Decizie nr. 1.556 din 17 noiembrie 2009

Acsinte Gaspar - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Marinela Mincă - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91^1, art. 91^2 alin. 2 şi art. 91^5 din Codul de procedură penală, precum şi a dispoziţiilor art. 10 alin. (4) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, excepţie ridicată de Vasile Mic şi Traian Gavrilă Ceuca în Dosarul nr. 965/83/2008 al Tribunalului Suceava - Secţia penală şi de Horea Codrin Rebeleanu în Dosarul nr. 298/112/2007 al Tribunalului Suceava - Secţia penală.

Dezbaterile au avut loc în ziua de 10 noiembrie 2009, fiind consemnate în încheierea de şedinţă întocmită la acea dată, când Curtea, pentru o mai bună studiere a problemelor ce constituie obiectul excepţiei, a amânat pronunţarea pentru data de 17 noiembrie 2009.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 25 martie 2009 şi 4 martie 2009, pronunţate în dosarele nr. 965/83/2008 şi nr. 298/112/2007, Tribunalul Suceava - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 91^1, art. 91^2 alin. 2 şi art. 91^5 din Codul de procedură penală, precum şi a dispoziţiilor art. 10 alin. (4) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie.

Excepţia a fost ridicată, în dosarele de mai sus, de Vasile Mic, Traian Gavrilă Ceuca şi Horea Codrin Rebeleanu.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile art. 91^1, art. 91^2 alin. 2 şi art. 91^5 din Codul de procedură penală afectează dispoziţiile constituţionale ale art. 28 raportat la art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 53 şi art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală coroborat cu art. 6 din aceeaşi convenţie, deoarece procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală poate dispune interceptarea audiovideo înainte de începerea urmăririi penale, respectiv înainte de declanşarea procesului penal sau înainte de săvârşirea unei infracţiuni.

De asemenea, prevederile art. 10 alin. (4) teza a doua contravin dispoziţiilor constituţionale ale art.16 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 124 alin. (1) şi (2) şi art. 131 alin. (2), deoarece se atribuie organelor de poliţie judiciară competenţa de a efectua acte de urmărire penală "în numele procurorului", fără o limitare a categoriei actelor procedurale ce ar putea fi întocmite în acest mod. Se permite astfel eludarea normelor procedurale privitoare la competenţa materială funcţională, de cele mai multe ori aproape toate actele procedurale fiind întocmite de ofiţeri de poliţie judiciară, procurorul mărginindu-se doar la a audia inculpaţii şi a le prezenta materialul de urmărire penală.

Tribunalul Suceava - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 91^1 cu denumirea marginală Condiţiile şi cazurile de interceptare şi înregistrare a convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare, art. 91^2 alin. 2 cu denumirea marginală Organele care efectuează interceptarea şi înregistrarea şi art. 91^5 cu denumirea marginală Înregistrările de imagini, toate din Codul de procedură penală.

De asemenea, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie şi dispoziţiile art. 10 alin. (4) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, având următorul cuprins: "Dispoziţiile procurorilor din Direcţia Naţională Anticorupţie sunt obligatorii pentru ofiţerii de poliţie judiciară prevăzuţi la alin. (1). Actele întocmite de ofiţerii de poliţie judiciară din dispoziţia scrisă a procurorului sunt efectuate în numele acestuia."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului său prin raportare la critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 968 din 30 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 854 din 12 decembrie 2007, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, reţinând în esenţă că ofiţerii de poliţie judiciară îşi desfăşoară activitatea sub directa conducere, supraveghere şi control al procurorului, ceea ce dă expresie prevederilor art. 131 alin. (3) din Constituţie, potrivit cărora parchetele conduc şi supraveghează activitatea de cercetare penală a poliţiei judiciare, în condiţiile legii. De asemenea, "susţinerile autorilor excepţiei, în sensul că aceste dispoziţii ar crea discriminări între inculpaţii din cauzele instrumentate de Direcţia Naţională Anticorupţie şi cei din alte cauze, în care urmărirea penală este efectuată în mod obligatoriu de către procuror, sunt neîntemeiate, deoarece, potrivit art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 şi Codului de procedură penală, cu ale căror dispoziţii se completează această ordonanţă, urmărirea penală se efectuează de către procuror, nefiind deci în prezenţa unei încălcări a principiului egalităţii în faţa legii, consacrat de prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie.

Faptul că, în anumite cazuri, ofiţerii de poliţie judiciară ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează acte de cercetare penală nu echivalează cu o încălcare a garanţiilor dreptului la un proces echitabil, prevăzut de dispoziţiile art. 21 din Legea fundamentală, întrucât, pe de-o parte, această poliţie judiciară a fost creată în scopul efectuării cu celeritate şi în mod temeinic a activităţilor de descoperire şi de urmărire a infracţiunilor de corupţie, iar, pe de altă parte, actele de cercetare ale acestor ofiţeri se efectuează în numele procurorului şi numai după dispoziţia scrisă a acestuia."

Pentru aceleaşi argumente Curtea a reţinut că nu sunt afectate nici prevederile art. 124 alin. (2) din Constituţie potrivit cărora justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi.

În ceea ce priveşte critica referitoare la dispoziţiile din Codul de procedură penală, Curtea constată că şi acestea au fost supuse controlului său prin raportare la critici similare. Astfel cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 962 din 25 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 13 august 2009, şi Deciziei nr. 410 din 10 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 1 mai 2008, au fost respinse ca nefondate excepţii similare, reţinându-se în esenţă că interceptările şi înregistrările audio sau video prevăd suficiente garanţii, prin reglementarea în detaliu a justificării emiterii autorizaţiei, a condiţiilor şi a modalităţilor de efectuare a înregistrărilor, a instituirii unor limite cu privire la durata măsurii, a consemnării şi certificării autenticităţii convorbirilor înregistrate, a redării integrale a acestora, a definirii persoanelor care sunt supuse interceptării, iar eventuala nerespectare a acestor reglementări nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci una de aplicare, ceea ce însă excedează competenţei Curţii Constituţionale, întrucât, potrivit alin. (3) al art. 2 din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată [... ]".

De asemenea, Curtea a mai statuat că "nu poate fi primită nici susţinerea potrivit căreia dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 28 şi 53, deoarece înseşi textele invocate oferă legiuitorului libertatea unei astfel de reglementări, secretul corespondenţei nefiind un drept absolut, ci susceptibil de anumite restrângeri, justificate la rândul lor de necesitatea instrucţiei penale. Astfel, societăţile democratice sunt ameninţate de un fenomen infracţional din ce în ce mai complex, motiv pentru care statele trebuie să fie capabile de a combate în mod eficace asemenea ameninţări şi de a supraveghea elementele subversive ce acţionează pe teritoriul lor. Aşa fiind, asemenea dispoziţii legislative devin necesare într-o societate democratică, în vederea asigurării securităţii naţionale, apărării ordinii publice ori prevenirii săvârşirii de infracţiuni".

Totodată, Curtea a arătat că anumite aspecte invocate într-o cauză ori alta referitoare la modul de aplicare a dispoziţiilor legale criticate nu constituie o problemă de constituţionalitate, sens în care a reţinut că "nu se poate admite însă ideea înfrângerii prezumţiei de constituţionalitate ca urmare a aplicării unor dispoziţii legale în contradicţie cu legea ori cu principiile fundamentale". De asemenea, Curtea a statuat că "actele premergătoare au o natură proprie, care nu poate fi identificată sau subsumată naturii precise şi bine determinate a altor instituţii şi care au ca scop verificarea şi completarea informaţiilor deţinute de organele de urmărire penală în vederea fundamentării convingerii cu privire la oportunitatea urmăririi penale. Având un caracter sui-generis sustras hegemoniei garanţiilor impuse de faza propriu-zisă de urmărire penală, este unanim acceptat faptul că în cadrul investigaţiilor prealabile nu pot fi luate măsuri procesuale ori administrate probe care presupun existenţa certă a unei urmăriri penale începute". În acest sens, Curtea reţine că măsurile procesuale reprezintă totalitatea mijloacelor de constrângere (măsuri de prevenţie, de ocrotire şi siguranţă, asigurătorii, ce privesc restituirea lucrurilor ori restabilirea situaţiei anterioare) prin care organul judiciar asigură îndeplinirea de către părţi şi celelalte persoane care participă la proces a obligaţiilor lor procesuale şi garantează executarea pedepsei şi repararea pagubei produse prin infracţiune.

[...] De altfel, interceptarea şi înregistrarea convorbirilor pot fi dispuse, aşa cum se prevede în alin. 1 al art. 91^1 din Codul de procedură penală, la cererea procurorului care efectuează ori supraveghează urmărirea penală. Iată deci că administrarea unor astfel de mijloace de probă este plasată în cadrul primei faze a procesului penal, urmărirea penală putând fi începută, potrivit art. 221 şi 228 din Codul de procedură penală, atât în personam, cât şi în rem.

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Curtea mai constată că însăşi instanţa europeană a validat prevederile legale contestate prin cauza Dumitru Popescu versus România din 26 aprilie 2007. Astfel, după ce a reţinut existenţa unei încălcări a art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, motivat de împrejurarea că la data comiterii faptelor legislaţia în materie era alta, a afirmat că în noul cadru legislativ (prin modificările aduse de Legea nr. 281/2003 şi Legea nr. 356/2006) există numeroase garanţii în materie de interceptare şi de transcriere a comunicaţiilor, de arhivare a datelor pertinente şi de distrugere a celor nepertinente. Aşa fiind, dispoziţiile art. 91^1, art. 91^2 alin. 2 şi art. 91^5 din Codul de procedură penală oferă protecţie împotriva amestecului arbitrar în exercitarea dreptului la viaţă privată al persoanei, legea folosind termeni cu un înţeles univoc.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91^1, art. 91^2 alin. 2 şi art. 91^5 din Codul de procedură penală, precum şi a dispoziţiilor art. 10 alin. (4) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, excepţie ridicată de Vasile Mic şi Traian Gavrilă Ceuca în Dosarul nr. 965/83/2008 al Tribunalului Suceava - Secţia penală şi de Horea Codrin Rebeleanu în Dosarul nr. 298/112/2007 al Tribunalului Suceava - Secţia penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2009.

PREŞEDINTE,

ACSINTE GASPAR

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru