solicitat dezlegarea chestiunii de drept a făcut referire la faptul că este vorba de un singur contract de finanţare.

A arătat că prejudiciul nu se reflectă în patrimoniul Agenţiei SAPARD, care doar administrează banii, ci în cele două bugete, respectiv în cel al Uniunii Europene şi în bugetul de stat. Niciodată prejudiciul nu este cauzat autorităţii contractante.

Autoritatea contractantă este reprezentantul Uniunii Europene şi al statului român, fiind cocontractant al beneficiarului, administrează banii şi dispune eliberarea lor în ipoteza în care documentaţia este corect întocmită.

Prin urmare, a apreciat că soluţia pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se impune a o da prezentei chestiuni este aceea că, sub imperiul Codului penal din 1969, există concurs ideal între infracţiunea prevăzută de art. 18^1 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie şi infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 din Codul penal din 1969 în cazul folosirii sau prezentării de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei şi producerea unei pagube bugetului de stat prin obţinerea fără drept a fondurilor reprezentând contribuţia naţională.

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a întrebat membrii completului dacă solicită ca reprezentantul parchetului să facă precizări suplimentare.

Un membru al Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a solicitat reprezentantului Ministerului Public să-şi expună punctul de vedere privind aspectul sesizat de Curtea de Apel Iaşi, care se referă la ipoteza unui singur prejudiciu cauzat autorităţii contractante (aceasta fiind limita în care instanţa supremă a fost sesizată) şi nu dacă cele două infracţiuni (cea prevăzută de art. 18^1 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie şi cea prevăzută de art. 215 din Codul penal din 1969) pot fi sau nu reţinute în concurs ideal, care este modalitatea în care ar trebui soluţionată sesizarea: ar trebui, în fapt, să se constate că nu este o problemă legată de prejudiciul cauzat autorităţii contractante, ci se referă la prejudiciul cauzat bugetului de stat şi bugetului Uniunii Europene şi, ulterior, să fie reformulată întrebarea pentru a se putea soluţiona problema de drept menţionată.

Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că problema de drept este reală şi necesită o dezlegare. Instanţa supremă trebuie să decidă dacă va da o interpretare formală sau va da o dezlegare problemei de drept, conform dispoziţiilor art. 476 din Codul de procedură penală.

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, constatând că nu mai sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, reţinându-se dosarul în pronunţare.

ÎNALTA CURTE,

asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin Încheierea de şedinţă din data de 11 mai 2015 pronunţată în Dosarul nr. 2.604/189/2013, Curtea de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori - a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea dezlegării de principiu a chestiunii de drept în sensul "dacă infracţiunea de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie poate fi reţinută în concurs ideal cu infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1, 2, 3 din Codul penal din 1969, or, se poate reţine doar infracţiunea prevăzută de art. 18^1 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, în ipoteza unui unic prejudiciu, cauzat autorităţii contractante".

II. Expunerea succintă a cauzei şi soluţia propusă de instanţa care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Curtea de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori - a fost sesizată cu apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi şi de inculpaţii V.V., R.G., S.G., S.I. şi D.I. împotriva Sentinţei penale nr. 283 din 24 iunie 2014, pronunţată de Judecătoria Bârlad în Dosarul nr. 2.604/189/2013, având ca obiect infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie).

Prin Sentinţa penală nr. 283 din 24 iunie 2014 a Judecătoriei Bârlad, pronunţată în Dosarul nr. 2.604/189/2013, s-au dispus următoarele:

a.1. În temeiul art. 386 din Codul de procedură penală a fost schimbată încadrarea juridică dată faptei cu privire la săvârşirea căreia s-a pus în mişcare acţiunea penală şi s-a dispus trimiterea în judecată prin Rechizitoriul nr. 119/P/2010 din 10 mai 2013, emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi, a inculpatului V.V., din infracţiunile de:

–fals intelectual, săvârşit în realizarea scopului urmărit prin comiterea unei infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, prevăzută de art. 289 din Codul penal din 1969 raportat la art. 17 lit. c) şi la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie;

–folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, prevăzută de art. 18^1 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie;

–înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. 1, 2 şi 3 din Codul penal din 1969, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) şi b) din Codul penal din 1969, în infracţiunile de:

–fals intelectual prevăzut de art. 321 din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal;

–folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu aplicarea art. 5 din Codul penal;

–înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) şi (2) din Codul penal şi cu aplicarea art. 5 din Codul penal.

a.2. În temeiul art. 386 din Codul de procedură penală a fost schimbată încadrarea juridică dată faptei cu privire la săvârşirea căreia s-a pus în mişcare acţiunea penală şi s-a dispus trimiterea în judecată prin Rechizitoriul nr. 119/P/2010 din 10 mai 2013, emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi, a inculpatului R.G., din infracţiunile de:

–fals intelectual, săvârşit în realizarea scopului urmărit prin comiterea unei infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, prevăzut de art. 289 din Codul penal din 1969 raportat la art. 17 lit. c) şi la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie;

–complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, prevăzută de art. 26 din Codul penal din 1969 raportat art. 18^1 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie;

–complicitate la înşelăciune, prevăzută de art. 26 din Codul penal din 1969 raportat la art. 215 alin. 1, 2 şi 3 din Codul penal din 1969, toate cu aplicarea art. 33 lit. b) din Codul penal din 1969, în infracţiunile de:

–fals intelectual prevăzut de art. 321 din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal;

–complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 48 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu aplicarea art. 5 din Codul penal;

–complicitate la înşelăciune, prevăzută de art. 48 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. (2) din Codul penal şi cu aplicarea art. 5 din Codul penal.

a.3. În temeiul art. 386 din Codul de procedură penală a fost schimbată încadrarea juridică dată faptei cu privire la săvârşirea căreia s-a pus în mişcare acţiunea penală şi s-a dispus trimiterea în judecată prin Rechizitoriul nr. 119/P/2010 din 10 mai 2013, emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi, a inculpatului S.G., din infracţiunile de:

–fals intelectual, săvârşit în realizarea scopului urmărit prin comiterea unei infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, prevăzut de art. 289 din Codul penal din 1969 raportat la art. 17 lit. c) şi la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie;

–complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, prevăzută de art. 26 din Codul penal din 1969 raportat art. 18^1 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie;

–complicitate la înşelăciune, prevăzută de art. 26 din Codul penal din 1969 raportat la art. 215 alin. 1, 2 şi 3 din Codul penal din 1969, toate cu aplicarea art. 33 lit. b) din Codul penal din 1969, în infracţiunile de:

–fals intelectual prevăzut de art. 321 din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal;

–complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 48 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu aplicarea art. 5 din Codul penal;

–complicitate la înşelăciune, prevăzută de art. 48 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. (2) din Codul penal şi cu aplicarea art. 5 din Codul penal.

a.4. În temeiul art. 386 din Codul de procedură penală a fost schimbată încadrarea juridică dată faptei cu privire la săvârşirea căreia s-a pus în mişcare acţiunea penală şi s-a dispus trimiterea în judecată prin Rechizitoriul nr. 119/P/2010 din 10 mai 2013, emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi, a inculpatului S.I., din infracţiunile de:

–fals intelectual, săvârşit în realizarea scopului urmărit prin comiterea unei infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, prevăzut de art. 289 din Codul penal din 1969 raportat la art. 17 lit. c) şi la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie;

–complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, prevăzută de art. 26 din Codul penal din 1969 raportat art. 18^1 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie;

–complicitate la înşelăciune, prevăzută de art. 26 din Codul penal din 1969 raportat la art. 215 alin. 1, 2 şi 3 din Codul penal din 1969, toate cu aplicarea art. 33 lit. b) din Codul penal din 1969, în infracţiunile de:

–fals intelectual prevăzut de art. 321 din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal;

–complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 48 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu aplicarea art. 5 din Codul penal;

–complicitate la înşelăciune, prevăzută de art. 48 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. (2) din Codul penal şi cu aplicarea art. 5 din Codul penal.

a.5. În temeiul art. 386 din Codul de procedură penală a fost schimbată încadrarea juridică dată faptei cu privire la săvârşirea căreia s-a pus în mişcare acţiunea penală şi s-a dispus trimiterea în judecată prin Rechizitoriul nr. 119/P/2010 din 10 mai 2013, emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi, a inculpatului D.I., din infracţiunile de:

–fals intelectual, săvârşit în realizarea scopului urmărit prin comiterea unei infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, prevăzut de art. 289 din Codul penal din 1969 raportat la art. 17 lit. c) şi la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie;

–complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, prevăzută de art. 26 din Codul penal din 1969 raportat art. 18^1 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie;

–complicitate la înşelăciune, prevăzută de art. 26 din Codul penal din 1969 raportat la art. 215 alin. 1, 2 şi 3 din Codul penal din 1969, toate cu aplicarea art. 33 lit. b) din Codul penal din 1969, în infracţiunile de:

–fals intelectual prevăzut de art. 321 din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal;

–complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 48 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu aplicarea art. 5 din Codul penal;

–complicitate la înşelăciune, prevăzută de art. 48 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. (2) din Codul penal şi cu aplicarea art. 5 din Codul penal.

b.1. A fost condamnat inculpatul V.V., la pedepsele de:

–1 (un) an şi 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 321 din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal;

–2 (doi) ani şi 2 (două) luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g), j) şi k) din Codul penal pentru o durată de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu aplicarea art. 5 din Codul penal;

–1 (un) an şi 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal.

În temeiul art. 38 alin. (1) şi (2) din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal s-a constatat că faptele săvârşite sunt în concurs real şi în concurs formal.

În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani şi 2 (două) luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g), j) şi k) din Codul penal pentru o durată de 3 ani, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv un spor de 10 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g), j) şi k) din Codul penal pentru o durată de 3 ani.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), g), j) şi k) din Codul penal s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor:

a)de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;

b)de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; (...) g) de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii; (...) j) de a părăsi teritoriul României;

k)de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b), g), j) şi k) din Codul penal s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor:

a)de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;

b)de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; (...) g) de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii; (...) j) de a părăsi teritoriul României;

k)de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În baza art. 91 din Codul penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 92 din Codul penal s-a stabilit un termen de supraveghere de 4 ani, calculat de la data când hotărârea prin care s-a pronunţat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a rămas definitivă.

În baza art. 93 alin. (1) din Codul penal a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a)să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vaslui, la datele fixate de acesta;

b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c)să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d)să comunice schimbarea locului de muncă;

e)să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. d) din Codul penal s-a impus condamnatului să execute următoarea obligaţie:

d)să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei.

În baza art. 91 alin. (4) din Codul penal a fost atenţionat condamnatul asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din Codul penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi dispunerea executării pedepsei, în cazul în care: pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege; până la expirarea termenului de supraveghere nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre; pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune.

b.2. A fost condamnat inculpatul R.G., la pedepsele de:

–1 (un) an şi 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 321 din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal;

–2 (doi) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g), j) şi k) din Codul penal pentru o durată de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 48 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu aplicarea art. 5 din Codul penal;

–1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune, prevăzută de art. 48 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal.

În temeiul art. 38 alin. (2) din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal s-a constatat că faptele săvârşite sunt în concurs formal.

În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal a fost aplicată pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g), j) şi k) din Codul penal pentru o durată de 3 ani, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv un spor de 9 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani şi 9 (nouă) luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g), j) şi k) din Codul penal pentru o durată de 3 ani.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), g), j) şi k) din Codul penal s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor:

a)de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;

b)de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; (...) g) de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii; (...) j) de a părăsi teritoriul României;

k)de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b), g), j) şi k) din Codul penal s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor:

a)de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;

b)de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; (...) g) de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii; (...) j) de a părăsi teritoriul României;

k)de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În baza art. 91 din Codul penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 92 din Codul penal s-a stabilit un termen de supraveghere de 4 ani, calculat de la data când hotărârea prin care s-a pronunţat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a rămas definitivă.

În baza art. 93 alin. (1) din Codul penal inculpatul a fost obligat ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a)să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vaslui, la datele fixate de acesta;

b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c)să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d)să comunice schimbarea locului de muncă;

e)să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. d) din Codul penal s-a impus condamnatului să execute următoarea obligaţie:

d)să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei.

În baza art. 91 alin. (4) din Codul penal condamnatul a fost atenţionat asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din Codul penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi dispunerea executării pedepsei, în cazul în care: pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege; până la expirarea termenului de supraveghere nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre; pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune.

b.3. A fost condamnat inculpatul S.G. la pedepsele de:

–1 (un) an şi 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prevăzute de art. 321 din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal;

–2 (doi) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g), j) şi k) din Codul penal pentru o durată de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 48 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu aplicarea art. 5 din Codul penal;

–1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune, prevăzută de art. 48 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal.

În temeiul art. 38 alin. (2) din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal, s-a constatat că faptele săvârşite sunt în concurs formal.

În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal a fost aplicată pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g), j) şi k) din Codul penal pentru o durată de 3 ani, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv un spor de 9 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani şi 9 (nouă) luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g), j) şi k) din Codul penal pentru o durată de 3 ani.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), g), j) şi k) din Codul penal s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor:

a)de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;

b)de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; (...) g) de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii; (...) j) de a părăsi teritoriul României;

k)de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b), g), j) şi k) din Codul penal s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor:

a)de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;

b)de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; (...) g) de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii; (...) j) de a părăsi teritoriul României;

k)de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În baza art. 91 din Codul penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 92 din Codul penal s-a stabilit un termen de supraveghere de 4 ani, calculat de la data când hotărârea prin care s-a pronunţat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a rămas definitivă.

În baza art. 93 alin. (1) din Codul penal a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a)să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vaslui, la datele fixate de acesta;

b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c)să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d)să comunice schimbarea locului de muncă;

e)să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. d) din Codul penal s-a impus condamnatului să execute următoarea obligaţie:

d)să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei.

În baza art. 91 alin. (4) din Codul penal a fost atenţionat condamnatul asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din Codul penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi dispunerea executării pedepsei, în cazul în care: pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege; până la expirarea termenului de supraveghere nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre; pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune.

b.4. A fost condamnat inculpatul S.I. la pedepsele de:

–1 (un) an şi 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prevăzute de art. 321 din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal;

–2 (doi) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g), j) şi k) din Codul penal pentru o durată de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 48 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu aplicarea art. 5 din Codul penal;

–1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune, prevăzută de art. 48 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal.

În temeiul art. 38 alin. (2) din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal, s-a constatat că faptele săvârşite sunt în concurs formal.

În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal a fost aplicată pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g), j) şi k) din Codul penal pentru o durată de 3 ani, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv un spor de 9 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani şi 9 (nouă) luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g), j) şi k) din Codul penal pentru o durată de 3 ani.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), g), j) şi k) din Codul penal s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor:

a)de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;

b)de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; (...) g) de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii; (...) j) de a părăsi teritoriul României;

k)de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b), g), j) şi k) din Codul penal s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor:

a)de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;

b)de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; (...) g) de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii; (...) j) de a părăsi teritoriul României;

k)de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În baza art. 91 din Codul penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 92 din Codul penal s-a stabilit un termen de supraveghere de 4 ani, calculat de la data când hotărârea prin care s-a pronunţat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a rămas definitivă.

În baza art. 93 alin. (1) din Codul penal a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a)să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vaslui, la datele fixate de acesta;

b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c)să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d)să comunice schimbarea locului de muncă;

e)să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. d) din Codul penal s-a impus condamnatului să execute următoarea obligaţie:

d)să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei.

În baza art. 91 alin. (4) din Codul penal a fost atenţionat condamnatul asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din Codul penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi dispunerea executării pedepsei, în cazul în care: pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege; până la expirarea termenului de supraveghere nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre; pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune.

b.5. A fost condamnat inculpatul D.I. la pedepsele de:

–1 (un) an şi 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prevăzute de art. 321 din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal;

–2 (doi) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g), j) şi k) din Codul penal pentru o durată de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 48 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu aplicarea art. 5 din Codul penal;

–1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune, prevăzută de art. 48 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal.

În temeiul art. 38 alin. (2) din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal, s-a constatat că faptele săvârşite sunt în concurs formal.

În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal a fost aplicată pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g), j) şi k) din Codul penal pentru o durată de 3 ani, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv un spor de 9 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani şi 9 (nouă) luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g), j) şi k) din Codul penal pentru o durată de 3 ani.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), g), j) şi k) din Codul penal s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor:

a)de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;

b)de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; (...) g) de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii; (...) j) de a părăsi teritoriul României;

k)de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b), g), j) şi k) din Codul penal s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor:

a)de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;

b)de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; (...) g) de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii; (...) j) de a părăsi teritoriul României;

k)de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În baza art. 91 din Codul penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 92 din Codul penal s-a stabilit un termen de supraveghere de 4 ani, calculat de la data când hotărârea prin care s-a pronunţat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a rămas definitivă.

În baza art. 93 alin. (1) din Codul penal a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a)să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vaslui, la datele fixate de acesta;

b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c)să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d)să comunice schimbarea locului de muncă;

e)să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. d) din Codul penal s-a impus condamnatului să execute următoarea obligaţie:

d)să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei.

În baza art. 91 alin. (4) din Codul penal condamnatul a fost atenţionat asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din Codul penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi dispunerea executării pedepsei, în cazul în care: pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege; până la expirarea termenului de supraveghere nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre; pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune.

A fost admisă acţiunea civilă formulată de A.P.D.R.P.

Au fost obligaţi în solidar inculpaţii V.V., R.G., S.G., S.I. şi D.I. să plătească părţii civile A.P.D.R.P. suma de 504.105,60 lei.

În baza art. 397 din Codul de procedură penală cu referire la art. 20 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie au fost menţinute măsurile asigurătorii ale sechestrului judiciar asigurător asupra bunurilor aparţinând inculpaţilor V.V., R.G., S.G., S.I., D.I. până la concurenţa valorii prejudiciului cauzat, de 504.105,60 lei, măsuri luate în cauza în cursul urmăririi penale prin Ordonanţa nr. 119/P/2010 din data de 28 mai 2012, de Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi şi aduse la îndeplinire de către ofiţerul de politie judiciară delegat în acest sens.

Bunurile indisponibilizate şi asupra cărora a fost efectuată inscripţia ipotecară sunt descrise în cuprinsul proceselor-verbale de aplicare a sechestrului asigurător din 29 iunie 2012 şi 2 iulie 2012 şi în actele emise de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Vaslui şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi, aflate în volumul I - Dosar nr. 119/P/2010 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi.

A fost declarat fals şi anulat înscrisul intitulat Procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. 5.023 din 30 octombrie 2006, conţinând 1 filă (fără anexa 2), şi în care s-a menţionat: "comisia de recepţie, în urma constatărilor făcute, propune recepţionarea lucrărilor, conform cu documentaţia proiectului", document ce a fost depus de responsabilul legal al proiectului, V.V., în cadrul cererii de plată finală nr. 5, la data de 24 noiembrie 2006, la BRIPS 1 Nord-Est Iaşi (actualul CRPDRP 1 Iaşi), în scopul obţinerii ultimei tranşe a finanţării nerambursabile de la Agenţia SAPARD (A.P.D.R.P.).

În esenţă, prima instanţă a reţinut că în comuna Puieşti, judeţul Vaslui, a fost implementat proiectul intitulat "Modernizare drum DC 95 din DJ 243, Puieşti - Cetăţuia km 0+000 - km 5 + 300 (L = 5, 3 km), comuna Puieşti, judeţul Vaslui".

Proiectul a fost finanţat din Programul SAPARD, Măsura 2.1 "Dezvoltarea şi îmbunătăţirea infrastructurii rurale", şi urmărea modernizarea DC 95 în lungime de 5,3 km în vederea ameliorării accesului la reţeaua de drumuri comunale, judeţene şi naţionale, beneficiar fiind Consiliul Local al Comunei Puieşti, judeţul Vaslui.

Programul Special de Preaderare pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală - "SAPARD" este unul dintre principalele instrumente prin care Uniunea Europeană sprijină eforturile de aderare ale ţărilor candidate din Europa Centrală şi de Est în procesul de preaderare la structurile europene.

Programul SAPARD a fost stabilit prin Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1.268/1999 din 21 iunie 1999 privind sprijinul pentru măsuri de preaderare pentru agricultură şi dezvoltare rurală în ţările candidate din centrul şi estul Europei, în perioada de preaderare, şi modificat prin Regulamentul (CE) nr. 696/2003 din 14 aprilie 2003.

Cadrul administrativ, legal şi procedural privind derularea Programului SAPARD în România a fost stabilit prin Acordul multianual de finanţare încheiat între Guvernul României şi Comisia Comunităţilor Europene, semnat la Bruxelles la 2 februarie 2001 şi ratificat, ulterior, prin Legea nr. 316/2001.

În cadrul Programului SAPARD execuţia proiectelor s-a efectuat, în cadrul acestei măsuri, în valoare de 100% din contribuţie publică. La data de 29 martie 2004 a fost încheiat Contractul nr. C 2.111013900211 pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil în condiţiile Programului special de preaderare pentru agricultură şi dezvoltare rurală SAPARD - România între Agenţia SAPARD, în calitate de autoritate contractantă, şi Consiliul Local al Comunei Puieşti din judeţul Vaslui, în calitate de beneficiar.

Valoarea totală eligibilă a proiectului a fost de 3.304.084,36 RON, reprezentând 818.045,15 euro. Durata de execuţie a proiectului a fost stabilită la 10 luni.

Contractul-cadru a fost amendat prin Actul adiţional nr. 1 din 29 decembrie 2005, prin care s-a diminuat valoarea totală eligibilă nerambursabilă la 2.825.673,58 RON, şi prin Actul adiţional nr. 2 din 28 noiembrie 2006, prin care a fost modificată durata de execuţie a proiectului până la data de 30 noiembrie 2006.

La data de 25 octombrie 2006, în baza Dispoziţiei primarului nr. 377, a fost constituită comisia de recepţie la terminarea lucrărilor, formată din următoarele persoane:

–V.V. (care, la acea dată, îndeplinea funcţia de primar) - preşedinte;

–diriginte de şantier R.G. - secretar;

–tehnician urbanism S.G. - reprezentant tehnic;

–consilier judeţean T.T. - reprezentant al Consiliului Judeţean Vaslui;

–consilier local S.I. - membru;

–consilier local D.I. - membru;

–consilier local I.N. - membru.

În urma cercetărilor efectuate în cauză au fost identificate două procese-verbale de recepţie la terminarea lucrărilor, ambele înregistrate cu nr. 5.023 din 30 octombrie 2006, având însă format şi conţinut diferite, după cum urmează:

A) Procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. 5.023 din 30 octombrie 2006, conţinând 3 file (2 file plus o anexă), semnat de toţi membrii comisiei de recepţie şi de executantul lucrării, S.C. Consint - S.A. Bârlad, în calitate de invitat, cu excepţia reprezentantului Consiliului Judeţean Vaslui, T.T.

În acest document s-a menţionat: "comisia de recepţie propune recepţia lucrării, în conformitate cu documentaţia proiectată, şi recomandă recepţia conform cu anexa".

Anexa la care s-a făcut referire cuprindea lucrările care necesitau a fi reverificate şi finalizate, astfel:

–drumuri laterale poziţia km 0 + 040 stânga şi dreapta; 0 + 100 dreapta; 0 + 400 dreapta; 1 + 540 dreapta;

–podeţ dalat L = 4 m (poziţia 2+ 290 se va pune asfalt pe lăţimea podului);

–se vor monta dalele pe rigola carosabilă km 0 + 440 - 0 + 620 dalele sunt turnate, necesită montaj;

–taluzarea gropilor de împrumut km 2 + 100 dreapta şi 3 + 888 dreapta;

–gabioane de completat 0 + 850 dreapta şi 2 + 855 dreapta;

–parapeţi metalici completare cu lisa metalică;

–semnalizarea rutieră se va monta pe toată lungimea drumului;

–panou de la km 5 + 588 cu date privind execuţia drumului.

De asemenea, anexa prevedea că toate aceste lucrări trebuiau să se execute de către constructor, Consorţiul Hidrocon Bârlad, în termen de 15 zile, până la data de 15 noiembrie 2006.

Totodată, s-a făcut precizarea că anexa face parte integrantă din procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. 5.023 din 30 octombrie 2006 pentru lucrarea "Modernizare drum comunal DC 95 Puieşti-Cetăţuia".

B) Procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. 5.023 din 30 octombrie 2006, conţinând 1 filă şi în care s-a menţionat: "comisia de recepţie, în urma constatărilor făcute, propune recepţionarea lucrărilor, conform cu documentaţia proiectului"

Nu a fost întocmită nicio anexă la acest proces-verbal de recepţie.

Inculpatul V.V., în calitate de primar al comunei Puieşti, reprezentant legal al beneficiarului - Consiliul Local Puieşti - şi preşedinte al comisiei de recepţie la terminarea lucrărilor, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, urmărind să ascundă reprezentanţilor autorităţii contractante nefinalizarea lucrărilor de către Consorţiul Hidrocon Bârlad, inducându-i în eroare, şi să obţină fără drept suma reprezentând tranşa a patra din finanţarea nerambursabilă acordată în cadrul proiectului intitulat "Modernizare drum DC 95 din DJ 243, Puieşti-Cetăţuia km 0+000-km 5+300 (L = 5, 3 km), comuna Puieşti, judeţul Vaslui":

–a semnat procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. 5.023 din 30 octombrie 2006, conţinând 1 filă (fără anexa 2, sus-menţionată), atestând astfel, în mod nereal, faptul că nu existau cantităţi de lucrări care să nu fie executate sau lucrări care să nu respecte prevederile proiectului, fiind respectate condiţiile calitative şi cantitative, prevederile documentaţiei de execuţie şi normativele tehnice în vigoare, deşi cunoştea faptul că existau lucrări care nu fuseseră finalizate;

–a depus procesul-verbal sus-menţionat, anexat cererii de plată nr. 5, la data de 24 noiembrie 2006, la BRIPS 1 Nord-Est Iaşi (actualul CRPDRP 1 Iaşi), inducând astfel în eroare reprezentanţii autorităţii contractante şi obţinând, fără drept, în baza acestei cereri de plată şi a documentelor justificative anexate, de la A.P.D.R.P. (fosta Agenţie SAPARD), plata sumei de 504.105,60 RON, din care 75% - 378.079,20 RON - din fonduri europene, iar 25% - 126.026,40 RON de la bugetul de stat.

Totodată, inculpaţii R.G. (diriginte de şantier şi secretar al comisiei), S.G., S.I., D.I. (membri ai comisiei de recepţie la terminarea lucrărilor), în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au semnat procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. 5.023 din 30 octombrie 2006, conţinând 1 filă (fără anexa 2), atestând astfel, în mod nereal, faptul că nu existau cantităţi de lucrări care să nu fie executate sau lucrări care să nu respecte prevederile proiectului, fiind respectate condiţiile calitative şi cantitative, prevederile documentaţiei de execuţie şi normativele tehnice în vigoare, cunoscând faptul că existau lucrări care nu fuseseră finalizate, ajutându-l astfel pe inculpatul V.V. să depună acest înscris la organele autorităţii contractante, să le inducă în eroare cu privire la stadiul fizic al executării lucrărilor şi să obţină astfel de la A.P.D.R.P (fosta Agenţie SAPARD), plata sumei de 504.105,60 RON, din care 75% - 378.079,20 RON - din fonduri europene, iar 25% - 126.026,40 RON de la bugetul de stat.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi, criticând-o sub aspectul nereţinerii corecte a dispoziţiilor Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, dar şi sub aspectul temeiniciei, vizând cuantumul pedepselor principale aplicate inculpaţilor şi modalitatea de executare, solicitând aplicarea unor pedepse cu închisoarea cu executare efectivă, precum şi sub aspectul duratei pedepselor complementare, apreciată ca fiind prea mică.

Inculpaţii V.V., R.G., S.I., D.I., S.G. au declarat, de asemenea, apel, susţinând, în esenţă, că nu se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina lor şi, în subsidiar, că pedepsele aplicate sunt prea aspre.

Inculpatul R.G., prin apărător ales, a formulat şi o altă critică sentinţei instanţei de fond, cea care face obiectul problemei de drept de faţă, respectiv posibilitatea existenţei concursului ideal între infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1, 2 şi 3 din Codul penal din 1969 [art. 244 alin. (1) şi (2) din Codul penal] şi infracţiunea incriminată de art. 18^1 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

Instanţa de apel a reţinut că problema de drept ridicată în cauză de inculpatul R.G., prin apărător ales, este aceea dacă infracţiunea de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, poate fi reţinută în concurs ideal cu infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1, 2 şi 3 din Codul penal din 1969 ori se poate reţine doar infracţiunea de la art. 18^1 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, în ipoteza unui unic prejudiciu, cauzat autorităţii contractante.

S-a reţinut că în practica judiciară această chestiune de drept este una controversată, inclusiv instanţa supremă pronunţând soluţii diferite.

Curtea de Apel Iaşi a apreciat ca fiind admisibilă sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, potrivit dispoziţiilor art. 475 din Codul de procedură penală, întrucât:

–este învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, în apel;

–de lămurirea modului de interpretare şi aplicare a acestei probleme de drept depinde soluţionarea laturii penale a cauzei cu privire la toţi inculpaţii, apelul inculpatului R.G. vizând în mod expres şi această chestiune;

–problema de drept pusă în discuţie nu face obiectul unui recurs în interesul legii şi asupra acestei chestiuni Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o decizie întemeiată pe dispoziţiile art. 471 alin. (1) din Codul de procedură penală ori printr-o hotărâre întemeiată pe dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală.

Punctele de vedere ale părţilor şi Ministerului Public

Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi a lăsat la aprecierea instanţei chestiunea sesizării Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, apreciind însă că, prin prisma deciziei de speţă pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, nr. 1.313 din 14 aprilie 2014, cele două infracţiuni pot exista în concurs ideal.

Inculpatul R.G., prin apărător ales, a învederat că există o practică diferită la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la această problemă de drept, identificând, pe lângă decizia de speţă invocată de procuror, cel puţin Decizia nr. 1.831 din 30 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 1.871/114/2010, prin care s-a statuat în sensul existenţei doar a infracţiunii prevăzute de art. 18^1 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, în condiţiile în care unicul prejudiciu pretins suferit este cel al autorităţii contractante. A apreciat astfel că nu se poate reţine atât infracţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cât şi infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1, 2 şi 3 din Codul penal din 1969 [art. 244 alin. (1) şi (2) din Codul penal].

Punctul de vedere al instanţei

Infracţiunile împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene au fost prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, într-o secţiune distinctă, fiind infracţiuni aparte, incriminate în dreptul penal românesc prin Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, consecinţă a armonizării dispoziţiilor penale din dreptul românesc cu dispoziţiile principalelor instrumente europene pe care România le-a ratificat (obligaţiile asumate prin Convenţia privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene - Convenţia PIF 1995 - aceasta definind noţiunea de fraudă comunitară, Primul protocol la Convenţia PIF din 27 septembrie 1996, Convenţia privitoare la lupta împotriva corupţiei vizând funcţionarii statelor membre ale Uniunii Europene, România aderând la aceasta la 8 noiembrie 2007).

Ca urmare a modificării Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, infracţiunile împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene au fost introduse ca o componentă în prevenirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, acestea afectând interesele financiare ale Comunităţilor Europene, strâns legate de faptele de fraudă.

Art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie incriminează folosirea sau prezentarea de documente false, inexacte sau incomplete, care au ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele său.

La rândul său, infracţiunea de înşelăciune incriminată la data pretinselor fapte în Codul penal din 1969, în art. 215, există dacă se prezintă ca adevărată o faptă mincinoasă sau ca mincinoasă o faptă adevărată, pentru a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă (alin. 1) ori dacă a fost săvârşită prin folosirea de nume, calităţi mincinoase, mijloace frauduloase (alin. 2) sau prin inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii unui contract ori executării acestuia, săvârşită astfel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate (alin. 3).

Contractele pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil în condiţiile Programului special de preaderare pentru agricultură şi dezvoltare rurală SAPARD - România erau încheiate între această din urmă entitate, în calitate de autoritate contractantă şi beneficiar - consiliul local ori unitatea administrativ-teritorială.

Autoritatea contractantă, potrivit contractelor de finanţare, este cea care acordă finanţarea nerambursabilă, sumele acordate fiind administrate de aceeaşi autoritate abilitată de lege.

Pretinsa obţinere, pe nedrept, a uneia sau mai multor tranşe de plată constituie prejudiciu cauzat în paguba autorităţii contractante, neavând relevanţă, sub aspectul încadrării juridice a faptei, dacă acestea erau numai din fondurile nerambursabile ale Uniunii Europene sau contribuţie naţională, în cauză statul român neputând avea calitate procesuală de parte civilă.

Ca atare, Curtea de Apel Iaşi a apreciat că atare fapte ar putea constitui numai infracţiunea de folosire de documente false şi inexacte, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene, prevăzută de art. 18^1 alin. (1) teza I şi a II-a şi alin. (3) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, paguba producându-se în patrimoniul autorităţii contractante - Agenţia SAPARD (în prezent denumită A.P.D.R.P.), parte civilă în cauză.

Altfel spus, având în vedere modalitatea concretă de operare imputată inculpaţilor în speţe de această natură, Curtea de Apel Iaşi a apreciat că actele materiale de inducere în eroare, proprii infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1, 2 şi 3 din Codul penal din 1969, realizează, obiectiv şi subiectiv, conţinutul concret al infracţiunii prevăzute de art. 18^1 alin. (1) teza I şi a II-a şi alin. (3) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 476 alin. (1) din Codul de procedură penală raportat la art. 475 din Codul de procedură penală a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "dacă infracţiunea de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 18^1 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, poate fi reţinută în concurs ideal cu infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1, 2 şi 3 din Codul penal din 1969 or, se poate reţine doar infracţiunea prevăzută de art. 18^1 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, în ipoteza unui unic prejudiciu, cauzat autorităţii contractante".

III. Opinia instanţelor judecătoreşti

Au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuţie curţile de apel Alba Iulia, Bacău, Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Oradea, Piteşti, Târgu Mureş şi Timişoara, care, după caz, au făcut referire şi la punctele de vedere ale unora dintre instanţele arondate, conturându-se două opinii:

III.

1.Într-o opinie majoritară, exprimată de Curtea de Apel Alba Iulia (Tribunalul Alba), Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Braşov (Judecătoria Rupea), Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Cluj (Tribunalul Cluj), Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Craiova (Tribunalul Mehedinţi, Tribunalul Olt, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, Judecătoria Vânju Mare), Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Oradea (Tribunalul Bihor, Tribunalul Satu Mare, Judecătoria Carei, Judecătoria Negreşti-Oaş, Judecătoria Oradea, Judecătoria Satu Mare), Curtea de Apel Târgu Mureş (Tribunalul Mureş, Judecătoria Târgu Mureş), Curtea de Apel Timişoara, s-a susţinut că infracţiunea de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, nu poate fi reţinută în concurs ideal cu infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1, 2 şi 3 din Codul penal din 1969, reţinându-se doar infracţiunea prevăzută de art. 18^1 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, în ipoteza unui unic prejudiciu, cauzat autorităţii contractante.

În susţinerea acestei opinii s-a apreciat că infracţiunea prevăzută de art. 18^1 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie este incriminată de o normă legală cu caracter special, care devine incidentă ori de câte ori norma cu caracter general, în cazul de faţă dispoziţiile art. 215 alin. 1, 2 şi 3 din Codul penal din 1969, nu este aplicabilă.

Infracţiunea prevăzută de art. 18^1 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie este o specie a infracţiunii de înşelăciune săvârşită prin mijloace frauduloase, fiind prejudiciat bugetul Uniunii Europene.

De altfel, prin Convenţia PIF şi protocoalele la aceasta se foloseşte sintagma "fraudă" care afectează interesele financiare ale Uniunii Europene, în care sunt cuprinse atât infracţiunile care afectează veniturile, cât şi cele care impietează asupra cheltuielilor. Printre acestea se regăseşte şi infracţiunea de obţinere pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene.

S-a avut în vedere şi faptul că pedeapsa prevăzută în art. 18^1 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie (de la 2 la 7 ani, inclusiv, pentru varianta simplă şi asimilată, respectiv de la 3 ani la 10 ani şi 6 luni pentru varianta agravată) îndeplineşte exigenţele de proporţionalitate a sancţiunii cu gravitatea faptei, dar şi cerinţa impusă de Convenţia PIF de a avea un caracter disuasiv.

Astfel, s-a considerat că cele două infracţiuni, cel puţin în situaţia descrisă, nu pot fi reţinute în concurs ideal, cu atât mai mult cu cât prejudiciul este unic şi este cauzat autorităţii contractante.

Totodată, s-a avut în vedere că modalitatea de redactare a normei de incriminare prevăzute de art. 18^1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie relevă faptul că infracţiunea de obţinere pe nedrept a fondurilor europene este o formă atipică a infracţiunii de înşelăciune (art. 215 alin. 1 şi 2 din Codul penal din 1969, art. 244 din Codul penal). Latura obiectivă a acestei infracţiuni se poate realiza fie printr-o acţiune comisivă [în cazul art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000], ce presupune prezentarea unor documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, fie printr-o acţiune omisivă [în cazul art. 18^1 alin. (2) din Legea nr. 78/2000], atunci când, cu ştiinţă, se omite furnizarea unor date cerute de lege, date care dacă ar fi cunoscute ar conduce la neacordarea fondurilor.

În ambele modalităţi de comitere a faptei - omisiune sau comisiune - este indusă în eroare autoritatea competentă să decidă asupra eligibilităţii unui proiect şi să acorde fonduri băneşti din bugetele comunitare.

Astfel, fiind o formă atipică a infracţiunii de înşelăciune, infracţiunea prevăzută de art. 18^1 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie nu poate fi reţinută în concurs ideal cu infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1, 2 şi 3 din Codul penal din 1969.

În susţinerea acestei opinii s-a mai arătat că, în situaţia unui prejudiciu unic, sunt aplicabile dispoziţiile speciale prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. În situaţia în care ar fi prejudiciat şi bugetul de stat (în cazul în care prin proiectele derulate se urmăreşte atât obţinerea de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, cât şi din bugetul de stat), infracţiunea prevăzută de art. 18^1 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie intră în concurs ideal cu infracţiunea prevăzută de art. 306 din Codul penal, cu menţiunea că, în încheierea Curţii de Apel Iaşi prin care a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru dezlegarea acestei chestiuni de drept se reţine la fila 14 paragraful 8 faptul că inculpatul V.V. a obţinut fără drept plata unei sume din care 75% din fonduri europene şi 25% de la bugetul de stat.

III.

2.În opinia minoritară, exprimată de Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Bacău (Tribunalul Bacău), Curtea de Apel Braşov (Tribunalul Covasna), Curtea de Apel Cluj (Tribunalul Sălaj), Curtea de Apel Craiova (Judecătoria Caracal), Curtea de Apel Târgu Mureş (Judecătoria Topliţa), s-a apreciat că infracţiunea de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, poate fi reţinută în concurs ideal cu infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1, 2 şi 3 din Codul penal din 1969.

Într-o opinie s-a apreciat că problema ridicată nu este o chestiune de drept, ci una de aplicare a legii la starea de fapt.

Astfel, art. 18^1 din Legea nr. 78/2000 incriminează folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente false, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene. Obiectul juridic al acestei infracţiuni diferă de obiectul juridic al infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. 1, 2 şi 3 din Codul penal din 1969, infracţiune ce constă în inducerea în eroare a unei persoane în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă.

Pe lângă obiectul juridic diferit se observă că şi rezultatul produs este diferit.

Prin urmare, incriminarea celor două infracţiuni ocroteşte valori sociale diferite, astfel încât pot fi reţinute în concurs.

IV. Examenul jurisprudenţei

Instanţele la care au fost identificate hotărâri judecătoreşti în această materie sunt: Curtea de Apel Alba Iulia (Tribunalul Alba), Curtea de Apel Bacău (Judecătoria Bacău), Curtea de Apel Braşov (Tribunalul Braşov, Tribunalul Covasna), Curtea de Apel Bucureşti (Tribunalul Bucureşti, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti), Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Craiova (Judecătoria Drobeta-Turnu Severin), Curtea de Apel Galaţi (Tribunalul Galaţi, Judecătoria Galaţi), Curtea de Apel Oradea (Judecătoria Oradea), Curtea de Apel Timişoara.

Unele dintre hotărâri au fost pronunţate în sensul că infracţiunea de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, nu poate fi reţinută în concurs ideal cu infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1, 2 şi 3 din Codul penal din 1969, iar celelalte hotărâri au fost pronunţate în sensul că infracţiunea de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, poate fi reţinută în concurs ideal cu infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1, 2 şi 3 din Codul penal din 1969.

V. Jurisprudenţa relevantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin Decizia nr. 1.831 din 30 mai 2012 a Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată în Buletinul Jurisprudenţei*), s-a statuat că fapta de a obţine, pe nedrept, fonduri nerambursabile din bugetul Comunităţilor Europene, cât şi din contribuţie naţională constituie numai infracţiunea de folosire de documente false şi inexacte, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene, prevăzută în art. 18^1 alin. (1) teza I şi a II-a şi alin. (3) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

Asupra deciziei anterior menţionate s-a revenit în sensul reţinerii concursului între infracţiunea prevăzută în art. 18^1 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie şi infracţiunea prevăzută în art. 306 din Codul penal, în raport cu provenienţa fondurilor, iar nu numai a infracţiunii prevăzute în art. 18^1 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

Astfel, prin Decizia nr. 1.313 din 14 aprilie 2014 a Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată în Buletinul Casaţiei**), s-a stabilit că folosirea de documente false pentru a obţine pe nedrept finanţări nerambursabile din fonduri constituite prin contribuţii din bugetul Uniunii Europene şi prin contribuţii din bugetul de stat al României, dacă are ca rezultat obţinerea fondurilor, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie raportat la fondurile din bugetul Uniunii Europene şi ale infracţiunii de obţinere ilegală de fonduri prevăzute în art. 306 alin. (1) din Codul penal raportat la fondurile din bugetul de stat (ale infracţiunii de înşelăciune prevăzute de art. 215 din Codul penal din 1969), în concurs.

VI. Opinia specialiştilor consultaţi

În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (1) din Codul de procedură penală raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată opinia scrisă a specialiştilor din domeniul juridic cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării, însă nu a fost comunicat niciun punct de vedere.

VII. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

În urma comunicării raportului întocmit în temeiul art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi, prin Adresa nr. 2.322/III/13/2015 din 15 septembrie 2015, a transmis, conform dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală, punctul de vedere privind chestiunea de drept supusă judecăţii, susţinând că împărtăşeşte opinia judecătorului-raportor, şi a apreciat, în esenţă, că sesizarea, astfel cum a fost formulată de către Curtea de Apel Iaşi în Dosarul nr. 2.604/189/2013, este inadmisibilă.

În continuare, a fost expus punctul de vedere cu privire la chestiunea de drept, în sensul că folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri constituite din sume provenite atât din fonduri europene, cât şi de la bugetul de stat al României, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, raportat la fondurile din bugetul Uniunii Europene, şi ale infracţiunii de înşelăciune prevăzute de art. 215 alin. 1, 2 şi 3 din Codul penal din 1969, raportat la fondurile din bugetul de stat, în concurs ideal, şi nu o infracţiune unică prevăzută de art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

VIII. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prin concluziile scrise, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut că, în ipoteza unui prejudiciu cauzat bugetului general al Uniunii Europene sau bugetelor administrate de aceasta ori în numele ei şi bugetului de stat, se va reţine infracţiunea de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie în concurs ideal cu infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. 1, 2 şi 3 din Codul penal din 1969.

IX. Dispoziţii legale incidente

Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie

Art. 18^1 (anterior modificării aduse prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal):

(1)Folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi. (...)

Art. 18^1 (modificat prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, la data de 1 februarie 2014):

(1)Folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi. (...)

Art. 215 din Codul penal din 1969 - Înşelăciunea:

Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 12 ani.

Înşelăciunea săvârşită prin folosire de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.

Inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincţiile acolo arătate. (...)

Art. 244 din Codul penal - Înşelăciunea:

(1)Inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

(2)Înşelăciunea săvârşită prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni. (...)

Art. 306 din Codul penal - Obţinerea ilegală de fonduri:

(1)Folosirea ori prezentarea de documente sau date false, inexacte ori incomplete, pentru primirea aprobărilor sau garanţiilor necesare acordării finanţărilor obţinute sau garantate din fonduri publice, dacă are ca rezultat obţinerea pe nedrept a acestor fonduri, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

(2)Tentativa se pedepseşte.

X. Raportul asupra chestiunii de drept supuse dezlegării

Opinia judecătorului-raportor este în sensul că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile procesual penale pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, deoarece limitele în care trebuie să se răspundă sunt stabilite de instanţa de trimitere prin conţinutul întrebării adresate instanţei supreme - care însă nu se circumscrie unei veritabile probleme de drept -, neexistând posibilitatea legală ca obiectul sesizării să fie reformulat sau modificat de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie astfel încât să satisfacă exigenţele art. 475 din Codul de procedură penală.

XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Iaşi în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reţine următoarele:

Cu privire la admisibilitatea sesizării:

În conformitate cu dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală: "Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."

Faţă de modul în care a fost formulată întrebarea de către instanţa de trimitere, se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării, chestiunea ridicată nefiind una de drept, ci de aplicare a legii la situaţia de fapt, urmare a stabilirii patrimoniului sau patrimoniilor în care se localizează prejudiciul/prejudiciile rezultat/rezultate din activitatea infracţională.

Astfel, problema pe care şi-o pune Curtea de Apel Iaşi, astfel cum rezultă din situaţia de fapt expusă în încheierea de sesizare, nu este aceea a conflictului dintre o calificare generală (art. 215 din Codul penal din 1969) şi una specială (art. 18^1 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie), ci aceea a stabilirii încadrării juridice a faptei în ipoteza în care folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete a avut ca urmare obţinerea pe nedrept de fonduri atât din bugetul general al Uniunii Europene, cât şi din bugetul de stat.

Instanţa de trimitere introduce însă în întrebarea formulată propriul punct de vedere (expus şi în Încheierea din 11 mai 2015), respectiv acela că, prin folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, faptă ce a avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, cât şi fonduri de la bugetul de stat, s-a produs un singur prejudiciu, cauzat autorităţii contractante, limitând în acest fel sesizarea adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la această situaţie.

În aceste circumstanţe, se constată că ceea ce se cere în procedura prevăzută de art. 475 şi următoarele din Codul de procedură penală nu este interpretarea unor dispoziţii legale in abstracto, ci, transformând propria opinie în ipoteză a întrebării, Curtea de Apel Iaşi solicită stabilirea încadrării juridice a faptelor cu care a fost sesizată.

Problema nu poate primi o rezolvare de principiu printr-o hotărâre prealabilă, în condiţiile în care chiar ipoteza cu care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost învestită este una ce ar trebui verificată în fapt, pentru a stabili dacă varianta avansată prin întrebare (prejudiciul este cauzat autorităţii contractante şi nu bugetului general al Uniunii Europene şi bugetului de stat) este una corectă, incidentă în toate situaţiile şi care să conducă la o dezlegare în drept aplicabilă în toate cauzele.

Or, pentru a constitui o problemă de drept premisa de la care se porneşte în întrebarea ce formează obiectul sesizării trebuie să îşi găsească izvorul în dispoziţiile legale, şi nu într-o stare de fapt, aplicarea legii la situaţia de fapt, astfel cum aceasta a fost stabilită prin probatoriul administrat, fiind atributul exclusiv al instanţei învestite cu soluţionarea cauzei.

Ca atare, având în vedere că limitele în care trebuie să se răspundă sunt stabilite de întrebarea instanţei de trimitere - care însă nu se circumscrie unei veritabile probleme de drept -, neexistând posibilitatea legală ca obiectul sesizării să fie modificat de către Înalta Curte astfel încât să satisfacă exigenţele art. 475 din Codul de procedură penală, se apreciază că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile procesual penale pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile.

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 475 şi art. 477 din Codul de procedură penală,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 2.604/189/2013, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a chestiunii de drept: "dacă infracţiunea de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie poate fi reţinută în concurs ideal cu infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1, 2, 3 din Codul penal din 1969, or, se poate reţine doar infracţiunea prevăzută de art. 18^1 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, în ipoteza unui unic prejudiciu, cauzat autorităţii contractante".

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 septembrie 2015.

PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

MIRELA SORINA POPESCU

Magistrat-asistent,

Mihaela Ivănuş