Decizie nr. 1.000 din 22 noiembrie 2012

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 408^2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Mihail Alexandru Fediuc în Dosarul nr. 12.861/303/2012 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia penală, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.318D/2012.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 13 noiembrie 2012, când, în temeiul art. 260 alin. 1 din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, precum şi al art. 58 alin. (3) din aceeaşi lege, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a dispus amânarea pronunţării pentru data de 22 noiembrie 2012.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 538 din 14 august 2012, pronunţată în Dosarul nr. 12.861/303/2012, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 408^2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Mihail Alexandru Fediuc într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de revizuire formulată ca urmare a pronunţării de către Curtea Constituţională a Deciziei nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, prin care dispoziţiile art. 320^1 din Codul de procedură penală au fost declarate neconstituţionale în măsura în care înlătură aplicarea legii penale mai favorabile, iar alineatul final al aceluiaşi articol a fost declarat neconstituţional.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile art. 408^2 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală discriminează persoane aflate în situaţii juridice identice, dând dreptul de a formula cerere de revizuire - ca urmare a constatării de către Curtea Constituţională a neconstituţionalităţii dispoziţiilor legale pe care s-a întemeiat soluţia pronunţată în cauză sau a altor dispoziţii din actul atacat care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare, - doar părţilor din procesul în care a fost ridicată excepţia, soţului şi rudelor apropiate ale condamnatului, chiar şi după moartea acestuia, şi procurorului, nu şi altor persoane ale căror cauze au fost soluţionate pe baza aceloraşi texte legale, declarate ulterior neconstituţionale.

Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia penală opinează că dispoziţiile criticate sunt constituţionale. Se arată că, potrivit practicii constante a Curţii Constituţionale, principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate şi că unor situaţii juridice diferite le poate fi aplicat un tratament juridic diferit. În acest sens, se arată că revizuentul, prin neinvocarea excepţiei de neconstituţionalitate pe parcursul soluţionării cauzei, cu toate că a avut această posibilitate, se află într-o situaţie juridică diferită de cea a inculpaţilor care, dând dovadă de diligenţă, au înţeles să îşi exercite acest drept procesual, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime. Se mai arată că deciziile Curţii Constituţionale produc efecte erga omnes numai pentru viitor, nefiind, astfel, aplicabile raporturilor juridice soluţionate definitiv până la data intrării lor în vigoare.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că textele criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei. Se arată în acest sens că deciziile Curţii Constituţionale produc efecte erga omnes numai de la data intrării lor în vigoare, ele neputând fi aplicate retroactiv. Se mai arată că autorul excepţiei, prin neinvocarea în cursul soluţionării cauzei a excepţiei de neconstituţionalitate, cu toate că ar fi avut această posibilitate, se află într-o situaţie juridică diferită de cea a persoanei care s-a prevalat de acest drept procesual, motiv pentru care nu poate fi reţinută încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie, potrivit actului de sesizare, dispoziţiile art. 408^2 - Revizuirea în cazul deciziilor Curţii Constituţionale din Codul de procedură penală. Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine însă că, în realitate, autorul critică prevederile art. 408^2 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:

Art. 408^2: "Hotărârile definitive pronunţate în cauzele în care Curtea Constituţională a admis o excepţie de neconstituţionalitate pot fi supuse revizuirii, dacă soluţia pronunţată în cauză s-a întemeiat pedispoziţia legală declarată neconstituţională sau pe alte dispoziţii din actul atacat care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare.

Pot cere revizuirea:

a)oricare parte din proces, în limitele calităţii sale procesuale;

b)soţul şi rudele apropiate ale condamnatului, chiar şi după moartea acestuia;

c)procurorul.".

Se susţine, în esenţă, că textele criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, referitor la critica autorului excepţiei potrivit căreia prevederile art. 408^2 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1), Curtea reţine că, potrivit prevederilor art. 147 alin. (4) din Constituţie şi ale art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, deciziile Curţii Constituţionale produc efecte erga omnes numai pentru viitor, de la data intrării lor în vigoare, care este data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. Astfel, ele nu pot fi aplicate unor litigii care au fost soluţionate definitiv anterior acestei date.

De asemenea, Curtea reţine că, pe parcursul soluţionării cauzei, autorul excepţiei a beneficiat de toate garanţiile procesuale specifice procesului penal, dar nu a înţeles să se prevaleze de dreptul de a ridica excepţia de neconstituţionalitate a cărei soluţionare i-ar fi putut conferi dreptul de a formula cerere de revizuire. Prin urmare, acesta se află într-o situaţie juridică diferită de cea a persoanei care a invocat aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, într-o altă cauză, şi care, în urma declarării de către Curtea Constituţională a neconstituţionalităţii textului criticat, a avut dreptul de a cere revizuirea hotărârii judecătoreşti rămase definitivă.

Or, potrivit practicii Curţii Constituţionale, principiul egalităţii, consacrat prin art. 16 alin. (1) din Constituţie, presupune aplicarea unui tratament juridic egal persoanelor aflate în situaţii juridice identice, pe când persoanelor aflate în situaţii juridice diferite le poate fi aplicat un tratament juridic diferit.

Distinct de cele arătate, Curtea reţine că decizia Curţii Constituţionale prin care au fost declarate neconstituţionale prevederile art. 320^1 alin. 1-7 din Codul de procedură penală, a cărei incidenţă se vrea a fi invocată ca motiv de revizuire, i-ar fi fost aplicabilă autorului excepţiei în cazul în care cauza sa ar fi fost în curs de soluţionare la data publicării acestei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I, indiferent dacă autorul ar fi invocat sau nu, în propriul său dosar, aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate. Dar, având în vedere faptul că la data anterior arătată, în privinţa autorului excepţiei a fost deja pronunţată o hotărâre definitivă, decizia Curţii Constituţionale vizată nu este aplicabilă.

Pentru aceste motive, nu poate fi reţinută încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1).

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 408^2 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Mihail Alexandru Fediuc în Dosarul nr. 12.861/303/2012 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 noiembrie 2012.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop