Decizie nr. 168 din 2 martie 2010

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Marinela Mincă - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 118 din Codul penal, excepţie ridicată de Damian Dragoş Alexandru şi Cătălin Ciprian V. Moraru în Dosarul nr. 10.626/245/2005 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care pune concluzii de respingere a excepţiei ca nefondată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 7 mai 2009, pronunţată în Dosarul nr. 10.626/245/2005, Curtea de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 118 din Codul penal, excepţie ridicată de Damian Dragoş Alexandru şi Cătălin Ciprian V. Moraru în dosarul de mai sus.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 23 alin. (12) referitoare la stabilirea şi aplicarea pedepsei numai în condiţiile şi în temeiul legii, ale art. 44 alin. (2), (8) şi (9) referitoare la proprietatea privată, precum şi ale art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, deoarece pedeapsa pecuniară suplimentară nu este prevăzută între pedepsele instituite de art. 53 din Codul penal. De asemenea, măsura confiscării este un instrument disimulat al exproprierii, judecătorul putând decide fără nicio limitare asupra bunurilor pretins rezultate din infracţiune, ajungându-se până la a dispune sau a menţine confiscarea unui bun în pofida dovedirii provenienţei licite.

Curtea de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 118 din Codul penal cu denumirea marginală Confiscarea specială, care au următorul conţinut:

Sunt supuse confiscării speciale:

a)bunurile produse prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală;

b)bunurile care au fost folosite, în orice mod, la săvârşirea unei infracţiuni, dacă sunt ale infractorului sau dacă, aparţinând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor. Această măsură nu poate fi dispusă în cazul infracţiunilor săvârşite prin presă;

c)bunurile produse, modificate sau adaptate în scopul săvârşirii unei infracţiuni, dacă au fost utilizate la comiterea acesteia şi dacă sunt ale infractorului. Când bunurile aparţin altei persoane confiscarea se dispune dacă producerea, modificarea sau adaptarea a fost efectuată de proprietar ori de infractor cu ştiinţa proprietarului;

d)bunurile care au fost date pentru a determina săvârşirea unei fapte sau pentru a răsplăti pe făptuitor;

e)bunurile dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia;

f)bunurile a căror deţinere este interzisă de lege.

În cazul prevăzut în alin. 1 lit. b), dacă valoarea bunurilor supuse confiscării este vădit disproporţionată faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, se dispune confiscarea în parte, prin echivalent bănesc, ţinând seama de urmarea infracţiunii şi de contribuţia bunului la producerea acesteia.

În cazurile prevăzute în alin. 1 lit. b) şi c), dacă bunurile nu pot fi confiscate, întrucât nu sunt ale infractorului, iar persoana căreia îi aparţin nu a cunoscut scopul folosirii lor, se confiscă echivalentul în bani al acestora.

Dacă bunurile supuse confiscării nu se găsesc, în locul lor se confiscă bani şi bunuri până la concurenţa valorii acestora.

Se confiscă, de asemenea, bunurile şi banii obţinuţi din exploatarea sau folosirea bunurilor supuse confiscării, cu excepţia bunurilor prevăzute în alin. 1 lit. b) şi c).

Instanţa poate să nu dispună confiscarea bunului dacă acesta face parte din mijloacele de existenţă, de trebuinţă zilnică ori de exercitare a profesiei infractorului sau a persoanei asupra căreia ar putea opera măsura confiscării speciale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului său, prin raportare la critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 377 din 30 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 958 din 19 octombrie 2004, şi Deciziei nr. 1.060 din 14 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 11 noiembrie 2008, Curtea Constituţională a statuat că deposedarea unei persoane de anumite bunuri sau valori în executarea unei sancţiuni penale, contravenţionale, administrative ori civile sau a unei măsuri de confiscare specială, prevăzute de lege, nu constituie expropriere şi nu încalcă în niciun alt mod dreptul de proprietate garantat constituţional. Astfel, dispoziţiile art. 118 lit. b) şi d) din Codul penal sunt în deplină concordanţă cu prevederile art. 44 alin. (9) din Constituţie, republicată, conform cărora: "Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii." Or, legiuitorul, în acord cu prevederile art. 61 alin. (1) din Constituţie, a stabilit prin textul legal criticat anumite limite înlăuntrul cărora judecătorul poate răspunde exigenţelor impuse de art. 111 alin. 1 din Codul penal tocmai pentru prezervarea altor drepturi ce ţin de garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate privată.

De asemenea, s-a mai arătat că măsura de siguranţă a confiscării speciale nu este o pedeapsă în sensul atribuit de art. 53 din Codul penal, motiv pentru care nu poate fi primită critica potrivit căreia art. 118 din Codul penal contravine art. 23 alin. (12) din Constituţie.

Totodată, nu se poate susţine că este afectat art. 53 din Legea fundamentală, deoarece textul dispune fără echivoc asupra necesităţii confiscării ca măsură de siguranţă care are ca scop înlăturarea unei stări de pericol ori preîntâmpinarea săvârşirii de fapte penale. Or, tocmai norma constituţională pretins afectată permite restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor sau pentru desfăşurarea instrucţiei penale.

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 118 din Codul penal, excepţie ridicată de Damian Dragoş Alexandru şi Cătălin Ciprian V. Moraru în Dosarul nr. 10.626/245/2005 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 martie 2010.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru