Decizie nr. 249 din 6 martie 2008

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248 lit. a), b) şi c), art. 249 alin. (1), (2) şi (4), art. 251-256, art. 258-261 şi ale art. 263-265 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Nica Leon în Dosarul nr. 7.711/300/2005 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă.

La apelul nominal se prezintă personal autorul excepţiei. Lipseşte partea Consiliul Local al Sectorului 2 Bucureşti, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Autorul excepţiei depune la dosar un înscris.

Reprezentantul Ministerului Public arată că, raportat la obiectul cauzei în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, în cauză au incidenţă doar dispoziţiile art. 248 lit. c), art. 261, art. 263, art. 264 şi art. 265 din Codul fiscal şi pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate care priveşte celelalte texte de lege criticate. Referitor la celelalte dispoziţii de lege criticate, arată că acestea sunt constituţionale, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii concretizată în Decizia nr. 159/1998 şi Decizia nr. 373/2003.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 16 octombrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 7.711/300/2005, Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248 lit. a), b) şi c), art. 249 alin. (1), (2) şi (4), art. 251-256, art. 258-261 şi ale art. 263-265 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Excepţia a fost ridicată de Nica Leon cu prilejul soluţionării recursului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 3.894 din 8 mai 2006, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în Dosarul nr. 7.711/300/2005, având ca obiect contestaţie la executare.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că textele de lege criticate care reglementează impozitele pe clădiri, pe teren şi pentru mijloacele de transport sunt contrare art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 44, art. 47, art. 52, art. 53, art. 54, art. 57, art. 135 alin. (2) lit. f), art. 139 şi art. 154 din Constituţie. În acest sens, arată că instituirea unor impozite asupra proprietăţii este contrară dreptăţii, este discriminatorie - întrucât nu se aplică tuturor cetăţenilor în mod egal, iar pentru stat nu există obligaţia de a plăti impozite asupra proprietăţii sale - restrânge dreptul de proprietate, reduce nivelul de trai şi condiţiile necesare pentru creşterea calităţii vieţii. De asemenea, consideră că sistemul de impunere este anacronic şi păgubitor, iar judecătorii ar trebui să îşi manifeste fidelitatea faţă de ţară prin apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor cetăţenilor. În acelaşi timp, arată că plăteşte o serie de servicii pentru utilizarea bunurilor sale, respectiv a autoturismelor, pentru a mai plăti şi impozit pentru acel bun. În plus, impozitele sunt stabilite arbitrar, fără a ţine cont de preţul real plătit pentru achiziţionarea autoturismelor sau de caracteristicile tehnice ale acestora. Mai susţine şi că cei care au adoptat Codul fiscal au făcut-o fără bună-credinţă, contrar art. 57 din Constituţie. În sfârşit, accentuează că dispoziţiile de lege criticate sunt contrare moralei şi bunului-simţ, contravenind astfel art. 154 din Constituţie.

Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată, sens în care arată că niciunul dintre drepturile invocate de autorul excepţiei nu are caracter absolut, iar exercitarea lor trebuie să se facă cu bună-credinţă şi în scopurile în care acestea au fost statuate. De asemenea, arată şi că atributul statului pentru stabilirea impozitelor şi taxelor datorate de contribuabili se circumscrie dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, nefiind în contradicţie cu restrângerile permise de acest text constituţional.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată şi arată că dreptul statului de a stabili taxe şi impozite este unul absolut, pe el clădindu-se întreaga construcţie bugetară din care sunt asigurate toate lucrările de interes naţional, apărarea şi securitatea ţării, serviciile sociale etc. Astfel, niciun stat nu poate exista şi funcţiona fără un buget alimentat din taxele şi impozitele plătite de cetăţenii săi.

Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 248 lit. a), b) şi c), art. 249 alin. (1), (2) şi (4), art. 251-256, art. 258-261 şi ale art. 263-265 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările şi completările ulterioare.

Aceste dispoziţii de lege reglementează:

–din titlul IX "Impozite şi taxe locale", cap. I "Dispoziţii generale": art. 248 lit. a), b) şi c) "Impozite şi taxe locale";

–din titlul IX "Impozite şi taxe locale", cap. II "Impozitul şi taxa pe clădiri": art. 249 alin. (1), (2) şi (4) "Reguli generale", art. 251 "Calculul impozitului pentru persoane fizice", art. 252 "Majorarea impozitului datorat de persoanele fizice ce deţin mai multe clădiri", art. 253 "Calculul impozitului datorat de persoanele juridice", art. 254 "Dobândirea, înstrăinarea şi modificarea clădirilor", art. 255 "Plata impozitului";

–din titlul IX "Impozite şi taxe locale", cap. III "Impozitul şi taxa pe teren": art. 256 "Reguli generale", art. 258 "Calculul impozitului", art. 259 "Dobândiri şi transferuri de teren, precum şi alte modificări aduse terenului", art. 260 "Plata impozitului";

–din titlul IX "Impozite şi taxe locale", cap. IV "Taxa asupra mijloacelor de transport", art. 261 "Reguli generale", art. 263 "Calculul taxei", art. 264 "Dobândiri şi transferuri ale mijloacelor de transport", art. 265 "Plata taxei".

Autorul excepţiei consideră că textele de lege criticate sunt contrare următoarelor prevederi constituţionale: art. 1 alin. (3), în care se arată că demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate, art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 47 privind nivelul de trai, art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 57 referitor la exercitarea drepturilor şi a libertăţilor, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligaţia statului de a crea condiţiile necesare pentru creşterea calităţii vieţii, art. 139 referitor la impozite, taxe şi alte contribuţii şi art. 154 privind conflictul temporal de legi.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că obiectul cauzei în care aceasta a fost ridicată se referă la anularea unui titlu executoriu privind taxe şi impozite datorate pentru autoturismele ce sunt proprietatea autorului excepţiei, titlu ce are ca temei obligaţia legală instituită în materie fiscală pentru achitarea taxelor şi impozitelor către bugetul de stat sau local.

Aşa fiind, dispoziţiile de lege criticate de autorul excepţiei care au ca obiect de reglementare impozitul şi taxa pe clădiri şi impozitul şi taxa pe teren nu au incidenţă în cauză. Prin urmare, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, care prevăd că instanţa de contencios constituţional "decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei [_]", excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 248 lit. a) şi b), art. 249 alin. (1), (2) şi (4), art. 251-256 şi ale art. 258-260 din Codul fiscal este inadmisibilă.

Urmează, în consecinţă, a fi analizate sub aspectul constituţionalităţii doar prevederile art. 248 lit. c), art. 261, 263, 264 şi 265 din Codul fiscal.

Astfel, în ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia aceste texte de lege ar fi contrare art. 16 din Constituţie, întrucât nu s-ar aplica în mod egal tuturor cetăţenilor, unele categorii beneficiind de scutiri, Curtea reţine, în acord cu cele statuate şi prin Decizia nr. 159 din 10 noiembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 4 februarie 1999, că "exceptarea, prin lege, de la plata unor impozite şi taxe a unor categorii de persoane fizice ori juridice sau a anumitor activităţi sau bunuri nu poate să fie considerată, prin ea însăşi, ca neconstituţională. Dimpotrivă, exceptarea de la impozite şi taxe ori stabilirea unor reduceri în această materie reprezintă o practică legislativă curentă care corespunde fie necesităţii de ocrotire a unor subiecte de drept, fie unor raţiuni economice".

De asemenea, după cum s-a statuat şi prin Decizia nr. 373 din 2 octombrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 801 din 13 noiembrie 2003, Curtea reţine că "Susţinerea privind instituirea unei inegalităţi în drepturi între cetăţeni şi autorităţile publice este neîntemeiată. Principiul egalităţii prevăzut de Constituţie pentru cetăţeni nu poate ca, prin extensie, să primească semnificaţia unei egalităţi între cetăţeni şi autorităţile publice. Aşa cum rezultă din dispoziţiile constituţionale ale art. 16, cetăţenii se bucură de drepturile prevăzute în Constituţie şi în legi, fiind egali în faţa acestora şi a autorităţilor publice, în timp ce autorităţile publice exercită atribuţiile ce le sunt stabilite de lege, potrivit competenţei lor, în realizarea funcţiilor pentru care sunt create".

Cu acelaşi prilej s-a arătat şi că autorităţile publice creditorii bugetari - pot fi scutite de la plata unor impozite şi taxe, întrucât, pentru a putea funcţiona, sunt finanţate de la bugetul de stat, "iar taxele respective se fac venit tot la bugetul de stat, astfel că ar fi absurd ca autorităţile în cauză să fie obligate (formal) să plătească din buget o taxă care revine aceluiaşi buget".

În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia aşezarea unui impozit asupra mijloacelor de transport ar constitui o restrângere a dreptului de proprietate, Curtea reţine că dreptul de proprietate nu este un drept absolut. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 44 alin. (1) din Constituţie, legiuitorul este în drept să stabilească conţinutul şi limitele dreptului de proprietate. Datoria fiecărui cetăţean de a contribui prin taxe şi impozite la cheltuielile publice nu poate fi privită ca o expropriere, aşa cum susţine autorul excepţiei, ci ca una ce derivă din prevederile art. 56 alin. (1) din Constituţie potrivit cărora "Cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice". În acest sens, trebuie avut în vedere că încasarea impozitelor şi taxelor constituie sursa principală de venituri a statului, venituri prin care statul va fi în măsură să-şi îndeplinească îndatoririle constituţionale faţă de cetăţeni, inclusiv pe acelea de a asigura un nivel de trai decent ori de a crea condiţiile necesare creşterii calităţii vieţii, la care face trimitere autorul excepţiei.

Prin urmare, nu se poate reţine că textele de lege criticate ar aduce vreo restrângere contrară limitelor prevăzute de art. 53 din Constituţie drepturilor fundamentale invocate de autorul excepţiei.

În ceea ce priveşte conformitatea textelor de lege criticate cu dispoziţiile constituţionale privind aşezarea justă a sarcinilor fiscale, Curtea constată că autorul excepţiei este nemulţumit, în realitate, de criteriile tehnice avute în vedere de legiuitor la stabilirea impozitelor. Atât timp, însă, cât prin această reglementare nu se contravine principiilor proporţionalităţii şi al echităţii în materie fiscală, instanţa de contencios constituţional nu se poate pronunţa asupra criteriilor alese de legiuitor pentru stabilirea impozitelor, fără a aduce atingere principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat.

În sfârşit, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la art. 1 alin. (3), art. 52, 54, 57 şi 154 din Constituţie, Curtea observă că aceste texte constituţionale nu au incidenţă în cauză, legătura lor, invocată de autorul excepţiei, cu prevederile de lege ce formează obiectul excepţiei pornind, în realitate, de la o eronată interpretare a conţinutului acestor texte.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 248 lit. a) şi b), art. 249 alin. (1), (2) şi (4), art. 251-256 şi ale art. 258-260 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Nica Leon în Dosarul nr. 7.711/300/2005 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă.

2.Respinge, ca fiind neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248 lit. c), art. 261, 263, 264 şi 265 din Codul fiscal, excepţie ridicată de Nica Leon în acelaşi dosar al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 martie 2008.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea