Decizie nr. 213 din 15 mai 2003

Costica Bulai - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Madalina Stefania Diaconu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 din Ordonanţa Guvernului nr. 11/1996 şi ale art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Petroconstruct" - S.A. din Arad în Dosarul nr. 3.522/2002 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia comercială şi de contencios administrativ într-o cauza având ca obiect o cerere de anulare a actelor de impunere emise de organele Ministerului Finanţelor Publice. Cauza a fost repusă pe rol la termenul din 10 aprilie 2003.

La apelul nominal răspunde partea Ministerul Finanţelor Publice, prin consilier juridic, lipsind autorul excepţiei şi partea Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Finanţelor Publice solicita respingerea excepţiei ridicate. Cu privire la art. 13 din Ordonanţa Guvernului nr. 11/1996, arata ca aceasta a fost abrogată prin Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, solicita respingerea acesteia ca neîntemeiată, deoarece sintagma "în vigoare" trebuie interpretată în funcţie de momentul generarii cauzei care a determinat invocarea excepţiei. Ca atare, considera ca, în speta, textul supus controlului de neconstituţionalitate era în vigoare, în sensul Legii nr. 47/1992, la data introducerii acţiunii la Curtea de Apel Timişoara.

Reprezentantul Ministerului Public pune, de asemenea, concluzii de respingere a excepţiei invocate. Cu privire la art. 13 din Ordonanţa Guvernului nr. 11/1996, considera ca, deşi textul acesteia a fost abrogat, soluţia legislativă contestată a fost preluată în noua reglementare, respectiv în art. 12 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare, şi poate fi examinata pe fond. În acest sens, solicita respingerea ca neîntemeiată a acestei excepţii, arătând ca obligarea debitorului la plata unor dobânzi şi penalităţi pentru neachitarea la termenul scadent a obligaţiilor bugetare nu contravine dispoziţiilor constituţionale. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, considera ca aceasta este neîntemeiată şi invoca, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 316 din 19 noiembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 901 din 12 decembrie 2002.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 19 noiembrie 2002, pronunţată în Dosarul nr. 3.522/2002, Curtea de Apel Timişoara - Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 din Ordonanţa Guvernului nr. 11/1996 şi ale art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Petroconstruct" - S.A. din Arad într-o cauza având ca obiect cererea de anulare a actelor de impunere emise de organele Ministerului Finanţelor Publice.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia a arătat ca a susţinut iniţial neconstituţionalitatea unor dispoziţii din ordonanţele Guvernului nr. 3/1992, nr. 26/1995, nr. 17/2000 şi nr. 11/1996, dispoziţii invocate de organele finanţelor publice ca temei legal al stabilirii obligaţiei de plată a creanţelor bugetare, inclusiv a majorărilor şi penalitatilor de întârziere. Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor primelor trei ordonanţe a fost respinsă de instanţa judecătorească ca fiind inadmisibila în conformitate cu prevederile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, întrucât nu mai erau în vigoare. În consecinţa, acelaşi autor a ridicat şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, arătând ca, în cazul constatării neconstitutionalitatii acestor dispoziţii legale, se deschide calea controlului de constituţionalitate şi a actelor normative ieşite între timp din vigoare şi se previne respingerea ca fiind inadmisibila a excepţiei vizând neconstituţionalitatea dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 11/1996 care, de asemenea, va ieşi, probabil, din vigoare până la data soluţionării excepţiei.

Autorul excepţiei considera ca dispoziţiile art. 13 din Ordonanţa Guvernului nr. 11/1996, care prevăd obligaţia plăţii de majorări şi penalităţi pentru neachitarea la termen a creanţelor bugetare, precum şi împuternicirea Guvernului de a stabili, prin hotărâre, cota majorărilor şi a penalitatilor de întârziere sunt contrare prevederilor art. 53, 134 şi 135 din Constituţie.

În ceea ce priveşte art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, autorul excepţiei susţine ca aceste dispoziţii sunt contrare prevederilor art. 15 alin. (1), art. 51 şi ale art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, republicată. Prin condiţionarea admisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate de existenta în vigoare a dispoziţiilor legale criticate, "Curţii Constituţionale îi este luat dreptul de a controla constituţional o lege care este abrogată la data controlului constituţional, care continua sa producă efecte prin prisma faptului ca actul juridic încheiat de părţi este analizat de către instanţa judecătorească, prin prisma legii în vigoare la data când respectivul act juridic a fost încheiat". În aceasta situaţie instanţa judecătorească are doua posibilităţi, deopotrivă neconstituţionale: fie aplica legea abrogată, deşi este contrară Constituţiei, fie exercita ea însăşi controlul de constituţionalitate.

Curtea de Apel Timişoara - Secţia comercială şi de contencios administrativ apreciază ca excepţia privind neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 13 din Ordonanţa Guvernului nr. 11/1996 este nefondata, deoarece "stabilirea de majorări de întârziere pentru neachitarea la termen a obligaţiilor bugetare nu intră în sfera sistemului legal de impunere, ci în cea a răspunderii juridice pentru neîndeplinirea îndatoririlor prevăzute de lege, pe de o parte, şi nu este incompatibilă cu economia de piaţa sau cu libertatea comerţului, pe de altă parte". De asemenea, considera neîntemeiată şi susţinerea neconstitutionalitatii dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, având în vedere ca "prin aceste prevederi se evita supraincarcarea Curţii Constituţionale, mai mult, se împiedica sesizarea abuzivă a Curţii în scopul tergiversarii nejustificate a proceselor".

În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul a comunicat punctul sau de vedere numai cu privire la dispoziţiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, considerând ca, în aceasta privinta, excepţia este inadmisibila, întrucât soluţionarea cauzei nu depinde de textul de lege criticat.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie următoarele dispoziţii legale:

a)Dispoziţiile art. 13 din Ordonanţa Guvernului nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 31 ianuarie 1996, aprobată cu modificări prin Legea nr. 108/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 17 octombrie 1996, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii referitoare la majorări şi penalităţi aplicate pentru neachitarea la termen a obligaţiilor bugetare, precum şi la stabilirea cotei majorărilor şi a penalitatilor prin hotărâre a Guvernului.

Cu privire la Ordonanţa Guvernului nr. 11/1996, Curtea constata ca aceasta a fost expres abrogată, începând cu data de 1 ianuarie 2003, prin art. 170 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 30 august 2002, însă soluţia legislativă criticata de autorul excepţiei a fost preluată în noua reglementare. La rândul sau, Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 79 din 12 martie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 26 martie 2003. În actuala redactare, textele criticate au următorul conţinut:

–Art. 12: "Pentru neachitarea la termenul scadent a obligaţiilor bugetare debitorii datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere. Dobânzile şi penalităţile de întârziere datorate sunt cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil.";

–Art. 16: "(1) Nivelul dobânzii se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Finanţelor Publice, corelat cu nivelul dobânzii de referinţa a Băncii Naţionale a României, o dată pe an, în luna decembrie pentru anul următor sau în cursul anului, dacă aceasta se modifica cu peste 5 puncte procentuale.

(2)Cota penalitatilor de întârziere se poate modifica anual prin legea bugetului de stat." b) Dispoziţiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 7 august 1997, conform cărora "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţa în vigoare, de care depinde soluţionarea cauzei". Din aceste dispoziţii legale autorul excepţiei susţine neconstituţionalitatea sintagmei "în vigoare".

Conform susţinerilor autorului excepţiei, dispoziţiile art. 13 din Ordonanţa Guvernului nr. 11/1996, preluate în art. 12 şi 16 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002, sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 53 referitoare la contribuţiile financiare, art. 134 privind economia şi art. 135 privind proprietatea, iar dispoziţiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (1) referitoare la drepturile, libertăţile şi obligaţiile cetăţenilor consacrate prin Constituţie şi prin alte legi, art. 54 privind respectarea Constituţiei şi a legilor şi art. 144 lit. c) privind atributia Curţii Constituţionale de a se pronunţa asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate şi dispoziţiile legale criticate cu raportare la prevederile constituţionale invocate, Curtea retine următoarele:

I. Cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 12 şi 16 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002, Curtea constata ca art. 53 din Constituţie prevede îndatorirea fundamentală de a contribui, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice, cu condiţia asigurării asezarii juste a sarcinilor fiscale. Potrivit art. 138 alin. (1) din Legea fundamentală, "Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege".

Obligaţia plăţii impozitelor şi a taxelor, stabilite prin lege, nu contravine principiilor economiei de piaţa şi nu este de natura sa lezeze ocrotirea proprietăţii.

În condiţiile economiei de piaţa, stabilirea de dobânzi în cazul neîndeplinirii la termenul scadent a obligaţiei de plată reprezintă o măsura justificată şi necesară pentru a preveni prejudicierea creditorului, iar penalităţile de întârziere apar ca o sancţiune pentru neîndeplinirea unor obligaţii legale.

Nivelul dobânzilor datorate nu poate fi stabilit ca un procent imuabil, ci acesta se schimba periodic, în raport cu evoluţia economiei şi cu schimbările intervenite pe piaţa financiară. Împuternicirea Guvernului de a corela, prin hotărâre, nivelul dobânzilor cu cele de referinţa stabilite de Banca Naţionala a României se justifica prin eliminarea necesităţii modificării frecvente a legii în aceasta privinta. Dimensionarea sancţiunii, constând în penalităţile de întârziere, trebuie revizuită periodic în raport cu gravitatea consecinţelor neachitarii la termen a obligaţiilor bugetare, iar aceasta activitate este de competenţa legiuitorului, care poate modifica anual cota penalitatilor de întârziere prin legea bugetului.

II. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, respingerea, ca fiind inadmisibila, a unei excepţii de neconstituţionalitate de către instanţa judecătorească în faţa căreia s-a ridicat aceasta este justificată în situaţiile în care dispoziţiile legale vizate nu sunt incidente în cauza sau când exista vreunul dintre celelalte motive de inadmisibilitate prevăzute la alin. (1), (2) şi (3) ale art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată.

Instituirea, prin alin. (1) al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, a inadmisibilitatii unei excepţii de neconstituţionalitate pe motivul ca dispoziţiile legale criticate nu mai sunt în vigoare nu contravine nici unei dispoziţii constituţionale şi nu este de natura sa conducă la ideea ca prin această instanţă care judeca fondul se substituie Curţii Constituţionale, sub acoperirea unei dispoziţii legale. Dispoziţiile alin. (1), (2) şi (3) ale art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, sunt norme de procedura pe care instanţa care a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate este obligată să le aplice, în vederea selectării doar a acelor excepţii care, potrivit legii, pot face obiectul controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, unica autoritate de jurisdicţie constituţională.

Aceasta procedura nu face însă posibila respingerea sau admiterea excepţiei de neconstituţionalitate de către instanţa judecătorească, ci doar pronunţarea, în situaţiile date, asupra oportunităţii sesizării Curţii Constituţionale.

Faţa de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi în privinta art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 şi 16 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare şi a dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Petroconstruct" - S.A. din Arad în Dosarul nr. 3.522/2002 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia comercială şi de contencios administrativ.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 mai 2003.

PREŞEDINTE,

prof. univ. dr. COSTICA BULAI

Magistrat-asistent,

Madalina Stefania Diaconu