Lege
Lege nr. 487 din 11 iulie 2002
sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice
- Emitent
- Parlamentul
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 589 din 8 august 2002
Textul actului · 64 de articole
100%
sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice
Parlamentul României adopta prezenta lege.
Sănătatea mintală reprezintă o componenta fundamentală a sănătăţii individuale şi constituie un obiectiv major al politicii de sănătate publică.
Guvernul României, prin organismele sale abilitate, întreprinde măsuri pentru promovarea şi apărarea sănătăţii mintale, prevenirea şi tratamentul tulburarilor psihice.
Ministerul Sănătăţii şi Familiei este autoritatea competentă pentru organizarea şi controlul activităţii de ocrotire a sănătăţii mintale a populaţiei.
Ministerul Sănătăţii şi Familiei elaborează Programul naţional de sănătate mintală şi profilaxie în patologia psihiatrica şi psihosociala, corespunzător cerinţelor de sănătate ale populaţiei.
În sensul prezentei legi:
a)prin persoana cu tulburări psihice se înţelege persoana bolnava psihic, persoana cu dezechilibru psihic sau insuficient dezvoltata psihic ori dependenta de alcool sau de droguri, precum şi persoana care manifesta alte dereglari ce pot fi clasificate, conform normelor de diagnostic în vigoare din practica medicală, ca fiind tulburări psihice;
b)prin persoana cu tulburări psihice grave se înţelege persoana cu tulburări psihice care nu este în stare sa înţeleagă semnificatia şi consecinţele comportamentului sau, astfel încât necesita ajutor psihiatric imediat;
c)prin pacient se înţelege persoana cu tulburări psihice aflată în îngrijirea unui serviciu medical;
d)prin echipa terapeutică se înţelege totalitatea profesionistilor în domeniul sănătăţii mintale implicaţi în asigurarea sănătăţii mintale, a asistenţei medicale şi în îngrijirea unei persoane cu tulburări psihice, cum sunt: medic, psihiatru, psiholog, asistent medical specializat, asistent social, ergoterapeut şi personal paramedical;
e)prin personal paramedical se înţelege un membru component al echipei terapeutice, altul decât medicul sau asistentul medical specializat;
f)prin servicii complementare se înţelege serviciile care asigura îngrijiri de sănătate mintală şi psihiatrice, precum: consiliere psihologică, orientare profesională, psihoterapie şi alte proceduri medico-psihosociale;
g)prin servicii comunitare se înţelege serviciile care permit îngrijirea pacientului în mediul sau firesc de viaţa;
h)prin capacitate psihică se înţelege atributul stării psihice de a fi compatibila, la un moment dat, cu exercitarea drepturilor civile sau a unor activităţi specifice;
u)prin handicap psihic se înţelege incapacitatea persoanei cu tulburări psihice de a face faţa vieţii în societate, situaţia decurgând direct din prezenta tulburării psihice;
j)prin consimţământ se înţelege acordul persoanei cu tulburări psihice cu privire la procedurile de internare, diagnostic şi tratament, care trebuie să fie liber de orice constrângere şi precedat de o informare completa, într-un limbaj accesibil, din care să rezulte avantajele, dezavantajele şi alternativele procedurilor respective, şi să fie reconfirmat în continuare ori de câte ori este nevoie sau la iniţiativa persoanei în cauza;
k)prin discernământ se înţelege componenta capacităţii psihice, care se referă la o faptă anume şi din care decurge posibilitatea persoanei respective de a aprecia conţinutul şi consecinţele acestei fapte;
l)prin periculozitate socială se înţelege atributul unei stări psihice sau al unui comportament ce implica riscul unei vătămări fizice pentru sine ori pentru alte persoane sau al unor distrugeri de bunuri materiale importante;
m)prin reprezentant legal se înţelege persoana desemnată, conform legislaţiei în vigoare, pentru a reprezenta interesele unei persoane cu tulburări psihice;
n)prin reprezentant personal se înţelege persoana, alta decât reprezentantul legal, care accepta sa reprezinte interesele unei persoane cu tulburări psihice, desemnată de aceasta;
o)prin internare voluntara se înţelege internarea la cererea sau cu consimţământul pacientului;
p)prin internare nevoluntara se înţelege internarea împotriva voinţei sau fără consimţământul pacientului.
(1)Promovarea sănătăţii mintale vizează modele de conduita şi un mod de viaţa sanatos, care cresc rezistenta la factorii perturbatori şi reduc riscul de aparitie a bolilor psihice.
(2)Promovarea sănătăţii mintale se realizează prin mijloace educaţionale şi informationale specifice celor utilizate pentru promovarea bunastarii fizice.
(1)Apărarea sănătăţii mintale consta în adoptarea de măsuri de către instituţiile abilitate prin lege, prin care să se limiteze răspândirea conceptiilor, atitudinilor şi comportamentelor dăunătoare pentru sănătatea mintală, în special abuzul de substanţe psihoactive, violenta, comportamentul sexual anormal şi pornografia.
(2)Pentru a pune în aplicare aceste măsuri Ministerul Sănătăţii şi Familiei va colabora cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Ministerul de Interne, Ministerul Tineretului şi Sportului, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Consiliul Naţional al Audiovizualului şi cu organizaţii neguvernamentale, cu asociaţii profesionale şi cu alte organisme interesate.
(1)Prevenirea imbolnavirilor psihice se realizează prin programe ştiinţifice, medicale, educaţionale şi sociale, destinate:
a)întregii populaţii - prevenire generală;
b)grupurilor de populaţie cu risc semnificativ mai mare decât restul populaţiei de a dezvolta tulburări psihice - prevenire selectiva;
c)grupurilor de populaţie cu risc înalt de imbolnavire psihică - prevenire focalizata.
(2)Ministerul Sănătăţii şi Familiei, Academia de Ştiinţe Medicale şi institutele de sănătate publică stabilesc măsuri specifice de identificare a factorilor de risc biologic, psihologic şi social la nivelul întregii populaţii şi al diverselor grupuri de populaţie.
(3)Ministerul Sănătăţii şi Familiei elaborează norme pentru depistarea precoce a tulburarilor psihice şi de restabilire cat mai rapida a sănătăţii mintale, exercitând totodată şi controlul respectării acestora.
Măsurile privind promovarea şi apărarea sănătăţii mintale, precum şi prevenirea imbolnavirilor psihice sunt active, integrate, multidisciplinare, implicând şi participarea individului, a familiei şi a comunităţii.
(1)Evaluarea sănătăţii mintale se efectuează, prin examinare directa a persoanei în cauza, numai de către medicul psihiatru.
(2)Evaluarea se va efectua în instituţii de sănătate mintală acreditate conform legii.
Evaluarea sănătăţii mintale se face cu consimţământul liber, informat şi documentat al persoanei, cu excepţia situaţiilor specifice, stabilite de lege. În cazul în care persoana evaluată are dificultăţi în a aprecia implicatiile unei decizii asupra ei insesi, aceasta poate beneficia de asistenţa reprezentantului personal sau legal.
Evaluarea stării de sănătate mintală se efectuează la cererea persoanei, la internarea voluntara a acesteia într-o unitate psihiatrica sau la solicitarea expresă a unor instituţii autorizate, în condiţiile unei internari silite.
(1)Obiectivul evaluării este stabilirea diagnosticului.
(2)În anumite cazuri specificate de lege evaluarea are ca obiective determinarea capacităţii psihice şi a discernamantului, stabilirea periculozitatii pentru sine sau pentru alte persoane, determinarea gradului de incapacitate, invaliditate şi handicap psihic. Evaluarea capacităţii psihice se efectuează pentru unele profesiuni care necesita acest fapt, categoriile urmând să fie stabilite prin norme.
(1)În evaluarea sănătăţii mintale medicul psihiatru nu ia în considerare criteriile neclinice, cum sunt: cele politice, economice, sociale, rasiale şi religioase, conflictele familiale sau profesionale ori nonconformismul faţă de valorile morale, sociale, culturale, politice sau religioase, dominante în societate.
(2)Faptul ca o persoană a fost ingrijita ori spitalizata în trecut nu justifica un diagnostic prezent sau viitor de tulburare psihică.
(1)Dacă în urma evaluării stării de sănătate mintală medicul psihiatru constata prezenta unei tulburări psihice, diagnosticul se formulează în conformitate cu clasificarea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în vigoare.
(2)Rezultatul evaluării se formulează în conformitate cu principiile şi procedurile medicale în vigoare. El se consemnează în sistemele de evidenta medicală şi este adus la cunoştinţa persoanei în cauza, reprezentantului sau personal sau legal ori, la cererea expresă, autorităţilor în drept.
(3)În cazul în care în urma evaluării efectuate se ajunge la diagnosticarea unei tulburări psihice, medicul psihiatru are obligaţia sa formuleze un program terapeutic care se aduce la cunoştinţa pacientului sau reprezentantului sau personal ori legal.
(1)Persoana care este evaluată din punct de vedere al sănătăţii mintale are dreptul la confidenţialitatea informaţiilor, cu excepţia situaţiilor prevăzute de lege.
(2)Persoana în cauza sau reprezentantul sau legal are dreptul sa conteste rezultatul evaluării, să solicite şi să obţină repetarea acesteia.
Evaluarea sănătăţii mintale în cadrul expertizei medico-legale psihiatrice se face în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
(1)Serviciile medicale şi de îngrijiri de psihiatrie sunt acordate în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate prin:
a)reţeaua serviciilor de sănătate, predominant prin intermediul medicului de familie;
b)structuri specializate de sănătate mintală.
(2)Serviciile medicale şi de îngrijiri de psihiatrie se pot acorda şi prin reţeaua de sănătate privată.
Asistenţa medicală şi ingrijirile primare de sănătate mintală sunt o componenta a ingrijirilor de sănătate, ele fiind acordate atât în reţeaua ambulatorie de psihiatrie, cat şi de către medicul de familie.
Bolnavii psihici monitorizati prin sistemul de asistenţa ambulatorie, indiferent de statutul social pe care îl au, beneficiază de asistenţa medicală gratuita.
(1)În domeniul ocrotirii sănătăţii mintale medicul de familie are următoarele responsabilităţi:
a)promovarea şi apărarea sănătăţii mintale şi preventia tulburarilor psihice;
b)participarea la îngrijirea ambulatorie a tulburarilor psihice, intervenţia terapeutică de urgenta în limitele competentei sale, conform metodologiei elaborate de Ministerul Sănătăţii şi Familiei, trimiterea persoanelor cu tulburări psihice către reţeaua de asistenţa medicală şi îngrijiri de sănătate mintală.
(2)Pentru realizarea obiectivelor menţionate mai sus se asigura competenţa profesionistilor din reţeaua primara prin formare profesională continua.
(3)Serviciile medicale şi ingrijirile de sănătate mintală, prestate în reţeaua de îngrijiri primare de sănătate, trebuie să corespundă atât cantitativ, cat şi calitativ prevederilor legale în vigoare.
(4)Serviciile medicale şi ingrijirile de sănătate mintală, prestate în reţeaua de sănătate privată, trebuie să corespundă atât cantitativ, cat şi calitativ prevederilor prezentei legi.
Serviciile specializate de sănătate mintală se realizează prin următoarele structuri:
a)centrul de sănătate mintală;
b)cabinetul psihiatric, cabinetul de evaluare, terapie şi consiliere psihologică, de psihoterapie şi de logopedie;
c)centrul de intervenţie în criza;
d)servicii de îngrijire la domiciliu;
e)spitalul de psihiatrie;
f)stationarul de zi;
g)secţia de psihiatrie din spitalul general;
h)compartimentul de psihiatrie de legătură din spitalul general;
i)centre de recuperare şi reintegrare socială;
j)ateliere şi locuinţe protejate;
k)centrul de consultanţa privind violenta în familie.
De serviciile medicale şi de îngrijiri de sănătate mintală aparţin şi furnizorii de servicii complementare îngrijirii psihiatrice, şi anume: consultanţa, informare şi educare publică a persoanelor cu tulburări psihice.
Persoanele cu tulburări psihice beneficiază de asistenţa medicală, îngrijiri şi protecţie socială de aceeaşi calitate cu cele aplicate altor categorii de bolnavi şi adaptate cerinţelor lor de sănătate.
Pentru asigurarea calităţii ingrijirilor serviciile de sănătate mintală trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a)să fie accesibile din punct de vedere geografic, prin repartizarea judicioasă în teritoriu a unităţilor din sectorul public;
b)să asigure continuitatea ingrijirilor şi acoperirea diversitatii nevoilor de evaluare, tratament, reabilitare şi reintegrare a persoanelor cu tulburări psihice;
c)să asigure şi sa dezvolte modele de îngrijire comunitara;
d)sa dispună, după caz, de personal medical, paramedical şi auxiliar calificat, în număr suficient şi supus unui proces continuu de formare profesională;
e)sa dispună de spaţii, amenajări şi echipamente care să permită proceduri de evaluare şi terapie adecvate şi active pentru asigurarea de îngrijiri complete, în conformitate cu normele internaţionale;
f)să asigure folosirea unor metode terapeutice şi a unor mijloace care să restabileasca, sa menţină şi sa dezvolte capacitatea persoanelor cu tulburări psihice de a face faţa singure propriilor inabilitati şi handicapuri şi de a se autoadministra;
g)să permită exercitarea drepturilor cetăţeneşti şi a celor ce deriva din calitatea de pacient, cu excepţia situaţiilor prevăzute de legislaţia în vigoare;
h)să respecte şi să asigure condiţii pentru viaţa particulară a persoanei cu tulburări psihice;
i)să respecte şi să fie adaptate convingerilor religioase şi culturale ale persoanelor cu tulburări psihice;
j)să asigure accesul pacientilor la procesul de evaluare a ingrijirilor.
(1)Orice persoană cu tulburări psihice trebuie apărată de daunele pe care ar putea sa i le producă administrarea nejustificată a unui medicament sau a unor proceduri de diagnostic şi tratament, de maltratarile din partea altor pacienti, ale personalului de serviciu sau ale altor persoane ori de alte acte de natura sa antreneze o suferinta fizica sau psihică.
(2)Ingrijirile oricărei persoane cu tulburări psihice se acordă în mediul cel mai puţin restrictiv, prin proceduri cat mai puţin restrictive, care să respecte pe cat posibil integritatea sa fizica şi psihică şi sa răspundă în acelaşi timp nevoilor sale de sănătate, precum şi necesităţii de a asigura securitatea fizica a celorlalţi.
Scopul ingrijirilor acordate oricărei persoane cu tulburări psihice este apărarea şi întărirea autonomiei personale.
Tratamentul şi ingrijirile acordate persoanei cu tulburări psihice se bazează pe un program terapeutic individualizat, discutat cu pacientul, revizuit periodic, modificat atunci când este nevoie şi aplicat de către personal calificat.
(1)În alcătuirea şi în punerea în aplicare a programului terapeutic medicul psihiatru este obligat să obţină consimţământul pacientului şi să respecte dreptul acestuia de a fi asistat în acordarea consimţământului.
(2)Medicul psihiatru poate institui tratamentul fără obţinerea consimţământului pacientului în următoarele situaţii:
a)comportamentul pacientului reprezintă un pericol iminent de vătămare pentru el însuşi sau pentru alte persoane;
b)pacientul nu are capacitatea psihică de a înţelege starea de boala şi necesitatea instituirii tratamentului medical;
c)pacientul a fost pus sub interdicţie în urma unei proceduri juridice anterioare şi s-a instituit tutela;
d)pacientul este minor, medicul psihiatru fiind obligat să solicite şi să obţină consimţământul reprezentantului personal sau legal al pacientului.
(3)În situaţiile prevăzute la alin. (2) lit. a) şi b), în care nu se obţine sau nu se poate obţine consimţământul reprezentantului personal ori legal al pacientului, medicul psihiatru acţionează pe propria răspundere, instituind procedurile de diagnostic şi tratament pe care le considera necesare pe perioada strict necesară atingerii scopului urmărit. Aceste cazuri vor fi notificate şi supuse analizei comisiei de revizie a procedurii, în conformitate cu prevederile art. 52.
Consimţământul poate fi retras în orice moment de către pacient sau de reprezentantul sau personal ori legal, medicul psihiatru având obligaţia sa informeze pacientul sau reprezentantul sau personal ori legal asupra urmărilor întreruperii tratamentului. Medicul psihiatru are dreptul de a continua aplicarea măsurilor terapeutice pe perioada strict necesară în cazul în care apreciază ca întreruperea tratamentului are drept consecinţa apariţia periculozitatii pentru sine sau pentru alte persoane, din cauza bolii. Aceste cazuri vor fi notificate şi supuse analizei comisiei de revizie a procedurii, în conformitate cu prevederile art. 52.
În situaţiile în care medicul psihiatru suspecteaza existenta unui conflict de interese între pacient şi reprezentantul sau personal sesizează parchetul pentru desemnarea unui reprezentant legal.
Toate deciziile terapeutice se comunică imediat pacientului şi se consemnează în dosarul medical al acestuia în cel mai scurt termen.
(1)Întreaga echipa terapeutică este obligată sa păstreze confidenţialitatea informaţiilor, cu excepţia situaţiilor prevăzute de prezenta lege.
(2)Situaţiile în care pot fi dezvăluite informaţii referitoare la o persoană cu tulburare psihică sunt următoarele:
a)exista o dispoziţie legală în acest sens;
b)stabilirea vinovatiei în cazul unei infracţiuni prevăzute de lege;
c)acordul persoanei în cauza;
d)este necesară pentru exercitarea profesiunii, cu condiţia respectării anonimatului persoanei în cauza.
(3)Pot fi transmise dosare şi informaţii medicale între diferite unităţi sanitare, la cerere sau cu ocazia transferului, dacă pacientul accepta transferul.
(4)Când anumite informaţii referitoare la un tratament actual sau trecut privind un pacient sunt necesare unei instanţe de judecată sau Colegiului Medicilor din România, care judeca în legătură cu o cauza, medicul curant este autorizat sa aducă dovezi de orice fel privind pacientul şi comunicări ale informaţiilor aflate sub semnul confidenţialităţii.
(5)Orice pacient sau fost pacient are acces la toată documentaţia medicală din serviciile unde a fost îngrijit, cu excepţia cazurilor în care:
a)dezvaluirea unor asemenea documente medicale ar putea să fie în detrimentul sănătăţii sale fizice şi mintale, acest fapt fiind stabilit de către medicul-şef sau de către medicul curant;
b)a fost efectuată o specificaţie scrisă asupra riscului acestui efect pe dosarul pacientului, aplicată numai persoanelor care sunt pacienti în prezent, nu şi foştilor pacienti.
(1)Orice pacient sau fost pacient are dreptul de a inainta plângeri în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare.
(2)Plângerile pacientilor pot fi formulate şi de reprezentanţii personali sau legali ai acestora privind încălcarea drepturilor pacientilor prevăzute de prezenta lege.Secţiunea a 3-a Drepturile persoanelor cu tulburări psihice
(1)Orice persoană cu tulburări psihice are dreptul la cele mai bune servicii medicale şi îngrijiri de sănătate mintală disponibile.
(2)Orice persoană care suferă de tulburări psihice sau care este ingrijita ca atare trebuie tratata cu omenie şi în respectul demnităţii umane şi să fie apărată împotriva oricărei forme de exploatare economică, sexuală sau de alta natura, împotriva tratamentelor vătămătoare şi degradante.
(3)Nu este admisă nici o discriminare bazată pe o tulburare psihică.
(4)Orice persoană care suferă de o tulburare psihică are dreptul sa exercite toate drepturile civile, politice, economice, sociale şi culturale recunoscute în Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, precum şi în alte convenţii şi tratate internaţionale în materie, la care România a aderat sau este parte, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.
(5)Orice persoană care suferă de o tulburare psihică are dreptul, în măsura posibilului, sa traiasca şi sa lucreze în mijlocul societăţii. Administraţia publică locală, prin organismele competente, asigura integrarea sau reintegrarea în activităţi profesionale corespunzătoare stării de sănătate şi capacităţii de reinsertie socială şi profesională a persoanelor cu tulburări psihice.
(6)Orice persoană cu tulburare psihică are dreptul sa primească îngrijiri comunitare, în sensul definit de prezenta lege.
(1)Orice pacient cu tulburări psihice are dreptul la:
a)recunoaşterea de drept ca persoana;
b)viaţa particulară;
c)libertatea de comunicare, în special cu alte persoane din unitatea de îngrijire, libertatea de a trimite şi de a primi comunicări particulare fără nici un fel de cenzura, libertatea de a primi vizite particulare ale unui consilier ori ale unui reprezentant personal sau legal şi, ori de câte ori este posibil, şi ale altor vizitatori, libertatea de acces la serviciile poştale şi telefonice, precum şi la ziare, la radio şi la televiziune;
d)libertatea religioasă sau de convingere.
(2)Mediul şi condiţiile de viaţa în serviciile de sănătate mintală trebuie să fie pe cat posibil cat mai apropiate de viaţa normală a persoanelor de vârsta corespunzătoare.
(3)Pentru petrecerea timpului liber orice pacient cu tulburări psihice are dreptul la:
a)mijloace de educaţie;
b)posibilităţi de a cumpara sau de a primi articolele necesare vieţii zilnice, distractiilor sau comunicării;
c)mijloace care să permită pacientului să se consacre unor ocupaţii active, adaptate mediului sau social şi cultural, incurajari pentru folosirea acestor mijloace şi măsuri de readaptare profesională de natura sa îi usureze reinsertia în societate.
(4)Pacientul nu poate fi obligat sa presteze o munca forţată.
(5)Activitatea efectuată de către un pacient într-un serviciu de sănătate mintală nu trebuie să permită exploatarea fizica sau psihică a acestuia.
Studiile clinice şi tratamentele experimentale, psihochirurgia sau alte tratamente susceptibile sa provoace vătămări integrităţii pacientului, cu consecinţe ireversibile, nu se aplică unei persoane cu tulburări psihice decât cu consimţământul acesteia, în cunoştinţa de cauza, şi cu condiţia aprobării de către comitetul de etica din cadrul unităţii de psihiatrie, care trebuie să se declare convins ca pacientul şi-a dat cu adevărat consimţământul, în cunoştinţa de cauza, şi ca acesta răspunde interesului pacientului.
(1)Din momentul admiterii într-un serviciu de sănătate mintală fiecare pacient trebuie să fie informat de îndată ce este posibil, într-o formă şi într-un limbaj pe care să poată să le înţeleagă, asupra drepturilor sale, în conformitate cu prevederile legii, iar aceasta informare va fi însoţită de explicarea drepturilor şi a mijloacelor de a le exercita.
(2)Dacă pacientul nu este capabil sa înţeleagă aceste informaţii şi atât timp cat aceasta incapacitate va dura, drepturile sale vor fi aduse la cunoştinţa reprezentantului sau personal sau legal.
(3)Pacientul care are capacitatea psihică păstrată are dreptul sa desemneze persoana care va fi informată în numele sau, precum şi persoana care va fi însărcinată sa îi reprezinte interesele pe lângă autorităţile serviciului.
Persoanele care executa pedepse cu închisoarea sau care sunt deţinute în cadrul unei urmăriri sau al unei anchete penale şi despre care s-a stabilit ca au o tulburare psihică, precum şi persoanele internate în spitalul de psihiatrie ca urmare a aplicării măsurilor medicale de siguranţă prevăzute de Codul penal primesc asistenţa medicală şi ingrijirile de sănătate mintală disponibile, conform prevederilor legii.
Internarea într-o unitate de psihiatrie se face numai din considerente medicale, înţelegandu-se prin acestea proceduri de diagnostic şi de tratament.
Internarea voluntara se aplică în acelaşi mod ca şi primirea în orice alt serviciu medical şi pentru orice alta boala.
Internarea voluntara într-un serviciu de psihiatrie se realizează cu respectarea normelor de îngrijire şi a drepturilor pacientului, prevăzute la art. 25-28, art. 29 alin. (1) şi la art. 32-38.
Orice pacient internat voluntar într-un serviciu de sănătate mintală are dreptul de a se externa la cerere, în orice moment, cu excepţia cazului în care sunt întrunite condiţiile care justifica menţinerea internării împotriva voinţei pacientului.
Procedura de internare nevoluntara se aplică numai după ce toate încercările de internare voluntara au fost epuizate.
O persoana poate fi internată prin procedura de internare nevoluntara numai dacă un medic psihiatru abilitat hotărăşte ca persoana suferă de o tulburare psihică şi considera ca:
a)din cauza acestei tulburări psihice exista pericolul iminent de vătămare pentru sine sau pentru alte persoane;
b)în cazul unei persoane suferind de o tulburare psihică grava şi a carei judecata este afectată, neinternarea ar putea antrena o grava deteriorare a stării sale sau ar împiedica sa i se acorde tratamentul adecvat.
Internarea nevoluntara se realizează numai în spitale de psihiatrie care au condiţii adecvate pentru îngrijiri de specialitate în condiţii specifice.
(1)Solicitarea internării nevoluntare a unei persoane se realizează de către:
a)medicul de familie sau medicul specialist psihiatru care are în îngrijire aceasta persoana;
b)familia persoanei;
c)reprezentanţii serviciilor abilitate ale administraţiei publice locale;
d)reprezentanţii poliţiei, jandarmeriei, parchetului sau ai pompierilor.
(2)Motivele solicitării internării nevoluntare se certifica sub semnatura de către persoanele menţionate la alin. (1), cu specificarea propriilor date de identitate, descrierea circumstanţelor care au condus la solicitarea de internare nevoluntara, a datelor de identitate ale persoanei în cauza şi a antecedentelor medicale cunoscute.
Transportul persoanei în cauza la spitalul de psihiatrie se realizează, de regula, prin intermediul serviciului de ambulanta. În cazul în care comportamentul persoanei în cauza este vadit periculos pentru sine sau pentru alte persoane, transportul acesteia la spitalul de psihiatrie se realizează cu ajutorul poliţiei, jandarmeriei, pompierilor, în condiţiile respectării tuturor măsurilor posibile de siguranţă şi respectării integrităţii fizice şi demnităţii persoanei.
Medicul psihiatru, după evaluarea stării de sănătate mintală a persoanei aduse şi după aprecierea oportunităţii internării nevoluntare, are obligaţia de a informa imediat persoana respectiva cu privire la hotărârea de a o supune unui tratament psihiatric, precum şi de a informa reprezentantul personal sau legal al pacientului, în termen de cel mult 72 de ore, asupra acestei hotărâri.
Dacă medicul nu deţine informaţii referitoare la existenta sau la adresa unui reprezentant personal ori legal al pacientului, are obligaţia de a informa autoritatea tutelara.
Dacă medicul psihiatru considera că nu exista motive medicale pentru internare nevoluntara, nu va retine persoana adusă şi va înscrie decizia sa, cu motivarea respectiva, în documentaţia medicală.
(1)Decizia de internare nevoluntara se confirma în termen de cel mult 72 de ore, pe baza notificării făcute de către medicul care a internat pacientul, de către o comisie de revizie a procedurii, alcătuită din 3 membri numiţi de directorul spitalului, şi anume: 2 psihiatri, pe cat posibil alţii decât cel care a internat persoana, şi un medic de alta specialitate sau un reprezentant al societăţii civile.
(2)Aceasta comisie procedează la examinarea periodică a pacientului internat nevoluntar, în termen de maximum 15 zile, sau la solicitarea medicului care are pacientul în îngrijire.
(3)Comisia are obligaţia de a consemna decizia luată în dosarul medical al pacientului şi de a informa pacientul şi reprezentantul sau personal sau legal asupra deciziei luate.
(1)Decizia de internare nevoluntara este notificată în cel mult 24 de ore şi este supusă revizuirii parchetului de pe lângă instanţa judecătorească competenţa. În acest scop unitatea spitaliceasca în care se afla internat pacientul este obligată sa pună la dispoziţie parchetului de pe lângă instanţa judecătorească competenţa documentele medicale referitoare la pacientul în cauza.
(2)În situaţia în care parchetul de pe lângă instanţa judecătorească competenţa considera ca internarea nevoluntara este nejustificată, se va dispune efectuarea unei noi examinari psihiatrice de către o alta comisie medico-legală, în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare.
(1)Împotriva hotărârii de internare nevoluntara pacientul, reprezentantul personal sau legal al acestuia poate sesiza instanţa judecătorească competenţa, potrivit legii. În cadrul procesului, dacă starea sa o permite, pacientul este audiat de către judecător; în situaţia în care acest lucru nu este posibil, judecătorul se deplaseaza la unitatea în care este internat pacientul pentru audieri. Judecarea se face în procedura de urgenta.
(2)Pacientul, familia sau reprezentantul sau legal ori personal are dreptul să solicite efectuarea unei noi expertize medico-legale psihiatrice, în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare.
În cazul în care un pacient internat voluntar îşi retrage consimţământul şi sunt întrunite condiţiile prevăzute la art. 45, medicul psihiatru curant declanseaza procedura de menţinere a internării nevoluntare.
În situaţia în care nu se mai constata condiţiile care au determinat hotărârea de internare nevoluntara, fapt confirmat şi de medicul psihiatru care are în îngrijire pacientul, comisia de revizie a procedurii decide externarea după examinarea directa a pacientului. În acest caz pacientul are dreptul de a părăsi imediat unitatea spitaliceasca sau poate solicita continuarea tratamentului în urma consimţământului scris.
(1)Dacă instanţa judecătorească competenţa nu autorizeaza internarea nevoluntara sau retrage autorizaţia, persoana în cauza are dreptul de a părăsi imediat unitatea spitaliceasca sau poate solicita, în urma consimţământului scris, continuarea tratamentului.
(2)Dacă o persoană aflată în procedura de internare nevoluntara părăseşte unitatea spitaliceasca fără sa existe decizia comisiei de revizie a procedurii sau hotărârea instanţei de judecată competente, unitatea spitaliceasca are obligaţia de a sesiza imediat organele de poliţie şi parchetul de pe lângă instanţa judecătorească competenţa, precum şi familia, reprezentantul personal sau legal al pacientului.
Pacientul internat nevoluntar este tratat în condiţii similare celor în care sunt ingrijiti ceilalţi pacienti din unitatea de psihiatrie respectiva, cu respectarea prevederilor art. 37.
(1)Restricţiile privind libertăţile individuale ale pacientului internat nevoluntar sunt limitate de starea sa de sănătate şi de eficienta tratamentului. Nu pot fi limitate drepturile pacientului privind:
a)comunicarea, conform dorintei sale, cu orice autoritate cu atribuţii în domeniul de competenţa legat de situaţia sa, cu membrii familiei sau cu avocatul;
b)accesul la corespondenta personală şi utilizarea telefonului în scop privat;
c)accesul la presa sau la publicaţii;
d)dreptul la vot, dacă nu se afla într-o situaţie de restrangere a drepturilor cetăţeneşti;
e)exercitarea libera a credinţei religioase.
(2)Pacientul internat nevoluntar are dreptul de a fi informat asupra regulamentului de funcţionare a unităţii spitaliceşti.
(3)Internarea nevoluntara nu constituie o cauza de restrangere a capacităţii juridice a pacientului.
Nerespectarea de către profesioniştii în domeniul sănătăţii mintale a confidenţialităţii datelor despre persoana cu tulburări psihice, a principiilor şi a procedurilor referitoare la obţinerea consimţământului, a instituirii şi a menţinerii tratamentului, a procedurilor de internare nevoluntara a pacientului, precum şi a drepturilor pacientului internat atrage, după caz, răspunderea disciplinară, contravenţională sau penală, conform prevederilor legale.
Serviciile medicale şi de îngrijiri de sănătate mintală acordate persoanelor asigurate se finanţează din bugetul asigurărilor sociale de sănătate.
Activităţile profilactice din patologia psihiatrica şi psihosociala, precum şi ingrijirile preventive de sănătate mintală se finanţează de la bugetul de stat.
Ministerul Sănătăţii şi Familiei, în colaborare cu Ministerul Justiţiei, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate, precum şi organele administraţiei publice locale vor lua măsurile de punere în aplicare a prevederilor prezentei legi.
Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abroga Decretul nr. 313/1980 privind asistenţa bolnavilor psihici periculosi, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 83 din 16 octombrie 1980.
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 27 iunie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VALER DORNEANU
Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 27 iunie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
DORU IOAN TARACILA
Bucureşti, 11 iulie 2002.
Nr. 487.
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.