Decizie nr. 533 din 13 octombrie 2005

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Marilena Mincă - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. 2, art. 171 alin. 1 şi 2 şi art. 172 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Radu Rîşca în Dosarul nr. 14/2005 al Curţii Militare de Apel Bucureşti.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, se dă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că textul de lege criticat nu încalcă prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 26 aprilie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 14/2005, Curtea Militară de Apel Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. 2, art. 171 alin. 1 şi 2 şi art. 172 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de inculpatul Radu Rîşca într-o cauză penală, cu ocazia soluţionării recursului formulat împotriva Deciziei penale nr. 94 din 17 decembrie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 359/2003 al Tribunalului Militar Bucureşti.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile art. 40 alin. 2 din Codul de procedură penală contravin dispoziţiilor art. 16 şi art. 124 alin. (2) din Constituţie, deoarece inculpatul a pierdut calitatea de militar în cursul judecăţii şi cu toate acestea continuă să fie judecat de instanţele militare şi nu de cele civile, "ca toţi funcţionarii publici", încălcându-se în acest fel egalitatea în drepturi a cetăţenilor. De asemenea, se susţine că art. 171 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală contravine dispoziţiilor art. 24 din Legea fundamentală şi ale art. 6 paragraful 3 lit. c) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece, prin limitarea obligativităţii asistenţei juridice, apărătorul ales într-o cauză în care asistenţa este facultativă nu are dreptul să-şi exercite atribuţiile acordate de art. 172 din Codul de procedură penală, limitare ce îi afectează dreptul la apărare.

Curtea Militară de Apel Bucureşti, în exprimarea opiniei sale, prezintă jurisprudenţa Curţii Constituţionale relevantă în cauza de faţă şi apreciază că excepţia de neconstituţionalitate trebuie respinsă ca nefondată pentru toate cele trei texte de lege criticate.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că dispoziţiile art. 40 alin. 2 din Codul de procedură penală nu contravin prevederilor constituţionale ale art. 16, deoarece se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică. De asemenea, mai arată că dispoziţiile art. 171 alin. 1 şi 2 şi art. 172 din Codul de procedură penală sunt aplicabile atât în cazurile în care asistenţa juridică este obligatorie, cât şi atunci când aceasta este facultativă, nefiind astfel încălcate prevederile art. 24 din Constituţie şi nici cele ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Avocatul Poporului arată că dispoziţiile legale criticate referitoare la competenţa de judecată în cazul schimbării calităţii inculpatului nu contravin sub nici un aspect principiului egalităţii, atâta timp cât asigură egalitatea cetăţenilor în utilizarea lor. În plus, prevederile art. 40 alin. 2 din Codul de procedură penală se constituie în norme de procedură care, în temeiul dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, pot fi stabilite exclusiv de legiuitor. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 171 alin. 1 şi 2 şi art. 172 din Codul de procedură penală, se invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în această materie. Faţă de cele de mai sus, Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 40 alin. 2, art. 171 alin. 1 şi 2 şi art. 172 din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut:

–Art. 40 alin. 2: "Dobândirea calităţii după săvârşirea infracţiunii nu determină schimbarea competenţei, cu excepţia infracţiunilor săvârşite de persoanele prevăzute în art. 29 pct. 1.";

–Art. 171 alin. 1 şi 2: "Învinuitul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de apărător în tot cursul urmăririi penale şi al judecăţii, iar organele judiciare sunt obligate să-i aducă la cunoştinţă acest drept.

Asistenţa juridică este obligatorie când învinuitul sau inculpatul este minor, militar în termen, militar cu termen redus, rezervist concentrat sau mobilizat, elev al unei instituţii militare de învăţământ, internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical educativ, când este arestat chiar în altă cauză ori când organul de urmărire penală sau instanţa apreciază că învinuitul ori inculpatul nu şi-ar putea face singur apărarea, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.";

–Art. 172: "În cursul urmăririi penale, apărătorul învinuitului sau inculpatului are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală şi poate formula cereri şi depune memorii. Lipsa apărătorului nu împiedică efectuarea actului de urmărire penală, dacă există dovada că apărătorul a fost încunoştinţat de data şi ora efectuării actului.

Când asistenţa juridică este obligatorie, organul de urmărire penală va asigura prezenţa apărătorului la ascultarea inculpatului.

În cazul în care apărătorul învinuitului sau inculpatului este prezent la efectuarea unui act de urmărire penală, se face menţiune despre aceasta, iar actul este semnat şi de apărător.

Persoana reţinută sau arestată are dreptul să ia contact cu apărătorul, asigurându-i-se confidenţialitatea convorbirilor.

Luarea de contact cu apărătorul nu poate fi interzisă la prelungirea duratei arestării de către instanţa de judecată, iar la prezentarea materialului de urmărire penală aceasta este obligatorie.

Apărătorul are dreptul de a se plânge, potrivit art. 275, dacă cererile sale nu un fost acceptate; în situaţiile prevăzute în alin. 2, 4 şi 5, procurorul este obligat să rezolve plângerea în cel mult 48 de ore.

În cursul judecăţii, apărătorul are dreptul să asiste pe inculpat, să exercite drepturile procesuale ale acestuia, iar în cazul când inculpatul este arestat, să ia contact cu acesta.

Apărătorul ales sau desemnat din oficiu este obligat să asigure asistenţa juridică a învinuitului sau inculpatului. Pentru nerespectarea acestei obligaţii, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată poate sesiza conducerea baroului de avocaţi, spre a lua măsuri."

În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile art. 40 alin. 2 din Codul de procedură penală contravin principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, consfinţit de art. 16 şi art. 124 alin. (2) din Constituţie, solicitând judecarea cauzei sale de instanţele civile, iar prevederile art. 171 alin. 1 şi 2 şi art. 172 din Codul de procedură penală încalcă dreptul constituţional la apărare, precum şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât pe parcursul urmăririi penale apărătorul ales nu a fost lăsat să participe la toate actele efectuate în această fază a procesului penal.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, se constată că aceasta este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Cu privire la dispoziţiile art. 40 alin. 2 din Codul de procedură penală, Curtea Constituţională a statuat, prin Decizia nr. 67 din 13 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 21 martie 2003, că acestea contravin prevederilor art. 69 alin. (2) din Constituţie, în măsura în care sunt înţelese şi aplicate în sensul că senatorii şi deputaţii vor fi judecaţi de alte instanţe decât instanţa supremă, în cazurile în care sesizarea instanţei a avut loc anterior datei dobândirii mandatului de parlamentar. Ca urmare a acestei decizii, alin. 2 al art. 40 a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 748 din 26 octombrie 2003, dar numai pentru a cuprinde această situaţie aparte, reglementată de Constituţie şi interpretată în acest fel de Curtea Constituţională. Regula însă, menţinută în Codul de procedură penală, ca, de altfel, şi excepţia introdusă ulterior, nu încalcă prevederile constituţionale referitoare la egalitatea în drepturi a persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică, deoarece se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei.

În ceea ce priveşte susţinerea că dispoziţiile art. 171 alin. 1 şi 2 şi art. 172 din Codul de procedură penală ar contraveni prevederilor constituţionale potrivit cărora "dreptul la apărare este garantat" [art. 24 alin. (1)] şi celor în conformitate cu care, "în tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat ales sau numit din oficiu" [art. 24 alin. (2)], se constată că aceasta nu poate fi reţinută. Astfel, raportând prevederile criticate la aceste dispoziţii constituţionale, Curtea constată că între cele două reglementări nu există nici o contradicţie, deoarece art. 171 alin. 1 şi art. 172 din Codul de procedură penală reglementează în detaliu însuşi principiul constituţional al dreptului la apărare. De aceea, critica autorului excepţiei, în sensul că a fost lipsit de dreptul la apărare, nu poate fi motivată prin neconstituţionalitatea legii, ci, eventual, prin nerespectarea ei, situaţie care însă intră în competenţa instanţelor de judecată, iar nu a Curţii Constituţionale.

Totodată, dreptul la apărare, consacrat de art. 24 din Constituţie şi de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, se referă la asistenţa juridică facultativă, iar excepţiile de la această regulă pot fi stabilite în mod exclusiv de legiuitor. În cazurile în care legea impune asistenţa juridică obligatorie a învinuitului sau inculpatului, apărarea are valoarea unei instituţii de cert interes social, care funcţionează atât în favoarea învinuitului sau a inculpatului, cât şi în vederea asigurării unei bune desfăşurări a procesului penal, în considerarea unor situaţii speciale ce rezultă din însăşi enumerarea cuprinsă în text. În sensul celor arătate, Curtea s-a pronunţat prin deciziile nr. 232/1999, nr. 33/2000 şi nr. 124/2001.

Faţă de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. 2, art. 171 alin. 1 şi 2 şi art. 172 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Radu Rîşca în Dosarul nr. 14/2005 al Curţii Militare de Apel Bucureşti.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 octombrie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Florentina Geangu