Ordonanta
Ordonanta Nr. 11 din 23 ianuarie 1996
privind executarea creanţelor bugetare
- Emitent
- Guvernul
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 23 din 31 ianuarie 1996
Textul actului · 116 articole
100%
privind executarea creanţelor bugetare
În temeiul art. 107 alin. (1) şi (3) din Constituţia României şi al art. 1 lit. b) din Legea nr. 130/1995 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,
Guvernul României emite următoarea ordonanţa:
Creanţele constind în impozite, taxe, contribuţii, amenzi şi alte sume ce reprezintă venituri publice, potrivit Legii privind finanţele publice, sunt creanţe bugetare ce se executa potrivit dispoziţiilor prezentei ordonanţe.
Creanţele bugetare se realizează prin încasare efectivă, prin executare silită, când este cazul, precum şi prin alte modalităţi prevăzute în prezenta ordonanţă.
Încasarea şi urmărirea creanţelor bugetare prevăzute la art. 1, care sunt administrate de Ministerul Finanţelor, se asigura de către acesta şi de către unităţile sale teritoriale, respectiv: direcţiile generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene şi a municipiului Bucureşti şi Direcţia generală a vamilor, pentru creanţele stabilite în vama, prin unităţile lor subordonate.
Realizarea creanţelor bugetare prin modalităţile prevăzute la art. 2 poate fi facuta şi de către alte organe, potrivit legii.
Titlul de creanta este actul prin care, potrivit legii, se constata şi se individualizează obligaţia de plată privind creanţele bugetare prevăzute la art. 1, întocmit de organele de specialitate sau de persoanele împuternicite potrivit legii, astfel:
a)pentru obligaţiile bugetare provenite din impozite şi taxe, care se determina de către organele de specialitate pe baza declaraţiilor de impunere, titlul de creanta îl constituie procesul-verbal de impunere sau, după caz, actul declarativ al contribuabilului;
b)în cazul obligaţiilor bugetare care se stabilesc, potrivit legii, de către plătitor, titlul de creanta îl reprezintă documentul de evidenta întocmit de acesta. Pe baza acestor evidente, plătitorul întocmeşte deconturile sau declaraţiile fiscale, după caz, care se depun la organul de specialitate, potrivit legii;
c)pentru diferenţele constatate între obligaţiile de plată determinate de plătitor şi cele legal datorate, inclusiv majorările de întârziere pentru neplata la termen a impozitelor, a taxelor şi a altor venituri, stabilite cu ocazia verificărilor ulterioare efectuate de organele abilitate de lege în acest scop, titlul de creanta este documentul care cuprinde rezultatele verificării sau constatării;
d)pentru obligaţiile de plată în vama, titlul de creanta îl constituie declaraţia vamală;
e)pentru obligaţiile bugetare care se percep prin plata directa, reprezentind taxe pentru prestarea unor servicii sau taxe de timbru, titlul de creanta îl reprezintă documentul de plată sau actul pe care s-au anulat, conform legii, timbrele mobile fiscale;
f)pentru obligaţiile de plată datorate, potrivit legii, din alte prestări de servicii decît cele prevăzute la lit. e) rezultate din contracte, titlul de creanta îl constituie actul încheiat între părţi;
g)pentru obligaţiile privind plata amenzilor, titlul de creanta este procesul-verbal de constatate a contravenţiei şi de aplicare a amenzii, întocmit de organul prevăzut de lege;
h)în cazul amenzilor, al cheltuielilor judiciare şi al altor creanţe bugetare stabilite, potrivit legii, de procuror sau de instanţa judecătorească, titlul de creanta este, după caz, ordonanţa procurorului, încheierea sau dispozitivul hotărârii instanţei judecătoreşti, ori un extras, certificat, întocmit în baza acestor acte;
i)pentru obligaţii bugetare provenind din majorări, titlul de creanta îl constituie actul prin care se constata şi se individualizează suma de plată;
j)în cazul în care asupra unei obligaţii de plată privind creanţele bugetare, dintre cele prevăzute la art. 1, s-a pronunţat o instanţa judecătorească, suma datorată este cea stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, iar în cazul unei contestaţii sau cereri de revizuire adresate organului competent potrivit legii, suma datorată este cea prevăzută în decizia emisă de acesta;
k)alte documente emise de organele competente, prin care se constata şi se individualizează creanţe bugetare.
Plătitor al obligaţiei bugetare este debitorul sau o altă persoană care, în numele debitorului sau, potrivit legii, are obligaţia de a plati, de a retine şi de a vărsa, după caz, impozite, taxe, contribuţii, amenzi şi alte venituri bugetare.
Plata obligaţiilor bugetare se face în numerar, prin virament sau prin anulare de timbre mobile, la termenele stabilite prin dispoziţiile legale în vigoare.
Pentru încasarea unor creanţe bugetare, unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor pot utiliza personal angajat prin convenţii civile, plătit pe bază de tarife stabilite de Ministerul Finanţelor, aplicate la încasările realizate.
Plata obligaţiilor bugetare se face distinct, pentru fiecare suma datorată în parte, în contul bugetar corespunzător, în ordinea vechimii acestora, astfel:
a)restantele din anii precedenti, o dată cu majorările de întârziere aferente, datorate potrivit legii;
b)restantele anului curent, o dată cu majorările de întârziere aferente, datorate potrivit legii;
c)sumele datorate la termenele legale de plată;
d)sumele cu termene scadente viitoare.
Restituirea sau rambursarea sumelor, în cazurile prevăzute de lege, se face din contul bugetar corespunzător.
Obligaţiile bugetare sunt scadente la termenele prevăzute de reglementările legale.
În cazul în care termenul de plată a obligaţiei bugetare expira într-o zi nelucrătoare, plata se considera în termen, dacă este efectuată în ziua lucrătoare imediat următoare.
Pentru obligaţiile bugetare care nu au prevăzute termene de plată prin actele normative care le-au reglementat, Ministerul Finanţelor este abilitat sa stabilească aceste termene.
Obligaţiile bugetare stabilite de organele competente, prin documente de verificare sau de constatare, se plătesc în termen de cel mult 15 zile de la data semnării sau a comunicării documentului de verificare sau de constatare, care constituie şi înştiinţare de plată.
Contestaţiile depuse de plătitori, cu privire la stabilirea obligaţiilor bugetare efectuate cu ocazia verificărilor, nu suspenda obligaţia acestora la plata sumelor datorate.
În cazul plăţilor în numerar, obligaţia bugetară se considera achitată la data înscrisă în documentul de plată eliberat de unităţile de specialitate.
Pentru plătitorii care au cont bancar, data plăţii este data la care băncile debiteaza contul plătitorului pe baza instrumentelor de decontare specifice, confirmate prin ştampila şi semnatura autorizata a acestora.
În cazul în care obligaţia bugetară nu a fost achitată de debitor, la plata sumei datorate este obligat, în condiţiile legii:
a)moştenitorul care a acceptat succesiunea debitorului decedat;
b)cel care preia, în tot sau în parte, drepturile şi obligaţiile persoanei juridice supuse reorganizării.
Prevederile alin. 1 se aplică şi persoanelor care îşi asuma obligaţia de plată, printr-un angajament de plată sau printr-un act de garanţie încheiat în forma autentică.
Orice obligaţie bugetară neachitata la scadenta generează plata unor majorări calculate pentru fiecare zi de întârziere, până la data achitării sumei datorate, inclusiv.
În cazul constatării unor diferenţe de obligaţii bugetare, stabilite de organele competente, calculul majorărilor de întârziere începe cu ziua imediat următoare scadentei obligaţiei bugetare la care s-a stabilit diferenţa, până în ziua plăţii inclusiv.
Cota majorărilor de întârziere prevăzute la alin. 1 se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Finanţelor, corelat cu rata dobinzii de referinţa a Băncii Naţionale a României, la care se pot adauga cel mult 10 procente.
Băncile sunt obligate sa vireze sumele reprezentind venituri bugetare în aceeaşi zi în care a debitat contul plătitorului. În caz contrar, majorările de întârziere datorate pentru neplata în termen, prevăzute la art. 13, sunt suportate de către bănci.
La sumele reprezentind majorări de întârziere stabilite potrivit legii, la amenzile de orice fel, precum şi la sumele încasate efectiv prin poprire pe salarii şi pensii de la persoane fizice, nu se datorează majorări.
Pentru creanţele bugetare ce urmează a fi stabilite de către instanţele judecătoreşti, organele prevăzute la art. 24, o dată cu introducerea acţiunii împotriva debitorului, precum şi persoanelor care, potrivit legii, răspund solidar cu acesta, pot cere instanţei sa dispună, după caz, înfiinţarea popririi asiguratorii asupra veniturilor, a sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile, a ipotecii asigurătoare asupra bunurilor imobile ce aparţin celor chemaţi în judecata, precum şi orice măsură de indisponibilizare a veniturilor şi bunurilor urmaribile, prevăzută de lege, pentru asigurarea creanţelor bugetare.
Pentru acţiunile prevăzute la alin. 1 nu se datorează depunerea de cauţiuni.
Încheierea instanţei, prin care s-a admis cererea prevăzută la alin. 1, de îndată ce a devenit executorie, potrivit legii, va fi comunicată organului competent.
Măsurile de asigurare dispuse de instanţele judecătoreşti, precum şi de alte organe competente, se aduc la îndeplinire de către organele de executare, potrivit dispoziţiilor privind executarea silită a creanţelor bugetare, dacă legea nu prevede altfel.
Organul care aplica măsurile asiguratorii încheie un proces-verbal în care se consemnează toate operaţiunile efectuate.
În temeiul încheierii instanţei sau al dispoziţiei organului competent, veniturile şi bunurile urmaribile vor fi indisponibilizate în măsura necesară asigurării realizării creanţei bugetare.
În cazul inscripţiei ipotecare, un exemplar al procesului-verbal întocmit de organul de executare, precum şi o copie certificată de pe încheierea instanţei sau de pe dispoziţia organului competent se vor transmite organului de executare în a cărui raza teritorială este situat imobilul, care, potrivit legii, are competenţa de a solicita efectuarea inscripţiei ipotecare în registrul special de publicitate imobiliară ori în evidentele de carte funciară, după caz.
Actele de dispoziţie care ar putea interveni ulterior inscripţiei ipotecare, prevăzute la alin. 4, sunt nule de drept faţă de creditorii urmăritori.
Bunurile sechestrate ca măsura asiguratorie, constind în obiecte din metale rare sau pietre preţioase, titluri de valoare, obiecte de arta şi colecţii de valoare, precum şi în obiecte de muzeu, vor fi ridicate în mod obligatoriu.
Bunurile prevăzute la alin. 1 vor fi depuse de organul de executare, în termen de 48 de ore, la cea mai apropiată unitate a Băncii Naţionale a României, ori vor fi date în custodia muzeelor sau a altor unităţi abilitate, după caz.
Mijloacele de plată străine vor fi sechestrate şi ridicate în mod obligatoriu, urmînd a fi depuse, spre păstrare, în 48 de ore, la cea mai apropiată unitate bancară abilitata să efectueze operaţiuni în valută.
Bunurile prevăzute la alin. 1 şi 3 se vor păstra de către unitatea la care au fost depuse, la dispoziţia organului care a încuviinţat luarea măsurilor asiguratorii, până la soluţionarea definitivă a cauzei.
Sumele în lei, ridicate cu ocazia măsurilor de asigurare, se consemnează la unităţile abilitate, pe numele debitorului.
Depunerea bunurilor ori a sumelor prevăzute în prezentul articol se face la dispoziţia organului care a încuviinţat măsurile de asigurare, căruia i se va preda documentul de depunere, în termen de 3 zile de la data depunerii.
În cazul în care, prin măsurile asiguratorii dispuse, nu se asigură realizarea integrală a creanţei bugetare, iar organul de executare constata existenta şi a altor venituri sau bunuri ce pot constitui obiectul acestor măsuri, se poate cere instanţei judecătoreşti sau organului care a încuviinţat măsurile asiguratorii sa hotărască completarea măsurilor dispuse anterior.
În situaţia în care, cu prilejul aplicării măsurilor de asigurare, se găsesc bunuri deţinute cu încălcarea dispoziţiilor legale, vor fi sesizate organele competente, în vederea luării măsurilor corespunzătoare.
Dacă valoarea bunurilor proprii ale debitorului nu acoperă creanta bugetară, măsurile de asigurare pot fi aplicate şi asupra bunurilor comune ce aparţin debitorului şi soţului acestuia. La cererea oricărei părţi, instanţa va hotărî împărţirea bunurilor comune.
Împotriva actelor de aplicare a măsurilor asiguratorii, cel interesat poate face contestaţie la instanţa judecătorească competenţa.
În cazul în care debitorul nu-şi achită obligaţiile de plată potrivit dispoziţiilor titlului I din prezenta ordonanţă, organul de executare îi va transmite o înştiinţare de plată, prin care i se notifica acestuia suma de plată datorată. În termen de 15 zile debitorul urmează să-şi achite obligaţiile restante sau să facă dovada achitării acestora. Înştiinţarea de plată este act premergător executării silite.
Dacă debitorul nu a efectuat plata în termenul prevăzut în înştiinţarea de plată, organul de executare va începe executarea silită prin comunicarea unei somaţii, prin care îi va face cunoscut debitorului ca, în termen de 15 zile, este obligat să efectueze plata sumelor datorate.
Somaţia va cuprinde datele de identificare a debitorului, data emiterii, semnatura şi ştampila organului de executare şi va fi însoţită de o copie certificată de pe titlul executoriu.
Somaţia este obligatorie şi se va comunică debitorului, după cum urmează:
–prin posta, la domiciliul sau la sediul debitorului, după caz, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire;
–prin funcţionarii organelor de executare, potrivit dispoziţiilor Codului de procedura civilă privind comunicarea citaţiilor şi a altor acte de procedura, care se aplică în mod corespunzător, sau prin publicare în cotidiene de larga circulaţie.
Dovada comunicării somaţiei potrivit alin. 4 se va înscrie, de îndată, în evidentele organului de executare şi va fi păstrată la dosarul de executare.
Pentru creanţele bugetare administrate de către Ministerul Finanţelor, precum şi de către instituţiile publice, sunt abilitate sa aducă la îndeplinire măsurile asiguratorii şi să efectueze procedura de executare silită prevăzută de prezenta ordonanţă organele de specialitate ale direcţiilor generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene şi a municipiului Bucureşti şi unităţile subordonate acestora, unităţile subordonate Direcţiei generale a vamilor numai pentru creanţele determinate în vama, precum şi direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Finanţelor, care sunt denumite în continuare organe de executare.
Personalul organelor de executare prevăzute la alin. 1, împuternicit să aplice măsurile de executare silită, îndeplineşte o funcţie ce implica exerciţiul autorităţii de stat.
Executarea silită a creanţelor bugetare poate fi pornită numai în temeiul unui titlu executoriu emis de organul competent potrivit legii, ori al unui alt înscris căruia legea îi recunoaşte caracterul de titlu executoriu.
Titlul de creanta devine titlu executoriu la data la care creanta bugetară este scadenta prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent, ori în alt mod prevăzut de lege.
Pentru obligaţiile bugetare reprezentind impozite, taxe, contribuţii, amenzi, majorări de întârziere şi alte sume datorate şi neachitate la termenul legal de plată, titlul executoriu îl constituie actul, emis sau aprobat de organul competent, prin care acestea se stabilesc.
În cazul în care suma neachitata la scadenta din obligaţia bugetară a fost stabilită de organele competente ale Ministerului Finanţelor, organul de executare va întocmi, pentru fiecare creanta, cîte un act distinct, denumit titlu executoriu, care va conţine: antetul organului emitent; numele şi prenumele sau denumirea debitorului, domiciliul sau sediul acestuia, precum şi orice alte date de identificare; cuantumul şi natura sumelor datorate; temeiul legal al puterii executorii a titlului; data întocmirii titlului, ştampila şi semnatura organului de executare.
Pentru debitorii obligaţi în mod solidar la plata creanţelor bugetare, se va putea întocmi un singur titlu executoriu.
Titlurile executorii care privesc creanţe bugetare emise de alte organe decît cele al Ministerului Finanţelor se transmit, în termen de 15 zile, spre executare silită, potrivit legii, organelor prevăzute la art. 24, în a căror rază teritorială îşi are sediul sau domiciliul debitorului.
Dacă au fost luate măsuri asiguratorii, cu adresa de comunicare a titlului executoriu se vor trimite, în copie certificată, şi procesele-verbale de aducere la îndeplinire a acestor măsuri.
Pentru efectuarea procedurii de executare silită este competent organul de executare în a cărui raza teritorială se găsesc bunurile urmaribile, coordonarea întregii executări revenind organului în a cărui raza teritorială îşi are sediul sau domiciliul debitorul.
Organul de executare coordonator va sesiza în scris celelalte organe prevăzute la alin. 1, comunicindu-le titlul executoriu în copie certificată, situaţia debitorului, contul în care se vor vărsa sumele încasate, precum şi orice alte date utile privind identificarea debitorului şi a bunurilor ori veniturilor supuse executării silite.
În cazul debitorilor solidari, debitul se comunică spre executare unui singur organ de executare coordonator al întregii executări silite. Organul de executare coordonator este cel în a cărui raza teritorială îşi are domiciliul sau sediul debitorul despre care exista indicii ca deţine mai multe venituri sau bunuri urmaribile.
Organul de executare coordonator înscrie în întregime debitul în evidentele sale şi ia măsuri de executare silită, comunicând întregul debit fiecărui organ de executare în a cărui raza teritorială domiciliază sau îşi au sediul ceilalţi codebitori, aplicindu-se dispoziţiile art. 27.
Organele de executare sesizate cărora li s-a comunicat debitul, după înscrierea acestuia într-o evidenta nominală, vor lua măsuri de executare silită şi vor comunică lunar organului de executare coordonator sumele realizate în contul debitorului.
Dacă organul de executare coordonator, care tine evidenta întregului debit, constata ca acesta a fost lichidat prin actele de executare silită, făcute de el însuşi şi de celelalte organe sesizate potrivit alin. 3 el este obligat sa ceara, în scris, acestora din urma sa înceteze de îndată executarea silită.
Organele de executare au obligaţia de a face demersurile necesare pentru identificarea domiciliului sau sediului debitorului, precum şi a bunurilor şi veniturilor lui urmaribile. În cazul în care titlul executoriu i-a fost transmis spre executare de către un alt organ decît cele ale Ministerului Finanţelor, organul de executare îi va confirma primirea, în termen de 30 de zile.
Dacă debitorul nu este găsit la domiciliul sau sediul cunoscut, organul de executare este obligat să solicite organelor de poliţie să facă cercetări, precum şi sa ceara relaţii de la Oficiul Registrului comerţului sau de la oricare altă persoană fizica sau juridică, ori de la alte organe competente, în scopul stabilirii locului unde se afla debitorul şi obţinerii oricăror date deţinute în legătură cu acesta.
Când se constată că domiciliul sau sediul debitorului se afla în raza teritorială a altui organ de executare, titlul executoriu împreună cu dosarul executării vor fi trimise acestuia, instiintind, dacă este cazul, organul de la care s-a primit titlul executoriu.
Organele de poliţie, persoanele juridice şi fizice, precum şi celelalte organe competente prevăzute la art. 29 alin. 2 sunt obligate sa dea de îndată relaţiile solicitate de organul de executare, fără perceperea vreunei taxe sau vreunui tarif.
La cererea organului de executare, băncile sunt obligate să-i furnizeze în scris relaţiile solicitate, necesare urmăririi debitorilor prin poprire, precum şi pentru luarea altor măsuri privind realizarea creanţelor bugetare, cu respectarea normelor privind secretul bancar.
Ori de cîte ori este necesar, poliţia are obligaţia sa dea concursul organelor de executare, la cererea acestora, în îndeplinirea, potrivit legii, a activităţii de executare silită.
Executarea silită se poate întinde asupra tuturor bunurilor şi veniturilor debitorului, urmaribile potrivit legii.
Sumele ce reprezintă veniturile băneşti ale debitorului, persoana fizica, realizate din activitatea proprie, pensiile de orice fel, precum şi ajutoarele sau indemnizaţiile cu destinaţie specială sunt supuse urmăririi numai în cazurile şi în limitele prevăzute de Codul de procedură civilă ori de alte dispoziţii legale aplicabile în materie.
În cazul debitorului, persoana fizica, nu se pot urmări, fiind necesare vieţii şi muncii debitorului, precum şi familiei sale:
a)bunurile mobile de orice fel, care servesc la continuarea studiilor şi la formarea profesională, precum şi la exercitarea profesiei sau a altei ocupaţii cu caracter permanent, inclusiv cele necesare desfăşurării activităţii agricole, cum sunt uneltele, seminţele, ingrasamintele, furajele şi animalele de producţie şi de lucru;
b)bunurile strict necesare uzului personal sau casnic al debitorului şi familiei sale, precum şi obiectele de cult religios, dacă nu sunt mai multe de acelaşi fel;
c)alimentele necesare debitorului şi familiei sale pe timp de doua luni, iar dacă debitorul se ocupa exclusiv cu agricultura, alimentele strict necesare până la noua recolta;
d)combustibilul necesar debitorului şi familiei sale pentru încălzit şi pentru prepararea hranei, socotit pentru 3 luni de iarna;
e)casa locuita de debitor şi de familia sa, împreună cu anexele ei şi terenul din jur. Atunci când casa are mai multe locuinţe, se exceptează de la urmărire numai locuinta ocupată de debitor şi familia sa, precum şi terenul şi anexele corespunzătoare acestei locuinţe;
f)obiectele necesare persoanelor handicapate sau destinate îngrijirii persoanelor bolnave.
Dispoziţiile alin. 2 lit. e) nu sunt aplicabile în cazurile în care executarea silită se face pentru stingerea creanţelor bugetare rezultate din săvârşirea de infracţiuni.
Bunurile, altele decît cele prevăzute la alin. 1, valorile şi sumele de bani aparţinând debitorului, persoana fizica, precum şi bunurile, sumele de bani şi valorile proprietate a debitorului, persoana juridică, pot fi urmărite potrivit legii numai în limita valorii necesare stingerii creanţei bugetare.
În exercitarea atribuţiilor ce revin organelor prevăzute la art. 24, pentru aplicarea procedurii de executare silită, acestea pot:
a)să între în orice incinta de afaceri a debitorului, persoana juridică, sau în alte incinte ale acestuia, în scopul identificarii bunurilor sau valorilor care pot fi executate silit;
b)să între în toate încăperile în care se găsesc bunuri sau valori ale debitorului, persoana fizica, precum şi sa cerceteze toate locurile în care acesta îşi păstrează bunurile.
Organul de executare poate intră în încăperile ce reprezintă domiciliul sau reşedinţa unei persoane fizice, cu consimţământul acesteia, iar în caz de refuz, organul de executare va cere autorizarea instanţei judecătoreşti competente, aplicindu-se dispoziţiile Codului de procedura civilă privind ordonanţa preşedinţială;
c)să solicite şi sa cerceteze orice document sau element material care poate constitui o proba în determinarea bunurilor proprietatea debitorului.
Accesul organului de executare în locuinta, în incinta de afaceri sau în orice alta încăpere a debitorului, persoana fizica sau juridică se poate efectua între orele 8,00-18,00, în orice zi lucrătoare. Executarea începută va putea continua în aceeaşi zi sau în zilele următoare. În cazuri temeinic justificate de pericolul înstrăinării unor bunuri, accesul în încăperile debitorului va avea loc şi la alte ore decît cele menţionate, precum şi în zilele nelucrătoare, în baza autorizaţiei prevăzute la alin. 2 din prezentul articol.
În absenta debitorului sau dacă acesta refuza accesul în oricare dintre încăperile prevăzute la art. 35, organul de executare nu poate să pătrundă în acestea decît în prezenta unui reprezentant al poliţiei şi a doi martori majori. Dispoziţiile art. 35 alin. 2 sunt aplicabile, după caz.
Cheltuielile de executare silită a creanţelor bugetare se suporta din bugetul Ministerului Finanţelor.
Sumele recuperate în contul cheltuielilor de executare silită se fac venit la bugetul de stat.
Cheltuielile de orice fel necesare efectuării executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, dacă legea nu prevede altfel. Pe baza dovezilor privind cheltuielile făcute, suma ce urmează a fi plătită de către debitor se stabileşte de către organul de executare prin proces-verbal.
În cazul în care prin titlul executoriu au fost acordate dobinzi, penalităţi sau alte sume, fără sa fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de către organul de executare şi consemnate într-un proces-verbal.
Pentru sumele stabilite potrivit alin. 1 şi 2, procesul-verbal, semnat de conducătorul organului de executare, constituie titlu executoriu.
În cazul în care prin executarea silită efectuată nu s-au realizat obligaţiile stabilite cu orice titlu în sarcina debitorului, organul de executare va întocmi un proces-verbal în care va consemna atât sumele încasate, cît şi cele care nu au fost recuperate.
Dacă legea nu prevede altfel, organul de executare va inceta de îndată orice executare silită, în cazul în care debitorul, o dată cu plata creanţei bugetare, achită cheltuielile de executare, majorările de întârziere, dobinzile, precum şi orice alte sume stabilite în sarcina sa, potrivit legii.
Organele de executare pot folosi, succesiv sau concomitent, oricare dintre modalităţile de executare silită prevăzute de prezenta ordonanţă.
Sunt supuse executării silite prin poprire, potrivit legii, orice sume urmaribile reprezentind venituri şi disponibilitati băneşti în lei şi în valută, datorate cu orice titlu debitorului de către terţe persoane.
Poprirea asupra veniturilor debitorilor, persoane fizice şi persoane juridice, după caz, se înfiinţează de către organul de executare printr-o adresa care va fi trimisa terţului poprit, împreună cu o copie certificată de pe titlul executoriu. Totodată, va fi înştiinţat şi debitorul despre înfiinţarea popririi.
Poprirea nu este supusă validării.
Poprirea înfiinţată anterior, ca măsura de asigurare, devine executorie prin comunicarea copiei certificate de pe titlul executoriu, facuta terţului poprit, şi prin înştiinţarea despre aceasta a debitorului.
Terţul poprit este obligat ca, în termen de 5 zile de la primirea comunicării ce i s-a făcut potrivit alin. 1 şi 3, sa înştiinţeze organul de executare dacă datorează vreo suma de bani debitorului.
Poprirea se considera înfiinţată la data la care terţul poprit, prin înştiinţarea trimisa organului de executare, confirma ca datorează sume de bani debitorului, sau la data expirării termenului prevăzut în aceasta înştiinţare.
După înfiinţarea popririi, terţul poprit este obligat ca, de îndată, să facă retinerile prevăzute de lege şi sa verse sumele reţinute în contul indicat de organul de executare.
În cazul în care sumele datorate debitorului sunt poprite de mai mulţi creditori, terţul poprit va anunta în scris despre aceasta pe creditori şi, dacă aceştia nu se înţeleg asupra împărţirii sumelor reţinute, terţul poprit va consemna sumele reţinute la unităţi de specialitate. La cererea oricăruia dintre creditori sau a organului de executare, judecătoria în a carei raza teritorială îşi are sediul terţul poprit va proceda la distribuirea sumelor potrivit ordinii de preferinta prevăzute de lege.
Pentru realizarea creanţelor bugetare, debitorii deţinători de conturi bancare pot fi urmăriţi prin decontare bancară. În acest caz, o dată cu comunicarea somaţiei şi a titlului executoriu, făcute debitorului potrivit art. 23, o copie certificată de pe acest titlu va fi introdusă în banca unde se afla deschis contul debitorului.
Despre această măsură va fi înştiinţat şi debitorul.
În măsura în care este necesar, pentru achitarea sumei datorate, la data sesizării băncii potrivit alin. 1, sumele în lei şi în valută existente în contul debitorului sunt indisponibilizate. Din momentul indisponibilizarii şi până la achitarea integrală a creanţei, banca nu va face nici o plata care ar diminua suma supusă indisponibilizarii.
Dacă debitorul face plata în termenul prevăzut în somaţie, indisponibilizarea menţionată la alin. 3 încetează total sau parţial, corespunzător sumei achitate. În caz contrar, banca este obligată să efectueze de îndată executarea.
În situaţia în care titlurile executorii nu pot fi onorate în aceeaşi zi, organele bancare vor urmări executarea acestora din încasările zilnice realizate în contul debitorului.
Dispoziţiile art. 42 alin. 7 se aplică în mod corespunzător.
Dacă terţul poprit înştiinţează organul de executare că nu datorează vreo suma de bani debitorului urmărit sau nu face reţineri potrivit dispoziţiilor art. 42 alin. 6 şi art. 43, precum şi în cazul în care se invoca alte neregularităţi în legătură cu drepturile şi obligaţiile părţilor privind înfiinţarea popririi, instanţa judecătorească în a carei raza teritorială se afla domiciliul sau sediul terţului poprit, la cererea organului de executare ori a altei părţi interesate, pe baza probelor administrate, va menţine poprirea, stabilind limitele şi celelalte condiţii de executare, iar în caz contrar o va desfiinta.
Judecata se face cu precădere.
Instanţa poate aplica o amenda civilă de la 50.000 lei la 100.000 lei terţului poprit, în cazul în care acesta nu respecta obligaţiile ce-i revin, potrivit legii, privind efectuarea instiintarilor reţinerilor, precum şi pentru neîndeplinirea oricărei alte obligaţii ce-i revine în legătură cu poprirea.
Executarea silită a bunurilor mobile se face prin sechestrarea şi valorificarea acestora, în temeiul unui titlu executoriu.
Sunt supuse executării silite orice bunuri mobile ale debitorului, cu excepţiile prevăzute de lege.
Înainte de a se trece la valorificarea bunurilor mobile ale debitorului, acestea trebuie sechestrate. Pentru bunurile mobile, anterior sechestrate prin aplicarea de măsuri asiguratorii, nu se va mai proceda la o noua sechestrare pe baza titlului executoriu.
Sechestrul nu poate fi extins mai mult decît este necesar pentru acoperirea creanţei bugetare.
Aplicarea sechestrului se face de către organul de executare, care încheie un proces-verbal de sechestru.
Procesul-verbal de sechestru va cuprinde: denumirea organului de executare; indicarea locului, a zilei şi a orei când s-a făcut sechestrul; numele şi prenumele persoanei care aplica sechestrul, numărul legitimatiei şi funcţia acestuia; precizarea titlului executoriu în baza căruia se face executarea silită; actul normativ în baza căruia se face executarea silită; sumele datorate, pentru a căror executare se aplică sechestrul, inclusiv cele reprezentind majorări de întârziere, mentionindu-se şi cota acestora, precum şi actul normativ în baza căruia a fost stabilită obligaţia de plată; numele, prenumele şi domiciliul debitorului, persoana fizica, ori, în lipsa acestuia, a persoanei majore ce locuieşte împreună cu debitorul sau denumirea şi sediul debitorului, ale altor persoane majore care au fost de faţa la aplicarea sechestrului, precum şi alte elemente de identificare a acestor persoane; data şi numărul de înregistrare a somaţiei de plată; descrierea bunurilor mobile sechestrate, pentru identificarea şi individualizarea acestora, mentionindu-se starea de uzura şi eventualele semne particulare ale fiecărui bun, precum şi dacă s-au luat măsuri spre neschimbare, cum sunt punerea de sigilii, custodia ori ridicarea de la locul unde se afla; eventualele obiecţii făcute de persoanele de faţa la aplicarea sechestrului; valoarea estimativă a fiecărui bun sechestrat şi valoarea totală a tuturor bunurilor sechestrate; numele, prenumele şi adresa persoanei în custodia căreia s-au lăsat bunurile, precum şi locul de depozitare a acestora; menţiunea facuta de debitor ca bunurile cuprinse în procesul-verbal nu au mai fost în prealabil sechestrate de alt organ; semnatura reprezentantului organului de executare care a aplicat sechestrul, a debitorului sau, în lipsa lui, a persoanei majore ce locuieşte împreună cu acesta, a altor persoane majore care au asistat la aplicarea sechestrului, precum şi, când este cazul, semnatura custodelui.
Din momentul întocmirii procesului-verbal de sechestru, potrivit art. 46, bunurile sechestrate sunt indisponibilizate. Cît timp durează executarea silită, debitorul nu poate dispune de aceste bunuri decît cu aprobarea data, potrivit legii, de organul competent. Nerespectarea acestei interdicţii atrage răspunderea, potrivit legii, a celui în culpa.
Bunurile mobile sechestrate vor putea fi lăsate în custodia debitorului, a creditorului sau a altei persoane desemnate de organul de executare, ori vor fi ridicate şi depozitate de către organul de executare.
Cel care primeşte bunurile în custodie va semna procesul-verbal de sechestru.
În cazul în care custodele este o altă persoană decît debitorul sau creditorul, organul de executare îi va stabili o indemnizaţie ţinând seama de activitatea depusa.
În cazurile în care nu au fost luate măsuri asiguratorii pentru realizarea integrală a creanţei bugetare şi, la începerea executării silite, se constată că exista pericolul evident de înstrăinare, substituire sau de sustragere de la urmărire a bunurilor urmaribile ale debitorului, sechestrarea lor va putea fi aplicată o dată cu comunicarea somaţiei de plată.
Sechestrul prevăzut la alin. 1 se va aplica numai în temeiul autorizării date de instanţa judecătorească competenţa, dispoziţiile referitoare la ordonanţa preşedinţială din Codul de procedură civilă fiind aplicabile.
În vederea valorificării, organul de executare este obligat sa verifice dacă bunurile sechestrate se găsesc la locul menţionat în procesul-verbal de sechestru, precum şi dacă nu au fost substituite sau degradate.
Când bunurile sechestrate, găsite cu ocazia verificării, nu sunt suficiente pentru realizarea creanţei bugetare, organul de executare va face investigaţiile necesare pentru identificarea şi urmărirea altor bunuri ale debitorului.
Despre cele constatate, organul de executare încheie un proces-verbal, declarind sechestrate, când este cazul, bunurile găsite cu prilejul investigatiilor făcute conform alineatului precedent.
Dacă se sechestreaza şi bunuri gajate pentru garantarea creanţelor altor creditori, organul de executare va trimite şi acestora cîte un exemplar din procesul-verbal de sechestru.
Organul de executare care constata ca bunurile fac obiectul unui sechestru anterior va consemna aceasta în procesul-verbal, la care va anexa o copie de pe procesele-verbale de sechestru respective. Prin acelaşi proces-verbal vor declara sechestrate, când este necesar, şi alte bunuri pe care le va identifica.
Bunurile prevăzute în procesele-verbale de sechestru încheiate anterior se considera sechestrate şi în cadrul noii executări.
În cazul în care organul de executare constata ca în legătură cu bunurile sechestrate s-au savirsit infracţiuni, va consemna aceasta în procesul-verbal şi va sesiza de îndată organele de urmărire penală competente.
O dată cu aplicarea sechestrului, organul de executare face şi evaluarea bunurilor sechestrate, prin organe sau persoane specializate.
Dacă obligaţia bugetară nu este achitată în termen de 30 de zile de la data încheierii procesului-verbal de sechestru, se va proceda la valorificarea bunurilor sechestrate, cu excepţia situaţiilor când, potrivit legii, instanţa judecătorească a dispus desfiinţarea sechestrului, suspendarea sau amînarea executării.
Bunurile sechestrate rămân indisponibilizate până la valorificarea acestora.
Pentru a realiza executarea silită cu rezultate cît mai avantajoase, ţinând seama atât de interesul legitim şi imediat al creditorului, cît şi de drepturile şi obligaţiile debitorului urmărit, organul de executare va proceda la valorificarea bunurilor sechestrate într-una dintre modalităţile prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare şi care, faţă de datele concrete ale cauzei, se dovedeşte a fi mai eficienta.
În sensul alin. 1, se poate proceda la valorificarea bunurilor mobile potrivit înţelegerii părţilor, prin vînzare în regim de consignaţie, prin vînzare directa unui cumpărător sau la licitaţie, precum şi în alte modalităţi admise de lege.
În temeiul prevăzut la art. 53 alin. 1, debitorul poate proceda el însuşi la vânzarea bunurilor sechestrate, cu acordul organului de executare, informindu-l în scris despre propunerile ce i s-au făcut, indicind numele şi adresa potenţialului cumpărător, precum şi termenul în care acesta din urma se oferă sa consemneze preţul propus.
Pentru valorificarea bunurilor sechestrate prin vânzarea la licitaţie, organul de executare este obligat sa aducă la cunoştinţa publică celor interesaţi, prin anunţuri în ziare de larga circulaţie, precum şi prin afişarea anunţului privind vânzarea, la sediul sau, al consiliului local în a cărui raza teritorială se afla bunurile sechestrate, la locul stabilit de organul de executare pentru a face vânzarea, precum şi în orice loc public. În anunţul privind vânzarea se vor menţiona următoarele:
–data, ora şi locul vinzarii;
–bunurile care se vînd;
–preţul lor minim, stabilit conform art. 52, de la care se porneşte licitaţia.
Anunţul prevăzut la alin. 1 va cuprinde data afişării, semnatura organului de executare şi ştampila acestuia.
Publicitatea prevăzută la alin. 1 se va face cu cel puţin 10 zile înainte de data fixată pentru desfăşurarea vinzarii. Totodată, despre data, ora şi locul vinzarii vor fi înştiinţaţi debitorul, precum şi custodele, dacă a fost desemnat în cauza.
Vînzarea se va putea face de îndată după sechestrarea bunurilor, dacă acestea sunt supuse degradării sau alterarii.
După adjudecarea bunului, adjudecatarul este obligat să depună imediat întregul preţ, în numerar sau cu ordin de plată. În caz contrar, procedura vinzarii prin licitaţie se va relua în termen de 3 zile, cheltuielile efectuate cu vânzarea fiind în sarcina adjudecatarului, dispoziţiile art. 38 fiind aplicabile.
Despre desfăşurarea licitaţiei şi rezultatul ei, organul de executare va întocmi un proces-verbal care va fi semnat de el, de debitor, când acesta participa la executare, sau de inlocuitorul acestuia, precum şi de adjudecatarul cumpărător.
Organul de executare va elibera fiecărui cumpărător un document, care va cuprinde: organul emitent, data vinzarii, numele cumpărătorului, indicarea bunurilor cumpărate şi a preţului plătit.
Dacă la primul termen de licitaţie nu s-a obţinut cel puţin preţul de începere al vinzarii, în următoarea perioada de 60 de zile se va fixa încă un termen de licitaţie, la care acest preţ va putea fi redus cu 10% . Dacă acest preţ nu poate fi obţinut, bunurile se pot vinde la cel mai mare preţ oferit.
În cazul în care, după efectuarea procedurii prevăzute la alin. 1, bunurile mobile nu au fost valorificate, acestea se restituie debitorului, creanta bugetară urmînd a fi stinsă prin una dintre modalităţile de stingere a creanţei prevăzute de prezenta ordonanţă.
Bunurile imobile ale debitorului pot fi supuse executării silite, în afară de cazurile în care legea dispune altfel.
În cazul în care imobilul urmărit este situat în raza teritorială a altui organ de executare decît acela unde se afla sediul sau domiciliul debitorului, se va proceda potrivit art. 27.
Organul de executare va întocmi un proces-verbal de identificare a bunului imobil supus executării, dispoziţiile art. 46 aplicindu-se în mod corespunzător.
Cu 5 zile înainte de a se trece la executarea silită imobiliară, debitorului i se comunică o somaţie care va cuprinde toate datele de identificare a imobilului urmărit, precum şi menţiunea ca s-a luat măsura înscrierii somaţiei în evidentele de publicitate imobiliară.
O dată cu comunicarea facuta debitorului, somaţia va fi trimisa organului competent în a cărui raza teritorială se afla imobilul, pentru înscriere în evidentele de publicitate imobiliară. Dispoziţiile art. 17 alin. 4 şi 5 se aplică în mod corespunzător.
Imobilele urmărite silit de către organele de executare se valorifica prin vînzare la licitaţie publică, vînzare directa sau alte modalităţi admise de lege. Prevederile art. 54 se aplică în mod corespunzător.
Autorităţile care ţin evidentele de publicitate imobiliară vor comunică organelor de executare, la cererea acestora, drepturile reale şi alte sarcini care grevează imobilul urmărit, precum şi titularii acestora, care vor fi înştiinţaţi de către organul de executare şi chemaţi la termenele fixate pentru vânzarea imobilului şi distribuirea preţului.
Creditorii debitorului, alţii decît titularii drepturilor menţionate la art. 61, sunt obligaţi ca, în termen de 30 de zile de la înscrierea somaţiei în evidentele de publicitate imobiliară, sa comunice în scris organului de executare titlurile executorii pe care le au pentru imobilul prevăzut în somaţie.
După comunicarea somaţiei şi în tot cursul executării silite, organul de executare poate numi un administrator-sechestru, dacă această măsură este necesară pentru administrarea imobilului urmărit, a chiriilor, arendei şi a altor venituri obţinute din administrarea acestuia, inclusiv cele referitoare la apărarea în litigii privind imobilul respectiv.
Administrator-sechestru poate fi numit creditorul, debitorul ori altă persoană fizica sau juridică.
Administratorul-sechestru va consemna veniturile încasate potrivit alin. 1 la unităţile abilitate şi va depune recipisa la organul de executare.
Când administrator-sechestru este numita o altă persoană decît creditorul sau debitorul, organul de executare îi va fixa o indemnizaţie ţinând seama de activitatea depusa.
Evaluarea bunurilor imobile supuse executării silite se va face potrivit prevederilor art. 52.
Vînzarea la licitaţie se tine la locul unde se afla imobilul sau la locul stabilit de organul de executare, după caz.
Primul termen de licitaţie se va putea fixa numai după expirarea termenului de 30 de zile de la comunicarea somaţiei la care se referă art. 59.
Cu cel puţin 10 zile înainte de data fixată pentru ţinerea licitaţiei, organul de executare este obligat sa aducă la cunoştinţa celor interesaţi, prin anunţuri în ziare de larga circulaţie, precum şi prin afişarea anunţurilor de vînzare pe imobilul scos la vînzare, la sediul sau şi al consiliului local în a cărui raza teritorială este situat imobilul, precum şi la locul stabilit pentru ţinerea licitaţiei, dacă acesta este altul decît cel unde se afla imobilul. Când se considera necesar, publicitatea vinzarii se poate face şi prin orice alte mijloace de informare. Totodată, despre data, ora şi locul licitaţiei vor fi înştiinţaţi şi debitorul şi administratorul-sechestru.
Anunţul de vînzare la licitaţie va cuprinde datele de identificare a imobilului şi descrierea lui sumară, indicarea, dacă este cazul, a drepturilor reale şi a celorlalte sarcini înscrise în evidentele de publicitate imobiliară care grevează imobilul, condiţiile vinzarii, preţul la care a fost evaluat imobilul, data, ora şi locul vinzarii, numele şi domiciliul sau denumirea şi sediul debitorului, precum şi cele ale creditorilor urmăritori, titlul executoriu în temeiul căruia se face executarea, data afişării anunţului, semnatura şi ştampila organului de executare.
Oferta de cumpărare se va prezenta în scris organului de executare, însoţită de dovada plăţii sumei reprezentind 10% din valoarea imobilului.
În cazul în care adjudecarea nu s-a făcut în favoarea celui care a făcut oferta de cumpărare, acestuia i se va restitui suma depusa.
Pentru fiecare termen de licitaţie, ulterior celui prevăzut la alin. 2, se va face o noua publicitate a vinzarii.
La termenul de licitaţie organul de executare va citi mai întâi anunţul de vînzare şi ofertele scrise primite până la acea data. Licitaţia va începe de la cel mai mare preţ din ofertele scrise, dacă acesta este superior celui la care s-a făcut evaluarea potrivit art. 52, iar în caz contrar, ea va începe de la acest din urma preţ.
Dacă nu s-a obţinut preţul la care s-a făcut evaluarea imobilului, se va fixa un nou termen, de cel mult 30 de zile, când licitaţia începe de la acelaşi preţ.
În cazul în care imobilul nu a fost vîndut nici la a doua licitaţie, se va fixa un al treilea termen de licitaţie, de cel mult 30 de zile, când imobilul poate fi vîndut la cel mai mare preţ oferit.
În condiţiile şi la termenele stabilite cu acordul organului de executare şi, când este cazul, cu acordul creditorului care participa la urmărire pentru realizarea unei alte creanţe decît cea bugetară, cumpărătorii, persoane fizice, pot sa plătească preţul în cel mult 12 rate lunare, cu un avans de minimum 50% din preţul de adjudecare a imobilului şi cu plata unei dobinzi stabilite la nivelul dobinzii de referinţa a Băncii Naţionale a României. Cumpărătorii nu vor putea instraina imobilul decît după plata în întregime a preţului.
Organul de executare va întocmi un proces-verbal de licitaţie în care se va consemna rezultatul acesteia, aratindu-se şi modul în care s-a desfăşurat.
Procesul-verbal de licitaţie se va semna de organul de executare şi de cumpărător sau de reprezentantul împuternicit al acestuia.
Procesul-verbal de licitaţie se va preda cumpărătorului după achitarea integrală a preţului. Când vânzarea s-a făcut cu plata în rate, cumpărătorului şi se va preda procesul-verbal după plata avansului din preţ, stabilit în condiţiile art. 66 alin. 4.
Procesul-verbal de licitaţie în care s-a consemnat vânzarea cu plata în rate se va transmite organului de executare coordonator şi creditorului. Totodată, un exemplar al aceluiaşi proces-verbal va fi trimis organelor competente pentru înscrierea în evidentele de publicitate imobiliară a interdicţiei de înstrăinare a imobilului, până la plata integrală a preţului.
Procesul-verbal de licitaţie constituie titlu de proprietate pentru imobilul transmis, pe baza căruia se face transcrierea sau intabularea, după caz, la organele competente pe a căror rază teritorială este situat imobilul.
În cazul în care cumpărătorul, căruia i s-a încuviinţat plata preţului în rate, nu plăteşte restul de preţ în condiţiile şi la termenele stabilite, el va putea fi executat silit pentru plata sumei datorate, procesul-verbal de licitaţie constituind titlu executoriu.
Dacă imobilul urmărit nu a putut fi valorificat prin vînzare la licitaţie, în condiţiile art. 65-67, organul de executare va repeta procedura de licitaţie cel puţin o dată pe an în termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită.
Cît timp, potrivit alin. 1, poate avea loc reluarea procedurii de licitaţie, se menţine indisponibilizarea imobilului, dispusă potrivit art. 59 alin. 2. În aceeaşi perioadă, organul de executare, după caz, va putea lua măsura numirii, menţinerii ori schimbării administratorului-sechestru sau va putea proceda la valorificarea imobilului în orice mod admis de lege.
Procedura de executare silită a imobilului încetează în cazul în care acesta nu poate fi valorificat în nici una dintre modalităţile admise de dispoziţiile legale.
După încetarea executării potrivit alin. 1, se vor lua măsuri de radiere a inscripţiei ipotecare, precum şi pentru îndeplinirea procedurii prevăzute de lege pentru stingerea creanţei bugetare.
Suma de bani realizată prin executare silită se eliberează creditorului, prin modalităţile de plată admise de lege, până la acoperirea integrală a drepturilor sale.
Dacă suma ce reprezintă atât creanta bugetară, cît şi cheltuielile de executare, este mai mica decît suma realizată prin vânzarea la licitaţie, cu diferenţa se va proceda la compensare, potrivit art. 87, sau se restituie, la cerere, debitorului.
În cazul în care executarea silită, de competenţa organelor prevăzute la art. 24, a fost pornită de mai mulţi creditori sau când, până la eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executare, au depus şi alţi creditori titlurile lor executorii, aceste organe vor proceda la distribuirea sumei potrivit următoarei ordini de preferinta, dacă legea nu prevede altfel:
a)creanţele reprezentind cheltuielile de orice fel, făcute cu urmărirea şi conservarea bunurilor al căror preţ se distribuie;
b)creanta reprezentind salarii şi alte datorii asimilate acestora, pensii, ajutoare pentru incapacitate temporară de muncă, pentru prevenirea imbolnavirilor, refacerea sau întărirea sănătăţii, acordate în cadrul asigurărilor sociale de stat, precum şi creanţele reprezentind obligaţia de reparare a pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii;
c)creanţele rezultind din obligaţii de întreţinere, alocaţii pentru copii sau de plată a altor sume periodice destinate asigurării mijloacelor de existenta;
d)creanţele statului provenite din impozite, taxe şi din alte obligaţii fiscale stabilite potrivit legii, din contribuţii la bugetul asigurărilor sociale de stat, precum şi la fondurile speciale;
e)creanţele rezultind din împrumuturi acordate de stat;
f)creanţele reprezentind despăgubiri pentru repararea pagubelor pricinuite proprietăţii publice prin fapte ilicite;
g)creanţele rezultind din împrumuturi bancare, din livrări de produse, prestări de servicii sau alte lucrări, precum şi din chirii;
h)creanţele reprezentind amenzi cuvenite bugetului de stat sau bugetelor locale, după caz;
i)alte creanţe.
Pentru plata creanţelor care au aceeaşi ordine de preferinta, dacă legea nu prevede altfel, suma realizată din executare se repartizează între creditori, proporţional cu creanta fiecăruia.
Dacă exista creditori care, asupra bunului vîndut, au drepturi de preferinta conservate, în condiţiile prevăzute de lege, la distribuirea sumei rezultate din vânzarea bunului, creanţele lor vor fi plătite înaintea creanţelor prevăzute la art. 71 alin. 1 lit. g).
Creanţele garantate prin gaj sau prin ipoteca, constituite asupra bunului urmărit, vor fi plătite din preţul acestui bun, chiar înaintea creanţelor prevăzute la art. 71 alin. 1 lit. b)-i) inclusiv, dacă restul bunurilor şi veniturilor urmaribile ale debitorului asigura plata acestor din urma creanţe. În caz contrar, plata fiecărei creanţe se va face potrivit ordinii de preferinta stabilite de acelaşi articol.
Cheltuielile de judecată şi dobinzile sau alte asemenea accesorii ale creanţei principale prevăzute în titlul executoriu vor urma ordinea de preferinta a creanţei principale.
În cazul vinzarii bunurilor grevate printr-un drept de gaj, ipoteca sau alte drepturi reale, despre care a luat cunoştinţa în condiţiile art. 50 alin. 4 ori ale art. 61, organul de executare este obligat sa înştiinţeze din oficiu pe creditorii în favoarea cărora au fost conservate aceste sarcini pentru a participa la distribuirea preţului.
Creditorii care nu au participat la executarea bunurilor mobile pot depune titlurile lor executorii în vederea participării la distribuirea preţului, numai până la întocmirea de către organele de executare a procesului-verbal de distribuire a preţului.
Eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executarea silită se va face numai după trecerea unui termen de 15 zile de la data depunerii sumei, când organul de executare va proceda, după caz, la eliberarea sau distribuirea sumei, cu înştiinţarea părţilor şi a creditorilor care şi-au depus titlurile executorii.
Despre eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executarea silită, organul de executare va întocmi de îndată un proces-verbal care se va semna de toţi cei prezenţi la aceasta.
Cel nemulţumit de modul în care se face eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executarea silită poate cere organului de executare sa consemneze în procesul-verbal obiecţiile sale.
Cei interesaţi pot face contestaţie împotriva oricărei executări silite, fiecărui act de executare silită efectuat de organele de executare competente, precum şi în cazul în care acest organ refuza sa îndeplinească un act de executare în condiţiile legii.
Contestaţia poate fi facuta şi împotriva titlului executoriu, în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre data de o instanţa judecătorească sau de alt organ jurisdicţional şi dacă pentru contestarea lui nu exista o procedură care să prevadă posibilitatea ca o instanţa competenţa să se pronunţe asupra acestuia.
Contestaţia se introduce la instanţa judecătorească competenţa potrivit dispoziţiilor Codului de procedura civilă.
Contestaţia la executare se poate face în termen de 15 zile de la data când:
a)contestatorul, din comunicarea somaţiei sau din alta înştiinţare primită ori, în lipsa acestora, cu ocazia efectuării executării silite sau în alt mod, a luat cunoştinţa de executarea ori de actul de executare pe care le contesta;
b)contestatorul a luat cunoştinţa, potrivit lit. a), de refuzul organului de executare de a îndeplini un act de executare;
c)cel interesat a luat cunoştinţa, potrivit lit. a), de eliberarea sau de distribuirea sumelor pe care le contesta.
Contestaţia, prin care o terta persoana pretinde ca are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit, poate fi introdusă cel mai tirziu în termen de 15 zile după efectuarea executării.
Până la judecarea contestaţiei, instanţa, la cerere, prin încheiere motivată, poate suspenda executarea silită.
O dată cu încuviinţarea suspendării, contestatorul va putea fi obligat să depună o cauţiune, dar nu mai mult decît suma ce reprezintă obligaţia bugetară pentru care se face executarea silită şi cheltuielile de executare. La stabilirea cauţiunii, instanţa va ţine seama de înscrisul constatator al dreptului invocat de contestator, de starea solvabilităţii sale, de valoarea bunurilor supuse executării silite, de cuantumul sumei datorate, precum şi de orice alte date ce interesează soluţionarea contestaţiei.
În cazuri urgente, preşedintele instanţei, potrivit alin. 1, poate dispune suspendarea executării silite, fără citarea părţilor şi fără depunerea unei cauţiuni.
La judecarea contestaţiei instanţa va cita şi organul de executare în a cărui raza teritorială se găsesc bunurile urmărite ori, în cazul executării prin poprire, îşi are sediul sau domiciliul terţul poprit.
La cererea oricărei părţi interesate, instanţa poate decide, în cadrul contestaţiei la executare, asupra împărţirii bunurilor pe care debitorul le deţine în proprietate comuna cu alte persoane.
Instanţa care a admis contestaţia, o dată cu desfiinţarea executării, va dispune, prin aceeaşi hotărâre, sa i se restituie celui îndreptăţit suma ce i se cuvine din valorificarea bunurilor sau din retinerile prin poprire.
La cererea temeinic justificată a debitorilor, Ministerul Finanţelor, consiliile locale şi ceilalţi ordonatori principali de credite care administrează impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri bugetare pot acorda:
a)aminari şi eşalonări la plata impozitelor, taxelor şi a altor obligaţii bugetare;
b)scutiri şi reduceri de impozite şi taxe, în condiţiile legii;
c)aminari, eşalonări, scutiri sau reduceri de majorări de întârziere.
Esalonarile la plata pot începe prin acordarea unui termen de graţie de până la 6 luni.
Pentru creanţele bugetare pentru care s-au depus cereri de înlesniri la plata, executarea silită nu va fi pornită sau nu va fi continuată, după caz, până la data comunicării modului de soluţionare a acesteia.
Prin ordin al ministrului finanţelor, se vor stabili procedura şi competentele de acordare a înlesnirilor la plata privind creanţele bugetare administrate de Ministerul Finanţelor. Ceilalţi ordonatori principali de credite vor stabili, cu avizul Ministerului Finanţelor, procedura şi competentele de acordare a înlesnirilor privind plata sumelor ce se vărsa la bugetele pe care le administrează aceşti ordonatori.
Înlesnirile la plata pot fi acordate atât înaintea începerii executării silite, cît şi în timpul efectuării acesteia.
Pe perioada aminarii sau a eşalonării se datorează majorările stabilite şi calculate potrivit dispoziţiilor legale.
Nerespectarea condiţiilor şi a termenelor în care s-au aprobat înlesnirile la plata atrage nulitatea acestor şi executarea silită pentru întreaga suma neplatita.
Pe perioada pentru care s-au acordat aminari şi eşalonări la plata creanţelor bugetare, cursul prescripţiei se suspenda.
Se compensează sau se restituie plătitorului următoarele sume:
a)cele plătite fără existenta unui titlu de creanta;
b)cele plătite în plus faţă de obligaţia bugetară;
c)cele plătite ca urmare a unei erori de calcul;
d)cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;
e)cele de rambursat de la bugetul de stat, potrivit legii;
f)cele stabilite prin hotărâri sau decizii ale organelor jurisdicţionale sau administrative.
Sumele plătite în plus se compensează după cum urmează:
–cu obligaţii bugetare restante din anii precedenti;
–cu obligaţii bugetare scadente din anul în curs;
–cu obligaţii bugetare viitoare, numai la cererea plătitorului.
În sensul alineatului precedent, prin obligaţii bugetare din anii precedenti se înţelege debitul provenit din impozite, taxe şi alte venituri bugetare, precum şi majorările de întârziere aferente.
Compensarea sumelor se face de organul de specialitate competent, din oficiu sau la cererea plătitorului, în termen de 30 de zile, cu alte obligaţii bugetare, indiferent de natura lor.
Organul competent va înştiinţa în scris pe plătitor despre măsura compensării, luată potrivit art. 87, în termen de 7 zile de la data efectuării operaţiunii.
Rambursarea sumelor provenind din taxa pe valoarea adăugată şi din accize, precum şi restituirea taxelor de timbru şi a altor venituri bugetare se fac conform prevederilor legale aplicabile în materie.
Dreptul de a cere compensarea sau restituirea sumelor privind obligaţiile bugetare se prescrie în termen de 3 ani de la data încheierii anului financiar în care a luat naştere dreptul la compensare sau la restituire.
Organele de executare prevăzute la art. 24, în scopul realizării creanţelor bugetare, pot conveni, potrivit legii, cu debitorul sau cu terţe persoane juridice sau fizice, transmiterea sau stingerea obligaţiilor bugetare legale.
Obligaţiile bugetare urmărite de organele de executare pot fi scăzute din evidenta acestora în cazul când debitorul respectiv se găseşte în stare de insolvabilitate.
Procedura de insolvabilitate este aplicabilă în următoarele situaţii:
a)debitorul nu are venituri sau bunuri urmaribile;
b)când, după încetarea executării silite, pornite împotriva debitorului, rămân debite neachitate;
c)debitorul a dispărut sau a decedat fără sa lase avere;
d)debitorul nu este găsit la ultimul domiciliu sau sediu cunoscut şi, la acestea ori în alte locuri unde exista indicii ca a avut avere, nu se găsesc venituri sau bunuri urmaribile;
e)debitorul a fost supus procedurii de reorganizare şi lichidare judiciară care, potrivit legii, a fost închisă;
f)când, potrivit legii, debitorul, persoana juridică, îşi încetează existenta în alt mod decît cel prevăzut la lit. e) şi au rămas neachitate obligaţii bugetare.
În cazurile când se constată că debitorii au dobândit venituri sau bunuri urmaribile după declararea stării de insolvabilitate, organele de executare vor lua măsurile necesare de redebitare a sumelor şi de executare silită.
În situaţii deosebite, cum sunt calamitati naturale, stare de necesitate şi altele asemenea, la propunerea Ministerului Finanţelor, Guvernul poate aproba anularea unor categorii de obligaţii bugetare.
În situaţiile în care cheltuielile de executare pot fi mai mari decît obligaţiile bugetare supuse executării silite, organele Ministerului Finanţelor pot aproba anularea debitelor respective.
Termenele de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită privind o creanta bugetară încep la data când, potrivit legii, se naşte acest drept.
Dreptul de a cere executarea silită a creanţelor bugetare se prescrie după cum urmează:
a)în termen de 5 ani de la data naşterii dreptului de a cere executarea silită pentru creanţele bugetare provenind din impozite, taxe, alte contribuţii stabilite potrivit legii, precum şi din majorările aferente;
b)în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului de a cere executarea silită pentru alte creanţe bugetare decît cele prevăzute la lit. a), precum şi majorările aferente.
Termenele de prescripţie prevăzute la art. 98 se întrerup:
a)în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege pentru întreruperea termenului de prescripţie a dreptului la acţiune;
b)pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de executare a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu ori a recunoaşterii, în orice alt mod, a datoriei;
c)pe data îndeplinirii, în cursul executării silite, a unui act de executare silită;
d)pe data întocmirii, în condiţiile prezentei ordonanţe, a actelor de constatare a insolvabilitatii debitorului;
e)în alte cazuri prevăzute de lege.
Termenele de prescripţie prevăzute la art. 98 se suspenda:
a)în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege pentru suspendarea termenului de prescripţie a dreptului la acţiune;
b)în cazurile şi în condiţiile în care suspendarea executării silite este prevăzută de lege ori a fost dispusă de instanţa judecătorească sau de alt organ competent;
c)cît timp amînarea sau eşalonarea plăţii creanţei bugetare are loc ca urmare a înlesnirilor la plata, dispuse prin lege sau hotărâre a Guvernului, precum şi pe timpul aminarii sau eşalonării aprobate de organul competent;
d)pe timpul cît debitorul s-a obligat să facă plata datoriei, conform angajamentului acestuia aprobat de organul competent;
e)cît timp debitorul, cu rea-credinţa, îşi sustrage veniturile şi bunurile de la executarea silită;
f)în perioada prevăzută la art. 68 pentru reluarea executării silite.
Sumele achitate de către debitor în contul unor obligaţii bugetare, după împlinirea termenului de prescripţie, nu se restituie.
Organul de executare este în drept ca, pentru creanţele bugetare datorate de comercianţii, persoane fizice, şi societăţi comerciale, sa ceara instanţelor judecătoreşti competente începerea procedurii de reorganizare şi de lichidare judiciară, în condiţiile legii.
Cererile prevăzute la art. 102 se vor inainta instanţelor judecătoreşti numai cu aprobarea Ministerului Finanţelor şi sunt scutite de consemnarea vreunei cauţiuni.
În cazul în care asupra aceloraşi venituri ori bunuri ale debitorului a fost pornită executarea, atât pentru realizarea titlurilor executorii privind creanţe bugetare, cît şi pentru titluri ce se executa în condiţiile prevăzute de alte dispoziţii legale, întreaga executare silită se va face potrivit dispoziţiilor prezentei ordonanţe.
Ministerul Finanţelor şi organele sale teritoriale sunt scutite de taxe pentru cererile, acţiunile şi orice alte măsuri pe care le îndeplinesc în vederea realizării creanţelor bugetare.
Confiscarile dispuse potrivit legii se aduc la îndeplinire de către organele care au dispus confiscarea, iar cele dispuse prin hotărâri judecătoreşti sau prin acte de urmărire penală se aduc la îndeplinire prin executorii judecătoreşti.
Pedeapsa confiscării totale sau parţiale nu împiedica urmărirea bunurilor supuse confiscării pentru realizarea creanţelor de orice fel.
Sumele în lei confiscate, precum şi cele realizate din vânzarea bunurilor confiscate - mai puţin cheltuielile impuse de valorificare - se fac venit la bugetul de stat.
Mijloacele de plată în valută, confiscate, se depun la Banca Naţionala a României, contravaloarea acestora în lei urmînd a se vira în contul bugetului de stat.
Creanţele bugetare, altele decît cele pentru care executarea silită se efectuează de către organele Ministerului Finanţelor prevăzute la art. 24, se executa prin împuterniciţi proprii ai organelor administraţiei publice centrale sau locale, după caz.
În aplicarea prezentei ordonanţe, potrivit competentei prevăzute de lege, se vor adopta acte normative de aplicare, după caz, prin hotărâri ale Guvernului, ordine ale ministrului finanţelor, precum şi prin hotărâri ale altor organe de specialitate ale administraţiei publice.
Formularele necesare şi instrucţiunile de utilizare a acestora, privind realizarea creanţelor bugetare, se aproba prin ordin al ministrului finanţelor.
Funcţionarii publici din cadrul Ministerului Finanţelor şi al organelor sale subordonate, inclusiv persoanele care nu mai deţin aceasta calitate, sunt obligaţi sa păstreze secretul asupra informaţiilor pe care le deţin, ca urmare a exercitării atribuţiilor de serviciu.
Informaţiile referitoare la impozite, taxe şi alte obligaţii bugetare ale plătitorilor pot fi transmise numai în următoarele situaţii:
a)altor organe cu atribuţii fiscale, în scopul realizării unor obligaţii ce decurg din aplicarea unei legi;
b)unui organ din domeniul muncii şi protecţiei sociale care face plati de asigurări sociale sau alte plati similare;
c)autorităţilor fiscale ale altor tari, în baza unei convenţii pentru evitarea dublei impuneri;
d)autorităţilor judiciare competente, potrivit legii.
Organul sau autoritatea care primeşte informaţii fiscale este obligată sa păstreze secretul asupra informaţiilor primite.
Informaţii referitoare la plătitori pot fi transmise şi unor organe sau autorităţi, altele decît cele prevăzute la alin. 2, care le solicita, dar numai cu consimţământul scris al plătitorului.
Nerespectarea obligaţiei de păstrare a secretului fiscal atrage răspunderea potrivit legii.
Prezenta ordonanţă se completează cu dispoziţiile Codului de procedura civilă în măsura în care aceasta nu dispune altfel.
Până la 31 decembrie 1996 nu se datorează majorări pentru impozite, taxe şi alte venituri bugetare pentru care s-au acordat, în condiţiile legii, eşalonări sau aminari la plata.
Executările silite în curs la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe se vor continua potrivit dispoziţiilor acesteia, actele îndeplinite anterior raminind valabile.
Termenele în curs la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe se socotesc după normele legale în vigoare la data când au început să curgă.
Prezenta ordonanţă intră în vigoare în termen de 90 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României.
Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe se abroga: Decretul nr. 221/1960 cu privire la executarea silită împotriva persoanelor fizice a plăţii impozitelor şi a taxelor neachitate în termen şi a creanţelor băneşti ale organizaţiilor socialiste, precum şi cu privire la executarea confiscării, şi H.C.M. nr. 792/1960 pentru aplicarea Decretului nr. 221/1960, cu modificările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare.
PRIM-MINISTRU
NICOLAE VACAROIU
Contrasemnează:
Ministru de stat, ministrul finanţelor,
Florin Georgescu
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.